Abis de lumină

Prin somn, spre zori,
am recitat Ecclesiastul. Fragmente
pe care visul-veghe le-nşiră
sub privirile sale atente.
Ieri-noapte am fost chinuit în infern,
pentru multa mea vină.
Azi-noapte, am fost îndreptat
tot spre-un abis, dar
spre-un abis de lumină.
Căci există şi-un abis de lumină, cum
zicea, acu'-i anu'
(sau poate mai mult),
iubitul meu prieten, mutat la Domnul,
Mircea Ciobanu.

poezie de Eugen Dorcescu din Exodul (2001)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcere

N-a fost cu neputinţă. N-a fost greu.
Aseară am vorbit cu Dumnezeu.
La fel de clar, de simplu, de senin,
Cum ai tăifăsui cu un vecin...
E drept că El tăcea. Sau, mai curând,
Iradia în fiecare gând,
În fiecare şoaptă şi impuls,
În fiecare zbatere de puls.
Doar eu grăiam. Şi iată că, treptat,
Discursul în tăcere s-a mutat,
Tăcerea s-a umplut de sens şi ţel,
Tăcerea era drumul către El.
Aşa-I vorbeam. Spunându-I tot, deschis,
Aşa-I vorbeam: Abis lângă abis.

poezie de Eugen Dorcescu din Biblice (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis

Merg, vreau să mă calmez
Sufletul uşor mi-l golesc,
Spre abis uşor gonesc.
Simt ca mă topesc,
În suflet, în soare
În tot ce trăiesc,
Probleme se ivesc,
Mă omoara în tăcere-
Ochii îmi lăcrimează,
Cred că am sânge pe gene-
Dar eu fug spre abis
Şi n-o să mă opresc
Fericirea se arată,
E un nou univers.

poezie de Radu George Valentin
Adăugat de Radu George Valentin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nirvana

Pierduţi fiind, ca-ntr-un abis,
În ziua sumbră şi vulgară,
Să nu te-ndurerezi, mi-ai zis,
Cu glas timid şi indecis,
Ce-ţi spun acum să nu te doară.
Dar am visat acelaşi vis
Azi-noapte, pentru-a treia oară.

Murisem. Şi-n văzduhul pur
Al celor care nu există,
Pluteam: un fluture de-azur,
Fără esenţă şi contur.
Nici pomeneală să fiu tristă,
Să simt regret, teroare, vină,
Disarmonie, armonii...
Nimic din toate-acestea. Ci
O fericire genuină.
N-am întâlnit nici morţi, nici vii,
Nici timp, nici spaţiu, noapte, zi...
Zburam, cu aripi străvezii,
Precum lumina în lumină.

Nu erau ceruri, nici pământ.
Dar nici nu le doream. O, nu!
Mă stăpânea un singur gând:
Să te găsesc, să fii şi tu
Cu mine, unde eu eram.
Un gând, ca un fuior de vânt,
Un gând, ce mă purta vibrând.
Te căutam, te căutam,
Zbor lângă dor adăugând.
Te căutam. Şi-mi petreceam
Eternitatea căutând.

poezie de Eugen Dorcescu (decembrie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste pământuri

Cei ce aţi fost muritori
Peste pământuri domniţi
Vegheaţi alături de umbre
Ne priviti tăcuţi din întuneric
Şi iarăşi muriţi.

V-asşteaptă biserici în noapte
Să vă-nchinaţi, sa regretaţi
Ce-aţi fost şi că sunteţi rătăcitori
Monştrii nebuni şi ne-nfricaţi
Pierduţi eroi.

Căutaţi lumină sfântă
O inimă blândă
Ce-a fost alături de voi
Când aţi trăit
Când aţi murit cu greu
Prin bălţi şi noroi

Şi iarăşi peste pământuri vă pierdeţi
Ghidaţi de stele şi furtuni spre abis
Prin flori de salcâmi adormiţi
Luând cu voi doar noaptea
Dispăreţi în zori.

poezie de Alin Ojog (12 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de abis

Aşa îmi place să mă arunc
în abis
de acolo zborul e de vis
e mai lung
din punctul prezent şi latent
din care începe un inifinit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golgota: ce abis, Doamne, ce... abis!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există lumină

Habotnici ne vor crede unii care
Gândesc că ruga-n genere e vină;
Eu am găsit o mână protectoare
Indicator spre drumul cu lumină.
Şi deie Domnul să nu-l pierd vreodată
Căci prea ades am mers prin mărăcini
Şi ca mulţi alţii mă simt vinovată
Pentru coroana Domnului de spini.

poezie de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de infinit

Infinitul e în fiecare
In care treapta din spate dispare
Depinde ce ai ales
Să urci spre lumină
Sau să cobori in abis

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pavilionul

Eugen Dorcescu

Pavilionul

Chilia mea e-un vechi pavilion
Deschis în patru zări, spre cer şi soare,
Spre-un rai de trandafiri şi spre-o cărare,
Ce duce la altar şi la amvon.

Aici, înveşnicit în priveghere,
Cu parcul plin de zvonuri împrejur,
Eu, scrib eteric în eterul pur,
Purtat pe-a înnoptării adiere,
Scriu psalmi de-argint pe-un pergament de-azur,
Mai dulci decât un "fagure de miere",
Ştiind că în curând voi fi augur
Şi domn peste-un imperiu de tăcere.

(5-8 iunie 2022. Parcul Dacia, Timişoara).

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Timişoara", nr. 21, 10 iunie 2022, p. 1 (10 iunie 2022)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul priveşte în abis. Nimeni nu-i întoarce privirea. În acel moment omul îşi descoperă caracterul. Şi asta îl ţine departe de abis.

citat din Hal Holbrook
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre abis coboară

privirea tăcută a învinsului scăpat
de ultima fărâmă de viaţă surdă
asemenea unei remuşcări stupide
se resemnează şi aşteaptă să vină
când va veni o va privi în ochi
va fi fără cuvântări întortocheate
lacrimile sunt inutile precum ştiţi

în abis se scaldă acum privirea
un deşert mai întins cu multe focuri
acolo vagabonzii vieţii râd de toate
copacul are cranii cu părul blond
până şi corbii croncănesc cu frică

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai fost lumina

Nu m-am născut ca să trăiesc în noapte,
Precum nici schimnic n-am jurat să fiu,
Cu rugi şi nevoinţă în pustiu,
Gustând ale durerii fructe coapte.

Te-am coborât din rai să-mi fii lumină,
Să-mi mângâi ochii greu înrouraţi,
Spre ispăşiri nedrepte închinaţi,
Căci a-şi dori lumină nu-i o vină.

Ai fost răgazul meu pentru visare,
Căci în lumină ea mi s-a trezit
Şi m-ai lăsat în vis încremenit.
E noapte iar, iar eu o arătare.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (22 martie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancora din abis

Corabia viselor mele
Pluteşte pe ape rebele
În marea cu valuri de nor
Şi braţele-ntinse a dor.

Când marea mai cere un vis,
Trimite-n al nopţii abis
O ancoră grea ca un gând
Ce-n ape aşteaptă, oftând.

E gândul din ape rebele,
Corabie-a viselor mele!
E gândul cu braţele-ntinse
În lumea cu mări necuprinse

Şi cere, mai cere un vis
Pe-un lanţ ce coboară-n abis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa încă îmi predă lecţia de zbor, şi anume că orice zbor începe cu o cădere, iar clipa îmi poate fi abis sau înalţime. Vârful aripilor se toceşte doar atunci când urci spre lumină.

citat din Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis ce eşti

Abis ce eşti,
Eşti rece, şi de ceaţă-nvăluit
Eşti drumul fără de sfârşit,
Mă chemi spre tine, chemarea ta e rece,
De al tău hău, nimic nu poate trece.

Mai stau o viaţă şi cu riduri multe,
Mai stau un veac, chiar şi pe stânci abrupte,
A ta prăpastie cu vrute şi nevrute,
A tale stânci în pietre fie rupte.

Nu-i timp, nici ceasul nu va bate,
Doar vântul aprig încet mă dă pe spate,
Voi fi tot lângă prispa mea de-o viaţă,
Nu m-aştepta, mai am un pic speranţă.

Îngeri sublimi, veniţi de mă luaţi,
Spre cer, Tu, Doamne, doresc să mă înalţi,
Te las abis, rămâi hain şi rece,
Nu am nimic cu tine de-oi petrece,

Aici e doar iubire printre stele,
Rămân o stea, rătăcitor cu ele,
Rămân o stea

poezie de Petru Hadbavnic (24 decembrie 2014)
Adăugat de Petru Hadbavnic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritm de continuat

Noaptea nu a fost de vină
S-a-ntâmplat că s-a-ntâmplat
Fire oarbe de lumină
Au suit încălecat.

Lucii plase sanguine
Desenând Electric-Cer
Tremură în voi şi-n mine
Ciorna Marelui-Mister

Peste cat şi peste vis
Lungi persoane somnambule
Clatină lângă abis
Þeste verzi de libelule.

Şi gunoiul în căldări
Fierbe colorând cu pete
Roşu-galben fund de mări
Pe înecul din perete.

S-a-ntâmplat că s-a-ntâmplat
Pe la colţuri, pieze rele,
S-au bătut şi s-au scuipat
Pentru inima din ele.

Ochiul sfântului la geamuri
Plânge palid căci în curte
Bat pe burta lor tam-tamuri
Mâţele cu labe scurte.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii cad spre cer; căci Dumnezeu e un abis privit de jos.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de sickly_connection
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există oare un abis prin care iubirea cu aripile ei puternice să nu se poată strecura?

E.T.A. Hoffmann în Elixirele diavolului
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a făcut să fim o rouă

Nici n-a fost şi nu va fi
Nimenea ca şi Isus
Să trăiască cum trăi
Domnul sfânt venit de sus

El a fost pururi curat
Fără pată fără vină
Omului cum nu s-a dat
Să trăisacă în lumină

Doar Isus a împletit
Adevărul cu lumina
Căci a fost desăvâşit
Şi iubire-ntodeauna

Numai El este viaţa
Creatorul în mărire
Ce ne spală-n rouă faţa
Şi ne-mbracă în iubire

Plin de Duhul Sfânt era
Şi în milă şi-n răbdare
Pentru oameni El trăia
A vieţii vii cărare

El era Lumina lumii
Ce pe om îl luminează
De pe căile minciunii
Pe stâncă El îl aşează

Şi-l tranmsformă-ntr-o lumină
El însuşi să lumineze
O viaţa mai deplină
În sine el să creeze

Reazim sfânt şi sprijin dulce
Pentru om Domnul a fost
În lumina-i ce străluce
Ne-a dat viaţă ne-a dat rost

Pe cărarea Lui Divină
Pe atâţi Domnul ne-a luat
Ne-a spălat şi fără vină
Pe stâncă ne-a aşezat

Ne-a făcut să fim o rouă
Pentru a Sa împărăţie
De e soare ori de plouă
Mire veşnic să ne fie

Glorie dar Lui Mesia
Slavă cinste şi onoare
Căci ne arată veşnicia
El fiindu-ne salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!