Bosonul... Eminescu

"Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine tatăl...
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii."
Scrisoarea I - M. Eminescu

. a fost un Eminescu Absolutul
sau Absolutul, eminesc cumva,
şi-a plămădit la începuturi lutul
ştiind perfect ce infinit Va modela?!

şi România să fi fost întâmplător
acel picior de plai pe care dânsul
va fi venit dintr-un sfârşit de viitor
şi care la 'nceputuri fu cuvântul?!

şi steaua pân' la care-i drumul lung
şi plopii fără soţ cu flori albastre
ce sacru genial în umbră-ascund
şi ce nefast simbol al laşităţii noastre?!

PS
şi bosonul Eminescu-i ultima din cărămizi
la măreaţă catedrală ce nu poţi s-o mai ucizi
punctul ăsta ce se mişcă (unii zic - bosonul Higgs)
e şi timpul, e şi spaţiul, e şi totul şi... nimic!!!

poezie de Iurie Osoianu (3 iulie 2012, Moscova)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... la începuturi fu cuvântul
fu şoapta tremurândă mai întâi
apoi au apărut şi buze care cântă
şi piatra care stă drept căpătâi

la începuturi fu desigur oul
primar, găina perindată mai târziu
şi nu vopseaua fu la început- tabloul
şi sufletul nu trupul era viu

la începuturi nu era văzduh nici ape
era nimic, nimic plutind în hău
şi veşnicii năşteau şi deveneau etape
şi mai erai fecioară şi mai eram flăcău

la începuturi...(nu mai are importanţă
că tu ai fost din mine ori că eu )
a fost cuvântul devenit speranţă
şi care-ncă mai este Dumnezeu...

poezie de Iurie Osoianu (9 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi...

cel mai perfect model de infinit
şi cel mai infinit dintre perfecte
a fost fiinţa care m-a iubit
şi cognitivul disonanţelor directe

când veşniciile năşteau dintr-un simbol
iar golul mişuna de energii
noi doi eram un singur semn şi pol
dar totuşi doi. Şi oameni. Şi-nca vii...

poezie de Iurie Osoianu (5 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
Singurătatea mea e catedrala
Ce-am plăsmuit-o plămădindu-mi lutul
Şi-am ridicat-o pe diagonala
Ce mi-a trasat-o însuşi Absolutul
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
Singurătatea mea e genialul
Sorbit tăcut din cupa nebuniei
Şi eu care credeam că sorb nectarul
Din sobrul Absolut al veşniciei
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
Singurătatea mea-i o blasfemie
Sortită să-şi găsească alinare-n lutul
Acestui colţ de Rai şi Românie
Mai singur decât însăşi Absolutul
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce se studiază la CERN Big Bang-ul? Nu ca să obţină un beneficiu imediat al societăţii. Nimeni nu ştie la ce vor folosi quarcii sau bosonul Higgs. Serveşte la satisfacerea curiozităţii omenirii.

citat din Nicolae Victor Zamfir
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri printre rânduri ...

poporul meu a ars preşedinţia
vin turcii. O repară
ca nu cumva să fim cu România
şi stat şi ţară

se dă în Basarabia hoţia
drept o virtute. Rară
ca nu cumva să fim cu România
şi stat şi ţară

din toate hoţii fac eponimie
minciună. Cadenţară
ca nu cumva să fim cu România
şi stat şi ţară

oricum în noi v-a triumfa mândria
străbună. Milenară
şi iar va fi măreaţă România
ca stat şi ţară...

poezie de Iurie Osoianu (19 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Pe aceeaşi ulicioară
se zbate-n miezul nopţii
în tremur fără de sfârşit
dorul de EMINESCU.

La steaua bolţilor
albastre şi tăcute
luceferi-mi trezesc
dorul de EMINESCU.

Pe lacul liniştit
cuprins de iz de tei
îmi fulgeră-n scrisori
dorul de EMINESCU.

Pe lângă plopii fără soţ
seara pe deal se lasă
şi arde-n somn de păsărele
dorul de EMINESCU.

În freamătul de codru simt
că prea departe sunt de tine
şi-un singur dor mai am
dorul de EMINESCU.

poezie de Gheorghe Burduşel
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce s-a creat până acuma în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu totul e aproximativ în cultura românească. Niciunul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat cu toţii o excepţie inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care însuşi Buddha ar putea fi gelos? Fără Eminescu am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine şi ne-am fi adaptat perfect condiţiei noastre minore. Suntem prea obligaţi faţă de geniul lui şi faţă de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet. Eminescu trebuie considerat un simbol naţional.

citat celebru din Emil Cioran (1937)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec relativ

tot ce are loc în lumea noastră
nu-i decât o pură întâmplare
fie că s-a scuturat o floare-albastră
fie că o stea în depărtare

refren
totul absolut e numai haos
absolutul tot e emergenţă
nu există stare de repaos
numai de delir şi somnolenţă

refren

tot ce are loc în altă lume
fie adiere de vânt rece
fie foc şi pâră fără nume
e doar întâmplare ce se trece

refren

dac-ar fi cumva cu relevanţă
să ne-ntoarcem iar la începuturi
nu sunt sigur că cu-aceiaşi eleganţă
Dumnezeu ne-ar sclipui din luturi

refren

preţuieşte clipa existentă
preţuieşte viaţa care trece
fluxul relativ de emergenţă
şi femeia. Fie caldă, fie rece...

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (10 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgamă

motto: Orice "este" are o raţiune de a fi.
Mihai Eminescu

... şi floarea are raţiunea de a fi
şi steaua care ieri va răsări
cuvântul care fu la început
şi castitatea boţului de lut
în toate cele bunul Dumnezeu
a pus pecetea propriului Eu
suflare în nimic instantaneu
şi raţiunea raţiunii în mereu...

poezie de Iurie Osoianu (20 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel aniversar - Mihai Eminescu - 169 de ani de la naşterea poetului naţional

A fost Eminescu un far
Cernând peste plai cu lumină,
Venit într-un miez de gerar
În splendida lui Bucovină;

Luceafăr cu suflet de jar
Vibrând peste bolta senină -
A fost Eminescu un far
Cernând peste plai cu lumină.

Cu versuri sfinţite de har,
Cu doina-ngânată-n surdină,
Făcu un popor milenar
Mai mândru de-a sa rădăcină.

A fost Eminescu un far.

rondel de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii bun şi îngăduie-mi să revin la prima mea întrebare. Cum ia naştere eroarea de a fi o persoană? Absolutul precede timpul. Conştienţa este prima. Un ghem de amintiri şi de deprinderi mentale atrag atenţia, Conştienţa se focalizează şi, brusc, apare persoana, înlătură lumina conştiinţei, adormi sau leşină - şi persoana dispare. Persoana (vyakti) licăreşte. Conştienţa (vyakta) cuprinde tot spaţiul şi timpul. Absolutul (avyakta) - Este.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Intr-o lume relativa,
Ce-a facut si-a desfacut,
Eminescu-i remuscarea
Dorului de absolut.

Daca unu si cu unu
Nu mai vor sa faca doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi.

Eminescuuuuuuuuuuuu...

Fara el oricare lucru
Si-ar urma cararea sa,
Fara el chiar steaua noastra
Dintre stele ar cadea.

Pe pamantul vechii Decii,
Cand mai mare, cand mai mic
Daca nu ar fi Eminescu
Viata nu ne-ar fi nimic.

Eminescuuuuu....

El Moldovei ii e fiul
Si Munteniei nepot,
L-a-nfiat intreg Ardealul,
Eminescu-i peste tot.

Intr-o lume relativa
Mai avem un nume sfant,
Eminescu-i Romania
Tainuita in cuvant.

Eminescuuuuu...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este pruncul unei femei sterpe (Maharaj arată spre cei 2 vizitatori cu care a dialogat). Ambii sunteţi personalităţi eminente cunoscute în spiritualitate, şi aţi venit bine înarmaţi pentru a mă ataca. Însă vă spun, nu mă puteţi găsi, nu am fost născut vreodată! De ce nu îmi este frică de timp – Kali? – Întrucât nici măcar dezintegrarea acestui univers manifestat, a lui Brahman, nu mă poate distruge. Înainte de, în timpul şi după dezintegrare, eu Absolutul voi triumfa pururea, neatins, nepătat şi neschimbat. Atunci când vei muri, ce identitate vei avea, sau vei mai putea păstra? Dacă eşti sigur că vei muri, de ce să fie o moarte umilă? Mori într-un mod nobil şi onorabil. Înainte de moarte, fii Supremul, Infinitul, Absolutul.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

‎... S-au contopit într-un extaz tremurător
Cu braţ pe braţ, picior peste picior
Şi însăşi spaţiul l-au transformat în dor
Şi însăşi timpul l-au ascuns în taina lor...

Şi-atâtea şoapte îşi strecoară prin sărut
Şi atâta feerie-n sacrul nud -
Cu braţ pe braţ, picior peste picior
Şi contopit în el şi ea nemuritor...

poezie de Iurie Osoianu (19 iulie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii

cei care au
fost prieteni cândva şi-au schimbat
numele. ştiind despre pagina feţei

lor mai nimic (?!) acum nu se mai caută... totul
fără durere, în mare
fără bucurie, în mic

cei care au
fost nu mai sunt măsurabili cu numele
pe care nu-l au

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeride

cât de frumoase şi de vii vor fi acele flori,
pe care ţara mi le va zvârli-n sicriu,
călăuzind o inocenţă de culori
cu negru palpitând în purpuriu...

cât de frumos va răsuna şi cel din urmă vers
din cartea mea, plutind prin cimitir...
ce soare trist mă va petrece in amezi
spre entitatea veşniciei de delir.

şi dangătul de clopot, cât de trist
mă va chema, reincarnat, să mai revin
din absolutul unui negru de abis,
în efemerul pământeştilor lumini.

cât de frumos vor mirosi acele flori,
cu nepăsare aruncate în sicriu
de umbre, care încă mă mai dor,
cu negru palpitant de vişiniu...

poezie de Iurie Osoianu (16 martie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farsa

Şi toate vechi şi nouă câte-au fost
din iar în iar cu vervă se repetă
şi întâlnirile acestea fără rost
şi despărţirile în vuiet de trompetă

nimic sub soare nou - Ecleziast
nimic sub soare vechi - mereu uitatul
şi zâmbetul meu trist şi fără fast
şi şoapta ta asemeni cu veleatul

din cea fost dat să fie n-a mai fost
din ce n-a fost să fie s-a împlinit
întotdeauna căutăm un adăpost
întotdeauna afirmai că m-ai iubit

şi iată-ne ajunşi întâmplător
la jumătatea răului de vreme
şi barcă mea e o gaură de dor
şi luntrea ta o umbră ce se teme

de plinătatea unei ultimi judecaţi
de hăul ce mereu transformă goluri
în sentimente rupte în bucăţi
pe scena unui teatru fără roluri

din cea fost dat să fie s-a împlinit
doar ceia ce mereu se împlineşte
din sentimentul meu de neclintit
o farsă a ieşit. Voiam poveste...

poezie de Iurie Osoianu (16 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... scrâşnind din dinţi
o nulitate a venit cu flori
la bustul Eminescului de geniu
o, câţi ca ea scrâşnindu-şi din fiori
vor mai veni la Eminescu în milenii...

poezie de Iurie Osoianu (15 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul ăsta, de altfel genial, a fost toată viaţa lui un sceptic. Contemporanii săi au comis o mare eroare ridicându-i o statuie în timpul vieţii. Din acel moment, omul nostru a fost văzut zi de zi dând ocol statuii, întrebându-se dacă e el sau nu.

aforism de Mihail Mataringa (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!