Nimic, nimic pe lumea asta ostenită
Şi încadrată-n numai ştiu ce entitate
Nu-i mai de preţ decât poteca troienită
Pe care îmi străbat singurătatea...

catren de Iurie Osoianu (20 mai 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicnicie...

.. ce e de prisos e mai de preţ
decât strictul absolut şi necesar-
bunăoară Soare-n diimineti
lîngă Lună plină de calcar

ce nu te omoară momentan
te resfiră să rămâi mai dur
şi în apa verdelui ocean
şi în munţii ştăngii împrejur...

şi nimic nu se compară cu nimic
când e frig şi gol şi întuneric
şi din tine veşnicia pic cu pic
stoarce şi senin şi viu şi sferic...

poezie de Iurie Osoianu (8 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

... nu voi nimic în noaptea de Crăciun
decât măcar în vis să vii la mine
măicuţa mea şi îngerul meu bun
iar visul meu să nu se mai termine

nu voi nimic în noaptea de Crăciun
decât să vii şi tu cu mama, tată
şi visul ista cenuşiu cu brun
să nu se mai termine niciodată

nu voi nimic în noaptea de Crăciun
decât să stăm în vis de vorbă, Doamne
şi apoi să plec călăre pe colun
în lumea gata iar să mă condamne...

poezie de Iurie Osoianu (25 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
Singurătatea mea e catedrala
Ce-am plăsmuit-o plămădindu-mi lutul
Şi-am ridicat-o pe diagonala
Ce mi-a trasat-o însuşi Absolutul
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
Singurătatea mea e genialul
Sorbit tăcut din cupa nebuniei
Şi eu care credeam că sorb nectarul
Din sobrul Absolut al veşniciei
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
Singurătatea mea-i o blasfemie
Sortită să-şi găsească alinare-n lutul
Acestui colţ de Rai şi Românie
Mai singur decât însăşi Absolutul
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imensitate

viaţa nu-i decât un paradis pe-o sferă
ce atârnă-n hău imensurabil
viaţa asta nu-i decât himeră
între spaţii şi între durabil

viaţa nu-i decât o frumuseţe
galbenului lut atribuită
care ba e undă de tristeţe
ba la nesfârşit se vrea iubită

viaţa asta nu-i decât o lungă
luptă îndârjită, inegală
cu ceva ce veşnic ne alungă
într-o lume mai universală

viaţa noastră-i revelaţia divină
conştiinţa noastră-i puritatea
iar suflarea nu-i decât o vină
pedepsită cu eternitatea..

poezie de Iurie Osoianu (1 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neperechea...

tu să ştii că n-ai pereche-n lume
nici în asta nici în paralele
poate numai undeva prin stele
poate numai undeva sub hume

să mai ştii că ai noroc de soartă
că ţi-a hărăzit divinitatea
să te-alinte doar singurătatea
-unica fiinţă care iartă...

poezie de Iurie Osoianu (27 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic şi toate

eu sunt produsul unei generaţii terminate
şi ca şi ea sunt gata de plecare
spre lumea unde şi nimic şi toate
zac laolaltă în deplina resemnare

mai sunt produsul unei generaţii efemere
cu mulţi şi proşti cu capete plecate
şi cu puţini ce-n ipostaza de himere
concomitent voiau nimic şi toate

şi-ncă mai sunt produsul unei generaţii fratricide
scuipat în faţă şi lovit în spate
şi-n care genialul coincide
cu antipodul din nimic şi toate...

poezie de Iurie Osoianu (27 iulie 2018, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plină zi

... în plină zi se face noapte
şi ninge iar fără de motiv...
şi caut zâmbet printre şoapte
tot caut negăsind nimic
... mai ai cumva vreo îndoială
că sunt terestru... şi poet
în lumea asta marţială
prin vers încerc să te iubesc...

poezie de Iurie Osoianu (1 decembrie 2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sare şi piper

... nu mai am nimic din ce-am avut
nu mai e nimic din câte-au fost
toate sunt un nod ce m-a durut
nodul vieţii mele fără rost

nu mai simt nimic din ce simţeam
nu mai văd nimic din ce-am văzut
singur stau cu mine lângă geam
şi aştept s-aud de n-ai trecut

nu mai cred în nimeni şi nimic
nu mai am iluzii să mai sper
singurul rival şi inamic
sare-i pentru mine. Şi piper...

poezie de Iurie Osoianu (27 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bruma

nici singur nu mai ştiu
de nu mă mai doare
nici sufletul pustiu
nici eu-l care moare

din pietre vine rece,
o apă de izvoare
şi peste mine trece
şi tot nu mă mai doare

lin turlele bisericii
se oglindesc în soare
nimic din gânduri sferice
nimic nu mă mai doare

un sloi de brumă tristă
căzută-n fapt de seară
insistă şi insistă
că toate-or să mă doară...

poezie de Iurie Osoianu (24 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

eu voi intra chiar dacă ţii tu uşa asta zăvorâtă
chiar dacă cerberii cu străşnicie o păzesc
chiar dacă ploi cu albăstrime ostenită
preling un cer peste fâşii de univers

catren de Iurie Osoianu (19 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu, numai eu

Eu ştiu, numai eu,
Cât doare-această inimă
Fără credinţă şi fără lege,
Fără armonie şi fără gând.

Numai eu, numai eu...
Şi despre toate astea nu pot spune nimic,
Pentru că simţirea este asemenea cerului –
Cerul e văzut, dar în el nu-i nimic de văzut.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori fara soarta

am păşit printre voi ca o umbră,
albe suflete între ziduri topindu-se încet.
vă ştiu pe toţi, nebuni şi cuminţi,
ştiu durerea adusă în lume prin voi,
Îl ştiu pe Hristos răstignit
ca un capăt al tuturor, ştiute sau nu...
da, printre gratii ruginite privind
nu înţelegeţi mai nimic,
vise înceţoşate ce n-au ştiut să tacă,
voi, cei dintâi între minţiţi!

şi cum îmi mai vorbiţi de "dincolo",
vă privesc întotdeauna mirat şi asta vă place,
cânt, cânt despre libertate,
adesea nu mă ascultaţi,
dar nu-i nimic, spuneţi voi, nu-i nimic,
să nu te opreşti din cântat...
şi cum aş mai vrea să vă pot săruta lacrimile,
singurele grelele voastre cătuşe
din lumea în care trăind
purtaţi în suflet cea mai neagră frică!

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu din ceea ce am trăit eu însumi că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; şi că în această formă de dragoste se deşteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obţine totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem s-o facem mortală. Şi poate că Infernul nu e decât cealaltă faţă a Paradisului. Expulzaţi din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, aşa cum aruncaţi de pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălţimi. Numai o prejudecată îi socoteşte pe toţi sinucigaşii nişte oameni care şi-au încheiat socotelile cu viaţa şi nu-i mai interesează nimic. Cei mai mulţi dintre ei, probabil, nu sunt decât nişte oameni care au eşuat în încercarea de a găsi o soluţie.

Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de Valentina Becart {scriitor}
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea o-nţelegi

Singurătatea o-nţelegi
Asta e tot ce-am vrut...

Să fie linişte-ntr-o seară.

Atât. Nimic mai mult.

Un gând ca să-mi apară

şi să mă duc departe,

Pe-un nor ce stă deasupra vieţii,

în care cineva împarte

ideile singurătăţii.

Si văd cum suflă vântu-n crengi,

în iarba de pe câmp şi-n mine...

Singurătatea o-nţelegi,

atunci când te gândeşti la tine

Îţi vine să rămâi... nimic să nu mai spui.

poezie de Dragoş Florian Pleşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii... alţii

... unii spun c-ai plecat,
alţii râd c-ai venit
ceilalţi zic - te-au uitat,
restul strigă - nimic
nu mai e din ce-a fost,
nu mai sunt amintiri
a rămas doar un gol,
înrămat în priviri

uni spun - te-au iubit,
alţii strigă că nu
unii mint că pe tine,
alţii plâng - cică tu...
numai eu ştiu prea bine
că n-ai fost un delir
deşi mulţi alde mine
te-au tratat cu sictir

unii spun – vei veni,
alţii plâng – niciodată
unii strigă cică-i chin,
ura asta curată
numai eu ştiu prea bine
că oricum vei veni
şi golgota din mine
numai tu vei iubi...

poezie de Iurie Osoianu (3 aprilie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa de a afla adevărul cu orice preţ este o pasiune care nu cruţă nimic şi căreia nimic nu-i rezistă.

citat clasic din Albert Camus
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până unde nu mai pot

motto: "Doamne, spune-mi până unde să merg?"... iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin: "Mergi până unde poţi!"
"E prea puţin, Doamne! Cere-mi mai mult!", s-a îndârjit omul. Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin: "Mergi până unde nu mai poţi"...
(Nikos Kazantzakis)

Şi-am mers. Şi am ajuns. În faţa mea.
Nimic, nimic, nimic nu se mişca
Întregul Univers era un punct
Pe lama unui fir de păr cărunt
În jurul meu nici spaţiu şi nici timp
Nici lume şi nici zei şi nici Olimp
Nimic, nimic, nimc şi numai eu
Şi neputinţa mea.
Şi Dumnezeu...

poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh Yes

sunt lucruri mai îngrozitoare decât
singurătatea
dar e nevoie de decenii
pentru a realiza asta
şi de cele mai multe ori
când realizezi
este deja prea târziu
şi nimic nu-i mai îngrozitor
decât acest
prea târziu.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

iubito, nu mai adormi pe telefon
doar ştii că n-o să sune
ştii prea bine
că nici un tril nu va mai sparge orizont
în zările plecatului din mine

iubito, nu mai picura pe canapea
cu vise şi iluzii zbucumate
căci lumea unde sunt
nu-i numai lumea mea
şi-s interzise-n ea
iubiri telefonate....

poezie de Iurie Osoianu (3 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am crezut
că luna era
numai a mea
ca o liberă veste
pe care vroiam s-o aud
când nu auzeam nimic
şi nimic nu vedeam
din lumea reală
ce noapte stingheră
ca zvonul întors
în cerul secat de oglinzi
îmi ofereau vârcolacii
mai presus de părerile mele
în ţărâna grasă a lunii
singurătatea albastră
gerul ce scârţâie
în urzeala luminii

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!