Divina... Italie

Am cam uitat DIVINA COMEDIE
Dar am râvnit mereu la PARADISUL
Italian, cel plin de nostalgie.

Deci, după ce am obţinut permisul...
De zbor fără motor, prin fantezie,
M-am şi decis să-mi văd cu ochii visul.

Clonând subtil, pe-o foaie de hârtie,
Un Pegas, din păcate iluzoriu,
Am decolat pe-aripi de voioşie.

Condus, pe un traseu aleatoriu,
De o zeiţă brună şi candrie
Am evitat şi... vama-PURGATORIU.

Cuprins de-o stare de euforie,
Am străbătut, plin de elan, eternul
Sălaş al frumuseţii ce îmbie.

Privind timid tărâmul cel prosper, nu-l
Înţelegeam pe cel ce-a vrut să scrie
Pe sub măslini şi portocali... INFERNUL.

Dar, antrenat atunci spre reverie,
De-un grup de drăgălaşe florentine,
De unduioasa mare azurie

Şi Alpii profilaţi prin zări senine,
Am fost tentat să-ncerc în poezie
Formula celor clasice terţine

Prolog pentru-o... terestră comedie!

poezie de Eugen Deutsch din Codul lui Eugen
Adăugat de Eugen Deutsch
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lămurire

Cu "Divina Comedie"
Dante a creat Eternul,
Dar fără femei, se ştie,
Nu putea scrie "Infernul".

epigramă de Cosmin Ciotloş din Epigrame cu şi despre femei (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florenţa e liberă

stătea o nălucă fără permis de tre
cere pe ponte vecchio
se ridicase de
asupra oraşului eliberat
de familia
medici ştia că e infernul
scris de dante printre portocali
sau
măslini - ştia de purgatoriu -
decolând pe un pegas sau un ducati
îi prevede moartea lui machiavelli
năluca e cu
prinsă de o spaimă
primeşte ajutorul lui virgiliu
poetul din divina comedie
e ghidul spiritual
fac checking pe ponte vecchio
poetul e nălucă şi năluca e poetul
fac un film documentar
ultimul medici alungat fuge
din florenţa - florentinii au uitat
sau n
- au uitat
de spaniolii
mercenari care
au prădat oraşul
republică - conspiraţia lui machiavelli (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

căsătorie (vezi şi căsnicie)

Căsătoria este Divina Comedie întoarsă pe dos: întâi Paradisul, apoi Purgatoriul şi, în sfârşit, Infernul.

definiţie clasică de Şerban Milcoveanu în Zâmbetul promiţător de sentiment (2006)
Adăugat de Macris Florica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pegas

Un cal ce zburdă-n nostalgie
fără căpăstru, fără hamuri
Trecând c-o-ntreagă herghelie
Lasă în urmă stropi de lauri

Şi peste tot pe unde trece
Galopu-i ritmic se preface
În versuri care stau s-aplece
Cuvântul care încă tace.

Văzduhu-i plin de poezie,
De vânători pământu-i plin,
Mulţi prind un mânz, fără să ştie
Îi pun un ham şi nu îl ţin.

Tot versul greu se-gălbeneşte
Prins în căpăstru pe hârtie
Ce în cuvinte se doreşte
Un cal ce zburdă-n nostalgie.

poezie de Christian W. Schenk din Convorbiri literare (13 decembrie 2015)
Adăugat de Gheorghe Papuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucăţi de suflet pe-o hârtie

Mă-ntreb mereu de-o vreme-ncoace
Oare ce este poezia?
E un necaz scris pe o foaie
Sau clipa ei e nebunia

M-am tot gândit, zile şi nopţi
O lună a trecut de-a rândul
Răspunsuri n-am găsit în cărţi
Prin file albe nu-i niciunul

Tot ce-am găsit e-n mintea mea
Şi-am răscolit-o şi ea ştie
Doar un răspuns mă mulţumea
Bucăţi de suflet pe-o hârtie

M-am auzit spunându-i lunii
Deci ce-i aceea. poezie?
E doar un suflet pe-o hârtie
Deci nu e nicio nebunie

De sus din cerul ei de smoală
Luna tăcută ninse raze
Pătrunseră încet şi masa,
e luminată cum îmi place

M-am aplecat pe foaia albă
Şi-am scris răspunsul dintr-o dată
Luna atât de mulţumită
Zâmbi pe cer îmbujorată

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog

M-a întreabat într-o zi poezia,
Ia să-mi spui prietenul meu drag.
De ce mă scrii pe o coală de hârtie?
Şi nu mă ţii la tine în cap.

Şi i-am răspuns cu glasul plin de melancolie,
Ea este tot ce eu am mai sfânt.
De aceea o scriu pe o foaie de hârtie
Ca şi alţii să citească al meu gând!

Ea atunci m-a înţeles şi mi-a răspuns.
Cu un glas plin de bucurie.
Scrie -mă dragă poete pe ce vrei,
Dar să nu uiţi că eu sunt o simplă poezie
Şi lumea e plină de atei.

poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog

Dialog
M-a întreabat într-o zi poezia,
Ia să-mi spui prietenul meu drag.
De ce mă scrii pe o coală de hârtie?
Şi nu mă ţii la tine în cap.

Şi i-am răspuns cu glasul plin de melancolie,
Ea este tot ce eu am mai sfânt.
De aceea o scriu pe o foaie de hârtie
Ca şi alţii să citească al meu gând!

Ea atunci m-a înţeles şi mi-a răspuns.
Cu un glas plin de bucurie.
Scrie -mă dragă poete pe ce vrei,
Dar să nu uiţi că eu sunt o simplă poezie
Şi lumea e plină de atei.

poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie

Vremea de afară mă închide-n mine
Şi-mi pornesc prin gânduri o călătorie
Printre visuri care, dintr-o utopie,
Par cu viitorul meu să se îmbine.

Care-i viitorul? Sigur, cel gândit
În acele clipe dintr-o reverie
Când, cuprins cu totul de melancolie,
M-am lăsat de-o muză, iar, ademenit

Şi-am păşit pe ape, am urcat pe nori,
I-am urmat căraraea prin sălbăticie,
Am simţit parfumul ei cum îmi adie
Când priveau spre mine ochii-i doritori.

Fremătam în visul fără nici un leac
Bun să îmi aducă-n sânge acalmie,
Să primesc iertare, poate-o amnistie
Când, atras de-o apă, deveneam copac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem afectiv

Instinctul e fantezie
Omul o enigmă vie
Natura o veselie
Viaţa o filozofie
Iubirea o bucurie
Teatrul o comedie
Sufletul o reverie
Lumea toată-i poezie.

poezie de David Boia (4 martie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul poetului în reverie

E cuprins de reverie
Ca în fiecare seară,
În suflet ascunde o elegie
Din existenţa lui precară.

Înmoaie pana-n călimară
Şi ar vrea ceva să scrie,
Dar e cuprins de reverie
Ca în fiecare seară.

Nimeni n-are cum să ştie,
Poetul ce idei presară
Pe coala albă de hârtie,
Când el nu vrea să pară

Că-i cuprins de reverie...

rondel de Ioan Friciu (12 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divina Comedie ca artă poetică

Făcând poemului respiraţie gură la gură
simţi că Dumnezeu e a doua sa natură

distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (12 februarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor...

Mi-i dor de tine, tare dor,
De amintiri lăsate-n zbor,
De frunza verde, cerul senin
Cuprins de marele destin.

Mi-i dor de zâmbete rotunde,
Flori înlăcrimate unde
Trupu-i cald şi timpul rece,
Clipa-n veşnicie trece.

Vom rodi trăgând spre noi
Urma iubirii în doi
Pe-un căruţ plin de cuvinte
Sub o candelă fierbinte?

Pot uita ce-a fost să fie
Aripa de poezie?
Plin de doruri mi-e dor,
Nu te uit chiar dacă mor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzută ca o pană...

Căzută ca o pană din cerul plin de vele,
Ai străbătut prin soare, ca un miracol brusc,
Iar eu, senin şi ager, un călăreţ etrusc,
Cu aripi largi de pegas, m-am prins în dans de iele.

M-am îmbrăcat c-o plasă de ochi-gigant, brodată
Şi m-am deschis pe iarbă sperând c-am să te prind,
Am zăvorât tot vântul şi-am murmurat cu jind
O vrajă cu descântec, de la ţigănci furată.

Mi-ai mângâiat retina privindu-mi prin fereastră,
Vicleană, pleoapa albă te-a răstignit în ochi,
O lacrimă timidă te-a tras în de deochi
Şi gratii mari de gene te-au condamnat sihastră

Să-mi fii pentru vecie iubită şi icoană,
Altare de poeme ţi s-au deschis pe rând
Şi jocuri fără seamăn ţi-am croşetat râzând,
Iar tu mi-ai fost de-atuncea iubită, fiică, mamă.

Când vrei să ieşi în lume, mă-nşeli şi în poeme
Te-aşezi victorioasă şi călărind un vers
Te-arăţi ca o zeiţă şi-apoi te-ntorci, travers,
Şi te retragi sub pleoapa ce te-a pictat în steme.

poezie de Viorel Gongu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te văd înviat

Privind spre Tine prin credinţă
Te văd, Isuse, înviat
Noianu-ntreg de neputinţă
Bine-nţeles, s-a dărâmat.

Te văd... şi ştiu evenimentul
Când ai ieşit din noaptea grea
Cu Tine biruim torentul
Şi împliniri putem avea.

Privirea Ta cuceritoare
Îmi spune că, în veci, eşti viu
Din răni Tu faci o sărbătoare
Şi-aşezi verdeaţă în pustiu.

Te văd acum nu pe o cruce
Şi nici în grotă-nmormântat
Ci-ntr-o grădină ce produce
Un rod atât de savurat.

Au vrut să fii-n eternitate
În acel vid nemărginit
N-au procedat după dreptate
Atunci când ei Te-au răstignit...

Dar planul conceput în Slavă
Se împlinea sub ochii lor
Trei zile stat-ai în epavă
Dar ai ieşit, biruitor.

Îţi văd, desigur, şi cununa
Dar nu din spini ce-nţeapă greu
Mă fericeşti întotdeauna,
Nu mă laşi singur pe traseu.

Dovadă c-a fost înviere?
Te-aud, Te văd; nu mă-ndoiesc
În suflet simt o adiere,
În harul Tău mă adâncesc.

Că-mi cercetezi viaţa toată
E semn că n-ai rămas în vid
O, vorba Ta înmiresmată
M-ajută să dărâm un zid.

Citesc pe chipul Tău candoare
Şi înţeleg ce vrei să-mi spui
Trăieşti să-nving în încercare
Balsamul Tău pe răni să-l pui.

Ţi-aud apelul plin de viaţă
Chemându-mă să Te urmez
Prin ger, prin foc, prin densa ceaţă
C-atunci victorii-nregistrez.

Găsesc o pace-n Înviere
Ce-n altă parte n-o găsesc
Trimite, zilnic, mângâiere
Şi un elan dumnezeiesc.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şansa ca aminoacizii să se adune, fără ordin, să izvodească o celulă vie, e ca şi cum un urangutan ar scrie la calculator, din prima încercare, "Divina comedie" a lui Dante.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept, iubită stea

Pluteam, în barca gândurilor mele,
pe apele din visul tropical,
privind inconfundabilele stele
cu străluciri din timpul ancestral.

Nu mă gândeam la mii de ani lumină,
ci la o stea de-aici, de pe Pământ,
căci gândul nu putea să se abţină
să zboare, prin iluzii, plin de-avânt.

N-a fost decât un val, ceva mai mare,
venit de nicăieri, dar, ca un vip,
m-a ridicat pe culmi ameţitoare,
şi m-a lăsat pe-o insulă,-n nisip.

Eram pierdut şi singur într-o vreme
în care şi-o furtună-i fără sens,
privirile-mi împrăştiau dileme
pe ţărmul unde-n viaţă n-am mai mers.

În zorii de atunci era tristeţe,
şi-mi apăreau mai mult ca un apus
menit ca inima să mi-o îngheţe
în frigul ce părea că m-a răpus.

Îmi amintesc de-acea înfrigurare
cu care, de pe jos, m-am ridicat,
şi-a fost destul, eram, iar, pe picioare
pe-o insulă, cu mine, resemnat.

În jur, bucăţi de viaţă, naufragiu
din care am scăpat... sunt viu, sunt eu,
iar valului aş vrea s-aduc omagiu,
căci pot să mă transform în Prometeu,

s-aprind un foc pe insula-mi pustie,
şi să-i apară stelei ca un far
ce, dinspre mare, poate-o s-o îmbie
spre cel ce poartă-n suflet un amnar.

Te-aştept, iubită stea, în noaptea noastră,
la focul ce va fi mereu nestins,
privirea mea-nsetată şi albastră,
te va cuprinde-n focul reaprins,

în braţe vom lua iubirea noastră
şi o vom legăna sub clar de lună,
o vom păstra doar pentru noi, sihastră,
pe-o insulă c-un foc şi... împreună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Sălbatic m-a cuprins un dor
De ţărmul mărilor din nor
S-alerg spre acolo-n zbor întins
Să văd azurul oare-i nins?

Obraznic dor îmi tot dă ghes
S-alerg, haihui, prin Univers
Să umblu-n preajma stelelor –
Să simt de-i caldă raza lor.

Scârbavnic m-a cuprins dor mut
De-adâncul mărilor din lut
Să scap de-o întrebare grea:
Mai e, pe acolo, careva?

Dorit mereu, mereu tot mi-s
De ţărmul mărilor din vis
Să dormitez, fără vreun dor,
În murmur dulce – odihnitor.

Bizar mă poartă dor înalt
Spre Cer, spre iad sau spre neant
Vreau, călător, să zbor mereu –
Să aflu – unde-i locul meu...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două arce

Între două arce... zări de cer purtate,
te văd prins, iubite, între zi şi noapte;
mâinile deschise către amândouă -
în văzduh de cruce trupu-ţi plin de rouă.

Te văd prins, iubite, între zi şi noapte,
blândă resemnare prin singurătate;
ochii tăi cu sete par că mie-mi plouă -
ah!... ce mai aversă'i roua dată-n două.

Blândă resemnare prin singurătate,
ţin pe umeri cerul plin de apostate,
cearcănul meu fuge, mă trădează-mi pare,
vrea să-mi dau sfârşitul pe o 'mbrăţişare.

Ţin pe umeri cerul plin de apostate,
braţe ce sunt arce-n zări apropiate;
gleznele ce-ţi prind... crucea mea de rouă,
blândă-i răzvrătirea dată pe din două.

Braţele-mi sunt arce-n zări apropiate
şi-s păgâna nopţii-n cruci fără păcate;
să nu-mi certe nimeni cearcăne ridate
că te port cu mine între zi şi noapte.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul celor două lumi

Tărâmul tainic ce desparte
O lume-a ei de-o lume-a mea,
Nu este-al viselor deşarte
Ori al dorinţei de-a avea.

E-o-ntretăiere de hotare
În care lumea ei şi-a mea
Sunt ca un cer cuprins de-o mare,
Cu mine-n el şi-n mare, ea.

E-o lume-a gândurilor noastre
Îmbrăţişate-n necuprins,
Zburând în voie printre astre
Şi depărtări de neatins.

Tărâmul tainic ne uneşte
În tot ce am putea spera
Când visul nostru se-nteţeşte
Şi-n lumea ei, şi-n lumea mea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tristă lumea fără voi...

E tristă lumea fără voi,
Fără un zâmbet sau un vers,
Unde-aţi plecat străini, şuvoi,
Prin ce tărâm de Univers?

Pe coarda timpului pierdut
Zburaţi spre cerul înstelat
Şi ce-aţi avut de străbătut,
Rămas în urmă, izolat.

Ne este dor de tot ce-a fost,
Cenaclul l-aţi mutat în nori
Iar noi ne zbatem fără rost
Pe un Pământ plin de ninsori.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!