Lucian se şterse puţin; când îşi zări degetele roşii, tresări uimit... Îşi amintea perfect că nici una dintre fetele care-l opriseră nu-l sărutase deloc. Şi atunci, de unde totuşi urmele acelea?! Brusc, înţelese că asta dorea Lia să-i arate prin semnele pe care i le făcuse, nu că ar fi fost el neobrăzat. Îi atrăgea atenţia, ca să se şteargă... Diana Enka se apropie de el; îşi recunoscu rapid rujul şi scoase o batistă, pentru a-şi şterge fiul. Lia auzi discuţia şi înţelese că de fapt, de la mama lui erau urmele de ruj pe care le avusese el în tot timpul audierii finale şi se bucură că-şi retrăsese toate acuzaţiile pe care le formulase pe nedrept la adresa lui. Diana îl şterse bine de toate urmele de ruj pe care ea i le lăsase pe obraji.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse în faţă. Privi spre Lia; ea era acolo... Îşi ridică privirea albastră şi-l zări; nu doar pe el, ci şi urmele de pe obrajii lui. Acum ea nu se mai gândi la titlul lui de "Don Juan", ci la faptul că urmele acelea l-ar putea dezavantaja în faţa Comisiei. Se încruntă uşor şi-i făcu discret un semn cu mâna, indicându-i obrazul ei. El nu pricepu deloc ce dorea ea; ştia bine că fetele nu-l sărutaseră deloc, aşa că nu încercă să se şteargă; nici măcar nu intenţiona acest lucru. Lia mai privi spre el şi repetă gestul, ceva mai insistent. "Ce naiba vrea să-mi arate? Sau să-mi spună? Sunt neobrăzat?! De ce oare? Doar pentru că am întârziat niţeluş?" se gândi Lucian şi ridică uşor din umeri, a nepăsare, apoi, nepricepând semnele ei, nu mai privi deloc spre ea. Într-adevăr, întârziase puţin, dar ce ştia ea? Tot nu era vina lui, în nici un caz! Şi nu-i convenea deloc faptul că ea-l considera neobrăzat, sau cum anume, doar ea ştia... Preşedintele Comisiei Disciplinare nu sosise încă. În schimb vicepreşedintele se afla acolo. Domnul Sever Forţan îşi ridică privirea spre sală şi-l observă pe Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semeţ, Lucian se îndreptă spre locul pe care-l mai ocupase şi luni, în prima zi de anchetă. Lia renunţă la încercarea de a-i mai face semne, prin care să-i explice să-şi şteargă obrajii. "Treaba lui! Să facă ce-o vrea; n-are decât... Să fie sancţionat! Aşa-i trebuie... Lasă-l! Ce fraieră sunt..." îşi zise ea furioasă în gând, închipuindu-şi cam de unde proveneau urmele acelea de ruj; se înşela însă, pentru că la Diana Enka nu se gândise nici o clipă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când noi nu vom mai fi
De mult
Şi şterse urmele vor fi
Pe unde am trecut
Noi doi,
Cei ce vor trece după noi
Vor tresări...
Vor crede că li s-a părut
C-aud ceva ce vine de demult,
Din veşnicie.
Şi şterse urmele de-or fi
Pe unde am trecut
Noi doi,
Cei ce vor trece după noi
Se vor iubi...

poezie de Ernest Maftei
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reveni în sală şi porni spre locul ei. Îl privi fără să vrea; el se afla în primul rând, cu urmele acelea de ruj tot acolo, pe obraji... "Don Juan..." se gândi ea, dar nu-i mai făcu nici un fel de semne. Îşi retrăsese, în sfârşit, acuzaţiile la adresa lui, deci el putea fi liniştit – nu va fi sancţionat! Dar, în mod ciudat, după această acţiune, era şi ea mult mai liniştită... De ce nu procedase astfel de la început? Sau şi mai bine, de ce nu renunţase la acea reclamaţie?! Ah, de n-ar fi scris-o deloc; sau măcar de-ar fi rupt-o după ce-o scrisese, înainte de a o depune... Oricum, tot era bine şi mai târziu, decât deloc. Vor pleca deci în misiune, iar ei vor fi totuşi colegi. Cum se va înţelege oare cu el? Iar ceilalţi cum o vor mai privi, cu excepţia Mariei, care se arătase foarte amabilă, prietenoasă? O vor considera ei vreun soi de ciudăţenie?! Rămânea de văzut... Acum era foarte curioasă să afle totuşi care va fi decizia Comisiei, pentru că va exista o decizie...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ar fi vrut ca vorbele blondului să-l lase indiferent, dar nu era deloc aşa; aceste cuvinte venite din partea celui pe care-l ştia drept tată avură darul de a-l readuce în starea de indispoziţie în care se aflase anterior. Îşi plecă din nou privirea şi tăcu, deşi Diana încercă să-l consoleze. Deşi nu avea de gând să declare nimic împotriva fiului său, totuşi blondul Iulian Enka se arătă neîndurător faţă de acesta, pentru că nu-i convenea deloc situaţia existentă, pe care refuza s-o înţeleagă, mai ales că aflase totul brusc; se părea că tocmai asta avusese un impact mare asupra lui, îl şocase... În curând ieşiră cele două fete, Stela şi Maria, iar Horaţiu spuse: "Domnul şi doamna Enka...". Diana şi blondul intrară, nu înainte ca Iulian Enka să-i mai atribuie fiului său o privire albastră deloc îngăduitoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cum auzi glasul directorului, Lucian simţi brusc cum teama de a-şi vedea mama se risipeşte ca un abur, de parcă cele câteva cuvinte rostite cu fermitate şi blândeţe de directorul Institutului aveau o putere magică asupra preferatului acestuia. Impulsionat de acele cuvinte, Lucian intră fără a mai şovăi în încăperea în care se afla mama lui. De cum auzi uşa deschizându-se, Diana Enka se ridică în picioare, iar în momentul în care-şi zări fiul, o bucurie imensă îi lumină chipul. Se năpusti spre el cu braţele deschise; uitase orice supărare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Traian Simionescu reveni în biroul său, nici Lucian, nici Diana Enka nu se mai aflau acolo. Directorul se aşeză pe fotoliul său, pentru a-şi relua activitatea pe care şi-o întrerupsese temporar. Găsi însă un bileţel care-i atrase atenţia, pus acolo, foarte probabil, de Diana Enka. Se convinse chiar că ea era autoarea bileţelului, după ce-l citi: "Mulţumesc că m-ai ajutat să-mi recuperez fiul. Îţi rămân datoare." Directorul privi câtva timp bileţelul. Recunoştea scrisul Dianei, ordonat, citeţ, frumos... Oare ce nevoie avea de mulţumirile şi de recunoştinţa ei? Ce înţelegea Diana prin a-i rămâne datoare? Clătină uşor din cap, apoi îşi văzu de treburile sale. Dar nu rupse foiţa scrisă de Diana; o păstră. O pusese cu grijă în buzunar, deşi nici el nu-şi dădea seama de ce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând, blonda necunoscută dispăru în mulţime, dar până ca ei doi să ajungă lângă maşină, pe Lucian îl mai salutară vreo câteva domnişoare; cel puţin încă vreo două, Mihai nu observase sigur acest lucru. În sfârşit, reuşiră să intre în maşină. Uşor jenat faţă de colegul său, Lucian îşi privi chipul în oglindă; scoase o batistă să-şi şteargă urmele de ruj rămase pe obraji.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Alex, ai sosit şi tu?
Alex: Da...
Diana: Celălalt membru al echipajului... Ce-au zis părinţii tăi?
Alex: Aseară nu păreau încântaţi; de fapt, nici acum, de dimineaţă, dar m-au asigurat că nu se vor împotrivi deloc, nici unul dintre ei. Vor sta de vorbă cu dom' director şi cu dom' profesor Manea, în principal despre condiţii, dar nu se vor împotrivi. Iar asta e cel mai important.
Diana: Cum ai reuşit să-i convingi?
Alex: Nicicum, doamnă; de fapt, nici n-am încercat... S-au convins ei singuri că aşa ar fi bine. Dumneavoastră nu-l sprijiniţi pe Luci?
Diana: Nu. Am să fac tot posibilul ca Lucian să nu ia parte la această misiune!
Alex: Cum aşa?! Fără el, n-ar mai avea loc misiunea, s-ar anula.
Diana: Nu mă interesează! Luci nu va pleca nicăieri!
Nistor: Dar şefu' îşi făcea atâtea iluzii...
Diana: N-are decât să rămână cu iluziile, pentru că eu nu sunt de acord ca el să plece.
Alex: Scuze, însă... Fără să vă supăr, nu cred că e nevoie să-i acordaţi permisiunea.
Diana: Vom vedea ce va mai fi...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând, pe puntea principală sosiră Alex, Nis, Stela, iar mai apoi profesorul Manea. Lia nu venise la bordul navei albastre, se oprise cu părinţii ei direct la etajul întâi al sediului principal al Institutului, unde se aflau deja părinţii lui Lucian, domnul şi doamna Enka şi directorul Simionescu. Diana îi atribui la un moment dat, în treacăt, domnişoarei consilier, o privire nu tocmai binevoitoare. Cine era sau cine se credea oare această tânără care îndrăznise să-i reclame fiul, să-l aducă în faţa Comisiei Disciplinare, de parcă el ar fi un element rău, care să aibă probleme cu disciplina, probleme care să-i deranjeze pe alţii? Lia remarcă faptul că doamna Enka o privea nu tocmai cu îngăduinţă şi se ascunse după părinţii ei, ferindu-se, măcar din calea privirilor Dianei Enka. Dar mama lui Lucian nu insistă în a o cerceta pe reclamantă, renunţă rapid la această acţiune. Directorul, drăguţ, amabil, îi salută pe soţii Stancu şi pe fiica lor; acum se îndrepta spre părinţii comandantului, să-i salute şi pe aceştia. Nefiind singuri, nu putea vorbi cu Diana pe tonul familiar cu care i se adresa când ea sosea în biroul lui sau în alte împrejurări.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Luci, poţi să-mi explici ce-i cu obrajii tăi? Iarăşi?!
Lucian: Ce-i cu ei, dom' director?
Traian: Ai urme de ruj... Să nu-mi spui că aşa te-ai prezentat în faţa Comisiei Disciplinară astăzi şi aşa ai rămas acolo tot timpul, la audierea finală, fără să te ştergi măcar?!
Diana: Vai, dragul meu... Scuză-mă, te rog, Luci, de la mine ţi-au rămas urmele astea. Ţi-aminteşti; eu te-am sărutat pe obraji chiar înainte ca tu să intri în sală...
Lucian: Cum aşa, mamă?!
Diana: Îmi pare rău, nu mi-am dat seama. Crede-mă, Luci, n-am vrut să te pun într-o asemenea situaţie neplăcută, în faţa celor din Comisie...
Lucian: Mamă, ştii ce poate însemna asta?!
Iulian: Vai, Diana, cum ai putut să faci una ca asta?
Diana: Regret, n-am vrut.
Iulian: Lasă, Luci, va fi bine! Orice ar fi...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară, norii, generoşi, revărsau asupra oraşului toată apa pe care reuşiseră s-o strângă de când nu mai plouase. Pentru a nu se uda prea rău, Diana Enka intră grabnic în maşină, ocupând un loc pe bancheta din spate, fără a mai ţine cont că era maşina albastră a directorului. Deşi ploua în neştire, cei doi body-guarzi se aflau la datorie, cu umbrele. Se apropiară de maşină. Lucian îi zări şi înţelese intenţia celor doi. Lucian îi conduse pe cei doi body-guarzi până în garaj, unde se afla bătrâna maşină a familiei Enka, în care cei doi se urcară fără a comenta. Totuşi, la volan se urcă nu Petre, ci Adrian Pleşa, iar în curând cele două maşini părăsiră curtea casei, una după alta, cea albastră fiind în faţă. Poliţiştii, jandarmii şi gardienii încă păzeau casa, în ciuda ploii, care nu părea a conteni în curând.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ce de animale la familia aceea...
Lucian: Multe şi frumoase. Te-ai făcut de râs, mamă; mai bine rămâneai acasă.
Diana: De ce? Pentru că m-am speriat de şarpe, apoi de şobolan?
Lucian: Era un hamster mititel, mamă, iar şarpele era unul neveninos, un piton, unul blând. Iar tu te-ai cam dat în spectacol.
Diana: Regret, mie nu-mi plac chiar toate animalele, ca oamenilor acelora; nu e deloc ceva condamnabil.
Lucian: Poate că nu, mamă, dar nici chiar aşa, ca tine... Puteai mângâia măcar hamsterul puţin, nu te mânca.
Diana: Ce tot vorbeşti? Nu-ţi dai seama ce spui? Eu nu l-am mân-gâiat nici pe Nero niciodată şi tu ai fi vrut să ating şobolanul acela jegos? De ajuns că mi s-a urcat pe picior!
Lucian: Ah, deci, nu l-ai mângâiat niciodată pe Nero. Deci, de fapt nu-l iubeşti, deloc; cred că de abia aştepţi să moară, să scapi de el, doar e bătrân.
Diana: Nu-i adevărat! Chiar dacă nu mă crezi, ţin totuşi la Nero, în felul meu, dar nu-mi place apropierea asta directă, exagerată, faţă de animale; e mai bine să se păstreze o oarecare distanţă.
Lucian: Tu ai păstrat-o, mamă, una imensă; l-ai ţinut pe bietul Nero fără apă şi hrană timp de o săptămână întreagă. Ce zici de asta? E o faptă scuzabilă?
Diana: Te rog, Luci; ţi-am mai spus că n-a fost deloc intenţionat. Trebuie să mă crezi.
Lucian: Bine; să zicem că accept. Dar sper că nu astfel îl vei îngriji pe Nero şi după plecarea mea în misiune.
Diana: Promit că nu se va mai repeta. Voi avea grijă de câinele tău, Luci.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul însă trecu nepăsător pe lângă Lucian, privindu-l în treacăt, doar pentru o clipă, cu un aer superior, sau poate chiar cu dispreţ, după cum i se păru fiului său şi se îndreptă spre dormitor. În drum spre dormitor stinse televizorul, pentru că... presa, mass-media! Inevitabilul se produsese! Se aflase despre reclamaţie şi tocmai despre asta se vorbea în acel moment la ştiri. De asta aruncase şi ziarele, ba nici nu le citise, pentru că mai în toate, pe primele pagini, despre acest subiect era scris: "Comandantul misiunii – indisciplinat?!", sau "Comandantul misiunii anchetat de Comisia Disciplinară a Institutului"; erau unele titluri scrise cu majuscule prin ziare. "Cum or fi aflat atăt de repede?" părea a se întreba furios în gând domnul Enka. Blondul se retrase în camera sa, lăsându-şi fiul neconsolat. Deci, de fapt, aşa îl pedepsea: prin nepăsare, indiferenţă, dispreţ... Nu-i mai vorbea deloc, nici nu-l mai băga în seamă, de parcă nici nu exista... Ar fi vrut să-i fie indiferent, să nu-l deranjeze atitudinea blondului, dar nu era deloc aşa. Se simţea prost, tare prost... Se încruntă şi îşi plecă tăcut privirea. Diana se apropie de el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul îl întâlni pe Lucian la intrarea în sediul principal al Institutului; băiatul respira greu, se vedea că venise în grabă, de abia scăpase de grupul de fete de afară. Totuşi, ele fuseseră destul de înţelegătoare. Noroc că directorul nu pornise mai din timp în căutarea lui; l-ar fi surprins iarăşi în mijlocul admiratoarelor. Dânsul îl întâmpină, încruntându-se uşor... Lucian porni spre locul în care i se hotărea viitorul, cariera; directorul îl urmă. Zărindu-şi fiul, Diana îi reproşă şi ea întârzierea. Iar Diana îl sărută pe ambii obraji, apoi el intră grăbit. Iată însă cum pe obrajii lui apărură urme de ruj; nu de la fetele de afară, ci de la mama lui. El nu-şi dădu seama şi nici nu încercă să se şteargă. Înaintă grăbit. În faţă se afla vicepreşedintele Comisiei Disciplinare, domnul Sever Forţan, fostul său profesor de cultură civică...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Uite, vreau să-ţi dăruiesc ceva.
Lucian: Mie?
Diana: Da. Doar dacă-mi promiţi că vei lăsa în urmă acea întâmplare.
Lucian: Să-ţi promit? Nu vreau să te mint; nu cred că pot, dar cel puţin am să încerc.
Diana: E bine şi atât. Iată; lănţişorul meu... Poftim! Ia-l tu, ca să-ţi amintească de mine în următorii ani.
Lucian: Dar, mamă, e al tău...
Diana: Bineînţeles că-i al meu. Însă vreau să-l ai tu, ca să nu mă uiţi.
Lucian: Ştii bine că nu te-aş putea uita nicicând, indiferent de distanţa care ne-ar despărţi sau anii în care nu te-aş vedea.
Diana: Te cred, dragul meu. Primeşte însă şi acest lănţişor, iar când îţi vei aminti de mine, priveşte-mi chipul din medalion. Eram foarte tânără atunci...
Lucian: Încă mai eşti şi acum, tânără şi frumoasă. În fotografia asta însă pari cu adevărat doar o copilă. Ce vârstă aveai?
Diana: 16, poate aproape 17.
Lucian: 16... Chiar erai doar o copilă. Pot să te întreb de unde ai lănţişorul şi medalionul? Sau de la cine?
Diana: Le-am primit... de la tatăl tău.
Lucian: Şi de ce nu apare şi blondul în fotografie, alături de tine?
Diana: Pentru că atunci n-a avut o fotografie atât de mică, iar după aceea am neglijat... Aşa că a rămas doar a mea.
Lucian: A rămas doar fotografia ta? Pe mine nu mă deranjează deloc, dar...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, se văzu întrerupt de mama lui, Enka Diana, care sări îngrozită de pe fotoliu, făcând ochii mari de uimire. Arăta spre covor, fără a putea spune nimic, de parcă-i pierise graiul. Îşi prinse fiul de mână. Lucian putea simţi tremurul de spaimă care o cuprinsese pe mama lui. Observând ceea ce o speriase pe Diana Enka, se retrase şi el înapoi cu un pas. Pe covor, încolăcit în mai multe inele, sâsâia un şarpe gălbui, destul de mare. Maria ridică fără teamă şarpele de jos. Mărunţica blondină aşezase reptila după umeri, după gât şi pornise spre o încăpere alăturată, în care Diana n-ar fi intrat, nedorind să afle ce se putea ascunde acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La auzul acestei decizii, în sală se auzi un murmur aprobator, de bucurie, iar încordarea dispăru ca prin farmec de pe chipul lui Lucian, dar şi de pe al Liei; se simţea şi ea mult mai bine acum. Lucian părea foarte mulţumit. Aceasta era decizia Comisiei Disciplinare? Păi, îi convenea de minune, mai ales că nu fusese deloc sancţionat. Fostul lui profesor de istorie îl asigurase că nu se vor lua măsuri prea aspre împotriva lui, dar el constată că, de fapt, nu prea se luaseră deloc, nici un fel de măsuri... Ce bine! Se întoarse zâmbitor spre cei prezenţi în sală, însă înainte privi spre reclamantă, ba încă nu oricum, ci plin de admiraţie. Îşi părăsi locul şi inevitabil, se întâlni cu ea, între rânduri. Se opri puţin în dreptul ei, mulţumindu-i şoptit, pentru că-şi retrăsese acuzaţiile formulate la adresa lui. Mai mult nu-i putu spune, căci se văzu înconjurat de ceilalţi, care veniseră să-l felicite; părinţii, colegii, directorul, instructorul Manea... Toţi primiseră bucuroşi decizia Comisiei Disciplinare, considerând-o cu adevărat corectă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Ce-i, Diana? Ce te mai nemulţumeşte de data asta?
Diana: În primul rând, am venit să las aici asta.
Traian: Ce-i asta, Diana?
Diana: Cererea pentru concediul meu, după cum ai promis, cu plată, până la anul, în iunie, cu salariu dublu...
Traian: Bine. Las-o aici şi fii liniştită! E ca şi aprobată, cu toate condiţiile solicitate, pe care, sper, le-ai menţionat.
Diana: Poţi fi sigur că le-am menţionat. Deci, pot reveni la lucru de abia la anul, prin iulie...
Traian: Exact. Mai ai şi altă problemă?
Diana: Da; Luci...
Traian: Ce-i cu el?
Diana: De ce i-ai dat cheile maşinii tale? De ce i-ai pus maşina ta la dispoziţie?
Traian: Pentru că aşa am vrut, Diana. Ce te deranjează?
Diana: Eşti inconştient sau ce-ai? Îl favorizezi prea mult. Nu-ţi dai seama că atenţia ta exagerată faţă de el devine suspectă?
Traian: Inconştient, zici?! Bine spus! Însă inconştient am fost în urmă cu mulţi, mulţi ani, când credeam în toate promisiunile tale, în vorbele tale dulci, în cuvintele deşarte cu care mă amăgeai şi nu-mi dădeam seama că mă prosteai în faţă; nu şi acum! Acum nu sunt inconştient. Acum îmi dau seama perfect ce fac: I-am pus la dispoziţie fiului tău cea mai bună maşină pe care o am la ora actuală. De altfel, să nu-ţi închipui că ar fi prima oară când i-o las pe mână; a mai folosit-o el cu destule alte ocazii. Toată lumea ştie că Luci e preferatul meu, deci nu-i nimic suspect în asta, nu-i o atenţie exagerată.
Diana: Ba este! Gândeşte-te mai bine! Cel mai corect ar fi să-i ceri cheile înapoi.
Traian: Nici nu mă gândesc! I-am lăsat maşina şi n-am să-mi schimb hotărârea, orice ai spune tu!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka îşi însoţi fiul, în luminile blitz-urilor, ceva mai rare decât în ziua precedentă, până în dreptul maşinii albastre. Cei doi body-guarzi o salutară respectuoşi, apoi ea intră în maşină, în faţă; body-guarzii, pe bancheta din spate. Lucian porni maşina. Întrucât pe străzi erau mulţi poliţişti, nu întâmpină probleme din partea oamenilor. Mama lui, Diana Enka se simţea cam ciudat în această maşină, a directorului Institutului. Nu incomod, ci doar ciudat! Era pentru prima oară când urca în maşina albastră. Privi spre locul şoferului, ocupat în acel moment de fiul ei şi se mai linişti, chiar dacă în spate stăteau doi necunoscuţi, porecliţi "Neîndurătorul" şi "Naşul", body-guarzii fiului ei. Totuşi, prezenţa lui Lucian îi oferea un sentiment liniştitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!