Lucian se echipă în uniforma lui, exemplar îngrijită, curată, bine întreţinută, ca întotdeauna, probabil doar cu excepţia zilelor în care se îmbătase şi fusese foarte neglijent cu el însuşi şi cu aspectul lui, zile despre care el însă habar n-avea. Ciudat lucru, parcă pantalonii uniformei îi erau prea largi; strânse puţin cureaua, altfel ar fi căzut de pe el...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Salut, blondino.
Maria: Ah, Luci... Salut! Dar să ştii că m-ai speriat puţin.
Lucian: Mii de scuze! Nu asta mi-a fost intenţia.
Maria: Hmm... Dar care-ţi era intenţia?!
Lucian: Nici una, cred...
Maria: Bine, comandante. Scuzele se acceptă. Însă altădată să nu mă mai iei aşa, prin surprindere.
Lucian: Voi încerca. Deci, eşti foarte matinală, ca de obicei.
Maria: Nu chiar ca de obicei, dar azi e o zi deosebită.
Lucian: Da, ştiu. Va trebui să te desparţi de mititica ta prietenă, Ema.
Maria: Aşa e. Îmi va fi dor de ea.
Lucian: N-ar trebui să-ţi fie. Doar ştii că va fi bine îngrijită acolo unde o vom duce, iar de altfel, o vei putea vedea ori de câte ori vei dori, nu-ţi va interzice nimeni acest lucru.
Maria: Ai dreptate.
Lucian: Bineînţeles că am! Şi eşti de mult aici?
Maria: Nu, dar nici de prea puţin.
Lucian: Aha... Şi ai venit singură?
Maria: Nu, evident. Nick e pe puntea principală, n-a vrut să vină aici, la Ema.
Lucian: Aşa, deci...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai îşi conduse colegul până în locul în care se aflau roboţii; aceştia erau într-adevăr, finisaţi. Lucian îi mai văzuse cu doar câteva zile în urmă, dar atunci nu erau gata. Acum păreau altfel, de parcă erau alţii, nu aceiaşi. Lucian nu-şi putu reţine o scurtă exclamaţie admirativă; acum roboţii arătau foarte bine. Îi privi îngândurat şi-i păru bine că decisese ca aceştia doi să fie roboţii pe care-i vor lua cu ei, în misiune, dacă vor mai pleca vreodată în această misiune. Amintindu-şi de reclamaţie, de Comisia Disciplinară, de neplăcerile care-l aşteptau luni, se încruntă a nemulţumire. Totuşi, îşi eliberă mintea de aceste gânduri, făcând astfel loc întrebărilor pe care să le adreseze celor doi roboţi, însă întrebările parcă fugeau de el în acel moment. Privi din nou spre cele două creaturi metalice...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă erau altfel, diferite?! Existau, deci probabil aveau un rol bine stabilit şi determinat în ecosistem, adică erau importante; şi în număr foarte mare. Blonda le admira; încercă să-şi expună motivele pentru care ea le considera deosebite. Că nu erau frumoase; aspectul lor nu conta! Ea însă nu le considera deloc urâte, sau oribile, cum cred majoritatea oamenilor despre ele. Erau nişte creaturi, în general, neînţelese de marea majoritate a oamenilor, însă nişte adevărate supravieţuitoare. Aceste creaturi existau încă dinaintea apariţiei dinozaurilor, au continuat să existe şi-n timpul dominaţiei dinozaurilor şi după dispariţia acestora; ca dovadă, încă există şi-n prezent. După spusele blondei, vor continua să se încăpăţâneze să existe şi în viitor... Dacă argumentele domnişoarei biolog începură să clatine serios părerea pe care Lucian o avusese despre gândaci, în cazul lui Rikky, n-avură nici un efect.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintau, fără a se grăbi, sperând că vor găsi un alt drum, o altă cale spre ieşirea din această peşteră; de abia acum luau seama la aspectul ei interior... Avea galeriile foarte largi şi înalte, deci, nu erau deloc nevoiţi să se aplece în timp ce mergeau, ceea ce era în favoarea lor, altfel înaintarea le-ar fi fost cu mult îngreunată. Ca aspect, semăna mult cu peşterile din munţii de pe Terra; lipseau, evident, orice urmă de vegetaţie, fie ea reprezentată doar de muşchi şi licheni, cât şi animalele sau umezeala specifică peşterilor, altfel era destul de frumos, de plăcut. Însă aspectul peşterii nu era prioritar în acel moment; nici nu-i atrăgea, nici nu-i impresiona, altceva interesându-i pe ei, anume cum să ajungă mai repede afară de acolo. Ce bine că totuşi nu se aflau într-un loc strâmtorat, galeriile fiind înalte şi largi, foarte spaţioase.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ceilalţi, colegii noştri, ştiu că găteşti?
Lucian: Nu cred. Adică, nu toţi.
Lia: Vrei să spui că Alex şi Nis au habar de acest lucru?
Lucian: Ei doi, cu siguranţă, da. Ştiau de mult timp.
Lia: Ciudat! N-au spus niciodată nimic despre asta.
Lucian: Poate pentru că nici nu i-a întrebat nimeni nimic în acest sens.
Lia: Aşa-i. Îi serveai des pe Terra?
Lucian: Ori de câte ori se ivea ocazia. Însă Nis, de obicei, când venea la mine, în vizită, mânca o grămadă de dulciuri.
Lia: Din partea lui, era de aşteptat. Aveai întotdeauna suficiente dulciuri?
Lucian: Suficiente pentru el, nu cred, însă, de obicei aveam întotdeauna, destule; îmi plăcea să fiu pregătit, pentru orice eventualitate. Dar Nis tot mă lăsa fără dulciuri...
Lia: Şi atunci îi plăceau tot aşa de mult?
Lucian: Mai şi întrebi? Evident! Altfel cum?! Cred că el întotdeauna a fost aşa, de când se ştie şi nici nu dă semne că s-ar schimba.
Lia: Ai dreptate. E incorigibil.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ah... Eşti prea încrezător în tine însuţi, prea arogant. Şi prea crezi că toţi din jurul tău te admiră mereu, pentru felul tău de a fi. Însă nu e chiar aşa, te înşeli. Ai în faţa ta o excepţie. Priveşte-mă bine, dragul meu coleg! Priveşte-mă cu atenţie!
Lucian: Excepţia care confirmă regula... Te privesc bine, scumpă colegă! Şi pot spune că-mi face plăcere. Imaginea oferită ochilor îmi face o deosebită plăcere.
Lia: Priveşte-mă cât vrei! Măcar să mă vezi aşa cum sunt în realitate şi să înţelegi că eu sunt excepţia. Eu nu te admir deloc pentru felul tău de a fi!
Lucian: În schimb... Eu însă admir cu cea mai mare plăcere excepţia.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian simţi cum îl copleşeşte ameţeala; nu s-ar fi aşteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărţi aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea să fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea că tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia să constate că se înşelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că aşa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză că până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuşi mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce altceva mai trebuie să îndur?
Stela: Va trebui să iei câte două pastile din astea la şase ore, să te odihneşti...
Lucian: Asta chiar aveam de gând. Mi-e foarte somn.
Stela: Deci, să te odihneşti. Şi să mănânci cât mai bine, însă numai ceea ce-ţi dau eu voie.
Lucian: Păi, cum ai vrea să mănânc bine, dacă-mi impui restricţii?
Stela: Nu comenta! Vei fi nevoit să faci întocmai aşa cum zic eu, ştii foarte bine acest lucru, altfel ne supărăm rău de tot. Doar nu e prima oară când ai de-a face cu mine, ca să nu ştii despre ce e vorba.
Lucian: Bine, doctore. Doar să-mi dai lista cu ce am voie şi cu ce nu; de restul o să am eu grijă.
Stela: Lucian, oricât de greu ţi-ar fi, trebuie să respecţi întocmai indicaţiile mele, altminteri vei avea probleme serioase.
Lucian: Promit că-ţi voi da ascultare!
Stela: Sper. De altfel, te voi verifica periodic, chiar şi prin intermediul roboţilor. Ei doi vor primi indicaţii precise referitoare la tratamentul tău.
Lucian: Nu s-ar putea să ai mai multă încredere în mine?
Stela: Nu. Nu mă pot baza doar pe încredere. Trebuie să fiu sigură că-mi vei urma întocmai toate instrucţiunile. Mâncarea nu trebuie să fie întotdeauna doar gustoasă, ci şi hrănitoare şi bogată în vitamine. Totul trebuie preparat numai din ingredientele pe care ţi le voi prescrie eu.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Văd că ai adus mici modificări uniformei tale, Luci. Interesantă tactică! Ai greşit însă îndepărtând doar însemnele comandantului. Dacă doreai să pari altfel decât noi, trebuia să nu mai fi îmbrăcat deloc uniforma albastră. Era o soluţie mai bună, mult mai practică.
Lucian: Da?! Mersi pentru sugestie. Data viitoare voi ţine cont de ea.
Maria: Luci, nu era un sfat pe care să-l urmezi; nu vorbeam serios.
Lucian: În schimb, eu vorbesc foarte serios!
Maria: Ce să înţeleg din atitudinea ta? Mai eşti sau nu comandantul nostru?
Lucian: Blondo, te rog... Aş vrea să nu vorbim despre acest subiect!
Maria: Dar trebuie. Aş vrea să ştiu. E un lucru foarte important. Deci, eşti sau nu?
Lucian: Vezi bine că nu mai sunt. Şi ştii de ce.
Maria: Şase buline mici, aurii sau nu; n-are importanţă faptul că le-ai îndepărtat de pe uniformă. E irelevant! Cu sau fără ele, trebuie să ştii că noi tot pe tine te considerăm şi te-am considerat tot timpul comandantul nostru, nu ne-am ales un altul în locul tău, în lipsa ta, nici măcar n-am încercat; pentru noi, tot tu ai rămas, mereu...
Lucian: Blondo, pricepe, te rog, că nu vreau să vorbesc despre asta şi gata! Nu mă interesează! Clar? Nu-mi pasă deloc ce anume aţi considerat voi în tot timpul ăsta. Ajunge! Nu vreau să mai aud nimic! Absolut nimic.
Maria: Mda, e clar... Nu ţi-a trecut deloc de atunci. Eşti încă prost dispus.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi acum de ce nu te-ai îmbrăcat cu o rochie?
Lia: Aşa nu-ţi place?
Lucian: Ba da; n-aş putea zice că nu. Arăţi foarte bine.
Lia: Ştiu că nu prea mă potrivesc cu costumaţia ta, dar n-am nici o rochie aici, nu le-am luat din navă, le-am lăsat pe toate acolo.
Lucian: Dacă vrei, putem trece prin navă, să te schimbi, sau să mă schimb eu, ca să ne potrivim.
Lia: Nu. E bine şi aşa. De altfel, prefer pantalonii, de orice fel, lungi sau scurţi.
Lucian: De ce?
Lia: Mi se par mai lejeri, comozi, interesanţi, sau poate doar mai practici. Oricum ar fi, îi prefer; mi se potrivesc, mă caracterizează. Deci îmi convine chiar şi uniforma. Mă bucur că nouă, fetelor, nu ni s-a impus să purtăm fuste la uniformă; nu mi-ar fi convenit deloc.
Lucian: Hmm... Eşti deci un pic băieţoasă, în privinţa asta?
Lia: De ce? Nu-ţi plac fetele cu pantaloni?
Lucian: Ba da. Mie-mi plac fetele, în general, indiferent cum ar fi ele îmbrăcate... Păi, sunt un mare Don Juan, nu?!
Lia: Hmm... Să mergem!
Lucian: După tine, frumoasă domnişoară cu pantaloni!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa, când se trezi, Lucian nu-şi dădu imediat seama că nu se mai afla la Institut, în camera sau apartamentul directorului. Dacă ar fi ştiut ce-l aştepta afară, mai bine ar fi preferat să fi rămas în Institut. Dar el habar n-avea. Nu-i luă foarte mult timp până să se dezmeticească. Zări uniforma albastră acolo unde o lăsase seara trecută, frumos aşezată. O privi neîncrezător, dar cele şase buline mici încă erau acolo, pe rever, iar pe minitransmiţătorul din piept scria cu majuscule "E. L.". Deci, nu visase, nici nu i se păruse; chiar era comandantul misiunii...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ca să vezi; ce de foi ai luat! Tocmai din jurnalul meu... Şi eu nici măcar nu le-am observat lipsa!
Lucian: Nu aveai cum să observi, pentru că am avut grijă să nu las semne vizibile. Poate n-ar fi trebuit să-ţi înapoiez foile astea, pentru că sunt foarte importante pentru mine!
Lia: Mai bine că mi le-ai înapoiat. Am să încerc să le ataşez la locul lor; se vor păstra mai bine astfel.
Lucian: Adevărat. Şi deci, mai erau şi alte lucruri interesante de aflat, scrise acolo? Poate ar fi trebuit să fi luat tot jurnalul, să-l citesc, nu doar câteva foi.
Lia: N-ai fi putut, i-aş fi sesizat lipsa.
Lucian: Poate, dar eu tot aş fi aflat acele amănunte importante, despre care nu vrei să-mi vorbeşti.
Lia: Probabil că le-ai fi aflat. Dar de moment ce n-ai luat jurnalul... Şi mai bine că nu l-ai luat; m-aş fi supărat prea rău pe tine, dacă ai fi procedat astfel. Nu cred că ţi-aş fi acordat prietenia mea, în acel caz... Parcă şi aşa îmi vine să reconsider ideea asta.
Lucian: Poftim?!
Lia: Glumeam, Luci... Nu-ţi fie teamă; nu-mi retrag hotărârea. Suntem prieteni, cel puţin. Dar să nu mai rupi alte file din jurnalul meu. Vorbesc foarte serios!
Lucian: Bine. Promit! N-am să rup altele.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantere negre, superbe, pătate... Frumoase animale! Nu doar felinele, ci, în general, toate. Poate chiar şi gândacii; de ce nu?! Dacă nu-i priveşti din prima clipă cu un sentiment de repulsie, de scârbă, nu sunt deloc atât de dezgustători cum par. El începu să-şi schimbe impresia despre gândaci, nu i se mai păreau deloc atât de respingători cum îi considerase prima oară când îi văzuse, dar încă era mai rezervat în a le lăuda aspectul; de asemenea, nu intenţiona să intre în contact tactil cu ei; prefera să păstreze distanţa faţă de aceste creaturi bizare. Acum nu mai erau respingătoare, ci doar bizare; altfel decât cum obişnuiesc oamenii să perceapă normalitatea. Şi ce dacă erau altfel, diferite?! Existau, deci probabil aveau un rol bine stabilit şi determinat în ecosistem, adică erau importante; şi în număr foarte mare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, noi trei ştim despre voi câte ceva, cel puţin atât cât am aflat din fişele voastre personale, când le-am studiat mai sumar, laolaltă cu ale celorlalţi 26 de tineri pe care i-am selecţionat în vederea participării la concursul pe care l-aţi susţinut, cât şi acum, astăzi, cu mai multă atenţie, după rezultatele obţinute. Ar mai fi câteva mici amănunte de stabilit, foarte probabil, mai mult de partea voastră, pentru că presupun că voi nu ştiţi prea multe despre noi trei, dar sunteţi nerăbdători să aflaţi. Aşa că, vă ascultăm!
Stela: Păi... Ce vârste aveţi? Păreţi cam tineri...
Nistor: 22.
Lucian: 21.
Alex: Eu... Aş putea spune 25, deşi am să-i împlinesc la toamnă.
Lucian: E bătrân şi nu vrea sau nu-i place să recunoască. Nu-i aşa, bătrâne?
Alex: Aş... Ia mai lasă-mă în pace!
Lucian: Bine, bătrâne, te las. S-a lămurit, deci, problema vârstei noastre. Ce altceva doriţi să mai ştiţi despre noi?
Maria: Ar mai fi multe; destule... Să vedem. Deocamdată însă, ar fi suficient să aflăm ce specializări aveţi voi, cu excepţia astronomiei; asta se ştie, că sunteţi cu toţii astronomi. Şi astronauţi; sau viitori astronauţi.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se luminase încă de ziuă, deşi suprafaţa Proximei era veşnic albă şi înceţoşată. În sfârşit, ajunse lângă corpul albastru, metalic. Parcă remarcă o mică schimbare în aspectul exterior al navei, ce părea ca nouă, dar nu-şi dădea seama cărui fapt i se datora această schimbare; n-avea cum să-şi închipuie că Lucian o revopsise în întregime, singur, cu mâna lui, prin urmare consideră că i se păruse numai că ar fi survenit vreo schimbare în aspectul extern al navei. Era sigură că i se părea doar, asta probabil din cauză că n-o văzuse de mult timp.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că îşi văzură nestingheriţi de noua lor ocupaţie, deşi nu prea erau îmbrăcaţi ca pentru o petrecere, ci în uniformele acelea albastre, sobre. Regretau că în rezervele cu iniţialele numelor lor nu aveau încă haine particulare, dar în lipsa acelora, mergea şi aşa. Ce conta în ce erau îmbrăcaţi? Principal era că arătau bine! Poate doar comandantul misiunii avea acolo, în rezerva lui, ceva haine particulare, anume cele purtate în acea dimineaţă, dar n-ar fi îmbrăcat din nou rupturile acelea; prefera uniforma, arăta mult mai bine, mai îngrijită!

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: La naiba! Nu vreau să fiu considerat ceea ce sunt doar datorită intervenţiilor domnului director!
Lia: Nimeni nu te consideră astfel.
Lucian: Nimeni?! Probabil, doar eu... Dar tu nu înţelegi... Chiar şi cu "Pacifis", tot dânsul s-a implicat şi atunci, pentru obţinerea fondurilor necesare realizării ei, altfel, eu, Alex şi Nis, de unde am fi avut atâţia bani, câţi ne-ar fi fost necesari?! Niciodată n-am fi reuşit să strângem suma respectivă, fără dom' director, fără ajutorul dânsului.
Lia: Aşa... Bine! Deci, s-a implicat mult, pentru obţinerea fondurilor necesare construcţiei navei "Pacifis", pentru finanţarea proiectului tău. Şi?! Crezi că ar fi procedat greşit?!
Lucian: Probabil că nu.
Lia: Luci, chiar nu era nimic greşit în toate astea, aşa că, repet, calmează-te! În plus, te-ai abătut de la subiect. Parcă nu depre domnul director era vorba, ci despre domnul Kuny. Parcă despre dânsul doreai să-mi spui ceva foarte important.
Lucian: Aşa e. Scuză-mă... Dar cred că am să intru puţin în navă. Am nevoie de un pahar cu apă... Mai vorbim după aceea.
Lia: Vin cu tine, în navă. La nevoie, ne putem continua şi acolo discuţia.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu-şi dăduseră seama cum trecuseră orele, unele după altele, tot petrecând, împreună, toţi; se simţeau atât de bine, încât habar n-aveau că transformaseră noaptea în zi; o noapte albă... De altel, ce noapte, în timpul călătoriei cu nava "Pacifis", cât şi cu "Vulturul", care-i urma... Acestea erau doar nişte repere, lipsite de orice importanţă în spaţiul cosmic, însă pe care ei le respectau, cu stricteţe, pentru a nu-şi deregla ceasul biologic... Însă cu ocazia aniversării comandantului lor, îşi permiteau să-l deregleze, doar nu conta; recuperau ei după aceea orele de nesomn... Acum, important era ca toţi să se simtă cât mai bine, în special aniversatul lor. Şi acesta se simţea bine, cum altfel?! Era acelaşi Lucian Enka, aşa cum afirma întotdeauna, nu se schimbase deloc. Şi era bine că nu se schimbase! Tot aşa să rămână şi de acum încolo, îi urară colegii.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci...
Lucian: Ah, Lia... Scuză-mă, te-am lăsat singură cu ai mei; sper că nu sunt prea cicălitori.
Lia: Nu, deloc; sunt foarte drăguţi, dar... Văd că eşti cam ocupat şi am să înţeleg dacă nu mă poţi conduce până acasă, dar aş vrea să plec; nu mai pot întârzia.
Lucian: Poftim?! Nu, cum să pleci singură?! Ţi-am spus că o să te conduc până acasă, deci exact aşa se va întâmpla. Am să te rog doar să mai aştepţi; nu durează mult, mai am doar puţin de lucru aici. Ştiu că părinţii tăi te aşteaptă, dar sper să nu fie prea îngrijoraţi dacă o să mai întârzii niţeluş.
Lia: Nu, nu sunt îngrijoraţi; ei mă ştiu în siguranţă, cu body-guarzii aceia.
Lucian: Body-guarzii; aceia de care te-am scăpat în seara asta... Lasă, că şi cu mine eşti în siguranţă.
Lia: Nu mă-ndoiesc de acest lucru, dar...
Lucian: Te rog, aşteaptă-mă numai puţin, dincolo; doar nu sunt chiar atât de îngrozitori ai mei, încât să vrei să pleci de acolo.
Lia: Ah, nu... Bine, am să te mai aştept puţin.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pentru tânărul Mihai era un sfârşit de săptămână liniştit; examenul de licenţă se încheiase; aştepta însă cu nerăbdare momentul în care va afla rezultatul final. Avea însă toate şansele să obţină punctajul maxim posibil, doar rezolvase tot, mai ales că avusese ajutoare de nădejde; noii săi colegi, tare amabili, care, cel puţin îi verificaseră cunoştinţele la materiile de concurs. El fusese foarte bine pregătit...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!