Academia de aur şi purpură

Drumul nostru prin tunelul de frunze
Spirală plutitoare într-o lume de amintiri arămii
Cu cerul neîncăpător de durerea culorii
Precum am pluti în apa unei fântâni
Plină de rugina regală a viselor de stea
Ce s-au aruncat de iubire-n adânc.
Fiece pas sporind augustul preţ
Al sublimei arte cu care ştie frunza
Toamna să moară.

Drumul nostru de ucenicie
În academia de aur şi purpură
Din superbia căreia-nvăţăm
Cu câtă frumuseţe eşti dator
Să-ţi cucereşti apusul ca pe-o nuntă.

poezie de Lucia Olaru Nenati din Nord. Antologia poeţilor botoşăneni de azi (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul reformei

Străvechiul drum al dinastiei Tung,
Numit cel al "Mătăsii" (cum se ştie)
Nu-i (cum se vede) drumul cel mai lung,
Ci drumul nostru, spre... democraţie!

epigramă de Mihai Schweitzer din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În privirea dintâi a oricărui prunc lumea născându-se iarăşi.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o căsătorie, nu se poate să avem fiecare drumul lui. Ci, mai degrabă, să descoperim împreună drumul nostru.

citat din Gary Chapman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii adevăraţi văd lumea în care trăiesc şi de aproape, în chip intens şi arzător, dar, în acelaşi timp, şi dintr-un tulburător departe al esenţelor primordiale văzute clar, aşa cum se văd stelele din fântână.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Revoluţie un glonţ rătăcit

La Revoluţie un glonţ rătăcit care m-ar fi căutat
Mi-ar fi curmat viaţa plină cu deşarte speranţe
Atunci drumul era clar şi limpede, drept şi cinstit
Astăzi suntem în mlaştină captivi fără orizont
Zările s-au întunecat, vântul e rece,
Lupii urlă în păduri necunoscute
Timpul nostru s-a scurs în clepsidra şansei
Am îmbătrânit odată cu drumul pierdut
Ne dor oasele şi bolile muscă din carnea trupului
Noi, revoluţionarii de la 89 nu mai luptăm pentru nimic
Am murit deja dar noi nu ştim
Speranţele au zburat ca şi cum n-au fost
Vorbim în jur şi nimeni nu ne înţelege
Încet, încet ne împinge drumul pe marginea prăpastiei
Nu mai e nevoie de soldaţii care au câştigat lupta
Ne fac trădători şi încurcăm ordinea
Să stai o clipa nemişcat încleştat în raţiunea gândurilor
Unde am fost pe drumul nostru şi unde am ajuns
Nu e bine
Şi-atunci mai bine,
La Revoluţie un glonţ rătăcit care m-ar fi căutat
Mi-ar fi curmat viaţa plină cu deşarte speranţe.

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

Regăsirea Cuvântului
Prin care Dumnezeu a descris
Cum vede el că va fi lumea,
De aceea uşor de recunoscut
Niciodată de numit.

Cum să descrii tu,
Cu ochiul tău
Cel o clipă trecător
Peste nemarginea firii
Întregul cel de Marele Sine văzut
Înainte de a-l naşte
Spre a-l da drept merinde
Iubirii?

poezie de Lucia Olaru Nenati din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia si apusul

Apusul roşiatic se-mbină-n violet
Cu galbenul jăratic şi-albastrul amanet,
Mai ia tăcerea-n dreapta şi frumuseţea-n stânga,
Apoi se pierde-n noapte, cu stele-şi joacă fuga.

Negrul se-aşterne-n grabă pe cerul plin de nori
Şi ploaia cade sumbru prin văi şi lacuri ori
Pe câmpul ars de soare şi munte întristat,
Peste pădurea care pe mine m-a uitat.

De dimineaţă cerul e vesel şi haios,
Soarele străluceşte şi astăzi cu folos,
Doar eu mă pierd şi zarea, în amintiri ce dor,
Căci ploaia şi apusul erau al meu amor.

E cald şi-mi arde visul, mă pierd în raze dulci
Ce mişună pe trupul fierbinte, dar m-arunci
În nepăsarea-ţi rece ştiind că te ador,
Să moară ploaia veche ş-apoi şi eu să mor.

Apusul să înghită balaurii din vis,
Să se prefacă-n flăcări, să fie mai închis,
Să cadă peste valuri, furând sărutul nostru,
Apoi să moară-n chinuri, cum mor şi eu sub astru.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Noi rasuflam adesea si nici nu luam in seama
ca fiece rasuflet iti e dator c-o vama,
si ti-e dator cu visul, urcusul unei trepte
sfaramitoare-a crudei oranduieli nedrepte.
Noi vietuim sub cerul ca niciodata-albastru,
datori cu o legenda legata de un astru.
Alt fosnet are codrul de-argint si de arama.
In fiecare toamna, suntem datori c-o vama.
De-nmladiem vorbirea, prin tine azi femeie,
orice sarut de flacari da vama o scanteie.

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nu-i pot învinge de tot, căci fiecare clipă intens trăită şi deplin rostită de creator devine eternitate şi noi toţi ne putem mereu întoarce şi hrăni, iar şi iar, din minunea rostirii lui.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

lui adam a căzut pe-o coastă
încă verde
şi strânsă alături de alte
frunze galbene sau arămii
în saci negri
ecologici conform noilor norme
şi dusă la un incineratoriu
de frunze uscate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie... e toamnă!

Şi plânge pădurea, cu lacrimi ce curg
Pe albe poteci împânzite cu frunze
Câtă durere poţi duce femeie
Ce toamnă tăcută şi plină de stele!

De ceri întunericul să fie lumină,
Paşii îi laşi să alerge prin ploaie,
Suferi tăcută fără să-ţi pese,
Ce toamnă femeie, ascunsă în umbră!

Şi vântul te strigă cu voce nebună,
Perdelele albe sunt trase, dar mute,
Răspunde femeie, deschide
fereastra
Să intre în casă toamna ce plânge!

Cu plete pe umeri si rochie de vis,
Femeie eşti lacrimă scursă-n poveşti
Iubirea adu-o la tine la uşi,
Ca toamna fugară ce nu poţi s-o uiţi!

Mă iartă, mă iartă de îţi greşesc,
Visul femeie se-opreşte aici,
Cu galbene frunze lipite de geam,
E toamna târzie, dar plină de har!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim, din păcate, mult mai intens necazurile decât bucuriile şi astfel mult mai aproape ne sunt duşmanii decât cei pe care-i iubim.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă frumuseţe! Câtă fericire!

Câtă frumuseţe îmi arăţi
Când cu ochii-n suflet îmi pătrunzi!
Dacă nu te văd, mă simt bucăţi;
Câtă frumuseţe îmi ascunzi!

Câtă frumuseţe îmi oferi
Când cu zâmbetu-ţi mă luminezi!
Dacă nu-mi zâmbeşti, nu am puteri;
Câtă frumuseţe îmi păstrezi!

Câtă fericire-mi dai în dar
Când îţi văd picioare, gât sau sâni!
Dacă nu le văd, sunt în zadar;
Câtă fericire îmi amâni!

poezie de Marius Robu (13 decembrie 2020)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie

Eşti picătura
Pentru care ploaia
Nu s-ar opri
Precum timpul,
Precum un fulger
Care luminează
Marea,
Precum luna,
Precum stelele
Care privesc adânc
Aceeaşi mare
Plină de dragoste - ieri
Plină de dor - azi.

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu ne bucurăm la fel de un lucru atunci când îl avem ca atunci când îl visam, îl speram, adică îl idealizam; iluzia materializată este întotdeuna mai "rece" şi mai săracă decât cea imaginată.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi bun tovarăş drumul. Vrednic tovarăş. Taci tu - tace şi el, ai ceva pe suflet, te ascultă ca un frate şi ce-a auzit, moghila, ici rămâne pe veci. Câtă lume, câte destine! Cum au venit, aşa s-au şi dus, iară drumul zace mut cu tot ce-a fost pecetluit de copite, roţi şi picioare.

citat din romanul Frunze de dor de Ion Druţă (1957)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabondul

Lăsaţi-mi traiul care-mi place,
Iubirea nu-mi ştie de nume,
Vreau cer senin şi multă pace,
Cărări – să mă petrec prin lume.
Vreau pat în fân sub bolta sfântă,
Hrană – să îmi iau din râuri;
Astfel de viaţă mă încântă,
Astfel vreau să trăiesc pururi.

Însemne-mi destinul viaţa
Acum sau mai târziu, oricând o vrea,
Binecuvântată fie-i lumii faţa
Şi drumul dinaintea mea.
N-am bani şi nici iubiri de dus,
Nici cu prieteni a mă ţine,
Mi-ajunge cerul cel de sus
Şi drumul de sub mine.

Fie ca toamna să m-ajungă
Pe drumegul meu sihastru,
Amuţind păsările-n luncă,
Chemând ierni cu ger albastru.
Alb ca făina, câmpul îngheţat –
Cald lângă foc, ca-n paradis –
Toamna nu mă va supune niciodat',
Cum nici al iernilor abis.

Însemne-mi destinul viaţa
Acum sau mai târziu, oricând o vrea,
Binecuvântată fie-i lumii faţa
Şi drumul dinaintea mea.
N-am bani şi nici iubiri de dus,
Nici cu prieteni a mă ţine,
Mi-ajunge cerul cel de sus
Şi drumul de sub mine.

poezie clasică de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu stele în păr şi lacrimi în ochi

Nu ştiu secretul limbii tale
nici drumul cuvintelor
rătăcesc poezia
mă duc într-aiurea
printre flăcări de frig
şi statui de piatră
Vino, ia-mă de mînă
învaţă-mă sărutul umed
al vîntului de miazăzi
spune-mi
din ce sămînţă încolţesc stelele
într-o lacrimă

Nu ştiu unde eşti, cine eşti
chiar şi prezent
îmi lipseşti totdeauna
Incepe în mine toamna
şi timpul mă-mbracă
în frunze de aur
Mîine voi fi nicăieri
Vino, fă-mă zăpadă
topeşte-mă-n sine
s-adulmec rădăcinile vîntului
să mă strecor în flori
să-ţi ofer mierea
albinelor sălbatice

Invaţă-mă să cînt fără cuvinte
printre simfonii
cu tăiş de ghilotină
pe buzele mele plînge
o floare decapitată.

poezie de Lucia Sotirova
Adăugat de Marian Denescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde păsări mă îngână

de ce să te întorci pe drumuri care
bătătoreau pădurile de brazi
atunci când doar în tine poţi să cazi
şi gâtul sângerând nu te mai doare

acelaşi legământ îl faci şi azi
cu frunza veştejită care moare
îţi pui mereu aceeaşi întrebare
cu pas împrumutat de la nomazi

se-aude-n depărtare un ecou
reverberând copaci în asfinţire
şi poate că pe drumul tău cel nou

te-ntrebi ce poate fi atât de rău
iubirea care nu mai e iubire
ori drumul nostru neted spre cavou

sonet de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Pe-o geană de lumină
Apusul răsărit-a,
Iar fără de vreo vină
Îşi cerne-uşor clipita.

Un dor nespus ce cere
Momentele trecute
Se lasă în tăcere
Şi-n inimă s-ascunde.

S-a mai lăsat o seară...
Cu ea, şi-o întrebare,
Ce tot prin minte-mi zboară –
Ce este viaţa oare?

Cu fiece-asfinţire
În vasta slăbiciune
Visăm la nemurire
Şi la redempţiune.

Privind atent apusul,
Sortit spre isprăvire,
Şi cum al său crepuscul
Aşterne amorţire,

Cum de a lui tăcere
În suflet îmi pătrunde,
Şi-n stări de înmuiere
Cătând să mi-l cufunde,

Ştiind de-a sa rutină –
Eterna-i repetare –
Că mâine-o să revină
Chiar fără pregetare,

Această disciplină,
A soarelui în lume,
Îmi lasă-n gând să-mi vină
Şi să observ c-anume,

Ciclicitatea-arată
Cu zel şi măiestrie
Cum că în a sa artă
Ce-a fost o să revie.

Deci viaţa se transpune
Precum al nostru soare:
Precum pe-o parte-apune
Pe cealaltă răsare.

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (4 ianuarie 2019)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!