Şi ceilalţi tineri stăteau tot în casă, fiecare având propriile motive, cărora se adăugau body-guarzii şi curiozitatea mulţimii. În plus, familiile lor doreau să petreacă alături de ei cât mai mult timp în aceste zile rămase până pe 27 iunie, iar dacă sâmbăta şi duminica puteau rămâne acasă, de ce nu? Lia era acasă; în camera ei, cu motănelul gri, dar încă tristă, foarte tristă... Mariei, mereu între plante şi animale, nu-i era deloc greu să nu-şi părăsească exoticul apartament. Domnişoara doctor Stela, de ce să se obosească să coboare şi să urce din nou 13 etaje? Mai bine rămânea în casă, mai ales că putea vedea pe fereastră ce-ar aştepta-o afară: de sus, de la etajul 13, oamenii se vedeau micuţi, dar mulţi, teribil de mulţi... Alex, geneticianul, ce-ar căuta afară din casă?! Cumva pe "Ucigaşa"?! Ea şi "Cocoşul" îl aşteptau în curte; "să aştepte mult şi bine!" îşi spuse Alex în gând. Mihai era acasă; el aştepta sosirea "meditatorului" său la mate, pentru alte exerciţii şi probleme cu grad înalt de dificultate (aşa i se păreau fostului campion, mai ales că era nevoit să le rezolve pe foi, nu pe computer, cum era el obişnuit); algebră superioară, analiză matematică, logistică, geometrie plană şi în spaţiu, plus trigonometrie; toate se reuneau sub noţiunea de matematică. Afurisită materie! "Oare de ce-i place comandantului?!" – părea a se întreba fostul campion...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era sâmbătă, 09 iunie, era vară, era sfârşit de săptămână, era cald... Cei şapte membri ai echipajului navei albastre erau toţi tineri, deci, ar fi avut motive să fie veseli, să iasă prin oraş, să se distreze; totuşi, doar geograful cel înalt alesese varianta cu plimbarea prin oraş, numai după ce scăpase de cei doi însoţitori ai săi. Ceilalţi preferaseră să rămână acasă la ei: blonda Maria, mică şi gingaşă, se simţea foarte bine în apartamentul ei cu cinci camere, plin cu animale şi plante, având în propria-i locuinţă un micuţ colţişor din natură; domnişoara doctor Stela preferase şi ea să rămână acasă, mai ales din cauza celor 13 etaje, pe care nu avea de gând să le mai urce sau coboare; Alex avea un alt motiv de a nu ieşi nicăieri – evita întâlnirea cu "Ucigaşa", de care va scăpa de abia luni de dimineaţă; domnişoara psiholog Lia nu numai că era acasă, dar nici măcar nu catadicsea să iasă din camera ei, unde stătea închisă, cu motănelul gri în braţe, ţinându-i companie, dar ea era tristă şi abătută din cauza unei anumite reclamaţii pe care o depusese seara trecută către Comisia Disciplinară a Institutului, împotriva colegului ei, Lucian; Mihai se afla, din câte ştim, tot într-o casă, deşi nu la el acasă, ci la comandantul misiunii; iar acesta din urmă, bineînţeles, tot acasă era, iar figura lui îi trăda tristeţea care-i măcina sufletul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneticianul nu ieşise deloc din casă, ca şi ziua trecută; poate doar până în curte, pentru vreo câteva clipe, după care revenea rapid în casă. Motivul lui era foarte clar şi putea fi explicat printr-un singur cuvânt: "Ucigaşa", pe care Alex o vedea aşteptând la poartă răbdătoare, ori de câte ori geneticianul privea în acea direcţie. Iar avântul de a ieşi din curte, măcar pentru o scurtă plimbare, i se tăia de fiecare dată după ce o zărea pe această domnişoară body-guard cu o poreclă atât de grăitoare...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă şi acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit şi să nu cumva să întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoştea acest amănunt, toţi îl considerau astfel, deci, atenţia tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare să dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar şi în faţa preşedintelui ţării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deşi foarte preocupat de sosirea anunţată a preşedintelui, se oferi să-şi conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur – Petre şi Adi îl aşteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înţelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecţie, ceea ce era totuşi normal, fiind vorba despre Lucian – un tânăr simpatic şi prietenos. Astfel se încheie acest sfârşit de săptămână, ultimul pe care cei şapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acasă – pe Terra – nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îşi va schimba sau nu această părere, Alex încă nu ştia; rămânea de văzut. Deocamdată, i se părea antipatică, iar într-un top provizoriu al fetelor pe care le considera cam nesuferite, doctoriţa se situa pe locul 2, după domnişoara consilier Lia, care ocupa locul fruntaş, în urma acţiunii de a-l fi reclamat pe Lucian Comisiei Disciplinare. Şi doar ele două i se păreau cam nesuferite, deci, aici se oprea lista lui Alex, pentru că n-avea nimic cu blonduţa cea mititică Maria; ea era chiar foarte simpatică. Într-un timp, fusese şi "Ucigaşa" inclusă în acest top imaginat de Alex, când pe locul 1, apoi pe 2, după care pe 3, dar acum ieşise definitiv de pe această listă; "Ucigaşa" devenise drăguţă... Oare vor deveni şi celelalte două, colegele lui, măcar suportabile, desfiinţând astfel această listă? Altfel, cum se va descurca geneticianul cu ele, în următorii, cel puţin 13 ani? I se părea dificil, dacă nu chiar imposibil, dar încercă să nu se mai gândească la asta, deşi se întrebă cum naiba reuşea oare Lucian s-o suporte pe domnişoara consilier, ba încă îi lua mereu apărarea cu înverşunare, în faţa tuturor şi o conducea zilnic acasă... Oare nu cumva îi plăcea de ea? Alex se înfioră numai la gândul unei asemenea posibilităţi, pe care o alungă rapid din minte. Ajunseră în curând acasă, la genetician, aşa că maşina opri acolo, în faţa casei respective. Din autovehicul coborî doar Alex.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai plouase de mult, mai ales aşa; în ultimul timp fusese mereu cald şi senin. Ropotul ploii în ferestre o trezi şi pe domnişoara doctor Stela, iar la etajul 13, ploaia părea şi mai înverşunată decât era de fapt; turna cu găleata, pur şi simplu! Stela privi încurcată pe fereastră; mama ei i se alătură.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre domnişoara doctor Stela, apartamentul ei fiind situat la etajul 13, nu luase seama la zarva din jurul blocului, pe care nici n-o observase, iar când ieşise din casă, era linişte, deci, coborî scările fără a-şi face griji, asta doar până la etajul şapte, de unde se văzu "acostată" de oameni necunoscuţi care încă mai gâfâiau; urcaseră scările cu aparatura destul de grea după ei... Stela se miră, mai ales că pe măsură ce cobora, numărul reporterilor creştea. Plecase singură, părinţii ei spunând că vor veni ceva mai târziu, iar ea de abia reuşi să ajungă la parter, apoi afară... Aici însă, vai! Erau şi mai mulţi oameni care o înconjurau insistent de peste tot, tare gălăgioşi. Aproape că nu înţelegea nimic din ce i se spunea, dar din când în când mai răspundea la câte o întrebare pe care i se păruse că o auzise, mai semna pe câte o foiţă ivită ca de nicăieri, de parcă ar fi completat reţete pentru pacienţi necunoscuţi şi de abia înainta, cu greu, urmată de mulţimea de oameni. Reuşi cu greu să urce într-o maşină, fără a-şi da seama dacă, într-adevăr, era un taxi. Durase însă mai mult de o oră şi jumătate până să ajungă în acea maşină şi nu avea de gând să coboare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când, Lucian mai privea spre frumoasa lui colegă brunetă, domnişoara consilier; va avea el oare vreodată nevoie de sfaturile ei? Şi dacă da, la ce sfaturi se va putea aştepta din partea ei?! Deocamdată, ar fi dorit ca în acea seară s-o conducă din nou până acasă, dar era conştient că nu va putea, din două motive: Rikky şi Nero. Deci, domnişoara blondă se va afla alături de el în acea seară, în maşina directorului. Nu-l deranja foarte mult acest amănunt, că doar o simpatiza pe Maria, dar... Domnişoara consilier se bucura de ceva mai mult decât doar simpatia lui, cu toate că ea nu părea a-i împărtăşi sentimentele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian privi în treacăt spre Lia, frumoasă şi brunetă... Domnişoara Barbie; aşa-i spusese blondul, pentru că sesizase o asemănare între ea şi păpuşica aceea pe care Lucian o ţinea alături de el, de la un timp, într-adevăr, în fiecare noapte. "Oare chiar exista vreo asemănare între ele?" părea a se întreba Lucian, iar gândindu-se mai bine, înclina să-i dea dreptate blondului; cam semănau... Oare de aceea ţinea el atât de mult la acea păpuşică?! Se încruntă, negăsind un răspuns concret. Un singur lucru îi era însă foarte clar: Anume, da, pe ea dorea s-o conducă până acasă, n-avea de gând să renunţe la acest... deja obicei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex remarcase însă că "Ucigaşa" era drăguţă şi prietenoasă, ceea ce n-ar fi crezut despre ea la început, în primele zile, când o considera nesuferită şi dorea să scape de ea... Iat-o acum: Intrase, destul de furioasă în curtea casei lui şi se îndreptase grabnic spre Ovidiu, căruia-i ticăia inima mai des decât unui cocoşel în acele momente... Îşi păstră totuşi calmul, pentru a nu strica planul pus la cale de genetician; fusese bine ticluit. Alex, încă ascuns în apropiere, auzi toată discuţia dintre body-guarzii săi, "Ucigaşa" şi "Cocoşul". "M-a făcut aiurit şi căpos..." îşi zise el în gând, fără a părea supărat din acest motiv. "Ah, e îndrăgostit..." îi găsi tot geneticianul o scuză.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel trecea timpul, destul de anevoios pentru cei şapte tineri din echipaj. Alex ieşise din casă pentru a lua o gură de aer curat şi pentru a admira, pentru ultima oară, cerul înstelat văzut de pe Terra. Era afară, în curtea casei sale. Se întunecase, însă era senin şi destul de cald. Putu deci admira în voie stelele; nu mai avea însă de gând să plece nicăieri. Părinţii lui rămăseseră în casă, iar în curte mai era un singur body-guard. Apropiindu-se de acesta, Alex observă că era Ovidiu Băloi, cel căruia i se spunea "Cocoşul".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Deci, te ascult: Ce altceva mai ai să-mi spui?
Lucian: În legătură cu tânărul acela, Mihai...
Traian: Ce-i cu el? Deci, l-ai condus până acasă.
Lucian: Da; iar în drum spre casă ne-am oprit la o patiserie. Am discutat mult împreună. Îmi place băiatul. E tare simpatic şi ambiţios. Dumneavoastră ştiaţi că a avut o carieră sportivă impresionantă, la care de curând a renunţat?! Timp de mai mulţi ani a fost campion la lupte, la arte marţiale sau cam aşa ceva; normal, la juniori, dar a fost chiar şi campion mondial...
Traian: Aşa-i; parcă ştiam. Mihai Ristea; scrie în fişa lui personală.
Lucian: În cea pe care am văzut-o eu, nu!
Traian: Ai dreptate; în aceea, nu. Acolo au fost trecute doar datele care ne interesează pe noi, iar cariera sportivă n-are nici o legătură cu astronomia, cu ştiinţa, în general.
Lucian: Dar nu e ceva de neglijat.
Traian: Bineînţeles, nu-i!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Body-guardul cu porecla "Cocoşul" luă legătura cu colega lui, Petra Neţoiu, poreclită "Ucigaşa", vorbind pe un ton cât mai convingător. Alex ascultă convorbirea, iar după ce domnişoara Neţoiu spuse că va sosi în câteva clipe, se ascunse bine. Iată cum planul lui Alex, pe post de Cupidon, funcţionase. Geneticianului nu i-ar fi trecut prin minte că în această ultimă seară pe Terra va avea o asemenea ocupaţie, după părerea lui, foarte plăcută, doar nu putea fi ceva urât să unească destinele a două persoane, sau cel puţin să ajute la consolidarea legăturii sentimentale dintre aceştia; dacă era vorba chiar despre body-guarzii care-i asiguraseră protecţia timp de trei săptămâni, cu atât mai bine (gestul lui putea fi considerat cel puţin drept unul nobil). Petra spusese că va sosi în câteva clipe şi chiar aşa se petrecu; de abia avu timp geneticianul pentru a se ascunde, să nu fie observat de vigilenta domnişoară (de parcă "Ucigaşa" s-ar fi aflat prin zonă în timpul convorbirii). Deşi ştia că Petra era inteligentă, Alex spera ca ea să nu-şi dea seama de şmecherie, cel puţin nu înainte ca Ovidiu să reuşească să-i spună ceea ce avea pe suflet cine ştie de cât timp...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Gata, campionule? De abia acum ai ieşit de la Lucian? Parcă ţi-am spus să stai doar puţin.
Mihai: N-am uitat. Să ştii însă că vizita mea nu l-a deranjat. Din contră, i-a făcut mult bine, aşa că n-ai motive să mă cerţi.
Stela: Poate... Însă nu ştiu ce va spune Nis când te vei întoarce, văzând cât de mult ai stat cu şeful lui; doar ştii bine că lui nu i-am dat voie deloc, nici măcar puţin, deci, nu e corect faţă de el.
Mihai: Las' că mă descurc eu cu Nis. Nu mi-e frică de el. N-are decât să spună ce-o vrea. Nu mă sperie pe mine, oricât de înalt ar fi. Poate invers.
Stela: Ştiam că nu eşti fricos, însă nu-i corect faţă de ceilalţi.
Mihai: De ce nu?! Doar le vei da şi lor voie să-l vadă, în curând, nu-i aşa?
Stela: Nu foarte curând. Alex e acolo?
Mihai: Nu. A ieşit când am intrat eu. A fost un adevărat cavaler. M-a lăsat să discut în linişte cu Luci. Presupun că e împreună cu ceilalţi acum, pe puntea principală, deci, mă duc şi eu la ei.
Stela: Bine, Mihai. Eu intru la pacientul meu. Dacă nu-i Alex acolo, nu-i bine să-l las singur.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Şi tipul celălalt; cel înalt?!
Alex: Nis... Ce-i cu el?!
Mihai: Şi el se lasă mai greu? Cu prietenia, vreau să spun...
Alex: Aş... Nărodul ăla?! Nu cred; cedează imediat. Da', i-ai propus măcar?
Mihai: Încă nu.
Alex: Atunci încearcă; ai toate şansele cu el. Deşi... Mai bine te-ai lăsa păgubaş; uneori e aşa de enervant!
Mihai: Nu contează; mai bine să-mi fie prieten.
Alex: Ai dreptate; mai bine.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima seară pe care cei şapte tineri şi-o petreceau acasă, cu familiile, se apropia de sfârşit; îi mai despărţea puţin de miezul nopţii, care semnifica începutul zilei cu numărul 27 din luna iunie a anului 2085, o zi memorabilă pentru cei şapte tineri şi familiile lor, poate nu doar pentru aceştia. Deocamdată însă, era încă marţi, 26 iunie 2085, iar tinerii din echipaj se aflau pentru ultima oară acasă, fiecare cu familia sa. Desigur, apropierea măreţului eveniment îi bucura şi îi întrista deopotrivă, gândindu-se la ceea ce lăsau în urmă, dar şi la ceea ce-i aştepta: Adică, acasă, prietenii, familiile şi tot ceea ce era legat, nu doar de locurile natale, ci, în general, de Terra (acestea rămâneau în urmă); în timp ce îi aştepta un viitor imprevizibil, plin de aventuri neobişnuite prin care vor trece împreună şi explorarea unor tărâmuri necunoscute, misterioase... Chiar dacă tot n-ar găsi ceea ce căutau, adică viaţă în alte părţi ale imensului Univers, tot era interesant să pornească într-o asemenea călătorie. Se simţeau norocoşi că fuseseră aleşi să participe la o asemenea misiune, însă nu doar norocul fusese de partea lor; munciseră mult pentru a obţine dreptul de a face parte din echipaj şi iată-i acum răsplătiţi pentru eforturile lor: fiecare îşi merita locul câştigat. Iar dacă nopţile trecute le fusese greu să adoarmă, în aceasta cu siguranţă le va fi şi mai greu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când domnişoara doctor Stela ajunsese acasă, afară nu se înnegurase încă. Ea sosise de la Institut cu un taxi, care oprise drept în faţa blocului ei. După ce coborâse şi plătise şoferului, doctoriţa privi în sus: Apartamentul ei era situat la etajul 13, ceea ce coincidea cu numărul anilor duratei misiunii. Intră în bloc şi trecu pe lângă lifturile de la parter, fără a se opri. Ştia ce o aşteaptă – era nevoită să urce pe scări cele 13 etaje, pentru că, vechea poveste, ca de obicei, liftul blocului era defect. Rareori, în mod surprinzător, mai funcţiona din când în când, însă acum nu era unul dintre acele fericite cazuri. Norocul ei că era tânără şi nu obosea prea mult urcând atâtea scări, dar vai de cei bătrâni sau bolnavi, care stăteau la etajele superioare. Din fericire pentru vecinii ei suferinzi, ea era un medic foarte bun şi nu refuza niciodată să le acorde ajutor în caz de necesitate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoara cea blondă, Maria Stoica, ajunsese şi ea acasă de ceva timp. Ea locuia tot la bloc, într-un apartament cu cinci camere, situat la etajul doi. Blocul se afla nu în zona centrală a oraşului, ci într-un cartier mai mărginaş al Craiovei, deşi nu în direcţia Institutului, dar asta n-o deranjase deloc, cu nimic, pe blonda cea micuţă. Ea ajunsese devreme acasă. La uşă îi răspunsese mama ei, Eleonora Stoica. Maria intrase rapid, închizând uşa cât mai repede, pentru ca cele câteva animale să rămână în casă: doi dulăi, cinci pisici, un iepuraş alb şi un papagal; atâtea se aflau în acel moment pe holul apartamentului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-şi dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpşorul ei bălai, delicat? Nu-şi dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulţi... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepţia înălţimii? Să-l aştepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai uşor, la bordul navei, să aştepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aştepte, când în jurul ei erau atâţia alţi băieţi tineri, chipeşi, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Ce vreme! Nu se mai opreşte odată ploaia asta?! Hai, măi, puştiulică, altfel ne udăm rău de tot!
Mihai: Nu-mi mai tot zice "puştiulică"!
Alex: Bine, o să încerc. Oricum, hai odată!
Mihai: Dar tu de ce nu mă suferi?
Alex: Ce-ai zis, măi?! Cine ţi-a dat asemenea idei?
Mihai: Nimeni; aşa am constatat eu.
Alex: Se vede treaba că ai o imaginaţie foarte proastă.
Mihai: Nu cred; e clar că nu mă simpatizezi.
Alex: Aşa ţi se pare?! Greşeşti, măi... Da, ştiu, eşti fost campion mondial, la lupte, n-am uitat; arte marţiale. Ţi-ar place să-mi altoieşti măcar un pumn zdravăn, nu-i aşa?! Ce te opreşte?
Mihai: Nimic, dar nu sunt bătăuş, iar tu-mi eşti totuşi coleg.
Alex: Aha, faci pe drăguţul cu mine... Stai; cum te cheamă?
Mihai: Mihai.
Alex: Aşa, da: Mihai... Să nu uit; nu-i greu de reţinut.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre colegul "Ucigaşei", Ovidiu Băloi, zis "Cocoşul", pe el nu mai era nevoie să-l anunţe nimic, doar auzise discuţia, deci ştia că fuseseră invitaţi toţi cei 14 body-guarzi în vizită la bordul navei albastre "Pacifis". Lucian nu avu mult de aşteptat până să sosească ceilalţi colegi ai săi, Mihai, Maria şi Stela şi restul body-guarzilor, aduşi de "Ucigaşa"; portarul nu-i reţinu, le permise trecerea, iar Petre şi Adi intraseră împreună cu Lucian. Astfel porniră toţi spre rachetodrom. Dintre cei 14 body-guarzi, doar cei doi care o însoţeau pe domnişoara doctor Stela, Şerban Fulger, zis "Tunetul" (acesta era cel bolnav, care îşi va încheia cariera de body-guard după data de 27 iunie) şi Costel Frunză, zis "Violentul", mai intraseră în Institut, dar nu şi pe puntea principală a navei albastre. Pentru ceilalţi era pentru prima oară când intrau în Institut şi tot ceea ce vedeau aici li se părea foarte diferit faţă de ceea ce era afară. Pentru ei era ceva inedit, cuvinte ca "rachetodrom, rampă de lansare, navă spaţială, punte principală etc." lipsind cu desăvârşire din vocabularul lor până în acel moment; acum aveau de-a face cu ele pentru întâia oară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!