Toamne egee

Nu trebuie toamne egee
s-aşterni frunze moarte-ntre doi!
De-ajuns să mai cadă din măşti: o maree
cu valuri, năvălind, cândva, roi.

Găseşti anotimpul în tine,
Iar frunzele-s ele însele foi
din fadul jurnal al doamnei caline,
avid şi livid de cuvinte-moroi.

Purcede, dar, n-aştepta muguri
demult ruginiţi: sunt copiii bătrâni!
Împrăştie vulpile-alergânde spre struguri
şi-arată-le drumul: e-n-jos, în fântâni!

poezie de Andrei Gădălean (martie 2018)
Adăugat de gamma99
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de Doamne-ajută

Deşi-i prea devreme
sunt un pierde toamne
doar când scriu poeme
cred în tine Doamne

Sunt un pierde toamne
cu fructe şi buclucuri
cică nişte doamne
toamna dau în muguri

Cu fructe şi buclucuri
doar când scriu poeme
dau şi eu în muguri
deşi-i prea devreme

Sunt un pierde toamne
tot mai singuri Doamne

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 iunie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagine de toamnă

Treptele tot mai reci
Au colţuri strivite
De regulamentul timpului,
Riduri adânci străbat piatra
Umblată.
Un şal de frunze croşetate
Se destramă,
Două leagăne părăsite
Abia se mai ating
Pe o verandă.
Struguri indigo arşi de brumă,
Disperaţi,
Se agaţă straniu
De garduri forjate,
Note bizare pe portativ.
Frunze galbene de pergament
Cad peste trandafirii-vitralii,
Cu petale de sticlă,
Spinii casanţi caută haotic
Degetele tale fine.
Plopii scorţoşi tac profund
În poziţie de drepţi,
Giganţi fără zale
Pe marginea drumului,
Bătrâni generali
În rezervă,
Cu eghileţi ruginiţi,
Cu fireturi roase de vreme,
Într-o luptă
Fără sorţi de izbândă,
Cu timpul...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul timpului trecut

Anii ne duc spre toamne veştejite
Si reazemele-mi sunt tot mai puţine,
Tâmplele-mi ning de vremuri vămuite,
Durerile-mi alini când sunt cu tine.

Iubirile de doruri zămislite
Rămân, nu pleacă de la mine,
Anii ne duc spre toamne veştejite
Şi reazemele-mi sunt tot mai puţine.

Oprim amurgul pe cărări senine
Şi ne păstrăm speranţele-mplinite,
Timpul ne va-nsoţi prin treceri line
Chiar dacă gândurile-mi sunt cernite,
Anii ne duc spre toamne veştejite.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe

Mi-e numai toamnă fără tine
Şi frunze nevăzute cad,
Se scutură păduri în mine
Şi sunt al râurilor vad

Pe fund am numai pietre moarte,
Pe maluri doar pescari bătrâni
Mă simt un vas purtat de toarte
Pe la secatele fântâni.

Pe cioburile ce voi fi
Picioarele goale vor călca
Pe care nu le voi răni
Pe care le voi vindeca.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret (auto)

Vântul în păr
Muguri în nări
Frunze în os
Valuri în ochi
Nisipul în tălpi
Pasăre-n inimă
Iarbă în vine
Ploaie în tine

poezie de Mihaela Cătană (3 aprilie 2003)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă tot ce depinde de tine, ca să nu regreţi, mâine, că nu ţi-ai făcut vreme, azi, să vezi cât de bine ţi-a fost ieri!

calambur de Andrei Gădălean (8 martie 2023)
Adăugat de Andrei Gădălean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă la final

O cană cu tămâioasă
de vin alb, scos din budană,
Pâinea aburind pe masă,
toate ne vorbesc de toamnă.
Toamnă este şi-n livadă.
Pomii şi-au schimbat veşmântul.
Frunze nu mai sunt să cadă,
Demult le-a scuturat vântul.
Soarele în nori se-ascunde,
Dimineţile-s brunate,
Crivăţul trimite unde,
Semn că iarna e aproape.
Toamna, anotimpul roadelor,
curând va pleca şi ea.
Vine vremea babelor,
Vine iarnă grea.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Hristos a înviat!" este mărturia pe care o faci, iubind, spre îndreptarea celor care nu-L cunosc îndeajuns. A-i îndepărta de El, dojenind înspre ură, e stavila pe care singur ţi-o aşezi în cale, în adevăr şi în viaţă. Împacă şi luminează, dar începe cu tine...

paradox aforistic de Andrei Gădălean (aprilie 2022)
Adăugat de Andrei Gădălean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul meu

Eu mă retrag un timp acolo unde
lumina-ncearcă să ajungă iar
atunci când înspre suflet îmi pătrunde
o fiară cu aspect tentacular.

E-un loc retras la margine de gânduri
în care nu contează niciun vis,
un loc în care nu găseşti intrânduri
ce ar permite paşi spre compromis.

Îmi retrimit iluziile-n valuri,
iar planurile-n mare mi le scurg
şi-aştept ca prin eternele portaluri
distanţe de lumină să parcurg

Spre zorii unei vieţi ce dau putere
şi-nlătură efecte de furtuni,
să-mi vindec supărarea-n alte sfere,
departe de mocirle şi genuni.

E zborul meu în clipe de tristeţe,
pe care-l fac demult iar ca efect
e fericirea mea, e frumuseţe,
căci drumul ce-l urmez e cel corect.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Sunt acum struguri şi mere

Dar nu mai sunt rândunele

Multe flori sunt veştejite

Frunzele-s îngălbenite

Iară pomii rămân goi

S-a dus vara de la noi

Păsărelele-au plecat

Frunzele s-au scuturat

Vantul sufla şi ne zice:

- Uite vine iarne rece

Cu zăpadă şi cu ploi

Să ne bucuram şi noi.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva

În vremea de demult
Când noi nu ne ştiam
Speram...
Să fii al meu
Să fiu a ta
Doar viaţa separa
Ceva...
Neînţeles atunci
De mine
De tine
În timp ne vom vedea
Cândva...
Drumul nu s-a unit,
Dar tot ne-am întâlnit
Poveste a avut sfârşit
Dar eu speram ceva cândva...

poezie de Andreea Galbîn
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cătunul

Cătunu-i risipit pe vale,
Şi oamenii l-au părăsit,
Bordeiele sunt dărâmate,
Biserica s'a învechit.

Pe drumul mare creşte iarbă,
Şi furcile de la fântâni
Stau veşnic neclintite'n soare,
Iar arborii par mai bătrâni.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâni...

Fântâni de dor,
Fără somn uşor.
Fântâni de vis,
Fără nume scris.
Fântâni de trăiri,
Pline cu amintiri.
Fântâni la apus,
Tinereţea mi s-a scurs,
Cu bune şi rele,
Cum mi-a fost scris în ele.
Învârtind al destinului fus,
Caut lumina spiritului frumos,
Şi mă scald aprins,
Spre înălţimi de vis,
Pentru nemurire.

poezie de Valeria Mahok (15 septembrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arşiţa

Vântul a uitat să bată,
Frunzele-s încremenite,
Apa morţii-n valuri saltă
Peste zările-nroşite.

Miriştea înfierbântată
Arde-n pâlpâiri mocnite,
Vântul a uitat să bată,
Frunzele-s încremenite.

Ceru-i gol, opal, fierbinte,
Niciun nor nu se arată,
Ţipă-n câmpuri pârjolite
Prigoria însetată,
Vântul a uitat să bată.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul, ceea ce s-a pierdut, este legat de relaţia cu scopul şi cu idealul pentru care faci atâta drum. Dacă cândva aveam o idee romantică, de a încerca sa facem teatru ca pe un fel de aventură, ca şi cum am fi pe un vapor care merge spre necunoscut şi nu ştii cum va fi vremea în timpul acestei călătorii şi ce se va întâmpla în timpul acestei călătorii, acum trebuie să ştii că drumul pe acest vapor trebuie să-i ducă pe călători "safe". Trebuie să ajungi dincolo şi toată lumea trebuie să ajungă cu bine.

citat din Andrei Şerban
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie ca tu, actorul, să găseşti în tine resurse care sunt mai mari decât ceea ce crezi tu că ai. Îţi atingi un potenţial ascuns, pe care îl avem cu toţii, dar care pe scenă poate fi atins.

citat din Andrei Şerban
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb de noapte

Valuri concentrice de parfum
Simfonie de petale aurii
E tot galben,
Dar nu de-ajuns.

Am închis sărutul fără pecete.
Prin mâini străine,
E verde,
Dar nu de-ajuns.

Cald, gust metalic,
Durere halucinogenă,
E roşu,
Dar nu de-ajuns.

Umbriţi de gene ondulate
În lacrimi de sare
Tot albastru,
Dar nu de-ajuns.

Speranţa, viitorul,
Visul alb din zori...
Prea negru.

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni şi copii

Aceşti bătrâni, aceşti copii
Ar fi, dar parcă nu ar fi,
Sunt unii nord şi alţii sud
Şi lacrima nu şi-o aud.

Ca-ntr-un complot diavolesc,
Părinţii dintre ei lipsesc,
Îşi zic bunici, îşi zic nepoţi,
Străinătatea strigă-n toţi.

Aceşti copii, aceşti bătrâni
Sunt zilierii tristei pâini,
Fiorul dintre ei s-a dus
Şi rudele, cu ei nici nu-s.

Nişte copii în ţarc vulgar,
Nişte bătrâni în bestiar,
Furtună i-a adus aici,
Nu-şi sunt nepoţi, nu-şi sunt bunici.

Copiii n-au ce-şi aminti,
Bătrânii nu mai nasc copii,
Imaginile lor se cern
Spre paradis şi spre infern.

Şi pân' s-ajungă la sfârşit,
Au de trăit şi de murit,
Ca vietăţile-n nisip
Ei nici nu-şi seamănă la chip.

Aşa au fost, aşa rămân,
Ce e copil, ce e bătrân
Bătrânii-n iadul propriu zis,
Copiii-n veşnic paradis.

Purtându-şi umbrele în mâini,
Ce trişti copii, fără bătrâni,
Cu ochii pătimiţi de vii,
Ce trişti bătrâni fără copii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai Cerul îmi cunoaşte rana. Mi-o scaldă în anotimp de lacrimi. Câte frunze or să mai cadă!? Doamne, fă să crească din nou muguri...

Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul cu trifoi

Cândva strângeam dorinţe din trifoi,
hoinari copii în labirintul verde
şi ascundeam la sân un firicel,
cu patru frunze, pentru a nu-l pierde.

Ne amintim ades copilăria,
când alergam prin lanul cu trifoi,
şi-i căutăm pe tata sau pe mama,
pe fraţi, vecini, în liniştea din noi.

Dar i-am pierdut pe străzile oculte
şi-n forfota din spatele privirii,
sperând ca răsfoind acum imagini,
să-i revedem pe strada amintirii.

Soarta ieri părea că ne surâde,
azi hoinărim prin viaţă fără noi,
dorind să retrăim cândva speranţa,
pierdută-n anotimpul cu trifoi.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!