Astăzi aproape că nu am făcut nimic altceva decât să stau, să citesc câte puţin ici şi colo, dar în esenţă nu am făcut nimic sau am ascultat o durere foarte uşoară cum lucrează în tâmple. Toată ziua am fost ocupat cu scrisorile tale, cu chin, cu iubire, cu grijă şi cu o nedefinită frică de nesiguranţă, a cărei imprecizie constă în faptul că îmi depăşeşte nemăsurat puterile. Şi nici n-am îndrăznit să îţi citesc scrisorile a doua oară, iar o jumătate de pagină nici măcar pentru prima dată. De ce nu te poţi mulţumi cu faptul că, în încordarea cu totul deosebită, care se menţine într-un mod sinucigaş, a trăi e lucrul cel mai indicat, (ai pomenit uneori de ceva asemănător, dar pe atunci încercam să te fac să râzi), să te destinzi zglobiu, să ieşi din ea ca un animal iraţional (şi nu iubeşti deloc ca un animal nechibzuinţa) şi îţi descarci toată electricitatea incomodă, sălbatică, în trup, până aproape te carbonizezi... Lucrul cel mai ciudat e că şi aici, în întuneric, suntem de acord, şi n-o pot crede decât în al doilea moment.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animal (după ce Shapiro primeşte şapte scrisori): Ce tot zic fetele alea?
Shapiro: Ce tot zic ele mereu.
Animal: Dă-mi şi mie să citesc.
Shapiro: Nu-ţi face bine, Animal.
Animal: Uite, asta e scrisă la maşină... Tre' să fie de la o societate finanţatoare.
Shapiro: Aşa deci... E mai bine decât nimic. Deci vor a treia rată la Plymouth. (aruncă scrisorile pe jos, una câte una) Deci vor a patra, a cincea, a şasea, a şaptea rată... Da, deci vor maşina cu totul.
Animal: Dragul de tine... Te surprinde?

replici din filmul artistic Stalag 17 (29 mai 1953)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te îngrijorează faptul că îşi petrece anii lui timpurii fără a face nimic? Cum aşa? Este un nimic să fii fericit? Să nu faci altceva toată ziua decât să sari, să te joci şi fugi cât te ţin puterile? Niciodată în viaţă nu va fi atât de ocupat.

citat celebru din Jean-Jacques Rousseau
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţipăt al pescăruşului

atunci ne-am iubit pentru ultima oară
ştiu că făcusem bagajele
am privit încă o dată în cameră
să văd dacă nu cumva am uitat ceva
după care m-am băgat sub duş -
şi ţipătul pescăruşului s-a auzit
pentru prima oară

tu erai mai tăcut decât de obicei
nu ştiu ce dracu ţi se întâmplase
toată seara ai stat retras pe balcon
ascultând cum se repetă marea,

la un moment dat am venit lângă tine
şi te-am întrebat de ce eşti aşa trist
ai bâiguit ceva despre nişte amintiri -
la început n-am înţeles, vocea ta era acoperită
de zbuciumul valurilor

înainte să plecăm te-am dorit
aproape că-mi venea să te devorez ca o fiară sălbatică
atunci când simte sângele zvâcnind,

şi nu ştiu cum naiba s-a făcut
că ţipătul pescăruşului s-a auzit pentru a doua oară
ca şi cum ar fi venit de undeva
din lăuntrul tău

suna atât de real încât
mi-am pus capul la tine pe piept
ca să-l ascult încă o dată
dar nu s-a auzit decât ceva
aidoma unei mări agitate,

atunci când te-am văzut intrând în valuri
aproape că am ştiut,

aproape am ştiut
că ţipătul pescăruşului
se va auzi pentru a treia oară
şi l-am văzut cum ieşea din tine
înălţându-se spre zenit,

şi-apoi deodată s-a făcut linişte
de parcă inclusiv marea ar fi
amuţit,

cât să aud cu o precizie înspăimântătoare
ceea ce valurile au acoperit
în seara de dinainte de a fi făcut dragoste
pentru ultima oară,

şi-am înţeles în sfârşit de ce îmi spuneai
că
te umpli de amintiri

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kat Stratford: Urăsc felul în care vorbeşti cu mine şi felul în care te tunzi. Urăsc felul în care îmi conduci maşina. Urăsc atunci când te holbezi la mine. Urăsc ghetele tale de soldat şi felul în care îmi poţi ghici gândurile. Te urăsc atât de tare, încât mi se face rău; şi asta mă face chiar să vorbesc în rime. Urăsc faptul că tu ai mereu dreptate. Te urăsc atunci când minţi. Te urăsc până şi atunci când mă faci să râd şi e şi mai rău atunci când mă faci să plâng. Te urăsc atunci când nu eşti lângă mine şi urăsc faptul că nu m-ai sunat. Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc. Nici măcar pe aproape, nici măcar puţin, chiar deloc.

replică din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tinereţe, tinereţe! Ţie nu-ţi pasă de nimic, parcă ai la degetul mic toate comorile universului, până şi durerea te amuză, până şi tristeţea ţi-se potriveşte, eşti încrezătoare în tine şi obraznică. Spui: "Numai eu trăiesc, ia priviţi!" Dar zilele fug şi dispar fără urmă sau număr, şi totul se topeşte în tine, precum ceara la căldura soarelui, precum neaua... Şi poate că toată taina frumuseţii sale constă nu în posibilitatea de a face orice, ci în posibilitatea de a crede că vei face tot; constă tocmai în faptul că-ţi iroseşti în vânt forţele pe care n-ai putea să le foloseşti pentru altceva, în faptul că fiecare dintre noi, fără glumă, se consideră un cheltuitor şi crede, tot fără glumă, că are dreptul să spună: "O, ce aş fi făcut dacă nu aş fi pierdut timpul de pomană!"

Ivan Sergheevici Turgheniev în Prima iubire (1860)
Adăugat de Ana Truţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aproape de cer

de ceva timp, în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
e o chestiune pe care nu am cum s-o descriu, este ca şi cum ai privi un copac înfrunzit
şi pe care îl admiri cum o frunză pică ca o ultimă răsuflare
asta nu poţi să uiţi aşa cum şi eu nu uit primul sărut
pentru că, să-ţi spun ceva, nimic nu este mai suav decât amintirea primei atingeri
poţi să cuprinzi cu mâinile stelele, poţi să ai tot pământul în palme
nimic însă nu se compară cu asta

cine nu a fugit măcar o dată de acasă, cine nu s-a încălzit măcar o dată cu licărul suav al dimineţii
nu ştie cum este să ţii în pumni o picătură de lacrimă

am deschis o uşă şi nu m-am uitat înapoi
nu am trântit-o, nu am făcut zgomot, am luat hotărârea asta înainte să te privesc cum dormeai dezvelită
da. asta este imaginea, acel corp dumnezeiesc printre cearceafuri
şi eu, eu care fug. eu, cel care nu se mai uită la ceea ce a fost, dar care simte o pierdere

a pierde un obiect îţi este poate indiferent
dar să pierzi o clipă nu se compară cu nimic, pentru că nimic nu este mai important
decât acea primă scânteie
câte dimineţi poţi să cuprinzi într-un vis, în câte oglinzi poţi să vezi un surâs
şi asta nu este nimic pe lângă durerea pe care o simţi. dar
cine să înţeleagă ce este

după o noapte mă trezesc căzut pe asfalt singur în toată splendoarea cuvântului
singur pe asfalt, singur cu pustiul în carne

aşa mă simt
legat
ca şi cum aş fi
şi n-aş fi
în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
deschid uşa de la balcon şi am impresia că doamna e din ce în ce mai departe
aerul mi se pare uscat, marea nu mai urlă, cerul, deşi înnorat pare mai limpede
şi atât de aproape

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frodo: Până să ajungi tu aici, noi, clanul Baggins, am fost foarte bine văzuţi.
Gandalf: Serios?
Frodo: Nu ne-am aventurat niciodată la nimic şi nici n-am făcut vreodată ceva imprevizibil.
Gandalf: Dacă te referi la incidentul cu Dragonul, eu nu sunt deloc implicat. Tot ce am făcut a fost să-i dau unchiului tău un brânci pe uşă afară.
Frodo: Orice ai făcut, ai fost oficial declarat un inamic al liniştii.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, Milen, te implor încă o dată să te gândeşti la altă posibilitate prin care aş putea să-ţi scriu. Nu trebuie să te duci la poştă, nici chiar poştaşul nu trebuie să facă asta – cine e? – nici chiar şefii de la poştă n-ar trebui deranjaţi pe degeaba. Dacă nu poţi găsi altă soluţie, vor trebui să îndure scrisorile. Aseară te-am visat. Nu îmi amintesc detaliile, tot ce ştiu e că ne topeam unul în celălalt. Eu eram tu, tu erai eu. Cumva, tu ai luat foc. Îmi amintesc că am stins focul cu hainele, am luat o manta veche şi te-am bătut cu ea. Dar transmutaţia se petrecu şi era atât de intensă, că tu nici măcar nu mai erai acolo, în schimb acum eu eram cel care luase foc, şi tot eu eram cel care a încercat să stingă focul cu mantaua. Dar mantaua nu a stins focul şi nu a făcut decât să-mi confirme o frică mai veche de-a mea, cum că asemenea lucruri nu pot stinge focul. Între timp, au ajuns şi pompierii şi cumva, tu ai fost salvată. Dar tu erai diferită de la început, spectrală, ca şi cum erai desenată cu creta în întuneric şi ai căzut în braţele mele, fără viaţă sau poate ai leşinat de fericirea că ai fost salvată. Dar şi aici apăru incertitudinea transmutaţiei, poate că eu am căzut în braţele altcuiva.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Blondo, trebuie să înţelegi un singur lucru, ca totul să fie clar! Anume, ceea ce s-a petrecut atunci, cu Ly, a fost o neînţelegere şi atât, o neînţelegere pentru care, în mare parte şi Lia este vinovată, iar ea ştie foarte bine acest lucru, dar să nu încercăm să căutăm acum ţapul ispăşitor. Iar dacă te referi la ceea ce am făcut eu după aceea, timp de o săptămână întreagă, recunosc, a fost o mare greşeală, pe care mi-o asum în totalitate, dar pe care n-o voi repeta niciodată, atâta timp cât voi mai trăi! Pentru că, indiferent de câte sau ce motive aş avea, oricât de bine întemeiate ar fi, nu voi permite niciodată să decad în asemenea hal, încât să devin un alcoolist incurabil, dependent de alcool! Nu voi lăsa să mi se întâmple aşa ceva! Pentru că problemele nu se pot rezolva niciodată înecându-le în asemenea licori. Deci, poţi fi sigură că atunci a fost pentru prima şi ultima oară în viaţa mea când am făcut un asemenea abuz! Începând din acel moment, nu mă voi mai atinge tot restul vieţii de ţigări şi băutură, decât, foarte rar, la ocazii speciale, cum ar fi de revelion, Crăciun, cel mult un pahar de şampanie. Asta da, îmi pot permite, nu-i nimic rău. Şi câte o cafeluţă pe zi, dimineaţa. În rest, sub nici o formă n-ai să mă vezi cu băutură în mână! Şi nici cu ţigări, la care am renunţat deja, definitiv; oricum, nu eram un fumător convins! Mă prosteam doar, din când în când, încercând să-mi dau, chipurile, importanţă. Dar am voinţă şi ştiu că pot! De aceea voi reuşi ceea ce mi-am propus. În primul rând, pentru mine însumi, pentru că e în interesul meu personal. Şi nu vreau să mă dezamăgesc, nici pe mine, nici pe alţii. Altfel, ce-aş deveni? Nici nu vreau să-mi închipui! Dar, repet, sunt destul de isteţ pentru a nu lăsa să mi se întâmple aşa ceva, deci, n-am să cad în patima alcoolului. Cu alte cuvinte, sunt conştient de faptele mele. Şi am de gând să mă păstrez în continuare astfel. Ai înţeles, da?!
Maria: Da, Luci, desigur. Şi mă bucur să aud asta de la tine.
Lucian: Bine. Atunci, cred că vă puteţi întoarce liniştiţi în oraş. Eu nu intenţionez să fac nimic prostesc. În nici un caz!
Maria: Deci, ne goneşti... Cred că ar fi mai bine să rămânem totuşi cu tine, cel puţin o vreme, nu ca să te verificăm sau să te oprim de le cine ştie ce. Recunoaşte că e totuşi mai plăcut decât să fii singur.
Lucian: Ai dreptate. Rămâneţi. N-am nimic împotrivă.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Lia, e mult prea târziu acum. Şi e întuneric. Foarte...
Lia: Asta era! Recunoaşte, Lucian! Ţi-e frică! Ţi-e teamă de în-tuneric, pentru că eşti un laş...
Lucian: Ce-ai spus?! Nu mă provoca! Nu sunt deloc laş! Şi nu mi-e frică de întuneric, în nici un caz. Ar fi absurd!
Lia: Atunci, dovedeşte-mi! Demonstrează-mi că nu eşti fricos! Pentru că aşa cum te comporţi acum, dai dovadă de multă laşitate...
Lucian: Ce tot spui?
Lia: Iepuraş fricos; îi e teamă până şi de umbra lui...
Lucian: Hei, ai grijă ce vorbeşti!
Lia: Atunci, haide! Pierdem timpul degeaba, stând pe loc.
Lucian: Bine! Fie... Ai câştigat. Să mergem să vedem peştera asta afurisită acum, dacă asta-i ceea ce doreşti. Vei vedea că nu sunt deloc laş şi nici fricos. Dar, dacă se întâmplă ceva neprevăzut, vina îţi aparţine în totalitate. Va trebui să-ţi asumi această responsabilitate, pentru că eu n-am fost de acord cu această incursiune de la bun început. Reţine acest amănunt!
Lia: De acord. Să mergem!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai impresia că un copil nu face nimic important în primii ani de viaţă? Cum aşa? Să fii fericit înseamnă nimic? Să nu faci altceva toată ziua decât să sari, să te joci şi să fugi cât te ţin puterile? Niciodată în viaţă nu vei mai fi atât de ocupat.

citat celebru din Jean-Jacques Rousseau
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă naivitate îţi trebuie să te naşti pentru singurătate...

Nu-mi amintesc de ce plângeam atunci...
plângeam (poate) de frica
de a trăi experienţe închise
sau de frica agitaţiilor lăuntrice.

Ţi le înşir pe toate ca să mai salvez ceva
din singurătatea asta glacială,
poate se mai naşte ceva din ce moare
în erupţia sângeroasă a luminii.

Îţi spun cum creşte dependenţa de regret,
că nu ajută la nimic migrarea către lacrimi şi zaci
între prăbuşire şi uitare definitivă de tine însuţi.

Zaci în strigăte stinse
până te abandonezi într-un trecut,
devenit mai agitat decât prezentul.
Câtă naivitate îţi trebuie să te naşti pentru singurătate...

Şi cu toată tăcerea asta mă clatin din toată
adolescenţa interioară pentru ceva ce nu mai e.
Te-am iubit până la senzaţia de sfârşeală
cum te iubesc şi acum.

Nu mai ştiu nimic despre lume, despre mine
cum am devenit iraţional până în adâncuri de parcă
am murit într-o pasiune haotică pentru iubire.

Mă laud uneori spunând că mi-e mai bine
spre a nu mă prăbuşi
mai jos de încordarea asta crescută
la temperatura absolută a sângelui.

Se întâmplă să rămân treaz în sunetul surd al ploii
o noapte... două... şi nu ştiu cât de departe sunt de lume
sau cât de aproape sunt de disperare.

Câtă intensitate ţi-ar trebui să supravieţuieşti
în cel mai înalt loc al universului
când lumina se năruie în prăpăstii întunecoase?

Am plâns până la ruperea timpului de real
când m-am îndrăgostit.
Te sorbeam din toate clipele ca pe o cale a mântuirii,
născut parcă pentru aceste înălţări trăite
în flăcări şi sinceritate.

Dar nu puteam dovedi prin câte rugăciuni trecusem
pentru acest imn al sângelui de care te agăţi
să nu pierzi nimic din ce te aruncă în neant.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine, martie 2019
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Te-ai... Îmbătat?! Cine?! Tu, şefu'?!
Lucian: Da, Nis, eu... M-am îmbătat rău de tot, nu glumă, cum nu poate fi exprimat în cuvinte, sigur cum anume, nu vă pot spune, pentru că habar n-am, nu-mi amintesc deloc, nimic... Dar e clar că aşa s-a întâmplat. Şi de ce vă uitaţi toţi aşa, la mine? Ce-i, nu vă vine să credeţi? Vi se pare imposibil? Din nefericire, e adevărat! Foarte adevărat. Vă amintiţi că v-am promis o perioadă de vacanţă de o lună de zile. Păi, după doar două zile de la plecarea voastră de aici, din navă şi până mai alaltăieri, n-am făcut nimic altceva, decât să stau închis în rezerva mea şi să beau într-una tot ce mi-a picat în mână, fără a ţine cont ce anume era în sticle, atâta timp cât nu era apă, lapte, suc sau ceai. N-am mâncat, n-am făcut nimic altceva; am băut într-una, până n-am mai ştiut de mine, iar roboţii nu m-au putut opri, pentru că înainte de a intra în rezerva mea, am blocat sistemul de închidere al uşii, cu o parolă codificată, cu recunoaştere sonoră... De ce mă priviţi aşa?! Ştiu, vi se pare imposibil ca eu să fi făcut aşa ceva. Acum şi mie mi se pare imposibil, dar adevărul e că am făcut-o! Cu vârf şi îndesat! Vă întrebaţi de ce?! Vreţi să ştiţi şi motivul pentru care m-am îmbătat în asemenea hal?! Mda, n-are rost să vă întreb, e clar că vreţi să aflaţi...
Lia: Luci... Nu spune nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti genetic jumătate mama şi jumătate tata. Dacă îţi negi un părinte prin ură, lipsă de iubire şi acceptare, ucizi o bucată DIN TINE. Eşti un om mutilat. Orice trăsătură care nu îţi place la părinţii tăi, este deja în tine şi dacă nu o accepţi, iubeşti şi admiri, nu o poţi folosi în avantajul tău. Aşadar simte în inima ta toată iubirea, înţelegea şi acceptarea pentru părinţii tăi. Doar astfel, vei putea să devii tu întreg. Vrei să trăieşti aici şi acum? Vrei dezvoltare personală şi evoluţie? Perfect. Te duci acum şi îţi iei părinţii în braţe, le spui că îi iubeşti şi îi ţii în braţe, mult şi cu toată acceptarea şi iubirea. Şi ei au lupta lor. Dacă ceva te nemulţumeşte la ei, atât pot ei acum. Înţelege că şi ei vor lucruri aşa cum vrem noi toţi dar poate ceva îi opreşte. Şi ei suferă. Şi ei vor mai bine pentru familia lor dar uneori viaţa dă cu tine de pământ şi te ţine acolo. Ăsta nu e motiv să îţi priveşti părinţii altfel decât cu maximă iubire şi acceptare. Luptă tu şi pentru ei, nu le mai cere nimic. Doar iubeşte-i şi mulţumeşte-le apoi ieşi pe uşă şi mergi la război.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sincer, nu cred că-i bine, n-ar trebui să-ţi spun... Dar dacă insişti... Cu o săptămână înainte de a fi şi voi acceptaţi în echipaj, după ce aţi susţinut testele acelea, dat fiind că tocmai terminasem cu nava asta, "Pacifis", eu, Alex şi Nis, primisem deja vestea participării la misiune, evident, de la nimeni altul decât dom' director, iar dom' profesor Manea ne-a pus în vedere să ne anunţăm părinţii... Şi i-am anunţat, dar seara următoare, pentru că prima oară n-am îndrăznit şi nici nu eram foarte siguri de veridicitatea anunţului primit. Dom' director părea supărat pe noi că nu l-am crezut, la fel şi dom' profesor, care ne-a reproşat ceva de genul "Aveţi cumva impresia că ne jucăm de-a misiunea spaţială cu voi, băieţi?!" Aşa că, în seara aceea, n-aveam încotro, le-am spus părinţilor, acasă. Alex şi Nis au fost norocoşi, părinţii lor au fost în cele din urmă de acord, nu s-au împotrivit. La mine a fost altfel... Blondul nu a reacţionat în nici un fel, a primit vestea cu calm, sau cel puţin aşa părea, nepăsător, sau nici nu-mi dau seama exact, dar mama... Ea a fost total împotrivă, categoric, de la început! Cu câte cuvinte n-a încercat să mă convingă să renunţ... În cele din urmă mi-a zis că pot pleca în această misiune, doar peste cadavrul ei! Atunci eu, în loc să-mi fi văzut de treabă, să fi tăcut, i-am răspuns cu impertinenţă: "Ah, da?! În cazul ăsta, de abia aştept să particip la funeralii, cât mai curând, de preferinţă, zilele astea..." Asta ar fi tot! Pot adăuga doar că m-a pălmuit zdravăn, pentru prima oară în viaţa mea, dar meritam... Şi nu palma primită mă durea, cât sufletul, din cauza acelor cuvinte cărora le dădusem glas. Încă mă dor şi acum, la fel de mult ca în acel moment. Şi-n fiecare an ce trece, cuvintele acelea atârnă din ce în ce mai mult, mai greu. Pricepi acum?!
Lia: Vai, Luci... Da, te înţeleg.
Lucian: Bine. Sper să mă înţelegi, pentru că... Eu, nu, încă n-am reuşit! Uneori mă enervează la culme felul ăsta al meu de-a fi, dar pe moment, nu-mi dau seama că greşesc, doar după ce faptul e deja consumat şi nu mai poate fi schimbat nimic... Regret, însă degeaba!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara aceea când te-am luat în braţe şi te-am dus sus... m-am gândit... am sperat... am sperat atâtea, încât mi-a fost frică să te văd a doua zi dimineaţă, de teamă să nu fi greşit şi să văd că nu mă iubeşti. Mi-era aşa frică să nu râzi de mine, încât am plecat şi m-am îmbătat. Iar când m-am întors, tremuram tot şi, dacă-ai fi făcut atunci un pas spre mine, un semn măcar, cred că ţi-aş fi sărutat picioarele. Dar n-ai făcut nimic.

citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adună-ţi puterile

şi vino vino spre tine
lasă-ţi prietenii să alerge-nainte
ei se grăbesc
nu te juca decât cu acele cuvinte
ce nu însemnă nimic
de aici înapoi
adună-ţi puterile cum
ai aduna hârtiile aruncate – scrisorile ne
recitate – pe jos într-un parc
de maşini de tăiat
iarba sălbăticită, cu timpul

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce putem face?

când se poartă foarte bine, există delicateţe-n Umanitate.
o anume înţelegere şi, uneori, fapte
curajoase.
dar per total este o îngrămădeală, o mocirlă cu
prea puţin conţinut.
e asemeni unui animal uriaş în somn profund şi
pe care aproape nimic nu-l poate trezi.
când este activ se remarcă îndeosebi prin brutalitate,
egoism, judecăţi injuste, crimă.

ce putem face cu aşa ceva, cu această Umanitate?

nimic.

evită chestia asta cât poţi de mult.
tratează-o aşa cum ai trata ceva otrăvitor, vicios
şi lipsit de minte.
dar fii prudent. ea a promulgat legi pentru a se proteja
de tine.
te poate ucide fără un motiv anume.
pentru a scăpa trebuie să fii ingenios.
puţini scapă.

e treaba ta să găseşti o schemă.

n-am întâlnit pe nimeni care să fi scăpat.

am întâlnit câţiva oameni mari şi
faimoşi dar nici ei n-au scăpat
pentru că ei sunt mari şi faimoşi numai în
Umanitate.

eu n-am scăpat
dar nici n-am renunţat în a încerca iar şi
iarăşi.

sper ca înainte de moarte să beneficiez de
viaţa mea.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Privirea-ţi întrebătoare e plină de-ntuneric. Ar vrea să cunoască gândul ce mă frământă – ca şi luna, adâncul apelor. Am desfăşurat înaintea ochilor tăi, de la o zi la alta, toată viaţa mea. Nimic n-am ascuns şi nimic n-am reţinut privirilor tale, şi iată de ce tu nu mă cunoşti.

De viaţa-mi ar fi o gemă, aş frânge-o în mii de bucăţi şi, strângându-le într-un şirag, le-aş atârna gâtului tău. De n-ar fi decât o floare gingaşă şi plină de viaţă, aş smulge-o de pe tulpina ei s-o anin părului tău. Dar ea, ea nu-i decât inimă, draga mea. Cunoaşte careva marginile ei? Marginile ei necunoscute sunt şi ţie, şi totuşi stăpâna acestei împărăţii eşti! De n-ar fi decât o clipă de plăcere, ai vedea-o înflorind într-un surâs de fericire şi pe dată ai înţelege-o. Şi dacă n-ar fi decât chin, s-ar topi în mii de lacrimi cristaline, reflectând fără de şoaptă taina ei. Dar ea... e dragoste, iubita mea! Plăcerea şi chinul ei sunt neţărmurite. Dorinţele şi fericirile sunt veşnice. Şi aşa de aproape e de tine – ca însăşi viaţa ta. Dar niciodată n-o vei cunoaşte în toată a ei putere.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!