Privegheat-am și am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiș. Toată ziua m-au ocărât vrăjmașii mei, și cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau.
David în Psalmul 101, 8-9
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre singurătate sau citate despre păsări
Citate similare

Un zburător, o pasăre singuratică
Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin așteptare.
Intervalul în care mă mișc fără rost
îmi macină dorința, dar n-o risipește
mă aruncă în brațele necunoscutului
cu gheare ascuțite de vultur.
Sub cerul pe care-l privesc cu admirație
există atât de multe aspirații
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, o pasăre singuratică
ți se poate așeza-n palmă
când îți dorești cu adevărat iubirea.
Dacă uiți să-i răspunzi pleacă,
nu se știe dacă se mai întoarce vreodată
dar înveți să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.
Ziua cea lungă a luat sfârșit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
și plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,
lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
și nu știi cum,
sau poate știi dar nu poți.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre dorințe
- poezii despre învățătură
- poezii despre zbor
- poezii despre vulturi
- poezii despre trenuri
- poezii despre singurătate
- poezii despre sfârșit
- poezii despre păsări
- poezii despre ploaie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Există oameni care sunt cu înverșunare împotriva mea. Nu m-au văzut vreodată, nu au citit nicio carte de-a mea, nu m-au ascultat niciodată, nu știu ce fac și totuși sunt cu înverșunare împotriva mea. Uneori este surprinzător. Chiar și pentru a fi împotrivă trebuie ca mai întâi să fii aproape, să cunoști, să privești, să observi. Ei nu m-au văzut vreodată. Dacă ne-am întâlni pe stradă ar trece pe lângă mine deși mă urăsc de moarte.
Osho în Autobiografie
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre existență, citate de Osho despre existență, citate despre cărți, citate despre cunoaștere sau citate de Osho despre cunoaștere

Mitologie. Bufnița doarme toată ziua și trece drept pasăre a înțelepciunii.
aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi și următoarele:
- aforisme despre înțelepciune
- umor despre înțelepciune
- aforisme despre somn
- umor despre somn
- aforisme despre păsări
- umor despre păsări
- aforisme despre mitologie
- umor despre mitologie
- aforisme despre bufnițe
- umor despre bufnițe

Trezindu-mă din beție într-o zi de primăvară
În lumea asta viața-i doar un vis;
N-am de gând s-o risipesc cu niciun fel de munci sau de griji.
Altfel spus, am fost beat toată ziua,
Dormind pe pridvorul din fața ușii mele.
Când m-am trezit, am deschis ochii spre iarba din grădină;
O pasăre singuratică ciripea printre flori, m-am întrebat,
O fi fost o zi mohorâtă sau o zi frumoasă?
Vântul de primăvară-i spunea povești grangurului de mango.
Tulburat de cântecul lui, am scăpat un suspin
Și, cum vinul era la îndemână, mi-am umplut paharul.
Am așteptat, cântând din toată inima, să răsară luna;
Când cântecul a luat sfârșit, lumea era alta.
Afundat în gânduri, n-am simțit amurgul
Căzând de pe ramuri înflorite, petalele-mi umpluseră cutele hainelor.
Amețit, m-am ridicat îndreptându-mă către pârâul luminat de lună;
Păsările plecaseră, iar oameni mai rămăseseră puțini.
poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre gânduri, poezii despre flori, poezii despre vânt, poezii despre vin sau poezii despre primăvară
Vrăjmașii m-au învățat să știu ceea ce puțini știu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmași afară de sine însuși.
citat din Sfântul Nicolae Velimirovici
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură
Acolo
Tu, singuratică și-albastră,
Rătăcitoare-n infinit,
La ce mă chemi necontenit,
Acolo-n colțul de fereastră,
Să te ador înmărmurit?...
Și spune-mi ce-nrudită vrajă
Și ce îndepărtat mister
Mă face pururi să te cer
Deasupra capului de strajă,
Stea singuratică pe cer?...
poezie celebră de Șt.O. Iosif din Patriarhale (1901)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre infinit sau poezii despre declarații de dragoste
Acolo...
Tu, singuratică și-albastră,
Rătăcitoare-n infinit,
La ce mă chemi necontenit
Acolo-n colțul de fereastră,
Să te ador înmărmurit?...
Și spune-mi ce-nrudită vrajă
Și ce îndepărtat mister
Mă face pururi să te cer
Deasupra capului de strajă,
Stea singuratică pe cer?...
poezie celebră de Șt.O. Iosif
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

David Shayne: Ai de gând să scrii?
Cheech: Ce, sunt prost? M-au învățat să citesc și să scriu înainte să le dau foc.
David Shayne: Ai dat foc școlii la care învățai?
Cheech: Mda, era ziua lui Lincoln și nu era nimeni pe-acolo.
replici din filmul artistic Împușcături pe Broadway, scenariu de Woody Allen (16 septembrie 1994)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Woody Allen despre învățătură, citate despre școală, citate despre prostie, citate de Woody Allen despre prostie, citate despre lectură, citate despre gânduri sau citate de Woody Allen despre gânduri

Am iubit-o împotriva rațiunii, împotriva promisiunii, împotriva păcii, împotriva speranței, împotriva fericirii, împotriva tuturor descurajărilor ce pot exista.
Charles Dickens în Marile speranțe
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre promisiuni, citate despre pace, citate despre fericire, citate de Charles Dickens despre fericire, citate de Charles Dickens despre existență sau citate despre descurajare

Acum feciorul de negustor nu mai putea să zboare și nu se mai putea duce la fata sultanului. Ea l-a așteptat pe acoperiș toată ziua. L-o mai fi așteptând și acuma, dar el cutreieră lumea și spune povești; poveștile lui însă nu mai sunt așa de frumoase ca aceea cu chibriturile pe care a spus-o când era dumnezeul turcilor.
finalul de la Cufărul zburător de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate de Hans Christian Andersen despre frumusețe, citate despre comerț sau citate despre Turcia
Ce l-a ținut pe Brâncoveanu să nu cedeze, dacă nu credința? Dar nu mă puneți să vorbesc despre asta. Lucrurile mari nu trebuie rostite toată ziua bună ziua, că-și pierd înțelesul. La fel cum nu spui toată ziua "bună ziua", "te iubesc!", că se banalizează, și despre Dumnezeu e mai bine să taci.
Aurel Romila în Formula AS (2014)
Adăugat de drcirstea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre tăcere, citate despre religie sau citate despre Dumnezeu

Herbert Marshall
Toată nefericirea ta, Louise, și ura împotriva mea
S-au ivit din iluzia clădită de suficiența
Spiritului și de insolența sufletului tău,
Care m-au făcut să mă întorc la Annabelle și să te părăsesc.
Într-adevăr, din dragoste pentru mine, ai ajuns să mă uraști,
Pentru că eu am fost bucuria sufletului tău,
Chemat și împins
Să dau un sens vieții tale, și nu am făcut-o.
Dar tu ai fost nenorocirea tinereții mele
Dacă ai fi fost fericirea mea nu m-aș fi lipit de tine?
Aceasta este amărăciunea vieții:
Nu există fericire decât unde sunt doi
Iar inimile noastre tânjesc după stele
Care nu ne doresc.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre viață, poezii despre tinerețe, poezii despre suflet, poezii despre stele, poezii despre obrăznicie, poezii despre nefericire, poezii despre iubire sau poezii despre inimă
Eram la stânga, împotriva forței brutale și a brutelor, împotriva demagogiilor, a demagogilor și a mistagogilor, împotriva oricărei șarlatanii, împotriva oricărui ecxorcism, împotriva maidanocrației cu toate cohortele ei înarmate, zbârlite și zgomotoase, împotriva lozincarilor de uliță și a evangheliștilor, cu capetele lor patibulare, în deliruri de ură, de asmuțiri și de prigoane...
Leon Kalustian în Conspirații sub cer deschis, postfață (1976)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre brutalitate, citate despre forță sau citate despre demagogie

Deznădejdea nu-l lasă pe cel căzut să se scoale, iar trândăvia îl culcă la pământ pe cel în picioare. Una ne lipsește de bunătățile ce le putem avea; cealaltă nu ne lasă să scăpăm de păcatele ce ne apasă. Trândăvia ne aruncă jos, chiar de-am fi în cer; deznădejdea ne pogoară în adâncul păcatului; dar îndepărtarea deznădejdii ne face să ne ridicăm repede din adâncul acela... Pavel a hulit, a prigonit, a ocărât; dar pentru că s-a sârguit și nu a deznădăjduit, s-a ridicat și a ajuns egal cu îngerii; Iuda a fost apostol; dar și pentru că s-a trândăvit, a ajuns vânzător.
Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilii despre pocăință
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lene, citate despre îngeri, citate despre picioare, citate despre Pavel sau citate despre Iuda

De ziua câinelui - În căutarea unui loc de muncă
Sătul de mult prea mult șomaj,
M-am dus, purtând un ronghi de șubă,
La cei de la ecarisaj;
M-au prins și m-au băgat în dubă!
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre serviciu sau epigrame despre muncă

Fielding Mellish: M-am înțeles bine cu părinții. Foarte rar m-au bă... de fapt cred că doar o dată m-au bătut, în toată copilăria mea. Au început pe la...23 decembrie 1942 și au încetat pe la sfârșitul primăverii lui '44.
replică din filmul artistic Bananas, scenariu de Woody Allen (28 aprilie 1971)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre început, umor despre sfârșit, citate de Woody Allen despre sfârșit, umor despre primăvară, umor despre copilărie sau citate de Woody Allen despre copilărie

Celor care m-au felicitat de ziua mea - răspuns cu întârzâiere
De ziua mea (eu mă respect)
Am petrecut peste hotare
La un local de lux, select...
Gătind mâncare!
epigramă de Gheorghe Gurău (martie 2012)
Adăugat de Gheorghe Gurău

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre ziua de naștere, epigrame despre respect, epigrame despre mâncare, citate de Gheorghe Gurău despre mâncare sau epigrame despre graniță

O pasăre rănită
viața asta a trecut încet
prin ceață
speranța au îngropat-o ieri în vechiul târg
trăiesc în împletiri de vise
precise, imprecise
răsăritul e o rană sângerândă
m-au îmbrăcat în întuneric în zori
lumina s-a ofilit într-un hambar
numit de unii nebuni, viață
eu pasăre rănită
caut un far în noaptea dintre vieți
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre visare, poezii despre noapte sau poezii despre nebunie
În anonimat i-am identificat pe oamenii care m-au plăcut, m-au apreciat, m-au respectat, m-au încurajat, m-au iubit cu adevărat și am concluzionat că sub acoperire descoperi veridica omenească fire; indiferent pe ce treaptă a succesului ai fi și ce lume ai întâlni, eu te sfătuiesc să-ți creezi și să-ți păstrezi "la joie de vivre", bucuria de a trăi!
aforism de Michelle Rosenberg (3 mai 2022)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre încurajare, aforisme despre viață, aforisme despre succes, aforisme despre iubire, aforisme despre bucurie sau aforisme despre adevăr
Iubirea ca un zbor de pasăre marină
tu n-ai mai fost cu mine de foarte multă vreme
de când nu mă așteaptă talazuri de atlaz
sunt țintuit pe maluri
și însemnat de soartă
cu vina care-mi curge stingheră pe obraz
o lacrimă de lună ce stăruie
pătrunde
în plusul de lumină și-n luciul din oglinzi
m-au sfârtecat neliniștiti
m-au spulberat săruturi
atât cât amintirea te lasă s-o cuprinzi
plecat din tinerețea eternei năzuințe
și-mpins de bănuiala ce stăruie în noi
un zăbovit
o clipă
o sete solitară
întoarce
câteodată
răstimpul înapoi
și-am alergat frenetic
îndrăgostit de tine
cu pasul care lasă ecou pe bolta rea
m-a-ntâmpinat
flămândă
o liniște marină
o pasăre ce-mi poartă nezborurile-n ea
poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre sărut sau poezii despre marină