Moartea

Eu nu urăsc viaţa, de moarte nu mi-e teamă,
Că ea este lumină puternică şi caldă,
Chiar muribundul - care în pacea ei îl cheamă -
Sub pleoape obosite privelişti noi îşi scaldă.

Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume
Şi-n alte corpuri trece, când poate şti să ierte;
Aşa din cupa sacră cu toţii bem, anume,
Şi niciodată, nimeni, nu poate s-o deşarte.

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Poezii (martie 1888), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Eu nu urăsc viata, de moarte nu mi-e teamă,
Că ea este lumină puternică si caldă,
Chiar muribundul – care în pacea ei îl cheamă –
Sub pleoape obosite privelisti noi îsi scaldă.

Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume
Si-n alte corpuri trece, când poate sti să ierte;
Asa din cupa sacră cu totii bem, anume,
Si niciodată, nimeni, nu poate s-o deşarte.

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ariosto

Aş vrea să intru-n moarte şi sub pământ s-adorm
În veşnica tăcere, şi-n taine vechi să dorm
În raclă să mă-mpac cu noaptea din mormânt:
Şi lacrima din urmă, când în mister voi trece,
Doar Moartea s-o usuce, cu mâna ei cea rece,
Să stingă orice cânt!
Sunt tânără şi viaţa îmi este atât de dragă;
Privind însă pe morţi, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Şi în mocnirea vieţii eu nu te urăsc, soare!
O, nu; dar dacă astăzi de moarte nu-mi e teamă,
Şi vocea morţii dacă mi-e dragă când mă cheamă,
E că m-am obosit de-o îndelungă silă;
Şi nimeni nu-i alături de suferinţa-mi crudă,
Nici plânsul meu de jale nu-i nimeni să-l audă,
Cu un prinos de milă!
Şi cine poate crede că tânără cum sunt,
Asemenea unei silfe înaripată-n vânt,
Când veselă zglobie, în braţe flori am strâns,
Când cântecul meu candid se desprinde-n ecou,
Şi vocea cristalină mi-era ca un vis nou,
Cine mai poate crede că ochii mei au plâns?
Unui copil ca mine,-o, cine poate crede?-
Că sufletu-i linţoliu chi
ar dacă nu se vede,
Că inima-i rănită, când vechi iluzii pier,
Că deznădăjduită vrea moartea într-o zi,
C-aşteaptă-n nerăbdare durerea-şi potoli
C-un dar respins de cer!
Să nu-nşirăm speranţe când lăcrimează geana,
Că nu va fi o mână care să-nchidă rana:
Ci frământarea noastră să ne-o păstrăm solemni,
Şiragul alb de lacrimi să nu-l mai semănăm;
Surâzători, mulţimii doar farmece să-i dăm
Şi-asemenea Polyxeniei să ştim a muri demni.

poezie celebră de Iulia Hasdeu (10 aprilie 1887), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de nelinişte

Sunt tânără şi viaţa îmi e atât de dragă;
Privind însă pe morţi, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Şi în mocnirea vieţii eu nu te urăsc, soare!
................................................
Unui copil ca mine, - o, cine poate crede? -
Că sufletu-i linţoliu, chiar dacă nu se vede,
Că inima-i rănită, când vechi iluzii pier,
Că deznădăjduită vrea moartea într-o zi,
C-aşteaptă-n nerăbdare durerea-şi potoli
C-un dor respins de cer!

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Poezii (august 1887), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mi-e teamă, ştii?
Paşii greşiţi şchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi strivesc chipul
Când păşesc...

Mi-e teamă, ştii?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit parfumul
Când le strâng....

Mi-e teamă, ştii?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi şterg urma
Când clipesc....

Mi-e teamă, ştii?
Vocea are urma ta pe buze,
O auzi?
Are praf de dor pe nuanţe
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit melodia
Când o gâtui...

Mi-e teamă, ştii?
Sufletul meu are goluri din tine,
Îl vezi?
Are vis şi distanţă pe margini
Şi mi-e teamă
Să nu te-alung
Când mi-l caut...

Mi-e teamă.
Ştii?

poezie de Gabriela Chişcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de nelinişte

Sunt tânără si viata îmi e atât de dragă;
Privind însă pe morti, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Si în mocnirea vietii eu nu te urăsc, soare!
(.................................................)
Unui copil ca mine, – o, cine poate crede? –
Că sufletu-i lintoliu, chiar dacă nu se vede,
Că inima-i rănită, când vechi iluzii pier,
Că deznădăjduită vrea moartea într-o zi,
C-asteaptă-n nerăbdare durerea-si potoli
C-un dor respins de cer!

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina...

Caut lumina divină,
Sufletul să mi-l inunde,
Ca apa curată, făptura omenească,
Şi ca văzduhul, suflarea păsărească.
Caut iubirea adevărată,
Să-mi răsfăţ inima flămândă,
Ca noaptea, de stele înfometată,
Şi ca viaţa, de iubirea lumii toată.
Caut raiul pământesc şi frumuseţea lui,
Căci fără de ele, chiar n-are rost să trăiesc.

Dar, unde-i lumina divină?
La câţi ani, lumină?
Şi iubirea visată...
La ce distanţă-i de lume, de mine?
Noroc cu raiul naturii altruiste,
Căci, încă mai rezistă şi are vise.

Şi, ce este lumina, iubirea, frumosul?
După care orbecăim cu toţii până la moarte,
Decât, Sfânta înţelepciune,
Sau pacea şi armonia oamenilor,
În lume şi-n toate.

poezie de Valeria Mahok (30 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet drept si pur poate traversa toate mlaştinile fără a se murdări; va avea de sute de ori în fata ochilor cupa delicioasă a viciului fără a gusta din ea.

citat celebru din Iulia Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea este vibraţia dragostei în sufletul oamenilor, această dragoste ce poate să se amplifice printr-un exerciţiu susţinut. Pacea este calea înţelegerii, a încrederii, calea unei prietenii sincere între popoare, este condiţia fericirii pe pământ. Viaţa poate să înflorească atunci când există o pace durabilă. Trebuie să luptăm pentru menţinerea păcii pe Planeta albastră, pentru a oferi tinerei generaţii şansa de a-şi trăi viaţa în plenitudinea tinereţii, de a-şi afirma personalitatea, de a-şi dărui întregul lor potenţial fizic şi intelectual pentru progresul umanităţii, pentru bunăstarea societăţii. Pentru orice stare conflictuală trebuie găsite una sau mai multe soluţii pacifiste şi de fiecare dată când există, trebuie folosită calea tratativelor, pentru a le rezolva. Pacea favorizează dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii, cea care poate să găsească o cale eficace a unei comunicări favorabile între oameni. Idealul păcii este viaţa prosperă, căci astfel banii nu mai sunt dirijaţi pentru a produce moarte, distrugere, mizerie, ci pentru a face să înflorească floarea vieţii. Pacea oferă energia creatoare care poate construi o lume, pacea aduce fericirea, acea fericire care vine să îmbogăţească viaţa noastră, această fericire atât de dorită pe pământ. Pacea este şansa unei munci care poate înnobila omul, care determină progresul tehnic şi cultural. Pacea este înţelegerea, armonia dintre oameni, viaţă fericită pe pământ, fără atrocităţile războiului.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste dispărută

Ivan, dragul meu,
cum este viaţa ta?
ce face sufletul, sufletul tău, Ivan, cât taigaua de mare,
tulburat şi liniştit ca un pelerin
curat ca zăpada de început de an
distanţa dintre sufletul tău, Ivan, şi inimile noastre
este exact distanţa dintre kazacioc şi Teatrul Bolshoi
adică exact o bătaie de inimă îndrăgostită
exact cât durează dezlipirea genelor de pe obraz
atât cât să intre un snop de lumină
până în locul unde păstrez primele amintiri
dragul meu John,
tu nu mai simţi decât un fel de greutate în piept
şi mai simţi inima ta înălţându-se un pic
atunci când cerul la răsărit se îmbracă în mii de culori
amestecate în sufletul tău
John, doar pe obrazul tău canioanele
îşi găsesc rostul lor de adâncimi
direct proporţionale cu dorul
despre care nici măcar nu ai auzit vreodată
dar pe care îl cunoşti prea bine
şi, poate că, de fapt, te cheama Jean sau Giovanni,
sau Juan sau Yannis sau Johannes
sau poate că avem cu toţii alte şi alte nume
dar a rămas stabilit aşa din trecutul în care
răutatea şi viclenia s-au mutat pe Pământ
din poveştile pe care nimeni nu le mai ştie, nimeni...
şi toate blestemele au căzut ca o ploaie rea
Ivan, dragul meu, şi tu, Giovanni, şi tu, Ioane,
ştiţi voi ce ploaie rea şi vicleană
ne cade pe umeri, pe graniţe şi pe cele câteva zile rămase
iar nume după nume vor fi strânse laolaltă în strălucirea mileniului
după care vom fi cu toţii uitaţi pe pământ

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că drumul nostru se va intersecta mereu, repetat, cu unele poteci, pentru că nu se poate altfel. Sau poate pentru că, la un moment dat şi într-un anume colţ de lume, s-a creat o legătură între două suflete care trece peste kilometri şi timp (asta e explicaţia care îmi convine cel mai mult, ar fi frumos să se întâmple cu adevărat aşa). Poate suntem jucăriile descentrate ale destinului sau poate unele lucruri nu se termină cu adevărat niciodată, doar iau o pauză din când în când.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vieţii înspre ea ne cheamă.
Din cupa sacră a iubirii bem.
Privim în ochii morţii fără teamă;
În faţa ei cu toţi datori suntem.

catren de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui
Joace unul şi pe patru
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş
Ce e val, ca valul trece.

Ca un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1883)
Adăugat de maryana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă de grabă

M-aş grăbi către moarte,
Dar mi-e teamă de noapte,
De cimitire, de morminte şi cruci,
Căci mă apasă pe umeri
Ca o pelerină de singurătate...
Aminte-ţi aduci?!
Mi-e teamă de rece, de ierni şi de paşi
Scârţîind pe trotoar,
Mă tem de-ntuneric!
O lumină lăsaţi-mi măcar!
Apoi am restanţe aici, pe pământ,
Facturi neplătite,
Ori mi-am dat vreun cuvânt.
V-aduceţi aminte?!
Nu am timp de plecări,
Sunt străin pe cărări,
Nu am bani, nu am chef!
Alte planuri mă prind
În al timpului cerc.
Ştiu, mă cheamă străbunii,
Sunt un biet trubadur,
Nu am timp de concesii,
Nici de moarte acum...
Voi pleca – fulger straniu,
Dar n-am timp a pleca!
Multe planuri ţâşnesc
Din inima mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea minţii poate fi găsită numai mergând în interior. Ea nu poate fi găsită în lucrurile lumeşti. Mergi în interiorul tău şi găseşte pacea interioară - pacea care trece dincolo de orice înţelegere.

citat din Sri Vasudeva
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La azil...

O bătrână, fiind pe moarte
Şi-a chemat fiul aproape
Şi cu ochii stinşi spre cer
Grăi celui, ce stingher

Lângă ea, cu-n pic de teamă
Îi asculta vocea caldă:
- Dragul mamei, drag copil
Când m-ai adus la azil

Am tot plâns şi m-am căit:
- Oare unde am greşit
Şi-n necunoscuta lume
M-ai adus cumva, anume

Să dorm pe pernă straină
Fără a avea vreo vină.
Ştiu... boala-i nesuferită
Bătrâneţea chinuită,

Şi tu, dragul meu, copil
Te-ai gândit că la azil
Voi fi bine îngrijită
Şi de ochi străini ferită,

Să nu vadă amicii tăi
Cum curg pe obrajii mei
Lacrimi, fără voia mea
Când nu aveam ce mânca...

Cu ochiii in depărtări
Şi cuprins de remuşcări
Fiu-şi întrebă măicuţa
Dacă are vreo dorinţă:

De sub pleoapa obosită
Cu privirea chinuită
Şi cu glasul tot mai stins
Mama lui, încet, i-a zis:

- Vezi că, în sertar, am pâine,
Te rog, să ai milă de câine,
C-am plecat şi i-am lăsat
Sufletul nemângâiat
Şi-atunci... când o fi bătrân
Să nu îl azvârli în drum...

poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina...

Caut lumina divină, sufletul să mi-l inunde,
Ca apa curată făptura omenească
Sau ca văzduhul suflarea păsărească.
Caut iubirea adevărată să-mi răsfăţ inima,
Ca noaptea instelată
În viaţa mea sau peste iubirea lumii toată.
Caut raiul pământesc şi frumuseţea lui,
Căci fără de ele, chiar n-are rost să trăiesc.

Dar unde-i lumina divină?
La câţi ani lumină?
Şi iubirea visată...
La ce distanţă de lume, de mine?
Noroc cu raiul naturii altruiste,
Că încă mai există şi are vise.

Şi, ce sunt lumina, iubirea, frumosul?
După care orbecăim cu toţii până la moarte,
Decât sfânta înţelepciune,
Sau pacea şi armonia oamenilor
În lume şi în toate.

poezie de Valeria Mahok (30 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necunoscuta

necunoscuta din decor
de lebede si frunze moarte
apare ca un vis de dor
ce vine de departe....

in primul ceas de iarnă grea
necunoscuta a-mbrăcat
in fulgi strălucitori de nea
profilul ei de neuitat

necunoscuta semn imi face
să o urmez cu paşii mari
in arabescuri de zăpadă
noi doi să fim ca doi hoinari!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă de Cel ce vorbeşte puţin

Mi-e teamă de Cel ce vorbeşte puţin -
Mi-e teamă de Omul Tăcut -
Pe Vorbăreţ - pot chiar să-l întrec -
Mă întreţin oricând c-un Limbut -

De cel ce drămuieşte Vorba
Când Alţii - vorbe risipesc -
Mi-e teamă - şi-s prevăzătoare
Este un Om Ales

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre macii roşii

Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
Pe când adie vântul, într-o amiază caldă,
Ca unduirea verde, a unui lan de grâu -
În care, macii roşii, fragilitatea-şi scaldă?

Par, macii, sânge proaspăt – ca sângele prelins
Din torturate trupuri, de primi martiri creştini...
Sublim pătează câmpul – de-un verde viu, aprins –
Şi –adânc mă înfioară – de aceea-mi par divini.

Înseninat de vântul, ce fruntea-mi răcoreşte,
Pe când în ochi, îmi joacă, o veselă sclipire,
Scrutez peisaju-acesta – pictat dumnezeieşte –
Şi-n sufletul meu, pacea, se-mbină cu iubire...

Iubire pentru oameni – ce simţământ deplin! –
Căci simt că-i iert pe semeni – pe mine că mă iert...
Mă simt şi serv şi rege, sub marea de senin –
Perfectă e natura – cum Dumnezeu mi-e cert.

Pe câmpuri, pe făgaşe, pe margine de şleau –
Modest cresc macii roşii – şi-atât de delicaţi!
Că–s o minune-n sine, nicicum, habar nu au –
Şi nici nu bagă-n seamă – că-n seamă nu-s băgaţi.

Sublimi - precum natura, şi roşii – sânge-pur,
Simbolizând iubirea şi jertfa – totodat',
Stingheri sunt macii-aceştia, sub cerul plin de-azur –
Emblema inocenţei şi-a gândului curat.

În ziua-n care câmpul nu-i va mai izvodi,
Nici grâul – pâinea lumii – în spic nu va da rod...
Atuncea, lumea noastră, ori se va prăbuşi –
Ori primeni-va-şi faţa cu-n nou, curat, norod...

... Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
Pe când şopteşte vântul, într-o amiază caldă –
Ca unduirea verde, a unui lan de grâu,
În care, macii roşii, fragilitatea-şi scaldă?!...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai la El...

Numai la El e fericire
Ce nu se uscă niciodat'
Mi-e şi prieten şi-mpărat
La prima noastră întâlnire
M-a cucerit a Lui privire
Şi m-a pătruns a Lui iubire
Şi pretutindeni L-am urmat.

Numai cu El pot înţelege
De ce-ncercările mai vin
Căci rănile ce produc chin
Duios, El ştie să le lege
Să pot şi-n viitor culege
Comorile din sfânta Lege
Şi pasiunea s-o menţin.

Numai în El găsesc Lumină,
Răspuns la grele întrebări
Când îmi lipsesc înseninări
Cuvântu-I poate să susţină
Fiinţa-mi, care se închină
Să poată pacea s-o obţină
Şi mii de binecuvântări.

Numai cu El, când vine valul,
Pot să vâslesc, să biruiesc,
Chiar când obstacole-ntâlnesc
Eu ştiu că voi atinge Malul,
Că împlini-voi idealul
De-a trece, prin credinţă dealul
De-aceea mult Îl preţuiesc.

Doar lângă El se uşurează
Poveri ce-apasă uneori
Şi ce urmează? Sărbători
Şi sufletul se-nviorează
Slăvind pe Cel care veghează
Pentru a Lui constantă pază,
Pentru eternele comori.

poezie de George Cornici (31 ianuarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!