Lucian: Sincer, nu cred că-i bine, n-ar trebui să-ți spun... Dar dacă insiști... Cu o săptămână înainte de a fi și voi acceptați în echipaj, după ce ați susț...

Lucian: Sincer, nu cred că-i bine, n-ar trebui să-ți spun... Dar dacă insiști... Cu o săptămână înainte de a fi și voi acceptați în echipaj, după ce ați susținut testele acelea, dat fiind că tocmai terminasem cu nava asta, "Pacifis", eu, Alex și Nis, primisem deja vestea participării la misiune, evident, de la nimeni altul decât dom' director, iar dom' profesor Manea ne-a pus în vedere să ne anunțăm părinții... Și i-am anunțat, dar seara următoare, pentru că prima oară n-am îndrăznit și nici nu eram foarte siguri de veridicitatea anunțului primit. Dom' director părea supărat pe noi că nu l-am crezut, la fel și dom' profesor, care ne-a reproșat ceva de genul "Aveți cumva impresia că ne jucăm de-a misiunea spațială cu voi, băieți?!" Așa că, în seara aceea, n-aveam încotro, le-am spus părinților, acasă. Alex și Nis au fost norocoși, părinții lor au fost în cele din urmă de acord, nu s-au împotrivit. La mine a fost altfel... Blondul nu a reacționat în nici un fel, a primit vestea cu calm, sau cel puțin așa părea, nepăsător, sau nici nu-mi dau seama exact, dar mama... Ea a fost total împotrivă, categoric, de la început! Cu câte cuvinte n-a încercat să mă convingă să renunț... În cele din urmă mi-a zis că pot pleca în această misiune, doar peste cadavrul ei! Atunci eu, în loc să-mi fi văzut de treabă, să fi tăcut, i-am răspuns cu impertinență: "Ah, da?! În cazul ăsta, de abia aștept să particip la funeralii, cât mai curând, de preferință, zilele astea..." Asta ar fi tot! Pot adăuga doar că m-a pălmuit zdravăn, pentru prima oară în viața mea, dar meritam... Și nu palma primită mă durea, cât sufletul, din cauza acelor cuvinte cărora le dădusem glas. Încă mă dor și acum, la fel de mult ca în acel moment. Și-n fiecare an ce trece, cuvintele acelea atârnă din ce în ce mai mult, mai greu. Pricepi acum?!
Lia: Vai, Luci... Da, te înțeleg.
Lucian: Bine. Sper să mă înțelegi, pentru că... Eu, nu, încă n-am reușit! Uneori mă enervează la culme felul ăsta al meu de-a fi, dar pe moment, nu-mi dau seama că greșesc, doar după ce faptul e deja consumat și nu mai poate fi schimbat nimic... Regret, însă degeaba!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

♥ Cum pot ajuta?

Discuții similare în Forum

[Lecturi] O carte inedită în literatura română by Vedetot Ion 14 March 2024, 13:31:44
[Administrare] Incompetență, sau complicitate? by Vedetot Ion 05 February 2024, 11:27:56
[Administrare] Răspuns: Considerații by Girel Barbu 02 November 2023, 06:14:16
[Administrare] Răspuns: Considerații by Atena Dumbravă 01 November 2023, 04:41:26
[Diverse] Răspuns: Literatura română încotro? by Vedetot Ion 28 October 2023, 06:01:22
Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook