Dora Williams

Când Reuben Pantier a fugit şi m-a părăsit,
Am plecat la Springfield. Acolo am întâlnit o partidă,
Tatăl său mort de cuarând îi lăsase o avere imensă
S-a căsătorit cu mine când era beat.
Viaţa mi-a devenit mizerabilă.
A trecut un an şi într-o zi l-au găsit mort.
Astfel am ajuns bogată. M-am mutat în Chicago.
După o vreme l-am întâlnit pe Tyler Rountree, un ticălos.
M-am mutat la New York. Un magnat cu părul sur
Devenise nebun după mine – aşa că încă o avere.
A decedat într-o noapte în braţele mele, ştii cum
(I-am revăzut faţa stacojie încă mulţi ani după aceea.)
A fost aproape un scandal.
M-am mutat iarăşi, de data asta la Paris. Eram deja o femeie
Insiduoasă, subtilă, deprinsă cu lumea şi cu bogăţia.
Cochetul meu apartament de lângă Champs Elysses
A devenit locul de întâlnire a fel de fel de oameni,
Muzicieni, poeţi, dandi, nobili;
Acolo se vorbea franceza şi germana, italiana şi engleza.
M-am căsătorit cu Contele Navigato, de loc din Genoa.
Am plecat la Roma. El m-a otrăvit, cred.
Acum în Campo Santo, cu vedere
Către marea unde tânarul Columb visa lumi noi,
Uite ce au gravat în marmoră:
"Contessa Navigato
Implora eterna quiete."

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

Poezia a fost scrisă in jurul anului 1075, când poetul Su Shi îşi visa soţia moartă. S-a căsătorit cu ea in 1054, cand ea avea cinsprezece ani. Din nefericire, a murit 11 ani mai târziu. Anul următor, a reînmormântat-o în cimitirul familiei din ţinutul Sichuan şi a plantat câţiva pini in jurul criptei.

poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte fericit m-am simţit într-o iarnă când, după vreo 8-9 ani, am plecat cu toată familia într-o insulă frumoasă. Eram toţi acolo, împreună, pentru prima oară după ani de zile. M-am simţit extraordinar.

citat din Dinu Patriciu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când m-am mutat din Ţara Galilor în Italia a fost exact ca şi cum m-aş fi mutat într-o altă ţară.

perlă de Ian Rush
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumurile vieţii mele

Pe drumurile vieţii mele
Au trecut pe lângă mine multe fiinţe minunate,
Toate îmbrăcate în alb, toate strălucitoare.
Într-un târziu, am intrat în vorbă cu una:
"Tu cine eşti?"
Dar ea, ca şi celelalte,
Şi-a plecat smerită privirea,
Apoi mi-a raspuns în grabă, stingherită:
"Sunt, bineînţeles, fapta bună;
M-ai întâlnit de multe ori în viaţa ta."
"Da, dar nu cu figura asta smerită," i-am răspuns;
Şi dintr-o singură mişcare, cu mână viguroasă,
În pofida împotrivirii ei,
I-am smuls voalul
Şi-am văzut faţa mândriei.
Ea, umilită, a plecat;
După ce m-am gândit o vreme,
Mi-am spus:
"Smintitule!"

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel: Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adânc şi am realizat că toate măştile mele au fost furate. Şapte măşti pe care le-am purtat în şapte vieţi. M-am panicat şi am început să alerg pe străzi strigând: Hoţii, hoţii, blestemaţii de hoţi!!! Oamenii râdeau de mine şi unii se ascundeau în case de frică. Când am ajuns în piaţă, un tânăr ce stătea pe un acoperiş, a strigat: Uitaţi-vă la nebun! M-am uitat să îl văd mai bine şi în acel moment, soarele mi-a sărutat faţa dezgolită de măşti pentru prima oară. Şi pentru prima oară sufletul meu a fost aprins de iubirea soarelui şi nu mi-am mai dorit să port măşti niciodată. Ca într-o transă, am strigat: "Binecuvântaţi, binecuvântaţi să fie hoţii care mi-au furat măştile. Astfel, am devenit un om nebun."

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt eu

cel care nu m-am întâlnit
cu mine la descoperirea
statuii mele la eveniment
nu ne-am întâlnit în sala aceea
unde se împărţeau săruturi
fără o noimă umblau rimele
pe sub dresurile doamnelor
nu m-am întâlnit cu mine
am avut tupeul să lipsesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Încă nu m-ai lămurit. Deci, ce-ai făcut după ce ai plecat de la mine? Unde ai fost şi ce s-a întâmplat atât de grav, încât te-a tulburat atât de rău?
Nick: Păi, mai întâi am trecut pe acasă, să văd dacă Maria era acolo, dar ea nu ajunsese încă, aşa că m-am îndreptat spre nava lor, "Pacifis", presupunând că o voi găsi acolo, cu păianjenul acela mititel, Ema.
To Kuny: Şi nu era acolo?
Nick: Ba da, era... Încă era acolo. Dar nu cu păianjenul, nu cu Ema. Ci cu el, în braţele lui... Aşa i-am găsit când am intrat în navă, îmbrăţişaţi.
To Kuny: Îmbrăţişaţi?! Pe cine, dragul meu?
Nick: Păi... Pe ea şi... pe el!
To Kuny: Ea?! Probabil te referi la încântătoarea ta soţioară. Şi el?! Probabil Lucian, tânărul lor comandant.
Nick: Exact, ei... Ei doi... Nu mi-aş fi închipuit niciodată aşa ceva!
To Kuny: Deci, asta e problema ta... Şi tu ce-ai făcut?
Nick: Nimic, ce era să fac?! La început nu-mi venea să cred că ar fi adevărat, speram să mă înşel. Câteva clipe n-am putut schiţa nici un gest, de parcă amuţisem. Rămăsesem blocat. Când m-au văzut, au tresărit amândoi şi s-au îndepărtat brusc unul de altul. El a încercat să-mi explice ceva, de parcă ar fi avut ce, cum că n-ar fi ceea ce părea, dar nu l-am ascultat. N-aş fi putut suporta să-i aud motivaţiile. Eram prea supărat, nervos. Am ieşit cât am putut de repede şi... Cam asta ar fi tot. Am ajuns aici, la tine, deşi nu-mi dau seama cum sau de ce. Eu nu intenţionam să vin din nou aici.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din acvariu (Psalmul 5)

Am golit paharul până la fund. De fapt
am fost ispitit.
Eram un copil şi eram iubit.
Lumea era disperată fiindcă rămăsesem curat.
Se rostogolea pe jos în faţa mea, cu membre moi
şi fundul atrăgător. Am rămas neclintit.
Ca să o îmblânzesc, când o luase razna, m-am
culcat lângă ea şi m-am spurcat.
Păcatul m-a satisfăcut. Filosofia m-a ajutat în
zori, când zăceam treaz. Am devenit aşa cum
se dorea să fiu.
Am privit îndelung în sus crezând că cerul e trist
din cauza mea. Dar am văzut că lui îi este indiferent.
Se iubea pe el însuşi.
Acum sunt beat de multă vreme. Zac gras pe fund.
În mine au cuib peştii. Marea dă să se sfârşească.

poezie de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altar

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, de mult,
În marea lor de-o strălucire-aparte,
Şi-am stat o viaţ-acolo, să ascult
Ecoul ei şi să visez departe,

M-am răsfăţat în oaza lor duioasă
Şi m-am topit la razele de foc,
Am aşteptat, la ţărmul lor, sfioasă,
Să te învăţ să curgem la un loc,

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, se pare,
De mult de tot, la primul gângurit,
Am luat cu mine vâslele din zare,
Şi-am mers, suav, pe bolta de zenit,

Şi noi cuvinte-am tălmăcit, sub tâmple,
Cu tine-n jur, mi-am făurit cărări,
O roua-a dimineţii, ce ne umple,
Şi-am înflorit atâtea primăveri...

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, de tot,
Într-un altar cu îngeri şi culoare,
Mirarea mă cuprinde şi socot
Că-i raiul meu, cel primenit de soare,

Şi-acum, târziu, acolo-n ei, mă scald
Şi macin clipa asta trecătoare,
Mi-e-atât de bine, mi-este-atât de cald,
Chiar de-i afară aprigă ninsoare,

Avem doi ochi în care curgem lin,
Cu gânduri şi cuvinte, cu nevoi,
Ne vom zidi acolo, blând, senin,
Un cer de slavă picurat de ploi.

poezie de Beatrice Silvia Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugene: Ştiu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi şi o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înţeles niciodată. Îşi acoperea vânătăile şi tăieturile şi îl primea înapoi. Pentru că o implora şi plângea. Şi acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei să ştii ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-mă!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Şi într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani şi nu îmi mai era frică de el. Şi când l-am privit în ochi şi i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, şi-a dat seama. Şi-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Şi stau în faţa casei. Ţip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă loveşte în cap cu o scândură şi îmi sângerează urechea. Şi mă târăşte. Mă târăşte în spatele casei în garaj. Şi pleacă. Un minut... cinci minute... nu ştiu. Apoi se întoarce. Şi mă stropeşte. Mă stropeşte şi nu înţeleg. Nu înţeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înţeleg. Şi apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roşie din camion. (Plânge.) Şi se uită la mine pentru ultima oară... şi aprinde chibritul. Şi ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacţie.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îţi pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu păţească şi Trevor acelaşi lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nellie Clark

Aveam numai opt ani;
Până să cresc mare nu am ştiut ce însemană asta,
Nu am avut cuvinte pentru asta,
Doar că am fost înspăimântată şi i-am spus mamei.
Tatăl meu a luat un pistol
Şi l-ar fi ucis pe Charlie, care era un băiat mare,
De cincisprezece ani – noroc cu mama lui.
Oricum, povestea a rămas atârnată de mine.
Dar omul cu care m-am căsătorit, un văduv de treizeci şi cinci,
Era abia venit în oraş şi nu a aflat de întâmplare
Decât după doi ani de la nuntă.
S-a considerat înşelat,
Iar cartierul a confirmat că într-adevăr nu fusesem virgină.
Well, m-a părăsit, iar eu am murit
În iarna următoare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roscoe Purkapile

Mă iubea.
Oh, cum mă iubea –
N-am avut o şansă să scap
Din prima zi când m-a văzut.
După ce ne-am căsătorit, am sperat
Că-şi va dezvălui partea muritoare şi mă va elibera
Sau va divorţa de mine. Dar... puţini mor şi nimeni nu renunţă.
Apoi, într-o nebunie, am fugit de-acasă şi dus am fost pentru un an.
Dar ea niciodată nu s-a plâns. A spus ca totul o să fie bine acum,
Că m-am întors. Şi mă întorsesem.
I-am spus că în timp ce făceam o cursă cu barca
Am fost capturat lângă Van Buren Street
De piraţii de pe lacul Michigan,
Ţinut în lanţuri, aşa ca nu am putut să-i scriu.
A plâns şi m-a sărutat spunând că a fost îngrozitor,
Şocant, inuman.
Atunci am înţeles că, de fapt, căsătoria noastră
Era un privilegiu divin
Şi că nimic nu o putea desface
În afară de moarte.
Am avut dreptate.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rică: Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în ochii tăi cei sublimi că şi tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simţisem că mitocanul de cumnatu-tău mă mirosise, ştia că mă ţiu după voi; şi, abandonându-mă curajul de a mai intra într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să nu paţ vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ţinut după voi până în această suburbie, în colţul stradei; dar când să-ţi văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul nişte câini.

replică celebră din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul II, Scena 2, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeaţă,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viaţă.
Viaţa mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viaţa mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
şi-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
şi poeziei am dat glas.

Cu ea am păşit în lume
şi mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
şi am devenit tribun.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am stat şi eu în tinereţe la Casa de creaţie de la Palatul Mogoşoaia. Eram poet sărac, n-aveam casă în Bucu­reşti, dar aveam acolo o cămăruţă la mansardă şi era superb. Iar chiria era foarte mică. Mi-a plăcut atunci, eram emoţionat în preajma marilor scriitori. Dar văzută dinăuntru, lumea scriitorilor e o lume mică, invidioasă şi plină de ranchiună. M-am rupt de ea în 1990, după ce mi-am dat demisia de la Uni­unea Scriitorilor. M-am ener­vat atât de tare că am fost acuzat pe nedrept, că m-am certat cu toţi şi am plecat. Şi până la urmă, a fost şansa mea.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!