Oo, Majestate

Ah Doamne ce mult îl iubesc pe Rege;
încă de când şi tatăl şi bunica
chipu-i întrupau... E tot ce am mai drag;
e singura poveste adevărată,
e tot de ce mă doare şi mi-e dor,
cel ce-ar putea reface ţara mea, scăpată...
M-anin de timp când se spunea că "totul merge"
-aşa cum auzeam când eram atâtica-
şi-aveam monezi de-argint -făceam şirag
cu chipul tânăr, efigie- în şifonier, în dormitor.
Ce grav păcat că mi-am pierdut poveste
ce-mi legăna copilăria
de-un secol cu-nceput de film
cu pantaloni bufanţi, cu primul automobil,
când ascultam la radio fără să ne dezlipim...
Nu mai am nicio zestre;
nu se mai regăseşte onoare, datoria...
N-am nicio şansă să-mi educ copil!

EL, unicat -de fapte şi de martor- aproape centenar,
e contrazis de chiori
ce nu ştiu pioşenie, altar,
nişte croncănitori, ciori
hulpăvind la leşuri
ce le sfârtecă,
sau de uzurpatori
ce minţi să spele-ar vrea, să ne ducă cu preşuri
cu gura lor spurcată de năpârcă
şi mulţi alţii pe margine, prostie,
atei ce "cred" trompete
despre vagoane-n gări
în şiruri nesfârşite
ce le-ar fi luat, lor, comori...
o altă seminţie,
recreatoarea de un Dragobete,
de care n-a ştiut nicicând;
că n-are cum să ştie, fără minte... gând!

Mă-ncânt arar, când reapare
printre cenzuri nemotivate,
printre can-can-uri desfrânate,
cu mulţi palavragii, fără de-adevărata carte,
ce-şi vor doar ca să-şi aibă parte...
mi-e dor de tot ce povesteşte,
ce am uitat,
ce doar prin el există;
de un regat,
de adevăruri dintr-o listă,
de multele petreceri ce-a fost martor,
de evenimente, o istorie... nescrise.
... Şi îi văd părul tot aşa, făcut cărare
şi gesturile calme, gânduri neîngăduit de interzise...
Şi încă îi simt mâna caldă de la aniversare;
posibil anevoie de sărbătorit în ţara ce pe rând o tot conduce câte un tartor?!
... Am dor nebun să fie iar regat, să strig "Oo, Majestate..."
Ah Doamne, ah, ce mult, ce mult mă doare!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret de inimă... albastră

Mă uit la Regele Mihai cu sfiiciune;
E ca o filă rară de istorie reală,
Un adevăr gigant de-nţelepciune
La ţara ce mi-o pierd... Ce-i tot mai goală!...

E ca şi mine, răsărit într-o ţărână
Şi pustiit de tot, de drepturi, frânt;
Cu tact se pronunţând s-oprească mână
De uzurpatori, de hoţi de-al meu pământ!!!

E-o foaie scrisă, manuscris; el ştie ieri!...
Şi mi-e vândut falsificat, neverosimil,
Acoperit de graffitti de noi boieri
Ce cred că arta-i mâzgălit... de irascibil?!?

Îmi era singurul drept crez, curaj,
Că lumea va fi iar aici ca o poveste...
Şi n-am prieteni, timpu-n avantaj
Să-l am iar Rege... Să spun; "Ţara, un Regat îmi este!"!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solare

Oricât de mult s-ar fi epuizat păreri pe temă,
Mi-e gând, la fel de cald, la pielea ce-mi dogoare,
Mă îmbăind pe-un scaun undeva, sclipind de-un soare
Doar cât o bilă de popice... un diamant topit în cremă...

... Ce-mi mângâie dintr-o imensitate corpul, gând,
E mai mult de putere, minţii, globu-aprins de lavă;
Îmi luminează vise, câmp, păduri, oceane purtând navă...
Şi nu de azi, de ieri... de când mă ştiu la coada vieţii, rând.

Şi pe egipteni îi înţeleg, chiar de-i tardiv, cuprinşi în veneraţie,
E atât prezent în ce-i, că de-l ignor parcă mă doare.
Deci lor mă închin la cât din timp şi-au dat pentru visări solare
Şi încerc să mă răscumpăr, când şi când... înspre sursa-mi de inspiraţie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce greu îmi e fără voi...

Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata şi mama...
E greu fără ei, pe pământ.

Când a murit, n-a ştiut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Şi am rămas numai cu mama.

De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniştea.

Era-ntr-o vineri, dimineaţa,
Când soţul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranţa,
Iar el va fi de neuitat!

Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le şoptesc numele-n gând...

Mi-e dor de cei răpiţi de moarte,
Şi-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deşi ştiu că-s plecaţi departe,
Oricând eu am să-i port în gând.

Aş vrea să ştiu de le e bine...
Ce n-aş da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!

Spun rugăciuni la întâmplare,
Şi-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"

Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aş dori să-şi vadă fata,
Că-n viaţă, ea s-a descurcat,
Să ştie că nu l-a uitat!

Vă plâng de când m-aţi părăsit,
Şi v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Şi nicicând nu am să vă uit!

Ştiu că ne-om întâlni o dată
Şi-atuncea fericiţi vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-aş regăsi

Nu mă mai regăsesc icoană;
E spartă sticla, nu mai e ramă.
Nu mă mai regăsesc în femeie,
Nu mai am mamă, mi-am pierdut cheie...

Nu mă mai regăsesc conştiinţă
Să întreb, nu mai am nicio cunoştinţă,
Nu mai am nicio idee...
Nu ştiu cum tot o să se-ncheie.

Nu mai există adevăr, dreptate,
Mi-am pierdut orice identitate,
Nu mă mai regăsesc simplicitate...
N-ascultă nimeni, n-am pe cine bate.

Nu mai există dreptul la cuvânt...
Mă doare imens sufletul, ce-am frânt.
Nu mai am nicio libertate;
Nu pot să-mi mai aleg prieten, frate.

Nu mă mai regăsesc istorie;
În jur tot se vinde fără nicio glorie.
A dispărut orice urmă de carte, psălmi...
Că fila-i de... lemn, fără trecere-n... vămi!

Nu mă mai regăsesc poezie,
Nu mai e niciun subiect, n-o să fie!
Nu mai există suav, tandreţe...
N-am îndeajuns tupeu, frumuseţe.

Mi-am pierdut tot ce-aveam,
C-am plecat, nu mai sunt prahovean...
Mi-am pierdut tinereţe,
Nu mă mai regăsesc puritate, blândeţe.

Sunt depăşit de orice, sunt a parte;
S-a-nmulţit lume, nu mai e sanctitate.
Nu mai am niciun noroc,
Nu mai există joc...

... Nicio loterie,
Mi s-a luat tot, feerie
Ce părinţii mi-au dat.
Nu mă mai plâng! Nu mai e niciun Sfat!...

... Audienţele de mult mi s-au terminat
Mie, rămas un anacronic; demodat
-Mi s-a spus de la noua Primărie-...
"Este plecat primu-edil, în filozofie..."...

Nu mă mai regăsesc Dumnezeu,
Nici sinagogă nu mai e, de evreu.
Mi s-a luat orice biserică,
Am rămas doar cu una himerică.

Mi s-a luat preotul, spovedanie
Transformat în Satană, canalie;
Dacă nu plătesc, mort sau viu,
Nu mă mai regăsesc... "Ducă-mă pe pustiu"...

Nu mai am vreun rost să exist sau să fiu
Eu... Şi n-am niciun drept la evlavie!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De basm

Tot aştept să se împlinească basmul, ce-l citeam odată,
cu ţara celui bun
mereu gata să învingă răul şi cu talpa... gloată
să se înveselească câteodată printre şotii de-un nebun
şi, să fiu poate din alaiul lung, atât de lung,
în care să-mi urmez, iubesc, curatul, purul prinţ din prinţi,
chiar fără gând vreodată să-l ajung,
să ştiu numai că-l am de neam, un neam de domni cuminţi,
să mi se-ncheie în feerie vruta mea poveste...
nu doar de moşi, ce am moşit nepot odată, ce încet, încep, o să-i urmez,
căci timp tot trece şi nu-s zâne,
nu pot regatul mult visat, dorit, să întemeiez...
şi răul care în poveste veşnic pierde, pare, el, rău să se răzbune...

să-mi strice bucuria de copil, maturului ce sunt, ce-apune.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâţa grasă

Vai, vai, vai, cât e de grasă,
mâţa asta-i cât o casă!
Când pe-o parte se prăvale,
aproape c-o ia la vale,
că-i aşa, mai mult rotundă,
de-aia pare şi mai scundă,
numai bunătăţi visează
când d-abia se deplasează.

Pe uşă abia încape
dacă intră dintr-o parte
sau dacă intră pe rând
labele şi trupul scund.
Nici să miaune nu poate
c-a mâncat prea mult din toate,
fără porţii sau masură,
parcă n-are doar o gură.

Eu vă spun acum precis
că, de-ar vrea să fie miss,
n-ar putea să aibă parte
de nicio festivitate
cât timp linge tot din oale,
de rămân aproape goale.
-Mâţo, oare poţi să ţii
o dietă pentr-o zi?

Altfel nu ştiu ce voi face
c-o pisică care zace
toată ziua pe covor
la mine în dormitor,
visând până-n miez de noapte
doar la oale şi la lapte.
Că pe ea o doare-n cot,
dar eu trebuie să scot
uşile din balamale
şi să-mi cumpăr alte oale!

poezie de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a fost nu se mai poate...

mi-e dor de tine draga mea,
mi-e dor de-a noastră tinereţe,
de focul care ne ardea,
de tot ce azi nu ne mai este

e totul vis şi nu mai ştiu,
de-a fost vreodată a mea poveste,
la ceasul ăsta de târziu,
îmi deapăn totul şi nu-mi tace,

mă doare trupul de-amintiri,
mă dor săruturile tale,
le simt şi-acuma fir cu fir,
pe iarba bătrâneţii goale

mi-e dor de tine draga mea
şi-acum adorm în gând cu tine,
e mult de-atunci şi aş mai vrea,
să-ntoarcem timpul care vine

dar ştiu că totu-i fără rost,
căci timpul ăla e departe,
e mult de-atunci şi-aşa socot,
ce-a fost atunci nu se mai poate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repere

Trăiesc imperceptibil doar printre puncte de reper
ce mi se dau încă; multe primite, neîntrebat de le prefer.
Nu am ştiut nimic -şi-i despre mine- şi niciodată nu voi şti
cum m-am născut, când am ieşit, intrat, venit şi nici când voi muri...

Nici cel puţin de cât de bun am fost nu ştiu... sau cât de rău;
n-am calitatea să mă judec singur, altul mi-e călău.
Nu ştiu, oricât m-am pregătit -şi cât m-am pregătit- de-am competenţă...
Până şi-n dragoste cutume mi s-au dat... Şi mi s-a luat din existenţă.

Mă uit pe cer 'ntr-o noapte, asta, într-o primăvară, după ploaie;
ce neînsemnat sunt, nici măcar un punct, nici cel puţin un licărit-văpaie...
Ce mult aş fi dat totul, m-aş fi dat pentru-a mă şti, pentr-o părere,
să ştiu mult peste timp, cândva, de voi fi parte din repere?...

Dar n-are rost să m-amăgesc, în fond sunt două emisfere
ce greu, ce greu le-am câştigat şi-s primele ce-mi pierd, cele mai efemere.
Noroc că singur mi-am fantomele de libertate, mă strecor citindu-mi ere
ce-am moştenit şi-aşa-mi mai prelungesc pulsaţii de pulsar, în lungile-mi artere..

... Mă-ntind un scurt popas, parcurs de suflet nevăzut ce-i la vedere,
încorsetat printre piroane, răstignit pe-o cruce sângerândă de repere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Nici n-am ştiut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Şi zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l ţineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanţ ce-i spunem ADN-eu
Şi-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpâneşte, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toţi ne naştem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Minţiţi c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic ţintuiţi, ca nişte jagardele!

Mă uit cu detaşare; mă privesc
Şi-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aş vrea, cel puţin la sfârşit, să ştiu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aş fi eroare şi nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebaţi la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stupoare

Acum stau pe alt tărâm, atât de zdrenţuit,
De mult, de când doar ştiu, că încă nu eram...
De alţii, zişi de-ai mei, ce tot l-au ciopârţit
Tăind! L-au tot vândut, la oca, ori la gram!

Şi-l vând şi-acum la ster, sau florile de mină,
Cu aerul, un gaz, ce încă îl mai are...
Nu precum alţii o fac, în ţara lor vecină,
Punând la loc, la toţi, aceeaşi bună-stare?!...

E doar la noi proverbul, c-o capră, de căciulă,
-Ce nici pe ea n-o avem, de-atât de mult furat-
Şi tragic luăm în râs- suntem bancul cu Bulă-
Iar vânzători-s toţi, pe străzi... nu-n internat!?!

Aveam şi Nistru odată şi leşi aveam vecini
Şi aur am avut... făcuse cloşca pui!
Am fost regal regat! L-am renegat; "Streini..."?!?
Vânduţi, la răsărit... oriunde şi oricui!!!

În basorelief case aveam, sfinte locuri,
Şi odată preoţi caşti, cu minţi mântuitoare...
Am îngropat vestigii în stâncile de blocuri!?!
Vitralii-s termopanele, în biserici... Ce stupoare!

Măcar, de-am distrus locuri, să reînviem... Onoare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am cusut Iov 15:15-22,17:1-10

Mi-am cusut apoi un sac de piele
Şi ţărâna-n pleoape mi s-a pus
Umbra morţii-apasă peste ele
Plânsul mult aproape m-a răpus.
Totuşi n-am făcut nici o greşeală
Fără şovăire-am fost în paşi...
Sângele să-mi iasă la iveala
Azi, te rog, pământule, să-l laşi.

Vaietele mele să răsune
Până-n zare, dincolo de ea
Am în cer un martor ce va spune
Tuturora de durerea mea.

Prietenii îi ştiu că râd de mine
Dar mă rog plângând la Dumnezeu,
Fă dreptate omului la Tine,
Fă-mi dreptate-n faţa lor mai vreu.

Anii mi se scurg spre nefiinţa,
Doar un lucru vin să Te mai rog,
Să mă-ntorc nu-mi este cu putinţă,
Pune-Te-naintea Ta zălog.

Pentru mine, Doamne, nu Te-ascunde -
Am răbdat batjocuri, suferinţi -
Altfel cine ar putea răspunde
Pentru mine astăzi între sfinţi?...

Când mă prinde jalea ca-ntr-un cleşte
Cei făr' de prihană-s împietriţi,
Totuşi cel curat se întăreşte
Însă prieteni, prieteni, voi veniţi.

Să v-arat că înţelept nu este
Unul printre voi, ce, de-au murit
Toate-acele planuri de poveste
Ce cu-atâta drag le-am făurit?...

Şi mai spuneţi noaptea că-i lumină
Când e întuneric şi nimic...
Locuinţa morţilor să vină
O aştept, culcuşul să-mi ridic.

Şi când gropii-i strig fără de teamă:
"Tu eşti, groapă, astăzi, tatăl meu,
Viermilor îmi sunteţi soră, mamă
Unde mi-e nădejdea, Dumnezeu?...

Cu nădejdea azi mă iau de mână,
Care este azi nădejdea mea?
Când cu ea ne ducem în ţărână,
Cine-n lumea asta va vedea?...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Mi-am luat vacanţă să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viaţa-i un prăpăd.

Visam "sublim" şi nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am ţel.

Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să ştiu că-s doar "veniri"
Şi totu-i gol, nu-i simţ, nicicum.

Doream vâltori şi "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Şi mângâierea la o cafea...

Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înţelege nicio fiinţă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit şi cer căinţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, Tu eşti totul...

Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orişiunde-aş merge Tu eşti Domnul meu
Mă-nfior şi tremur când Te simt în mine
Unde eşti Tu, Doamne, vreau să fiu şi eu.
Nu mai pot departe să Te ştiu, mi-e teamă -
Viaţa fără Tine-i ca şi cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu eşti ceru-n care iar le vei zidi.

Ce eşti, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri şi-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceaţă, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.

Şi mă sui pe-o rază gingaşă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aştepţi în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e şi frică, Doamne, cât îmi eşti de drag.

Doamne, Tu eşti totul până peste moarte
Ai crescut în mine veşnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin şi-o să mă poarte
Şi cu Tine-n slavă am să fiu şi eu...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dac-ar fi să-i spun

Doamne, dac-ai vrea să-mi spui
cât de dragă-i sunt eu lui
mintea n-ar mai fi un chin
ci doar rouă-n pat de crin

ştiu că mi-e sărac cuvântul
când nu palmele-s veşmântul
ce-i îmbracă trupu-n noapte
în strânsori cu voluptate

Doamne, plouă-mi gând decis
peste tâmple-n păru-mi nins
varsă-mi har şi-nţelepciune
doar atât, să-nvăţ a-i spune

scriu cu fir de dor nebun
ţesând şoapte ce nu-i spun
gura lui cum încă-mi este
anotimp, din timp poveste

Doamne, spune-i că nu plâng
lacrimă din ochi curgând
ci mă zbat într-o căinţă
dezmierdând cu neputinţă

ştiu că-n consacrată vină
sorţii i-am fost rădăcină
da-n copacul dat în floare
simt tulpina cum se-ndoaie

Doamne, fă-mă doar ce ştii
că mi-e dat, să-i pot a fi
nici mai mult şi nici puţin
cât din dragoste mă-nclin

fă-mă, Doamne, rază-n zori
să-i strecor lucirea-n pori
şi din pielea-i ca mărgeanul
să sorb, Doamne, tot aleanul

Doamne, sunt ce m-ai făcut
cuget viu c-un chip de lut
port lumină-n ochi candoare
doar că-n piept inima moare

şi-atunci Doamne, fă-mă glas
scoate-mi şoapta din impas
fă-mă foc, şi dor, şi ploaie
ia-mi tăcerea ce-nconvoaie

Doamne, dac-ar fi să-i spun
cât aş vrea să-i fiu surghiun
i-aş picta în ochi, poeme,
fără vers! de vers se teme

spune, Doamne-n câte porţi
cumpănind astfel de sorţi
ai pus lacăt ce n-au cheie
pentr-un suflet de femeie?

Doamne, dezrobeşte-mi firea
nu-s poet da-mi ştiu menirea
cât să ştiu că, prin cuvinte,
îl iubesc! sfinţind aminte!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat la popor

Azi ţara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Şi haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascaţi oneşti, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiţi
din nespălaţi, în preamăriţi
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toţi fără carte, huligani,
sau diplomaţi prin alţi parşivi
la fel de lepre... inventivi
şi-au reclădit moral... pe bani!...

... Bani luaţi din gura celor mulţi,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caşti, oneşti, cu multă carte
să ţină leneşii cu burţi?!?

Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând naţie cu ham,
s-o ducă-n hăţ... către mezat?!

Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?

Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriţi!
Cu barda au dat în necăjiţi,
să n-avem drept la ţara mamă!!!

Ne vor pe toţi, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
şi-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!

Câţi "proşti" om fi, cum ne cred ei,
dar mulţi, mai mulţi suntem şi, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemniţăm pe derbedei!!!

Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinţi,
să ne-adunăm şi muşchi şi minţi...
să jugulăm hoţi, cretinism!!!

Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
şi noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...

... Să-i punem pe parşivi la zid,
la hoţi să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiţii, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...

... Al celor mulţi, cu cultul legii
crescuţi toţi şapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!

Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!

Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-aţâţe!
Tot neamul lor din lei, în mâţe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!

Că morţii mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!

Of, ţara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aş vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

God bless you

Pentru tot ce-a trecut, va fi, posteritate,
Dorinţe mult visate şi amintiri de basm
Ce-ar merita popor pedepsit în marasm...
Să ne fiţi veşnic viu, iubită Majestate!

Pentru ce-a fost frumos, odată, libertate,
Ne-a îmbogăţit un neam pe frunte c-o coroană,
Aş vrea şi glas să-mi schimb; cu înaltul de-o soprană
Să strig din răsputeri... Trăiască Majestate!

Pentru iubita-mi ţară, a mea imensitate,
Ce ştiu cât o iubiţi mai sincer ca oricine
Să fie iar mândrie, să-i fie din nou bine...
God bess you, from my heart... La mulţi ani, Majestate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiţi,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopţile şi visele, dimineţile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele şi lacrimile!

Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar şi binele!
Şi... şi nu ştiu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viaţă,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!

Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Şi totuşi mă bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viaţă?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Şi sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Şi totuşi nu-i un vis,
Şi totuşi suntem Noi!

Şi totuşi mă doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decont

Îmi fac decont de ruperi
dintr-o memorie uitată
călătorind cu gândul în tavan
cu ochii ficşi, uscaţi
din când în când,
în rest au licărul de neavând
figurile de taţi
ce-au părăsit copii taman
când şcoala nu e terminată...
şi veşnic vor trăi cu întreruperi...

Îmi sunt şi colegii
sau prea mulţi prieteni
ori simpli cunoscuţi, de-un leat,
ce nu-i zăresc pe străzi
deşi cu dor îi caut!?...
Este ca-n meciul cu balonul aut
când nu e nimeni să-l arunce înspre corzi
şi-alergători pe-o aţă totul au lăsat
în cursa doar de dus, sub ceteni...
din dat c-un zar şi n-au trişat, oh, blegii...

Şi-ncă se duc, se pare c-au chemare
de schimbat de... ţară
şi-acum pleacă uşor
-că-i doar democraţie-...
dar nefast le pleacă şi copii
indiferent mai tineri, sau maturi de-ar fi...
se duce-o seminţie
din care-s sigur parte şi-am să mor
la fel, aşa-n nepusă masă, într-o doară...
căci tot remarc, nu se răspunde la-ntrebare...

Deja e-un rău imens de gol
că tot mai greu mă regăsesc,
mă caut printre alţii ca şi mine...
şi nu-i chiar dacă mă tot uit în jur
şi-mi caut dialog... nu un oarecare
c-aşa sunt eu; ce nu cunosc, mă doare
şi încă nu-mi vreau tur
c-am încă ceva sacru-n vine
şi-o groază de istorii să le povestesc...
îmi joc propria piesă tot mai greu, n-am parteneri de rol...

Aş putea da-neştire nume
poate-n "attach" la câteva imagini
-din cele ce cu siguranţă-ncurc-...
ca-ntotdeauna n-am dat importanţă
la ce nu mi-e profund util...
aproape o ruşine, eu plecatul în exil,
în loc să mă fi străduit, nu-n aroganţă
de trecător aşa prin viaţă, doar să mă descurc...
Sunt vinovat, fără de margini,
poate de-aia-ncet, încet, rămân singur pe lume...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uni... vers

Ce mult mi-aş vrea, mai mult decât orice,
Să ştiu c-o să mă ştiu ştiut un altceva, altfel
De-un fost ex-Terra-om ce-ar provoca de ce
Doar pentru c-ar fi fost un singular... niţel.

... În viaţă nu se ştie de orişicare şters,
Dar cel puţin cuvânt de-un unic, uni... vers...
Prin care aş fi trecut odată în pas de mers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invidie

Îl invidiez
Şi incă nimănuia
N-am divulgat secretu-acesta grav.
Ştiu,
undeva un baieţaş există,
pe care eu îl invidiez grozav.
Îl invidiez,
la trântă cum zvâcneşte, -
eu n-am fost aşa simplu; şi voinic
Îl invidiez
în râs cum izbucneşte, -
eu nu am râs aşa când am fost mic.
De julituri şi de cucuie plin e, -
eu - pieptănat frumos şi-aveam cărare.
Pasajele
sărite-n cărţi de mine,
el nu le sare.
E şi-aici mai tare
Va fi de-o cinste fără de cruţare,
pentru-adevăr şi bine va lupta.
Unde-azvârleam condeiul:
"Nu, nu face..."
Va spune: "Face!"
şi-l va apăsa.
Când nodul nu-l descurcă
-l taie-n zece,
eu nici nu-l tai,
şi nici nu-l descâlcesc
Când el iubeşte
dragostea nu-i trece,
eu, ce mi-e drag, din nou nu mai iubesc
Invidia-mi voi ascunde.
Voi surâde.
Mă voi preface că-s aşa, nătâng:
"Doar trebuie şi unul să surâdă,
Atunci când alţii ori lovesc ori plâng..."
Dar orişicât un glas adânc insistă:
Tu cu destinul tău,
el cu-al său..."
Nu pot uita: Un băieţaş există
şi el va fi mai mult decât sunt eu.

poezie de Evgheni Evtuşenko
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!