Cărți de joc
Doi, este-n fond număr universal;
Geneza-n simbioză, acuplarea,
Primul ce dă multiplu numeral
Și ADN, balanță, echilibrarea.
Trei, of, trei Doamne și toți trei
Reproduși suntem, mesager,
Ori ne-ncurcăm, când pe vechi nu-l mai vrei...
Sau prima lună-i când scăpăm de ger.
Patru, mereu e nota veșnic proastă
Și-n catalog, pe podium și-n etate;
Când ți-ai schimba de soț ori de nevastă
Că treci de mijlocul de-a ta eternitate.
Cinci, este perpetuu o jumătate,
Este simbol de flori întruchipat în "mai";
La cât te duce mintea-i ban sau greutate,
Convins că poți mai mult de-atât să iei, să dai.
Șase, e la noi semnalul de alarmă
Sau înc-un simț visat de împlinire;
E cercul ce apeși la tras cu armă
Și oră de sculat... An unu la citire!
Șapte, îs minuni de ani de-acasă,
Un exoteric etalon în repetare,
Câștig de-un joc cu cărțile pe masă
Și zilele ce-au fost odată lucrătoare.
Opt, este infinit printr-un culcat
Sau două zerouri, peste infinit.
E rădăcina; "opți... unii" la votat,
Opti... mizat, optim, sau mers pilit.
Nouă, e femininul inedit
Și rezultat aproape de sublim...
Pisicii-n viață-i stop la reușit
Și "nouă" un personal, de ne-oferim.
Zece, e nefiguratul vârf, decarul,
Perfecțiune-n denumiri diverse;
E cel ce-și pune-n spate tot avarul
Ca să-și dubleze contu-n înmulțiri complexe.
Valetul, mereu tânăr e-așteptare
De o stăpână-n plictis de banal;
Veșnic servil, cu simțul de onoare
Dând mâna-obiect ofertă-n dans la bal!
Dama, este eterna frumusețe
Ce fură inimile visând, ce patronează;
Ca o regină să-și mențină tinerețe
Ia totul... "doi", dar și valet, ce și-l vânează!
Regele, tiara king, suprema rigă,
Toată coroana cărților, palate,
Este-un inatacabil sânge cu verigă
De-a fi dinastul lumii, întâietate.
Asul, e însă tot, duplicitate;
E și umilul "unu" însușit sau dus,
Dar e și geniul ce-ar avea pe toate
De s-ar decide de-a nu fi supus!
Joker, în cărți de e, e orișice;
Nebunul din palat, e saltimbancul
Ce-și joacă rolul făr-a ști de ce,
Impus, de voie, realist sau bancul.
Sunt toate, un întreg, cărți, figurine,
Numere, titluri, etalon, parodieri
Se vrând câștigătoare, de inimă străine...
Noi maniaci le etalăm; un joc să dai, sau ceri!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tinerețe
- poezii despre palate
- poezii despre numere
- poezii despre monarhie
- poezii despre inimă
- poezii despre zile
- poezii despre zgârcenie
- poezii despre vânătoare
- poezii despre votare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Numărul Pi
De mirare acest număr Pi
trei virgulă unu patru unu.
Toate cifrele următoare sunt la fel
inițiatoare
cinci nouă doi pentru că nu se termină
niciodată.
Nu permite să-mbrățișezi șase cinci trei
cinci
cu privirea
opt nou cu socotitul
șapte nouă cu imaginația,
și chiar trei doi trei opt cu gluma sau cu o
comparare
patru șase până la ceva
doi șase patru trei pe Lume.
Cel mai lung furtun pe Pământ după câțiva
zeci de metri
se întrerupe, probabil, deși, ceva mai târziu,
vor face
furtunuri de basm.
Cortegiul cifrelor compozitoare în numărul
Pi
la marginea filei nu se oprește,
reusește
să se-ntindă pe masă, prin aer, prin ziduri,
frunze și-ale păsărilor cuiburi,
prin nori direct în ceruri,
prin toată umflătura și întreg fără-fundul
cerului.
Oh! Cât de scurt, de șoricesc, este huruitul
cometei!
Precum firava făclie a stelei, care n adânc
de spațiu
se curbează!
Iar aici
trei cincisprezece trei sute nouăsprezece
al meu număr de telefon numărul tău de la
cămașă
anul al una mie nouă sute șaptezeci și
treilea
etajul al șaselea
numărul de locuitori șasezeci
cinci groși
circumferința la șolduri două degete
șaradă și cifru,
în care privighetoare a mea
vei zbura
ori vei bea
ori vei ruga să păstrăm liniștea,
căci Pământul și Cerul se vor trece,
dară numărul Pi așa cum e
nu și nu
mereu ale sale bune încă cinci,
nu mai știu care opt,
nici cu totul șapte,
accelerând, ah, grăbind
trândava veșnicie
spre durată.
poezie de Wislawa Szymborska
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre umor
- poezii despre timp
- poezii despre telefon
- poezii despre stele
- poezii despre păsări
- poezii despre privighetori
- poezii despre nori
Zece negri mititei
Zece negri mititei au ieșit la masă
Unul s-a înecat și nouă s-au întors acasă.
Nouă negri mititei noaptea s-au culcat
Unul a dormit prea mult, opt s-au deșteptat.
Opt negri mititei la Devon plecară
Unul a rămas acolo, șapte nu-l urmară.
Șapte negri mititei ciopleau bețe groase
Unul s-a tăiat în două și-au rămas doar șase.
Șase negri mititei la stup s-au jucat
Pe-unul l-a înțepat albina, cinci însă-au scăpat.
Cinci negri mititei sunt duși la tribunal
Patru-s puși în libertate, unu' a fost penal.
Patru negri mititei pe mare-au plecat
Unu' a fost mâncat de-un pește, trei doar s-au speriat.
Trei negri mititei la zoo-au plătit
Ursu' a îmbrățișat pe unul, iar doi au fugit.
Doi negri mititei se-ncălzeau la soare
Unul s-a ferit, dar altul s-a prăjit prea tare.
Un negru mititel, burlac, ca nebunul
S-a însurat și-n felu-acesta n-a rămas niciunul.
poezie de Frank Green, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre negru, poezii despre apicultură, poezii despre sperieturi, poezii despre somn, poezii despre plată, poezii despre pești, poezii despre noapte, poezii despre nebunie sau poezii despre libertate

În templul liniștii
În sfeșnicele vechi de-aramă
Descresc trei lumânări de ceară -
Descresc ca nopțile spre vară.
Și-n sfeșnicele vechi de-aramă
Trei flăcări parcă se destramă
În fire lungi de foc ce cresc
Din lumânări până-n tavan
Și scriu verseturi din Coran
De-a lungul templului turcesc...
Trei credincioși desculți se-nclină
Proptindu-și frunțile-n covor -
Și parcă-s trei bolnavi ce mor...
Trei credincioși desculți se-nclină,
Și-n simfonia de lumină
Ce-și plimbă petele pe geamuri -
Când verzi, când purpure, când blonde -
Par trei corăbii vagabonde
Ce-adorm în legănări de valuri...
Și-n templul liniștii ce pare
Un sarcofag păgân, enorm,
Toți Muezinii parcă dorm...
Și-n templul liniștii, în care
Greoiul fum de lumânare
Miroase-a cranii dezgropate -
Din sfeșnicele vechi de-aramă
Trei flăcări pâlpâind te cheamă
S-adormi sub ele-ntins pe spate!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Viața literară și artistică, I, nr. 8 (4 martie 1907)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumânări, poezii despre verde, poezii despre vagabondaj, poezii despre religie, poezii despre păr blond, poezii despre plimbare sau poezii despre marină
Șapte
Cârlig de-o numeralogie
Ce leagă zile, ani de-acasă...
Timp de descarc de energie
Pentr-un efort de-un ban pe masă.
Număr de trâmbițe, de taine
Numerotate și-n păcate,
E-un spiritual, e semn de daine...
E ziua de odihnă-n toate.
E fastul biblic, sunt cuvinte,
E-un candelabru, e un duh,
E-o notă de copil cuminte...
Număr de ceruri, de văzduh.
El limitează și minuni,
Numerotează continente,
E magicu-n câștig prin lumi...
E-o cifră doar, eminamente.
E simbol minim pentru carte
Și de-nceput și de sfârșit,
E-o clasă lipsă, e-un merit...
De zece ori, poate fi... moarte!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre simbolistică, poezii despre sfârșit, poezii despre limite, poezii despre energie, poezii despre cărți sau poezii despre cuvinte
Punct... e
E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o țintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârșit... venit de hac.
E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistență.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezență.
Pe-obraz, un șarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.
Mai multe-n zar sunt un noroc
Și-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârșit când vrei să închei.
Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început și de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.
Trei scrise, pauza o fac
Și poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!
Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aș ști totul
Și... cu... îs și eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!
Pe boltă-i led de-o imensitate
Și-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Și-acum l-apăs... că-l am în toc.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre suflet, poezii despre respect, poezii despre planete, poezii despre noroc, poezii despre microscop, poezii despre hărți sau poezii despre fotbal
Unu, doi, trei, patru, cinci
Unu, doi, trei, patru, cinci
Am prins nu demult un pește-aici...
Șase, șapte, opt, nouă, zece,
I-am drumul apoi să plece.
De ce i-ai dat drumul, dacă nu-i secret?
Pentru că m-a mușcat de-un deget.
Ce deget ți-a mușcat fiara neînțeleaptă?
Degetul cel mic de la mâna dreaptă
poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre degete, poezii despre secrete sau poezii despre mâini
Toți... de-o vârstă
Oh, blegi ce sunteți
De nici nu vedeți;
Tinerețea-i calculată...
Nu-nsă după dată!?
Este un multiplu,
În fond e un ciclu;
Cifre-n repetare...
Prin acumulare!
Veșnic întrebați,
Vă tot prezentați
Eterni douăzeci...
Tineri și zev-zeci!?...
... De-un apelativ
În repetat motiv,
Că-n fond patruzeci
Este un... doi zev-zeci!...
Doar e fără zev-ul
Ce-i probabil nervul
Nebuniei pure...
Doar dublu imature?!
La fel șaizeci,
Timpul când petreci
Triplu ca-nainte...
Mai mult prin cuvinte!...
... Căci faptele-n sine,
Dacă sunt de bine,
Trebuie expuse...
Vii... sau presupuse!?
Cu optzeci e la fel
Pe-același model;
Este-n fond un patru,
Ori douăzeci... leatul...
... Summum de vigoare
Cu albul de floare
Și cu ram toiag
... Dinți căzuți șirag!
Ca cireașa-i suta
Ce-ncheie disputa;
Fapte, vorbe multe...
Dar cin' să le-asculte?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă, poezii despre flori, poezii despre dinți, poezii despre calcule sau poezii despre alb
"Lose control"
Mă uneltește subconștiința
Ce-o am mereu alternativă
În timp real; îmi ia putința...
Nu pot fi doi deopotrivă!
Sunt veșnic chinuit de dublu
-Nu alter ego de nebun
Rătăcitor, mereu în sumbru-
Am veșnic glas de rău, la bun.
Chiar de mă-nchin cu gând pios,
Apare ateul din neant
Cu gând corupt d-evlavios...
Mă chinuie halucinant.
Singur îmi fac metemorfoză
Din aluatul ce-mi mixez;
Cu-adânc de crez îmi fac hipnoză...
Cumulurile-mi protejez.
Mă-ntreb de suntem toți la fel
Și-n diferență avem vreun rol;
De-a fi stăpân de corp, de țel,
Sau de-a ceda... "in lose control"?!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre protejare, poezii despre protecție, poezii despre gânduri, poezii despre corupție, poezii despre corp sau poezii despre ateism
Conștiință teluriană
Nu știu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde și-a înmuiat culori și cine a stat șevalet,
Cum de pictează mii și mii și, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecții de estet?
La ce-i servește policromul și din ce-și face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-și toarne veșnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.
Cum, unde, cum se plămădește păienjeniș de atâtea fapte
Și când și de ce oare ele și-au făcut între ele alei
Și, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.
Oare de ce e atât frumos și de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor și eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... și-a câta rundă?"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre pictură, poezii despre perfecțiune, poezii despre lecții sau lecții de engleză
Prea multe-ntr-o zi... de gemeni
O fi un semn când ziua-i nota zece
la fericire și destin
de început de prunci de mamă
și de-un debut -înspre tot mai bătrân,
bunic, cum se mai spune-
când poți vărsa o lacrimă
deși e-o zi-festin?
Că-s două vieți deodată -un gentleman și-o damă
în început de gemeni, se copiind, se-ngân-
Massimo și Maeva... De părinți date nume!
E-octombrie și zece,
o altă zi ce altfel în neștiut ar trece
de n-ar fi luat candoare
de-un semn de-amor, de-o floare;
se-mbobocind Simon, el... și-a mea Daniela,
umplând o boltă-n noi sori, cum picurii umbrela...
Să fie tot deodată;
mamă, gemeni, nepoți, bunic, mătuși și tată???
PS
Este-un simbol, reper,
un etalon al vârstei
de amintiri uitate
de sieși; îmi retrăind
copil cu ochi de cer
în plume de cârstei,
visata eternitate
... dar timpu-mi săvârșind...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre viață, poezii despre uitare, poezii despre tată, poezii despre nota 10 sau poezii despre mamă
Casa a rămas așa cum o descrisesem eu, până acum 30 de ani, când unul din cumnații mei care o locuia a dărâmat-o pentru a construi pe același loc alta ceva mai fățoasă și mai confortabilă Am fost la părinți unsprezece frați și surori. Fratele meu, Alexe, a trăit numai șapte zile. Sora mea, Rada, șapte sau opt ani. Alexe a murit de fălcariță iar soră-mea, Rada, a pierit de glonț. Un vecin umblând neatent cu o armă de vânătoare a împușcat-o în cap. Am rămas în casă nouă copii patru băieți și cinci fete. Doi frați și trei surori sunt mai în vârstă decât mine, un frate și două surori mai mici. Toți acești nouă sunt eroi ai cărților mele și în primul rând ai "Desculțului".
Zaharia Stancu în Confesiunile lui Darie (1966)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre vârstă, citate despre vânătoare, citate despre viață, citate de Zaharia Stancu despre viață, citate despre vecini, citate despre timp, citate de Zaharia Stancu despre timp sau citate despre eroism
Mereu
Mărgea pe șnur, de timp non stop,
Perpetuu în mișcare d-un bijutier;
... E viața însăși, scumpul colier
P-o ață-n două capete, în veșnic hop.
E ciclul de-nceput în nesfârșit
Vândut pentru rulaj la relantiu
Risipitor, predând salutul din chipiu
'n sinistru început, de suflet istovit.
Rostogolire de idei și vise
În mințile ce n-au nicio idee;
Nici de-nceput, din corpul de femeie,
Nici din topitul neștiut în cave-nchise.
Rămâne lanțul genelor perechi
Cu X și Y, matematice de sex
Și ticuri înăscute sau reflex
Cu dogme mereu noi, dar toate vechi.
Este mereul invocat de filozofi;
Ce-s terminalele novice din divin
Cu impregnări eterne-n minți, într-un destin...
Suntem un uriaș, un infinit miriapod, cu mulți... pantofi.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre visare, poezii despre trupul femeii, poezii despre mișcare sau poezii despre minciună
Ex-matriculat
Sunt doar un număr,
dar de zece,
un veșnic tânăr...
nimic nu trece;
sunt de invidiat,
un ex... matriculat.
Sunt cel mai cool
body-super,
veșnic în pull,
sex am reper...
Sunt cel mai căutat,
un ex... matriculat.
Sunt teanc de cash
-un business man-
veșnic în rush
să fac un ban.
Sunt as la pat,
un ex... matriculat.
Sunt un șarmant,
un top de stil
mereu galant
de-amor febril...
Sunt talentat,
un ex... matriculat.
Nu poți alege altceva;
de vrei Adam și s-o faci lată!
Te-aștept să mă ispiți, Evaaa...
Pereche ex... matriculată!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre talent, poezii despre invidie, poezii despre afaceri sau poezii despre Adam
Decizie mortală
Cu moartea hazard, viul ți-l tot crești, i-l făgăduiești;
i te faci dator chiar din prima zi, îi ești o obișnuință,
că așa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice ființă
și își face rondul ca pe-un cart de veghi... Toți dumnezei... ești!
... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veșnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neașteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăță de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.
... Și în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaște, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-și face un calcul, n-are etalon, nu știe etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!
... Are un "scop"; pe toate, toți, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toți leat din sfera neantă din aceleași ere,
obligând orice-i bun, seminții, să înnască singurele gânduri
cum să nu șomeze, angajată sieși, morții... din plăcere!!!
Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naște, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... niște efemeride!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre sărăcie, poezii despre promisiuni, poezii despre plăcere, poezii despre naștere sau poezii despre moralitate

Sacra banalitate
Ea și El
Sunt la fel,
Fiecare cuplu este sfânt,
Dar ca noi,
Ca noi doi,
Nu e, totuși, nimeni pe pământ.
Pe toate scenele din lume
Mereu, mereu același nume
Mereu, mereu, mereu aceiași doi,
Un El și-o Ea, aceeași dramă
Până ce ea devine mamă
Și-aceia doi suntem, suntem și noi.
În Biblie și Odiseea,
Mereu bărbatul și femeia
Într-o-ncleștare fără de sfârșit,
Cu sinucideri și speranțe,
Cu ministere de finanțe,
Impozit care trebuie plătit.
Și, Doamne, ce banalitate,
Le știm de la-nceput pe toate,
Toate iubirile se nasc și mor,
Și, totuși, eu cu nebunie
Mă dăruiesc cu totul ție
Iubindu-te-mpotriva tuturor.
De-ar fi ca șapte, opt planete
Aceeași dramă s-o repete
Eu piesa mea o joc pân-la final,
Mereu, mereu aceeași dramă
Ne înrobește și ne cheamă
Și te iubesc eroic de banal.
Din jugul meu cu două locuri
Aprind în toată lumea focuri
Și mâna stângă este facla mea,
Și din adresă în adresă,
Mereu, mereu aceeași piesă,
Dar eu ca-n Shakespeare te voi adora.
Mai vrem să mergem și-astă-seară
La drame ce ne-o comandară
Să fim actorii tragicului rol,
Un El și-o Ea de-a pururi fi-vor,
Jucăm, stimate dom' regizor,
Chiar dacă astăzi teatrul va fi gol.
V-ați plictisit, poftiți acasă,
Singurătatea-i mai frumoasă
Decât orice orgoliu omenesc
Și-ți spun, când nimeni nu mai este,
Originala mea poveste,
Ca la-nceputul lumii, te iubesc.
Jucăm în piesa ce consacră
Banalitatea cea mai sacră,
Banalitatea că mai suntem vii,
Și mai strigăm din șapte arte,
Strigăm de dincolo de moarte
Trăiască bucuria de-a iubi!
poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru mileniul trei (1986)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre tragedie, poezii despre teatru, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre prezent

Poveste de la etajul zece
Mi-am luat și eu de-un an apartament,
Cu-n dormitor, pe colț, la termopane,
Nu spun cât m-a costat căci evident
Pentru-n burlac este de milioane,
Am o vedere splendidă la parc
Și lăptăria-i jos chiar la intrare,
Iar liftul funcționează că remarc,
De joi nu mă mai vaiet de picioare...
O chestie minoră, o găsesc,
Vecinele mă fac pe zi ce trece
Să mă, și-n toiul iernii, răcoresc
Sub duș, bine-nțeles, cu apă rece:
Blondina de la unu', pe balcon,
M'aduce, înșirându-și să se zvinte
Chiloții cu dantele roz-bombon,
Să mor de ciudă-n apa lor fierbinte,
La doi, stau două fufe cu chirie
Ce n-am văzut o dată că își spală
Pe sfoara din balcon ceva să fie
Având servici la "Baia comunală",
La trei, stă o pipiță, e model,
Ce-nvârte ierni la munte, veri la mare
Și-o zi nu stă mai mult la un hotel,
Cu-așa picior mereu e-n deplasare,
La patru e-o cadână, văduvioară,
Ce nu o văd nici printre picături,
De-i toamnă, vară, iarnă, primăvară,
Pe-acasă vine când nu e-n călduri,
Apoi la cinci e alta muncitoare,
Care trăgând pe brânci la doi stăpâni,
De-atâtea zile acre și amare
S-a dus, fiind sezonul de căpșuni ;
Mai sus, băgată-n chesti' dubioase,
Stă una cu-o profesie ciudată,
Ținu și ea ca fraiera de șase
Și-a luat vreo patru coți și jumătate ;
La șapte și la opt, parcă-n necaz,
Avui să am vecine două babe
Ce apa și-o-ncălzesc pe aragaz
Când rar vor să se spele, de zgârcioabe ;
La nouă e de-un an jumate, gol
Și sper s-apară una, chiar bălaie,
Ce-și face tratamente cu nămol
Și-apoi să il dea jos sărind în baie,
Fiindcă după cum ați presupus,
Cu-așa vecine, proprietar la zece,
Pân' să ajungă apa caldă sus
Fac dușuri tot mereu cu apă rece.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre vecini, poezii despre picioare, poezii despre toamnă, poezii despre primăvară sau poezii despre parcuri
Trecut întors în viitor
M-am întâlnit cu mine-n viitor
Peste milenii, fără să mai "mor",
Fără să știu c-am fost cândva, vreodată...
Pe-un alt "pământ", "planetă" regretată.
Nu mă știam, din lumea de ciudați;
Amestec, plastic cu metal... robotizați.
Eram în zbor, că n-aveam gravitație...
În planaj de gând, profund în levitație.
Un nanobit din sânge mi-a dat semn
De-un strop de-o genă cu memorie de "lemn"...
Din tatăl meu -ce-l avea "meșteșug"
P-ecran-breloc; lângă un "cal"... și-un "plug".
M-a luat aiurea, ceva nou, un "sentiment",
Cum că m-aș ști pe undeva, pe-un "continent"
Ce nu mai e, din masa uniformă
De-o sferă-n zbor, ce-și schimbă mereu formă...
Mi-am dat un clic pe-album de holograme
Și mi-am luat timp să le disting din mii de "arme"
S-ajung departe-ntre figuri de-arhi-umani
Din trupuri "zale", ce-și vindeau carnea pe "bani".
I-am luat un tot, în electronică analiză
Și-ntuitiv m-am pregătit pentru surpriză,
Căci ramul-cip mi-ntrase "in"-ul în alertă
La gând de virus neștiut... prezență certă.
Nu cred c-am regăsit clona-mi de om
Dar m-am "îndrăgostit" de "floare", "mugur", pom"...
Am mers-alunec pe-un imens de "gheață";
M-am îmbătat printre "licori", cu-n pic de greață.
Necaz mi-au dat ființele "carnale"
În veșnic "chalenge" de ambiții goale
Fără valoare, simple speculații,
De-a mult avea și... drepturi de creații.
Sunt "turmentat" de-atât pierdut în "simțuri"
Ce nu le-aveam de mult, sursă de zimțuri
Ce-mi-mpiedică existu-mi rectiliniu
Trecut, în zbuciumat, "nefericit" continuu.
Sunt deci eu ființa top-rațională
Pusă de-acum în veșnică-ndoială;
De-a mă teleporta din când în când să văd un "pom"
Sau de-a uita cu tot, c-am fost odată... "Om"?!
PS
Am învățat o groază de cuvinte
Ce-am pus în ghilimele, le țin minte
Că-s de pe-un loc numit cândva... Pământ,
Ce redescopăr de-un voiaj, întors în sfânt...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre viitor, poezii despre valoare, poezii despre trecut, poezii despre sânge, poezii despre surprize sau poezii despre simțuri
Autoportret
Mi-am luat penelul din culorile-mi de iris
Și-n lipsă de talent îmi mâzgălesc contururi...
Nu știu partaj să fac, între real și vis;
Am tremur de călău, între sublim-cusururi.
Am Univers fundal, în el mă pierd, mă nasc,
Îmi caut psihopat, origini, înțelesuri...
De stele-s naturalizat, mă vor, mă pasc
Și unicul bilet de intrare-mi este scrisu-n versuri.
Mă lupt, din infantil, cu cifrele-simboluri
Căci logica ursit-am scrisă-n portativ;
Nu cred în absolut, valori în mii zerouri
Căci multe nulități... nu dau "infinit... iv"!
De când mă știu, mă cred la cer o parte,
Albastru-îl am sub pleoape, cu orizont mă leg,
Cărările din frunte mi-s digurile sparte...
N-am stavile visării, inund pământ întreg.
Sunt Vărsător, de aștrii v-adăp cu apa vieții
Ce-o-mprăștii din belșug, cum vise ce-mi curg râu.
Mă vreau imun și-mi caut elixir tinereții...
Sunt veșnic un perdant, nu poți mă ține-n frâu.
Miresmele mă-ncântă, odorurile fine,
Am simțul la măsură, răspund la rău cu bun.
M-au educat părinți și școli cum se cuvine,
Ascult întâi pe altul, reflecții fac când spun.
Și corp și minte am, volupt, cu rotunjimi;
Poți să te-ncânți, să pipăi și să profiți de ele,
Dar de ignori bun simț, respect, produci asprimi...
Sunt blândul neatins, scânteia-mi dă șrapnele.
Am simțul responsabil, sunt pururi benevol,
Prefer, mai mult să dau la altul, decât mie;
Dau inima în dar, cum disc un discobol...
Sunt fericit, când fac, pe altul ca să fie.
E viața grea cu mine; am șarm de irascibil,
Pretind perfecțiunea, viteză am în reacții;
Dar sunt un veșnic nou, iubesc imperceptibil...
Am calități, umor, mă-mpart, de mă vrei, fracții.
Visez la infinit și visele-mi sunt scumpe,
Sunt veșnic neînțeles, doar eu prevăd final.
Garant vreau să mă ai, că dragostea-mi irumpe...
De-mi ești fidel, de suflet, îți sunt gir imortal!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre viteză sau poezii despre versuri
Hortensia (Hydrangea hortensis, sau H. macrophylla)
Florile ei minunate
Au culori ce-s variate,
După cum este pH-ul
Ce-l crează românașul.
Dacă-i șapte sau mai mare,
Sunt flori terne, roz-murdare;
Dacă solu-i calcaros,
Pentru plante-i păgubos:
Sunt carențe fel de fel,
Fierul e cel mai rebel,
Flori de-un verde-s, spălăcit,
Dacă planta n-a pierit.
Când pH-ul este șase,
Ai flori roze, voluptoase.
La vreo cinci și jumate,
Ai flori albe ‒ puritate,
Când pH-ul e sub cinci,
Poți să joci trei huțulinci:
Flori albastre-s, violete,
Ochiul stau să ți-l desfete.
Spun, ca și bătrânul Pliniu:
Dați sulfat de aluminiu!
De vrei flori dumnezeiești,
De pH să te-ngrijești!
poezie de George Budoi din Elogii florilor (25 iulie 2016)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre senzualitate, poezii despre roz, poezii despre plante, poezii despre pagubă, poezii despre ochi, poezii despre jocuri sau poezii despre fier

Regizorul: Ați auzit? Aceste jucării de lut protestează! Se cred oameni! I-am lipit cum am putut, răscolind biblioteci, scotocind prin mii de sertare! Două colaje vorbitoare, asta am plămădit! Fiecare organ al lor provine din altă carte! Îi las să stea în parcul meu fără chirie! I-am învățat să vorbească și acum mă înjură... Lumea mea este un patrulater strâmb! Eu, veșnic vârf. Ei trei, mereu la bază. Patru fețe inegale ale realității. Patru puncte cardinale în haos. Omogenizarea, globalizarea, căderea în simetrie, echilibrarea energiilor reci, toate acestea sunt culmi ale stagnării! Eu vin din haos și cred în haos! Pentru că numai haosul este creator.
replică din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre vorbire, citate despre realitate, citate despre parcuri, citate despre jucării, citate despre energie, citate despre cărți, citate despre chirie sau citate despre biblioteci