Durere

Un nu știu, ce-i inexplicabil
Ca și cum doar cuvânt n-ajunge,
La fel cum rău ce tot străpunge;
Hâd penetrabil, implacabil.

E doar când simți că ești, că te-ai
Pe bucățele ignorate,
Când redescoperi "sănătate"
Nu doar cuvânt... ci bir să dai!?

Inopinat îți devii rival
Sau altceva; un zvâcnet surd
Dintr-un afund ascuns, absurd,
Ca și cum n-ai fi tu... Halal!

O înlănțuire strânsă-n carne,
Se apăsând 'n dezintegrare
Pe fir țesut cu încleștare
Să țină, întreg să nu răstoarne...

Ispititor te-mpinge-n gesturi
Să rugi ardoarea, să disloci
-Din bun ce-l ai și rău invoci
În debaras-... ce crezi că-s resturi!?

Ciudat să-ți crești cu grijă eul
Visând că-ți ești deplin stăpân
Și fără semn, cum un nebun
Să-ntorci ușor bine, în greul...

... Ce-i blestemat să-și ia pedeapsă
Stupidă, ca-ntr-o-nfiorare
Se declanșând voios, că doare
Cum glonțul; ce-i nul fără capsă!

Suferă suflet, minte, gândul,
Pe rând sau toate odată, strâns
Cu inima, cu corpu-n plâns
Sperând în gând că-și trece ea vrândul.

E junghi ce strânge, sfredelește,
Înțeapă, stoarce, arde, frige,
Zvâcnește-n vuiet, minte-ncinge,
Apasă, sfarmă, găurește...

... În usturime explodează
Și roade, îngheață inimi, smulge
Respir... puls, gând, visări străpunge
În prăbușiri epuizează!

Oroarea-i că e al tău străfund
Sădindu-se în lut ce-l ai,
Rupând sălbatic ce nu-i dai,
Trezind la crudul "muribund".

De ce-i creată -umilind
Cu atât amar de-ngenunchiere,
De rupt de zbor, strigăt, tăcere-
Durerea?... Simbol suferind!!!

E nevăzut ce-ți ia plăcere
Când crezi că-i doar frumos și bine;
Semnal că mierea-i din albine
Și dulce nu-i fără durere!...

E-n fond se pare un răspuns
Că nu cedezi la lupta strâmbă,
Când soarta chipul își scălâmbă
Și-ți spune; a naște nu-i îndeajuns!

poezie de (16 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Boală

Când ești în culmea fericirii, fără griji
Ș-instantul făr-aviz îți face rozul... alb de coală
Și plan nu mai există, vise se transformă-n schiji...
E-un inefabil yang, un început de boală!

... Și n-ai control, nu mai ești tot, corp, craniul,
Te doare eul ce-l credeai al tău,
E-un altul, mintea nu-nțelege straniul
Păcat de blestemat ce-ți ești... sursa de rău!?

Te diseci singur cu scalpelul vinei
Ce-o treci tardiv pe-un fals de expertiză
Să-ți redescoperi ce-ți cerșea subconștientul milei...
Și-ai ignorat semnal... somat cu-aviz de criză!

Ești?... Nu! Te lupți cu tine, ce-i un altul
Neiertător, paradoxal dușman de propriul sine!?
Cu ochii tulburi -sticle goale- doar implori înaltul,
Ce-ți amintești subit... și faci prieri de bine.

Ți-ai rupe trup bucăți, s-arunci bolândul,
Ești o mulțime și-n fond singur contra toți.
Te tângui și-ntinzi mâna cu-i uitaseși, blândul
Mereu alături, nevăzut acolo... Când nu poți!?!

Te scurgi în ape-n flu torid cu-nghețuri umbre
Și mintea-ți fuge fără frâu printre himere;
Devii un nimeni, amalgam de gânduri sumbre,
Doar înțepate... un soi de fizic masochistic de durere.

Și trece timp și viața trece acalculată,
Doar mîna-ntinsă stă să cadă-n deznădejde;
Că-n veci, de-ar fi, să fi n-o să mai faci ca altădată...
E oare-ntâia dată când juri sincer și te-agăți... nădejde?!?

Noroc cognostic lâng-amor de dragi, de-aproape,
Ți-ndreaptă trup și mai mult suflet, penitență
Ce crezi c-o ai, s-o dai în schimb la nedreptate
Ce-ai adunat în timp... să-ți iei în troc convalescență.

Te-ntorci la tot, ești încet tu, bucăți tot mai știute
Și-n uvertură ești mai cast... dar uiți curând de rău
Iar te-amăgind; crezând că viețile-s mai multe...
Uituc sărman, n-ai învățat că singur ți-ești călău!?!

poezie de (16 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Dar pe tine te-ai uitat

Eu te știu... poate mai bine decât vrei să îmi arăți,
Nu ești tot ceea ce pare, nu ești tot ceea ce poți,
Și nu caut explicații, definiții n-am să-ți dau,
Cum să definesc frumosul lângă care vreau să stau?

Ești doar tu, aceea care, zămislește tot ce-i pur
Fără tine frumusețea n-ar mai exista în jur,
Nu ne-am naște niciodată, făcătoare de minuni
Care ne veghează pașii, ca să devenim mai buni

Aș putea să-ți spun iubire, aș putea să-ți spun destin,
Ești în toate și ești totul, ești și dragoste și chin,
Lacrimile tale udă tot ce crește-n jurul tău,
Ești lumina infinită care vindecă ce-i rău

Noi suntem doar prunci pe care tu îi crești și îi păzești
De păcatele umane, de durerile lumești,
Fără tine nu-i trecutul, viitorul nu ar fi,
Suntem toți bucăți din tine, suntem toți fiice și fii

Eu te știu, te simt și-n suflet te voi ține talisman,
Să nu pot uita vreodată să iubesc frumos, uman,
Însă am o rugăminte, o șoptesc cu un oftat,
Ai grijă, te rog, de tine... mi se pare c-ai uitat...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când

Când mi se face-n suflet dor
De cum erai și nu mi-e bine,
Să știi că-s vânt ce-ți suflă nor
Să nu te picuri în suspine.

Când voi simți singurătate,
Așa cum mi-e de zi cu zi,
Să știi că-s marea-n val de ape
Să-ți scalde chip, să știi, să știi.

Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-ești vis,
Să știi susur îți voi fi, șoapte
De-un înger, păzitor trimis.

Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.

Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îți voi sclipi-n inel, brățară,
Diamant pur, din taciturn.

Când nu voi mai simți văpaie,
Că-n minte nu-ți voi fi făclie,
Să știi că mă-mpletesc din paie
Să mă porți bor de pălărie.

Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi ești tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.

Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să știi că-s tot ce-i împrejur
Să poți să calci, capul să-ți pui.

Când va pica o stea pe cer,
Ușoară, doar cât să te-atingă,
Să știi că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ți stingă...

poezie de (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viața

Viața este-un parcurs în paralel;
De îmbătrânire fizică, fără planificare,
Sau câteodată un parcurs spre țel...
Și gând nemuritor într-o perpetuă exersare!

Viața-i o mască adesea obligat s-o porți
Ca să dea bine, sau e-un fel de-a fi
Ce ți-l impui tu singur; un căutat de porți
La care bați c-un nume fără importanță... Știi!...

... Că e și nudul, viața și pe-afară și-n înăuntru,
Ce nici n-arăți cu adevărat decât oglinzii
Și ascunzi perindele ce fug; le știe gându'
Ce-l nu vei spune-n veci nici funiei, nici grinzii!

Viața-i un trepăduș, ce-l știi, crezi că-i al tău
Și nu-i; tu-i ești al ei, la libera discreție,
Chiar de te-ncumeți să faci numai bine, nu și rău...
Rămâne ea, cuiva! Tu!... O zi, cadavrul de pe masa de disecție!

Viața-i frumoasă cum buchetul ce-i în vază,
Ce te încântă în culori și dulci parfumuri;
Dar tija s-a tăiat cu țipătul de-o primă zi, la prima rază
Și tot mai veștedă-i, de-un car de-atât de multe drumuri!...

Viața-i doar gust endorfic de plăcere
Găsită apoi în reflecții din trecute
Atât de rele, când au fost... sau bune efemere!...
Doar gând și mintea le pictând, pe dispărute...

poezie de (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Durerea neputinței

... E un strigoi ce bântuie doar pe-unii
care susțin că-s doi, precum nebunii
și nu pot piept să țină frîu destinului...
N-au niciun mijloc, chiar cu rugi divinului.

E-un tot nefast, de tine nu depinde
oricât ai fi de cast și orice-ai intreprinde...
E-un joc d-independență-ntâmplătoare
de-un pur noroc care când naște, moare.

E-n fond nenorocirea, n-ai cum ajuta,
fiindcă menirea n-ai chiar și de-ai încerca
și doare suferința... a celui ce-l iubești
și nu știi să-i dai "ființa"-ți... ce-i dorești.

Oh, cumul trist e-n ochii cu sclipire
ce șiroiesc tăcutul drept mărturisire,
cu-ntoarceri repezi la ce e credință
sperând minunea-leac la... "neputință".

poezie de (11 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Celălalt

Se umple timp de tine, spațiu-i vid
Dacă nu ești, mi se oprește totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e țel... cenușă este focul.

Nu mai e sunet de-ți dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai ești un sunet
Și nici speranță nu-i când bun rămas
Nu-ți lași... nici fulger nu-i de nu ești tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Și amprentă-și caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Ești poezia vieții din neantul prozei.

Cum un cristal de gheață nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulcești
Sorbind sarea și amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... ești gesturi îngerești.

Ești nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existența însăși cum lumea-i doar una
Ce-o ți tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

A revela ție

Ce revelație trăiesc în plin lugubru
Deodată păcălit de propriul ego
Încrezător imaginii non stop, placebo
De zi cu zi, visând mizeria-n picaj salubru?

Sunt de-un ceva timp însumi eu cu mine
Atât de strâns că nu remarc schimbare
De suflet nevăzut, simțit, de fizic un atare,
Crezând că zboru-i infinit și tot ce-i roșu sunt rubine!

Nu, timp nu trece de nu-i ceas sau nu e limbă
Să miște sau să-ți strige, sau șoptească
Pe-ascuns, să-ți dezgolească falsa mască
Ce-o porți, o măsluind că nu se schimbă!?

Așa-i o zi când brusc nu ști ce ești
Și răul ți se-nfige-n minte-n cărnuri
Definitiv ș-imunul piere, visu-i fum pe hornuri
Mânjind din negru-n gri spre alb!... Întinerești?

Cum, oare toți au fost la fel deodat' pârâți
De-o fără vină în trecere de timp, neștiind
Și nu dintr-un 'năuntru?... Nu-i "îmbătrânind";
E "în jurul" doar ce-ți fluieră pe margine... Niște amărâți!

poezie de (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De cuvânt

Cât fals este-n enunțul "de cuvânt",
Cu aluzie la cel ce îl respectă;
Cum leac la rana ce-i infectă
Și leacu-i doar o vorbă, legământ!

Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,
Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,
În ziua când cuvânt este-o poveste,
Pentru naivi-... minciună-n epilog!

Zboară cuvintele-n eter cum anestezic
Pentru dureri avute, împărtășite
La popi diverși, fără sutană, cu vrăjitorite
Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!

Și fapte-i drept că le urmează apoi,
Dar nu purced cuvântului ce-i dat
-Cu bună știință întors, tot amânat, uitat-
Doar plasture pe abcesul de buboi!

Este legat din vechi, cuvânt cu onoare
Și cinste, azi cuvinte aproape dispărute
Din uzul celor ce destin pot rupe,
Zâmbind lingușitor, pervers... "Tot e-ntâmplare!"?

Și cum se-ntâmplă într-una doar dezastre,
Orice minciună trece, tot; cuvânt e gol
Și la prieteni, ori iubită, magistrat pe rol...
Căci flori sunt și uscăturile din mocirloase glastre!?!

Să-și schimbe și popor din triste obiceiuri
Și "om de fapte" să-și asume drept proverb
Nu gând, ascuns în vorbă... purul verb
Să fie el, chezaș cât încă-și mânuie condeiuri!...

... Să-și scrie singur soarta, mirul din uleiuri!

poezie de (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Căutare

Sunt iar un gând, pe strada
Dintr-un oraș himeric,
Acum, visând balada
De amor, trăit feeric.

Mi se topește piept
La glas de sub timpane.
În vele-n vânt... mă-ndrept
Spre forme diafane.

Cu sufletul la gură
Aștept din nou apel,
Să pier în aventură...
Fără, în minte, țel.

Doar să-ți simt iar parfum,
Amestecat cu tine
Și să te-ajung din drum,
Pe unde-oi fi, cu cine...

Și nu mai dorm, sleit,
De-atât extaz să-nviu
Suflet, de atunci murit
Și trup, în trup să-ți fiu.

Dar gândul nu-i îndeajuns
Că-i doar un vis, neființă
Și-aștept să-mi iau răspuns,
Să-mi caut suferință...

... Și pășesc tremurând
Pe strada de-un oraș,
Cu drog de tine-n gând...
Un sniff de pătimaș...

poezie de (9 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pierdere de propriu

Cât n-ai pierdut părinți, bunici,
Ești răsfățat încă de soartă;
Singurătăți nu-ți bat la poartă...
Întreg ești încă tot, pe aici...

Nu știi ce-i încă suferință,
Când plaga, altora o credeai...
Ți-e episod; când nu mai ai
Un lucru, poate nici credință...

... Ce-i caldul așteptat acasă
-O mână în păr, un strâns la piept,
Un împrejur, bine- îs defect;
E-o lipsă în scaune la masă!

Când pierzi alăturea de sânge,
Îți pierzi procent din tine, trup,
Gânduri; nu mai ai tot și grup,
Mai puțin e... El, ce te-ar plânge!

Stai tot mai des îngândurat,
Te condamnând de bucurii
Ce-ai tăi, în țarina fără vii,
Nu le mai au și-l simți... păcat!

Rămâi încet tot mai stingher,
Te cauți parte-n noi copii...
Dar altfel sunt; în zbor, zglobii,
Până ce-i lași... La rând, toți pier!

poezie de (23 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Aș vrea să știi

Azi nu-i lumină pe pământ
Și nici în ființa mea putere
Să sper că ești, să simt că sunt
Dorită pentru-o mângâiere.

Azi e-ntuneric și e trist
Și inima-mi este pustie
Și nu mai știu dacă exist,
Nu știu ce-a fost și ce-o să fie.

Nu sper nimic, nu cred nimic;
Credința-i doar în Dumnezeu,
Curajul este tot mai mic,
Durerile le simt doar eu.

Aș vrea să nu știi ce-i durerea,
Ce-i zbuciumul și ce-i tristețea
Aș vrea ca tu să ai puterea,
De a simți ce-i frumusețea.

Dar nu a celor trecătoare
Și nu a celor ce le simți
În clipe pline de-ncântare,
Când ești mințit și tu te minți.

Aș vrea să știi ce e iubirea
Ce-o port în suflet nepătată,
Aș vrea să știi ce-i fericirea,
Ce-nseamnă dragostea curată.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Țară în ipostaze

Dragostea de pământ de țară rămâne o pururea ascunsă,
Nesimptomatică, cum codul de-un virus înglobat în genă,
Un saprofit ce-ți ține hang cât simbioza-i nepătrunsă
Și-un neștiut, ori cunoscut, pretinde loc... o alergenă.

Se poate rupe doar liant, când pasul calcă în afară
Și duce trup pe alt tărâm, mințind pe minte că-i la fel,
Iar mintea-și spune că-i doar tren, ce s-a oprit în altă gară,
Poate o haltă, o escală, cum pușca în pace... pe-un rastel.

E-un dedesubt dogoritor, cum magma sufletului, caldă,
Ce poate plânge în ochi de lavă când s-a strâns, doar insurmontabil
Și, vrea să curgă, să atingă marea, iubirea ce i-e scaldă,
Să-și răcorească mădulare de-atât visat... în sol instabil.

E loc și mamei adoptive, ce primitoare crește pui,
De-i mic, ori mare și-l adoptă și-i face leagăn, fără lanț,
Doar să se avânte, că-i o doică ce alăptează orișicui
Și-și pune cald sân la bătaie și pat, culcuș... în loc de șanț.

E țara o obcină, ori mâna, întinsă ca să-i crești în palmă
Și gând nu poate să despartă un suflet ce-are două mame,
Că e-atât loc, de este suflet și mult cuvânt, când nu-i sudalmă...
Dar parcă cea care te naște, nu poate sânge să destrame...

poezie de (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel AurelianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ești...

Ești ca un gălbenuș de floare-n tei,
Ești ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai știu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Ești ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Ești roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai știu, somn n-am, îți dorm în poale
Doar când cosițe-ți simt, mă mor de TU, de bine.

Ești ca un copoțel ce-și cântă pasul lin,
Ești o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai știu de-s orb, de nu-ți văd ochii
Doar când te-adulmec și te-aș bea de amor-venin.

Ești ca dulceața de salcâm cursă din spini,
Ești ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai știu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ți fac pază, nori de-azur senini.

Ești ca un înger cu căpșor de bucle,
Ești ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai știu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând și trup îți dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea ești altfel... diferit,
Prea iubești și ești iubit

Sau te pomenești, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Și cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbești, ce zâmbet ai!
Și nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu știu cum... de ce exiști
Printre cei ce sunt prea triști?
Poate ești o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu ești... oare? Ești real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existență,
Poate vis... dar ce prezență!

Ești doar sufletul oftând,
Mă alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulțumesc, mă simt mai bine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Repaus

Nu-i gravă moartea, e doar ascultare
continuă fără răspuns, odihnă,
răbdare multă, o reflecție de tihnă
tot așteptând himerică-nălțare.

Este la fel, frustrant precum exilul
supliciul când ai vrea să spui
și nu știi limba; ești al nimănui,
ca mut, fierbând, un nedorit... Bacilul!

O accept așa că este, însă-i straniu
că toate, rugi și plânsete-s zadar;
nici lumânări nu luminează, nici arar
măcar să vadă cale către suflet, craniu.

Mereu senzația-i c-aștepți să-ntoarcă
cel dus; i-auzi până și glasul,
privești în gol mănncându-i parastasul,
dar nu e nimeni dialog să stoarcă...

... Ce-ai vrea ca-n timp să fi spus tot!
Mai rău, nici gust n-aveai de ascultat;
te speli c-o lacrimă pe-obraz. Păcat
că doar acum vrei imposibilul... Netot!

Om o învăța vreodată ce-i repausul;
să stai s-asculți, s-ai timpul să privești
tot ce-i aproape, trecător, așa cum ești,
că ști c-o zi o să petreci la fel, spre haosul...?

poezie de (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Întoarcere înainte

Când reprivești fost în imagini și doar din retrăiri trăiești,
E timp când ancoră-i mai grea, la fund te ține, nu mai ești!
Aluneci parcă, crezi himere ce din adâncuri gând salvează
Și uiți că-not retur sufocă răsuflu, gânduri îți retează!
Nu poate un trup, ce-i loc de corp și d-energie neinfinită,
Să urce iar din ou bătrân, matur copil; toate-s ispită!
Iar implacabil timp se scurge, permis ne cerând să marcheze
Piele-n definitiv traiecte... Vise căpoase rămân treze!
Cât încă-i termenul înscris un neștiut și-o zi-i din altă,
Să-ți smulgi din frâie neputința, trenul ținut uitat în haltă,
Să-ți porți gând nărăvaș cu "eul", bagaj de tine în vagoane
Din ieri, mâine să lași trecut, să înfrunți un viitor cu toane!...
Că doar parcursu-i hărăzit, cum lumea o știe, nu te minte
Și întoarcerea să-ți faci elan de zbor, spre abisul înainte!...

poezie de (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ți-l tot crești, i-l făgăduiești;
i te faci dator chiar din prima zi, îi ești o obișnuință,
că așa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice ființă
și își face rondul ca pe-un cart de veghi... Toți dumnezei... ești!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veșnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neașteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăță de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Și în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaște, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-și face un calcul, n-are etalon, nu știe etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toți, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toți leat din sfera neantă din aceleași ere,
obligând orice-i bun, seminții, să înnască singurele gânduri
cum să nu șomeze, angajată sieși, morții... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naște, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... niște efemeride!!!

poezie de (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee îndoielnică, exprimare banală, ton serios

Distribuie

Odă Mariei,

Draga mea Marie,
Draga mea soție,
Pentru mine
Ești o încântare,
Esti o fericire!

Fără tine
N-aș ști ce-i iubirea,
N-aș ști ce e viața,
N-aș ști bucuria.

Făra tine
N-aș ști ce-i lumina,
N-aș ști ce-i iubirea,
N-aș ști alinarea.

Fără tine
Lumea mea dispare,
Gândul meu se surpă,
Totu-i nemișcare.

Fără tine
Aș umbla bezmetic,
Căutând în van
Sensul vieții mele,
Sens ce-acum îl am.

N-ai fost doar soție,
Ci și mamă bună,
Ai crescut odrasle,
Cu mult chin și râvnă.

Ți-ai iubit copiii,
Des i-ai strâns la piept,
Le-ai dat roua vieții,
I-ai vegheat discret,
Somnul să îl aibă
Dulce și ușor,
Să nu simtă rece,
Și nici musca-n zbor.
Totul să le fie
Ca o desfătare,
Să nu știe lipsă,
Și nici tulburare.

Te-ai rugat în gând
La cer implorând,
Soarta să le fie
De un bun augur,
Și să aibă parte
De ce e mai bun.

Primii pași în lume
Tu i-ai îndrumat.
I-ai ferit de rele
Și povești le-ai dat,
Să-și urmeze drumul
Cu tot ce-au învățat.
Să-și câștige pâinea
Cu cinste și dreptate.
Să fie în viață
O pildă în toate.

N-ai avut odihna
Zilelor ce-au fost,
Până ce copiii
Și-au făcut un rost.

Și acum bunică,
Nu te-nvrednicești
Să mai stai o clipă,
Să te odihnești?

Să-ți bucuri nepoții
Gândul te apasă,
Să le dai din suflet
Iubirea aleasă.

Atunci, mă-ntreb neîncetat,
De unde atâta putere?
Ce izvor nesecat ascunde
Sufletul tău bun și curat?

Ai crescut copii,
Acum crești nepoți,
Dar nu te-ai plâns vreodata
Cum că nu mai poți.
N-ai pus preț pe tine,
Și nici n-ai realizat,
Că anii ce i-ai dus
Te-au încovoiat.

Ființă altruistă,
Fiintă iubitoare,
Te-așez în viața asta
La loc de cinste mare!
Iar pentru a ta cinstire
Meriti și slăvire!
Scumpă trinitate,
Draga mea soție!

poezie de (15 august 2020)
Adăugat de Gheorghe AlionteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Fără ecou

Aștept din când în când câte-un semnal
De la cei morți; parc-ar fi fost o glumă,
Un simplu joc de-ascunselea fatal,
Cum scrisul nou, după ce-l șters cu gumă.!?

Am sentimentu-acut dorul s-ascult;
Un dulce glas, un sfat sau o părere
Ce-am lipsă atât de des, atât de mult
Și-ating cu mâna, c-ochi deschiși de vrere.

Îmi plimb imagini scurte, atât de clare,
Le așteptând mirat de nerăspuns,
De neatins aieve; scump ce-apare
Nenatural... când ne vorbeam, ne-am ținut strâns!

Nu poate fi doar gând ce-am pe retină,
Ce-am dus pe fir la scoarța-n canioane
Și-ar trebui să îl am nou ca pe-o rutină
Ce-o ascut de lemn până la negru, cum creioane...

Mă fac că uit că-ncepe rău să doară
Și inima mi-o simt cum galopând
Cu capu-n cerc, cum strâng o doagă în sfoară
Și aștept doar un noroc tot stând la rând, la rând...

poezie de (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Andreea Văduva

În lacrimi, tu vii pe lume

În lacrimi, tu vii pe lume,
Fără haină, fără grai,
Fără trecut și fără nume,
Fără să știi ce soartă ai.

Crești, visând la ziua-n care,
Anii... se vor aduna,
Însă, viața de om mare,
Multe palme îți va da.

Vei întoarce des obrazul,
Fiindcă omul e mișel,
Să nu-i spui oful, necazul,
Că-i lup deghizat in miel.

Cu o palmă, mâna-ți strânge,
Vărsând lacrimi de actor,
Cu cealaltă te străpunge,
Cu lamă de trădător.

Așa e și cu amorul,
Ai grijă cui îi oferi,
Visele, gândul și dorul,
Și-ale inimii-ncăperi.

Pe unii, ține-i la ușă,
Sunt musafiri neciopliți,
Se înfig ca o căpușă,
În suflet, fără să-i simți.

Apoi de toate te seacă,
Până... ruină devii,
Cu agoniseală-ți pleacă,
Rămâi în odăi pustii...

Trist, singur și-n agonie,
Știu ce gânduri te străbat,
("Unde ești, copilărie?")
C-am fost ca tine, odat'....
............................................
În lacrimi, tu vii pe lume,
Și tot în lacrimi trăiești,
Iar când viața îți apune,
În lacrimi, clipe cerșești.

poezie de din Blogul "Rânduri rupte din viață"
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook