Nepasarea ucide sentimente

Nepasarea ucide sentimente,

Nu ti-a fost dor de mine nici ieri..
uitind dulceata buzelor noastre...
cum se prelingea pe corpul incins
aprinzind scinteia dragostei noastre..

nu ti-a fost dor azi de mine...
azi am fost o gresala a providentei....
un inspirat gand al telepatiei...
ce a sincronizat ceasul sufletelor noastre...
regasindu ne in gind...

nu iti va fi dor de mine nici miine...
si indiferenta a asternut intunericul sufletului
iar nepasarea a alungat umbra iubii
rupand gandul etern al dragostei noastre...

poezie de Silviu Petrache (3 iulie 2012)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ganduri de iubire

Ganduri de iubire,

Fericirea este atunci cand ma privesti,
cu o lumina ce straluceste peste soarele meu
iar gandul tau ajunge la mine,
in sufletul meu,
ce il face sa tresara la auzul glasului tau,
care simte caldura buzelor mele in interiorul lui,
de unde izvoraste lumina iubirii noastre
ce ne inconjoara pe amandoi,
in edrnul fericirii eterne.
aceasta esti chiar tu iubita mea.

Ganduri de iubire.

poezie de Silviu Petrache (23 decembrie 2012)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mod sigur, avem responsabilitatea să ascultăm în cele din urmă – şi să onorăm – chemările de sirenă ale sufletelor noastre, care au fost amuţite de egourile noastre de-a lungul vieţii? Cum altfel ne-am putea conecta cu esenţa noastră, sursa chemării noastre?

citat din Lance Secretan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lut sugrumat

drumurile noastre nu pot fi uitate
nu pot fi ocolite şi nici evitate
drumurile noastre când scurte, când late
când cu raze stelare, când cu lacrimi pavate

privirile noastre din veacuri şi ere
s-au stins în deplină şi amplă tăcere
privirile noastre ţesute din vrere
şi fir de paiangen şi colb din unghere

şoaptele noastre mereu reţinute
mai stăruie încă în linişti cernute
şoaptele noastre, pe-alocuri durute
pe-alocuri stridente, pe-alocuri nevrute

destinele noastre ca şi orice destine
cu-ncetu, cu-ncetu se trec în ruine
destinele noastre, cu degete fine
sugrumă tot lutul din mine şi tine...

poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noapte, sentimentele încep să zburde în notele fascinante ale dragostei noastre! Putem cuprinde stelele speranţelor în optimismul şi romantismul fiinţelor iubitoare. Alergăm după speranţele dragostei noastre sfidând vârtejurile artificialităţii umane.

Adrian Ibiş în Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (martie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi, dar... de dragoste mai ales.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Dana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptăm cu nerăbdare, clipă de clipă, primăvara renaşterii noastre candide, inocente, raţionale şi sentimentale. Fără prezenţa frumuseţii, a sensibilităţii şi a dragostei autentice feminine, viaţa noastră devine formalizată, lipsită de imbrăţişările şi sărutările iubirii artistice ce ne îndreaptă dincolo de finitudinea existenţială către Nemurire! Aşteptăm mereu primăvara trăirilor noastre unice în armonie cu prietenia câmpurilor florilor dragostei noastre!

Adrian Ibiş în Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara sufletelor noastre

Vino,
Cuprinde-mi inima
cu braţele iubirii;
Nu-mi spune:
este toamnă
în suflete.
Ştiu...
E vremea asfinţitului
când iubirile se sting
ca nişte stele căzătoare.
Dar te rog,
lasă-mi clipa aceasta.
Pentru mine
va fi
o eternitate.
Vino,
Nu privi spre iarnă...
Hai să topim
florile de gheaţă
de la fereastra
iubirii noastre.
Şi să ne bucurăm
de noi.
Eu mai am un strop
de primăvară
şi
cu toamna ta
vom face să fie
vara
sufletelor noastre...
Vino,
Eu încă te aştept...

poezie de Angelina Nădejde (18 septembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte cu mine, iubito

Iubito,
vorbeşte cu mine,
din făptura ta inocentă,
şi din ochii-ţi limpezi
şi din cugetul tău genuin!
Vorbeşte cu mine, iubito,
în clipa ce trece şi
nu mai vine înapoi
niciodată...
Vreau să vorbim,
iubito,
şi, din vorbele noastre,
să facem porumbei albi
şi să-i trimitem în lume!
Să-i trimitem în lume,
cu clipele noastre
candide,
unice
şi atât de frumoase!
Pe un colţ
al iubirii noastre,
iubito,
vorbeşte cu mine!

poezie de Iulia Mirancea (24 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii de la tine la mine

Iarăşi îţi unduie părul când plâng. Albastrul ochilor tăi
îl aşterni pe masa dragostei noastre: un pat între vară şi toamnă.
Bem o licoare pe care nici eu, nici tu, nici un al treilea n-a pregătit-o:
sorbim ceva gol, ceva de sfârşit.

Ne privim pe noi în oglinzile-oceanului,
şi ne-ntindem mai iute bucatele:
noaptea e noapte, începe cu zorile,
alături de tine mă culcă.

poezie de Paul Celan, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie în verde (cvasisonet)

Ai venit cu chipul tău rar, neumblat,
Din blânde locuri, cu gânduri oneste,
Născute parcă, în sfere celeste,
Te-ai aşternut în mine şi dor mi-ai dat.

Mi-ai adus clipa ce nu se va pierde
nicicând, pe al dragostei noastre altar.
Ai crescut primăvara în mine, chiar,
A mea frumoasă femeie în verde.

Te-ai îmbrăcat în mare şi-n smaralde,
Şi cu-n surâs tu luminai natura.
Strângeam în pumni săruturi şi balade.

Iar ţie-ţi strălucea toată făptura
Şi am trăit în mine zile calde,
Cu tot ce-a fost, în toată uvertură.

poezie de Gheorghe Alionte
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate relele de care specia noastră este bântuită nu provin decât din erorile noastre, din interesele noastre, din interesele noastre rău înţelese, din prejudecăţile noastre, din ideile false pe care le avem asupra lucrurilor. Omul a fost întotdeauna înşelat de prejudecăţile sale, de speranţele şi de temerile sale.

citat din P. H. D. Holbach
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost minunată, Juliette a mea, în toate aceste întunecate şi violente zile. Dacă am avut nevoie de iubire, tu mi-ai oferit, fii binecuvântată. Când, din ascunzătorile mele, mereu periculoase, după o noapte de aşteptat, am auzit cheia uşii mele tremurând între degetele tale, riscul şi întunericul m-au părăsit, ce a intrat apoi a fost lumina! Nu trebuie să uităm niciodată acele teribile, dar dulci, ore când ai fost aproape de mine. Să ne amintim vieţile noastre în acea cameră întunecată, cuierul vechi, cele doua fotolii puse faţă în faţă, masa pe care am luat-o pe colţul mesei, conversaţia noastră dulce, tandreţurile noastre, temerile noastre, devotamentul tău. Ai fost surprinsă să mă găseşti calm şi senin. Ştii de unde vin calmitatea şi seninătatea? De la tine...

Victor Hugo în Scrisoare către Juliette Drouet (31 decembrie 1851)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastre aripi, fericirea

Să tulburi tu a mea gândire
Nu ştiu de-i bine sau e rău,
M-ai îmbătat cu-a ta iubire,
Prin vene-mi curge amorul tău.

Nu eu pe tine te-am ales,
Nici tu pe mine, numai soarta,
Ştia ce vreau şi-a înţeles,
C-a mea nu ar putea fi alta.

De împreună ne-o fi fost
În cartea vieţii scris destinul,
Să-l evităm nu are rost,
Căci şi mai mare ne-ar fi chinul.

Pe acelaşi drum noi să plecăm
Să împărţim aceeaşi soartă,
Dragostea pură s-o îmbrăcăm,
Dragostea să ne fie hartă.

Să nu ne pierdem nicăieri;
-Eu doar în ochii tăi m-aş pierde,
Să las în urmă ce-a fost ieri,
Prezentul să rămână verde.

Să fim hoinari în lumea noastră,
Şi să existe doar iubirea,
Să fim hoinari spre zarea albastră,
A noastre aripi, fericirea!

poezie de Răzvan Isac (3 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit peste timp şi văd tinereţea, mereu candoarea şi frumuseţea vârstei naturii noastre infinite universale în finitudinea pământeană. Văd prezenţa ta, a inocenţei, a visului şi a realităţii noastre pe care o doresc lângă mine întotdeauna. Peste timp, scriu intens şi inspirat de frumuseţea ta.

Adrian Ibiş în Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gabarit depăşit

te-am iubit
şi mi-am ieşit din mine.
nu mai sunt cai
feroviare, stii bine,
cai ocolitoare,
nici atât.
s-a vitrificat
dimineata ca o lacrima,
pe cand stam eu asa
si ma depaseam
in masura.
ochiul tau imperfect
ma cumpara,
ma desconsidera,
atat cat ti-a permis
uitatul de rezerva.
eu ma închpui
asa de mare
încât te acopar
cu o geana de mila.
am greşit,
te-am iubit
pana mi-am iesit din mine.
fără vreun sens
femeia care am fost
se lipeşte darnica
de femeia fara nici o fata
şi te îngâna.
mi-a fost atat de dor de tine
încât mâna care mă sugruma
poartă numele tău.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiindcă tot ce spunem şi facem este doar extensia şi umbra sufletelor noastre, influenţa noastră este determinată de calitatea fiinţei noastre.

citat din Dale E. Turner
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele noastre

Pe urmele noastre mergînd,
ei coboară mereu spre centrul pămîntului,
apa noroioasă devine povestea însoţitoare,
la răscruci, cocoşaţi aruncă în sus cu buchete
sinistre, de nuntă.

Nimic nu dospeşte mai bine ca sufletul,
ca amintirea. Aveam odată vase de lut,
fiecare lucra noaptea, în vis, vasul lui
şi dimineaţa el era gata de a-şi primi uleiul,
vinul ori grîul.

De ce merg ei acum tăcînd? Cine sînt ei, de fapt?
Umerii noştri au fost odată de fier,
păsările noastre au fost odată de piatră,
dar noi, cei cu umeri de fier, cine am fost?
Dar noi, cei cu păsări de piatră, cine am fost?

Şi, în fond, de ce ei parcă ne urmăresc
şi calcă mereu pe urmele noastre,
coborînd, fără voia lor,
spre centrul necunoscut al pămîntului?

poezie de Dragoş Niculescu din Cinci vreascuri şi fapta de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte de iarnă

Cu vuiet veşnic, Suha sub măguri îşi înfundă
Pumnalul viu al undei, învăluită-n fum.
Ce limpede e cerul! Din liniştea profundă
A sufletelor noastre s-a-mpărtăşit acum!

Dă-mi palma. Uite-mi tâmpla. Ca aurul de grea.
Parcă-i sub tâmplă inima mea. Bate.
Ne-nconjură în falduri şi legănări de nea
Carpaţii albi ai dragostei curate.

Atât de mult visată ai fost, când pentru mine
Tu nu erai pe lume, că nu ştiam că eşti
Şi c-ai putea aievea să-mi oglindeşti, senine,
Doar gândurile mele în ochii tăi, aceşti.

Visam un vis de iarnă, ca înfrăţiţi pe zare,
În munţii albi ce-şi poartă sublimul lunei nimb
Neîntinat de valul suspinelor hilare,
Mari idealuri scumpe cu tine să le schimb.

Şi iată că sărutul dintâi, înnobilându-l
Cu contemplări subtile de vai şi de tăceri,
Mai nobil sună încă şi mai firesc cuvântul,
Esenţa vremii noastre şi-a luptelor de ieri.

Rămânem în tăcere şi amintiri prelunge,
Cu viscol roşu gândul şi visele ne-au nins.
Montanul peisagiu nu poate să alunge
Din vine frământarea acestui veac aprins.

Cum poţi tu să-mi astâmperi şi lacomia gurii
Şi lăcomia vastă a gândurilor noi?
Ce linişte adâncă-i în zbuciumul pădurii!
Ce linişte-i ân sensul furtunii din noi doi!

Cu vuiet veşnic, Suha sub măguri îşi înfundă
Pumnalul viu al undei, învăluită-n fum.
Ce limpede e cerul! Din liniştea profundă
A sufletelor noastre s-a-mpărtăşit acum.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul dragostei

Aş vrea să ne uite timpul îmbrăţişaţi
în sărutul iubirii noastre.

Prinşi într-o dragoste eternă
că doi adolescenţi studioşi:
să învăţam să o trăim,
să învăţam să o respectăm,
să învăţam să o păstrăm,
să învăţam să fim fericiţi şi să ne bucurăm de ea.

Iar atunci când timpul porneşte din nou,
să ne regăsească, ca la început,
cu inima curată şi să trăim din nou dragostea
ca-ntr-un gând divin.

poezie de Silviu Petrache (1 septembrie 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă,
temătoare că te-ai putea pierde de tine însăţi.
Rochia veche, de şapte veri, descheiată
în amintirea dragostei, mai degajă căldură, mirosul băieţilor
şi al ierbii înalte de atunci.
Dar noi suntem mai reticenţi; magia primei iubiri
nu mai este aici. Vii către mine
liniştită ca bulbii care încă nu s-au spart
pentru-a ieşi la lumina soarelui.

Frica pe care o văd pe chipul tău
Alunecă-n mirare când mâinile mele se întind
spre tine asemeni unor ramuri. Rochia
nu cade uşor, nici trupul tău
nu mai cântă melodia lui. Ceea ce iubirea a adăugat
unei simple forme a încetat să mai fie un miracol.
Vii către mine cu vârsta înfăşurată-n scuze,
temătoare de propria-i tăcere.

Din paradisul vieţilor tale mai tinere ţi-ai făcut camera şi-acest pat,
unde s-a strecurat lumea – şi toate întrebările ei;
acele forme astăzi ne înspăimântă cel mai mult,
căci ni le amintesc pe-ale noastre. Fiind mai lesne-acum
să ne verificăm bagajele şi sentimentele,
să pretindem că nu ne pasă prea mult,
priveşti de-a lungul anilor şi vii către mine tăcută,
asemeni ultimelor noastre sentimente care se retrag închizând uşa.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!