Cornelia Georgescu

Așa că își văzură nestingheriți de noua lor ocupație, deși nu prea erau îmbrăcați ca pentru o petrecere, ci în uniformele acelea albastre, sobre. Regretau că în rezervele cu inițialele numelor lor nu aveau încă haine particulare, dar în lipsa acelora, mergea și așa. Ce conta în ce erau îmbrăcați? Principal era că arătau bine! Poate doar comandantul misiunii avea acolo, în rezerva lui, ceva haine particulare, anume cele purtate în acea dimineață, dar n-ar fi îmbrăcat din nou rupturile acelea; prefera uniforma, arăta mult mai bine, mai îngrijită!

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Eugen: Știi ce avea Luci printre bagaje, la obiectele sale personale?
Traian: Nu; n-am văzut decât biluțele de sticlă din colecția lui Alex, care erau împrăștiate pe jos și niște animălușe de pluș.
Eugen: Animălușele erau ale domnișoarei biolog Maria; iar Luci avea haine pentru păpuși, deși păpuși n-am observat, dar dacă erau hăinuțe, probabil erau și păpușile pe undeva...
Traian: Luci?! Ai văzut tu?!
Eugen: Foarte clar. În plus, domnișoara consilier avea vreo câteva arme din secolele trecute, Nistor o grămadă de pietroaie...
Traian: Pietroaie?! Poate dulciuri.
Eugen: Nu; pietroaie. Dulciurile nu m-ar fi mirat deloc; asta era de așteptat din partea lui.
Traian: Pietroaie?! Și arme?!
Eugen: Da; pistoale, din acelea cu gloanțe, dar acelea, ale domnișoarei, fiind de colecție, n-aveau gloanțe. Erau vechi, însă arătau ca noi; erau foarte bine îngrijite.
Traian: Auzi; pistoale?!
Eugen: Și pe mine m-a surprins foarte mult. Cât despre ceilalți doi, nu s-au lăsat nici ei mai prejos: tânărul informatician avea o sumedenie de componente electronice minuscule confecționate chiar de el, iar domnișoara doctor o foarte stranie colecție de... încuietori.
Traian: Poftim?!
Eugen: Încuietori; lacăte și alte chestii de genul ăsta.
Traian: Hmm... Ce pasiuni mai au și copiii ăștia...
Eugen: Foarte ciudate!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Pe puntea principală a navei albastre, pe monitorul computerului, se derula necontenit numărătoarea inversă, cifrele scăzând din ce în ce mai mult, iar în rezerva comandantului dormea nestingherit directorul Institutului; se simțea bine știind că era locul în care se va odihni fiul său în următorii ani. În plus, avu ocazia să constate că rezerva era confortabilă, deci, băiatul nu va avea probleme datorită somnului. Foarte probabil nici colegii lui, deși directorul nu verifică și rezervele acestora. Avu grijă să se trezească la timp, devreme, înainte de sosirea membilor echipajului, aranjând cu atenție rezerva comandantului, astfel încât să nu se observe că ar fi utilizat salteaua din încăperea strâmtă cu inițialele E. L. pe ușă, în acea noapte. Lăsă deci totul așa cum găsise înainte de a fi intrat dânsul acolo, deși nu doar dormise tot timpul, ci și cotrobăise nițeluș prin lucrurile "favoritului" său.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

De la data lansării navei albastre de pe Terra trecuseră deci cinci ani și jumătate, pentru fiecare dintre cei șapte tineri din echipaj. Cu toții arătau încă bine, ba chiar foarte bine, căci anii trecuți nu le marcase în mod drastic fizionomia; erau încă tineri, poate doar puțin mai maturi și atât. În rest... chipul lor încă păstra ceva din inocența vârstelor mai mult sau mai puțin adolescentine pe care le avuseseră la data plecării în misiune.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dimineața, când se trezi, Lucian nu-și dădu imediat seama că nu se mai afla la Institut, în camera sau apartamentul directorului. Dacă ar fi știut ce-l aștepta afară, mai bine ar fi preferat să fi rămas în Institut. Dar el habar n-avea. Nu-i luă foarte mult timp până să se dezmeticească. Zări uniforma albastră acolo unde o lăsase seara trecută, frumos așezată. O privi neîncrezător, dar cele șase buline mici încă erau acolo, pe rever, iar pe minitransmițătorul din piept scria cu majuscule "E. L.". Deci, nu visase, nici nu i se păruse; chiar era comandantul misiunii...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Comandantul misiunii, fără uniforma specifică funcției sale, se afla din nou la distracție; discoteca Institutului era plină de tinere domnișoare frumoase; localul, destul de spațios, părea acum neîncăpător. Ca și seara trecută, îl întâmpinară cum se cuvine pe Don Juan, doar pe el îl așteptau. Fetele încercară totuși să nu fie prea insistente, ca nu cumva să i se pară lui ceva în neregulă și să plece acasă prea devreme; doreau să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil, sau măcar să-l știe acolo, aproape... Și pentru că fetele nu aveau un comportament care să nu fie pe placul lui, Lucian le recompensă rămânând toată seara la discotecă, miezul nopții găsindu-l tot acolo, iar el nu părea dispus a pleca, deși era târziu. Era conștient că de dimineață va fi nevoit să se trezească devreme, pentru a nu întârzia la bordul navei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frodo: Sam, nu pot face asta.
Sam: Știu. Nu e bine deloc. De fapt, noi nici nu er fi trebuit să fim aici. Dar totuși suntem. Domnule Frodo, e ca în marile povești. Ca în acelea care chiar s-au păstrat. Acelea care erau înțesate de pericole și de elemente ale întunericului. Iar câteodată nu-ți doreai să afli cum se termină. Cum ar fi putut avea un final fericit? Cum s-ar fi putut întoarce lumea la starea sa inițială când s-au întâmplat atâtea lucruri groaznice? Dar, la urma urmei, întunericul acesta e doar ceva trecător. Până și întunericul trebuie să ia sfârșit. Va veni o nouă zi. Iar atunci când va răsări soarele, va străluci mai puternic decât până acum. Acelea erau poveștile de care îți aminteai mereu. Cele care însemnau ceva, chia dacă erai prea mic ca să înțelegi ce anume. Dar mâ gândesc, domnule Frodo, că acum înțeleg. Acum chiar știu. Oamenii din acele povești aveau multe șanse de a se întoarce, numai că ei nu făceau asta. Dimpotrivă, mergeau mai departe. Pentru că ceva le dădea speranță.
Frodo: Ce le dădea speranțe, Sam?
Sam: Gândul că mai este o fărâmă de bine în lumea asta, domnule Frodo... și că merită să lupte pentru asta.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de , după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Era deja vineri, 08 iunie, ziua dinaintea sfârșitului de săptămână. Cei șapte tineri erau colegi de la începutul săptămânii; se cunoșteau ceva mai bine și păreau a se acomoda unii cu alții. În acea dimineață ajunseră la Institut înainte de ora 08.00, fiind însoțiți de acasă de body-guarzi, doar până la intrarea în Institut. Dacă afară nu avea probleme, odată ajuns în interiorul Institutului, Lucian nu putea evita întâlnirea cu fetele, care nu-i dădeau pace. Îi reproșau că tot nu trecuse pe la discotecă. Avusese oare timp de așa ceva? Nu prea! Și chiar de ar fi avut, tot n-ar fi trecut pe acolo. Norocul lui că-n acea dimineață, nu Lia îl văzu înconjurat de domnișoare, ci simpatica blondă Maria; intră împreună cu ea în interiorul navei albastre. Între timp, dat fiind că mama ei, doamna Eleonora Stoica – medic veterinar, aflase rezultatele analizelor făcute lui Nero, blondina aduse și-i înmână colegului ei noua rețetă necesară dulăului și noile recomandări făcute de doamna Stoica. Lucian le așeză cu grijă în buzunar, spunând că-i va lua câinelui tot ce-i era necesar; el avea mare grijă de Nero, nu-l neglija niciodată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Pentru că-și văzuse prietena, Nistor era mult mai liniștit ziua următoare, când ajunse pe puntea principală a navei albastre, înainte de ora 08.00. Nu-i mai zburau "păsărele" imaginare în jurul capului; era vesel, zâmbitor. Primise o fotografie de la Adela – una foarte reușită, după cum constatase când ajunsese acasă. O avea și-n acea dimineață la el, bine așezată, să nu se murdărească sau să se îndoaie; în plus, mai păstra în minte, încă vie, amintirea acelui prim sărut din seara trecută... Uff, de n-ar pleca peste câteva zile... Dar nu era cu putință să nu plece. Fiind bine dispus, nu se mai luă de Alex, care sosise la scurt timp după el. Pe puntea principală mai erau profesorul Manea și directorul. Domnișoara Lia era în Institut încă de la ora 07.00, cu prietena ei, Dora Bercea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian se afla în Institut și putea rămâne acolo peste noapte; cu locul de odihnă nu era o problem㠖 avea cine și unde să-l găzduiască. Practic, putea dormi chiar și în navă, în propria-i rezervă, cea cu inițialele E. L., doar nu-l împiedica nimic. Însă dacă va dormi în Institut, cum rămânea cu părinții lui? Acum se înțelegea bine cu ei, nu mai erau supărați, ca să procedeze astfel. În plus, mai erau și bunicii lui la mijloc; ar fi fost și dânșii îngrijorați și nu le putea face așa ceva... Hotărât lucru, deci; trebuia să se întoarcă acasă! Deocamdată însă, nu încă; mai rămase, spre bucuria fetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Astfel își petrecură cei șapte tineri această zi, străduindu-se ca, până seara, înainte de a pleca spre casele lor, să viziteze cât mai multe dintre compartimentele navei albastre. Cu această ocazie, cei patru colegi mai noi constatară că rezervele celor trei nu erau deloc mai mari decât ale lor, erau absolut identice, cel puțin în privința dimensiunilor; chiar și a comandantului, mai ales că nu se știa mai din timp că Lucian va fi comandantul, iar el își alesese de mult rezerva lui, dinainte de a afla că va fi membru al echipajului în această misiune, sau că "Pacifis" va participa vreodată la vreo misiune spațială. Bineînțeles, nu reușiră să viziteze chiar întreaga navă, ci doar o mică parte din ea, apoi reveniră pe puntea principală; Eugen Manea nu-i mai căutase deloc în acea zi, semn că, într-adevăr, dânsul era ocupat. Nici o problemă, îl vor întâlni mâine și zilele următoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

După plecarea blondului, se pregăti totuși de plecare, dar fără tragere de inimă; se mișca anevoios. Îmbrăcă totuși uniforma albastră. Se privi în oglindă. Deocamdată, pe reverul hainei lui încă străluceau șase buline mici, aurii; erau la locul lor. Comandantul misiunii... Până când oare?! Totul părea prea frumos pentru a fi și real; parcă trebuiau să apară și neplăcerile. De ce așa de curând și de ce pentru el?! Nu stărui prea mult cu privirea în oglindă. Oricum, chipul îi era tare trist și nu-și putea ascunde această tristețe, nici măcar față de blond.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian se echipă în uniforma lui, exemplar îngrijită, curată, bine întreținută, ca întotdeauna, probabil doar cu excepția zilelor în care se îmbătase și fusese foarte neglijent cu el însuși și cu aspectul lui, zile despre care el însă habar n-avea. Ciudat lucru, parcă pantalonii uniformei îi erau prea largi; strânse puțin cureaua, altfel ar fi căzut de pe el...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Pentru Nis, geograful cel înalt, activitatea acelei zile era foarte clară: se rezuma, în marea majoritate a timpului, la o nouă ședință foto, acasă la prietena lui, Adela Cristescu, de data aceasta el – în uniformă, deși de acasă plecase în haine particulare, își luase totuși uniforma, după cum promisese, într-un rucsac, umplut, pe lângă aceasta, bineînțeles, cu foarte multe dulciuri, acestea fiind, ca de obicei, nelipsite lunganului. Nistor se distră destul de bine în acea zi, încercând să uite de refuzul adolescentei de a-i însoți în misiunea lor spre planeta Proxima; era cam greu însă... Părinții Adelei îl priveau îngăduitori, ba chiar cu admirație; Nistor era un băiat bun; puțin cam prea înalt, însă parcă i se potrivea această înălțime. 2,18 m... Cine și l-ar mai fi putut imagina pe geograf mai scund? Nimeni! Pentru că toți se obișnuiseră cu el astfel; când îi rosteau numele, imediat îl asociau cu imaginea aceasta, caracteristică lui, de lungan inconfundabil...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Se pare că nu poți scăpa de "probleme". Poate ai avea nevoie de protecție chiar și-n Institut; de ce nu-i propui directorului să-ți asigure protecție non-stop; chiar și când dormi? Dânsul s-ar ocupa imediat de acest lucru și ar rezolva problema cât ai bate din palme.
Lucian: Ah, nu, nici chiar așa. Domnișoarele acelea erau doar...
Lia: Admiratoarele tale din Institutul nostru? Presupun, doar o parte din ele...
Lucian: Nu tocmai; sau poate... Dar n-am nevoie de protecție împotriva lor.
Lia: Sigur; cum să nu?! Am observat... Te descurci foarte bine și singur.
Lucian: Poate nu mă descurc atât de bine, dar...
Lia: Vezi?! A fost o decizie greșită să fie numit în funcția de comandant al misiunii noastre tocmai Don Juanul Institutului, adică tu.
Lucian: O decizie greșită?! Așa crezi?

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul îi reproșase că se jucase cu el, cu sentimentele lui, că-l manipulase, atunci, de mult, când erau prea tineri pentru a înțelege viața și greutățile ei; erau elevi, amândoi... Avea oare dreptate?! Fusese ea atât de rea, iar el chiar o iubise cu adevărat atât de mult și de fapt, încă o mai iubea, chiar și acum, după atâția ani?! O iubea și suferea pentru ea, chiar dacă, din spusele lui, altceva dorea să lase de înțeles... În cazul ăsta însă, de ce nu-și refăcea viața? De ce prefera să rămână singur și trist? Doar avea totul... Era director, încă tânăr, încă frumos, atrăgător, încă putea stârni pasiuni în inimile multor tinere, dacă le permitea acest lucru... Dar el, nu; prefera să rămână singur și trist, închis în Institut și-n sine însuși, prizonier al propriilor sale sentimente și gânduri, altfel spus, un neînțeles. De ce oare?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai și Lucian porniră spre locul în care se aflau roboții. Nu peste mult timp reveniră la bordul navei albastre, pe puntea principală, de astă dată, împreună cu cei doi roboți, care vor fi roboții echipajului, deci, aveau un rol important în această misiune. Cu excepția lui Lucian, doar Nistor îi mai văzuse; restul pentru prima oară. Îi priviră curioși, chiar și domnul Manea. Dar nu roboții erau emoționați, ci tânărul informatician, întrebându-se dacă celorlalți o să le placă de roboții lui. Oare îi vor accepta în echipaj, sau îi vor respinge? Dacă n-o să le convină ceva? Desigur, îl avea de partea lui pe Lucian, comandantul misiunii, care-l sprijinea, dar era oare de ajuns?! Ceilalți ce părere vor avea? Și directorul?! Și dânsul fusese de acord ca aceștia să fie roboții misiunii, dar oare după ce-i va vedea, va rămâne la aceeași părere? În mintea lui Mihai se îngrămădiră rapid, în mare viteză, o sumedenie de întrebări stupide, menite să aducă fără motiv neliniște în sufletul lui...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Ce-i cu tine? De ce-ai venit în uniformă? Unde-ți-era mintea când te-ai îmbrăcat astfel?
Lia: N-am găsit altceva mai potrivit. Ai ceva împotrivă?
Lucian: Sigur că am! Și în blugi dacă veneai și tot era mai bine, decât în uniformă.
Lia: Ca să vezi... Cum de nu m-am gândit?! De altfel, domnule comandant, e vina ta dacă m-am îmbrăcat astfel.
Lucian: A mea?! De unde până unde ai mai scos-o și pe asta?
Lia: N-ai specificat cum să venim îmbrăcați azi.
Lucian: N-am considerat necesar. Era lesne de înțeles că la o asemenea ocazie nu trebuie să venim în uniforme. În plus, parcă stabilisem deja demult că în weekend putem purta orice alte haine, cu excepția uniformelor.
Lia: Atunci, eu sunt cea care a greșit, din nou. Îmi pare rău, am uitat. De fapt, adevărul e că mai mult datorită colegei mele de cameră, Ly, care m-a înnebunit toată dimineața, probând zeci de ținute... Uff, nu contează! Oricum, o să îndrept imediat această greșeală. Scuză-mă, mă duc până-n rezerva mea, să văd dacă găsesc ceva cu care să mă schimb.
Lucian: E o idee bună! Nu poți rămâne în uniformă.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Și deci, de atunci, din seara aceea, ai plecat de acasă, la Institut și ai rămas acolo un timp.
Lucian: Da, am rămas acolo; dom' director m-a găzduit, până în seara oficializării misiunii, când s-a aflat că aș fi comandantul. Bine, dom' director mă avertizase deja, cu o seară înainte, ca să nu fiu luat prin surprindere în momentul oficializării misiunii, dar m-a asigurat că dânsul n-a intervenit în favoarea mea, cu nimic! Doar din cauza asta am acceptat să fiu comandantul, tocmai pentru că nu era un aranjament făcut de dânsul; doar se interesase la Comisia pentru Zboruri spațiale despre mine, apoi mi-a comunicat această decizie a dumnealor, atâta tot! Dar încă nici acum nu sunt sigur de chestia asta...
Lia: Ah, Luci, te rog! Nu redeschide acel subiect! Știu, la fel ca și tine, vezi, am greșit și eu, reproșându-ți acest lucru, fără a mă fi gândit dinainte la implicațiile cuvintelor mele, dar nu credeam că te vor deranja atât de mult.
Lucian: Lia, nu m-ai înțeles încă?! Nu-i vorba de ceea ce ai spus tu! Așa credeam eu, încă de la bun început și chiar i-am reproșat asta lui dom' director, direct, în față, încă de atunci, în seara aceea, cu o zi înainte de oficializarea misiunii, când dânsul mi-a spus că de reverul acestei haine albastre pe care o purtam se vor prinde șase bulinuțe aurii... Mi-am dat imediat seama că era vorba despre însemnele comandantului misiunii. Și încă am îndoieli în privința neamestecului lui dom' director în toată chestia asta.
Lia: Ah, Luci, n-ar trebui!
Lucian: Ar trebui sau nu, nu mi-e deloc clar! La fel și-n cazul vorbelor pe care i le-am adresat mamei; ar trebui sau nu să par indiferent, dar nu pot. Și totul e atât de greu... Și-n plus, mi-ai mai zis, de curând, că nu l-aș iubi pe tatăl meu, blondul ăla enervant... Dar nu-i adevărat! Cum să-l urăsc?! Off...
Lia: Luci, te rog, calmează-te!
Lucian: Sunt calm, Lia! Foarte calm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Deocamdată, la acea oră, nu foarte matinală pentru o zi de vară, primul sosit dintre cei șapte tineri membri ai echipajului se dovedi a fi geneticianul Alex. Iar dacă mulțimea de curioși strânsă în afara Institutului nu putea crea probleme nici unuia dintre cei șapte, nu la fel se putea afirma și despre cei din interiorul Institutului, sau mai bine zis cele, pentru că marea majoritate erau tinere domnișoare, angajate ale Institutului sau încă eleve. Era de înțeles a cui sosire o așteptau fetele – evident, nu a președintelui țării, ci a Don Juanului Institutului, comandantul misiunii, ele fiind marile lui admiratoare. Și pentru că aceasta era una dintre puținele ocazii pe care le mai aveau de a-l vedea, ignoraseră complet "amenințarea" directorului – dânsul n-avea decât să ia orice măsuri împotriva lor, oricât de drastice ar fi acestea – însă ele, admiratoarele înfocate ale lui Don Juan, nu renunțau la șansa de a-l mai întâlni, măcar o singură dată înainte ca el să plece în anunțata misiune spațială, mult mediatizată în ultima perioadă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Magazinul de haine... sau Magazinul iubirii...

Am ieșit, să-mi plimb sufletul, prin oraș,
Se întâmplă ceva ciudat,
Erau, oameni dezbrăcați, în plină iarnă,
Purtau haine scumpe și totuși erau goi...
Niciun zâmbet, nicio urmă de bucurie, sau de iubire,

Erau oameni în carne și oase
Purtau haine dintre cele mai scumpe...
Și totuși era un dezmăț al goliciunii
Toți priveau în jos, la cenușiul asfaltului
O mare de oameni, cu gânduri pierdute...

Erau oameni și umbre, erau umbre de oameni...
Nu li se mai vedea fața de tristețe și deznădejde,
Uitaseră de iubire, uitaseră să mai trăiască
Sufletul, nu poartă haine scumpe
Sufletul nu se îmbracă de la magazinul de haine

Sufletul, nu îngheață pentru că afară e frig,
Un suflet poate să înghețe în plină vară,
O mare de suflete părăsite, ca o mamă ce moare,
Un ocean de singurătate, pierdut în adâncuri,
Nimeni, nu mai privea spre înaltul cerului,

Am uitat să iubim cu adevărat, într-o lume mercantilă
Ne disprețuim, ne urâm unii pe alții
Am uitat să mai întindem o mână, celor în metastaze,
Nu mai dați banii pe haine scumpe
Îmbrăcați-vă sufletele de la magazinul IUBIRII...!

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook