Ploaia si apusul
Apusul roșiatic se-mbină-n violet
Cu galbenul jăratic și-albastrul amanet,
Mai ia tăcerea-n dreapta și frumusețea-n stânga,
Apoi se pierde-n noapte, cu stele-și joacă fuga.
Negrul se-așterne-n grabă pe cerul plin de nori
Și ploaia cade sumbru prin văi și lacuri ori
Pe câmpul ars de soare și munte întristat,
Peste pădurea care pe mine m-a uitat.
De dimineață cerul e vesel și haios,
Soarele strălucește și astăzi cu folos,
Doar eu mă pierd și zarea, în amintiri ce dor,
Căci ploaia și apusul erau al meu amor.
E cald și-mi arde visul, mă pierd în raze dulci
Ce mișună pe trupul fierbinte, dar m-arunci
În nepăsarea-ți rece știind că te ador,
Să moară ploaia veche ș-apoi și eu să mor.
Apusul să înghită balaurii din vis,
Să se prefacă-n flăcări, să fie mai închis,
Să cadă peste valuri, furând sărutul nostru,
Apoi să moară-n chinuri, cum mor și eu sub astru.
poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ana-Maria Mandra. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.