Ca să se ajungă la formele actuale de viaţă i-a trebuit Pământului o lungă şi zbuciumată evoluţie, în care construirea primelor gene a însemnat eminescianul: "punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii", care ulterior a devenit "stăpânul fără margini, peste marginile lumii". Aceasta deoarece apariţia primelor gene a însemnat, de fapt, apariţia primelor programe genetice şi implicit a primelor sisteme biologice. Extrem de simple la început, complicându-şi structurile şi funcţiile şi ajungând la perfecţiunea fiinţei umane, pare-se singura abstract gânditoare.

Lucian Gavrilă în Miracolul vieţii, miracolul eredităţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apariţia vieţii pe Pământ n-a fost posibilă decât odată cu sinteza primelor gene şi constituirea unor prime programe genetice. Genele sunt, deci, tot atât de vechi ca şi viaţa, apariţia lor fiind simultană.

Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bosonul... Eminescu

"Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine tatăl...
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii."
Scrisoarea I - M. Eminescu

. a fost un Eminescu Absolutul
sau Absolutul, eminesc cumva,
şi-a plămădit la începuturi lutul
ştiind perfect ce infinit Va modela?!

şi România să fi fost întâmplător
acel picior de plai pe care dânsul
va fi venit dintr-un sfârşit de viitor
şi care la 'nceputuri fu cuvântul?!

şi steaua pân' la care-i drumul lung
şi plopii fără soţ cu flori albastre
ce sacru genial în umbră-ascund
şi ce nefast simbol al laşităţii noastre?!

PS
şi bosonul Eminescu-i ultima din cărămizi
la măreaţă catedrală ce nu poţi s-o mai ucizi
punctul ăsta ce se mişcă (unii zic - bosonul Higgs)
e şi timpul, e şi spaţiul, e şi totul şi... nimic!!!

poezie de Iurie Osoianu (3 iulie 2012, Moscova)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacteriile şi algele albastre-verzi sunt nişte celule primitive cu o structură simplă, asemănătoare cu a primelor celule apărute pe Pământ acum circa 3 miliarde şi jumătate de ani. Organismele de acest tip nu au un nucleu individualizat, ci difuz, fapt pentru care ele au fost numite procariote.

Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

emoţia primelor îmbrăţişări
este pedeapsa
fiecărui suflet
să nu afle
durerile inimii

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

emoţia primelor îmbrăţişări
este pedeapsa
fiecărui suflet
să nu afle
durerile inimii

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele morţii

Între noapte şi zi
e o uşă zidită
prin care
trece doar Dumnezeu
ceilalţi nu apucă decât
să îngenuncheze
în faţa primelor umbre
aşezate în rând

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneza în alb

Zadarnic

Am
desţelenit
atâtea
pagini
albe

Trebuie
s-aştept
cuminte

Apocalipsa
primelor
cuvinte

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (25 ianuarie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

*&*

Şi literele fac depresie
sar din rând
primele consoane masculine se apleacă până cer ajutor primelor vocale
Doamnelor, de azi faceţi terapie cu C şi D!
în asemenea împrejurări a început să toarne afară
cu găleata
treptele luceau băltite
nevoite au luat umbrelele şi
aşa a început să se nască cuvântul "CAD"!
în picioare erau tălpile goale

poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele eve

cam blegi ţânţarii la balcic
foarte uşor de flecit
cam blegi şi bulgarii şi insistenţele
unui iaurt fără margini rigide
dar totuşi
înţepători când vine vorba de trompe şi cefe
balcanice de elefant etalate
ultrasofisticate
-n peninsulă
(?!)
africa neagră nu
are interese tribale din vremea
primelor eve cu sâni
ponderaţi
nu
poţi şti nici
odată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonierul unui vis

Purtai pieptănătura femeilor măritate
şi acea bentiţă de demnitate,
cu care te-am încoronat
anul trecut,
la sărbătoarea primelor cireşe...
Erai ca o plantă cu flori comestibile,
ades, te înfulecam, din creştet până
la rădăcină...
Iar tu, Arden, invocai ploaia
pretext pentru a mă invita în coliba
bunicului tău -
un adevărat Kraal, pe un pat de frunze,
în care-ţi plăcea să-ţi pudrez trupul
cu ama Ka -
pulberea aceea parfumată
al cărei secret numai noi – tu, eu, vrăjitoarea satului
şi cine ştie ce tată de clan zuluş,
din anturajele tale coloniale –
îl ştiam.
Am plâns bărbăteşte când ai plecat...
cu inima,
şi am mâncat cartofi dulci, fierţi în coajă...
Astăzi, mi-e dor de tine, pasăre a ploii,
mi-e dor de tine, Arden,
de felul în care tu îmi vorbeai despre
primăvară,
de parfumul pulberii cu care îţi pudram
trupul fusiform...
Întoarce-te, Arden, din Constelaţia Pleiadelor,
dă-ţi demisia din Societatea Secretă a Oamenilor cu Pene de Cocor Albastru,
scoate-mă din prizonieratul propriului meu vis,
oferă-mi o iubire şi o suferinţă intacte...
Vino, mai e puţin până la sărbătoarea
primelor cireşe....

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă există vreo formă muzicală care să fie expresia directă a senzualităţii, aceasta este valsul vienez... Valsul a fost dansul noii perioade romantice de după războaiele lui Napoleon, şi contemporanii primelor valsuri au fost şocaţi de erotismul acestui dans, în care o femeie îşi îmbrăţişează partenerul, îşi închide ochii într-un vis fericit, şi pluteşte de parcă lumea ar fi dispărut. Melodia noilor valsuri emană dor, dorinţă şi tandreţe.

citat celebru din Max Graf
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile bune seamănă cu albinele, cele rele cu viespile. De pe urma primelor avem numai foloase, de pe urma celorlalte numai ponoase pentru că se întorc cu putere sporită împotriva noastră.

Ion Untaru în manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, nu este extraordinar că Everestul nu a cedat în faţa primelor încercări de a-l escalada; ba chiar ar fi fost surprinzător şi foarte trist dacă s-ar fi întâmplat contrariul, deoarece munţii măreţi nu sunt aşa. Poate că noii noştri colţari, noii bocanci cu tălpi de cauciuc, epoca noastră în care totul se cucereşte mai uşor pe cale mecanică ne-au făcut puţin mai aroganţi. Am uitat că muntele încă are ultimul cuvânt şi că vom putea ajunge pe vârf doar la timpul cuvenit. Altfel de ce ni s-ar părea alpinismul atât de fascinant?

Eric Shipton în Pe acel munte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angst I

doar privindu-ţi ochii
mi-am dat seama că şi universul tău
are câteva găuri prin care suliţele nefiinţei
pătrund şi rămân acolo pentru totdeauna...

emoţia primelor îmbrăţişări nu mai răsare
ca un astru cu razele ascuţite,
ci îşi găseşte culcuşul în acea comoară sângerie,
primită la început de drum,
când realizezi că eşti printre puţinele persoane
care nu s-au bucurat de strălucirea ei neprihănită

este pedeapsa fiecărui suflet neputincios
să nu afle de ce bătăile inimii nu dor
când toate în jur par o ancoră prea grea
ce i-a fost atârnată de pleoape

ascundem cu o durere fără glas
şi închidem dincolo de gratiile sufletului
acele temeri ce n-au cunoscut vreodată cuvintele...

poezie de Ionuţ Popa (18 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne oprim un moment asupra a ceea ce uneşte cele trei grupe stabilite în formarea actelor ratate, asupra a ceea ce este comun celor trei mecanisme ale lapsusului. Ne aflăm, în privinţa aceasta, din fericire, în prezenţa unui fapt care este mai presus de orice contenstaţie. În cazul primelor două grupe, tendinţa perturbatoare este recunoscută de însăşi persoana care vorbeşte; ba mai mult, în prima grupă, tendinţa perturbatoare, se revelează chiar înaintea lapsusului. Dar atât în prima grupă, cât şi în cea de-a doua, tendinţa cu pricina este refulată. Cum persoana care vorbeşte s-a hotărât să nu o facă să apară în discurs, ea comite un lapsus, adică tendinţa refulată se manifestă în pofida persoanei respective, fie modificând intenţia mărturisită, fie confundându-se cu ea, fie, în sfârşit, luându-i, pur şi simplu, locul. Aşadar, acesta este mecanismul lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpuiau râuri celeste pe geamurile prăfuite, încinse. Pe acoperiş, goana primelor pietre ne făcu să tresărim. Acum erau multe, mai multe şi parcă mai mari. Mirosul de-ncins nu mai era atât de pătrunzător. Şi când în sfârşit s-a oprit ploaia, ca un sărut, a apărut curcubeul. Spectacolul încrezător al naturii se încheiase aici.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor!

Mi-e dor de casa în care am lăsat
Copilăria, ce mult m-a fermecat,
Cu jocuri minunate şi împliniri
Acum, le simt departe, biete amintiri...

Mi-e dor de seara ce-n taină ascundea
Fără cuvinte; noi doi şi dragostea
Mi-e dor s-ascult în şoaptă, la infinit
Un cântec ce-altă dată, mi l-ai dăruit.

Mi-e dor o clipă să mai apar hoinar,
C-o minge-n mână şi nuci în buzunar
Să mă aştepţi în poartă, iar eu să-ţi spun,
In mare grabă, ce timbre mai adun.

Mi-e dor de tine, mi-e atât de dor
Şi-aş vrea ca timpul să-l întorc din zbor!
Mi-e dor de seara cu tei înfloriţi,
Mi-e dor de seara primelor dorinţi.

poezie de Stefan Băiatu (22 aprilie 2002)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

De aş putea să-ţi dăruiesc apa gurii mele
Tu mi-ai lumina calea, tu raza mea de soare
Ce pătrunzi în ungherele sufletului meu,
Tu cel ce inima mi-o deschizi şi mă priveşti cu ochii larg-pătrunzători,
Tu, cel ce-mi redai privirea de copil
Şi vraja primelor verbe,
Tu, alinarea sufletelor bune
Tu, întristarea şi bucuria regăsirii sinelui pierdut,
Îţi dăruiesc al meu suflet pe vecie,
Să-l porţi ca pe o umbră în sufletul tău.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caracterele ereditare determinate de gene reprezintă în ultimă instanţă modul în care cooperează, în îndeplinirea lor, diferitele proteine structurale sau enzimatice.

Lucian Gavrilă în Miracolul vieţii, miracolul eredităţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E duminică

nu-i nevoie să alerg de unul singur
doar aşa ca să fac impresie
e îndeajuns să deschid
fereastra
şi să
mă îndestulez cu
privirile primelor raze

timid mă aşez pe genunchi
să împlinesc cuvântul
pentru rugă
ştiu că
nu mai sunt cel care am fost -
oaspetele unei vieţi netrăite
şi că
toate plecările din mine
n-au putut rosti acel cuvânt
doamne
azi voi fi iarăşi copil
voi alerga prin ploaie şi
voi privi
cum cerul se umple de păsări

prin ochii mei orbi se vor derula
primele imagini cu mama

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!