La azil...

O bătrână, fiind pe moarte
Şi-a chemat fiul aproape
Şi cu ochii stinşi spre cer
Grăi celui, ce stingher

Lângă ea, cu-n pic de teamă
Îi asculta vocea caldă:
- Dragul mamei, drag copil
Când m-ai adus la azil

Am tot plâns şi m-am căit:
- Oare unde am greşit
Şi-n necunoscuta lume
M-ai adus cumva, anume

Să dorm pe pernă straină
Fără a avea vreo vină.
Ştiu... boala-i nesuferită
Bătrâneţea chinuită,

Şi tu, dragul meu, copil
Te-ai gândit că la azil
Voi fi bine îngrijită
Şi de ochi străini ferită,

Să nu vadă amicii tăi
Cum curg pe obrajii mei
Lacrimi, fără voia mea
Când nu aveam ce mânca...

Cu ochiii in depărtări
Şi cuprins de remuşcări
Fiu-şi întrebă măicuţa
Dacă are vreo dorinţă:

De sub pleoapa obosită
Cu privirea chinuită
Şi cu glasul tot mai stins
Mama lui, încet, i-a zis:

- Vezi că, în sertar, am pâine,
Te rog, să ai milă de câine,
C-am plecat şi i-am lăsat
Sufletul nemângâiat
Şi-atunci... când o fi bătrân
Să nu îl azvârli în drum...

poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău... De ce m-ai părăsit

La 15 ani de la dispariţia celei ce a fost...

De ce oare mi-a fost lăsat
Să sufăr ani înlăcrimat
Şi să trăiesc de parcă nu-s,
De când te-ai dus, de când te-ai dus...

De ce atâtea suferinţi
Ce uneori mă scot din minţi
Şi-atunci eu plâng îndurerat,
De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?

De ce? Că doar nu ţi-am greşit,
Fără să-mi spui m-ai părăsit,
Sau ţi-a fost jenă să mă laşi
Să-ţi fiu părtaş, să-ţi fiu părtaş...

Odorul meu, "Tu" ai ştiut
Cât am sărit şi m-am zbătut
Să fac aşa cum ţi-ai dorit,
Dar tu m-ai părăsit, m-ai părăsit...

Fii liniştită de ştiam,
Eu până-n ceruri alergam,
Să te opresc din drumul tău,
Îmi pare rău, îmi pare rău...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 ianuarie 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia seama!

Fiu sau fi'că, tu ia seama,
La azil când îţi duci mama,
Sau când, suflet de păgân,
Duci pe tatăl tău bătrân,
Dacă-ai vrea c-al tău copil
Să te ducă la azil.

pamflet de George Budoi din Părinţii şi copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 aprilie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil străin

Eram străin şi-am pribegit,
Tu, mamă, pruncul ţi-ai iubit,
Când zările erau pustii,
Mamă, doar tu puteai să ştii.

Şi fiinţa ta acoperea
În somn, întreaga fiinţă-a mea,
De-aceea mamă-ţi mulţumesc
Şi te iubesc!

..............................................
Eram străini şi pribegeam prin sat,
Nu aveam mamă, casă şi nici pat,
Tu m-ai crescut cu trudă şi amar,
Îmi amintesc măicuţă, iar şi iar.

Strigam la porţi de oameni ferecate,
În suflet, mamă, ne clădeam palate,
Aveam iubirea, rostul de a fi
- mpreună, mamă,-n fiecare zi.

Umblam pe drumuri lungi şi prăfuite...
Doar Dumnezeu şi noi mai ţinem minte.
De-aveai un colţ de pâine strâns în sân,
Tot mie mi-l dădeai, ca şi acum.

Când pentru viaţa noastră asudai
Muncind cu ziua pentru a trăi,
Tu îţi puneai o temelie-n rai
Şi-n suflet taina dragostei de fii.

Tu îmi vefgeai şi creşterea şi somnul
Şi braţul, pernă mamă ţi-l puneai,
Să doarmă lângă tine puişorul
Cel pentru care zi de zi trudeai.

Ne-acopeream cu cerul şi pământul
Ne era veşnic ţol şi aşternut,
Ne biciuia în nopţi de sticlă vântul...
Doar noi durerea vieţii am ştiut.

Nu m-ai lăsat să sufăr, oh, ştiu bine!
Dormeam în gări, pe bănci de lemn murdare,
De-aceea azi, măicuţă, pentru tine,
Ridic rugi simple întru înălţare.

M-ai dat la şcoală... Mândră erai mamă
Când mă vedeai că mă înalţ... Iar eu
Spuneam în sat, întregii lumi, cu fală,
Că m-ai crescut şi sunt feciorul tău.

Prin tine, mamă, prins-am rădăcină,
Doar ţie mamă scumpă-ţi mulţumesc...
Mă iartă mamă dacă am vreo vină!
O viaţă-ntreagă am să te iubesc!

Şi dincolo de moarte, în lumină,
Eu rugi fierbinţi spre cer voi înălţa,
Domnul, măicuţă, să te aibă-n pază
Căci am ajuns ce sunt, prin grija ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă - dulce nostalgie

N-am uitat privirea blândă, cu care tu m-ai primit
Când ajuns acas' la tine, eram tare obosit.
M-ai luat, mamă, de mână şi pe pat m-ai aşezat
Cu căldura-îmbrăţişării, pe frunte m-ai sărutat.
Te-ai aşezat lângă mine, m-ai întrebat cum mă simt,
Eu ţi-am spus că-mi este bine, savurând al tău alint.
Mi-am adus atunci aminte, de copilăria mea,
Când iubirea ta de mamă, niciodată nu-mi lipsea.
Doamne, cât era de bine, când la masă ne chemai.
Ne puneai mâncare-n blide, să mâncăm ne îndemnai.
Unde eşti copilărie? Unde eşti măicuţa mea?
Tot umblând prin ţări străine, greu mă apasă vremea.
Acum, când mă-întorc în sat, găsesc casa părăsită,
Curtea numai are gard, ograda e neîngrijită.
Mi-e dor de tine mamă! Mi-e dor de copilărie.
Dorul către voi mă cheamă, fără voi, viaţa-i pustie.
Port în buzunar la piept, mica ta fotografie,
Semn că încă te aştept, MAMĂ - DULCE NOSTALGIE.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi era mai greu

Tu m-ai lăsat plângând...
credeam că ai plecat,
dar, Doamne,
cât de frumos m-ai aşezat
în lumea Ta!
Cât de frumos aveai grijă
de visele mele!
cât de aproape mi-erai!
Acum că ai răspuns
durerii mele,
te văd zâmbind
precum un Tată
care-mi ştie drumul.
Acum Te văd,
Te simt,
crezând în Tine,
mi-ai răspuns,
când Tu, Doamne,
l-ai adus în viaţa mea,
m-am bucurat ca un copil,
dar tot, Tu, Doamne,
l-ai luat ca să-mi redai
bucuria de a trăi.
Azi, nu mă mai simt singură,
uitată,
rănită,
minţită,
nepotrivită...
căci Tu mi-ai răspuns
zâmbind
şi m-ai ridicat
deasupra durerii.
M-ai vindecat
şi-Ţi mulţumesc
că nu m-ai părăsit!

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

E ziua ta, mămică,
Şi tare te iubesc,
Căci tu vrei să cresc mare,
Cuminte şi-ndrăzneţ.

Te-ai necăjit cu mine,
Pân' ce m-ai făcut mare,
Şi recunosc, mămică,
Că nu te-ai plâns prea tare.

Ai vrut să faci din mine,
Un copil bun, cinstit,
Şi, cred, mămică dragă,
Că tu ai reuşit.

Acum, eu doar îţi mulţumesc,
Dar, când voi fi mai mare,
Eu îţi făgăduiesc,
Să fii mândră de mine,
Pe ori unde m-oi duce,
Şi-atuncea vei vedea,
Că munca ta mămico
Răsplata-ţi va aduce.

Spun poezia şi nu mă uit la tine,
Eu ştiu, mămică dragă,
Că plângi, nu de ruşine,
De dragul meu, mămică!
De ceea ce-ai crescut,
Eşti mândră, că-s cuminte,
Copilul tău iubit.

Şi când vei fi bătrână,
Eu mâna ţi-o sărut,
Drept mulţumire ţie,
La tot ce te-ai zbătut,
Şi lacrima fierbinte,
Din ochii tăi, cândva,
Nepoţii ţi-o vor şterge,
Să ştii, mămica mea.

poezie de Valeria Mahok (7 martie 1991)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul copil

Poţi să îmi iei oricât de multe,
Oricum de sus eu le-am primit,
Şi nu ţi le-am cerut pe toate
Dar Tu mereu mi-ai dăruit

Din prima clipă am lumină,
La primul scâncet mi-ai dat glas,
M-ai învăţat şi despre vină,
Mi-ai arătat şi primul pas

Apoi am căpătat auzul
Şi vise pline de culori,
Când să spun da, ce e refuzul,
Cum să văd raze printre nori

Cadou mi-ai dat, din ceruri, milă
Pentru momentele când n-am,
Apoi am învăţat şi silă,
Deşi eu poate n-o doream

Cu timpul, am plecat privirea,
Ruşinea m-a făcut s-o fac,
Am înţeles ce e iubirea,
Când să o spun... când să o tac

Am priceput că mi-ai dat voie
Să aflu tot, să ştiu de ce,
Iar câteodată, de nevoie,
Am acceptat şi că nu e

Mi-ai modelat şi optimismul,
Să nu cumva să mă rănesc,
Mi-ai dat respectul, altruismul,
Să ştiu să cer, să dăruiesc

Dar mai presus de tot şi toate,
M-ai învăţat să fiu umil,
Am înţeles că omul poate
Să stea în suflet, un copil.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

Mamă, de ce m-ai născut om
şi m-ai lăsat să rătăcesc
în tărâmul de ceaţă al iluziilor?
De ce m-ai adus în lume, mamă
şi m-ai transformat din energie în carne şi sânge
şi m-ai făcut să gândesc?

Mi-ai dat ochi ca să nu pot vedea,
urechi ca să nu aud,
simţuri pentru a nu simţi
şi gură ca să mă pierd în cuvinte.
Aici nimic din ceea ce există
nu este ceea ce pare a fi!

Şi te urăsc, mamă
că m-ai chemat din neant
ca să mă întrupezi în locul
unde fericirea nu înseamnă cunoaştere
şi cunoaşterea nu înseamnă mântuire.

Nenăscut să mă fi lăsat, mamă!
Şi astăzi aş fi fost fericit.

poezie de Cosmin Soames
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ţi-ai spune oare?

Dacă într-o zi
mergând pe drumul vieţii,
Te-ai reîntâlni... cu tine, fiind copil,
Ce ţi-ai zice oare, privindu-ţi lung pomeţii,
Ce azi nu mai sunt rumeni
şi parcă fără "tril"?

Te-ai lua uşor de umăr?
Te-ai scoate la un suc?
Ţi-ai spune: Riduri număr
şi anii se tot duc?

Ţi-ai spune: Viaţa doare,
rămâi aşa cum eşti...
Căci traiul de "om mare"
nu e cum te gândeşti?

Ţi-ai spune că durerea,
vine din când în când,
Să-ţi încerce puterea,
de a zâmbi plângând?

Ţi-ai spune că genunchii,
în timp s-au vindecat,
Dar pierderea mămuchii,
nu trece niciodat'...?

Ţi-ai spune că amicii
de-atunci s-au risipit?
Mânaţi de bani, capricii,
obrajii şi-au mânjit?

Ţi-ai spune că norocul,
la fel ca şi iubirea,
Nu prea şi-a găsit locul,
şi-a căutat iesirea?

Ţi-ai spune că adultul,
de azi nu mai e viu,
Obişnuit cu "multul",
un mort fără sicriu?

Ţi-ai spune că sunt dăţi,
când plângi, fi-rar să fie,
Răpus de greutăţi
după... copilărie?

Şi dacă într-o zi
mergând pe drumul vieţii,
Te-ai reîntâlni... cu tine, fiind copil,
Ce ţi-ai zice oare, privindu-ţi lung pomeţii,
Ce azi nu mai sunt rumeni
şi parcă fără "tril"?

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând

Pe străduţa de la moară,
din deal, în vale coboară
o femeie cu năframă
şi-am crezut că eşti tu, mamă.
Când s-a mai apropiat
sufletul mi s-a-întristat.
Nu era cum aşteptam,
măicuţa mea din Bărăgan.
Dar... fiind femeie bună
m-a luat atunci de mână
şi mergând pe drumul drept,
m-a întrebat pe cine-aştept.
I-am spus că mi-e dor de mama.
Apoi ea mi-a spus cu milă:
Aşteaptă, că o să vină.
Am mai aşteptat un an.
Tu, mama mea din Bărăgan,
de-acolo, din ţări străine,
oare, mai gândeşti la mine?
Mamă,
ştiu că ai un suflet bun.
Nu vreau să mai stau pe drum,
să fiu copil al nimănui,
să îndur cearta orişicui.
De tine dorul mă apasă:
Te rog mamă, vno acasă!

poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul colţului de pâine

E miez de iarnă şi străbat din deal colinzi duioase
Iar geamurile strălucesc şi-s, astăzi, luminoase,
E hârjoneală pe drumeaguri, e ziua de Crăciun,
Şi orişice creştin doreşte să pară azi mai bun.

E sărbătoare peste sat dar lângă o portiţă
O bătrânică firavă, cu ochii de fetiţă,
Priveşte lung, dezamăgită, pe drumul ce-i pustiu
Precum pustiu îi este-n suflet, pustiu şi prea târziu.

În mână ţine un posmag şi se gândeşte "oare
Să muşc din el şi eu niţel?", căci leneş, la picioare
Se gudură un mâţ bătrân şi schelăie un câine
Privind cu jind la bucăţica minusculă de pâine.

Îl amiroase şi-l împarte, frăţeşte, la cei doi
Cercând să îşi înece foamea şi gândul la nevoi,
Că-i sărbătoare, e frumos, şi amintiri plăcute
O năpădesc şi îi revin din vremuri neştiute,

Când era tânară-n puteri, şi se-adunau la masă
De sărbători, cu fii, nepoţi, de-abia-ncăpând în casă.
Dar au uitat-o, s-au tot dus, iar ziua către mâine
O-mparte, cum împarte tot, doar c-un pisic şi-un câine.

A fost frumoasă, respectată, şi a lucrat la stat
Şi-a trecut frumos prin viaţă cu dragul ei bărbat.
Dar el s-a dus în altă zare iar pruncii prin străini
Şi-acum în viaţa ei există doar mărăcini şi spini.

Priveşte lung, în lung de drum, şi-i pare, cu mirare,
Că se abat spre casa ei trei raze de la soare.
Trei, Doamne, vin cu mers sprinţar, îi vede, sunt aproape,
Şi-o perlă mare, clipocind, îi picură sub pleoape.

E-o perlă pură, limpede, dar fără vreo valoare
Şi se rostogoleşte-ncet, curgându-i la picioare.
Îşi face cruce, mulţumind, şi mâinile-şi ridică
Iar hohote-i ţâşnesc din piept şi cerul îl despică.

Trei puişori de om plăpânzi îi bat timid la poartă
Iar biata babă plânge-ncet, gândind la trista soarta
Ce-a-ngenunchet-o şi i-a frânt şi bruma de putere
Şi-a izolat-o-n vise reci şi fără mângâiere.

Cu glasuri mici trei copilaşi colindul şi-l avântă
Cătând spre lacrimi care curg din inimioara frântă.
Colindă-ntruna,-nduioşaţi, vreo cinci colinzi, piticii,
Iar perlele din ochi se scurg pe mâinile bunicii.

Căci le frământă, ne'ncetat, a drag şi a mirare
Şi-a rugă spre Mântuitor, că a mai fost în stare
S-asculte iar colinzi sfinţite iar micii urători
Nu i-au adus numai urare ci-n inimă fiori.

Când puişorii s-au oprit, cu suflet greu oftează
Şi-n loc de dar, cu mare drag, pe prunci i-mbrăţişează.
Iar îngeraşii scot din traiste bomboane, cozonaci
Şi dăruiesc totul măicuţei, golindu-şi micii saci.

Topindu-se de dor şi drag bunica se chirceşte
Şi-mparte-ncet, mărinimos, acelor ce-i iubeşte,
Un căţeluş şi o mâţă chioară, colacul ne'nceput
Făcând copiilor cu mâna şi sufletul durut...

Poveste tristă, viaţă crudă, dar ziua de Crăciun
Ar trebui să ne găsească cu sufletul mai bun.
Aşa aş vrea să fim cu toţi şi să avem în casă
Belşug. Iar cei săraci să aibă ceva de pus pe masă.

poezie de Eugenia Mihu (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te iubesc, dragul meu. Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, dragul meu drag, şi iartă-mi astă iubire.

Şi dacă nu mă poţi iubi, dragul meu, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurită voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, dragul meu drag, şi iartă-mi astă durere.

Şi dacă mă iubeşti, dragul meu, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca o zeiţă, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, dragul meu, şi iartă-mi fericirea.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuzaţii

E vina ta că m-ai oprit din drum
Şi m-ai chemat o clipă lângă tine,
De ce-am rămas, nici nu mai ştiu acum,
De îmi vedeam de drum era mai bine.

E vina ta că nu m-ai preţuit,
Că m-ai tratat ca pe o oarecare,
Că şi atunci când te ştiai iubit,
Umblai ca fluturii, din floare-n floare.

E vina ta, dar într-o bună zi,
Fii sigur că nimic n-o să-ţi mai meargă
Şi sunt convinsă că vei suferi,
Când seama îţi vei da că ţi-am fost dragă.

poezie de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, înger de lumină

Când m-ai adus luminii, măicuţa mea iubită
Din trupul tău durut, necopt încă de viaţă,
M-ai învelit în roua de floare îmbobocită
Ce caută-n zăpezi fărâme de speranţă.

Şi m-ai primit la tine ca pe o primăvară
Venită prea devreme, dar totuşi mult dorită,
Erai copil ce poartă prin vremuri o povară
Din dragoste curată... cu viaţă-împărtăşită.

Ca pe un fulg de nea mă legănai uşor
Şi îţi părea că ţii în braţe universul,
În cântecul iubirii de somn izvorâtor
Eu cred măicuţa mea c-ai presărat şi versul.

În nopţile în care de boală mă vegheai,
Erai un rug aprins, un viu liturghier,
Din sufletul mâhnit tu mirul picurai
Şi îmi spălai obrajii în lacrimă de înger.

Azi răscolind trăiri ce ar mai fi de spus?
Rămân în urmă toate... durerile şi anii,
M-ai dăruit luminii şi te iubesc nespus,
Sărut mâinile tale şi sufletu-n litanii.

poezie de Angelina Nădejde (16 ianuarie 2014)
Adăugat de angelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

M-ai auzit, te strig mereu
De când mă scol şi-n vis de noapte,
Că fără tine nu sunt eu...
Cuvântu-ţi vânt m-aş face, şoapte.

Din poză te-am făcut icoană
Şi-am pus-o-n faţă la altare
Să-nchine-o lume ce se-nşeală
Căci nu mă crede cât mă doare.

M-am răstignit în vârf de munte
Pe crucea-naltă din Bucegi
S-adun mulţimile să asculte
Că doar te vreau şi să nu negi.

Am pus afişe-n gări, în trenuri
Şi-n staţii de autobuze,
Ca inima să ţi-o cutremuri,
Ruinele-mi să mi te-amuze.

Eşti fiinţa cea mai căutată
Şi premiu-am pus tot ce-aş avea
Din orice timp; fără vreo dată,
Până când Soare ar cădea.

Şi de nu, ţi-aş culege Lună
S-o am pe frunte de lanternă
Şi noapte de va fi... să-mi spună
Pe unde dormi şi de ai pernă.

Mereu te chem; m-ai auzit
Că te aştept, că ţin la tine?...
De nu, întind mâna la cerşit
Să mă ia alta... Dacă vine!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul tău...

De dragul tău...
S-au oprit vulcanii din scâncetele lor surde,
când, simţindu-ţi tălpile arse de lacrimile mele,
ţi-au adormit focurile din adâncuri.

De dragul tău...
Şi-a oprit dogoarea peste ceruri, soarele,
când, atingându-ţi buzele crăpate de suspinele mele,
ţi-a plâns norii peste ele

De dragul tău...
Şi-au închis ochii strălucind noptea, stelele,
când, luminandu-ţi chipul brăzdat de săruturile mele,
ţi-au mângâiat obrajii îmbujoraţi.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

Azi, când totul a luat sfârşit
N-ai voce să mi-o spui
Laş, te-ai întors privind spre geam
Cautând ochii nimănui
Iar n-ai văzut nimic în zare
Decât ce-ai vrut să vezi
O seară plină de păcate
Iertări şi împăcări
Tu-n resemnarea mea vedeai
Drept cale de izbândă
Dar sufletul şi lacrima
Le-ai părăsit, lasându-le
În apa mării fără fund
Sa cadă şi tacă
Iar strigătul încet fiind,
Deci nimeni n-o să-l creadă.
Tu m-ai răpus şi ai plecat
Cu gânduri împăcate
Eu mâinile pe ochi mi-am pus
Nici ei să nu mai vadă
Toţi paşii tăi ce urmăreau
Ieşirea s-o găsească
Dar nici cărările n-au vrut
Iertarea să-ţi ivească
Toţi au uitat ce-ai vrut să spui
Nici n-au ştiut cu toţii
Mi-ai spus în gând
Ce-ai vrut să spui
Şi m-ai lăsat, acolo
Cu intrebări, fără răspuns...
N-ai avut curajul să declari
Sentinţa pentru moarte,
Dar ai şoptit încet, pe-ascuns
Sugestii de departe
Nu te-ai sfiit să te desprinzi
De adevărul nostru
Şi i-ai lăsat pe mulţi confuzi
Cu întrebări şi şoapte
Şi ai uitat să te pronunţi
Că ştii şi tu Răspunsuri.
Şi doar în treceri printre vii
Tu mai auzi ecoul,
Dar care moartea l-a trmis
Ca sol de adevăruri...
Şi martori vii, şi martori morţi
n-au ispitit destinul
Ei doar au dat de inţeles:
Deci cine e de vină?
Răspunsuri vechi, răspunsuri noi -
Le-am îngropat aievea
Lumânărilor de sărbători...
Ce au murit -
Ştiind doar adevarul

poezie de Alina Sclifos (2008)
Adăugat de Alina Sclifos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de copil

De Sărbători te-aştept acasă, mamă,
La noi în sat a început să ningă,
Afară-i frig, dorul încins te cheamă,
Brăduţu-i trist, parcă ar vrea să plângă.

La pieptu-ţi cald am plâns la despărţire,
Spre alte ţări te-ai dus să-mi faci un bine,
Chipul tău drag îl port în amintire,
Se-aştern zăpezi şi nu eşti lângă mine.

Iubită mamă, tu nu ai nicio vină
Că m-ai lăsat plecând în pribegie,
Doar Dumnezeu n-a vrut cu noi să ţină
Şi ne-a lăsat uitaţi în sărăcie.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La azil

Când mă vei duce la azil,
Te rog, iubitul meu copil,
Să nu mă uiţi de tot, complet,
Şi să-mi asiguri Internet.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (5 martie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!