Cineva?! Desigur, reclamanta cea brunetă, cu ochii albaştri precum cerul senin. Dar ce naiba tot spunea?! Lucian trebuia să fie mai atent, pentru că, involuntar, dădea glas gândurilor sale, ceea ce era destul de periculos. Maria însă nu era nici curioasă, nici indiscretă, deci, nu insistă asupra lui cu întrebări incomode, care să-l deranjeze.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alături de fiul său însă, pe pernă, zări în lumina fulgerelor o păpuşică mică, destul de cochetă, modern îmbrăcată... "De ce ţine Lucian lângă el o păpuşă, ca fetele?" se întrebă în gând blondul Enka Iulian. Nu luă păpuşa de acolo, unde o aşezase Lucian, dar o privi atent în lumina fulgerelor, mai cu luare-aminte. Era o păpuşică gen Barbie, Cindy, Steffy sau alta, blondul nu se pricepea la a recunoaşte mărcile păpuşilor; aceasta însă era sigur brunetă, cu părul lung, cu ochii albaştri... "Hmm... Ciudat! Seamănă foarte bine cu reclamanta, domnişoara consilier." constată în gând blondul, fără a încerca să-şi explice ce poate semnifica această asemănare. Abandonă însă studiul păpuşelei şi se concentră asupra fiului său. Dormea sau nu?! Tot nu-şi dădea seama. Îi mângâie însă creştetul uşor, cu palma. Îi era drag băiatul. Fiul nu-i răspunse nimic, aşa că blondul, crezând că doarme, se pregăti să plece. Totuşi, înainte de a se retrage, îl sărută pe frunte; îi venea greu să creadă despre el că ar putea fi indisciplinat. Când ajunse în dreptul uşii, auzi glasul lui...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel trecea timpul, destul de anevoios pentru cei şapte tineri din echipaj. Alex ieşise din casă pentru a lua o gură de aer curat şi pentru a admira, pentru ultima oară, cerul înstelat văzut de pe Terra. Era afară, în curtea casei sale. Se întunecase, însă era senin şi destul de cald. Putu deci admira în voie stelele; nu mai avea însă de gând să plece nicăieri. Părinţii lui rămăseseră în casă, iar în curte mai era un singur body-guard. Apropiindu-se de acesta, Alex observă că era Ovidiu Băloi, cel căruia i se spunea "Cocoşul".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acţiunea aceasta era binevenită, desigur, dacă totul era, de fapt, după cum constată uimit, în favoarea lui. Incredibil... Crezuse că va fi criticat în fel şi chip, dar nu auzise nimic rău la adresa lui, care să-l deranjeze cu ceva. Desigur, nici el nu spusese nimic rău despre Lia; doar adevărul, aşa cum îl vedea el. Mai răspunseră la câteva întrebări, apoi vicepreşedintele Comisiei, domnul Sever Forţan îi invită pe amândoi să-şi semneze declaraţiile date. Amândoi înaintară, venind din direcţii opuse şi inevitabil, se întâlniră în faţă, în dreptul vicepreşedintelui, unde se opriră. "Cadet Enka..." spuse dânsul, indicându-i foaia pe care trebuia s-o semneze. Lucian se aplecă, pentru a semna. Înainte însă, privi o clipă spre colega lui, zâmbindu-i îngăduitor; şi chiar o privi cu admiraţie. Ea se simţi oarecum frustrată şi încercă să nu-l ia în seamă, să-l ignore. Apoi semnă şi ea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Poate ar trebui să mă duc după el, să încerc să-i explic...
Maria: Nu! Nu-i nevoie! Lasă-l, Luci!
Lucian: Poftim?! Să-l las? Dar ai văzut cât de răvăşit era...
Maria: Exact! Am văzut. Şi tu eşti la fel ca el! Acum sunteţi amândoi prea tulburaţi pentru a vă şi înţelege unul cu altul. Oricum, el sigur nu te-ar asculta.
Lucian: Păi, nu pot nega că-l înţeleg perfect! La naiba! Cum reuşesc oare mereu să intru în astfel de încurcături?! Sunt atât de tâmpit uneori! Nu-mi vine să cred! La naiba!
Maria: Ah, Luci... Tu n-ai nici o vină, cel puţin nu de data asta. Doar încercai să mă linişteşti, atâta tot. Acum tu eşti cel tulburat, după cum observ eu.
Lucian: Sigur că sunt! Cum altfel ai vrea să fiu?! Calm?! N-aş putea... Vezi, se pare că dacă până acum nu aveai totuşi, nici un fel de probleme cu Nick, acum chiar că ai una, destul de gravă. Şi numai din cauza mea! La naiba! Simt că înnebunesc! Uff... Ce prost sunt! Mare prost...
Maria: Luci, tu eşti oricum altcumva ai vrea tu să fii, numai prost, sigur nu! Deci, nu spune aşa ceva! Niciodată!
Lucian: Off, blondo... Tare mult aş vrea să ai dreptate.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Salut, blondino.
Maria: Ah, Luci... Salut! Dar să ştii că m-ai speriat puţin.
Lucian: Mii de scuze! Nu asta mi-a fost intenţia.
Maria: Hmm... Dar care-ţi era intenţia?!
Lucian: Nici una, cred...
Maria: Bine, comandante. Scuzele se acceptă. Însă altădată să nu mă mai iei aşa, prin surprindere.
Lucian: Voi încerca. Deci, eşti foarte matinală, ca de obicei.
Maria: Nu chiar ca de obicei, dar azi e o zi deosebită.
Lucian: Da, ştiu. Va trebui să te desparţi de mititica ta prietenă, Ema.
Maria: Aşa e. Îmi va fi dor de ea.
Lucian: N-ar trebui să-ţi fie. Doar ştii că va fi bine îngrijită acolo unde o vom duce, iar de altfel, o vei putea vedea ori de câte ori vei dori, nu-ţi va interzice nimeni acest lucru.
Maria: Ai dreptate.
Lucian: Bineînţeles că am! Şi eşti de mult aici?
Maria: Nu, dar nici de prea puţin.
Lucian: Aha... Şi ai venit singură?
Maria: Nu, evident. Nick e pe puntea principală, n-a vrut să vină aici, la Ema.
Lucian: Aşa, deci...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ah, nu încerca să readuci îndoiala în sufletul meu în ceea ce te priveşte, pentru că n-ai să reuşeşti!
Lucian: Nu, zău?! De ce eşti atât de sigură că nu te înşeli acum în privinţa mea? Iată! Suntem absolut singuri în navă! Nu e oare periculos pentru tine?!
Lia: Nu. Deloc. Poate, pentru tine.
Lucian: Pentru mine?! Nici gând! Ce mi-ai putea face tu?
Lia: Nici nu-ţi închipui şi cred că nici n-ai vrea să afli!
Lucian: Serios?! Deci, eşti periculoasă... Ar trebui să mă feresc de tine, din calea ta.
Lia: Ar fi spre binele tău.
Lucian: Am să reţin acest amănunt pe viitor şi voi încerca să ţin cont de el.
Lia: Asta-ţi sugeram şi eu.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comisia Disciplinară îşi continua şi în această zi ancheta, condusă de domnul Sever Forţan, profesor de cultură civică. Lucian nu ştia ce declaraţii se dăduseră despre el până-n acel moment, nici cine altcineva, cu excepţia celor ştiuţi, fuseseră audiaţi, directorul – da, ştia! Avusese grijă să vadă, cu aprobarea celor din Comisie, luându-şi angajamentul, chiar în scris, cu semnătură, că va păstra confidenţialitatea asupra celor văzute, toate declaraţiile strânse până în acel moment şi intenţiona să le vadă şi pe cele ce vor urma; nu renunţa la această metodă de "spionaj", în favoarea preferatului său. Îşi respecta însă cuvântul dat, atât verbal, cât şi în scris; nu-i spunea deci nici măcar lui Lucian ce citise dânsul în declaraţii. Că nu era nimic în defavoarea tânărului comandant i se părea suficient, deci doar atât îi spunea preferatului său, pentru a-l linişti, dar acesta părea oricum destul de calm pentru situaţia în care se afla, mai ales de când se împăcase cu blondul său tată, Iulian Enka.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceilalţi, mai cu sau fără voia lor, acceptară şi ei prezenţa Liei în echipaj; doar Alex şi Nis păreau a se strâmba a nemulţumire, puţin, însă n-aveau încotro, erau în minoritate, deci, nu se împotriviră nici ei, mai ales că, ori de câte ori încercau să spună ceva dezaprobator, contra domnişoarei consilier, chiar Lucian îi lua apărarea. "Oare de ce?!" se întrebau nedumeriţi cei doi. Domnul Virgil Stancu se apropie de cel pe care fiica dânsului îl adusese în faţa Comisiei Disciplinare. Tatăl Liei, domnul Virgil Stancu, era un om plăcut, brunet, cu ochii negri; nu prea semăna cu fiica lui; Lia semăna mai mult cu mama ei, Valeria Stancu, o doamnă brunetă, cu ochii albaştri...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Am auzit că mi-ai simţit deja lipsa, frumosule!
Lucian: Da, doctore...
Stela: Te-ai grăbit însă cu mesajul ăla; veneam eu şi fără să trimiţi după mine.
Lucian: De unde să fi ştiut?
Stela: Trebuia să-ţi închipui că medicul îţi va face o vizită de "curtoazie", doar nu credeai că ai scăpat de mine?!
Lucian: Nici nu-mi doream asta.
Stela: Da, desigur... Hai, lasă vrăjeala şi spune-mi care-i poanta? De ce doreai să mă vezi, frumosule?
Lucian: Pentru că am o rugăminte, sau o problemă, pe care mi-o poţi rezolva.
Stela: Serios?! Încă nu ştiam cât de pricepută pot fi la mate, dacă îţi pot rezolva o problemă. Deci, despre ce e vorba?
Lucian: Nu despre mate, evident.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind-o, Lucian îi ghicea chiar şi fără să o vadă îndeaproape, nerăbdarea cu care aştepta nota pe care chiar el i-o va acorda, dar el prelungi puţin aşteptarea, nu pentru a-i mări suspansul, ci pentru a cântări bine asupra deciziei sale. Nu dorea s-o favorizeze cu nimic faţă de ceilalţi, doar pentru ceea ce simţea pentru ea. Aici sentimentele nu aveau nici o valoare şi nu puteau trece înaintea pro-fesionalismului. Revăzu de mai multe ori rezolvarea ei şi nu-i găsi nici un cusur, deci, nimeni nu-l putea acuza că ar fi fost cumva părtinitor. Atunci se hotărî brusc; ştia ce are de făcut.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Lucian, sper că tu şi prietenii noştri nu mai aveţi nici o armă asupra voastră! Maria sigur nu mai are arma la ea.
Lucian: Te asigur că nici noi, Nick. Poţi avea încredere în mine, ai cuvântul meu în acest sens.
Nick: Cuvântul tău înseamnă destul de mult pentru mine. Totuşi, fără nici o supărare, aş vrea să verific eu însumi acest lucru, dacă-mi permiţi.
Lucian: Nu, Nick! Te rog, nu face asta! Nu-i nevoie... Te rog, ai încredere în mine şi nu vei greşi! Aminteşte-ţi că în cele din urmă, eu am avut încredere în tine. Acum e rândul tău.
Nick: Bine. N-am să vă controlez deloc, deşi aş fi preferat să o fac eu personal, pentru a fi mai sigur. Dar am încredere în tine, Lucian şi sper să nu greşesc. Sper că ai reuşit să-i convingi pe colegii tăi că aici nu e nevoie de arme; sunt inutile! Eşti totuşi comandantul lor şi poate că ai o oarecare influenţă asupra lor; mi-ai dovedit că ai autoritate, îţi impui punctul de vedere, atunci când este nevoie... Eşti prietenul meu şi nu vreau să stricăm prietenia ce ne leagă pentru o nimica toată.
Lucian: Desigur, prietene. Mulţumesc pentru încredere şi te asigur că n-ai greşit procedând astfel.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mihai, nu aveam nici o urgenţă, însă doar cu tine puteam discuta, pentru că... Azi e ziua mamei mele şi...
Mihai: Doamna Enka?! Ziua dânsei? Nu ştiam. Păi, la mulţi ani! Pentru dânsa, evident, nu ţie.
Lucian: Da, mersi...
Mihai: Şi câţi ani împlineşte?
Lucian: 45.
Mihai: 45? Doar atât?!
Lucian: Da, doar atât.
Mihai: E destul de tânără. Şi de asta eşti trist? Din cauza mamei tale?
Lucian: Nu ţi se pare suficient?! După cum i-am spus şi Liei, tot aşa mă comportam şi-n anii trecuţi, de ziua ei, doar că nu mă vedeaţi voi.
Mihai: Ah, te ascundeai de noi... Normal, tipic ţie... Bine, gata! Nu te mai necăjesc; văd că oricum, eşti destul de necăjit. Totuşi... Când ai vorbit cu Lia despre asta?
Lucian: Păi, a venit să vadă de ce nu m-am dus la întâlnirile alea, la care trebuia să particip, ieri şi alatăieri, nici astăzi, cu Sid Kelso, în oraş şi m-a găsit tot aici, aşa cum mă vezi şi tu acum, aşa că a trebuit să-i explic...
Mihai: Înţeleg.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu înţelegea ce dorea să spună cu aceste cuvinte. "Dao... Deo..." Ce însemnau, oare?! Habar n-avea! Şi nici nu exista vreun interpret, să-i traducă. Tăcu. Femeia se opri drept în faţa lui, privindu-l, nu cu teamă, nici cu ură, nici cu agresivitate; doar plină de curiozitate, ca un copil ce descoperă pentru prima oară ceva nou, inedit; o jucărie pe care n-o mai văzuse până atunci. Dădea însă dovadă de un curaj ieşit din comun, sau poate doar curiozitatea excesivă îi alimenta acest sentiment de curaj. Părea chiar mai îndrăzneaţă decât el. Însă Lucian nu se intimidă; o privi şi el fix în ochii galbeni, ca de felină; iar el, privirea lui de vultur, de pasăre de pradă... Oare acum avea acelaşi efect, de intimidare, asupra celei din faţa lui?! Sau nu?! Oare cum se simţea ea, în prezenţa lui?!

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi acum... Ce zici, cum rămâne cu micuţa ta prietenă, arahnida Ema?
Maria: Aşa cum am stabilit.
Lucian: Bine. Atunci, prinde-o şi pregăteşte-o pentru o scurtă călătorie!
Maria: E vreo grabă? Adică... Am mai putea-o lăsa puţin.
Lucian: Fie, blondo! Dar nu prea mult. Va trebui să plecăm cel târziu la 09.00. Sau, hai să zicem 10.00. E bine aşa?
Maria: Perfect! Mersi, Luci.
Lucian: Pentru nimic. Tu hotărăşti când să o ducem.
Maria: Da, sigur, eu...
Lucian: Ascultă, blondo, dacă vrei, poţi amâna data.
Maria: Nu, Luci. Nu e cazul.
Lucian: Şi ce-ai aflat despre ea?
Maria: Păi... Regret, Luci, nu prea multe. Ema nu a făcut nimic deosebit în perioada în care am ţinut-o sub observaţie. A stat doar, ştii şi tu. Însă nu cred că e cazul s-o păstrăm. Dick şi ceilalţi sunt nerăbdători s-o aibă. Deci, le-o putem da astăzi, aşa cum am stabilit.
Lucian: Aşa cred şi eu.
Maria: Şi cum rămâne cu microcipul? E nevoie să-l chemăm pe Mihai, să i-l scoată?
Lucian: Nu, blondo. Nu e cazul. Nu cred că va păţi ceva dacă-l va purta în continuare. Aşa că, să nu-l deranjăm degeaba pe campion. Oricum, el a zis clar că de scos e mult mai dificil decât cum a fost de ataşat şi nici n-ar fi dorit să încerce.
Maria: Cum spui tu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Afurisită promisiune! Aş fi vrut să n-o fi făcut niciodată.
Lia: Nu-i loc de regrete tardive. Mi-ai promis, iar dacă ai cuvânt, trebuie doar să-mi dovedeşti, respectându-ţi promisiunea.
Lucian: N-o putem anula? De bună-voie, de comun acord, din partea ambelor părţi implicate...
Lia: În nici un caz!
Lucian: Deci nu vrei să-mi acorzi prietenia ta.
Lia: Nu! Repet, e de ajuns că-mi eşti coleg, Don Juan...
Lucian: Nu începe iarăşi cu chestia asta! Altfel mă văd nevoit să-ţi spun din nou "prinţesă".
Lia: Nici măcar să nu te gândeşti la aşa ceva! Ne vedem mâine... Don Juan...
Lucian: Aşteaptă, Alteţă! Şi eu plec. N-am nici un motiv să mai rămân aici. Să plecăm, deci, împreună, prinţesă.
Lia: Ah, Luci, eşti imposibil!
Lucian: Păi, cred că tu ai început.
Lia: Aproape. Dar nici tu nu te laşi mai prejos.
Lucian: Nu-mi stă în caracter. Deci, n-aş putea, prinţeso!
Lia: Trebuia să-mi imaginez asta, Don Juan!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ia spune-mi, Luci, unde sunt cele şase bulinuţe aurii?
Lucian: Poftim?!
Maria: Spune-mi unde sunt; le iau, le aduc şi ţi le prind imediat pe reverul uniformei tale, unde le e locul.
Lucian: În nici un caz!
Maria: Ai văzut doar, cei din laborator ţi s-au adresat tot cu "domnule comandant". Deci, ar trebui...
Lucian: Blondo, renunţă, te rog, la acest subiect! Altfel, mă întorc imediat în rezerva mea şi nici c-am să revin aici, oricât ai insista!
Maria: Dar lor nu le-ai reproşat nimic.
Lucian: Nu mi-a convenit deloc să-i tot aud spunându-mi astfel, dar ce-aş fi putut face? Chiar nu le puteam reproşa nimic celor din laborator. Cu voi însă, altfel se prezintă situaţia. Şi repet, dacă insişti, plec imediat înapoi, în rezerva mea!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se retrase, deşi era convins că nu putea adormi, cu gândul la Adela. Dar nici pe puntea principală n-ar fi putut rămâne, prezenţa i-ar fi fost inutilă. Nu se putea concentra, deci, nu putea veghea ca totul să decurgă în ordine. După Nis, urmă Alex, dar nici el nu se retrase fără a-şi saluta colegii. Apoi porni doctoriţa Stela, micuţa blondină Maria, pregătindu-se şi Mihai. Tânărul informatician se retrase, iar în curând intră în rezerva lui, unde va dormi pentru prima oară. Uşa se închise automat în urma lui. Pe puntea principală mai rămăsese, cu excepţia lui Lucian, doar Lia, însă nici ea nu intenţiona să întârzie prea mult pe acolo. Se gândi totuşi să-l anunţe şi pe Lucian de intenţia ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava, de curând finisată, nu prea avea nevoie de o pregătire pentru plecare, doar totul era foarte bine pus la punct, acesta fiind motivul construcţiei sale, însă, pentru orice eventualitate, cei trei tineri, conştiincioşi, trecură la o nouă verificare amănunţită, aruncând cu atenţie o privire generală asupra întregii nave, chiar dacă ştiau destul de bine că totul era în stare perfectă, din toate punctele de vedere, însă dacă directorul le spusese că trebuie să se ocupe de verificări, exact asta şi făceau, pentru a nu se expune nici unui risc. Desigur, nava albastră era gata încă din momentul în care construcţia ei fusese desăvârşită.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: La naiba! Dom' director...
Lia: Ce-i cu dânsul?
Lucian: Dânsul trebuia să fie comandantul acelei misiuni, a navei dumnealui, "Vulturul".
Lia: Şi?!
Lucian: Şi... Asta mă pune serios pe gânduri. Prea multe coincidenţe deodată! Pe de o parte, "Vulturul" – proiectul dumnealui de diplomă, misiunea spre Proxima, a cărei comandant trebuia să fie... Pe de altă parte, "Pacifis" – proiectul meu de diplomă, aceeaşi misiune spre Proxima, eu – comandantul... Şi atunci?! Oare chiar n-a intervenit dânsul cu nimic pe lângă Comisie, să aranjeze astfel încât eu să fiu numit în funcţia de comandant, doar pentru că eram preferatul dânsului? Chiar a făcut asta?!
Lia: Luci, iar începi?! Nu te mai chinui! Credeam că ai depăşit faza asta. Sunt convinsă că n-a fost aşa. Îmi pare rău pentru ce ţi-am spus anul trecut. Mi-am cerut scuze, de mai multe ori chiar...
Lucian: Nu, Lia... Nici tu n-ai priceput nimic... Nu-i din cauza a ceea ce ai spus tu! Întotdeauna am avut această bănuială şi n-am reuşit încă să scap de ea; e prezentă în mintea mea. Pe naiba! Dacă dânsul chiar a făcut asta, n-am să-l iert niciodată!
Lia: Luci, calmează-te, te rog! Nu vorbi astfel! Nu era nimic rău în faptul că domnul director te considera favoritul dânsului. De-a lungul acestor ani, am avut ocazia să te cunosc destul de bine şi pot spune că-l înţeleg perfect! Şi n-ar fi nimic rău nici dacă dânsul ar fi încercat să intervină în vreun fel în favoarea ta. Dar nu cred că a făcut acest lucru, pentru că tu n-ai nevoie de favoruri din partea nimănui, nici măcar din partea dânsului...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva clipe, Lucian privi în gol, de parcă era absent din acel loc, cu gândurile aiurea; de fapt se gândea la Lia... Îşi întoarse capul şi o regăsi lângă el; tot nu mâncase nimic, nici nu se atinsese de mâncarea din farfuria pe care el i-o aşezase în faţă. Privind apoi spre farfuria lui, observă că, de fapt, în mod ciudat, era tot plină; deci, nici el nu se atinsese deloc de mâncare. Ceilalţi însă, adică bunicii şi părinţii lui, deja terminaseră. Lucian nu mai insistă ca ea să mănânce, dacă nu dorea; se ridică şi începu să strângă totul de pe masă, lăsând locul curat. Apoi reveni din bucătărie, fără şorţul de bucătar, pe care, probabil, îl lăsase acolo, unde-i era locul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!