Constantin Noica

Nu știu dacă și în alte părți Psalmii Vechiului Testament s-au citit la fel de mult ca la noi. În orice caz, eternitatea românească despre care vorbesc este de acest tip. Nu o plenitudine istorică, nu realizări majore – pe care neamul nostru nici n-ar fi avut când să le înfăptuiasc㠖 dau garanția duratei; ci sentimentul că, în fond, există un plan față de care toată frământarea istorică este irosire și pierdere. Dar - și aici e aspectul nou față de tânguirea biblică - neamul românesc e și el, într-un fel, solidar cu acel plan neschimbător. I se întâmplă și lui multe, se frământă ceva în marginea lui, în inima lui, peste trupul lui chiar – dar el rămâne neschimbat. "Trece și asta" e una din cele mai curente vorbe românești. Neamul nostru rămâne pentru că și el participă, în felul lui, la eternitatea ființei.

în Pagini despre sufletul românesc
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Prigoana. Documente ale procesului. 50 de ani de la pronuntarea Sentintei" de Constantin Noica este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -52.02- 36.99 lei.

Citate similare

Vladimir Potlog

Aici îmi este Țara

Aici îmi este neamul meu,
Neamul cel de răzeși,
Oameni harnici și viteji.
Aici îmi este graiul meu cel românesc,
Cu care eu mă mândresc,
Aici îmi este țara mea
Cântată în doine și balade,
Unde sunt bătrâni cu fețele brăzdate
De atâta muncă și singurătate,
Lucrându-și ogorul de cu zori până în noapte.
Aici am soră, frate, un tată și o mamă,
Aici pomii și iarba mă știu cum mă cheamă.
Aici de nimeni n-am teamă,
Căci aceasta îmi este țara mea,
Pe ea Moldova o cheamă.

poezie de (2 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie

În închisoarea din Văcărești, din frământarea gândurilor Căpitanului, s-a născut prima schemă de organizare a tineretului țării românești. Organizației îi pune numele "Arhanghelul Mihail". Un nume cu rezonanțe mistico-cavalerești. Arhanghelul Mihail a fost cavalerul ceresc care a învins prin dragoste și vitejie, prin credință și lealitate față de Dumnezeu, puterile răului care se ridicaseră în contra ordinii create de El. Astfel, de la început, Corneliu Zelea Codreanu, într-un secol care se deschisese raționalismului sec și materialismului, își îndreaptă privirile spre Cer și imprimă, prin numele ce-l dă organizației sale, coordonatele și misiunea ei de bază: pe căile luminoase ale credinței, cu vitejie și lealitate pentru țară, să se înarmeze toată suflarea românească, să spargă întunericul și să deschidă un drum drept în istorie, pentru neamul nostru.

în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dar Corneliu Codreanu nu convoacă tineretul țării sale pentru a forma un nou partid. Nu-l cheamă pentru a introduce un alt concurent în viața politică din România, ci pentru a-l strânge în jurul unui steag, a unei idei proaspete și actualizate despre omul român și necesitățile Patriei lui. Această panoramă ce-o deschidea Codreanu în fața ochilor tineretului nu era însă o inovație stranie în viața poporului nostru, ci ceva cunoscut, ceva familiar. Era o încercare de revenire sinceră la tradiția românească pură, o redescoperire a valorilor poporului român. Codreanu încerca armonizarea trecutului nostru cu niște acorduri proaspete, înnoite și adecvate timpului în care trăia. "Revoluția" lui Codreanu pornea din adâncimile sufletului românesc, din conștiința lui istorică, pe care voia să o curețe de buruienile ce crescuseră pe ogorul nostru. Era o reîntâlnire a omului român cu tradiția lui. Căci tradiția este cureaua de transmisiune a unor valori naționale permanente care conduc popoarele spre maturitatea lor istorică. Ruperea de tradiție înseamnă saltul în gol al națiunii și moartea ei istorică. Este poate paradoxal, dar trecutul, cunoașterea lui, este chezășia sigură a viitorului. Ca și indivizii, popoarele nu mai sunt nimic dacă le rupi de trecutul lor. Dușmanii cunosc aceste adevăruri, de aceea încearcă pe toate căile să rupă popoarele de tradițiile lor, să le întunece conștiința lor istorică.

în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Profesiunea care atrage mai mult pe român este aceea care nu este prea departe de mulțime. Lui îi place să se simtă în mijlocul mulțimii, să vorbească și să se ajute cu mulțimea. Specularea forțelor naturii prin industrie și comerț, el o întreprinde numai în cazul cel rău, adică dacă nu poate fi funcționar, avocat sau politician. Când are talent, el rămâne la avocatură și la politicianism, adică la specularea concetățenilor săi. În această din urmă profesiune, sufletul românului câștigă o energie neîntrecută. Cel mai anonim dintre anonimi, intrat în politică, devine dintr-o dată "om mare". Și cum toți românii au râvna să ajute și să îndrume neamul, țara este copleșită de "oameni mari". Nu mai știe neamul pe cine să urmeze. Mare a devenit și Ion, mare a devenit și Gheorghe, mare a devenit și Petre... S-a zăpăcit aproape tot neamul, că prea are neamul "oameni mari"!

în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Puterea Sufleteasca. Editia definitiva" de Constantin Rădulescu-Motru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.14- 19.99 lei.

Aici românii au rădăcini adânci

Oamenii care conduc azi destinele României, prin felul cum o cârmuiesc, nu fac altceva decât să înlesnească marilor puteri să facă din țara noastră o pradă ușoară pentru ei.
Diriguitorii țării ar trebui să se îngrijească, pentru ca românii să trăiască în liniște aici, unde înaintașii noștri și-au îngropat oasele și au plătit tribut de sânge pentru apărarea gliei eminesciene.
Pe această glie-gură de rai- a trăit și a luptat tot neamul românesc. În acest colț de lume ne-am zămislit și ne-am afirmat ca neam.
,, De la daci, de la romani
am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie și ram
și ne-m zămislit ca neam.
.........................
Tu, române,
,, Să păstrezi țara și neamul
că sunt tot ce ai mai sfânt!
Aprig să înfrunți dușmanul
când calcă al tău pământ.
..........................
Toți cei care conduc, astăzi și mâine, destinele acestui popor, ar trebui să ia aminte că aici neamul românesc a prins rădăcini adânci, precum stejarii legendari.
,, De strajă ne stau Carpații
și Dunărea bătrână.
Aici trăim ca frații
noi, nația română.
... Aici Dumnezeu ne-a dat
Grădina Maicii Domnului.
Aici am eternizat
pacea scumpă omului.
... Aici ne-au dat lumina zeii și sfinții.
... Aici ne hrănește și râul și ramul.
Aici a trăit, trăiește și va trăi tot neamul.
Românii n-au dușmănit și n-au prigonit alte popoare. Prin urmare, nu suntem datori față de nimeni. Dimpotrivă, vrem să trăim în bună înțelegere cu toată lumea.
... Când dușmanii stau la pândă
să ne facă traiul greu,
Românii cred în izbândă
și în bunul Dumnezeu.
.......................
... Strămoșii noștri, dacii au crezut în veșnicia sufletului.
Noi, românii credem în veșnicia neamului nostru românesc.
Credem în hărnicia omului și în rodnicia pământului,
Credem în statornicia celor care vremelnic îl stăpânesc.
Conducătorii noștri ar trebui să fie adevărați patrioți. Să apere țara și poporul de atitudini ostile și să se îngrijească de prosperitatea nației. Iar marile puteri ar trebui să înțeleagă că înainte de a fi europeni, noi suntem ROMÂNI.

poezie de (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Patrie ne este limba...

Când din lanțuri se ridică un popor strigând u n i r e,
Nicio rugă nu-l ajunge invocând dumnezeire.
Și nici ceruri furtunoase nu se dreg cu stele albe,
Cum nici pruncii nu îndură întunericul să-i scalde.

Patrioți împrumutați au venit aici cu vântul;
Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Țara Românească ce-i de-un neam - și este una.

Neamul nostru moldovean e un munte nalt și verde,
Care urcă în Ardeal și pe veac de piatră șede.
Trunchiul nostru-i șir de veacuri: și cum neamul să-l desfaci
Când grăim aceeași limbă și strămoșii ne sunt daci?

Nu sunt ape curgătoare sângele de neam să-l spele,
Cum nici graiul sângelui, românismul nu-l va piere.
Oltul, doina întregește în țarina oltenească
Și-i de vatră, de-o sămânță, cu țărâna ardelenească.

Patrie ne este limba care-n vântul nevăzut
Se aude românește - și aici și peste Prut.
Patrie ne este doina, Prutule dulce-amar,
Care-ți umblă peste apă și n-are niciun hotar.

Patria se oglindește în ape nemuritoare:
Oltul, Mureș – frați cu Prutul.
Pretutindeni românească este limba și p ă m â n t u l...

poezie de din Exercițiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi MușatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Această descreștere constantă a populațiunii țării noastre este cu atât mai importantă pentru noi, românii, căci dacă pământul nostru părintesc pare că se transformă într-un mormânt pentru neamul nostru, el din contră este o râzătoare grădină în care străinii și cu deosebire israeliții se înmulțesc într-un mod prodigios... Acum câțiva ani s-a zis că Iașiul va deveni un oraș ovreiesc. Faptul e îndeplinit. Același lucru se poate zice acum de București, care furnică nu numai de tot soiul de străini, dar în special de ovrei... capul și inima țării fiind înstrăinate, corpul va urma natural această tendință.

citat din (1880)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acceptă lumina aceasta puțină, spre folosul copiilor noștri, căci cred că de mult îți era dor să vezi acest început pentru neamul nostru, ca ușor să priceapă copiii aceea ce cu pierdere de multă vreme și cu greutate o pricep în altă limbă.

în Noua Pedagogie (1797)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în aromână.

Limba română este numele geamăn cu țara și neamul nostru deopotrivă. Este simbolul pentru care s-a murit și pentru care tu ești dator să-l trăiești așa cum l-au trăit strămoșii, să-l redai viitorimii românești ca el să dăinuie.

aforism de din Exercițiu de patriotism (2012)
Adăugat de Mariana Ticu SnagovSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Lev Tolstoi

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruțe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viața viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, și să-și îndrepte toată atenția, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viața lor, și să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăție, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieții care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viața noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea față de tot ce e însuflețit, și chiar neînsuflețit, ba chiar și iubirea față de sine, față de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă ațâță, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc și mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădește în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putință, și totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Set Anna Karenina" de Lev Tolstoi este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.90- 34.99 lei.

Nu căuta a-ți potrivi vorba după un schelet rece, învățat la școală, rope-o din inima ta, și se va sălășlui cu prisosință în inima celorce ascultă: dar spune-o frumos, alege-o pe cea mai dulce, caută-o pe cea a neamului tău... Simțul limbei, acest isvor nesăcat al conștiinței despre neamul nostru, trebue să și-l însușască toată suflarea ce se inșiră în rândul celor de un neam și mai mult decăt toți, preotul, care e propeveduitor și căruia nu-i este îngăduită greșala.

în Telegraful Român, Impresii și păreri - O conferență preoțească (1907)
Adăugat de emiliaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Indiferent cum s-ar travesti mintea, ea rămâne problema. Pe când transcenderea ei sau mai exact sesizarea, ce anume este chiar Acum, chiar Aici este Sinele nostru, este soluția. Ce crede "eu" despre Sine este exact blocajul în care te ține. Eu-l despre Sine crede că este pentru anumite "momente". Sinele este pentru dintotdeauna și pentru totdeauna. Eu-l este doar o manifestare temporară, nu este ceea ce Suntem. Eu-l este efemer, prin natura lui. Și firește, când spun că Sinele este eterna soluție, o spun între ghilimele pentru simplul fapt că Sinele nu are nevoie de soluții. Pentru Sine nu există soluții și nici probleme. Aș putea spune că Este doar ceea ce Este, însă ar suna puțin zen. Așa că o să spun: este doar această pace nediluată de gând. Absolut toți suntem Sinele. Ați avut momente în existență când ați sesizat acest Sine. Doar că n-ați realizat, n-ați recunoscut că este vorba despre El. Mintea, prima oară când observă acest Sine, pentru ea este ca o tăcere absurdă, ca un zgomot de fond sau un sunet de fond, fără sunet. Culmea, pentru minte, Sinele, această pace din spatele minții, pare a fi un zgomot.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Ziua anticorupției

Neamul nostru românesc,
Zice azi pufnind din nări:
Ca să nu înnebunesc,
Du-te tu... prin alte țări...

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Enescu

Pentru moment, tot ce mi-a rămas ca forță și energie, le consacru pentru creațiunile mele muzicale cu care am înțeles să slujesc neamul nostru românesc.

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Preludiu si fuga" de George Enescu este disponibilă pentru comandă online la 26.00 lei.

Unde suntem azi, spre ce ne îndreptăm? Omul se naște o singură dată, o țară de mai multe ori. O țară se naște prin fiii săi. De nu vom asculta glasul Evangheliei lui Hristos vom rămâne un popor nenăscut și o țară care se stinge. În ultimii ani putem vorbi de un popor nenăscut și o țară nenăscută. De câte ori a murit această țară în ultimele trei decenii? Doamne, ne-am rărit. Rogu-te, nu ne mai rări! Doamne, oprește rărirea neamului nostru românesc! Doamne, nu îngădui ca neamul nostru să naufragieze în istorie.

citat din
Adăugat de andreea93Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noi punem peste măreția a Ceea Ce Este un construct psihologic despre ceea ce ar putea fi. Când această ultimă întrebare este abandonată, ce rămâne?! Chiar în acest moment, El este Aici! Ce anume nu apare și nu dispare, dar este din Veșnicie Aici? Nu există doi, nici unul nu există, ce este înainte de Zero? Nu există nicio cale pentru Acum, pentru că noi suntem deja Acum. Nu există nicio cale pentru Aici, pentru că noi suntem deja Aici. Când această ultimă întrebare este abandonată, ce rămâne?!

în Ce a fost înainte ca forma ta să fie?
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Datoria mea este să apăr prin propovăduire pe Mântuitorul nostru jignit și să laud nemăsurata Lui milostivire față de neamul omenesc.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Predici" de Sfântul Luca al Crimeei este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -35.00- 27.99 lei.
Alice Munro

Asta se întâmplă ( extras din FUGAR )

Asta se întâmplă. Îl pui deoparte pentru un timp – și din când în când
te uiți prin dulap căutând altceva și-ți amintești, te gândești și-ți spui, curând.
Apoi devine ceva despre care știi că-i acolo, în dulap, și alte lucruri
se îngrămădesc în fața și deasupra lui, iar tu nu te mai gândești deloc la el.

Acel lucru a fost comoara ta cea mai scumpă. Nu te mai gândești la el.
O pierdere pe care cândva n-o credeai posibilă, iar acum a devenit ceva
despre care abia-ți mai amintești.

Asta se întâmplă.

Puțini oameni, foarte puțini, au o comoară, iar dacă tu o ai, ține-o lângă tine.
Nu trebuie să te lași luat de val – comoara-ți va fi luată.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Moons of Jupiter" de Alice Munro este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -65.00- 27.99 lei.

De aceea spun că rolul unui maestru nu e de a-ți pune în cârcă noi bagaje, de data asta despre Advaita Vedanta: "Vai, am auzit că eu sunt Viața veșnică, sunt Acela care îngrop moartea în inima Vieții veșnice." Nu, nu este despre asta. Este de a scăpa de orice fel de bagaj, dă totul jos din spinare, pentru că așa este, cum am mai spus, nu ești cum e Sisif. Ești ca și cum duci în spate întregul munte Himalaya. Frumos e TOTUL; ce Prezență, nu e frumoasă?! Are ea nevoie de constructe psihologice? Toate constructele psihologice pe care le-ai acumulat de la vârsta de un an - când ai început să ai acest sentiment al separării, că până atunci el nu exista - și până în acest moment, când auzi aceste cuvinte, toate pot să fie date jos chiar Acum, chiar Aici. Nu te poți adresa minții într-un Satsang, eu vorbesc direct Conștiinței/Sinelui, de aceea tot ceea ce rămâne este Prezența sacră, TĂCEREA.

în EL este Aici de la începutul veacurilor și găzduiește în EL toate veșniciile, Partea 3
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Mătcaș

Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul

Primească-mă Ghirai cu tot alaiul,
Propună-mi tot haremul și seraiul,
Promită-mi mana cerului și raiul,
Doar m-oi lăsa de sânge și pământ,
Să știe el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Eu neamul, pătimitul, nu mi-l vând
Chiar dacă-ntreg imperiul mi l-ar da.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Și românească-mi este țara mea.

Să-mi ia Ghirai și apa, și mălaiul,
Să mă usuce-n temniță ca paiul,
Pe chip să-mi înflorească mucegaiul,
Doar m-oi lăsa de lege și cuvânt,
Să știe el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Eu limba mea română nu mi-o vând
Chiar dac-ar fi și limba să mi-o ia.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Și românească-mi este țara mea.

Mă arză-n foc cum arde-n pară scaiul,
Cenușa să mi-o sufle ca pospaiul
În patru vânturi cât se-ntinde plaiul,
Doar m-oi lăsa de crez și legământ,
Să știe el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Credința mea română nu mi-o vând
Chiar dac-ar fi și duhul să mi-l ia.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Și românească-mi este țara mea.
 

poezie de din Coloana Infinitului (2003)
Adăugat de Maria HadârcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook