Răstignit pe frunze

Numai într-o vreme
eram pierde-toamne
dar când scriu poeme
cred în tine Doamne

Eram pierde-toamne
cu tăcerea în bagaj
de Tine mi-e foame
şi mă dau drept gaj

Cu tăcerea în bagaj
de când scriu poeme
sunt al nopţii paj
şi-o mai duc o vreme

Ca un pierde-toamne
sus pe cruce Doamne

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi de o vreme
sunt un pierde toamne
doar când scriu poeme
cred în tine Doamne

catren de Costel Zăgan din Ia catrenul, neamule! (18 mai 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de Doamne-ajută

Deşi-i prea devreme
sunt un pierde toamne
doar când scriu poeme
cred în tine Doamne

Sunt un pierde toamne
cu fructe şi buclucuri
cică nişte doamne
toamna dau în muguri

Cu fructe şi buclucuri
doar când scriu poeme
dau şi eu în muguri
deşi-i prea devreme

Sunt un pierde toamne
tot mai singuri Doamne

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 iunie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri şi coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu eşti lângă mine!

Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puţin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înţeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.

poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în Tine, Doamne

Eu cred în Tine Doamne! Cred
că totdeauna Tu îmi dai
puterea-n care mă încred
că la sfârşit mă duce- n Rai!

Eu cred în Tine Doamne! Ştiu
că-mpreună vom fi mereu
căci sufletul meu este viu
chiar de e noapte-n jurul meu!

Eu cred în Tine Doamne! Când
nouri negri se vor ivi,
eu nu m-oi clătina nicicând
căci ochii Tăi mă vor privi...

Eu cred în Tine Doamne-oricând
când vânturi vor bate-n Vale,
că-n suflet mi-e-al Tău Duh arzând
cu focul Dragostei Tale!

Eu cred în Tine Doamne sfânt!
Tu comoara vieţii mele
ce am găsit-o prin Cuvânt
sus în Cerul plin de stele....

Eu cred în Tine Doamne-acum
câştigat de-a Ta Iubire,
căci o viaţă-i orişicum,
dar cu Tine-i fericire!

poezie de Ştefan Onofrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu poeme din eternitate

Cu sufletul amorf îţi scriu poeme
şi cu cerneala cerului căzută în orbite,
miraculos, un înger de lumină
îşi lasă aripa peste cuvinte.

Îţi scriu poeme ca şi cum aş ninge
din tablouri scumpe ale vieţii mele,
îţi scriu poeme ca şi cum de sânge
mi-ar izbucni din carne nişte stele.

Îţi scriu poeme ca dintr-o genune,
fluidizată în trupul meu febril,
în care ard serafic nişte semne
din era unui cântec de copil.

În chip de plante, păsări, maluri, fluturi
mi-am modelat iubirea-n testamente,
ce m-a reinventat, din schitul minim,
într-un mausoleu de sentimente.

Pe tine, omule, te-am rupt din traiectoria
nisipului amanetat de-un gol de moarte,
şi nu ştiu dacă-ţi aminteşti, dar ţie
ţi-am scris poeme din eternitate.

Tu ce mai faci? M-auzi dintre cuvinte?
Tu-mi înţelegi această grea povară
de-a fi mereu şi iar doar poezie,
ca o nesfârşită iarnă-primăvară?

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele cu ochii verzi

Se scutură crinii
peste tăcerea care mă scrie,
caut să te închid într-un poem
sau într-o simplă poezie
numai că tot ce frământ
e fără umbră şi doare,
dar azi
îmi eşti dator
şi complice
în cereasca-mi chemare

Lasă-mă un timp
să dispar
pentru cât mi-e de dor
vreau să-mi caut cuminte
un împrumut
exista o bancă de cuvinte!
orice cuvânt care respiră
numai în doi
mă inspiră!

De aceia mi-e bine
azi te caut prin iubesc-ul
ce-l am de la tine
chiar dacă se scutură crinii,
te rog sa mă crezi:
de-o vreme-
scriu numai poeme
cu ochii verzi

poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stat în alt... stat

Scoate-mă, Doamne, din vidul existenţial,
Ia-mă de mână şi-ndrumă-mi pasul,
pe Pasul Tău invizibil, etern,
îndepărtează-mi, îndată, impasul,
care mă poate arunca
în Infern.

Trece-mi, Doamne, lacrimile prin sită,
îndulceşte-mi sufletul de amar năpădit,
scoate-mă din starea de eu a neantului...
iartă-mă, sunt aici, am venit
să-mi descarc sufletul, la margini de fire,
sunt un Iov, Majestate,
în devenire.

Răspunde-mi, Te rog, sunt încă fiinţă,
plăsmuită după chipul şi asemănarea Ta,
iubirea-mi, furia-mi, nebunia,
urletu-mi tandru
şi floarea de Nu-mă-uita,
mă domină de când eram flăcăiandru...

Trăiesc în mijlocul Luminii
care, uneori, mă răneşte,
în zori şi-n amurg,
când zilele curg,
îţi port pe umeri toate judecăţile,
Doamne,
iartă-mă că sunt şi am fost,
cu rost, fără rost!

Sunt obosit de mine însumi... Doamne,
scoate-mă din povârnişurile firii,
e vremea când se ofilesc trandafirii
şi Timpul Cruce devine...
prin mine, prin Tine,
mă leg peninsular de Infinit
şi mor fără capăt,
subit...

Mi-e sete, Doamne, de viaţă,
mi-e foame, Doamne, de ideal,
mi-e dor de-un apus muzical,
îmi ispăşesc, Doamne, sinele,
şi alerg, nebun, după mine...

În flori, cu peţioluri şi stamine,
au adăstat
Raiul şi Iadul –
stat în alt... stat!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea s-a aşternut

Pentru mine, fată dragă
zările azi s-au închis.
Nu te văd trecând pe stradă,
noaptea nu-mi apari în vis.

A fost o vreme când noi doi
eram tare fericiţi.
Înduram viscole, ploi,
numai ca să fim iubiţi.

Vremea-aceea a trecut.
Distanţa ne-a despărţit.
Între noi s-a aşternut
tăcerea, la infinit.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joi

Eu încă scriu pentru tine
Lungi poeme cu vremuri bune
Inventez pretexte de bine
Colorate cu sâmburi de tăciune

Şi mai scriu şi pentru mine
Incantaţii de fericire
Rupte din soare apune
Sperând să mai cred în iubire,

Eu încă mai scriu pentru noi
Pentru tot ce a fost nefiind să ne fie
Pentru viaţa de aici şi apoi
Eu încă mai scriu pentru ziua de joi....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am vrut cu Tine

Am vrut cu Tine să fiu de mult
Am vrut pe Tine să Te ascult
Am vrut ştii bine să fiu a Ta
De-aceea, Doamne, nu mă uita.
Eram o frunză, Tu m-ai cules
Stăteam în lume, Tu m-ai ales
Mi-ai pus pe frunte pecetea Ta
De-aceea, Doamne, nu mă uita.

Răsare luna se-ascunde-n nor -
Flutur de noapte Te-aştept să zbor
Ţine-mă, Doamne, în mâna Ta
Tremur de aripi, nu mă uita.

Numai la Tine să vin am vrut
Numai pe Tine Te-am cunoscut,
Ia-mă cu Tine în casa Ta
Să-Ţi fiu mireasă, nu mă uita..

poezie de Adriana Cristea (7 iulie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciupirea unei coarde până la anulare

mimez tăcerea cuvântului
nu ştiu cum am reuşit
dar dau de dumnezeu el nu dă de mine mimez
şi nu mă pot opri
e ca atunci când omul vibrează într-o fotografie şi nu se vede
el nu mimează
e ca şi cum ai lua un om în mână
şi-l scuturi
îl scuturi bine
pe normal nu se poate vedea asta
dar dacă mijesc ochii îi văd dârele vibraţia
îl pot vedea pe dumnezeu rămas fără cuvinte
şi nu mă pot opri brusc sunt neclar
mă insinuez în răspunsuri de ce el de ce noi nu întrebări
mimez şi scriu
mă opresc şi scriu
aflu şi iar scriu
în tot timpul ăsta ceilalţi nu mimează
ei pur şi simplu vorbesc despre vreme despre ce au mâncat
ce vor mânca ce iubesc ce vor despre muri niciodată nu
nu banalităţi d-astea nu
nu cuvântul nu te vindecă
să nu-l mai scriu
să nu-l mai scriu îmi urlă-n cap o voce
o ignor
e tăcerea lui teama
el nu mimează
nu mijeşte
e în carne şi oase îndoielnic
nehotărît
ah! iubirea nu.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi!
Mi-e dor să ne înghită-n noapte
Potoapele de vremi şi ploi,
Să-ţi umplu gura cu poeme
Şi braţele cu nerăbdări,
E-atâta vreme, atâta vreme
Şi mi-e aşa de dor de noi...

Mi-e dor de mine iarăşi, doamnă,
Şi ti-e aşa de dor de noi!
Ne-ngheaţă frigul de pe-afară
Aducerile-aminte-n doi.
Mai ştii ce vară... nesfârşită,
Strângeam in braţe printre ploi?
E-atâta viaţă, atâta viaţă
Şi ţi-e aşa de dor de noi...

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi
Şi ne-aş salva în mii de versuri
Ş-aş pune strunele-napoi
In pieptul tău rămas orfan,
Căzut inert şi gol din... doi,
E-atâta frig, atâta frig
Şi mi-e aşa de dor de noi...

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu

Nu mai am pe ce să scriu:
Scriu pe frunze şi copaci;
Şi-am s-o fac şi în sicriu -
Să văd, Doamne, ce-o să faci?

epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibele (25 iulie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un bulgăr de nimic

Sunt un bulgăr de nimic,
sunt un strop de rouă-n soare;
dar cu cât mă foc mai mic,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai mare.
Dacă-n lume m-ai făcut
o fereastră către Tine,
cu cât sunt mai nevăzut,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai bine.

Doamne, când suntem noi doi,
n-are cel viclean ce-mi face.
Şi cu cât îi duc război,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mă-mbraci cu pace.

Vin din cer mi-ai dat să sorb
şi pe ochi m-ai uns cu tină.
Dar cu cât eram mai orb,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mi-ai dat lumină.

Iar de toate câte-n Rai
le păstrezi Tu pentru mine,
nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
cât mi-e dor,
Doamne, cât mi-e dor de Tine.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Aşa, ca de ziua dorului!

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi!
Mi-e dor să ne înghită-n noapte
Potoapele de vremi şi ploi,
Să-ţi umplu gura cu poeme
Şi braţele cu nerăbdări,
E-atâta vreme, atâta vreme
Şi mi-e aşa de dor de noi!

Mi-e dor de mine iarăşi, doamnă,
Şi ti-e aşa de dor de noi!
Ne-ngheaţă frigul de pe-afară
Aducerile-aminte-n doi.
Mai ştii ce vară nesfârşită
Strângeam in braţe printre ploi?
E-atâta viaţă, atâta viaţă
Şi ţi-e aşa de dor de noi!

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi
Şi ne-aş salva în mii de versuri
Ş-aş pune strunele-napoi
In pieptul tău, rămas orfan,
Căzut inert şi gol din... doi,
E-atâta frig, atâta frig
Şi mi-e aşa de dor de noi...

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne... (cântare)

Se stinge lumina afară
Adie o boare de vânt
Cu lacrimi de dragoste iară
Mă rog şi Te laud şi-Ţi cânt.
Te rog pentru cel ce mai plânge
Te rog pentru cel ce-a căzut
Făptura mea toată se frânge
O mână sunt, Doamne, de lut.

Mă pierd fără Tine, sunt mică
Frânturi de cuvinte-ecou
Se-ntorc din tăcere, mi-e frică
Ajuta-mă, Doamne din nou.

O, Doamne, o, Doamne, o, Doamne Domnul meu
O, Doamne rămâi lângă mine,
O, Doamne, o, Doamne, mărite Dumnezeu
Speranţa mea toata e-n Tine.

cântec, versuri de Adriana Cristea (13 martie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Pe-o masă veche din odaie
Sub stinsa lumânării vâlvătaie
Stă tristă o scrisoare în Ajun
Ce i-am trimis bătrânului Crăciun.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Tăicuţul meu cu părul nins
Îngerul meu de pe Pământ
Care a plecat şi-apoi s-a stins
Fără să-mi lase al său cuvânt.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de voi, părinţii mei
De casa noastră cea mai sfântă
De clopoţei, de zurgălii
De oamenii care colindă.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să vă mai colind o dată!

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri ratate

Scriu că nu mai pot să tac
scriu căci aş putea să mor
ca o pasăre-n copac
înlemnită vai în zbor

Scriu căci aş putea să mor
scriu că vouă nu vă pasă
(scaunul n-are picior
însă are-n schimb o masă)

Scriu că vouă nu vă pasă
dacă-s pasăre-n copac
ori cu îngerii acasă
scriu că nu mai pot să tac

Şi când tocmai m-am născut
mor şi-o iau de la-nceput

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (august 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică, Doamne...

Ajută, Doamne, neputinţei mele,
Ajută, Doamne, sufletului meu,
Când ruga mea se-nalţă către stele
Te-aştept să-i ieşi în cale, Dumnezeu...
Adună-mi, Doamne, lacrimile plânse,
Ajuta-mă când vezi că nu mai pot...
Mi-e trupul greu şi degetele strânse,
Mi-e frică, Doamne, să nu mor de tot.

Apleacă-Ţi, Doamne, dragostea spre mine
Şi ţine-mă în braţe, Sfântul meu
M-aş ridica şi-aş îndrăzni la Tine
Chiar dacă-s om şi Tu eşti Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dac-ar fi să-i spun

Doamne, dac-ai vrea să-mi spui
cât de dragă-i sunt eu lui
mintea n-ar mai fi un chin
ci doar rouă-n pat de crin

ştiu că mi-e sărac cuvântul
când nu palmele-s veşmântul
ce-i îmbracă trupu-n noapte
în strânsori cu voluptate

Doamne, plouă-mi gând decis
peste tâmple-n păru-mi nins
varsă-mi har şi-nţelepciune
doar atât, să-nvăţ a-i spune

scriu cu fir de dor nebun
ţesând şoapte ce nu-i spun
gura lui cum încă-mi este
anotimp, din timp poveste

Doamne, spune-i că nu plâng
lacrimă din ochi curgând
ci mă zbat într-o căinţă
dezmierdând cu neputinţă

ştiu că-n consacrată vină
sorţii i-am fost rădăcină
da-n copacul dat în floare
simt tulpina cum se-ndoaie

Doamne, fă-mă doar ce ştii
că mi-e dat, să-i pot a fi
nici mai mult şi nici puţin
cât din dragoste mă-nclin

fă-mă, Doamne, rază-n zori
să-i strecor lucirea-n pori
şi din pielea-i ca mărgeanul
să sorb, Doamne, tot aleanul

Doamne, sunt ce m-ai făcut
cuget viu c-un chip de lut
port lumină-n ochi candoare
doar că-n piept inima moare

şi-atunci Doamne, fă-mă glas
scoate-mi şoapta din impas
fă-mă foc, şi dor, şi ploaie
ia-mi tăcerea ce-nconvoaie

Doamne, dac-ar fi să-i spun
cât aş vrea să-i fiu surghiun
i-aş picta în ochi, poeme,
fără vers! de vers se teme

spune, Doamne-n câte porţi
cumpănind astfel de sorţi
ai pus lacăt ce n-au cheie
pentr-un suflet de femeie?

Doamne, dezrobeşte-mi firea
nu-s poet da-mi ştiu menirea
cât să ştiu că, prin cuvinte,
îl iubesc! sfinţind aminte!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!