Durerea neputinţei

... E un strigoi ce bântuie doar pe-unii
care susţin că-s doi, precum nebunii
şi nu pot piept să ţină frîu destinului...
N-au niciun mijloc, chiar cu rugi divinului.

E-un tot nefast, de tine nu depinde
oricât ai fi de cast şi orice-ai intreprinde...
E-un joc d-independenţă-ntâmplătoare
de-un pur noroc care când naşte, moare.

E-n fond nenorocirea, n-ai cum ajuta,
fiindcă menirea n-ai chiar şi de-ai încerca
şi doare suferinţa... a celui ce-l iubeşti
şi nu ştii să-i dai "fiinţa"-ţi... ce-i doreşti.

Oh, cumul trist e-n ochii cu sclipire
ce şiroiesc tăcutul drept mărturisire,
cu-ntoarceri repezi la ce e credinţă
sperând minunea-leac la... "neputinţă".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă

E-un singur zis, în lume, de valabil,
Tot nerecunoscut, întortochiat în schisme
De adevăr, realitate, regretabil
Simbol, ce guvernează în aforisme.

Nu e legat de niciun voluntar,
Mai bine spus, nu ţine de voinţă,
E un urât ascuns de-un avatar,
Ca ateu rugându-se... ce-i nicidecum credinţă.

E mai curând o sumă pentru toate
Şi toţi, conclav de-o lume interactă;
Pedeapsa libertăţii că se poate
Şi că vrei mult... iar timpul nu aşteaptă.

E plaga sângerândă, stând deschisă
Şi n-ai garou, privind cu năzuinţă
Că gând închegă fapta, ce ai promisă
Ţie, nu altuia... Da-i cruda neputinţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă şleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Şi care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem şi de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le ştiu hidosul gând,
Nu-i ştiu pe ce orgii îs stând
Şi când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai ştii de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Şi, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Şi, prostul trece de deştept...
Şi-s aşa mulţi, să-i iau în piept...
Şi ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câştigat
Din toţi de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Şi sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Şansa să ţipe, ce-au tot hoţii...
Şi mi-au luat vis şi, eu, nepoţii
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până şi de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilenţă,
Sau gaură-i inteligenţă...
Ori, sunt şi ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar şi de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greşit şi eu şi, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur şi, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Şi Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai şti de ei, de casă!
Că oricum sunt morţi şi, groapa-i rasă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist

Se joacă-n feste ne... norocul ce şi-a uitat, ingrat, origini,
Că o negaţie-l desparte, de ce el este-n fond făcut;
O punctuaţie-ntr-un şir, delimitată sau totală,
Ce gândurile-ar limpezi şi umăr ar fi să te sprijini,
Un fel de şansă, sinonim de ce-ar fi vrut şi s-a putut,
Dar se pierzând într-un ne fast... Ce trist, mai mult decât o boală.

Este-un suspin, când crezi că aer intubat scurt e resuscit,
Dar nu revigorează hău, e doar un semn de deznădejde!
Este şi-o apăsare, culmea, fără nimic de greu pe piept;
O sfâşiere virtuală de inimă, de-un trup rănit.
E-un zbucium calm, un antonim, cum stoic curmi rapid primejde...
Un nor, ce poate picura direct pe colţul de ochi drept.

Şi nu e sânge să repare, să curgă să astupe plagă
Şi nici a egoului morfină să stingă "doare" de moment.
Nu e nici oul de-o speranţă; doar nevăzut, o cecitate,
Nu un orbit ce-ar putea trece, de mai e timp. E încă vlagă!?
Nu-i iremediabil încă, nu s-a produs un accident!...
E trist de tot, cum de-altul moare, dar crezi încă-n eternitate?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de Mărţişor

E ziua când exultă amor
Răsfrânt în raze noi de soare
De-un ghiocel, sărut în floare
La piept de inimi... Mărţişor!

E întâi, din nou nebunul dor
Când lumea iar perechi se împarte
Să-şi jure că nimic desparte
Gând pus pe-un vis... De Mărţişor!

E martie, el, sfredelitor
Trezit din gheţ, sol revenirii
La caldul pârg, dând rod iubirii
Prinsă-ntr-un fir... De Mărţişor!

E, în aer parcă doar fior
Ce zboară între bărbaţi, femei.
Cu precădere e ziua Ei
Căci lumea... Ei, e-un mărţişor!

E-un simbol EA... Ce toţi o vor,
E EA, renaşterea la mor,
E-un feminin, răscolitor...
Şi eu, m-anin pe-un piept... O ador!

EA, ne-a dat lumea... Mărţişor!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boală

Când eşti în culmea fericirii, fără griji
Ş-instantul făr-aviz îţi face rozul... alb de coală
Şi plan nu mai există, vise se transformă-n schiji...
E-un inefabil yang, un început de boală!

... Şi n-ai control, nu mai eşti tot, corp, craniul,
Te doare eul ce-l credeai al tău,
E-un altul, mintea nu-nţelege straniul
Păcat de blestemat ce-ţi eşti... sursa de rău!?

Te diseci singur cu scalpelul vinei
Ce-o treci tardiv pe-un fals de expertiză
Să-ţi redescoperi ce-ţi cerşea subconştientul milei...
Şi-ai ignorat semnal... somat cu-aviz de criză!

Eşti?... Nu! Te lupţi cu tine, ce-i un altul
Neiertător, paradoxal duşman de propriul sine!?
Cu ochii tulburi -sticle goale- doar implori înaltul,
Ce-ţi aminteşti subit... şi faci prieri de bine.

Ţi-ai rupe trup bucăţi, s-arunci bolândul,
Eşti o mulţime şi-n fond singur contra toţi.
Te tângui şi-ntinzi mâna cu-i uitaseşi, blândul
Mereu alături, nevăzut acolo... Când nu poţi!?!

Te scurgi în ape-n flu torid cu-ngheţuri umbre
Şi mintea-ţi fuge fără frâu printre himere;
Devii un nimeni, amalgam de gânduri sumbre,
Doar înţepate... un soi de fizic masochistic de durere.

Şi trece timp şi viaţa trece acalculată,
Doar mîna-ntinsă stă să cadă-n deznădejde;
Că-n veci, de-ar fi, să fi n-o să mai faci ca altădată...
E oare-ntâia dată când juri sincer şi te-agăţi... nădejde?!?

Noroc cognostic lâng-amor de dragi, de-aproape,
Ţi-ndreaptă trup şi mai mult suflet, penitenţă
Ce crezi c-o ai, s-o dai în schimb la nedreptate
Ce-ai adunat în timp... să-ţi iei în troc convalescenţă.

Te-ntorci la tot, eşti încet tu, bucăţi tot mai ştiute
Şi-n uvertură eşti mai cast... dar uiţi curând de rău
Iar te-amăgind; crezând că vieţile-s mai multe...
Uituc sărman, n-ai învăţat că singur ţi-eşti călău!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partida (singular de "partide")

E meciul destinului
Dintre echipa sărăciei
Împotriva a chinului;
Ambele ale zădărniciei.

Grupa însă mai conţine
"Team"-ul fortunaţilor
Care sunt alte destine...
Cele ale bogaţilor.

Complentare-n concurenţi
- De reguli mediatori -
Sunt nişte independenţi,
Deputaţi şi senatori.

Arbitri sunt arbitrariul
Amestec proliferând...
Între pro şi ce-i contrariul
Pe cel drept... eliminând.

Statistica ne conduce,
Evident făr' de tăgadă;
Biruinţa ce se induce
E-a celor ce ştiu să pradă!

Scorul are doar un sens;
Dă lider câştigător...
EGALUL e-un fals... consens;
NULUL... e-un nemuritor.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Un nu ştiu, ce-i inexplicabil
Ca şi cum doar cuvânt n-ajunge,
La fel cum rău ce tot străpunge;
Hâd penetrabil, implacabil.

E doar când simţi că eşti, că te-ai
Pe bucăţele ignorate,
Când redescoperi "sănătate"
Nu doar cuvânt... ci bir să dai!?

Inopinat îţi devii rival
Sau altceva; un zvâcnet surd
Dintr-un afund ascuns, absurd,
Ca şi cum n-ai fi tu... Halal!

O înlănţuire strânsă-n carne,
Se apăsând 'n dezintegrare
Pe fir ţesut cu încleştare
Să ţină, întreg să nu răstoarne...

Ispititor te-mpinge-n gesturi
Să rugi ardoarea, să disloci
-Din bun ce-l ai şi rău invoci
În debaras-... ce crezi că-s resturi!?

Ciudat să-ţi creşti cu grijă eul
Visând că-ţi eşti deplin stăpân
Şi fără semn, cum un nebun
Să-ntorci uşor bine, în greul...

... Ce-i blestemat să-şi ia pedeapsă
Stupidă, ca-ntr-o-nfiorare
Se declanşând voios, că doare
Cum glonţul; ce-i nul fără capsă!

Suferă suflet, minte, gândul,
Pe rând sau toate odată, strâns
Cu inima, cu corpu-n plâns
Sperând în gând că-şi trece ea vrândul.

E junghi ce strânge, sfredeleşte,
Înţeapă, stoarce, arde, frige,
Zvâcneşte-n vuiet, minte-ncinge,
Apasă, sfarmă, găureşte...

... În usturime explodează
Şi roade, îngheaţă inimi, smulge
Respir... puls, gând, visări străpunge
În prăbuşiri epuizează!

Oroarea-i că e al tău străfund
Sădindu-se în lut ce-l ai,
Rupând sălbatic ce nu-i dai,
Trezind la crudul "muribund".

De ce-i creată -umilind
Cu atât amar de-ngenunchiere,
De rupt de zbor, strigăt, tăcere-
Durerea?... Simbol suferind!!!

E nevăzut ce-ţi ia plăcere
Când crezi că-i doar frumos şi bine;
Semnal că mierea-i din albine
Şi dulce nu-i fără durere!...

E-n fond se pare un răspuns
Că nu cedezi la lupta strâmbă,
Când soarta chipul îşi scălâmbă
Şi-ţi spune; a naşte nu-i îndeajuns!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de primăvară

Renaşterea-i atemporală,
Nici nu-i legată de fotoni...
Este-n miresme de atomi,
E-un luciu fin, de poleială.

Luna-i un taler de argint
Ce-o prinzi în piept ca pe-un breloc...
E însemn de-aducere noroc,
E-oglindă, chipul să ţi-l prind.

În nori de licurici verzui
Stăm îngânându-ne-n plăceri...
Din somn de iarnă-s reînvieri...
Mă prind, în ochii tăi căprui.

Tot e-un albastru de fundal
În care dorm mii mesageri...
Doar ciripesc de mângâieri
În noaptea de amor fatal.

E-un aer reavăn de planetă,
Îl simt, în alveole, în pori.
Sunt mii d-esenţe de la flori...
Îţi mângâi gâtul de egretă.

Într-un amestec de fiori
Cu recele de noapte clară,
Nări simt parfum de aişori;
Am renăscut, e PRIMĂVARĂ!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petiţie în van

Viaţa-i de-a dreptul cutremurătoare;
Un cifru fără cheie, de damnat,
Iluzie perpetuă de-un "existat"
Cu care te complaci perfid... până se moare.

Îşi joacă rolul ilegal chiar de ţi-e scris
Şi o semnezi c-un nume fără noimă;
Nu corespunde scopului, e-un cânt de doină
De jale... întreruptă de-o credinţă-n paradis.

E-un echilibru şubred ce-ţi procuri
De unul singur printre alţii ai tăi, creduli,
Cu toţii contractanţi, la fel de nuli,
De miliarde de sentinţe... fără legi şi fără juri.

E cel mai important bun de-un Pământ
Ce nu ştie decât de roata-i ciclu;
Născând, murind, tot ce are-ntr-un periplu,
Să preexiste... n-acordând vreun legământ.

Oh, ce de genii, de la Einstein la albină,
S-au perindat cu toţii, induşii în eroare,
Ascuns-având, nedrept, ziua când "EU" le moare...
Şi nu s-au revoltat... perpetuuându-şi vină.

Ca zeci de mii de miliarde dispărute
Mă mor la rându-mi de-un trupesc necaz
Şi-aş cere socoteală ferm, de la obraz,
Către un ce... sau cine ţine datele oculte.

Am dreptul, cred şi cred într-o credinţă,
Să-mi ştiu traseul contractat şi nesemnat,
Cu clauze şi dată... nu doar "întâmplat";
Că-l merit... prin câştig curat, din suferinţă!

Sunt un nevinovat ce-am fost creat ofrandă
Şi-am sufletul cam cât o Galaxie
Şi tot nu pot să fac din viaţa mea o bandă
Fără sfârşit... căci moartea nu învie.

E-un astăzi fiindcă-i azi că eşti şi tu,
Există fiindcă eşti, c-altfel n-ar fi,
Sau nu ştiu, dacă e şi tu n-ai fi, mai ştii
Există, e... da?!? Sau doar există... nu!?!

Acum o ştiu din proprie experienţă
Căci mi s-a dat un sol neaşteptat;
Se pare-a fi contractul expirat
Şi-s încă tânăr... şi n-am penitenţă.

Ah Doamne... zic -aşa cum zic mereu,
Dar făr-a şti precis de ce-o făceam-
De totul mi-ai fi spus direct, mă alegeam
Etern reprezentant contractual... Un comis zeu.

M-aş dedica pe veci către oricine
Să-i fiu chezaş pe merite şi suflet,
Să-i spun pe şleau de termen, de cât umblet
Va avea parte... Aşa cinstit, cum se cuvine!

M-aş da definitiv neantului şi aş uita de mine,
Dar nu ştiu dacă plânsu-ajunge; cine intervine, către cine?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

O formă de metabolism bazal,
Ce prin noroc e involuntar,
Se aplică în stadiul planetar...
E, zi de nopţi, e universal.

E-o pierdere-n volum de viaţă,
E-un paradox de viu câştig,
E timp, din timp, ce-ai stat covrig
În pântecele... start de aţă.

E-o descărcare de sublim
Cu eroi mascaţi cu alte feţe;
Fiori uitaţi, pot să te îngheţe...
E-un thriller maxim, e un film.

E odihna sufletului, minţii;
Ce pierzi din zi, trăieşti în noapte,
N-ai ochi, nu-s vorbe, nu sunt şoapte...
E SOMNUL... ce-au etern părinţii.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcan... de poezie

Din călător, pe alei de poezie
M-am rătăcit, pe conul de-un vulcan
Ce pare stins, lipsit de frenezie
De culori vii... Era doar fadul tan!

M-am dezgolit de orice precauţii
Şi m-am întins înscrisuri, mădulare,
Cum pur în adevăr îndrugi... discuţii
Pe-un sit necunoscut, cu ochii în soare.

Doream să mă-mbăiez ca-n Sfânta Ana,
Să-mi iau răcoare din căuş fierbinte,
Să-mi torn pe răni, să beau cleştar cu cana...
Să fiu părtaş când demon se dezminte.

M-am retrezit ca din seism teluric
Cu eructări în îmbăliri de lavă
Din guri hulpave împroşcând azuric
În stratosfera minţii... din hazna scârnavă!

Hăuri s-au redeschis scuipând,
Se înfrăţind să ardă jurăminte
De pact molcom... cu zel îl încălcând,
Urlând afon neştiute cuvinte.

Revin din vis roş-negru ca de sânge
Şi văd că situl e-un simbol urât,
Mişelitor de crud ca tauru' ce-mpunge...
Cu găşti vampirice venisectând la gât.

Nu e-un vulcan; în fond e-o parodie
Furată din realul cast, de la natură...
Un forum deslânat de para-poezie
În care isteria ţipă numai..."Târâtură!"

E-un con de umbră instabil, cenuşă
Din ars mocnit, în cercul strâns de haită
Se prăvălind ca o piroclastică căpuşă
Sugându-ţi arderi, să-i laşi singuri... baltă!...

PS
La gazo-sferic "Vulcan de poezie" sau "Poezie net"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă primăvară

S-a copleşit pământul
De-un reavăn de parfum,
E-o adiere vântul,
Sunt zâmbete pe drum.

E-un tril nestăpânit
De gingaşi zburători,
E-un zumzet de mierit
Prin alb omăt de flori.

E-o atingere suavă
De-un cald de pluş, de aer...
Un clopot bate-n slavă
Umplând inimii baier.

E corpul ca o sită
De pori deschişi extazic
Iar dragoste-s ispită
Şi gându-i iar afazic.

Se umple piept de zbor,
Se reînviu speranţe,
E rutul iar fior...
Necazuri iau vacanţe.

Imaşu-i plin de miei,
Se umple văz de verde
Şi moşii-s tinerei...
O lume-ntreagă fierbe!

E-o singură dorinţă
În lume... Să nu piară
În veci amor, credinţă...
... Căci primăvară-i iară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi gândul

Gândul improvizează astăzi... ieri,
teleportând o adiere de trecut
c-o aromă de melancolie
ce-o atingi cum pe un nor de puf
înmiresmat în iasomie,
cu îngeri,
ce nu-i ştii de-au dispărut
şi-ţi verşi un inutil năduf
pe timp, extremul inamic
ce nu se adaptează-n niciun fel;
este-un impudic gol de caracter,
infatuat, doar dând sentinţe
cu fiecare pas, tac-tic
şi n-are gust, nici preferinţe...
E singurul model
ce nu acceptă niciun... "cer"
chiar de-ar fi rugă
veşnică, ce fiecare-ndrugă,
sperând că-ţi va răspunde "fair"...
Te scalzi de-un aer de-altădat',
rămâi cu ochii ficşi,
crezi în visat;
"atunci"... exişti!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impotenţa redării

Aţi fost vreodat' epuizaţi de frumuseţea
Ce-o găzduiţi alături zi de zi,
Să nu mai ştiţi părinţi şi nici copii,
Să nu mai ştiţi c-aţi trecut tinereţea?

E straniu, ca-ntr-un gând de masochist,
Dorindu-ţi certă exclusivitate
Dar şi-a-mpărţi-n acelaşi timp cu altul, parte,
Ce ai să iubeşti?... Eşti Mefisto şi Christ!

De câte ori n-ai regretat norocul
Ce nu-ţi dă şansă să expui sublimul,
Să-l vadă o lume-ntreagă... femininul
Când e superlativ şi i-ai vrea public locul?!

Cert sunt că ce-i frumos este simbol mândriei,
Căci e-un mister, plăcutul nu-i un viciu;
Fineţea, gustul, fizicu-n deliciu,
Se-ngemănează caracterului, moralei, datoriei!

Natura însăşi se desparte greu
De frumuseţe, veşnica sa parte
Şi de un timp naşte tot mai frumos, decât dă moarte...
Şi-s parte a naturii-n fond... Iubesc frumos mereu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bizar sezon

În zilele de iarnă, scurte,
Se moare în "part time" ce e fire
Înspre nopţi lăsând, nefiind să-nvârte,
Himere morţii... s-o inspire.

Cum vis fugar topit real e
Şi negrul cer în alb topeşte,
În fasturi sfinte ne e cale
Ca să îmbune geruri-peste.

E-un concentrat de suferinţă
A tot ce-i viu în vârf de suliţi,
Cu mult amar de neputinţă
Se înglodând, murind pe uliţi.

Speranţa ar fi doar inedit
În aşteptări înfrigurate
Topite-n dorul de sfârşit
De zile scurte îndelungate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa

E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil şi bine antrenat.

Traseul este scurt...
şi-i totuşi, mult, mult, chin...
din nu ştiu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.

Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ţi fie lin,
norocul nu-ţi surâde, de eşti fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.

Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poţi să te ajungi, la mult, la cantitate.

Balanţă nu-i...
nu ştiu de este vreun criteriu;
când alţii pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.

Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ţie abisul... doar atât ţi se arată.

Nu ştiu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
şi cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o linişte, nici fericire... viaţa-i goală.

Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam şi doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis şi încercarea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terra

Se naşte el, Pământul, cu fiecare fiinţă,
Ingurgitat şi pus la loc ca o icoană,
Ce face din bucăţi, de secte, o credinţă,
Ca fiind el, altfel pururi... Renaşte om, iguană!

Se moare, oare, Pământul, de atâta neştiinţă
Pierdut în dogme stranii, atâte multe rele
Şi-ar putea el să curme atâta neputinţă,
Cum a curmat deja, reptilele... de grele.

Oare o trăi, Pământul, aşa precum eu, fiinţă
-Ce nu-i sunt eu suprem, el este, el mă ţine
Şi nu suportă gravul, ce-l am ca locuinţă-...
Nerecunoscător, plăti-voi, o zi... Ce poate vine?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa este-un parcurs în paralel;
De îmbătrânire fizică, fără planificare,
Sau câteodată un parcurs spre ţel...
Şi gând nemuritor într-o perpetuă exersare!

Viaţa-i o mască adesea obligat s-o porţi
Ca să dea bine, sau e-un fel de-a fi
Ce ţi-l impui tu singur; un căutat de porţi
La care baţi c-un nume fără importanţă... Ştii!...

... Că e şi nudul, viaţa şi pe-afară şi-n înăuntru,
Ce nici n-arăţi cu adevărat decât oglinzii
Şi ascunzi perindele ce fug; le ştie gându'
Ce-l nu vei spune-n veci nici funiei, nici grinzii!

Viaţa-i un trepăduş, ce-l ştii, crezi că-i al tău
Şi nu-i; tu-i eşti al ei, la libera discreţie,
Chiar de te-ncumeţi să faci numai bine, nu şi rău...
Rămâne ea, cuiva! Tu!... O zi, cadavrul de pe masa de disecţie!

Viaţa-i frumoasă cum buchetul ce-i în vază,
Ce te încântă în culori şi dulci parfumuri;
Dar tija s-a tăiat cu ţipătul de-o primă zi, la prima rază
Şi tot mai veştedă-i, de-un car de-atât de multe drumuri!...

Viaţa-i doar gust endorfic de plăcere
Găsită apoi în reflecţii din trecute
Atât de rele, când au fost... sau bune efemere!...
Doar gând şi mintea le pictând, pe dispărute...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necesar "Man"...

Nicio femeie nu ridică ode la bărbat...
Oare nu pot să înalţe fizic un uman?
E doar o misandrie de handicapat
Sau e-un refuz, o consideraţie de van?

Vigoarea, forţa, fiecare-i revolută?
E preferabil vorba dulce, stilul?
Uităm că-n lipsă de mascul natura-i slută?
Floarea-i esenţă, cu corola şi... pistilul!!!

Evele-ar fi urâtele şi sigur fade
Femei lipsite de apreciere.
Ar fi perpetuu lumii, să le prade...
Niciun Iisus, n-ar fi avut la înviere.

Conjur pe partenere de planetă
Să facă cont indispensabilităţii,
Căci lumea, viaţa, univers, sunt o ruletă...
Noroc de n-ai, El, e de-ajuns... necesităţii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!