Cărţi de joc

Doi, este-n fond număr universal;
Geneza-n simbioză, acuplarea,
Primul ce dă multiplu numeral
Şi ADN, balanţă, echilibrarea.

Trei, of, trei Doamne şi toţi trei
Reproduşi suntem, mesager,
Ori ne-ncurcăm, când pe vechi nu-l mai vrei...
Sau prima lună-i când scăpăm de ger.

Patru, mereu e nota veşnic proastă
Şi-n catalog, pe podium şi-n etate;
Când ţi-ai schimba de soţ ori de nevastă
Că treci de mijlocul de-a ta eternitate.

Cinci, este perpetuu o jumătate,
Este simbol de flori întruchipat în "mai";
La cât te duce mintea-i ban sau greutate,
Convins că poţi mai mult de-atât să iei, să dai.

Şase, e la noi semnalul de alarmă
Sau înc-un simţ visat de împlinire;
E cercul ce apeşi la tras cu armă
Şi oră de sculat... An unu la citire!

Şapte, îs minuni de ani de-acasă,
Un exoteric etalon în repetare,
Câştig de-un joc cu cărţile pe masă
Şi zilele ce-au fost odată lucrătoare.

Opt, este infinit printr-un culcat
Sau două zerouri, peste infinit.
E rădăcina; "opţi... unii" la votat,
Opti... mizat, optim, sau mers pilit.

Nouă, e femininul inedit
Şi rezultat aproape de sublim...
Pisicii-n viaţă-i stop la reuşit
Şi "nouă" un personal, de ne-oferim.

Zece, e nefiguratul vârf, decarul,
Perfecţiune-n denumiri diverse;
E cel ce-şi pune-n spate tot avarul
Ca să-şi dubleze contu-n înmulţiri complexe.

Valetul, mereu tânăr e-aşteptare
De o stăpână-n plictis de banal;
Veşnic servil, cu simţul de onoare
Dând mâna-obiect ofertă-n dans la bal!

Dama, este eterna frumuseţe
Ce fură inimile visând, ce patronează;
Ca o regină să-şi menţină tinereţe
Ia totul... "doi", dar şi valet, ce şi-l vânează!

Regele, tiara king, suprema rigă,
Toată coroana cărţilor, palate,
Este-un inatacabil sânge cu verigă
De-a fi dinastul lumii, întâietate.

Asul, e însă tot, duplicitate;
E şi umilul "unu" însuşit sau dus,
Dar e şi geniul ce-ar avea pe toate
De s-ar decide de-a nu fi supus!

Joker, în cărţi de e, e orişice;
Nebunul din palat, e saltimbancul
Ce-şi joacă rolul făr-a şti de ce,
Impus, de voie, realist sau bancul.

Sunt toate, un întreg, cărţi, figurine,
Numere, titluri, etalon, parodieri
Se vrând câştigătoare, de inimă străine...
Noi maniaci le etalăm; un joc să dai, sau ceri!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărul Pi

De mirare acest număr Pi
trei virgulă unu patru unu.
Toate cifrele următoare sunt la fel
iniţiatoare
cinci nouă doi pentru că nu se termină
niciodată.
Nu permite să-mbrăţişezi şase cinci trei
cinci
cu privirea
opt nou cu socotitul
şapte nouă cu imaginaţia,
şi chiar trei doi trei opt cu gluma sau cu o
comparare
patru şase până la ceva
doi şase patru trei pe Lume.
Cel mai lung furtun pe Pământ după câţiva
zeci de metri
se întrerupe, probabil, deşi, ceva mai târziu,
vor face
furtunuri de basm.
Cortegiul cifrelor compozitoare în numărul
Pi
la marginea filei nu se opreşte,
reuseşte
să se-ntindă pe masă, prin aer, prin ziduri,
frunze şi-ale păsărilor cuiburi,
prin nori direct în ceruri,
prin toată umflătura şi întreg fără-fundul
cerului.
Oh! Cât de scurt, de şoricesc, este huruitul
cometei!
Precum firava făclie a stelei, care –n adânc
de spaţiu
se curbează!
Iar aici
trei cincisprezece trei sute nouăsprezece
al meu număr de telefon numărul tău de la
cămaşă
anul al una mie nouă sute şaptezeci şi
treilea
etajul al şaselea
numărul de locuitori şasezeci
cinci groşi
circumferinţa la şolduri două degete
şaradă şi cifru,
în care privighetoare a mea
vei zbura
ori vei bea
ori vei ruga să păstrăm liniştea,
căci Pământul şi Cerul se vor trece,
dară numărul Pi aşa cum e
nu şi nu
mereu ale sale bune încă cinci,
nu mai ştiu care opt,
nici cu totul şapte,
accelerând, ah, grăbind
trândava veşnicie
spre durată.

poezie de Wislawa Szymborska
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece negri mititei

Zece negri mititei au ieşit la masă
Unul s-a înecat şi nouă s-au întors acasă.
Nouă negri mititei noaptea s-au culcat
Unul a dormit prea mult, opt s-au deşteptat.
Opt negri mititei la Devon plecară
Unul a rămas acolo, şapte nu-l urmară.
Şapte negri mititei ciopleau beţe groase
Unul s-a tăiat în două şi-au rămas doar şase.
Şase negri mititei la stup s-au jucat
Pe-unul l-a înţepat albina, cinci însă-au scăpat.
Cinci negri mititei sunt duşi la tribunal
Patru-s puşi în libertate, unu' a fost penal.
Patru negri mititei pe mare-au plecat
Unu' a fost mâncat de-un peşte, trei doar s-au speriat.
Trei negri mititei la zoo-au plătit
Ursu' a îmbrăţişat pe unul, iar doi au fugit.
Doi negri mititei se-ncălzeau la soare
Unul s-a ferit, dar altul s-a prăjit prea tare.
Un negru mititel, burlac, ca nebunul
S-a însurat şi-n felu-acesta n-a rămas niciunul.

poezie de Frank Green, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În templul liniştii

În sfeşnicele vechi de-aramă
Descresc trei lumânări de ceară -
Descresc ca nopţile spre vară.
Şi-n sfeşnicele vechi de-aramă
Trei flăcări parcă se destramă
În fire lungi de foc ce cresc
Din lumânări până-n tavan
Şi scriu verseturi din Coran
De-a lungul templului turcesc...

Trei credincioşi desculţi se-nclină
Proptindu-şi frunţile-n covor -
Şi parcă-s trei bolnavi ce mor...
Trei credincioşi desculţi se-nclină,
Şi-n simfonia de lumină
Ce-şi plimbă petele pe geamuri -
Când verzi, când purpure, când blonde -
Par trei corăbii vagabonde
Ce-adorm în legănări de valuri...

Şi-n templul liniştii ce pare
Un sarcofag păgân, enorm,
Toţi Muezinii parcă dorm...
Şi-n templul liniştii, în care
Greoiul fum de lumânare
Miroase-a cranii dezgropate -
Din sfeşnicele vechi de-aramă
Trei flăcări pâlpâind te cheamă
S-adormi sub ele-ntins pe spate!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară şi artistică, I, nr. 8 (4 martie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte

Cârlig de-o numeralogie
Ce leagă zile, ani de-acasă...
Timp de descarc de energie
Pentr-un efort de-un ban pe masă.

Număr de trâmbiţe, de taine
Numerotate şi-n păcate,
E-un spiritual, e semn de daine...
E ziua de odihnă-n toate.

E fastul biblic, sunt cuvinte,
E-un candelabru, e un duh,
E-o notă de copil cuminte...
Număr de ceruri, de văzduh.

El limitează şi minuni,
Numerotează continente,
E magicu-n câştig prin lumi...
E-o cifră doar, eminamente.

E simbol minim pentru carte
Şi de-nceput şi de sfârşit,
E-o clasă lipsă, e-un merit...
De zece ori, poate fi... moarte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct... e

E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o ţintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârşit... venit de hac.

E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistenţă.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezenţă.

Pe-obraz, un şarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.

Mai multe-n zar sunt un noroc
Şi-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârşit când vrei să închei.

Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început şi de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.

Trei scrise, pauza o fac
Şi poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!

Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aş şti totul
Şi... cu... îs şi eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!

Pe boltă-i led de-o imensitate
Şi-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Şi-acum l-apăs... că-l am în toc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu, doi, trei, patru, cinci

Unu, doi, trei, patru, cinci
Am prins nu demult un peşte-aici...
Şase, şapte, opt, nouă, zece,
I-am drumul apoi să plece.

De ce i-ai dat drumul, dacă nu-i secret?
Pentru că m-a muşcat de-un deget.
Ce deget ţi-a muşcat fiara neînţeleaptă?
Degetul cel mic de la mâna dreaptă

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi... de-o vârstă

Oh, blegi ce sunteţi
De nici nu vedeţi;
Tinereţea-i calculată...
Nu-nsă după dată!?

Este un multiplu,
În fond e un ciclu;
Cifre-n repetare...
Prin acumulare!

Veşnic întrebaţi,
Vă tot prezentaţi
Eterni douăzeci...
Tineri şi zev-zeci!?...

... De-un apelativ
În repetat motiv,
Că-n fond patruzeci
Este un... doi zev-zeci!...

Doar e fără zev-ul
Ce-i probabil nervul
Nebuniei pure...
Doar dublu imature?!

La fel şaizeci,
Timpul când petreci
Triplu ca-nainte...
Mai mult prin cuvinte!...

... Căci faptele-n sine,
Dacă sunt de bine,
Trebuie expuse...
Vii... sau presupuse!?

Cu optzeci e la fel
Pe-acelaşi model;
Este-n fond un patru,
Ori douăzeci... leatul...

... Summum de vigoare
Cu albul de floare
Şi cu ram toiag
... Dinţi căzuţi şirag!

Ca cireaşa-i suta
Ce-ncheie disputa;
Fapte, vorbe multe...
Dar cin' să le-asculte?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Lose control"

Mă unelteşte subconştiinţa
Ce-o am mereu alternativă
În timp real; îmi ia putinţa...
Nu pot fi doi deopotrivă!

Sunt veşnic chinuit de dublu
-Nu alter ego de nebun
Rătăcitor, mereu în sumbru-
Am veşnic glas de rău, la bun.

Chiar de mă-nchin cu gând pios,
Apare ateul din neant
Cu gând corupt d-evlavios...
Mă chinuie halucinant.

Singur îmi fac metemorfoză
Din aluatul ce-mi mixez;
Cu-adânc de crez îmi fac hipnoză...
Cumulurile-mi protejez.

Mă-ntreb de suntem toţi la fel
Şi-n diferenţă avem vreun rol;
De-a fi stăpân de corp, de ţel,
Sau de-a ceda... "in lose control"?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă teluriană

Nu ştiu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde şi-a înmuiat culori şi cine a stat şevalet,
Cum de pictează mii şi mii şi, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecţii de estet?

La ce-i serveşte policromul şi din ce-şi face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-şi toarne veşnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.

Cum, unde, cum se plămădeşte păienjeniş de atâtea fapte
Şi când şi de ce oare ele şi-au făcut între ele alei
Şi, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.

Oare de ce e atât frumos şi de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor şi eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... şi-a câta rundă?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe-ntr-o zi... de gemeni

O fi un semn când ziua-i nota zece
la fericire şi destin
de început de prunci de mamă
şi de-un debut -înspre tot mai bătrân,
bunic, cum se mai spune-
când poţi vărsa o lacrimă
deşi e-o zi-festin?
Că-s două vieţi deodată -un gentleman şi-o damă
în început de gemeni, se copiind, se-ngân-
Massimo şi Maeva... De părinţi date nume!
E-octombrie şi zece,
o altă zi ce altfel în neştiut ar trece
de n-ar fi luat candoare
de-un semn de-amor, de-o floare;
se-mbobocind Simon, el... şi-a mea Daniela,
umplând o boltă-n noi sori, cum picurii umbrela...
Să fie tot deodată;
mamă, gemeni, nepoţi, bunic, mătuşi şi tată???

PS
Este-un simbol, reper,
un etalon al vârstei
de amintiri uitate
de sieşi; îmi retrăind
copil cu ochi de cer
în plume de cârstei,
visata eternitate
... dar timpu-mi săvârşind...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa a rămas aşa cum o descrisesem eu, până acum 30 de ani, când unul din cumnaţii mei care o locuia a dărâmat-o pentru a construi pe acelaşi loc alta ceva mai făţoasă şi mai confortabilă Am fost la părinţi unsprezece fraţi şi surori. Fratele meu, Alexe, a trăit numai şapte zile. Sora mea, Rada, şapte sau opt ani. Alexe a murit de fălcariţă iar soră-mea, Rada, a pierit de glonţ. Un vecin umblând neatent cu o armă de vânătoare a împuşcat-o în cap. Am rămas în casă nouă copii — patru băieţi şi cinci fete. Doi fraţi şi trei surori sunt mai în vârstă decât mine, un frate şi două surori mai mici. Toţi aceşti nouă sunt eroi ai cărţilor mele — şi în primul rând ai "Desculţului".

Zaharia Stancu în Confesiunile lui Darie (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu

Mărgea pe şnur, de timp non stop,
Perpetuu în mişcare d-un bijutier;
... E viaţa însăşi, scumpul colier
P-o aţă-n două capete, în veşnic hop.

E ciclul de-nceput în nesfârşit
Vândut pentru rulaj la relantiu
Risipitor, predând salutul din chipiu
'n sinistru început, de suflet istovit.

Rostogolire de idei şi vise
În minţile ce n-au nicio idee;
Nici de-nceput, din corpul de femeie,
Nici din topitul neştiut în cave-nchise.

Rămâne lanţul genelor perechi
Cu X şi Y, matematice de sex
Şi ticuri înăscute sau reflex
Cu dogme mereu noi, dar toate vechi.

Este mereul invocat de filozofi;
Ce-s terminalele novice din divin
Cu impregnări eterne-n minţi, într-un destin...
Suntem un uriaş, un infinit miriapod, cu mulţi... pantofi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ex-matriculat

Sunt doar un număr,
dar de zece,
un veşnic tânăr...
nimic nu trece;
sunt de invidiat,
un ex... matriculat.

Sunt cel mai cool
body-super,
veşnic în pull,
sex am reper...
Sunt cel mai căutat,
un ex... matriculat.

Sunt teanc de cash
-un business man-
veşnic în rush
să fac un ban.
Sunt as la pat,
un ex... matriculat.

Sunt un şarmant,
un top de stil
mereu galant
de-amor febril...
Sunt talentat,
un ex... matriculat.

Nu poţi alege altceva;
de vrei Adam şi s-o faci lată!
Te-aştept să mă ispiţi, Evaaa...
Pereche ex... matriculată!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naşte, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... nişte efemeride!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacra banalitate

Ea şi El
Sunt la fel,
Fiecare cuplu este sfânt,
Dar ca noi,
Ca noi doi,
Nu e, totuşi, nimeni pe pământ.

Pe toate scenele din lume
Mereu, mereu acelaşi nume
Mereu, mereu, mereu aceiaşi doi,
Un El şi-o Ea, aceeaşi dramă
Până ce ea devine mamă
Şi-aceia doi suntem, suntem şi noi.

În Biblie şi Odiseea,
Mereu bărbatul şi femeia
Într-o-ncleştare fără de sfârşit,
Cu sinucideri şi speranţe,
Cu ministere de finanţe,
Impozit care trebuie plătit.

Şi, Doamne, ce banalitate,
Le ştim de la-nceput pe toate,
Toate iubirile se nasc şi mor,
Şi, totuşi, eu cu nebunie
Mă dăruiesc cu totul ţie
Iubindu-te-mpotriva tuturor.

De-ar fi ca şapte, opt planete
Aceeaşi dramă s-o repete
Eu piesa mea o joc pân-la final,
Mereu, mereu aceeaşi dramă
Ne înrobeşte şi ne cheamă
Şi te iubesc eroic de banal.

Din jugul meu cu două locuri
Aprind în toată lumea focuri
Şi mâna stângă este facla mea,
Şi din adresă în adresă,
Mereu, mereu aceeaşi piesă,
Dar eu ca-n Shakespeare te voi adora.

Mai vrem să mergem şi-astă-seară
La drame ce ne-o comandară
Să fim actorii tragicului rol,
Un El şi-o Ea de-a pururi fi-vor,
Jucăm, stimate dom' regizor,
Chiar dacă astăzi teatrul va fi gol.

V-aţi plictisit, poftiţi acasă,
Singurătatea-i mai frumoasă
Decât orice orgoliu omenesc
Şi-ţi spun, când nimeni nu mai este,
Originala mea poveste,
Ca la-nceputul lumii, te iubesc.

Jucăm în piesa ce consacră
Banalitatea cea mai sacră,
Banalitatea că mai suntem vii,
Şi mai strigăm din şapte arte,
Strigăm de dincolo de moarte
Trăiască bucuria de-a iubi!

poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru mileniul trei (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de la etajul zece

Mi-am luat şi eu de-un an apartament,
Cu-n dormitor, pe colţ, la termopane,
Nu spun cât m-a costat căci evident
Pentru-n burlac este de milioane,

Am o vedere splendidă la parc
Şi lăptăria-i jos chiar la intrare,
Iar liftul funcţionează că remarc,
De joi nu mă mai vaiet de picioare...

O chestie minoră, o găsesc,
Vecinele mă fac pe zi ce trece
Să mă, şi-n toiul iernii, răcoresc
Sub duş, bine-nţeles, cu apă rece:

Blondina de la unu', pe balcon,
M'aduce, înşirându-şi să se zvinte
Chiloţii cu dantele roz-bombon,
Să mor de ciudă-n apa lor fierbinte,

La doi, stau două fufe cu chirie
Ce n-am văzut o dată că îşi spală
Pe sfoara din balcon ceva să fie
Având servici la "Baia comunală",

La trei, stă o pipiţă, e model,
Ce-nvârte ierni la munte, veri la mare
Şi-o zi nu stă mai mult la un hotel,
Cu-aşa picior mereu e-n deplasare,

La patru e-o cadână, văduvioară,
Ce nu o văd nici printre picături,
De-i toamnă, vară, iarnă, primăvară,
Pe-acasă vine când nu e-n călduri,

Apoi la cinci e alta muncitoare,
Care trăgând pe brânci la doi stăpâni,
De-atâtea zile acre şi amare
S-a dus, fiind sezonul de căpşuni ;

Mai sus, băgată-n chesti' dubioase,
Stă una cu-o profesie ciudată,
Ţinu şi ea ca fraiera de şase
Şi-a luat vreo patru coţi şi jumătate ;

La şapte şi la opt, parcă-n necaz,
Avui să am vecine două babe
Ce apa şi-o-ncălzesc pe aragaz
Când rar vor să se spele, de zgârcioabe ;

La nouă e de-un an jumate, gol
Şi sper s-apară una, chiar bălaie,
Ce-şi face tratamente cu nămol
Şi-apoi să il dea jos sărind în baie,

Fiindcă după cum aţi presupus,
Cu-aşa vecine, proprietar la zece,
Pân' să ajungă apa caldă sus
Fac duşuri tot mereu cu apă rece.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut întors în viitor

M-am întâlnit cu mine-n viitor
Peste milenii, fără să mai "mor",
Fără să ştiu c-am fost cândva, vreodată...
Pe-un alt "pământ", "planetă" regretată.

Nu mă ştiam, din lumea de ciudaţi;
Amestec, plastic cu metal... robotizaţi.
Eram în zbor, că n-aveam gravitaţie...
În planaj de gând, profund în levitaţie.

Un nanobit din sânge mi-a dat semn
De-un strop de-o genă cu memorie de "lemn"...
Din tatăl meu -ce-l avea "meşteşug"
P-ecran-breloc; lângă un "cal"... şi-un "plug".

M-a luat aiurea, ceva nou, un "sentiment",
Cum că m-aş şti pe undeva, pe-un "continent"
Ce nu mai e, din masa uniformă
De-o sferă-n zbor, ce-şi schimbă mereu formă...

Mi-am dat un clic pe-album de holograme
Şi mi-am luat timp să le disting din mii de "arme"
S-ajung departe-ntre figuri de-arhi-umani
Din trupuri "zale", ce-şi vindeau carnea pe "bani".

I-am luat un tot, în electronică analiză
Şi-ntuitiv m-am pregătit pentru surpriză,
Căci ramul-cip mi-ntrase "in"-ul în alertă
La gând de virus neştiut... prezenţă certă.

Nu cred c-am regăsit clona-mi de om
Dar m-am "îndrăgostit" de "floare", "mugur", pom"...
Am mers-alunec pe-un imens de "gheaţă";
M-am îmbătat printre "licori", cu-n pic de greaţă.

Necaz mi-au dat fiinţele "carnale"
În veşnic "chalenge" de ambiţii goale
Fără valoare, simple speculaţii,
De-a mult avea şi... drepturi de creaţii.

Sunt "turmentat" de-atât pierdut în "simţuri"
Ce nu le-aveam de mult, sursă de zimţuri
Ce-mi-mpiedică existu-mi rectiliniu
Trecut, în zbuciumat, "nefericit" continuu.

Sunt deci eu fiinţa top-raţională
Pusă de-acum în veşnică-ndoială;
De-a mă teleporta din când în când să văd un "pom"
Sau de-a uita cu tot, c-am fost odată... "Om"?!

PS
Am învăţat o groază de cuvinte
Ce-am pus în ghilimele, le ţin minte
Că-s de pe-un loc numit cândva... Pământ,
Ce redescopăr de-un voiaj, întors în sfânt...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret

Mi-am luat penelul din culorile-mi de iris
Şi-n lipsă de talent îmi mâzgălesc contururi...
Nu ştiu partaj să fac, între real şi vis;
Am tremur de călău, între sublim-cusururi.

Am Univers fundal, în el mă pierd, mă nasc,
Îmi caut psihopat, origini, înţelesuri...
De stele-s naturalizat, mă vor, mă pasc
Şi unicul bilet de intrare-mi este scrisu-n versuri.

Mă lupt, din infantil, cu cifrele-simboluri
Căci logica ursit-am scrisă-n portativ;
Nu cred în absolut, valori în mii zerouri
Căci multe nulităţi... nu dau "infinit... iv"!

De când mă ştiu, mă cred la cer o parte,
Albastru-îl am sub pleoape, cu orizont mă leg,
Cărările din frunte mi-s digurile sparte...
N-am stavile visării, inund pământ întreg.

Sunt Vărsător, de aştrii v-adăp cu apa vieţii
Ce-o-mprăştii din belşug, cum vise ce-mi curg râu.
Mă vreau imun şi-mi caut elixir tinereţii...
Sunt veşnic un perdant, nu poţi mă ţine-n frâu.

Miresmele mă-ncântă, odorurile fine,
Am simţul la măsură, răspund la rău cu bun.
M-au educat părinţi şi şcoli cum se cuvine,
Ascult întâi pe altul, reflecţii fac când spun.

Şi corp şi minte am, volupt, cu rotunjimi;
Poţi să te-ncânţi, să pipăi şi să profiţi de ele,
Dar de ignori bun simţ, respect, produci asprimi...
Sunt blândul neatins, scânteia-mi dă şrapnele.

Am simţul responsabil, sunt pururi benevol,
Prefer, mai mult să dau la altul, decât mie;
Dau inima în dar, cum disc un discobol...
Sunt fericit, când fac, pe altul ca să fie.

E viaţa grea cu mine; am şarm de irascibil,
Pretind perfecţiunea, viteză am în reacţii;
Dar sunt un veşnic nou, iubesc imperceptibil...
Am calităţi, umor, mă-mpart, de mă vrei, fracţii.

Visez la infinit şi visele-mi sunt scumpe,
Sunt veşnic neînţeles, doar eu prevăd final.
Garant vreau să mă ai, că dragostea-mi irumpe...
De-mi eşti fidel, de suflet, îţi sunt gir imortal!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hortensia (Hydrangea hortensis, sau H. macrophylla)

Florile ei minunate
Au culori ce-s variate,
După cum este pH-ul
Ce-l crează românaşul.

Dacă-i şapte sau mai mare,
Sunt flori terne, roz-murdare;
Dacă solu-i calcaros,
Pentru plante-i păgubos:

Sunt carenţe fel de fel,
Fierul e cel mai rebel,
Flori de-un verde-s, spălăcit,
Dacă planta n-a pierit.

Când pH-ul este şase,
Ai flori roze, voluptoase.
La vreo cinci şi jumate,
Ai flori albe ‒ puritate,

Când pH-ul e sub cinci,
Poţi să joci trei huţulinci:
Flori albastre-s, violete,
Ochiul stau să ţi-l desfete.

Spun, ca şi bătrânul Pliniu:
Daţi sulfat de aluminiu!
De vrei flori dumnezeieşti,
De pH să te-ngrijeşti!

poezie de George Budoi din Elogii florilor (25 iulie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regizorul: Aţi auzit? Aceste jucării de lut protestează! Se cred oameni! I-am lipit cum am putut, răscolind biblioteci, scotocind prin mii de sertare! Două colaje vorbitoare, asta am plămădit! Fiecare organ al lor provine din altă carte! Îi las să stea în parcul meu fără chirie! I-am învăţat să vorbească şi acum mă înjură... Lumea mea este un patrulater strâmb! Eu, veşnic vârf. Ei trei, mereu la bază. Patru feţe inegale ale realităţii. Patru puncte cardinale în haos. Omogenizarea, globalizarea, căderea în simetrie, echilibrarea energiilor reci, toate acestea sunt culmi ale stagnării! Eu vin din haos şi cred în haos! Pentru că numai haosul este creator.

replică din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!