Suflet rătăcit

Pe drumul tumultos al vietii
Sunt doar un suflet rătăcit
Care încearcă să–nteleagă
Cu ce-a greşit, de l-a pierdut
Pe al său copil iubit.
Suntem prin lume efemeri
Ca florile lăsate-n ger,
Cu toţi ne naştem muritori
Plătind tributul vieţii-nparte
Dar este totuşi prea nedrept
Sa mori, urcând pe scara vieţii
Doar optsprezece primăveri.
Ce bine ar fi de am fim cu toţii flori
Născându-ne de mii de ori
In răsăritul blând al primăverii,
Trăind prin anotimpul cald al verii,
Murind sub mantia cea rece a iernii,
Şi să ne naştem iar,
In zorii timpurii ai primăverii!!!

poezie de Ionel Iamandei (1 februarie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de primăvară

Dinspre orizontul cu buze roşii,
în ochii primăverii,
mistuind deşertul hibernal,
lacrimi de viaţă.
Amurgul de la capătul luminii îmbujoreaz-amintiri.
Ecoul lor reverberează silabe înverzite;
cele mai multe înmuguresc în cuvinte.
Din inflorescenţa febrilă a dorinţelor,
încerc să le polenizez în metafore,
şi mă rog de zorii primăverii timpurii,
în pământul reavăn de speranţe,
să le crească falnic pom roditor;
sub cupola căruia să-mi odihnesc
eu – pasăre urcând pe scara timpului –
aripioarele-mi trudite
în anotimpul cu parfum de fructe pârguite
când înfloresc gândurile
în panere de suflet.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

femeie

Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihneşte, amintindu-şi toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toţi strugurii toamnei şi toate ninsorile iernii.

definiţie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să naştem fluturi

Azi să naştem fluturi
rătăcind pe ceas efemeride clipe
în ora noastră

şi gândacii sunt frumoşi

striviţi sub papuc
lasă umbre diforme
să nu-i naştem

păianjenul îşi decoltează
în timp pânza flămândă
să naştem muşte?

licurici să naştem azi?
avem nevoie de lumină
când dragostea e pe întuneric?

să-i naştem mâine

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne naştem slabi şi avem nevoie de putere, ne naştem neputincioşi şi avem nevoie de ajutor, ne naştem mărginiţi şi avem nevoie de judecată. Ceea ce ne lipseşte când venim pe lume, şi de care avem nevoie mai târziu, ne este oferit prin educaţie şi dragoste.

citat celebru din Voltaire
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne naştem slabi şi avem nevoie de putere; ne naştem neputincioşi şi avem nevoie de ajutor; ne naştem mărginiţi şi avem nevoie de judecată. Ceea ce ne lipseşte când venim pe lume, şi de care avem nevoie mai târziu, ne este oferit prin educaţie.

citat celebru din romanul Émile sau despre educaţie de Jean-Jacques Rousseau (1762)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil iubit

Copil iubit cu ochi senini
Tu vii din nou printre străini
în peşteră pe paie reci
Tu iarăşi capul Ţi-l apleci.
-Dar astăzi magii nu mai vin
şi nici păstori să-Ţi cânte lin,
Copil iubit cu ochi senini
Tu vii străin printre străini...
Copil iubit cu chipul blând
Te naşti şi azi ca oarecând
de mii de ani în chip sărman
Tu vii în lume an de an.
Şi ştii că cei ce-Ţi cântă azi
scuipa-vor mâine-al Tău obraz
şi totuşi Tu Copil preablând
cobori ca anii rând pe rând.

Demult, cu suflet plin de dor
Te-ai coborât de mila lor-
în ieslea rece-ai fost culcat,
şi nimeni nu s-a-nduioşat.
L-ai Tăi Isuse ai venit,
ei, neştiind Te-au răstignit.
Iar Tu cu suflet plin de dor
iertând, cereai iertarea lor.

Copil iubit, ceresc hoinar,
azi baţi la uşi închise iar.
O, Te-am văzut Copil iubit
din mii de praguri izgonit,
la mii de uşi ai aşteptat
dar în zadar!-Erai uitat.
Azi tot mai mulţi Te-aruncă-afar?
ceresc şi sfânt şi drag hoinar!

Şi totuşi, iar, sub chip sărman
cobori la oameni an de an
cu bine răul să-l plăteşti
să chemi, să ierţi şi să iubeşti;
să-mparţi avutul Tău divin
acelor ce la Tine vin,
murind pe cruce între hoţi
s-arăţi cât îi iubeşti, pe toţi!

Copil, ceresc şi sfânt copil
ascuns sub chipul cel umil,
Tu baţi la toţi, dar toţi se-nchid
mai reci ca piatra lor din zid...
-O, mâine şi ei uşa Ta
pe veci închisă-o vor afla.
Azi plângi Tu starea-n care zac
dar mâine ei vor plânge-n veac.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de viaţă şi de anotimpuri

Ne naştem primăvară,-nmugurim
Iubire de părinţi şi de Iisus.
Din prima clipă plângem, ori zâmbim,
Ne înălţăm copaci spre cer, mai sus.
Rătăcitori prin micile plăceri,
Vise firave frământând pământul,
Nu ştim că vor veni amare seri,
Când ca o clipă vom zbura, ca vântul.

Ne naştem primăvară,-nmugurim
Şi suntem fluturi albii de ninsoare.
Vezi?! Fiecare clipă ce-o trăim,
E-o neasemuită sărbătoare.
Sub flori de cais, sub plângere de tei,
Prin iarba încolţită, fluturi vii,
Vom trece-n zbor, o floare pentru-acei
Ce timpul li-i de a încărunţi.

Iubire de părinţi şi de Iisus –
Înţelepciunea apei de izvor,
O vor primi acei ce s-au ascuns
La sânul mamei cald şi protector.
Ce zâmbet cald! Prin râu de miere trec
Căutători de stele şi istorii...
Se strânge tot mai tare-l vieţii cerc.
Vlăstari de-acum, tăcuţi, aşteaptă zorii.

Din prima clipă plângem ori zâmbim...
Şi-aşteaptă vara rodul de lumină
Şi lan de grâne învăţăm să fim,
Părinţi şi fii, aceeaşi rădăcină.
Dar prinşi în joc de raze aurii,
Zburând sub soare puf de păpădie,
Rodind, vom pierde rostul de a mai fi copii,
Ne vom 'nălţa în viaţă în zmee de hârtie.

Ne înălţăm copaci spre cer, mai sus,
Avem adolescenţa la picioare,
Copilăria noastră a apus
Dar suntem zbor de păsări călătoare.
Fără a ştii, deschidem altui timp
O poartă sângerie,-amăgitoare,
Ne înăţăm spre muntele Olimp,
Spre a putea fii stele căzătoare.

Rătăcitori prin micile plăceri,
Urziţi de fulger, tunet deopotrivă,
Uităm de vraja cipelor de ieri
Şi-n noi o altă lume se-nfiripă.
Suntem părinţi şi gândul ni-i matur,
Dar suflă vânturi reci dinspre amonte,
Suntem un fruct ce-a dat în pârg de-acum,
Însă în faţă ne aşteaptă-o noapte.

Vise firave frământând pământul,
De-acum o altă lume plămădesc,
Am plâns tăcut şi-am discuit cuvântul
Întinăciunii lutului lumesc.
Şi cute-adânci mi-au coborât la tâmplă,
Pe braţe ramuri goale. Descarnat,
Un gol adânc, un anotimp. O stâncă,
De boală şi de griji m-am cocoşat.

Nu ştim că vor veni amare seri,
Amurguri triste, ger şi lacrimi multe,
Nu ne vom mai întoarce-n primăveri,
Doar ierni de vieţne vor albi la tâmple.
Se stinge-n noapte candela... Mi-e somn,
Un son care aduce a uitare,
Iar timpul trece, trece uniform
Şi clipa doare, doare, doare, doare...

Când ca o clipă vo zbura, ca vântul,
O barcă rătăcind pe un ocean,
O flamură pierind în întuneric,
O lacrimă pierzându-te în val,
Cu moartea, într-un vals, spre nesfârşire,
Născându-ne a doua oară poate,
Atunci ne vom încrede în iubire,
Uitând de viaţă şi uitând de noapte.

Când ca o clipă vom zbura, ca vântul,
Nu ştim că vor veni amare seri –
Vise firave frământând pământul.
Rătăcitori prin micile plăceri,
Ne înălţăm copaci spr cer, mai sus.
Din prima clipă plângem sau zâmbim,
Iubire de părinţi şi de Iisus,
Ne naştem primăvară,-nmugurim...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim la fel

Ne naştem toţi, cu toţi ne ducem,
Trăim o viaţă... cum putem
Ne bucurăm, cu toţii plângem,
Dar bine ştim, lacrimi nu vrem,

Cu toţi avem copilărie
Poate uşoară sau mai grea
Ce zboară mult prea timpurie
Şi ne trezim adulţi în ea

Avem, mulţi dintre noi, regrete
Că n-am avut sau n-am făcut
La fel avem ceva secrete
Ce mai ascundem din trecut

Atât de diferiţi ne pare
Că poate suntem între noi
Unii sunt cer, alţii sunt mare,
Unii-s cinstiţi, alţii-s vulpoi,

Avem comun un singur lucru
Deşi ne pare că-i altfel
Un suflet ce-i divin şi sacru
Cu care toţi iubim la fel

poezie de Adi Conţu (25 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostitul Dragobete

Îndrăgostitul Dragobete

Îndrăgostitul Dragobete
Din legende vechi transpare
Cu dorul de-a săruta fete,
În tineri cu chip de Soare.

Vreme vitregă traversează
Prin troienele ninsorii,
Şi năvalnicul dor revarsă
Pe inimi, vrăjind feciorii.

De dor, din ochii lui răsare
Iubirea-n flori de ghiocei,
Ce-n clopoţei sună urare,
Pe-ale primăverii alei.

Cu braţe pline de petale
Şi cu dragostea în suflet,
Fetelor mari le iese-n cale,
Cu inel de flori pe deget.

Fete iubind întâia oară,
Aşteaptă pe Dragobete,
Cu florile de primăvară,
Cunună să-i prindă-n plete.

Tinerii ce-şi unesc destine,
De Dragobete logodiţi,
Vor avea doar zile senine,
Că veşnic sunt îndrăgostiţi!

Maria Filipoiu - Legendele Primăverii

poezie de Maria Filipoiu (24 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea primăverii se regăseşte în flori, cea a iernii o poţi afla doar în imaginaţie.

citat din Terri Guillemets
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinamismul primăverii

ninge cu petale albe din pruni timpurii
poiana cu narcise se -nvârte după soare
iarba rourată scaldă zori de bucurii
lanuri de speranţe încolţesc pe ogoare.

armoniile gliei glăsuiesc prin ecouri
dansuri în lumină sunt gândurile mele
romantismul primăverii dispersează nouri
timpul fără durere se strecoară sub piele.

angelică melancolie ţesută din seninătăţi
s-a cuibărit în sufletul meu permanent
jocul de culori transpare-n purităţi
conceptul graţios al dragostei este prezent.

dinamismul primăverii topeşte fiorduri
dominaţia divină stabileşte recorduri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinox

numele tău mai poate schimba,
ordinea dezordonată a firii,
doar tu mai rosteşti cuvinte de îngeri
pe orizont,
numai tu mai poţi porni orologii tăcute,
surâzând răsăritului
de dorinţi purpurii,
renăscute.

mă mai tem, cum să nu,
de neninsa zăpadă,
de cireşii amari, căzuţi peste tine,
îmi curge deja echinocţiul prin sânge,
a primăverii virgine,
a inocenţei fragile,
mi-e frică să cadă mieii din cer
să-mi caute prin lume
solstiţii pierdute,
pierdute-n zadar,

mă mai tem de sfiala unui martie rece,
de zimbrii albi care tresar
prea devreme,
îţi mai joacă şi-acum
începutul lumii în pupile,
căutam amândoi verdele crud
al iubirii,
prin liniştea firavă a ierbii,
de april,
aşteptam să culegem din aer
magnolii timpurii,
mai ţii minte ceva,
din tot ce-ţi
cântam,
fără cuvinte?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar - să nu grăbiţi ocara! -
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: -"Eşti nebun?
Pune scara!"
-"Dacă-njuri, eu n-o mai pun!"

Mai la urmă pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sunt.
Sărutată -
Lăudat fii, Tată sfânt!

-"Unsprezece", spune ea;
Eu zic: -"Bine", pe credinţă;
Doar o fi având ştiinţă
Scara câţi fuştei avea.
Pe credinţă -
Asta e pierzarea mea!

Şi-o sărut mereu-mereu;
Orice-aţi spune, orice-aţi face,
Nu ştiu cum, dar mie-mi place
Să sărut - aşa sunt eu!
Orice-aţi face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, şi iată scara!
Vrând să pui la cale ţara,
N-am de lucru şi m-apuc
Să-ntorc scara,
Şi când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuştei -
Uite-i, frate, doisprezece!
Şi-un cuţit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
Doisprezece,
Iată-mi moartea, dragii mei!

A greşit, îmi spuneţi voi?
Cum de n-a greşit să spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a ştiut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i, şi-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!

M-a scurtat aşa, ştiind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e ca-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sportul Vieţii

Activi în viaţă prin simpla deplasare,
Dovedim că speranţa niciodată nu moare,
Ci continuă din generaţie în generaţie,
Fiind activi în orice domeniu, având multă creaţie.

Sportul este religia fizicului, viaţa este biserica,
Şi orice zi este sfântă nu doar duminica.
Sănătatea este sportul ce ne fereşte de spitale,
Suntem vii datorită mişcării şi a sănătăţii mintale.

În România sportul şi mişcarea au luat amploare,
Există multe ramuri sportive şi mijloace de comunicare.
În mass media sportul continuă să fie o valoare,
Şi îndeamnă poporul la cât mai multă mişcare.

Sportul înseamnă mişcare, mişcarea înseamnă viaţă,
Suntem sportivi cu toţii, unii amatori, alţii de performanţă.
De când ne naştem orice mişcare e speranţă,
Alergăm întruna indiferent că este cald sau gheaţă.

poezie de Ovidiu Kerekes (9 aprilie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de suflet, dor de noi

Mi-e dor...
dor de sufletul din noi,
ce l-am ascuns sub pietre si noroi;
ce l-am uitat într-un ungher
sub ploaie, frig şi ger.

Si noi...???
noi oameni... ce suntem?
daca nu, doar nişte biete fiinţe?
înzestrate doar cu-n simţ primar
de supraveţuire, acel simţ vital.

Si el,
El, suflet de copil,
ce toţi l-aveam cand mergeam tiptil,
ar mai salva, de-ar putea
săraca noastră consţiinţa.
dar este mic şi al său trup
l-a izgonit în ploi şi vânt
şi de atunci el rătăceşte
taina lumii de-o vesteşte:

Noi ne naştem puri şi goi
Dar murim plini de noroi
Iar la ziua de apoi
Cerşim sufletu-napoi!

poezie de Adriana Monica Burtea (15 ianuarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie, cad flori!

Cad flori de tei
ca un păcat
prin geamul verii care plânge
de dorul tău
ce-nsingurat
de dorul meu nu ţi se frânge
Cad flori de tei
şi ape reci
prin ploaia verii se strecoară
că de-ai venit
doar ca să pleci
pe dorul meu ploua-va iară
Cad flori de tei
din când în când
pe urmele cu vârfu'-n stradă
şi-mi este teamă
că-n curând
nu va avea ce să mai cadă.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropieri de goale prinderi

Sub genele-apretate de vântul molcom, greu,
L-a-nchis pentru o clipă pe bunul Dumnezeu
Şi totuşi a călcat-o cu iarna în copite.

Sub sfintele ei moaşte, sub moaştele ticsite,
Din tigva de copil cu ochiul încolţit
Creştea zbârcită luna, cu gulerul zbârcit.

Miresele mai sunt virginele tăcerii,
Apropiate-n blana lupoaicei primăverii.

Mai sunt, mai sunt, dar ea, prin vântul suliţând,
Departele-şi îngroapă în pântecul lui blând.

Cine mai eşti? Ce sunt? E linişte şi eu
Tot linişte mai sunt. Copiii goi, mereu,
Îşi destrămau prinsoarea edenului de iad
Şi-acum toţi albii mării în mine, rânduri, cad.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub mantia iernii

Îşi varsă cerul fulgii cu obidă,
Cu-nverşunarea celui rătăcit
Tăind în trupul iernii o firidă
Lumina-şi plânge albul spălăcit.

Mai scrie gerul peste timp o carte;
Ferestrele de litere-au orbit!
O lume pare c-a plecat departe
Şi numai iarna singur-a venit...

Au amuţit gutuile în geamuri,
În sobă focul mormăie-o sudalmă;
Mai fornăie doar vânturile-n hamuri
La drum când le îndemână iarna calmă.

Prin timp şchioapătă sănii ruginite
Tot aşteptând de la copii o veste,
Şi brazii tac, cu braţe-ncărunţite,
Iar satul trist a devenit poveste...

I-atâta alb, şi-atâta dezolare,
Tăcerilor doar gândul le răspunde;
În suflete cresc flori de-nsingurare
Şi umbrele ce totul vor ascunde...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne naştem, suntem fiinţe întregi, unitare, în conexiune cu noi înşine şi cu tot ceea ce există. Ne naştem cu simţirea că totul este un Întreg, neavând conceptul de separare. Suntem, în mod natural, prezenţi, în perfectă armonie cu tot ceea ce este. Trăim sacralitatea existenţei în mod autentic, fără a fi necesar să o căutăm. Suntem, pur şi simplu, compleţi.

Raluca Rusu în Jurnal de cuplu
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar să nu grăbiţi ocara!
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: Eşti nebun?
Pune scara!
Dacă-njuri, eu n-o mai pun!

Mai la urmă, pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sânt.
Sărutată
Lăudat fii, Tată sfânt!

Unsprezece, spune ea;
Eu zic: Bine, pe credinţă:
Doar o fi având ştiinţă,
Scara câţi fuştei avea,
Pe credinţă
Asta e pierzarea mea!

Şi-o sărut mereu-mereu:
Orice-aţi spune, orice-aţi face,
Nu ştiu cum, dar mie-mi place
Să sărut aşa sunt eu!
Orice-aţi face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, şi iată scara!
Vrând să pui la cale ţara,
N-am de lucru şi m-apuc
Să-ntorc scara,
Şi când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuştei
Uite-i, frate, doisprezece!
Şi-un cuţit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
Doisprezece,
Iacă-mi moartea, dragii mei!

A greşit, îmi spuneţi voi?
Cum de n-a greşit să-mi spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a ştiut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i şi-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!
M-a scurtat aşa, ştiind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e că-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!