Mantie, cerul

Norocul zilei era lumina
Unui pescăruş cu lacrimile pe aripi,
Mîhnirea ei, cînd apa durerii
Trece de pe aripă în ochiul de viaţă.

Cerul mantie vroia
Peste minunea acestei priviri a florii
Încă nechemate de trecerea unei stele.

Clipa neîncrederii în adîncuri,
Poate ploaia, poate seara ce vine...

poezie clasică de Florin Bratu din Ora fantastică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine seara?...

De unde vine seara,
cu întunericul ei străveziu,
vestind groasa smoală a nopţii?
Poate că vine, ca şi vântul,
de dincolo de marginile pământului.
Poale că vine mai deaproape, din câmpuri.
Poate că vine din pădurea de peste râu,
ca o ciudată pasăre
cu mii şi mii de aripi.
Poate că vine de pretutindeni şi de nicăieri.
Poate că vine de acolo de unde vine moartea...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruş cu aripi frânte

Pescăruş cu aripi frânte
Ştiu durerea să-ţi asculte, oamenii?
Te doare clipa? Ţi s-a vindecat aripa?
Te-ai retras în munţi de stele,
Pescăruş al lumii mele?
Pescăruş cu aripi întinse spre plus infinit,
Ai luat din solitudinea lumii,
Ai sărutat natura pe frunte
Şi ai fugit...
Te-ai convertit libertăţii, eternului,
Ca un vultur pleşuv
Penetrând cerul
În sindromul şurub.
Peste trupul tău dur, ca stâncile goale
Rezistând prin vânturi şi ploaie,
Au planat răpitori,
De o sută, de o mie de ori.
Tu i-ai ignorat şi te-ai înălţat.
N-a contat durerea prin care treceai,
Conta doar că zburai.
Lumina diseci
Şi zbori mai departe.
Înălţimea te sfârtecă şi te arde
Când auzi voci disperate.
Când simţi lacrimi şi ploi
Te zvârcoleşti şi te-ntorci printre noi.
Curajul de a înfrunta înălţimi
A făcut să-ţi încolţească in cer, rădăcini de lumini.
Ţi-am strâns lacrimile în pumni
Şi le-am aruncat într-un clopot...
Ai devenit al ploilor ropot
Şi peste mare te-ai ridicat,
Din propria-ţi cenuşă,
Ai crescut, lumii te-ai dat
Şi iarăşi te-ai înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine seara

Vine seara, cerul se deschide,
Pică stele-n suflete cu dor,
Căutările... sunt mai avide,
Clipa trece parcă... mai uşor.

Vine seara, umbre şi lumini,
Vântu-aleargă-n linişte afară
A-ntomnat cu visele-n vecini
Şi în şoapte dulci le înfăşoară.

Vine seară, dragostea îmbie,
Cu nectaru-i dulce-mbătător
Vrea la tine-n braţe să se suie
Şi să te răstoarne... pe covor.

Vine seara... tandră ca o boare,
Ca o şoaptă... spusă-ncetişor
Şi în trupul tău ca o chemare
Este vremea, mistic, să cobor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi zarea

Ţi-e dor de a ta mamă,
dar "zâna" e plecată -
la margine de
lume,
norocul ea îşi cată.

Încerci s-ajungi din nou
la vremea din poveste,

o aripă e frântă,
iar cerul nu mai este.

Privirea-ţi încordată
ajunge până-n
zare,

ce jilav toarce ochiul
când mama nu apare!

Cu amintiri trezeşti
viori împărăteşti –

grăbitul cânt apune
pe răvăşite strune.

Trec zilele, trec anii,
în "Casa de copii",
păşeşti cu-amar
şi teamă,

norocul e plecat,
bunicii sunt în cer,
iar cerul nu-i în mamă...

Ca jarul arde clipa,
dar candela
e rece.

Prin inimă, cea mamă
acuma nu-ţi mai trece.

poezie de N. Petrescu-Redi (februarie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara se va pierde-n noi

Minunea ta e şi a mea
" Muzica inimii mele" te va trezi în noapte,
Sub cerul plin de stele, suntem noi
" O fereastră deschisă în zorii luminaţi" de tine
" Cu trupul de mătase" te voi vizita la noapte,
Iar tu-mi vei bea lacrimile la o cină-n doi
Şi seara se va pierde-n noi
Când îngerii nu vor mai cuvânta.
Se vor opri să ne privească.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coboară seara peste râu

Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş,
Crâmpei de dor doineşte valul înspumat,
În plescăitu-i lin planeaz-un pescăruş,
O salcie îşi plânge părul încurcat.

Lăstuni cuminţi se-ntorc în maluri, în culcuş,
Arini se leagănă-n zefiru-nmiresmat,
Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş,
Crâmpei de dor doineşte valul înspumat.

Coboară seara peste râu şi peste sat,
O trestie se-apleacă-n vântul jucăuş,
Obrazu-mi răcoresc în palmele căuş,
Steluţe licăresc pe ceru-nfierbântat,
Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poate nu ne mai încape cerul,
iubitul meu,
de aceea am intrat
în carcasele astea de tină şi scuipat,
poate nu ne mai ţine
nicio rătăcire de cometă
greutăţile gândului,
de aceea stăm cu ele în geamantane
lângă uşi pe care nu se pleacă.

şi poate
am greşit dumnezeul,
am nimerit unul care nu iartă,
care ne-a înfipt pe veşnicie în viaţă,
insecte moarte, frumoase,
în cutia de lemn
a unui copil de clasa a şasea.

poate nu mai avem
lacrimile acelea în formă de aripi
care spălau în zburare
tristeţea galaxiilor
pe care
noi, planete fără timp,
le lăsam în urma tuturor sentimentelor.

poate ne lasă şi pe noi cineva
să murim...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele trecute

ziceam: un zâmbet trece strada
poate vine spre mine, azi
e alt
fel: o mască trece strada
şi aş
vrea să ştiu cum arată dacă e dră
guţă (?!) sau nu prea
contează la femei
bine că nu vine cu izoleta
îmi aranjez masca
şi-mi încerc norocul
în cel mai rău caz poate ră
mâne cu masca toată viaţa

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeta - poem dedicat unei prietene de suflet, Mariana Gurza

zidită între tăceri
o inimă se zbate
pe coala albă, în cetate
eşti strop suav de iubire
ce arzi în cuvânt
eşti clipa senină
eşti strop de lumină
o inimă bate
pe coala murdară
în neliniştea gândului şi ţipătul timpului
îţi este dor de ploi
de-o ploaie cu stele
ploaia să-ţi zideasca iubirea
să simţi lacrimile cerului la porţile dorului
îmi este dor de nopti cu stele
în vis să te privesc în ele
cuvântul, o lacrimă în palma ta
un trecator
ce trece pe un drum
scriind sau poate cântând
departe de lume, aproape de cer
visând într-un gând
aici, acolo, pe un rând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi soare

Spune-mi soare, spune-mi lună,
N-aţi văzut pe draga mea,
O aştept de-o săptămână
Rezemat de-un colţ de stea.

Trec spre dimineţi luceferi
Dar nici ei nu pot a şti,
De-am putea rămâne teferi,
Până-n zori de ne-am iubi.

Spune-mi soare, spune-mi lună,
Unde oare s-o găsesc,
Să o fac a mea stăpână,
Visele să-i încălzesc.

Trece gândul, vântul bate,
Ploaia plânge peste noi,
Peste tot ce-i răutate,
Trecem numai amândoi.

Spune-mi lună, spune-mi soare,
Unde-aş mai putea-ncerca,
În grădină sub o floare
Sau în vale la cişmea.

Trece timpul, vine clipa,
Cu-al meu trup să o-nvelesc,
Noaptea când şi-ntinde-aripa,
Poate, poate... reuşesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Seara îşi coboară pleoapa
Peste ramul de copac,
Unde gândurile mele
Şi-au făcut un cuib şi zac.

Biete păsări ce-ţi duc dorul,
Ba sub aripi, ba în plisc...
Vor să-şi culce printre vise,
Zborul lor înalt şi trist.

Seara se aşterne iată,
Ca o pânză de mătase...
Stele albe, fumegânde
Se aprind iar pe terasă.

Călimara cu cerneală
Tot pe colţul mesei pun:
Despre viaţă, despre lume,
Am atâtea să îţi spun!

... Şi, când seara-ncet îşi plimbă
Carul Mare peste coamă,
Eu m-apuc să scriu tot cerul
Doar cu păsări ce te cheamă!

poezie de Dana Ene
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea

E minunea fiinţării, când flăcările inimii se fac scrum,
Constat, că arderea mea nu produce vreo schimbare,
Între viaţă şi moarte, moarte şi viaţă, între aici şi acum,
Sunt singurul om ce simultan iubeşte şi iubire nu are.
Minunea apune, veghează -al minţii trecut doar azi,
Declară, conduce, respiră -n eruperi monotone
De tainice-aprinderi, făclii, doruri albind pe-obraz,
Pe care, Doamne, nu le bănuiam, că sunt proni(i)...
Minunea mă contrariază, le acceptă pe toate, domoală,
Durerii năvală dând oriunde -aş fi tins a mă regăsi,
Cu certe zaruri de viaţă, luminând starea monahală,
Respir veşnicia din trecut, prin care omul nu poate păşi.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea-Nenoroc

Orele negre s-au strecurat prin beznă,
Miezul nopţii stins este de-acum,
Pasărea neagră ţipă pe-o casă uitată,
Nici o fiinţă nu mai trece pe drum.

Merii-n grădină s-au frînt din tulpină,
Blestemul plouă cu negru-n ogradă,
Pasărea-Nenoroc nu mai poate să plîngă,
Cineva, pe drum, aşteaptă lumina, să cadă.

poezie clasică de Florin Bratu din Ora fantastică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa mea clipă...

Clipa mea, clipă ruptă din soare,
frântă aripă, ce mă tot doare...
Clipa mea, clipă scursă din stele,
buchie-n pripa genelor mele.
Clipa mea, clipă - ultim tezaur,
strigăt la stripa frunzei de laur.
Clipa mea, clipă, trista mea floare,
soi de tulipă fără culoare,
clipa mea, clipă rece la faţă,-
fir de risipă scurt ca o viaţă.
Clipa mea, clipă, ferma mea soartă,
vezi cine ţipă, colo, la poartă?!
Clipa mea, clipa, vezi, parcă-n tindă
se infiripă prosop pe oglindă...

poezie de Iurie Osoianu (27 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul păcat

Mă mir că nu a căzut încă Luna pe Pământ
la câţi au tras cu ochiul la ea...
"Un păcat nu vine niciodată singur"
Se gândea îngerul în ugerul vacii
în timp
ce păstăile mângâiau aracii.
"Nu vine niciodată singur un păcat"
gândea un sâmbur de bostan
în gura unui împărat.
Nu! Nu!
Nu vine singur un păcat
Singur nu vine!
El vine despicat
ca turlele unei mănăstiri
între care cerul să se-nchine!
Bat păcatele la geam
trag clopotniţa cu greu
singur un păcat priveam
cum la fel eram şi eu!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece

Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veşnic călător.

Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Şi nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.

Trece timpul ca o clipă
Şi nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Şi veşnic trebuie preţuit.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treime

Stelele cad şi mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Tu să nu mă aştepţi
Tu să mă uiţi curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Că te-am iubit, tu ştii
Că nu mai vrut, o ştiu
Că printre nopţi târzii
Poate voi sta să-ţi scriu
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinţi
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminţi
Stau răstignite la ger
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai ştii
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...

cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

o colibă de o palmă
pe o stâncă cioplită în munte
clipire
un chip, un trup, o privire
doi sâni, fragezi şi goi
mă aşez în culcuşul de paie
lângă noi, amândoi
am scuturat noaptea de pe umeri
deschizând ochii apoi
priveam sânii tăi albi
nu am văzut clipa
privirea luneca uşor-uşor peste buze flămânde
sărutam ceasul zilei
tu păşeai printre noi
te iubesc, am strigat într-o noapte
te-ai înfăşurat cu părul tău
în soarele alb al unei zile de mai
încolţise sămânţa în pântec
în zori, ne-am aplecat peste un copil
i-am dat un nume, apoi
se ridica de buze cuvântul în vazduh
acolo, unde cerul şi-a deschis privirea
să cadă peste noi ploaia fecundă
iubita mea, lumina din zori

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incantaţie

O, voi, amurgite pietre-ale râului,
Oglindească-se timpul în apa pârâului
Şi trece fuiorul cât de repede poţi!
Ne bate lumina şi zarea în porţi.
Ne trece un soare prin sită o stea
Ea luna o cheamă şi ea lumina
Amurgul ce trece prin apa pârâului
Şi lin stinge ochiul al pietrei şi-al râului...

poezie de Necula Florin Dănuţ (6 ianuarie 2015)
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spuse

îmi spuse: « Nu poţi să ştii cînd vine....
de ce nu faci puţină ordine?
Nu poţi să ştii cînd te găseşte
poate e-n tine, poţi şti...
Nu poţi să ştii cum arată...
Şi dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfîrşit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud... »

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!