Poezia

Regăsirea Cuvântului
Prin care Dumnezeu a descris
Cum vede el că va fi lumea,
De aceea uşor de recunoscut
Niciodată de numit.

Cum să descrii tu,
Cu ochiul tău
Cel o clipă trecător
Peste nemarginea firii
Întregul cel de Marele Sine văzut
Înainte de a-l naşte
Spre a-l da drept merinde
Iubirii?

poezie de Lucia Olaru Nenati din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În privirea dintâi a oricărui prunc lumea născându-se iarăşi.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nu-i pot învinge de tot, căci fiecare clipă intens trăită şi deplin rostită de creator devine eternitate şi noi toţi ne putem mereu întoarce şi hrăni, iar şi iar, din minunea rostirii lui.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii adevăraţi văd lumea în care trăiesc şi de aproape, în chip intens şi arzător, dar, în acelaşi timp, şi dintr-un tulburător departe al esenţelor primordiale văzute clar, aşa cum se văd stelele din fântână.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu ne bucurăm la fel de un lucru atunci când îl avem ca atunci când îl visam, îl speram, adică îl idealizam; iluzia materializată este întotdeuna mai "rece" şi mai săracă decât cea imaginată.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim, din păcate, mult mai intens necazurile decât bucuriile şi astfel mult mai aproape ne sunt duşmanii decât cei pe care-i iubim.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se numeşte îngâmfare acela care depreciază în chip nejust pe ceilalţi, şi de aceea, trebuie să definim îngâmfarea drept bucurie care se naşte din credinţa falsă prin care un om se socoteşte superior altora. Iar desconsiderarea de sine, trebuie definită drept tristeţea care se naşte din credinţa falsă prin care un om se socoteşte inferior celorlalţi. De aceea, se poate concepe uşor de ce omul îngâmfat este cu necesitate invidios şi de ce îi place să fie înconjurat numai de acei care se poartă după gustul sufletului său neputincios şi, astfel, din prost îl fac nebun. Deşi desconsiderarea de sine este contrară îngâmfării, totuşi cel umil este foarte aproape de cel îngâmfat. Căci, tristeţea lui se va alina, cu alte cuvinte se va bucura, când închipuirea lui se va desfăta privind viciile altora, şi dimpotrivă se va întrista cu atât mai mult, cu cât se va crede inferior altora.

citat celebru din Baruch Spinoza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

geniu (vezi şi genialitate)

Ce este un geniu dacă nu o capacitate de-a străbate graniţa strictă a contemporaneităţii, un arc care-şi trimite săgeata în viitor, prefigurând ori chiar producând valori ale acestuia, altfel spus, un profet al acestui viitor?

definiţie de Lucia Olaru Nenati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impostorii, imitatorii şi şarlatanii, adesea grupaţi in mafii, geloşi pe aura mitică a celor cu har înalt, pe fascinaţia lor, ba parcă şi pe înalta şi nobila lor suferinţă, apriorică şi fără de sfârşit, caută să-i rănească, să-i înlocuiască şi să-i înlăture mereu de la banchetul lumii.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele de răgaz – proporţie de aur între muncă şi odihnă, potrivită naturii umane - sunt rostuite pentru ca omul să-şi ridice ochii de pe ogorul lui, oricare ar fi acesta, către înalt, catre meditaţie, întru cuprinderea superioară a întregului, a marilor înţelesuri luminate de care, atunci când munceşte animalic fără oprire, obsedat doar de câştig, el este foarte departe.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Academia de aur şi purpură

Drumul nostru prin tunelul de frunze
Spirală plutitoare într-o lume de amintiri arămii
Cu cerul neîncăpător de durerea culorii
Precum am pluti în apa unei fântâni
Plină de rugina regală a viselor de stea
Ce s-au aruncat de iubire-n adânc.
Fiece pas sporind augustul preţ
Al sublimei arte cu care ştie frunza
Toamna să moară.

Drumul nostru de ucenicie
În academia de aur şi purpură
Din superbia căreia-nvăţăm
Cu câtă frumuseţe eşti dator
Să-ţi cucereşti apusul ca pe-o nuntă.

poezie de Lucia Olaru Nenati din Nord. Antologia poeţilor botoşăneni de azi (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul vede doar ce-i la suprafaţă

Ochiul vede doar ce-i la suprafaţă.
Inima vede dincolo de adâncimile
lacului cel solemn.
De aceea, binecuvântaţi sunt cei ale căror inimi
nu-s oarbe,
inimi care, asemeni soarelui, văd calea
prin cele mai întunecate nebuloase.

Ele înţeleg urmele Domnului – un extaz.

poezie de LeRoy Clarke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izgonire

Dumnezeu nu a umilit pe nimeni,
A ştiut că acolo unde nu e,
Nu poţi dărui din tine ;

Dumnezeu a văzut ochiul tulbure,
Mâna ce ia... tot ia...
Mâna aceea ce uită să dea ;

Dumnezeu mi-a văzut sufletul!
Şi te-a izgonit.

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1981)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri jurasem să nu-i mai spun niciodată mătuşă, dar acum socoteam că nu-i nici un păcat să uit şi să calc acel jurământ. I-am prins mâna ce sta întinsă peste cearşaf şi dacă în clipa aceea ea ar fi strâns-o cu bunătate pe a mea, aş fi simţit o adevărată plăcere. Dar firile reci nu sunt aşa de uşor de îmblânzit şi nici antipatiile profunde nu se sting atât de iute. Doamna Reed îşi retrase mâna şi întorcându-şi faţa de la mine, spuse ceva despre noaptea care era caldă. Îmi aruncă iar o privire la fel de îngheţată şi în clipa aceea am înţeles că părerea ei despre mine, sentimentele ei faţă de mine nu se schimbaseră şi nici nu se puteau schimba vreodată. Am văzut în ochii ei de piatră, prin care nu putea răzbate lumina dragostei şi din care nu puteau izvorî lacrimi, că era hotărâtă să mă socotească până în ultima clipă drept tot ce poate fi mai rău, fiindcă de m-ar fi socotit bună, ar fi simţit nu o bucurie mărinimoasă, ci o durere aprigă, o durere de rană adâncă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpede şi pătrunzător este ochiul Iubirii. De aceea nu vede nicio greşeală.

Mikhail Naimy în Cartea lui Mirdad
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copil

Sunt un copil!
Nu-mi distrugeţi copilăria!
În lumea mea sunt îngeri cu aripi de catifea
Şi stelele au culoarea curcubeului...
E drept că dorm cu ursuleţul de pluş
Pe care bunica mi l-a dăruit
Să mă protejeze de lacrimi.
E drept că dorm cu broscoiul fermecat
Şi maimuţica de blană,
Dar ele sunt parte a copilăriei
De care nu mă voi despărţi în veci.
În lumea mea, florile au nectar de vise
Şi fluturii se înalţă spre Dumnezeu,
Aducându-ne pe pământ, Duhul Sfânt.
Copiii îl au pe Dumnezeu în sufletul lor!
De aceea sunt şi voi rămâne copil!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea palidă a serii

Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îţi desprinzi,
Cu ochii-ţi, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?

S-a potolit furtuna şi vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea îşi lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme şi-a luat.

Ce cauţi peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munţi acuma cobori în pas uşor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipeşte în zări tremurător.

Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopţii ca lacrimă-ai descins,
Şi vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,

Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârşita noapte?
Vrei un culcuş, prin trestii, pe tărmul solitar?
Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără şoapte,
Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?

De e să mori, luceafăr, şi dacă-n marea-adâncă
Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îţi cer:
Întârzie-ţi plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!

poezie clasică de Alfred de Musset (1835)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea iubirii

În lumea în care, se naşte iubirea
Sunt numai parfumuri de roze.
Acolo vin fluturi să-şi clătească privirea
Cu iasomii, trandafiri, tuberoze!

În lumea în care, se naşte iubirea
Sunt numai cuvinte de pluş.
Să mângâie suflete le e menirea,
S-alunece lin pe arcuş.

În lumea în care, se naşte iubirea
E limpede apă şi-i aspru pârjol.
Făcută-i din inimi ce-şi duc fericirea,
Pământului, dându-i ocol.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tristeţe care nu închide în sine necesitatea mângâierii nu va realiza experienţa religioasă niciodată. De aceea, muzicienii-poeţi, adică acei ce se satisfac cu tristeţea în sine, rămân străini de Dumnezeu.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu se relevă El Însuşi sufletului conform esenţei acelui suflet, care este atât fizic cât şi spiritual. Apoi, sufletul devine conştient că îl vede pe Dumnezeu, dar prin El şi nu prin sine sufletul îl iubeşte numai pe El, nu prin sine însuşi, dar în aşa fel încât este El care se iubeşte pe El Însuşi nu sufletul este cel care îl iubeşte pe El, sufletul îl contemplă pe Dumnezeu în fiecare fiinţă, dar graţie unei priviri ce este însăşi privirea divină.

citat din Ibn al-\'Arabi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dictatura iubirii

De vrei sau de nu vrei
Văzutele şi nevăzutele toate
Încolţesc, răsar şi cresc
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia înfricoşării
Îndurătoare-neîndurătoare
Linişte neliniştită
Veşnic în alergare
Sacra putere a iubirii
Sub care toate se desăvârşesc
Dar dumnezeiesc!

Uneori parcă sunt
tumultul
memoriei exilate
din muguri în flori

cu ochiul florii văd în fine
cum lumina
din adâncul florii vine
aerul ne caută şi
ne respiră
prin celeste-pământene grădini
vântul cosmic ne răsfiră
trecutele- viitoare iubiri

în jocul razei lui cu umbra
soarele ne dansează tandru
pe trupuri, pe gânduri
imperceptibil, perceptibil
amplu
contrariile se apropie, se depărtează
şi iarăşi seating
se sting
ca din nimic apoi se aprind
cum
nevăzutele şi văzutele toate
încolţesc, răsar şi cresc
sub sacra putere a iubirii
în care toate se desăvârşesc.

Viul
În puritate se alintă
Nemăsurat, măsurat
Patimă împătimită
Din începuturi plămădită.

Suntem ai Soarelui
Suntem fii ai Pământului
Unde o clipă
Opoziţiile se suspendă
Şi iarăşi se infiripă
Pentru că
Toate nevăzutele şi văzutele
Simt în adâncul lor
Cum încolţesc, răsar şi cresc
Sub sacra putere a iubirii
În care toate se desăvârşesc
Minunat dar dumnezeiesc.

Timpul nu ne-ar atinge
Binecuvântată fii iubire!
m-aş întoarce şi m-aş alătura
celor ce construiesc noul model
omenesc, neomenesc
cu tine, cu el.

Dictatura iubirii este posibilă
Oricând, oriunde
În lumea vizibilă, invizibilă…

Comunicarea
Tăcerea din miezul hohotului
Lumina
Triunghiul înţelepciunii
Izvoditorul razelor genunii
În care râde, râde nestăvilit
Ochiul
Pulsatoriu, aleatoriu
Tăinuit.
Destăinuit
Râde Cel ce Vede
Şi cunoaşte neîncetat
Cum se naşte puritatea din păcat
Cum grandioasele splendori
Micul mare şi marele mic
Nemanifestatul manifestat
Căutarea parcă îşi găsesc aflarea
Şi cum
Deodată ţâşnesc, se aruncă în mişcare
Mi întâi vgând şi vis
Adorareapoi rug aprins de neaflare.

Nevăzutele şi văzutele toate
Încolţesc, răsar, cresc şi dispar
În văile abisale
Pe crestele mitocondriale
Sub blândeţea forţei
Sub duioşia îndurării
Sub care toate se desăvârşesc, în
Sacra putere a Iubirii.

poezie de Elena Armenescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!