Nistor: Te-ai... Îmbătat?! Cine?! Tu, şefu'?!
Lucian: Da, Nis, eu... M-am îmbătat rău de tot, nu glumă, cum nu poate fi exprimat în cuvinte, sigur cum anume, nu vă pot spune, pentru că habar n-am, nu-mi amintesc deloc, nimic... Dar e clar că aşa s-a întâmplat. Şi de ce vă uitaţi toţi aşa, la mine? Ce-i, nu vă vine să credeţi? Vi se pare imposibil? Din nefericire, e adevărat! Foarte adevărat. Vă amintiţi că v-am promis o perioadă de vacanţă de o lună de zile. Păi, după doar două zile de la plecarea voastră de aici, din navă şi până mai alaltăieri, n-am făcut nimic altceva, decât să stau închis în rezerva mea şi să beau într-una tot ce mi-a picat în mână, fără a ţine cont ce anume era în sticle, atâta timp cât nu era apă, lapte, suc sau ceai. N-am mâncat, n-am făcut nimic altceva; am băut într-una, până n-am mai ştiut de mine, iar roboţii nu m-au putut opri, pentru că înainte de a intra în rezerva mea, am blocat sistemul de închidere al uşii, cu o parolă codificată, cu recunoaştere sonoră... De ce mă priviţi aşa?! Ştiu, vi se pare imposibil ca eu să fi făcut aşa ceva. Acum şi mie mi se pare imposibil, dar adevărul e că am făcut-o! Cu vârf şi îndesat! Vă întrebaţi de ce?! Vreţi să ştiţi şi motivul pentru care m-am îmbătat în asemenea hal?! Mda, n-are rost să vă întreb, e clar că vreţi să aflaţi...
Lia: Luci... Nu spune nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Zău, şefu', totuşi... Da' ce-ai păţit? Nu ne poţi spune şi nouă? E secret? Din câte ştim noi, tu nu te îmbolnăveşti aşa de repede, cu una cu două; eşti rezistent din punctul ăsta de vedere, deci nu pricepem ce-ai păţit. Şi cum nimeni nu vrea să ne spună...
Lucian: Nis, nu ştiu de ce ar trebui să intrăm în amănunte, ce rost ar avea să aflaţi toţi motivul îmbolnăvirii mele, dar dacă tot sunteţi atât de curioşi, am să vă spun adevărul, pentru că n-am nimic de ascuns.
Lia: Nu, Luci, taci!
Lucian: Repet, n-am nimic de ascuns faţă de colegii mei. Dacă ei vor să ştie adevărul, îl vor afla direct de la mine, fără ocolişuri, nu din alte surse, nu pentru că aş fi dator să le dau explicaţii, ci doar pentru că n-am nimic de ascuns. Îmi recunosc faptele, nu mi-e ruşine de greşelile mele, sunt sincer... Ce v-am spus înainte de a pleca în această misiune, când încă eram pe Terra? Fără secrete! Foarte bine; fără... Deci, Nis, înţeleg că vreţi să aflaţi motivul aşa zisei îmbolnăviri; nu ştiu dacă toţi vreţi să aflaţi asta, dar se pare că da, deci am să vă spun. Păi, e simplu: Adevărul e că m-am îmbătat şi atât!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, n-ai plecat totuşi?
Lia: Nu, nu sunt aşteptată de Sid. Cel puţin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înţeleg deloc, domnule comandant! Vacanţa s-a sfârşit, pentru noi toţi, inclusiv pentru tine, doar aşa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnişoarei Ly e de aşteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar şi pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid şi eu te-am aşteptat ieri şi alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Şi de ce nu m-ai anunţat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te aşteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aş ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, mă cunoaşteţi destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; ştiţi că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Aşa voi fi şi acum, cu toate că mi-e foarte greu să recunosc şi în plus, nu ştiu ce veţi înţelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, vă întrebaţi ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream să uit că m-am purtat ca un idiot, ceea ce am şi reuşit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi aţi plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraş, s-o caut pe colega mea, domnişoara consilier Lia, însă în camera din oraşul artificial, unde locuieşte provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aş putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult şi tot n-aţi înţelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnişoarei Ly Kuny, anume că poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînţeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat şi colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel şi a ieşit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnişoarei consilier, dat fiind că nu dorea să mă asculte, deci, normal, pe moment şi ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiţă tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat şi el pe mine, neînţelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea să asculte nici un fel de explicaţii din partea mea, explicaţii pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, mă depăşea... Gândul că-mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiaţi, la care ţineam foarte mult, mă chinuia cumplit. Mi-am pierdut raţionamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu ştiu dacă a fost bine... De fapt, mă corectez, acum îmi dau perfect seama că nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acţionat prosteşte, am greşit enorm, dar asta este. Am făcut-o şi gata! Uff...
Alex: E greu de crezut că tu ai fi făcut aşa ceva. Te cunosc de atâta timp şi nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu trebuie să te simţi jignit! De fapt, ai dreptate! Am exagerat. Îmi pare rău, nu ştiu ce m-a apucat. Uneori spun chestii pe care n-ar trebui să le rostesc.
Lucian: Îţi pare rău?! Zău că nu ştiu ce să mai cred.
Lia: Totuşi, Luci, despre tine n-am de spus decât două cuvinte, care te definesc şi te caracterizează, ca persoană: Don Juan! Asta spune totul, nu?!
Lucian: Asta?! Cum?! Grozav! Încă... Tot asta-i impresia ta despre mine? Atât ai înţeles? Doar atât sunt eu? Don Juan? Asta reprezint? Şi nimic altceva? Nu ţi-am dovedit nimic în toţi aceşti ani? Absolut nimic?
Lia: Nu ştiu ce-ai vrea să-mi dovedeşti, dar din comportamentul tău actual, doar asta reiese acum, nu altceva!
Lucian: Acum?! Comportamentul actual? Deci, în continuare am un comportament necorespunzător, după părerea ta, mai ales faţă de domnişoare. Ştiu, n-am uitat; sunt indisciplinat. Şi restul anilor nu contează?! Îi consideri cumva inexistenţi?
Lia: Nu înţeleg, la ce te referi!?
Lucian: Păi, am fost mereu doar un Don Juan şi-n toţi aceşti ani, cât am călătorit cu "Pacifis"?! Şase, cel puţin?!
Lia: Nu. N-ai fi avut cum!
Lucian: N-aş fi avut?! Pe naiba, n-aş fi avut cum! Aş... Nu contează; mă enervez degeaba. Mă întreb, ce-ai scris oare despre mine în raportul tău; probabil e un dezastru total! Dacă domnii din Comisia Disciplinară nu m-au sancţionat deloc înainte de plecarea în misiune, când ai depus acea reclamaţie, foarte probabil că mă vor sancţiona sever la întoarcere, după ce le vei prezenta acel raport al tău.
Lia: Aşa crezi?
Lucian: Uff... Repet: Nu contează! N-am nimic de pierdut!
Lia: Oare?!
Lucian: Ce vrei să spui?
Lia: Îţi dai seama, sper, că n-am de gând să-ţi dezvălui.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, să ştii, n-am mâncat nimic până acum, deci, propun să mergem la un restaurant, dacă eşti de acord.
Lucian: Bine, de acord. De altfel, nici eu n-am mâncat nimic în navă, înainte de aveni aici. Am băut doar o cafea. Deci, putem servi împreună micul-dejun la un restaurant apropiat, chiar dacă...
Lia: Chiar dacă? Ce anume?
Lucian: Nu, nimic... N-are importanţă!
Lia: Te deranjează faptul că totul e artificial? Asta o ştim prea bine, aşa că nu văd de ce te-ar deranja. Încă nu te-ai obişnuit cu ciudăţeniile locale?
Lucian: Te rog, nu mă lua în seamă; e doar o altă toană de-a mea... Poate că încă nu m-am obişnuit cu toate ciudăţeniile locale. Ştiu prea bine că totu-i artificial aici, dar... Să zicem că merge! Deşi, un mic-dejun artificial... Nu mă încântă deloc ideea asta, însă...
Lia: Luci, nu mai bate câmpii! Te încântă sau nu ideea asta, treaba ta! Dacă nu-ţi convine, n-ai decât să nu mănânci nimic. Eu însă am să servesc micul-dejun, pentru că mi-e foame. Şi nu mă deranjează că totul e artificial. Aşa că, să mergem! N-are rost să întârziem.
Lucian: Ai dreptate. Să mergem!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi cu asta, declar şedinţa de azi încheiată. Puteţi rămâne să-l ascultaţi în continuare pe colegul nostru, Nis, citind raportul meu... Eu vă mulţumesc pentru participare şi pentru înţelegerea de care daţi dovadă. Iar acum am să vă rog să mă scuzaţi, iar cu permisiunea voastră, am să mă retrag în rezerva mea, să mă odihnesc, pentru că sunt foarte obosit... Vă mulţumesc încă odată pentru prezenţă şi pentru tot. La revedere! Pe data viitoare.
Stela: Stai puţin! Unde crezi că pleci?
Lucian: Doctore, tocmai am spus... În rezerva mea, ca să mă odihnesc, puţin.
Stela: Nu ţi se pare că exagerezi cu odihna asta? Până acum, pe tot parcursul şedinţei, ai dormit mereu şi sunt sigură că n-ai auzit nimic din ce-am vorbit noi.
Lucian: E adevărat, recunosc, n-am auzit nimic, însă n-am făcut-o intenţionat, ci numai din cauză că sunt prea obosit, de aceea v-aş ruga să nu o luaţi drept o lipsă de consideraţie din partea mea. Oricum, nu era nevoie să aud, pentru ca să-mi dau seama că v-aţi făcut treaba, cu profesionalism, în mod admirabil, ca de obicei, aşa cum ştiu foarte bine că procedaţi. Şi acum, vă rog din nou să mă scuzaţi...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Luci, ce-a însemnat asta?
Lucian: Poftim?! Mihai, încă eşti aici?! Nu te observasem. Credeam că ai plecat cu ceilalţi.
Mihai: Ei, uite, că n-am plecat. Şi... Repet, ce-a fost asta?! N-am înţeles nimic.
Lucian: Păi, dacă ai auzit, nu e nimic de adăugat. A fost exact ce-ai auzit, nimic altceva.
Mihai: Da, am auzit, tocmai de aceea spun că nu te înţeleg. Adică, tocmai ţi-ai dat acordul ca ea să se întâlnească zi de zi cu Sid, fără ca tu să participi la acele întâlniri, decât ei doi.
Lucian: Văd că pricepi. Exact asta am făcut.
Mihai: De ce?
Lucian: Mihai, poate ai treabă şi eu te reţin, ceea ce, sincer, n-aş vrea să se întâmple!
Mihai: Nu, n-am nimic de făcut, altfel n-aş fi încă aici, cu tine.
Lucian: Cred că Ly te aşteaptă. Mai bine ai pleca, să nu se supere.
Mihai: Las-o pe Ly în pace! Mă aşteaptă, e adevărat, dar... Nu se va supăra deloc. Nu mă goni, că nu plec. Spune-mi clar, ce-i cu tine!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Iar tu, Nis, bunul şi vechiul meu prieten, din copilărie...
Nistor: Şefu', sincer, eu n-aş vrea să-ţi reproşez nimic; am totuşi o mică nemulţumire, legată de cele petrecute în ultima perioadă.
Lucian: Spune, Nis! Te ascult!
Nistor: Păi, şefu', eu tocmai terminasem de completat toate hărţile mele cu denumirile despre care chiar tu ai amintit şi doream ca tu să fii primul care le va vedea, la şedinţa pe care am avut-o joi, dar tu ai dormit în tot timpul şedinţei. Aşa că, nu le-am prezentat deloc la acea şedinţă, pentru că încă îmi doresc ca tu să fii primul care le va vedea.
Lucian: Vai, Nis... Îmi pare rău! Iarăşi am greşit faţă de tine şi te-am dezamăgit. Deşi te asigur că n-am vrut, sincer. Crede-mă, te rog!
Nistor: Aş, şefu'... Dezamăgit e un cuvânt prea dur!
Lucian: Dar e adevărat, Nis! Asta am făcut, te-am dezamăgit, din nou. Uite însă cum vom repara această mare greşeală, bunul meu prieten, dacă-i atât de important pentru tine... Acum sigur n-aş putea vedea hărţile tale, pentru că mă voi retrage în rezerva mea, să mă odihnesc, în cele din urmă; foarte probabil că nici mâine n-am să pot, dar de îndată ce mă voi trezi şi mă voi simţi în putere, te voi vizita, în camera ta din oraş, să-mi arăţi toate acele hărţi, completate cu denumirile corespunzătoare. Ce zici, e bine aşa?
Nistor: Sigur, şefu'. E super! Şi astfel, tot tu vei fi primul care le va vedea.
Lucian: Da, mă, tot eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Şi cu domnişoara cum a fost? Ai impresionat-o sau nu?
Lucian: Ea susţine că nu, eu nu ştiu ce să cred... Sigur e doar că mi-a refuzat prietenia.
Traian: I-ai cerut să-ţi acorde prietenia?
Lucian: Măcar atât; dar m-a refuzat categoric.
Traian: Poate te-ai grăbit puţin cu propunerea asta.
Lucian: Nu, deloc; o cunosc pe domnişoara...
Traian: Ştiu foarte bine de când o cunoşti; sau ai uitat cumva?
Lucian: Nu, domnule, n-am uitat nimic. I-am mai propus de vreo câteva ori acelaşi lucru de când o cunosc, dar m-a refuzat de fiecare dată...
Traian: Pricep... Şi chestia asta te deranjează, te întristează, nu doar problema cu mama ta.
Lucian: Eu n-am spus nimic de acest gen.
Traian: Nici n-ar fi nevoie. Şi acum, la culcare! Ar fi cazul să te mai şi odihneşti, comandante.
Lucian: Pot merge în navă; am acolo rezerva mea.
Traian: Nu; ce navă?! Dar dacă te-ai săturat de cămăruţa asta, hai cu mine! Îţi pun la dispoziţie întregul meu apartament; important e ca tu să te simţi cât mai bine.
Lucian: Dom' director, mi-e bine şi aici.
Traian: Hai, Luci! Mai faci câte o mică schimbare de decor. Iar în rezerva ta din navă vei sta destul, după 27 iunie...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sigur, e prea târziu ca să-mi mai faceţi reproşuri acum... Dar eu vă pot reproşa vouă. Mai ales... Nis, de ce n-ai venit zilele trecute în navă, ca să mă opreşti din "activitate"? Tu sau altul?!
Nistor: Păi, şefu', de unde era să ştiu ce se petrece aici? Nu-mi puteam închipui ce faci tu în navă.
Lucian: Sigur, n-aveai de unde să-ţi închipui... Dar puteai veni, măcar de curiozitate, să vezi ce mai face vechiul tău prieten, singur, în navă, de atâta timp. Măcar atât puteai face pentru mine. Doar pentru asta există prietenii, nu-i aşa?! Mai ales cei vechi, aşa, ca tine... Dar tu nu te-ai obosit. Şi tu, bătrâne?
Alex: Off, Luci...
Nistor: Ah, şefu'... Ai dreptate; amândoi merităm să ne reproşezi acest lucru. Dar cel puţin mie nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ideea de a veni prin navă, să te văd sau că s-ar întâmpla ceva nedorit.
Lucian: Şi atunci... La fel şi ceilalţi... Eu ştiu că ceea ce am făcut e foarte grav, sunt conştient acum de acest lucru, dar nu mai pot schimba nimic; faptele sunt deja consumate. Şi... Lia, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă nu erai tu, singura care a venit totuşi în cele din urmă în navă şi a reuşit chiar să mă oprească din nebunia mea... Îţi mulţumesc mult pentru tot. Eu... N-am cuvinte! N-aveai nici o obligaţie, mai ales după ceea ce ai văzut în camera ta din oraş.
Lia: Luci, ajunge!
Lucian: Da, probabil; cred că ajunge...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Repet, îmi pare rău! Cred că am interpretat greşit unele lucruri şi m-am lăsat influenţat de acestea...
Lia: N-ai putea vorbi mai clar?! Ce lucruri?!
Lucian: Păi, lucruri... Însă, de curând am aflat că te-ai implicat foarte mult în realizarea cadoului meu şi îţi mulţumesc pentru asta.
Lia: Nu trebuie să-mi mulţumeşti doar mie. Se pare că eşti greşit informat. Toţi au contribuit cu ceva la realizarea lui.
Lucian: Da, ştiu. Iar celorlalţi le-am mulţumit deja. Însă ţie doream să-ţi mulţumesc separat, într-un mod deosebit decât celorlalţi.
Lia: De ce?
Lucian: Pentru că tu ai avut o contribuţie mai mare în acest sens. Şi nu încerca să negi, pentru că ştiu sigur că aşa e. Toţi ceilalţi au recunoscut deja acest lucru. Mi-au spus că te-ai zbătut foarte mult. De ce-ai făcut asta, pentru mine?
Lia: N-am făcut-o pentru tine, în mod deosebit. Însă ar trebui să-ţi dai seama că meriţi efortul.
Lucian: Adevărat?! Chiar merit?!
Lia: Evident că meriţi.
Lucian: Chiar şi după tot ceea ce am făcut în ultimul timp?
Lia: Dacă ar fi să ne luăm doar după aceste ultime fapte, atunci ai dreptate, nu prea meriţi! Însă n-ar fi fost corect să luăm în calcul doar această ultimă perioadă. Prin urmare, toţi am căzut de acord că meriţi totuşi acest cadou, pe care l-ai şi primit. În plus, demarasem deja lucrul înainte ca tu să... Nu puteam da înapoi.
Lucian: Înţeleg. Oricum, îţi mulţumesc mult. Apreciez ceea ce ai făcut pentru mine. În plus.
Lia: Ai dreptate! Chiar e adorabil.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: N-aţi plecat încă?
Nistor: Nu, dom' director.
Alex: Am rămas aici, să aşteptăm, poate mai era nevoie de noi.
Traian: Puteţi merge liniştiţi acasă; cei din Comisie au plecat deja. Iar tu, Luci, vei putea dormi fără griji în noaptea asta; am văzut toate declaraţiile depuse astăzi la Comisie; nu există nici una în defavoarea ta, totul te avantajează.
Lucian: Dom' director, parcă nu era permis să le vedeţi.
Traian: Desigur, nu-i permis; decât directorului, uneori...
Lucian: Dar...
Traian: Luci, nu-ţi fie teamă, n-am încălcat nici un regulament al Institutului, n-am făcut nimic nepermis sau ilegal, doar nu sunt tâmpit; nu am acţionat fără ştirea şi acordul celor din Comisie. Clar, da?!
Lucian: Adică, dânşii v-au dat voie să vedeţi declaraţiile?
Traian: Bineînţeles, doar la urma urmei, sunt, totuşi, directorul.
Lucian: Poate, dar... Dânşii ştiau că veţi veni să-mi spuneţi ce-aţi văzut.
Traian: Probabil ştiau, dar tot nu-i nimic grav, pentru că eu nu ţi-am spus cine ce a declarat – asta-i confidenţial – eu am spus doar că nu-i nimic în dezavantajul tău până acum, atâta tot, deci, am păstrat confidenţialitatea declaraţiilor şi n-am încălcat regulamentul. Mie mi se pare destul de corect; vouă nu?!
Nistor: Ba da, dom' director.
Alex: Chiar foarte corect.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Atunci nu-mi mai reproşaţi că am greşit; ştiu şi eu foarte bine acest lucru, doar nu-s tâmpit! Cel puţin, aşa sper... Eu doar am recunoscut faţă de voi ceea ce am făcut, ca să vă dovedesc că n-am nimic de ascuns, sunt sincer, că nu am secrete şi nu mi-e ruşine de faptele mele, deşi ştiu foarte bine că am greşit enorm... Dar... Ce altceva mai vreţi de la mine?! Repet, recunosc: Am greşit! Sunt doar un om, ca oricare altul, nu sunt perfect; se mai întâmplă...
Stela: Poate, dar nu chiar aşa. Ai exagerat, frumosule.
Lucian: Aşa; şi?! Ce aveţi de gând? Să mă executaţi?! Puneţi-mă la zid şi împuşcaţi-mă, dacă vreţi. Eu sunt de acord, nu mă-mpotrivesc.
Alex: Aş, comandante...
Lucian: Nu?! Atunci, hai, daţi cu pietre! Cine-i primul? Eu sunt ţinta!
Nistor: Şefu', nu-i deloc amuzant...
Lucian: Nu?! Nici nu intenţionam să fie, Nis.
Mihai: Păi, Luci, eu te-am înţeles, ai văzut doar, deşi... Dar, nu contează! Ai greşit, însă nu vreau nici o schimbare. Te consider în continuare cel mai bun dintre noi şi vreau să-mi fi prieten, nu altceva. Desigur şi comandantul nostru; tot tu, nu altul!
Lia: La fel şi eu, Luci. Am înţeles, am acceptat şi... N-are rost să ne gândim la schimbări, separări, sau supărări inutile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Şi totuşi, nu despre acel raport e vorba, ci despre jurnalul ei personal; măcar acest amănunt l-am observat detaliat, din apropiere...
Lucian: Ciudat... De ce să fi scris Lia despre mine în jurnalul ei personal?
Sonya: Pentru că te iubeşte. Şi tu pe ea. Nu-i aşa?
Lucian: Sonya, de câte ori să te rog să nu mai vorbim despre ea? Înţelege! Nu vreau să punem în discuţie sentimentele mele. N-am de gând să mă destăinuiesc faţă de tine sau altceva asemănător.
Sonya: Spune-mi măcar dacă eşti îndrăgostit sau nu...
Lucian: Ah, nu... Ascultă, Sonya, sunt drăguţ şi amabil, dar dacă mai continui mult astfel, insistând pe subiectul ăsta, am să-mi pierd răbdarea şi să ştii că mă voi întoarce imediat înapoi în navă, chiar dacă ar fi un gest grosolan şi nepoliticos din partea mea! Îmi asum acest risc.
Sonya: Luci, nu vreau să te supăr, dar insist doar pentru că... Vreau să-mi răspunzi la această întrebare, cu sinceritatea care te caracterizează, pentru că s-a întâmplat, fără voia mea, ceva ce n-am putut evita...
Lucian: Ce vrei să spui?!
Sonya: Nimic rău... Îmi pare rău, ştiu că nu trebuia, n-am vrut, dar... M-am îndrăgostit de tine.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate! Asta-i grav! Dar nu... Nu e bine! Chiar deloc.
Sonya: Ştiu că nu trebuia, dar... Îmi pare rău.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nis, eşti căzut în cap?! Ce naiba ai?! Nu-ţi dai seama ce înseamnă 13 ani?! E vorba de ani, nu de ore, zile sau luni, ci ani... Într-o perioadă atât de lungă, orice este posibil; se pot întâmpla multe. Poţi lua în calcul mai multe variante, dar nici n-are rost să-ţi baţi capul cu aşa ceva, pentru că-ţi toceşti nervii de pomană! Ce-i cu tine?!
Nistor: Păi, şefu', ştiu că ai dreptate, că-i vorba despre 13 ani, dar ea mi-a promis...
Lucian: Ţi-a promis?! Ce ţi-a promis? Că o să te aştepte? Ce ştia ea atunci? Era doar o copilă naivă, visătoare, care a luat totul ca pe o joacă! Dar aici nu-i nici o joacă! Nu e o glumă banală, e pe bunelea!
Nistor: E adevărat că avea doar 16 ani, dar nu era naivă! Ştia ce zice. Era foarte sigură de ea. Şi mi-a promis singură, fără să-i cer ceva în acest sens.
Lucian: Ţi-o fi promis ea, tot ce se poate, dar tu, om la 22 de ani, cât aveai atunci, cu capul pe umeri, unde ţi-a fost mintea în acel moment? Plecată cu sorcova?! Calculează numai! Dacă la plecarea noastră avea 16 ani, atunci după 13 ani, dacă vom reuşi să ajungem înapoi exact după cum prevede programul nostru, va avea 29 de ani. 29, pricepi?! La vârsta asta, ar putea fi căsătorită şi chiar ar putea avea copii, destul de mărişori.
Nistor: Ce tot zici, şefu'?!
Lucian: Ce tot zic?! Nimic imposibil, Nis! Ţi se pare ţie că aş exagera cu ceva?! Mie nu... Dacă atunci ţi-a promis, poate că nu şi-a dat seama ce spune. Sigur nu s-a gândit la implicaţiile cuvintelor ei. La doar 16 ani, foarte sigur că nici măcar nu ştia ce înseamnă cu adevărat dragostea. Poate şi sub influenţa gestului tău de a o fi salvat de acei doi derbedei, te considera ca un fel de prieten, deşi prietenia ei semăna mai mult a recunoştinţă. Cred că îi erai drag, ca un frate mai mare, care o putea ocroti la nevoie; fratele pe care nu l-a avut niciodată. Te aşteptai la mai mult din partea ei, la doar 16 ani?
Nistor: Aşa e, şefu', dar...
Lucian: Nici un dar, Nis! Gândeşte-te mai bine şi ai să-mi dai dreptate! Nu-ţi face speranţe deşarte în privinţa Adelei. Nu te lega cu disperare de ideea că ea te-ar aştepta, pentru că la întoarcere s-ar putea să ai o surpriză neplăcută. N-aş vrea să fiu în pielea ta în acel moment.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Zău, şefu'... Nu înţeleg nimic din toată povestea asta cu Ly, dar nici nu încerc măcar. Şi mai mult mă nedumireşte însă faptul că te-ai îmbătat după aceea, ba încă în halul acela, atât de rău, timp de o întreagă săptămână... Ce-ai gândit în acele momente? Ce te-a determinat să procedezi astfel? Nu ştiai că nu e bine? Că-ţi face rău? Nu te recunosc! Tu nu eşti aşa... Cum ai putut să te schimbi într-atât, încât să faci un asemenea exces? Tocmai tu, şefu'?
Lucian: Nis, te rog... Ştiu că am greşit. N-am nevoie de predicile tale. Păstrează-le pentru tine, pentru altădată sau pentru altcineva. Eu... V-am dezamăgit, nu-i aşa?! Vedeţi, nu sunt bun să fiu comandantul vostru... Voi aţi insistat să mă aduceţi înapoi; eu renunţasem la funcţie, de o jumătate de an şi-mi vedeam liniştit de treaba mea, aici, în navă. Dacă nu reveneam printre voi, poate nu se întâmpla nimic din toate astea.
Maria: Vai, Luci, te rog, nu-ncepe cu chestiile astea, zău aşa! Chiar crezi că atunci ai procedat corect?! Dar să lăsăm ce-a fost... Nu are rost să aducem în discuţie ceea ce a fost atunci. Serios! Noi doar ne bucurăm că eşti din nou cu noi.
Lucian: Înseamnă că vreţi ca tot eu să fiu comandantul vostru, în continuare, în ciuda celor petrecute?
Maria: Ai auzit pe cineva pomenind ceva despre vreo schimbare?! Eu, nu... Vezi?! Nu mai vorbi aiurea, despre schimbări sau alte prostii din astea!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ar trebui să ştii ce-a fost, pentru că, în mare parte, tu eşti responsabil că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Eu?!
Lia: Da, tu... Pur şi simplu, m-ai provocat, tot privindu-ne, atât de insistent... Eu nu aveam de gând să procedez astfel, mai ales că nu era deloc corect faţă de Sid, nici faţă de mine, poate că... nici faţă de tine.
Lucian: Sid Kelso... La naiba! L-ai sărutat... Nici acum nu-mi vine să cred că într-adevăr ai făcut-o! Lia, îţi dai seama că din cauza asta m-am dat la o parte din calea voastră? De asta m-am retras, în toată perioada asta...
Lia: Din calea noastră?! Cum adică, Luci? Ce tot spui?
Lucian: Păi, eram convins că astfel ai vrut să-mi arăţi că eşti împreună cu el, prietena sau iubita lui, iar eu aş fi în plus, deci, să-mi văd de treaba mea, să vă las în pace, ceea ce am şi făcut. M-am retras, v-am lăsat în pace... Şi tot din cauza asta ţi-am cerut săptămâna trecută să nu mă mai cauţi, să uiţi de mine; de fapt, în realitate, tot eu încercam să uit de existenţa ta, să mi te scot din minte, ceea ce nu reuşeam deloc, mi-era imposibil. Off, Lia... De asta zic, am interpretat totul greşit, dar aşa mi-ai dat tu de înţeles, prin acel gest din seara aceea.
Lia: Nu, Luci, în nici un caz! Nu trebuia să înţelegi aşa ceva...
Lucian: Dar ce altceva?! Pune-te în locul meu şi gândeşte! Ce altceva aş fi putut înţelege?! La naiba! N-ar fi trebuit să fiu acolo! Blonda avea dreptate. Ar fi trebuit să-i dau ascultare, când mi-a propus să plecăm de acolo, înainte de a se fi întâmplat, dar eu, căpos ca de obicei, nici n-am vrut să o aud. În plus, m-am dat în spectacol, ca un prost, în faţa localnicilor prezenţi acolo, doar ai văzut cum am reacţionat atunci, dar nu m-am putut controla pe moment...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Păi, uite, din cauza mea, lucrezi în weekend, sâmbăta şi duminica, în loc să faci altceva mai plăcut...
Nistor: Altceva?! Să fim serioşi! Ce altceva?! Aş avea oare ce altceva să fac pe aici? Mai plăcut decât asta?! Nu, clar nu...
Lucian: Bine, mă... Atunci, sigur totul e-n ordine?
Nistor: Da, şefu'. E! Sau va fi, în curând, după ce termin cu toate denumirile astea...
Lucian: Şi n-ai nimic altceva să-mi spui?
Nistor: Nu, şefu'... Nimic.
Lucian: Bine, mă. Aşa să fie, cum zici tu.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, ce fel de mesaj le-ai lăsat părinţilor tăi?
Mihai: Am vrut doar să-i liniştesc. Aşa că le-am transmis să nu-şi facă griji inutile, că suntem cu toţii bine, sănătoşi, că am ajuns pe Proxima, obiectivul misiunii noastre şi bineînţeles, că m-am căsătorit de curând, doar că n-am precizat şi cu cine. Am mai adăugat faptul că şi alţi colegi de-ai mei au făcut acest pas important în viaţă, doar că, de asemenea, fără acordul lor, n-am precizat care ar fi cuplurile formate şi le-am spus că singurii care n-au renunţat încă la burlăcie până acum sunt Nis, Lia şi... tu!
Lucian: Eu, da... Foarte bine! Şi ce-ai vrea să-ţi spun?
Mihai: Păi, nu ştiu... Spune-ţi părerea!
Lucian: Mihai, cred că ştii foarte bine care-i părerea mea în legătură cu asta. Dar de moment ce tu ai crezut că ai procedat corect, nu-mi rămâne nimic altceva de adăugat, decât să iau la cunoştinţă şi atât!
Mihai: Şi chiar nu protestezi deloc?
Lucian: Acum, după ce faptul e deja consumat, ce rost ar avea?! Doar ai trimis deja mesajul... Orice protest de-al meu ar fi absolut inutil!
Mihai: Deci, doar din cauza asta nu protestezi deloc?
Lucian: Campionule... Mi se pare că nici tu nu m-ai înţeles aşa cum trebuie! Eu doar v-am spus care este punctul meu de vedere în legătură cu acest gen de acţiune, dar nu v-am interzis niciodată să luaţi legătura cu cei de acasă, dacă voi consideraţi că ar fi corect să procedaţi astfel. Nu v-am impus nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!