Boul şi viţelul

Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.

- Un bou în post mare? - Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:
Decât multă minte, ştiu că e mai bine
Să ai totdeauna un dram de noroc.

Aşa de-a vieţii veselă schimbare,
Cum şi de mândrie boul stăpânit,
Se credea că este decât toţi mai mare,
Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.

Viţelul atuncea plin de bucurie,
Auzind că unchiul s-a făcut boier,
Că are clăi sumă şi livezi o mie:
"Mă duc, zise-ndată, niţel fân să-i cer."

Făr-a pierde vreme, viţelul porneşte,
Ajunge la unchiu, cearcă a intra;
Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte:
"Acum doarme, zice, nu-l pot supăra."

- "Acum doarme? ce fel! pentru-ntâia dată
După prânz să doarmă! Obiceiul lui
Era să nu şază ziua niciodată;
Ăst somn nu prea-mi place, şi o să i-o spui."

- Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii;
Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
Priimit în casă dacă vrei să fii."

La o mojicie atâta de mare
Viţelul răspunde că va aştepta;
Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,
Pe lângă el trece, făr-a se uita.

Cu mâhnire toate băiatul le vede,
Însă socoteşte că unchiu-a orbit:
Căci fără-ndoială nu putea crede
Ca buna sa rudă să-l fi ocolit.

A doua zi iarăşi prea de dimineaţă,
Să-i găsească vreme, la dânsul veni:
O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheaţă,
Ca să-i facă bine, de el pomeni.

"Boierule, zise, aşteaptă afară
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu."
- "Cine? a mea rudă? mergi de-l dă pe scară.
N-am astfel de rude, şi nici voi să-l ştiu."

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muncitorul însă zise că mai bine ar fi să se ducă cu el în târg să-l dea pe bani, că tot şi-a pierdut el ziua de muncă, şi cu ce va prinde pe dânsul să ia niţel mălai. Toţi găsiră cu cale că aşa este mai bine să facă. Se duse deci cu oul în târg. Se aşeză şi bietul muncitor în rând cu femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo şi cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă şi pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă, iacă un neguţător chiabur că vine şi la dânsul.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul şi viţelul

Un bou, ca toţi boii puţin la simţire,
În zilele noastre de soart-ajutat...
Învaţă la şcoală cartea de cetire
Şi ajunse boul un bou învăţat.

Mare lucru-n lume e şi-nvăţătura!
Ţine loc de multe, chiar şi de talent...
Printr-o bună şcoală, rafinezi natura:
Din viţel poţi scoate un bou eminent.

Nu încape vorbă, între animale,
Un aşa specimen greu să mai găseşti
Să citească zilnic feluri de jurnale,
Rumegând atâtea ştiri politiceşti.

Astfel, eminentul, în curent cu toate,
Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit:
"Unchiule, cum mergem?" — "Excelent, nepoate!
A mai grea problemă s-a şi resolvit".

"Unchiule, iar glume!" — "Ba deloc, băiete!
Sunt de-acord cu toţii, foarte sigur ştiu...
Şi m-ascultaţi pe mine, eu citesc gazete:
Tu nu ştii nimica, eşti un agiamiu.

Mă-ndoiam eu însumi: m-am convins în fine,
C-am scăpat de-acuma de orice nevoi:
Ni sunt deopotrivă voitori de bine
Şi au multă milă cei mai mari de noi.

N-au pierit zadarnic, astă primăvară,
Dintre noi atâţia ca la zalhana!
Drepturile noastre sfinte triumfară:
O s-avem islazuri, dacă ni le-or da..."

A rămas viţelul ca un gură-cască,
Fericit că-n fine sacra speţ-a lui
O avea de-acuma din belşug să pască
Ş-o purta mai lesne greul jugului.

fabulă celebră de Ion Luca Caragiale din Convorbiri critice, an I, nr. 1 (1 ianuarie 1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numaidecât boierul porunci să-i aducă altele, muiate numai în fir. Până una alta, cotoşmanul se dete pe lângă stăpânul său, şi pe furiş îi dete ghiold şi-i şopti la ureche ca să se ţie să nu se tot uite pe dânsul aşa ca proştii şi ca mojicii. După ce se îmbrăcă cu hainele cele bune, el se ţinu bine şi nu se mai uită asupra lui; apoi intrară în vorbă şi se isprăvi treaba cu bine. Şi nici că se putea altfel. Căci ginerele, deşi era Mătăhuz împărat, dară boiul lui cel măreţ, chipul cel bine făcut şi alb ca zăpada, trupşorul lui cel tras ca prin inel şi nalt ca un brad, făcea mai mult decât toată împărăţia şi decât toată boieria. După ce se hotărî ziua de cununie, plecă. Până atunci bietul flăcău se frământa cu gândul ce o sa facă el şi unde o să-şi ducă mireasa. Cotoşmanul nu-i dădu răspas să se mai gândească, ci cu fel de fel de glume şi snoave îi fura gândurile şi-l înveselea. Când fu ziua hotărâtă pentru cununie, se duseră iarăşi amândoi. Boierul rămase încremenit. De unde se aştepta să vie cu oaste şi cu mărire ca un împărat, mă rog, îl văzu viind ca un cioflingar, şi începu a se îndoi şi a se codi să dea fata după dânsul.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu Anul nou

ca de fiecare dată mă prinde schimbarea la faţă fără întrebări pregătite
şi anul nou nou vine, începe chiar şi fără interviul de rigoare
el face ceea ce ştie mai bine, îşi oferă zilele ofrandă
tuturor, fără discernământ

şi câte nu aş fi avut să-l întreb (chiar dacă ştiu că nu răspunde tuturor)
dar încercarea tot încercare rămâne, şi nu întotdeauna costă
de pildă l-aş fi întrebat unde se duc toţi cei ce fac mârşăvii
şi când îşi vor plimi plata şi răsplata

apoi mă gândeam să-l întreb dacă prostia o să înceapă să doară
chiar dacă uneori sunt rău, dar... mi-ar place să-i văd tăvălindu-se de durere
pe toţi cei care se cred buricul pământului
dintre degete

cândva îmi plăcea să-i ascult: atât pe vechiul an cu ale lui cât şi pe cel nou
acum ştiu că poveştile lor sunt de fapt poveştile noastre
de aceea iau din când în când pauză la ascultare.
şi mă retrag mut şi surd. printre alte cuvinte.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grijă mare la votare!

În ţara noastră, frăţioare
Iată-i rostul de schimbare!
Poporul fiind batjocorit
Mulţi în stradă au ieşit
Şi-au strigat în gura mare
Asta nu e guvernare,
Vrem schimbare!

Tineri mulţi şi-au pierdut viaţa
Supărarea umplând piaţa
Că-i guvernul prea corupt
Şi paharul s-a umplut.
Pe fond de haos evident,
Iar apare un accident
Jos guvernul incompetent!

Durerea fiind aşa de mare
Schimbarea-i cu justificare
Dar să vezi de-acuma vere
Toţi avem câte o părere.
Fiind lipsuri se tot cere
Câte-n lună şi în stele
Opoziţia se vrea... la putere!

Mulţi doresc câte-un ciolan
Şi de-ar fi cât mai băban
Pentru asta dau din coate
Lupta-i pe viaţă şi moarte
Detractorii-s puşi pe treabă
Să vezi cum se dau în stambă
Vrem puterea în mare grabă!

Ciolanul de-i greu de prins
Şi-un oscior este de ajuns,
Funcţionar pe nu ştiu unde
În sistem de va pătrunde.
Ăsta-i vis de parvenire
Demnitar în devenire
De asta vor mulţi primenire!

Dacă mergi acum în piaţă
Poţi să iei şi-un pumn în faţă!
Să n-atragi o mare ură
Ai grijă ce spui din gură
Şi pe cine vei susţine
Sau mai bine te-ai abţine
Dacă-l vor pe.... nu ştiu cine!

Lumea strigă acolo în stradă
Şi pe net e mare sfadă
Nu mai e pic de răbdare
Şi-i o mare încordare
Guvernu-i vinovat de toate
E prea multă nedreptate
Şi aşa nu se mai poate!

În stradă nevoile-s multe
N-are cine să le asculte
Când e criză şi durere,
Se ascund cei de la putere
Însă apar de nu ştiu unde
Mulţi cu interese oculte
Jos partidele corupte!

Unii îl vor pe nu ştiu cine
Dar la UE nu dă bine
Alţii vor pe nu ştiu care
Însă e pătat cam tare
Toţi am vrea prosperitate
Ni se dă... austeritate
Jos corupţii, vrem dreptate!

Vreau să spun că nu e bine
Să mă cert eu şi cu tine
De la puterea ce vine.
Cine vine-i pentru sine!
Dacă ar fi cinstiţi măi frate
Şi-ar avea şi demnitate
N-ar dori imunitate!

Doamne, vezi de tineret
Că-s folosiţi, nu-i un secret
Calea lor le luminează
Şi să-i ai mereu în pază.
De-i nevoie de schimbare
S-avem bună guvernare
Dă-ne minte la votare!

poezie de Ionel Popa (12 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguţa. Cucoşul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui şi lasă pe boier în pace. Atunci toate paserile din ograda boierească, văzând voinicia cucoşului, s-au luat după dânsul, de ţi se părea că-i o nuntă, şi nu altăceva; iară boierul se uita galiş cum se duceau paserile şi zise oftând:

– Ducă-se şi cobe şi tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici!

Ion Creangă în Punguţa cu 2 bani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măritiş pe furiş

Îi venise rândul fetii,-n rândul lumii să mărite,
Dar găsişi atâta grabă?! Nu vrea fata... Doamne sfinte!
- Vezi, fă, tu, că eşti femeie, care-i e nemulţumirea,
Că de nu ne ştie satul, fir-ar ei să-i fie firea!
- Mâine, îţi promit bărbate, că deschis am să-i vorbesc,
Numai lasă-mă la noapte rostul bun să-l ticluiesc!
Iaca, vine dimineaţa...
- Fă Ileano, vino-ncoa!
- Ce e bre, atâta grabă?! Ia zi, s-a-ntâmplat ceva?!
- Maică, ştii, vorbeşte satul... Taf-tu este mâniat...
Eşti frumoasă, eşti deşteaptă, numai nu te-ai măritat.
Spune tu măicuţei tale, care-i baiul, draga mea?!
- Iaca-ţi spun maicuţă bună, însă nu te mânia!
- D-apoi ce o fi să fie, zise mama.
- S-a făcut! Ştii tu mamă, cum că fata nu-ţi mai e ca la-nceput?!
- De, tu ai crescut copilă!
- Nu mai sunt nici fată mare! Vezi?!
Aici îmi este hiba.
Zise mama: Ai răbdare! Mergem şi tocmim feciorul
Nu-i aşa de negru dracu!
Oala ta, fetiţa mamei, are-n lume şi capacul.
........................................................................................
Şi veni şi ziua nunţii. Toate-au fost la locul lor,
Patul pregătit prea bine, pentru noaptea mirilor.
- Draga mea, îi zise mama, mergi degrabă, ia dovleacul,
Şi-adânceşte-te în pături prima, altfel dai de dracu!
.........................................................................................
Multă trudă, bietul mire, urgisit şi transpirat,
Cât fumă doar o ţigară, apoi se întoarse-n pat.
Ce să vezi în astă vreme?! Fata puse jos dovleacul
Şi când mirele se-ntoarse, făcu gaură şi sacul.
Bucuros nevoie mare că aleasa-i domnişoară,
Când văzu dovleacul, parcă şi-aminti că-i burta goală.
Făcu poftă de mâncare şi mâncă dovleacul tot
Fiindcă dup-atâta muncă, foame îi era, socot.
Nu fu bine dimineaţă, că la mă-sa vine fata:
- Ce mă fac mămică?! Moare! A mâncat dovleacul, gata...
- Taci că n-are nici pe dracu, (cum o spune toţi românii)
De acum, fetiţa mami, eşti şi tu în rândul lumii!
Taf-tu a mâncat un mar şi ar mai fi vrut vreo zece,
Când o fi să se trezească, o să vezi tu că îi trece!
Iaca! Să vorbească lumea! Nu mai eşti în gura lor,
Eşti femeie măritată, zică de-astăzi câte vor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul se duse la împărat şi ceru şi dânsul să-i păzească fetele, într-o noapte. Împăratului i se facu milă de tinereţele lui şi-l sfătui să-şi caute mai bine de treabă, decât să se răpuie. El stărui. Împăratul primi. Acesta nici că bănuia măcar a fi argatul de la grădinărie; aşa de mult se schimbase. Când îl arătă fetelor şi le spuse împăratul ce voieşte, nici ele, vezi, nu-l cunoscură. Numai cea mică, fiind cu cuiul la inimă, îl cunoscu şi începu a tânji de dragoste. Noaptea următoare, când plecară ele la joc, îl luară şi pe dânsul. El ştia ce i se pregăteşte, dară se feri ca de oala mălaiului să nu dea în clapcă. Ajunseră la palatul vrăjit, jucară până despre ziuă, apoi se puseră la masă. I se aduse şi lui băutura din care băuse toţi cari veniseră înaintea lui, băutură care trebuia să-l facă a-şi pierde minţile şi simţirea, băutură care să-l piarză şi pe dânsul ca pe ceilalţi.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi gătiră cărţile ce trebuia să le ducă Ţugulea, îi dete bani şi porni, după ce îşi luă ziua bună de la împărat şi boieri, iară gloatele îl petrecură până afară din cetate şi se uitară după dânsul până nu-l mai zăriră. Ţugulea se duse mai întâi de se întâlni cu fraţii lui. Le spuse şi lor cum a omorât pe zmeoaica cea bătrână, apoi le făcu cunoscut şi treaba cu care l-a însărcinat împăratul. Le dete şi lor niţei bani ca să-i ducă părinţilor, apoi se îmbrăţişară şi plecară. Fraţii lui Ţugulea începuse a se uita la el cam chiondorâş. Ei nu se puteau învoi cum de Ţugulea să ajungă să le facă lor ruşine. Ei mai mari şi să rămâie mai pe jos decât el, ca nişte bobleţi. Ducându-se Ţugulea la treaba lui, întâlni în cale pe un om care striga că moare de foame. Se apropie de dânsul să vază ce fel de om este acela. Când, ce să vază? un om ca toţi oamenii umbla după şapte pluguri ce ara şi din gură nu mai tăcea.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fidelitate

Boul, vaca şi viţelul
-O familie-nchegată-
Se-ntâlniră cu căţelul
Din ograda-nvecinată;
Şi văzându-l, lucru mare
Că nu latră, stă tăcut,
Boul curios se pare
L-a-ntrebat dacă e mut.
Ar fi vrut chiar şi viţelul
Să rosteasă-o vorbă, două,
Însă după cum 'e felul
Privea ca la poarta nouă.
Însă vaca-nţelegea
Dovedindu-se mămoasă
ŞI a vrut acas' să-l ia
în ogada ei frumoasă;
La sfârşit, sătul căţelul
Să asculte dobitoace
Printre lacrimi mititelul
A lătrat să-l lase-n pace;
Că nu pot ei să-nţeleagă
Îmbuibaţi cum sunt de fân
Ce frăţie se încheagă
Între câine şi stăpăn;
Chiar trăind de azi pe mâine
De stăpân nu se desparte
Şi-şi împart un colţ de pâine
În frăţie pân' la moarte.

fabulă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boul şi viruşii

Ca toţi boii, fără minte,
Boul Apis, Preşedinte
Ales de mulţi boi şi oi,
Şi-a făcut guvern de boi.
Şi-ncepu el să conducă
După mintea lui năucă:
Avea premier, codoş,
Un beţiv, loial cocoş,
Care traducea în viaţă,
Tot ce-avea în mintea-i creaţă...
Lăsăm zilele în care,
Cu un porc drogat, cel care
Din guvernul lui în graţii
A tăiat zilnic din raţii,
Ca ministru finanţist
Şi vom spune ce-i mai trist:
S-a-ntâmplat-aşa-ntr-o vară,
Ca o gripă aviară
S-afecteze-ntregul sat
Şi atunci a ordonat
Ca găinile să moară,
Mai puţin tot ce e cioară;
Cum niciun necaz nu vine
Singur, iată, la porcine
S-a ivit pesta suină...
Şi, găsind Apis o vină
Pentru boală,-a ordonat
Să fie ucişi, în sat,
Porcii. Atunci cei săraci,
Sperau lapte de la vaci
Ca în sat să mai trăiască...
Dar pe bou îl durea-n bască,
(O primise ca cadou,
Când fusese el "erou"
La-ntâlniri peste ocean
Cu bizonu-american
Şi-i dăduse, gratis, tot
Gazul curţii ca netot,
Pentru a avea temei
Să-l susţină-n sat yanchei).
Dar, zvonindu-se, pe bune,
De boala vacii nebune,
Boul Apis se gândea
Gâtu şi la vaci să-l ia.
Văzând câinii militari
Că Apis şi-ai lui boi mari
Din guvernul dobitoc
Pot chiar vieţii să-i dea foc
În al lor sat, au lătrat
De teamă că-ntregul sat
Ar putea, cu boi haini,
Să nu aibă nici chiar câini.
Şi au devenit eroii
Care-au alungat toţi boii...

MORALA:
Când boii conduc o ţară,
Nu-i păstraţi, daţi-i afară!

poezie de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele şi măgarul (fabulă)

Cu urechea pleoştită, cu coada-ntre picioare,
Câinele, trist şi jalnic, mergea pe o cărare.
După îndestul umblet, iată că-l întâlneşte
Un măgar, şi-l opreşte:
"Unde te duci? îi zise,
Ce rău ţi s-a-ntâmplat? Şii, parcă te-a plouat,
Aşa stai de mâhnit."

- "Dar, sunt nemulţumit.
La împăratul Leu în slujbă m-am aflat:
Însă purtarea lui,
De e slobod s-o spui,
M-a silit în sfârşit să fug, să-l părăsesc,
Acum cat alt stăpân; bun unde să-l găsesc?"

- "Numai de-atât te plângi? măgarul întrebă;
Stăpânul l-ai găsit, îl vezi, de faţă stă.
Vino numaidecât la mine să te bagi:
Eu îţi făgăduiesc
Nu rău să te hrănesc;
Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi."

"Ascultă-mă să-ţi spui: e rău a fi supus
La oricare tiran; dar slugă la măgar
E mai umilitor, şi încă mai amar."

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Dar ce doreai să mă rogi în legătură cu roboţii?
Lucian: Aş vrea să-i programezi în aşa fel încât să pot fi sigur că, după plecarea noastră, dacă vom mai pleca, roboţii se vor ocupa zi de zi de câinele meu, Nero, atâta timp cât acesta va mai trăi şi vor avea grijă să nu-i lipsească niciodată nimic, deci, să-i asigure zilnic hrana şi apa necesară, să-l scoată la plimbare, să-l lase noaptea, indiferent de anotimp, să doarmă aici, în casă, pe hol, iarna sau când plouă să-l ţină mai mult în casă, chiar şi ziua, iar în caz de îmbolnăvire, să-l ducă la veterinar, sau să cheme veterinarul acasă, sau măcar să-i tri-mită pe părinţii mei la veterinar, bineînţeles, cu Nero.
Mihai: Nero; frumos nume! E bătrân câinele tău?
Lucian: Destul; are 11 ani.
Mihai: Şi de ce ţi-e teamă că ai tăi n-ar avea grijă de el?
Lucian: Nu ştiu, dar cred că ar fi mai bine să mă asigur că nu-i va lipsi nimic şi o va duce bine restul zilelor sale.
Mihai: Şi Rikky?
Lucian: Rikky nu va fi niciodată uitat, pentru că nu s-ar putea; el e vorbăreţ şi isteţ; la nevoie îşi cere zgomotos drepturile. Nero nu poate; el latră, nu prea mult, că oboseşte repede. Şi dacă nu e înţeles, e considerat gălăgios şi e scos afară în curte, să nu deranjeze, indiferent de vreme, iar eu nu vreau să se întâmple astfel. Vreau să-i asigur bătrânului meu prieten un trai liniştit pentru restul zilelor sale, să nu ducă lipsă de nimic, să nu sufere... Tu n-ai nici un animal acasă?
Mihai: Nu câine; eu am un hamster micuţ, pe nume Pedro, dar sunt sigur că ai mei îl vor îngriji, deci, îi vor acorda atenţia necesară.
Lucian: E bine că ai această convingere, dar şi mai bine e să te asiguri, dacă tot ai această posibilitate.
Mihai: Ai dreptate. E mult mai bine; scapi de o grijă... Ştii, poate o să-i programez şi pe ai mei de acasă, să pot fi liniştit în privinţa lui Pedro, dar acum hai să ne ocupăm de roboţii tăi, deşi cred că asta ar putea face şi tatăl tău, nu?
Lucian: Ba da, normal, ar putea, dar cine mă asigură că o va şi face; blondul e cam neglijent, mai ales dacă-i vorba despre Nero şi nevoile acestuia; parcă prefer să te ocupi tu de programarea roboţilor.
Mihai: Bine; îţi închipui că mie nu mi-e deloc greu. Dimpotrivă, e ceva foarte simplu, floare la ureche.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi sfetnicii şi fiii de împărat erau de faţă când a zis împăratul vorbele acestea. Ileana Simziana, dacă văzu că i se împlini şi astă voinţă, se hotărî să-şi răzbune asupra împăratului, pentru că trimise tot pe Fătul ei Frumos la toate slujbele cele grele, cari puteau să-l răpună; căci ea credea că însuşi împăratul se va duce să-i aducă vasul cu botez, fiindcă el putea mai lesne s-o facă, de vreme ce toţi se supuneau la porunca lui. Ea porunci să încălzească baia şi împreună cu împăratul să se îmbăieze în laptele iepelor ei. După ce intră în baie, porunci să-i aducă armăsarul ca să sufle aer răcoros. Şi dacă veni, armăsarul suflă cu o nară înspre dânsa răcoare, iară cu altă nară înspre împăratul aer înfocat, încât fierse şi maţele dintr-însul, şi rămase mort pe loc. Mare vâlvă se făcu în împărăţie când se auzi de moartea împăratului celui mare şi tare; toţi din toate părţile se adunară şi-i făcură o înmormântare d-ale împărăteştile.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tu?! Ce cauţi aici? Nu trebuia să fii aici...
Lucian: Am venit să te trezesc. Se pare că eşti cam puturoasă. Toţi sunt deja afară şi te aşteaptă de mult timp.
Lia: Serios? De ce ai venit tocmai tu?
Lucian: Nu ţi-e clar? Pentru că aşa am vrut. Hai, acum, trezeşte-te odată! Doar nu-ţi închipui că aş fi venit degeaba până aici!
Lia: Nu te-am invitat eu, nici nu te-am obligat să vii. Pe unde ai intrat?
Lucian: Pe uşă, pe unde altundeva? N-ar trebui s-o laşi deschisă, dacă nu doreşti să intre cineva nepoftit în timp ce dormi.
Lia: Păi, n-am lăsat-o eu. Ia stai puţin...
Lucian: Puţin doar?! Am de gând să stau chiar ceva mai mult.
Lia: Nu la asta mă refeream. Unde-i Ly?
Lucian: Afară, cu ceilalţi, ne aşteaptă. Domnişoara Kuny a fost mai vrednică decât tine, s-a trezit de dimineaţă.
Lia: Înseamnă că ea a lăsat uşa deschisă când a plecat de aici. Altfel nu avea cine.
Lucian: Poate. Asta presupune că trebuie să-i fiu recunoscător, să-i mulţumesc, altfel aş fi stat mult şi bine să aştept la uşă, până binevoiai tu să te trezeşti, să-mi deschizi.
Lia: De cât timp te afli aici, în camera mea?
Lucian: De... Vreo câteva ore?!
Lia: Luci, nu glumi!
Lucian: Nu-ţi face griji, nu de foarte multă vreme, doar câteva minute.
Lia: Ce anume ai făcut între timp?
Lucian: Nimic deosebit. Ce-aş fi putut face? Te-am admirat numai... Crede-mă, te-am privit doar, atâta tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vreme

Vine o vreme când totul dispare
Şi ochii vor plânge cu lacrimi amare.
Vine o vreme când vrei să reiei
Şi tot ce obţii sunt numai idei.
Vine şi vremea când roata se opreşte,
Vei vrei s-o învârti dar nu se clinteşte.
O altă vreme va cădea pe tine..
Să vrei să iubeşti să nu ai pe cine.
Un zâmbet vei vrea, un semn de la mine,
Dar n-am să mai fiu şi nu-ţi va fi bine!
Căci anii vor trece fetiţo în zbor...
Tu amintire iar eu călător.

poezie de Mihai Pîrvu (16 august 2016)
Adăugat de Mihai Pîrvu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptatea leului (fabulă)

Leul, de multă vreme, ridicase oştire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dânşii o veche prigonire,
Şi gâlcevire mare, pentru un mic folos.

Vrea, adică, să ştie
Cui mai mult se cuvine
Să ţie pentru sine
Un petic de câmpie
Şi un colţ de pădure, de tot ne-nsemnător,
Ce despărţea ţinutul şi straturile lor.
Acum sânge mult curse, şi multe luni trecură,
Făr-a se putea şti
Cine va birui.
Elefantul năsos,
Şi bivolul pieptos,
Cu lupul coadă-lungă
Multe izbânzi făcură.

Fiecare tulpină era plină de sânge.
Ici se vedea un taur jumătate mâncat;
Lângă el un tovarăş ce zbiară şi îl plânge;
Colo, un porc sălbatic fără două picioare;

Şi mai la vale, vulpea se tăvăleşte, moare,
Oftând după curcanii ce încă i-au scăpat!
Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
De două coarne groase în inimă pătruns.

Leul, văzând că lupta nu se mai isprăveşte,
Trimise la maimuţă, vestită vrăjitoare,
Ce spun că ştia multe, şi că proorocea
Întâmplările toate, după ce se trecea:

Trimise, zic, la dânsa să-i facă întrebare.
Cum poate să ajungă sfârşitul ce doreşte.
Ea se puse pe gânduri, tuşi, apoi răspunse,
Rozând cu mulţumire darurile aduse:

"Ca să poată-mpăratul lesne să biruiască,
Trebuie să jertfească
Pe acel ce în oaste e decât toţi mai tare,
Mai vestit în războaie, mai vrednic şi mai mare."

Auzind astea leul strânse a sa oştire:
"Lighioanelor! zise, viu să vă dau de ştire
Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
Aşa va proorocul. Rămâne-acum să ştim
Cine este mai tare.

Cât pentru mine unul, cum vreţi... dar mi se pare
Că nu prea sunt puternic, căci pătimesc de tuse."
Vulpea era aproape: "Ce-are a face! răspunse,
Înălţimea ta eşti
Oricât de slab pofteşti."

- "Dar şi puterea noastră
E îndestul de proastă",
Strigară tigrii, urşii, şi cu un cuvânt toate
Lighioanele-acelea ce erau mai colţate.

"Nu rămâne-ndoială", le răspunse-mpăratul.
Iepurele, sărmanul - crez că-l trăgea păcatul,
Sau păcate mai multe
De moşii lui făcute -

Veni să-şi dea părerea. Dar toţi, cât îl zăriră,
Asupră-i năvăliră.
Ia vedeţi-l! strigară. Cu bună-ncredinţare
El este cel mai tare!

S-ascundea urecheatul, şi nu-i plăcea să moară
Ca să ne facă nouă biruinţa uşoară!
Pe el, copii! Luaţi-l: el are să-mplinească
Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!"

Câinii atunci săriră
Şi-n grab' ţi-l jupuiră.
Se află vreo ţară, unde l-aşa-ntâmplare
Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.
Nu ştiu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta îi trebui unchiaşului să auză, ca să-i dea un cuţit ascuţit prin inimă. El, vezi, nu se împăca cu ceea ce zisese ursitoarea d-a doua. O grije mare îl coprinse şi, de pe acum chiar, începu a plănui cum să facă să-şi scape copilaşul de un asemenea rău. Până una, alta, copilul creştea, asculta pe părinţi şi cartea cu care se născuse din mâini n-o lăsa. Cetea, cetea mereu pe dânsa şi învăţa, de se mira toată lumea de silinţa şi învăţătura dânsului. Când se făcu ca de nouă ani, ştia câte în lună şi în soare. El însuşi ajunsese să fie o carte, şi toţi megiaşii veneau la dânsul şi-l întrebau despre păsurile lor. Unchiaşul se bucura, nu se bucura de fiul său, dară baba ştiu că nu mai putea de bucurie, văzându-l şi frumos, şi cu atâta procopseală într-însul. Unchiaşul, vezi, era cu cuiul la inimă; ştia el ce ştia, dară la nimeni nu spunea. Băiatul de ce creştea, d-aia se făcea mai frumos şi mai învăţat. Tot satul îl cinstea şi îl asculta ca pe cine ştie cine; iară unchiaşul, de ce trecea timpul, d-aia se întrista.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce mai face Nero?
Maria: Câinele tău? Mult mai bine decât seara trecută. Poţi trece să-l iei acasă, în seara asta. Dar poznaşul meu?
Lucian: Rikky?! Foarte bine. S-a acomodat perfect la mine acasă; cred că-i place, se simte bine...
Maria: Trădătorul!
Lucian: S-a aşezat în lămâiul de la intrare, de pe hol şi a început să latre de mama focului, de i-a speriat pe toţi ziariştii în dimineaţa asta; se ţineau, bieţii, departe de garduri, fără a mai fi nevoie de jandarmi, gardieni sau poliţişti; Rikky era suficient...
Maria: Ca să vezi, ce figură! A avut ce învăţa de la câinii mei.
Lucian: Ţi-e dor de el, nu-i aşa? remarcă Lucian. Ai să-l vezi în curând.
Maria: Bine, aştept să mi-l aduci acasă, când vei veni să-l iei pe Nero. Acum trebuie să plec.
Lucian: Nu, stai puţin! Cum să pleci? Mergem împreună; te duc eu, cu maşina directorului, încă mai am cheile de la dânsul în buzunar, nu i le-am dat lui Rikky. Poate astfel scăpăm şi de body-guarzii aceia... Mai întâi trecem pe la mine pe acasă, apoi mergem direct la tine.
Maria: Bine, să mergem!
Lucian: Aşteaptă-mă numai puţin, te rog! Trebuie să pun cât de cât ordine pe aici, pe puntea principală, nu se poate să lăsăm totul vraişte!
Maria: Tu?! Tu să pui ordine?
Lucian: Cine altcineva?! Ceilalţi au plecat, iar roboţi încă n-avem... Dacă n-ar face nimeni ordine, ce-ar zice dom' profesor de dimineaţă, dacă ar găsi puntea principală în starea asta?
Maria: Da; dar de ce tu? Eşti comandantul misiunii, nu intră în atribuţiile tale!
Lucian: Aş... Lia... Mergem spre casă; dacă vrei, hai şi tu cu noi!
Lia: Nu, mulţumesc; n-aş vrea să vă deranjez. Mă descurc şi singură.
Lucian: Cum doreşti. Ne vedem mâine.
Lia: Desigur; mâine.
Maria: Pa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!