Unirea
Unirea este floarea
De mii de ani grijită
De neamul românesc.
Ciobanii călători peste munte
Sub asprul lor cojoc o încălzesc.
Țăranii aplecați pe glie
Cu roua suferinței o stropesc.
Muncitorii cu brațe-ncordate
În zilele noastre-o-ntăresc.
Scriitorii cu pana de foc
O altoiesc pe al nostru noroc.
Ea a înflorit în mâinile
lui Mihai Viteazul,
Care i-a lăsat-o moștenire lui Cuza,
După ce fusese îngrijită,
o vreme,
De Bălcescu, Alecsandri
și Andrei Mureșanu.
Tinerii morți la Oituz, Mărășești
și Mărăști
Floarea aceasta cu sânge-o
stropesc.
Unirea, ca să crească,
are nevoie
De simțirea și cugetul
rostite în graiul românesc.
poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre țărani
- poezii despre zile
- poezii despre unire
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre suferință
- poezii despre scriitori
- poezii despre sat
Citate similare

Mihai Viteazul
Mihai Viteazul este al nostru domnitor
Ce a înfăptuit unirea Principatelor,
A fost al nostru luminat Mihai
Ce țara Românească a unificat,
Domnia Sa, Lumina a-nălțat,
Credința sa pe noi ne-a unit,
Zgomote și tropote de cal,
Mihai steagul a înfipt
Și mult el ne-a ajutat,
Unirea Principatelor a făurit
Și-ntreaga țară a unit.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre Țara Românească, poezii despre drapel, poezii despre ajutor, poezii despre România, poezii despre Mihail sau poezii despre Mihai Viteazul

Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Primească-mă Ghirai cu tot alaiul,
Propună-mi tot haremul și seraiul,
Promită-mi mana cerului și raiul,
Doar m-oi lăsa de sânge și pământ,
Să știe el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Eu neamul, pătimitul, nu mi-l vând
Chiar dacă-ntreg imperiul mi l-ar da.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Și românească-mi este țara mea.
Să-mi ia Ghirai și apa, și mălaiul,
Să mă usuce-n temniță ca paiul,
Pe chip să-mi înflorească mucegaiul,
Doar m-oi lăsa de lege și cuvânt,
Să știe el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Eu limba mea română nu mi-o vând
Chiar dac-ar fi și limba să mi-o ia.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Și românească-mi este țara mea.
Mă arză-n foc cum arde-n pară scaiul,
Cenușa să mi-o sufle ca pospaiul
În patru vânturi cât se-ntinde plaiul,
Doar m-oi lăsa de crez și legământ,
Să știe el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Credința mea română nu mi-o vând
Chiar dac-ar fi și duhul să mi-l ia.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Și românească-mi este țara mea.
poezie de Nicolae Mătcaș din Coloana Infinitului (2003)
Adăugat de Maria Hadârcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre țări
- poezii despre vânt
- poezii despre sânge
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre patrie
- poezii despre legi
- poezii despre cuvinte
Istoria ta.
Mărășești, Mărăști, Oituz.
Alba iulia.
haiku de Dumitru Delcă (decembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre istorie sau citate despre alb
* * *
Noi suntem aici de veacuri
Pe pământul românesc,
Vor răsări noi huceaguri
Rădăcini în glie cresc.
Strigă codrul, vrem unire
Cât pământul va trăi,
Cântă apele-n undire
Noi aici mereu vom fi.
Azi ești mândră capitală
De neam și istorie,
Tu cu vorba cea domoală,
Iași drag, adus-ai glorie!
Șapte coline azi cântă
Unirea mult dorită,
Durerea ne frământă
Pentru sora vitregită...
Vrem unirea pe vecie,
Cu voi fraților români,
Să rămână-n veșnicie
Inima... scut pentru păgâni.
poezie de Sofia Doina Gavrilă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre păduri, poezii despre mândrie, poezii despre muzică, poezii despre istorie sau poezii despre inimă
Slăviți Unirea Centenară!
Frați români, slăviți Unirea!
Talismanul nostru sfânt,
Fără ea Țara se pierde...
În mii de deșertăciuni.
Câte zbateri, câtă luptă!
Au fost până la Unirea Mare,
Ocrotiți-o, frați români!
Că-i gingașe ca o floare.
Frați români, slăviți Unirea!
Și Tricolorul ei cel sfânt,
El este amprenta noastră,
Orișiunde pe pământ.
Slăviți, Unirea Centenară!
Pacea lumii, pacea în Țară,
Înfrăția să nu piară,
Fiindcă îi scumpă la hotare.
poezie de Valeria Mahok (22 septembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre pace sau poezii despre graniță

Ziua națională
Alba-Iulia ne cheamă
cu un clopot de aramă
vechi de când era Mihai
cu ostașii lui pe cai!
dar Unirea n-a durat
si Mihai e ingropat.
peste trei sute de ani
visul s-a-mplinit pe plai!
neamul meu intr-un razboi
cu țărani-soldati eroi
cu un rege si-o regină
țară nouă făuriră!
ROMÂNIA se numeste
Dunărea o -mprejmuiește,
Munții.... Marea.... Mureșul
Prutul.. Jiul... Someșul!
azi e mare sărbătoare
noi pornim cu mic cu mare
Alba-Iulia ne-asteaptă
să serbăm Unirea Noastră!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre monarhie, poezii despre visare, poezii despre sărbători, poezii despre munți, poezii despre eroism sau poezii despre armată
În grai românesc
ÎN GRAI ROMÂNESC
În vatră de români m-am născut,
Iubită mamă - Românie!
Pe plai mioritic am crescut,
Cu munte, mare și câmpie.
Din graiul românesc port nume,
Că-n el am rostit primul cuvânt.
Am învățat să-i cânt renume
Țării-mamă ca Rai pe Pământ.
La școală mi-a fost temelie,
Alfabetul cu buchea cărții,
Să cultiv dragostea de glie
Și spiritul românității.
În grai românesc m-am înălțat
Pe-a moralei creștine scară
Și în demnitate am învățat
Că leagăn sfânt e mama-țară.
Pe grai românesc plânge condei,
Spre cinstirea Limbii române.
Că-n ploaie de gânduri și idei,
Lacrimă din gându-mi rămâne.
Cu Limba română în cuvânt
Și gânduri așezate-n carte,
Din românescul meu pământ
Duc sufletu-n eternitate.
*31 August - Ziua Limbii Române
*Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Ziua Limbii Române (31 august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre limba română, poezii despre iubire, poezii despre învățătură, poezii despre școală, poezii despre plâns, poezii despre ploaie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Cade floarea de zăpadă
zilele înghesuite pe o plită amăruie
au prins gustul de gutuie
și te-aștept ca pe o simplă mântuire
dragul meu
te aștept cum îl aștept pe Dumnezeu
cade floarea de zăpadă
pe icoana fără sfinți
Doamne, fă să nu mai cadă
și pe bunii mei părinți
zilele aleargă-ntruna prin copitele de cai
și-am uitat de mine, vai!
îmi răsună din biserici
gândul neamului străbun
îmi răsună o colindă de Crăciun
cade floarea de zăpadă
pe orașul meu golaș
Doamne, fă să nu mai cadă
și pe-al neamului oraș
zilele mă-mping din urmă prin ferestre aurii
prin nămeți și vijelii
îi aud și pe copiii
fără casă și orfani
îi aud ca la priveghiul dintre ani
cade floarea de zăpadă
peste vocile curate
Doamne, fă să nu mai cadă
și pe case-abandonate
cade floarea de zăpadă
peste tine, neamul meu,
însă cine să-L mai vadă
pe bătrânul Dumnezeu
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre oraș, poezii despre voce sau poezii despre mântuire

La Alba
La Alba,-n 21, ceva s-a întâmplat...
S-a pogorât unirea pe plaiu-nsângerat
De plâns și suferință. Și inimi de români,
Au devenit pe glia și neamul lor stăpâni.
S-a pogorât unirea și lacrimi au picat.
Din lagărul durerii, năpârcile-au plecat.
Și aprigele vânturi din brațul de român,
Pe scumpa noastră țară, iar au numit stăpân.
De veghe, ca un vultur, cu aripile-ntinse,
Păzit-a focul sacru, port și pământuri, vise
Și datinile noastre rămase moștenire
De la străbuni, de veacuri o mare de iubire.
Acum se-apleacă iară, sub cumpăna fântânii,
Uniți în rugăciune și plâns, mai toți românii.
Ni-i glia mai săracă și pruncii ne-au plecat...
Tu mântuiește, Doamne, poporu-ndurerat!
E-o țară de morminte, prin moarte doar, unită...
Nici lemne nu-s în sobă, nici turtă nu-i pe plită...
Pământ străin ne cheamă,-n pământul românesc
Rămas din tată-n tată, doar spinii mai rodesc.
Din țara noastră Sfântă, mustesc de-o vreme lacrimi,
Ne zbatem de durerea și plânsul multor patimi.
Fă o minune, Doamne și-o Românie Mare
Și cheamă iarăși pruncii plecați peste hotare!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre vulturi sau poezii despre tată

Unirea face neamul nostru mai tare.
citat celebru din Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre unire

Aici îmi este Țara
Aici îmi este neamul meu,
Neamul cel de răzeși,
Oameni harnici și viteji.
Aici îmi este graiul meu cel românesc,
Cu care eu mă mândresc,
Aici îmi este țara mea
Cântată în doine și balade,
Unde sunt bătrâni cu fețele brăzdate
De atâta muncă și singurătate,
Lucrându-și ogorul de cu zori până în noapte.
Aici am soră, frate, un tată și o mamă,
Aici pomii și iarba mă știu cum mă cheamă.
Aici de nimeni n-am teamă,
Căci aceasta îmi este țara mea,
Pe ea Moldova o cheamă.
poezie de Vladimir Potlog (2 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre noapte, poezii despre muncă sau poezii despre mamă

Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o aștepta de atât de mult timp.
citat celebru din Alexandru Ioan Cuza
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre viitor, citate despre timp, citate despre politică sau citate despre asigurări

Floarea de Colț
Singură pe vârf de munte
Unde stelele străbat,
Nu-i o clipă de iubire
Să ardă cu-adevărat.
Ea e Floarea mea de Colț
Unde fulgeră și tună,
Unde nopțile albesc
Pe sub razele de lună.
Ea e floarea, înflorită
Chiar pe vârfurile de munți,
Toți băieții o doresc
Însă nu sunt hotărâți.
Nu îndrăznesc să atingă
Cu-altă floare, Floarea mea,
Ea surâde, nici nu-i pasă
Cât sub cer este o stea.
Deși-i ziua de iubire
Single intră în povești,
Poartă-i poezia mea,
Citind-o, poți s-o iubești!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre dorințe sau poezii despre alb
Unde e mormântul lui Bălcescu?
Fiecare bob de grâu din țara mea e rodit din
Bălcescu.
Fiecare fir de praf din țara mea se numește
Bălcescu.
Zâmbetul lui lucește în fiecare atom de lumină,
Vocea lui Bălcescu murmură în Dunăre, în Argeș,
în Olt, în Prut.
Plămânii lui sunt găuriți de fiecare picătură a
ploii de toamnă.
Inima lui nuntește cu-a lumii mireasă.
Și renaște în fiecare fir de iarbă primăvăratecă,
Soarele și Luna îi tot țin cununa.
Munții cădelnițează și azi pentru vânzătorul de
ciuture,
Păsările-i cântă-mpreună cu Iancu,
Stelele sunt aprinse din speranțele lui.
poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre toamnă, poezii despre stele sau poezii despre nuntă

Copil fiind cu zbor mă legănam
Copil fiind, cu zbor mă legănam,
Cu miere de poveste și descântec,
Cu cerul românesc, sub care am
Crescut în năzuință și în cântec.,
Am fost stindardul multor bătălii,
Erou necunoscut la Mărășești,
Smârdanul care poartă-n vijelii
Văpaia multor vulturi românești.
Cu Tudor și Magheru m-am jertfit,
M-am adunat în slovă cu Bălcescu,
Și spre iubire grea am nemurit,
În cântec și luceafăr - Eminescu.
Cu aripi pentru zborul nelumesc,
Cu Vuia și cu Vlaicu prin vecie,
Am dăltuit miracol românesc
Și-am semănat fuior de veșnicie.
Cu Dunăre de dor răscolitor,
Cu suflu de legendă și arșiță,
Mi-am rostuit cuvânt nemuritor,
Cuvânt înmuntenit de mioriță.
poezie de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre război, poezii despre oi, poezii despre miere sau poezii despre jertfă
Ghinion românesc
Să vii sărac în Capitală
Trădându-ți neamul de oier,
La Parlament să intri-n sală
Și-n patru ani
să pleci boier!
epigramă de Nichi Ursei din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sărăcie, epigrame despre parlament, citate de Nichi Ursei despre parlament, epigrame despre ghinion sau epigrame despre România

Cugetul mi-l împlinesc
Măreție de la fapte,
O măsură are-n toate.
Nicicând n-apune crezul său
Iubirea pentru ce-i al meu.
Cugetul cel românesc
Acasă mi-l împlinesc!
Lupta-ncepe întâi cu tine
Oriunde ai fi pe Pământ,
Vremea trece, vremea vineri
Iubit microfon, cu tine.
Numai chipul tău rămâne
El, necunoscut de lume!
Soarta vă împărtășesc,
Cuvinte ce le rostesc,
Universu-mi românesc!
acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre acasă

Nu știu dacă și în alte părți Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorică, nu realizări majore pe care neamul nostru nici n-ar fi avut când să le înfăptuiască dau garanția duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan față de care toată frământarea istorică este irosire și pierdere. Dar - și aici e aspectul nou față de tânguirea biblică - neamul românesc e și el, într-un fel, solidar cu acel plan neschimbător. I se întâmplă și lui multe, se frământă ceva în marginea lui, în inima lui, peste trupul lui chiar dar el rămâne neschimbat. "Trece și asta" e una din cele mai curente vorbe românești. Neamul nostru rămâne pentru că și el participă, în felul lui, la eternitatea ființei.
Constantin Noica în Pagini despre sufletul românesc
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre România, citate despre vorbire, citate despre solidaritate, citate despre inimă, citate despre existență, citate despre creștinism sau citate despre Vechiul Testament
Bucolică
Pe plaiul nostru românesc,
Copiii râd pe-afară
Și tinerii se pregătesc
Să plece iar. Din țară!
epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre tinerețe sau epigrame despre copilărie
Nonsens cu sens
Gărgăriță, gărgăriță,
Un șurub cu piuliță
Să fii om e lucru mare
Am adidași în picioare.
Ceapa crește în grădină
Cioara nu este găină
Șinele sunt paralele
N-avem bani, ci doar belele.
Nu-i nimeni la librărie,
Poți să bei pe datorie
Oamenii se epilează
O patrulă patrulează.
Așa e în cap la unii
Lebedele și păunii
Mărășești, Mărăști, Oituz,
Nici nu știți cât mă amuz.
poezie de Octavian Cocoș (26 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păuni, poezii despre picioare, poezii despre lebede, poezii despre găini, poezii despre epilare, poezii despre creștere, poezii despre ciori, poezii despre cepe sau poezii despre bani