
Lia acceptase, spre bucuria comandantului; o putea din nou conduce până acasă; seara trecută ratase această ocazie. Urcară amândoi în mașina albastră, care ieși în curând pe poarta Institutului, unde se opri, pentru o scurtă discuție cu body-guarzii. Petre și Adi pricepură rapid cum se prezenta situația și merseră împreună cu colegii lor, body-guarzii Liei, Florin Neamțu, zis "Nemilosul" și Bogdan Trană, zis "Temutul", în mașina acestora.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Mașina albastră a directorului opri în fața Institutului. Cei doi body-guarzi se pregătiră să coboare, dar glasul lui Lucian îi opri; rămaseră în mașină, pe bancheta din spate, privind nedumeriți cum el, Lucian, cobora. De ce? Habar n-aveau! El însă știa ce avea de gând. O observase pe domnișoara Petra Nețoiu, "Ucigașa" și se îndrepta spre ea. Petra surâse; îi convenea propunerea și rămase să aștepte sosirea colegilor săi, în timp ce Lucian îi explică portarului tot ceea ce trebuia să știe. Portarul pricepu și fu de acord, doar nu era să se împotrivească; n-ar fi avut motive. Prin urmare, rămânea doar ca toți să sosească, iar Petra să-i anunțe că puteau să intre în Institut. Mai întâi vorbi cu body-guarzii lui Nistor Cosmin Vântu, zis "Uraganul" și Jean Pistol, zis "Glonțul" și ai Liei Florin Neamțu, zis "Nemilosul" și Bogdan Trană, zis "Temutul", pe care-i zări prin apropiere; noroc că aceștia patru nu plecaseră încă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul și doamna Stancu îi salutară pe director, pe profesorul Manea, pe ceilalți părinți și pe colegii fiicei lor; de abia după aceea se îndreptară spre ieșire. "Merge împreună cu părinții ei?!" își zise Lucian în gând, privind spre trapa navei, pe care familia Stancu tocmai ieșise; își continuă ideea, tot în gând: "Probabil că dânșii îl cunosc pe individul respectiv; desigur, asta ar explica de ce tatăl ei mi-a cerut mie să stau departe de ea, să n-o fac să sufere, favorizându-l astfel pe tipul ăla. Hmm... Rămâne de văzut, stimate domn..." Lia și părinții ei coborâseră deja treptele navei; încă se aflau pe rachetodrom; habar n-aveau de ce solicitase fiica lor această învoire. Părinții Liei se urcară în mașina proprie, iar ea se îndreptă spre poarta Institutului, unde așteptau cei doi body-guarzi, Florin Neamțu și Bogdan Trană. Ceilalți rămăseseră pe puntea principală a navei albastre; dintre toți, doar lunganul părea necăjit; în minte îi răsuna doar numele "Adela, Adela..."
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Papagalul se așeză pe umărul lui și astfel porniră amândoi spre ieșire, însoțiți de Mihai și părinții lui. În curând se despărțiră, Lucian și Rikky urcându-se în mașina albastră, urmați îndeaproape de cei doi body-guarzi, Petre și Adi, iar cei din familia Ristea, Mihai și părinții lui, întorcându-se în casă. Mașina albastră porni, dar nu pe drumul spre casa comandantului, ci într-o altă direcție. În curând se opri în fața unui bloc înconjurat de mai mulți polițiști, gardieni și jandarmi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex și Lucian plecară, fără a mai aștepta să fie însoțiți de cineva până la ieșire, pentru că tatăl și fiica, ambii medici, erau ocupați. În curând, cei doi tineri se aflau în ascensorul blocului, reparat și modernizat, care-i coborî rapid 13 etaje, până la parter. Afară, la datorie, erau așteptați de Petre și Adi. Lăsând motocicleta "Ucigașei" acolo, Alex și Lucian intrară în mașina albastră, pe locurile din față. Tânărul comandant porni mașina spre casa colegului său. Mașina albastră opri în curând în dreptul casei geneticianului. Cei doi body-guarzi rămaseră în interiorul vehiculului albastru, în așteptarea celui căruia-i asigurau protecție în afara Institutului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, la plecare, acuzatul o conduse din nou pe frumoasa reclamantă brunetă, domnișoara consilier, până în fața casei ei, cu aceeași mașină albastră a directorului; pe drum, cei doi nu-și vorbiră deloc, deși body-guarzii nu se aflau pe bancheta din spate, ci în cealaltă mașină, care o urma pe a directorului. Dar probabil că nici nu știau ce să-și spună unul altuia, temându-se că dacă ar vorbi, n-ar putea ocoli subiectul legat de Comisie, de reclamație, iar acesta nu era deloc un subiect interesant, deci, preferau să tacă. Din când în când, privirile li se mai întâlniră involuntar, cu toate că Lucian era foarte atent la drum, la trafic, însă ori de câte ori îi întâlnea chipul plăcut, Lia își amintea de enorma ei greșeală, cu reclamația și regreta; dar tăcea... Lucian opri în dreptul casei ei. Ieși și-i deschise portiera. Îi sărută galant mâna, rostind protocolar: "La revedere, colega"; nu părea supărat pe ea, deși avea un milion de motive. Se urcă înapoi, în mașina directorului, iar după ce urcară și body-guarzii, porni mașina spre casă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul Iulian Enka își ridică privirea albastră spre soția sa, însă nu spuse nimic; chipul îi era încă răvășit de o tristețe ce nu părea să-l părăsească în curând. Nu dură mult până ce mașina albastră a directorului opri lângă celelalte trei existente în curtea reședinței familiei Enka. Lucian coborî; nu părea surprins de prezența celorlalte autovehicule. Îi recunoscu pe body-guarzii blondinei și-i salută. Evident, nu încăpea îndoială că și Petre și Adi îi cunoșteau pe cei doi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian era îndrăgostit de fiica dânsului, deci, cum să... Dar în loc să se debaraseze de acea promisiune absurdă, o întărise, din nou, în fața domnului Virgil Stancu. Îngândurat, Lucian porni mașina. De ce oare repetase promisiunea aceea absurdă față de tatăl Liei, Virgil Stancu, când ar fi putut foarte ușor să scape de acel angajament? Tăcut, opri mașina albastră în fața casei sale, pentru ca body-guarzii săi, Petre și Adi, să coboare. Aceștia, văzându-l îngândurat, nu-l întrebară nimic; doar îl salutară înainte de despărțire.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka își însoți fiul, în luminile blitz-urilor, ceva mai rare decât în ziua precedentă, până în dreptul mașinii albastre. Cei doi body-guarzi o salutară respectuoși, apoi ea intră în mașină, în față; body-guarzii, pe bancheta din spate. Lucian porni mașina. Întrucât pe străzi erau mulți polițiști, nu întâmpină probleme din partea oamenilor. Mama lui, Diana Enka se simțea cam ciudat în această mașină, a directorului Institutului. Nu incomod, ci doar ciudat! Era pentru prima oară când urca în mașina albastră. Privi spre locul șoferului, ocupat în acel moment de fiul ei și se mai liniști, chiar dacă în spate stăteau doi necunoscuți, porecliți "Neîndurătorul" și "Nașul", body-guarzii fiului ei. Totuși, prezența lui Lucian îi oferea un sentiment liniștitor.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Luci... Cine sunt oamenii aceia din curte?
Lucian: Body-guarzii noștri, mamă.
Diana: Cum?! Și de ce stau acolo? Nu intră în casă?
Lucian: I-am invitat, dar dacă nu vor, nu-i pot obliga.
Diana: Nu; cum să obligi oamenii... Și totuși, să stea așa, acolo... Ce ciudat! Și mașina aia albastră... Luci, cu ce-ați venit acasă?
Lucian: Cu mașina directorului, mamă, bineînțeles.
Diana: Cum ai putut?! Ți-am interzis...
Lucian: Lasă, mamă...
Diana: Ah; și am uitat, din cauza ședinței, să vorbesc despre chestia asta cu directorul, dar mâine n-o să uit din nou.
Lucian: Îți pierzi timpul de pomană, mamă!
Iulian: Ai venit cu mașina directorului, fiule? Ce interesant! Ah, de n-ar fi toți reporterii ăștia, poliția, body-guarzii voștri... Aș admira în voie mașina aia... Scuze, domnișoară; bună seara!
Maria: Bună seara, domnule.
Lucian: Salut, blondule.
Iulian: Luci... Haideți dincolo!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Înțelegându-se cu body-guarzii asupra modului de deplasare, două mașini ieșiră din curtea casei comandantului misiunii; deocamdată, încă mai era comandantul misiunii, până la pronunțarea definitivă a deciziei Comisiei Disciplinare. În prima mașină, albastră, elegantă, modernă, se aflau Lucian și Mihai, în cealaltă, cu care venise tânărul informatician, se aflau cei patru body-guarzi. Mașina lor o urmă îndeaproape pe cea a directorului. Și astfel merseră până acasă la Mihai; se opriră nu în curte, ci la poartă, dincolo de cordonul format din polițiști, jandarmi și gardieni care păzeau non-stop casa campionului. Coborâră toți pasagerii celor două mașini, dar numai Lucian și Mihai se îndreptară spre poarta casei. Lucian nu se putu împotrivi invitației tânărului său coleg de a intra numai puțin, deși parcă el nu dorea; totuși îl urmă...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar mașina albastră opri în dreptul casei domnișoarei consilier, sau mai nou... domnișoara Barbie. Puțin mai în spate oprise mașina body-guarzilor, din care Petre și Adi ieșiseră, pentru a merge cu Lucian acasă. În timp ce comandantul misiunii își lua rămas bun de la frumoasa-i colegă, din casă ieși tatăl acesteia, domnul Virgil Stancu, deci, părinții ei nu se culcaseră până la acea oră, rămăseseră să-și aștepte fiica. Prin urmare, deși n-ar fi dorit, tânărul comandant nu avea cum să evite o întâlnire cu tatăl colegei sale. Lia își sărută tatăl, iar Lucian îl salută respectuos. Petre și Adi ocupaseră deja bancheta din spate a mașinii albastre, rămânând în așteptarea comandantului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Florin: Mă numesc Florin Neamțu, zis Nemilosu', iar el este Bogdan Trană, zis Temutu'. Nu vă speriați de noi, vă rugăm, ne aflăm aici doar pentru a vă asigura protecție, nu pentru a vă face ceva rău, ci pentru a vă feri de rele. Desigur, nu am luat această hotărâre din propie inițiativă, ni s-a spus să avem grijă de dumneavoastră.
Lia: Ah; da, știu... Am aflat despre decizia directorului nostru. Mă miram doar; adică, nu mă așteptam să se treacă la dispozițiile dânsului atât de repede. Dacă este nevoie de prezența dumneavoastră, am să înțeleg totuși...
Bogdan: Nu noi am decis acest lucru, domnișoară.
Lia: Îmi puteți spune Lia... Și chiar trebuie să mă însoțiți acum? Nu merg decât până acasă, cu un taxi.
Florin: Nu-i nevoie, domnișoară... adică, Lia... Nu trebuie să luați un taxi, vă ducem noi cu mașina noastră.
Lia: Ah, ce drăguț...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

După miezul nopții, Alex zări parcă faptul că body-guarzii plecaseră din fața casei sale. Pentru a se încredința că nu se înșeală, încălță rapid o pereche de papuci și ieși în curte, să verifice. Noapte senină, cer înstelat, aer răcoros, temperatură plăcută... Deși negură, își dădu rapid seama că, într-adevăr, body-guarzii plecaseră, nu mai erau acolo. Reintră în casă doar pentru a se încălța în adidași; în rest, era numai bine îmbrăcat pentru o scurtă plimbare, nu foarte departe de casă: în blugi și tricou. Tatăl său, domnul Radu-Emanuel, care nu adormise până la acea oră, îl simți mișcându-se, deși el se străduise să nu facă zgomot și se apropie de el.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mașina albastră a directorului, urmată de alta, opriră în dreptul casei reclamantei. Din prima mașină coborî chiar domnișoara consilier Lia, căreia Lucian îi spuse doar "Noapte bună, colega!", deschizându-i amabil portiera și zâmbindu-i. Apoi își reluă locul la volan și porni mașina de abia după ce urcară cei doi body-guarzi, Petre și Adi, cu care se înțelegea de minune. Află de la ei, în drum spre casă, că erau invitați la Comisia Disciplinară a Institutului, chiar și ei, pentru a da niște declarații, deși nu știau pentru ce. Lucian îi lămuri că din cauza lui erau chemați, iar cei doi body-guarzi se mirară să afle acest amănunt, dar îl asigurară de sprijinul lor, atât cât se putea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mă scuzați, vă rog, domnilor, dar nu s-ar putea să ne lăsați singuri? Suntem cu mașina directorului, în interiorul ei, deci ce ni s-ar putea întâmpla?
Adrian: Regret, dar acestea sunt dispozițiile pe care le-am primit de la șefii noștri, care au încheiat un acord în acest sens chiar cu directorul Institutului; noi doar ne facem datoria. Deci, de acum încolo, până pe 27 iunie, vă vom însoți peste tot pe unde mergeți în afara Institutului, prin oraș.
Lucian: Dar noi mergem acasă.
Geo: Ne pare rău, tot vă vom însoți, până în momentul în care veți ajunge acasă.
Lucian: Grozav!
Marius: Puteți porni mașina.
Lucian: Știam... Ascultați, vă rog, măcar, dacă tot n-avem încotro, să facem cunoștință: Mă numesc Lucian Enka.
Petre: Știm; sunteți comandantul misiunii... Petre Mocanu, zis Neîndurătoru'. Și colegul meu, Adrian Pleșa, zis Nașu', la dispoziția dumneavoastră, oricând. Iar pentru domnișoara, Marius Stâncă, zis Uriașu' și Geo Drăgușin Tăcutu'.
Lucian: Îmi pare bine de cunoștință. Am să vă spun Petre și Adi, dacă tot vom petrece un timp împreună. Mie-mi puteți spune în toată această perioadă Luci, nu altfel...
Petre: Cum doriți.
Lucian: Și-mi puteți vorbi cu "tu".
Petre: Bine; dacă tot ești atât de drăguț, atunci, te rugăm, atât pe tine, cât și pe domnișoara... Câteva autografe?!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mașina albastră a directorului, avându-l ca șofer de data aceasta pe blondul Enka Iulian, opri pe o stradă cu multe case, pentru că acolo spusese geograful că dorea să ajungă. Iulian Enka nu-l întrebă de ce acolo și nu în altă parte, opri doar, iar imediat ce lunganul coborî, porni neîntârziat mașina, pe care o considera o adevărată bijuterie albastră pe roți, într-o scurtă plimbare prin oraș, poate chiar și prin afara lui, o plimbare de vreo câteva ore, de moment ce Lucian îl asigurase că totul era în ordine. De când aștepta domnul Enka ocazia de a se urca în această mașină? Se gândi că poate își va cumpăra și el una asemănătoare în curând, doar își permitea acum...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Condusă de Lucian, mașina își continuă drumul spre oraș. Nu-i luă mult timp să ajungă în locul indicat de Alex. Zărindu-i pe cei doi pe trotuar, opri mașina și coborî grăbit, împreună cu Petre și Adi, îndreptându-se spre locul accidentului. Petra îl vedea pentru întâia oară pe Lucian în persoană, de aproape, deși la întuneric. El îl salută scurt pe Alex, apoi îi sărută mâna domnișoarei body-guard. Deși era întuneric, "Ucigașa" rămase plăcut impresionată de prezența lui, iar colegii ei o priviră îngrijorați.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

După un timp, mașina albastră ajunse în dreptul reședinței tânărului comandant; casa lui era înconjurată de un cordon de jandarmi, gardieni și polițiști, care nu permiteau oamenilor sosiți în număr destul de mare să se apropie prea mult de curtea imobilului. Pentru mașina albastră se făcu totuși loc de trecere. Lucian lăsă mașina în curte și coborî, deschizând apoi domnișoarei biolog; body-guarzii coborâră și ei. Tânărul comandant privi o clipă în urmă; totul i se părea ciudat; nu era obișnuit ca echipaje de jandarmi, gardieni și polițiști să-i păzească lui casa. În plus, mai erau și cei patru body-guarzi... Încercă să se comporte normal, să facă abstracție de prezența tuturor; pe cei patru nu-i putea totuși ignora, doar erau în curtea casei sale.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieșind pe poarta Institutului cu mașina albastră a directorului, Lucian constată, oarecum ușor surprins, că într-adevăr, Poliția, Jandarmeria și Corpul Gardienilor Publici își făceau deja datoria: un cordon format din numeroși polițiști, jandarmi și gardieni înconjurau Institutul, păzindu-l de posibili intruși. Ceva mai în față se afla și o barieră ridicată de polițiști, pentru a împiedica trecerea spre Institut. Se văzu oprit în dreptul acelei bariere, nu pentru a fi legitimat, doar recunoștea oricine mașina directorului, cât și pe tânărul șofer, ci pentru că de aici se aleseră cu niște musafiri, pe care, personal, nu prea și-i doreau: patru body-guarzi, doi pentru Lucian, doi pentru domnișoara biolog. Aceștia se urcară în mașină; aveau loc. Lucian se strâmbă ușor, a nemulțumire.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să înceapă iarăși o discuție în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deși, practic, nici nu fuseseră supărați. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton ușor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilitățile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar așa părea. Lucian ocupă locul șoferului și le deschise părinților săi. Tatăl său se așeză lângă el, Diana Enka în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la mașina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând dorește acea mașină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri mașina și coborî. Era emoționat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise mașina în garaj și-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!