Corneliu Culman

Voievod nemuritor

Peste coline, la Rovine,
în dangăt de urale,
cu mantia albă,
vântul voievodal se ridică, în istorie,
pentru liniștea patriei române.
în vechea Dacie
cânta o victorie dreaptă.

cu ochii tăi, viteazule
văzuși istoria Europei
de-a 'naltul și de-a latul!
să-i trâmbiți steaguri
balade, apărări eroice
și balada Victoriei.

focul înțelepciunii tale,
Mircea cel Mare
a ajuns flacără nestinsă
până la ziua mea de azi.

poezie de din Niște poezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Istoria esete satanizată. Adică planul diavolului a mers foarte departe, a încercat și încearcă să-l facă pe om să-și distrugă propria istorie, aidcă să-și taie singur craca de sub picioare. În momentul când te raportezi la istoria patriei tale, ai cu ce să te identifici. Dar în momentul în care declari că te identifici cu istoria lumii, adică cu cea a cîtorva sute de popoare, înseamnă că nu mai aparții nici unei patrii. E ca și cum te-ar lua cinva și te-ar scoate din casa ta și te-ar arunca în stradă, așa e ieșirea din istoria patriei tale ca să te "globalizezi" cu istoria lumii...

în Părintele Iustin Pârvu. Daruri duhovnicești
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Aprilie

Păsărelele ciripesc în aer de-a lungul și de-a latul
De parcă-ar celebra această vreme de april, frumoasă.
Aș vrea să rămân pururi în lumea asta minunată,
Pentru-a fi cu tine, dragul meu, să-împărțim împreună patul.

Eu nu cred c-o să te mai văd după ce ne va fi sosit văleatul.
Nu cred că ne vom mai întâlni – dar acum suntem acasă.
Păsărelele ciripesc pe cer de-a lungul și de-a latul.
Aș vrea să rămânem pururi în lumea asta-atâta de frumoasă.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
George Moore

Omul călătorește de-a lungul și de-a latul lumii în căutarea a ce are nevoie și se întoarce acasă pentru a găsi asta.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Leliana Rădulescu

Eu nu

Eu n-am să-ți mai spun "te iubesc"
Ți-am spus-o de prea multe ori,
Se pare că te plictisesc,
Dac-ai ajuns să mă ignori.

Iubirea, dac-o simt doar eu,
Pe jumătate nu există,
E ca și cum, un curcubeu,
Ar face lumea și mai tristă!

Eu nu te vreau, de nu mă vrei,
Să fim ca doi pantofi pe stângul,
Pierduți, neadaptați și grei,
Zăcând de-a latul și de-a lungul.

Cu ce cuvinte să te-opresc,
Dacă nici plânsul nu mi-auzi?
De ce ți-aș spune "te iubesc",
Când pleci, iar eu am ochii uzi?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

April

Păsările ciripesc în aer de-a lungul și de-a latul
De parcă-ar celebra această vreme de april, frumoasă.
Aș vrea să rămân pururi în lumea asta minunată,
Pentru-a fi cu tine, dragul meu, să-împărțim patul.

Nu cred că-o să te mai văd după ce ne va fi sosit văleatul.
Nu cred că ne vom mai întâlni – dar acum suntem acasă.
Păsările ciripesc pe cer de-a lungul și de-a latul.
Aș vrea să rămân pururi în lumea asta minunată.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Voiam un loc în care să mă ascund, un loc în care să nu fie nevoie să faci nimic. Gândul de-a fi ceva nu numai că mă îngrozea, mă îmbolnăvea de-a binelea. Gândul de-a fi avocat, consilier, inginer sau ceva asemănător mi se părea imposibil. De-a mă însura, de-a face copii, de-a fi prins într-o structură familială. De-a merge undeva la muncă zi de zi și de-a mă întoarce. Era imposibil. Să fac lucruri, lucruri simple, să iau parte la picnicurile în familie, la Crăciunuri, la sărbătorile de 4 Iulie, de Ziua Muncii, de Ziua Mamei... omul să năștea numai ca să îndure lucrurile astea și apoi să moară? Preferam să fiu spălător de vase, să mă întorc singur într-o cămăruță și să beau până adorm.

în Șuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCeciliaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Pleasures of the Damned: Poems 1951-1993 Paperback" de Charles Bukowski este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 41.99 lei.
William Shakespeare

Prostia se plimbă de-a lungul și de-a latul pământului ca soarele: strălucește pretutindeni.

citat celebru din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Othello. Othello Moor of Venice" de William Shakespeare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 18.99 lei.
Mirela Nicoleta Toniță

Alb

Un vers alb,
o îmbrățișare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roșie,
doar ea culoare
mai roșie ca albul,
mai albă ca roșul...
și din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
și din nou,
îmbrățișări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
și apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 26 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Facebook s-a răspândit de-a lungul și de-a latul continentelor mai repede decât o extrem de contagioasă gripă aviară din Asia.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să alergi de-a lungul și de-a latul țării este cea mai apropiată activitate pe care o poți avea față de zbor.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ai auzit de Noua Dreaptă? Nu, că eu sunt mulțumit cu vechea dreaptă, își face treaba foarte bine.

citat din (mai 2008)
Adăugat de Andreea TrifuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton ponderat

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Liceul - sursă de instruire

La noi, de-a lungul și de-a latul,
Impune școala mult respect,
Că-nveți în oră un obiect
Și-n pauză-n closet... fumatul.

epigramă de din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
automobil
Automobilul este un obiect de comunicare directă cu oamenii, el ne poartă de-a lungul țării și de-a latul moravurilor mai puțin cunoscute.

definiție de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Harry Wilmans

Abia ce împlinisem douăzeci și unu de ani,
Când Henry Phipps, inspectorul școlar,
A ținut un discurs la Bindle's Opera House.
"Onoarea drapelului trebuie onorată", spunea el,
Indiferent dacă este asaltată de unul din triburile de barbari Tagalos
Sau de cea mai mare putere a Europei."
Iar noi înălțam urale peste urale – și drapelul flutura
În vreme ce el vorbea.
Și am plecat la război în pofida tatălui meu,
Și am urmat drapelul până l-am văzut ridicat
În tabăra noastră din câmpul de orez de lângă Manila,
Și iarăși am înălțat urale peste urale.
Dar acolo erau muște și chestii otrăvitoare,
Și acolo era apă care care ucidea,
Și căldură nemiloasă,
Și hrană fetidă, dezgustătoare;
Și mai era mirosul haznalelor din spatele corturilor
Unde soldații mergeau să se ușureze;
Și mai erau prostituatele care se târau în urma noastră, pline de sifilis;
Teroarea, ura, degradarea erau printre noi,
Și zile de repulsie, și nopți pline de teamă
În așteptarea orei de atac atac prin mlaștinile bolborositoare;
Am urmat drapelul,
Până când, cu țipăt, am simțit glonțul trecând prin intestine.
Acum deasupra mea în Spoon River
Se află un steag. Un steag!
Un steag.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Virtutea înțelepciunii nu are de-a face cu prostia...

aforism de (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu VornicuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Tudor Gheorghe Calotescu

Democrația nu are vârf, tovarăși

ar fi bine să lăsați bălăngăneala asta imposibilă
de-a lungul și de-a latul istoriei
ce dracu nu ați mai jucat lapte gros niciodată
săriți cât mai aproape de veriga slabă
puneți presiune pe poeți
nu-i mai lăsați să umble singuri ziua
dați-le câte o muză sub acoperire
să le știe sărutul
să le măsoare visele dimineața
altfel să nu vă mirați că vor ieși din transă
și vor mai face o revoluție

democrația nu e niciodată scuzabilă
cum să vă fac să nu vă mai cereți inutil scuze
loviți cu realitatea crudă în fiecare vis
impozitați infinit tăcerile poeților
ele nu fac altceva decât să caute un dictator
acel gen de tiran al bunului simț
al frumosului
al iubirii

într-un fel tovarăși
poeții ăștia îl vor crede pe un viitor messia
tot așa cum l-au ridicat la cer pe isus
îi vor trage cuiele din răstignirea oficială
i se vor închina în șoaptă
ca unei flori albe
apoi vor scrie scripturi peste scripturi
așa că nu-i mai lăsați să umble ziua pe stradă
nu mai asfaltați piețele
că de acolo se adresează mașinilor din trafic
cheamă taximetrele la măsurat
propun autobuzele la votul universal
și nestingheriți de gloanțe
vor muri fericiți
pentru libertate
libertatea aceea pe care ar fi bine
să nu o mai lăsați alături de ei pe stradă

alo tovarăși
să nu vă pună dracu să-i lăsați să cânte
că ăștia nu știu decât deșteaptă-te române

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada străbunilor

Dormiți în morminte tăcute,
Sub dâmburi sădite cu flori,
Sub pânza curatei ninsori,
Sub umbrele liniștei mute
Păzită de paznici pioși
Sunteți a moșiei comoară:
Vă fie țărâna ușoară!
Ne-aducem aminte strămoși!

Voievozi, logofeți, bani și vornici
Spătari, pârcălabi și cluceri,
Țărani ori moșneni, ori boieri,
De-a neamului datină dornici,
Cu toți deopotrivă vânjoși
Stropita-ți cu-a sângelui rouă
Moșiile voastre-amândouă...
Ne-aducem aminte stămoși!

Cu Gherghița, Baia, Rovine,
Nicopol, Grumaji, Războieni,
Cu vadul din Călugăreni
Cu roșiile braniști cosmine
Crestat-ați prin veci neguroși
Răboj de istorie lungă:
Crestă și Curcanul o dungă!
Ne-aducem aminte strămoși!

Ne-aducem, ne-aducem aminte!
Căci piatra cu cruce și corb
E cartea din care se sorb
Credinț-n menirile sfinte
Lăsate de morții faimoși
Și dragostea – dulce povar㠖
De Lege, de Domn și de Țară...
Ne-aducem aminte strămoși!

Și dacă pe lespedea frântă
de vremi si de-al gloatelor mers,
Culesu-l-a doina și-l cântă
Bătrânilor codri pletoși
Ce scutură-n orice dumbravă
Un framăt de-a munților slavă...
Ne-aducem aminte strămoși!

Ivească-se deci pe moșie
Zori blânde sau timpi fioroși,
Române, lozinca să-ți fie:
Ne-aducem aminte strămoși!

poezie de
Adăugat de Alexandru MILCOVEANUSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Vlaicu-Voda" de Alexandru Davila este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -11.56- 8.99 lei.
Li Bo

Gânduri într-o noapte calmă

Culcat pe pat de-a latul,
Urmăresc razele lunii lăsând în grădină
O urmă-atât de luminoasă, atât de rece, atât de fragilă;
Un spațiu aproape muzical se insinuează dincolo de perdele,
Ca zăpada sclipind la marginea viselor mele.
Îmi ridic capul și pe cer, înaltul,
Văd o lună plină și frumoasă.
Apoi, îmi cobor capul, pe pat culcat de-a latul,
Și încep să mă gândesc la tine, să mă visez acasă - - -
O, Pământ natal! – și dorul meu de casă!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Am nevoie

Nu-mi sunt de ajuns peneluri
pentru a cufunda în culori viața mea.
Am nevoie de a respira vântul
pe țărmul pierdut al timpului.
Nu-mi sunt de ajuns arcadele
trandafirilor de culoarea levănțicăi...
Am nevoie de a cădea în parfumul secret al viselor
dezvăluite de focul pasiunii.
Am nevoie de sărutul tău cu aromă de mentă,
de mângâierile tale care mă ridică în slăvi,
de amprenta iubirii lăsată în centul inimii...
Cum poate exista un intrg fără jumătate sa?
Sărută-mă cum soarele sărută holda de grâu
cum marea sărută țărmul arid așezat pe-o albă șa,
cum pasărea atinge infinitul fără de brâu
și oxigenul întreține viața, prețioasă scoică-de rău.
Acuma da, am găsit toate culorile
pentru a înmuia penelurile
și iată, am desăvârșit tabloul vieții mele affabile.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Gârleanu

Cum mergea pe marginea unei vâlcele, iepurașul se opri o clipă să se odihnească. Atunci, de la spate, se ridică, albă și ea, ca de gheață, luna. Stelele păliră; pădurea, copacii, tufele își dezbrăcară deodată umbra. Iar iepurașul împietri de groază: chiar de lângă el, se întinse pe pământ o arătare cu două coarne grozave. După clipa de spaimă, iepurașul se destinse ca o coardă și o zbughi la goană, se prăvăli în vale, veni de-a dura ca un bulgăre, se sculă și iar se rostogoli până jos; apoi o luă de-a dreptul, tăind câmpul. Se opri tocmai în stuhăria iazului. Acolo, de-abia suflând, se ghemui cu ochii închiși... Să nu-și mai vază umbra!

în Din lumea celor care nu cuvântă, Fricosul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cea dintai durere" de Emil Gârleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook