
Cât despre ei, stăteau liniștiți, așteptând să vadă când vor putea în sfârșit ieși, iar pe măsură ce cei doi roboți îndepărtau bolovanii, auzeau din ce în ce mai clar ceea ce discutau colegii lor de partea cealaltă a barierei pietroase, apoi zăriră o luminiță slabă, un fascicul luminos subțirel, ce reușise să răzbată din partea cealaltă până la ei, care se mărea vizibil, pe măsură ce înaintau roboții, până ce deveni o deschizătură suficient de mare pentru ca ei să aibă loc să treacă dincolo. În această deschizătură deslușiră clar siluetele metalice ale celor doi roboți, care se retraseră, lăsându-le lor loc liber, să treacă în partea cealaltă. Fericită, zâmbind, înainte de a porni spre ie-șire, Lia, care era lângă Lucian, se înălță pe vârfuri, îl îmbrățișă delicat și-l sărută pe obrazul drept, nu pe cel stâng, să nu-l deranjeze. El o privi nedumerit; nu-i spuse nimic.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Partea din care lipsesc
ceea ce nu știe moartea despre mine
e partea pe care dorm
nu întotdeauna aceeași
de altfel a devenit o plăcere
să păcălesc moartea
voi continua să mă trezesc
din când în când
o să mă întorc pe partea cealaltă
nu întotdeauna aceeași
când îmi va pipăi șoldul
senzațiile se vor amesteca și
dezorientată va privi
înspre partea din care lipsesc
nu întotdeauna aceeași
poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai își conduse colegul până în locul în care se aflau roboții; aceștia erau într-adevăr, finisați. Lucian îi mai văzuse cu doar câteva zile în urmă, dar atunci nu erau gata. Acum păreau altfel, de parcă erau alții, nu aceiași. Lucian nu-și putu reține o scurtă exclamație admirativă; acum roboții arătau foarte bine. Îi privi îngândurat și-i păru bine că decisese ca aceștia doi să fie roboții pe care-i vor lua cu ei, în misiune, dacă vor mai pleca vreodată în această misiune. Amintindu-și de reclamație, de Comisia Disciplinară, de neplăcerile care-l așteptau luni, se încruntă a nemulțumire. Totuși, își eliberă mintea de aceste gânduri, făcând astfel loc întrebărilor pe care să le adreseze celor doi roboți, însă întrebările parcă fugeau de el în acel moment. Privi din nou spre cele două creaturi metalice...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și nu era doar Lucian, ci și ceilalți, Lia simțind parcă din partea fiecăruia câte o privire tăioasă, câte un cuvânt plin de reproș, deși nerostit de nimeni. Se simțea mică, neînsemnată... Ce făcuse? O mare tâmpenie, datorită căreia, iată, de o parte se afla ea, elementul negativ, personajul rău, doar cu mama ei, iar de cealaltă el victima înconjurat de colegi, de director, de profesorul Manea; și toți îl încurajau cu fel și fel de vorbe; erau de partea lui, evident, țineau cu el... Parcă ar fi vrut și ea să fie tot de partea lui, dar nu putea; reclamația o țintuia în partea opusă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Olivia Wenscombe: Te-ai căsătorit cu ea. Aveți un copil împreună.
Alfred Borden: Da. O parte din mine. Dar cealaltă parte... cealaltă parte nu a făcut asta. Partea care te-a găsit pe tine, partea care este acum aici.
Olivia Wenscombe: Chiar în acest moment ai putea fi în altă cafenea, spunând aceleași lucruri și despre mine. E inuman să fii atât de impasibil.
replici din filmul artistic Prestigiul, după Christopher Priest
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai și Lucian porniră spre locul în care se aflau roboții. Nu peste mult timp reveniră la bordul navei albastre, pe puntea principală, de astă dată, împreună cu cei doi roboți, care vor fi roboții echipajului, deci, aveau un rol important în această misiune. Cu excepția lui Lucian, doar Nistor îi mai văzuse; restul pentru prima oară. Îi priviră curioși, chiar și domnul Manea. Dar nu roboții erau emoționați, ci tânărul informatician, întrebându-se dacă celorlalți o să le placă de roboții lui. Oare îi vor accepta în echipaj, sau îi vor respinge? Dacă n-o să le convină ceva? Desigur, îl avea de partea lui pe Lucian, comandantul misiunii, care-l sprijinea, dar era oare de ajuns?! Ceilalți ce părere vor avea? Și directorul?! Și dânsul fusese de acord ca aceștia să fie roboții misiunii, dar oare după ce-i va vedea, va rămâne la aceeași părere? În mintea lui Mihai se îngrămădiră rapid, în mare viteză, o sumedenie de întrebări stupide, menite să aducă fără motiv neliniște în sufletul lui...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Mai ai și altceva să-mi spui?
Lucian: Da. Săptămâna trecută ne-ați pus în vedere ca mâine, la ora 12.00 fix să fim prezenți aici, cu echipajul complet.
Traian: Și care-i problema?! Din câte știu, l-ați completat deja.
Lucian: Aproape... Mai sunt cei doi roboți; ei ne mai lipsesc.
Traian: Cum?! N-ați ales încă doi roboți pentru misiune? Ce naiba păzește Eugen, de nu se ocupă de voi așa cum trebuie? Așteaptă să fie sancționat sau ce?!
Lucian: Domnul profesor Manea n-are nici o vină. Se ocupă de noi chiar mai mult decât trebuie.
Traian: Luci, am spus clar să fiți toți, inclusiv roboții! Puteți însă recupera acest handicap. De dimineață, până la ora 12.00 aveți destul timp să găsiți, împreună cu Eugen, roboții potriviți misiunii voastre.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian și domnul To Kuny vorbiseră în șoaptă, mergând încet, undeva, pe la mijlocul grupului. Ceilalți erau răspândiți care mai de care, unii înaintea lor, alții în urma lor, admirând cu multă curiozitate tot ceea ce-i înconjura. Numai Lucian și colega lui, Lia (care era în urmă, împreună cu Ly), nu admirau aspectul peșterii în care fuseseră captivi. Primii, cel mai în față, se aflau cei doi roboți, care nu păreau deloc interesați de aspectul peșterii. Ei înaintau nestingheriți, fără a întârzia în admirarea interiorului și fără a comenta pe această temă. Erau secondați de Nistor, care se grăbea spre ieșire. Astfel, în cele din urmă reușiră să ajungă toți afară, unii înainte, alții mai în urmă, primii fiind tot cei doi roboți...
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât Lucian, cât și Lia se ridicară și se îndreptară tăcuți spre ieșire. Lucian o privi întrebător în momentul în care ajunse lângă ea, dar nu spuse nimic. Iar cum lui nu-i atrăsese nimeni atenția asupra urmelor de ruj de pe obraji, tot așa arăta și acum, când era nevoit să părăsească sala. Ieși în urma ei. Ea se îndreptă spre părinții ei, care o întâmpinară cu drag, îmbrățișând-o ocrotitor, cu afecțiune. Cât despre el, Lucian, el se trezi înconjurat de toți: domnul și doamna Enka, dom' director, dom' profesor Eugen Manea, colegii săi... Doar Mihai lipsea; probabil nu terminase încă proba la bio-chimie, deci, avea o scuză solidă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Deși vorbim despre omenire, inegalitățile și inechitățile din sistemul internațional au dat naștere la două lumi și nepotrivirile dintre aceastea cresc. Una este lumea bogățiilor, cealaltă lumea săracilor; una știe carte, cealaltă este în mare măsură analfabetă; una este industrială și urbană, cealaltă este predominant agrară și rurală; una este orientată spre consum, cealaltă spre supraviețuire.
citat din Jan Timberger
Adăugat de Loredana Foca

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Interesant! Ai putea aranja același lucru și pentru mâine seară?
Lucian: Bineînțeles; dar cu o condiție.
Lia: Care?!
Lucian: Să-mi permiți și mâine seară să te conduc până acasă, tot cu mașina directorului.
Lia: Bine, de acord.
Lucian: Ia te uită! Dacă știam că vei fi de acord atât de ușor, îți puneam altă condiție: Aceea de a-mi accepta prietenia.
Lia: În cazul ăsta, ai fi pierdut; ar trebui să-ți fie clar că aș fi preferat compania celor doi body-guarzi.
Lucian: "Nemilosul" și "Temutul"... Ar fi de preferat compania lor decât prietenia mea?
Lia: Da! Măcar poreclele lor exprimă clar ceea ce sunt ei; în cazul tău, "Don Juan" nu e foarte relevant. Dar dacă te rezumi la partea cu condusul acasă, poți avea șanse; numai dacă nu cumva ai pe altcineva în vedere pentru seara următoare...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian simți cum îl copleșește amețeala; nu s-ar fi așteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărți aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea să fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea că tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia să constate că se înșelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că așa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză că până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuși mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Jumătate ești...
Ești așa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate ești femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o șterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi ești, cealaltă o să-ți fiu.
Jumătate ești vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.
Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.
Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate ești vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.
Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar șoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.
poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka își însoți fiul, în luminile blitz-urilor, ceva mai rare decât în ziua precedentă, până în dreptul mașinii albastre. Cei doi body-guarzi o salutară respectuoși, apoi ea intră în mașină, în față; body-guarzii, pe bancheta din spate. Lucian porni mașina. Întrucât pe străzi erau mulți polițiști, nu întâmpină probleme din partea oamenilor. Mama lui, Diana Enka se simțea cam ciudat în această mașină, a directorului Institutului. Nu incomod, ci doar ciudat! Era pentru prima oară când urca în mașina albastră. Privi spre locul șoferului, ocupat în acel moment de fiul ei și se mai liniști, chiar dacă în spate stăteau doi necunoscuți, porecliți "Neîndurătorul" și "Nașul", body-guarzii fiului ei. Totuși, prezența lui Lucian îi oferea un sentiment liniștitor.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în nava albastră, numai cu cei doi roboți, care nu-l deranjau, Lucian se trânti pe salteaua lui îngustă, care acum i se păru mai confortabilă decât oricare alt pat moale, doar îi simțise destul de mult lipsa. De cum se întinsese, adormise pe loc, buștean, doar era frânt de oboseală și nu numai. Fu trezit seara, la ora 18.00, de Stela, care venise pentru injecție. Imediat apărură și roboții, care-i aduceau pastilele și un pahar cu apă, așezate pe o tavă. La îndemnul doctoriței, își luă mai întâi pastilele, apoi, vrând-nevrând, o lăsă să-i facă injecția. Ea îi spuse că va reveni la ora 0.00, pentru următoarea injecție.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau pe puntea principală și se pregăteau de plecare; afară, la ieșirea din Institut, erau, inevitabil, așteptați de 14 persoane, nu părinții, ci body-guarzii lor. Acest amănunt, cam neplăcut, îl puse serios pe gânduri, mai ales pe Alex; avea s-o întâlnească iarăși pe "Ucigașa". Ar fi preferat să evite o asemenea întâlnire, dar nu avea cum. Discuția despre ea reușise, cu puțin "ajutor" din partea domnului profesor Manea, s-o evite, iar colegii săi încă nu făcuseră haz pe seama lui din acest motiv. Îl văzu pe Lucian liber și-l trase de-o parte, pentru a-i spune lui "of"-ul...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie șovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaște destul de bine; inexplicabil, simțea o puternică emoție interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrățișă cu putere, prietenește, cu căldură, sau cel puțin așa simțea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpățânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrățișă și el pe director, ceva mai cu rezervă, deși putea observa că parcă nu astfel și-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrățișare. Simți în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, își îmbrățișa pentru ultima oară, pentru următorii cel puțin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deși Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există posibilitate de sustragere în lumea aceasta. Singura cale de a merge înainte este să străpungi obstacolul, oricare ar fi el și să ieși de partea cealaltă.
citat din D.H. Lawrence
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Acțiunea aceasta era binevenită, desigur, dacă totul era, de fapt, după cum constată uimit, în favoarea lui. Incredibil... Crezuse că va fi criticat în fel și chip, dar nu auzise nimic rău la adresa lui, care să-l deranjeze cu ceva. Desigur, nici el nu spusese nimic rău despre Lia; doar adevărul, așa cum îl vedea el. Mai răspunseră la câteva întrebări, apoi vicepreședintele Comisiei, domnul Sever Forțan îi invită pe amândoi să-și semneze declarațiile date. Amândoi înaintară, venind din direcții opuse și inevitabil, se întâlniră în față, în dreptul vicepreședintelui, unde se opriră. "Cadet Enka..." spuse dânsul, indicându-i foaia pe care trebuia s-o semneze. Lucian se aplecă, pentru a semna. Înainte însă, privi o clipă spre colega lui, zâmbindu-i îngăduitor; și chiar o privi cu admirație. Ea se simți oarecum frustrată și încercă să nu-l ia în seamă, să-l ignore. Apoi semnă și ea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

13, o cifră deloc plăcută de părinții acestor tineri, nu datorită superstițiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărțiri îndelungate, de cel puțin 13 ani și cum să accepte atât de ușor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan și părinții tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaștri scăpărau de bucurie. Își invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboți și computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziție. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deși nu-și putea da părerea în legătură cu roboții, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboți sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuși, văzând roboții, îi plăcură, cel puțin în privința aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficiență, rămânea să afle în curând, deși pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboții sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferență, deși probabil că acestea, normal, existau.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe măsură ce înaintau în altitudine, remarcau că densitatea atmosferei scădea, altfel spus, aerul devenea din ce în ce mai puțin alb, prezența dantoniului devenea din ce în ce mai puțin simțită și continua să scadă în intensitate, până-n momentul în care va dispărea complet, iar aerul va rămâne în totalitate incolor și implicit, perfect transparent. Deja nu mai era atât de dens, încât să împiedice o bună vizibilitate, pe suprafețe întinse. Dar dedesubt, în jos, nu putea fi zărit nimic, decât aerul alb, opac, care părea a fi înghițit totul. Urcaseră, deci, destul de mult. Depășiseră distanța în altitudine până la care dantoniul era în totalitate stăpân. Aici densitatea gazului alb scădea simțitor, influența lui fiind din ce în ce mai slabă, totul devenind din ce în ce mai clar.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!