Războiul perpetuu

Atâtea împotrivă
Mi-au stat adeseori
Că nu ştiu ce derivă,
Mă-mpinge spre ninsori

Spre valul ce mă ţine
Ades prizonier
Ademeniri feline
Şi-o regulă de fier

C-atâtea lupte dure
Se duc fără favoruri
Şi nu se-ndur' să-ndure
Nimic fără omoruri:

O floare de cireş,
O pasăre de cântec,
O ţintă fără greş
Nesăţiosul pântec

Pe cât de meschin totuşi
Avar din cale-afară
Când un buchet de lotuşi
Înseamnă primăvară

Te miri dacă mai poate
La câte furtuni pomul
Ispitele cu toate
Îngenunchează omul

Zadarnică o scuză
De neputinţă plină
Cu jarul tras pe spuză
Şi vina fără vină

Că nimeni nu mai vinde
Permise de noroc
Şi-n traista cu merinde
Doar lipsuri se mai coc

Războiul care-l poartă
Hazardul, călăreţii
Cu cei ce cad din soartă
Pe luciurile gheţii

Trimişi, cine-i aşteaptă
ademeniţi? Victorii
Pe fiecare treaptă
Mereu mai iluzorii

Priviţi: se-ntoarce solul
Cu veştile lui rele
Şi jertfele obolul
Dau biete caravele

Mai cade o cortină
Şi cresc dezamăgiri
Norocul iar combină
Hazardu-aduce ştiri

Că iar se înfirip lupte
Şi lespedea o treci
Când numai dedesubt e
Azilul de zevzeci

Închipuiri deşarte
şi vanităţi. Abise,
Din vieţi cu geamuri sparte
Şi tot atâtea vise

Că valul se frământă
Şi trece nenorocul
Cu bietul om la trântă
Şi se închide jocul

De-ar fi doar să dureze
Cic-ar fi spus bătrâna
Când umflă-n metereze
Furtunile, Fortuna

Şi lunga acoladă
Lăsând loc la concluzii
Pătrunde în livadă
Un vânt de deziluzii

E mult mai mult ca mult
În plus să nu mai ceri
Copil născut adult,
Şi mai sărac ca ieri

Nisipul e fierbinte
Traseul e impus
N-ascultă de părinte
Şi suferă în plus

Presară zorii roşii
Aromele-n fâneaţă
Şi cântă iar cocoşii
O nouă dimineaţă

Mă simt o partitură
Cu note în culori
Din care vin şi fură
Necunoscuţi, comori

Ci iarăşi mă împrăştii
Aproape clandestin
Când trag copii cu prăştii
În cioburi de destin

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt o partitură

Mă simt o partitură
Cu note în culori
Din care vin şi fură
Necunoscuţi, comori

Că nimeni nu mai vinde
Permise de noroc
Şi-n traista cu merinde
Doar lipsuri se mai coc

Că valul se frământă
Şi trece nenorocul
Cu bietul om la trântă
Şi se închide jocul

De-ar fi doar să dureze
Cic-ar fi spus bătrâna
Când umflă-n metereze
Furtunile, Fortuna

Şi lunga acoladă
Lăsând loc la concluzii
Pătrunde în livadă
Un vânt de deziluzii

Presară zorii roşii
Aromele-n fâneaţă
Şi cântă iar cocoşii
O nouă dimineaţă

Ci iarăşi mă împrăştii
Aproape clandestin
Când trag copii cu prăştii
În cioburi de destin

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tyler Durden: Bine aţi venit la Sala de lupte. Prima regulă a Sălii de lupte e: nu se vorbeşte despre Sala de lupte. A doua regulă a Sălii de lupte e: NU se vorbeşte despre Sala de lupte! A treia regulă a Sălii de lupte: dacă cineva strigă "Stop!", nu mai reacţionează sau se dă bătut, lupta se termină. A patra regulă: doar două persoane într-o luptă. A cincea regulă: luptele au loc pe rând, băieţi. A şasea regulă: luptele sunt cu pumnul gol, fără cămaşă, fără pantofi, fără arme. A şaptea regulă: luptele vor continua atât cât va fi nevoie. Şi a opta şi ultima regulă: dacă e prima dată când vii la Sala de lupte, trebuie să te lupţi.

replici din filmul artistic Fight Club - Sala de lupte, scenariu de Jim Uhls, după Chuck Palahniuk (15 octombrie 1999)
Adăugat de Diana Maftei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţia lui "a fi"

E simplu
Ca un singur nod închegat între două capete
Ale aceleaşi aţe,
Ca unirea a două jumătăţi de farfurie
Scăpată pe gresie
Din greşeală,
Ca tine când dormi...

E cald,
Ca nisipul uitat în soare
Fără chef de castele,
Ca suflul pieii obosite
Uscate în iarba
Fierbinte,
Ca tine când râzi...

E frumos,
Ca uliţa întinsă verde spre lumină
În flori,
Fără urme în pământul rece,
Ca omul de zăpadă croit
Din măsline şi nasturi
Uitat în grădină,
Topit,
Ca tine când eşti...

E uşor...
Ca ridicarea din sprânceană
Când te miri
De nimic,
Ca valul ce trece
Fără să privească în urmă,
Hotărât,
Ca mâna ta pe mâna mea
Sfioasă,
Ca tine când iubeşti...

poezie de Gabriela Chişcari (3 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război telepatic

Aşa de mult mă cerţi în gând,
Cântă migrene şi frustrări;
E balul meu de întrebări
Trimis pe portativ şi rând.

Şi cât de mult reclami o vină
Căzută asupra-mi voluntar,
Viaţa a prins un gust amar
Urc tot mai greu spre o colină.

Aşa de mult răneşti zâmbind,
Să se ridice vanităţi
Regine doar în entităţi
Ce irosesc clipa negând.

Şi cât de mult trimiţi spre mine
Contrariate monologuri,
Tot mai confuz în dialoguri
Rămâi în taină de suspine.

Aşa de mult aş vrea să piară
Orgolii ancorate-n rând,
Să-nvingi o luptă dintr-un gând,
Nu faci războiul să dispară...

Şi cât de mult am învăţat,
Din lupte te ridici şi creşti
Mai mult, mai plin decât ce eşti,
Numai pierzând eşti consacrat.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul nu s-a mai aprins

Trăiau odată într-un sat,
un om bătrân cu baba lui.
În bordeiul lor sărac,
trăiau la mila orişicui.
Deşi rămas fără picior,
el zi de zi tăia otavă.
Bătrâna cocea în cuptor
pâine proaspătă în tavă.
Trăiau singuri, fără copii.
Doar o pisică şi-un câine
le stăteau drept bucurii,
în viaţa de azi pe mâine.
Toamna se adunau în casă
şi gândeau la iarnă grea.
Oare, vor avea pe masă
ce mânca şi ce să bea?
Timpul repede se scurge.
iarna iute a venit.
Viaţa lor tot la fel curge
şi-i îndreaptă spre sfârşit.
Din când în când îi vizitează
câte un tânăr din sat.
Atunci când viforniţează
îi ajută la iernat.
Când viscoleşte afară,
gânduri negre îi frământă.
Vor mai prinde o primăvară,
ori linia vieţii-i ruptă?
Ei ştiu ca orice muritor,
că viaţa li se sfârşeşte.
Şi mărturisind un dor,
bătrâna pe moş priveşte.
De-ar vrea bunul Dumnezeu
să-i primească împreună,
Că unul fără altul e greu
să se transforme în humă.
Şi-într-o noapte-întunecoasă
viaţa repede s-a stins.
În casa lor friguroasă,
focul nu s-a mai aprins.

.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul nu s-a mai aprins

Trăiau odată, într-un sat,
un om bătrân cu baba lui.
În bordeiul lor sărac,
trăiau la mila orişicui.
Deşi rămas fără picior
bătrânul tăia la otavă.
Bătrâna cocea în cuptor
pâine proaspătă în tavă.
Trăiau singuri, fără copii.
Doar o pisică şi un câine
le stăteau drept bucurii,
în viaţa de azi pe mâine.
Toamna se adunau în casă
şi gândeau la iarna grea:
Oare, vor avea şi ei pe masă
ce mânca şi ce să bea?
Timpul repede se scurge,
greul iernii a venit.
Viaţa lor, tot la fel curge
şi-i îndreaptă spre sfârşit.
Din când în când îi vizitează
câte un tânăr din sat.
Atunci când viforniţează
îi ajută la iernat.
Când viscoleşte afară
gânduri negre îi frământă:
Vor mai prinde o primăvară,
Ori linia vieţii-i frântă?
Ei ştiu ca orice muritor
că viaţa li se sfârşeşte.
Pătrunsă fiind de-un dor,
bătrâna pe moş priveşte:
De-ar vrea bunul Dumnezeu
să-i primească împreună,
Că unul fără altul-i greu
să se transforme în humă.
Şi, într-o noapte întunecoasă
viaţa repede s-a stins.
În casa lor friguroasă
focul nu s-a mai aprins.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Vise spulberate... multe,
Nimeni să te mai asculte,
Lacrimi, un oftat, tăcere,
Sufletul în tine piere

Nici nu ştii ce îţi lipseşte,
O idilă, o poveste,
Un ceva... dar ce anume?
Îl doreşti, nu ştii a-l spune

Lupte, lupte şi iar lupte,
Gânduri vrute şi nevrute,
Teamă, deznădejde, gol
Arzi în tine, e pârjol

Şi devii încet cenuşă,
Disperarea ţi-e mănuşă,
Ţi-a cam devenit trăire,
Ai uitat ce e iubire

În oglinzi deja crăpate,
De necaz, de nedreptate,
Te priveşti... nu vezi nimic,
Nici măcar un zâmbet mic

Ştii că eşti, ştii ce ai fost,
Dar te cauţi fără rost,
Te gândeşti, ce te omoară?
Poate lumea materială?

Tu eşti suflet, o lumină,
Eşti iubire fără vină,
Curcubeu senin de vise,
Nu nevoi adânci, abise

Când plecăm, dispar cu toate,
Devenim iar libertate,
Dar de ce să mai aştepţi
Să ajungi printre cei drepţi?

Nu mai bine e acum?
Uită totul, fă-ţi alt drum,
Unul drept, doar pentru tine,
Pe care să fii tu bine

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina sau Intuneric?

'Când omul crede că urmează lumina, se trezeşte alergând spre întuneric.'

În râuri de lumină
Prelinse dintre nori
Citesc slovă dinină
Când simt păcatu-n pori,

În lumea citadină
Cuvintele-s comori
Ce taie şi dezbină
Neghina dintre flori

Şi caut o pricină
Minciunilor din zori
Dezamăgiri şi vină
Când noi ne credem sori

De ură lumea-i plină
Noi desenăm culori
Ispita să ne ţină
Fără judecători

Vorbim noi de lumină
Dar suntem prea uşori
Că seara va să vină
Fugim iar trădători

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când părinţii ni se duc...

Când părinţii ni se duc,
Noi rămânem singuri-cuc,
Deşi-avem neamuri, copii,
Orfani, trişti ne vom simţi,
Căci viaţa fără părinte,
E cumplită, ţine minte!

Când telefonul nu sună,
Stropi în suflet ni se-adună,
Am vrea, cerul s-aibe ton,
Să-avem, poate, la Rai bon,
Dar târziu vom lua aminte...
Grea-i viaţa fără părinte!

Când nimeni în prag nu iese,
Niciun chip cu riduri dese,
Pricepem cu doliu-n sân,
Că timpul n-are stăpân,
Şi că viaţa, (ţine minte!),
E cruntă fără părinte.

Când sărbătorile vin,
Şi plecăm cu braţul plin,
Cu garoafe, lumânări,
Chinuiţi de întrebări,
La morminte, luăm aminte,
Ce-i viaţa fără părinte...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi o undă

Am prins aripi şi am zburat
Îţi mulţumesc dragul meu
Eu trandafirul l-am luat
Iubit ai fost te voi iubi mereu

Ce m-aş fi făcut fără iubire
O floare uscată fără sevă
Ce eram dacă nu te vedeam
Fără lacrimi doar o Evă

Dacă nu te cunoşteam
Era doar noapte fără şoapte
Într-un loc eu mă roteam
Fără Lună fără vise luminate

Plec mă simt însingurată
Un vis de inocenţă am fost
Am fost lină şi plăpândă
Am trecut ca şi o undă

Te iubesc lacrima n-are rost
Este disperare neputinţă
Soarta ne poartă cu-n rost
Nu fi învins ai credinţă

Cea fost a fost el va trece
Şi trandafirul se va vesteji
Lăsăm tristeţea ca să plece
Să vină fericirea nu vom jeli

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci, doamne, marile oraşe

Căci, doamne, marile oraşe
pierdute sunt şi despletite;
Ca dintre flăcări fuge cel mai mare –
şi să-l aline nu e alinare,
şi curg micile-i ore risipite.

Trăiesc acolo oameni, trăiesc greu şi rău,
în case-adânci, şi gestu-i înspăimântă,
speriaţi mai rău ca turma nou născută;
respiră-afară treaz pământul tău,
ei însă sunt şi nu mai ştiu că sunt.

Acolo cresc copii pe lângă geamuri,
ascunse-n umbre veşnic cenuşii,
şi nu ştiu că afară, flori pe ramuri
cheamă spre zări, spre vânt, spre bucurii –
şi nu pot fi decât copii şi-s trişti copii.

Cresc fete-n floare spre necunoscut
şi le e dor de calma lor copilărie,
dar nu-i acolo ceea ce-au cerut,
şi tremurând se-nchid pentru vecie.

Şi în ascunsele odăi, din fund,
au zilele maternităţii amăgite,
nopţi lungi, cu scâncet fără voie izvorând,
ani fără lupte, reci, cu forţe vlăguite.
Şi-n plină beznă stă al morţii pat,
şi-ncet ele-l doresc, cu-nfiorare,
şi mor ca-n lanţuri, mor îndelungat,
şi ies din casă ca o cerşetoare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să trec pe lângă sentimente?

Eu nu ştiu nimic
Şi văd puţin.
Dar, mai mult simt.
Mai mult decât oricine,
Simt aerul pe care îl respiri,
Cum îmi arde stomacul,
Simt mai mult decât pământul,
Udat de un potop,
Cum mă inundă
Lacrima, din suflet, din destin,
Din al tău ochi.

Eu nu ştiu nimic.
Şi Doamne, câte mai am
De văzut, de aflat!
De simţit, de ce nu?
Să pot să simt,
Cum trece de mine
Dorul pe care mi-l laşi!
Ar fi păcat,
Ca tinereţea-mi să treacă
Fără rost,
Pe lângă sentimente,
Să nu mai pot să simt
Un aer proaspăt
Şi-o ploaie caldă
Ca pe un duş reconfortant!
Un râs puternic,
Să-mi iasă din plămâni.

Să-mi simt din nou puterea,
În mâini,
În cuget şi-n voinţă,
Să vreau să simt, că trăiesc iar!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare nu cresc trandafiri

Pe mare nu cresc trandafiri
ea nu încape în palmele mele
dar simt cum adâncuri
m-ascund în firave unghere
cu urme de petale crescute în carne
când soarele înoată prin nisip avid

În tâmple se înfig fugind în mirare
necruţătoare urme de sare

Pe mare nu cresc trandafiri
strigă c-o dor ţepii cu dinţi ascuţiţi
doar spuma se ridică şi cade
când valul fără noroc
se frânge în albul destin
ce o sărută lacom şi moare

Pe mare nu cresc trandafiri,
doar urme din pletele mele albastre
prinse-n zbuciumata vâltoare
cad sfărâmate în nisip
la picioarele tale
cerşind nemuriri...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i dragostea

Când treci pe lângă mine şi nu mă bagi în seamă,
Iar eu mă uit la tine fără nici o teamă,
Şi simt că-nebunesc, dar ştiu că este bine,
Că atunci îmi fac curaj ca să vorbesc cu tine.

Învaţ mereu mai mult, mai mult ca un străbun,
Doar ca tu să vezi că eu sunt cel mai bun,
Şi-mi strâng toate puterile, şi mă-mbrac frumos,
Doar ca tu să vezi că nu-s cu capu-n jos.

Şi mă întreb mereu, acolo-n mintea mea:
"De ce fac toate astea numai pentru ea?"
Când răspunsul îl cunosc, cine n-ar putea?
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Deci ca să-ţi demonstrez că sunt un cineva
Care ţine mult la tine şi doar cu tine-ar sta,
Îţi ofer un trandafir, ca să-ţi dovedesc
Că sunt îndrăgostit, tre' s-o spun: te iubesc!

Iar când toţi îmi sar în cap şi mă-ntreabă-asa:
"De ce faci toate astea numai pentru ea?"
Nici n-apuc să spun că le spune inima:
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Dar dragostea se-mparte, se-mparte doar în doi.
Ce părere ai? Nu vrei să fim noi?

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nou

Nimic nou pe fontul
Abdicării noastre
Două inocente
Suflete sihastre

Ne luptăm cu valul
Ne luptăm cu soarta
Nouă ne închide
Toată lumea, poarta

Cine să ne vadă
Cine să ne ştie
Că purtăm în gură
Gustul de leşie?

Eu te-aud în somn
Când vrei să te-apropii
Ca o fâlfâire-a
Aripei de dropii

Soarele răsare
Pentru toţi şi totuşi
Nouă ni se fură
Dragostea de lotuşi

Vino mai aproape
Cât ţi se dă voie
Semnul biruinţei
Ascuns în noi e!

Pricini şi dezastre
Pot să ne frământe
Zborurile noastre
Nu pot fi înfrânte!

poezie de Ion Untaru din Scara interioară (2007)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute

Ai rămas copil, copile
Într-o lume de balauri
Cu nebuni care cresc grauri
Însă n-au grăunţe. Şi le

Mai cultivă clandestin
Printre semne pe hârtie
Într-o secetă târzie
Coborâtă pe destin

Ai rămas copil, copile
Ca un cer ascuns de rouă
Şi din părţile-amândouă
Mişună-mprejur reptile

Ai rămas copil şi iată
Cum cad vise şi mor doruri
Lumea-i plină de fioruri,
Boala care vinde-cată

victime. Cel mai ades
Teama de cădere-l pune
Pe naiv de se opune
Sinelui, fără succes

Ai rămas copil, copile
Fără nici o mângâiere
Lumea de ingenui piere
Şi se sting în nopţi feştile

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!