Pasărea Phoenix
O, pasăre ce reînvii din foc,
Tu, Phoenix, purtătoarea de noroc
A celor care-și pierd în dimineți
O floare dintr-un fir de busuioc
Și-n zborul tău, din focul părăsit,
Speranțele, ținute sub obroc,
Cu tine se înalță în iubiri
Ce n-au avut în viață încă loc,
Tu, Phoenix, reaprinde-n visul meu
Lumina din Cuvântul de proroc!
poezie de Pavel Lică din Aripi de foc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.