Acum în secolul douăzeci şi unu...

acum în secolul douăzeci şi unu,
când viaţa a devenit doar toamnă,
omenirea intră la idei
se consideră abandonată, singură, cu ea însăşi,
de când ne gândim la viitor
toate zidurile s-au strămutat,
principiul speranţei a ieşit în fugă pe geam
şi noi ne uităm cruciş unii la alţii,
hai să schimbăm lumea,
dar cu cine anume,
cu clasa muncitoare care a intrat în extaz?
te uiţi spre viitor
ca şi cum te-ai uita pe gura unui obuzier.
căutăm altă ţară pe care n-o găsim niciodată,
avem impresia că pământul goneşte nebuneşte spre autodistrugere.
toate imperiile şi-au schimbat stăpânii,
s-au schimbat şi conştiinţele,
hainele, femeile, modele,
începem să credem în viaţa de apoi,
în măreţia şi laşitatea ei,
dictatorii vin, se duc ca bufonii,
hamlet se zvârcoleşte în plasă,
faust face un rol infam şi ridicol,
roscolnicov dă cu târnăcopul,
a murit şi dumnezeu,
cine mai scaldă morţii
şi-i îngroapă
şi le răsădesc flori pe morminte,
doamneee, cât galben pe frunzele moarte,
cât albastru dureros în sânge, câte gemete înăbuşite...
măsor timpul cu pasul meu, stea după stea,
încă sunt treaz,
mă încolţeşte timpul,
număr paşii următoarei toamne,
cu toţi cocorii de pe cer,
cu toate durerile lumii,
ucid vise, voluptăţi care nu se mai întorc,
preschimb femeile în coliere şi inele
ca să semene cu alizeele albe
şi să le găsim în ţara natală a visului.

când se lasă cortina
aştept cu frică şi nemângâiat o moarte ridicolă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare-poem

prietene, am aflat că ai murit demult,
am intrat la idei când am auzit ca te-a abandonat viaţa,
într-un sicriu amărât,
ce speranţă să mai am eu când ştiu că ai fost viu
şi-acum zaci cu viermii la un loc?
tu nu te mai uiţi spre viitor,
eu nu mă mai uit spre trecut,
inima ta atrage viermii,
inima mea atrage vulturii,
noi nu mai găsim nicio ţară,
nici în stânga, nici în dreapta,
niciun râu, nicio mare,
în care să ne desfătăm şi noi
şi să fumăm o ţigară în linişte.
dacă imperiile şi-au schimbat stăpânii,
noi ne schimbăm domiciliile,
căci conştiinţele le-am schimbat de multe ori.
când vorbeam despre viitor,
tocmai atunci principiul speranţei a ieşit pe uşă,
şi-am rămas uitându-ne unul la altul chiorâş.
ce dacă am iubit aceeaşi femeie?
pe tine nu te mai doare nimic,
pe mine mă mai doare gelozia,
şi acum mă întreb ce-ai căutat tu în patul nevestei mele,
s-a scris cam puţin despre acest episod,
poate fac din el un roman de dragoste
cu care voi rupe buricul târgului.
într-un timp îmi spuneai că vei emigra în america,
cred însă că n-ai mai avut timp,
trebuia să cearnă cineva bălegarul din cimitir.
odată şi odată toţi ajungem aici,
adio dorinţe, adică să priveşti şi tu o tăietură de rochie
mai sus de genunchi,
sau să te pierzi într-un mov,
aprins de pasiuni,
să tai privirile unei dame cu ascuţişurile ochiului,
să priveşti aterizarea unui fund de femeie
pe patul de dragoste,
să mai retrăieşti asemenea clipe,
să pătrunzi în miezul unei muzici,
în ritm de dans sudamerican,
să desfaci câteo bluză
pentru un sân în călduri,
să joci un rol pe la agenţiile matrimoniale ;
noi am fost mereu în probe,
mă refer la convorbirile noastre despre metafizică
care ne-au înnebunit,
pe tine chiar mortal,
pe mine parţial.
ce nepregătiţi am fost atunci!
nu ştiam că ereziile se pedepsesc,
la orice stare de potop tu răspundeai cu miturile genezei,
la ce ţi-au folosit toate astea?
îmi spuneai mereu, divinizând eroarea,
că-ţi cauţi alt drum,
citeai în ochi, în astre, în forme, în cărţi, în semne,
doreai să mori la paris, în susurul senei sau pe mon parnas,
să nu ştie nimeni de tine,
să visezi că vei fi înmormântat cu alămuri de muzici militare ;
efemere gânduri, în secreta plasă a timpului,
tăcută gălăgie care a risipit incertul contur al lucrurilor.
ziceai că eşti buddha
şi aşezi timpul după alte principii,
tăiai de pe răboj toamnele,
care-ţi purtau indispozitia peste tot,
erai scârbit de iluzia urbană
şi-mi tot povesteai că e o minune când o fiinţă
îţi respiră aşa de liniştit în braţe, la piept,
în timp ce inima-ţi bate în vâltoarea unei mari pasiuni.
ştiu că eram doi nebuni care plănuiam să răsturnam universul,
şi ce mici şi imbecili am devenit
crezând că dacă murim noi, va muri întreaga lume.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (25 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

O, ţară de când tot aştept
Să vină momentul prielnic,
Să-ţi scriu o poezie cu gând înţelept,
Pentru realizări, într-un ritm melodic.

Ca să ne bucurăm cântând,
De starea mândră-n care te-ai afla,
Poporul să iasă strigând,
Slavă! pentru patria mea.

Dar, iată că mult timp a trecut
De când ne-am revoltat pentru mai bine,
Dorinţele nu s-au îndeplinit,
Toate au devenit ca nişte vise.

O singură sansă a mai rămas,
La mulţi de a pleca din ţară,
Cu supărări şi fără glas,
De copii s-a-ndepărtat ca să şi-i crească.

Şi tinerii nou absolvenţi,
Alţii cu mare performanţă,
Au tot pornit spre alte zări
Inteligenţa să o folosească.

Pe-acolo şi-au creat viitor,
Devenind mari colonii române,
Urmaşii vin acum la bunicii lor,
Fiind totuşi, de altă naţiune.

De ne-nţeles ce s-a-ntâmplat,
Când noi credeam că se cuvine,
După conducătorul alungat,
Totul să fie mult mai bine.

Ce să mai credem noi acum,
Când în aşa "democraţie",
S-a dovedit fără cusur,
Că n-ai încredere în nime'.

Poate că cei în alte ţări plecaţi,
Cu experienţa câştigată,
Vor reveni curând încurajaţi,
Din sfera întunecată să ne scoată.

De-aceea ţară dragă tot aştept,
Să vină momentul prielnic,
Să-ţi scriu o poezie cu gând înţelept,
O odă, cu glasul poetic.

poezie de Dumitru Răscol (1 martie 2018)
Adăugat de Dumitru Răscol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când recunoaştem în noi starea de martor şi o transcendem, noi vedem că suntem eterni nenăscuţi şi atunci, cui îi e frică, cine moare? Aşa cum în coşmarul din noaptea trecută nu te-ai îndoit deloc că ai murit şi totuşi tu te-ai trezit Tot în patul tău, ca în fiecare dimineaţă, exact la fel, când credem că am "murit" în veghe, noi ne trezim ca Dumnezeu cel viu, care este Viaţa din tot şi din toate. TU nu te naşti şi nu mori, DOAR VISEZI ASTA. ŞI ATUNCI, CINE EXPERIMENTEAZĂ FRICA, CINE SE NAŞTE, CINE MOARE?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nouă

Motto:
Drag Poet, de când ai plecat...
În ţară nimic nu s-a schimbat

"Vreme trece, vreme vine..."
Cu minciuna cât mai ţine?
"Toate-s vechi şi toate-s toate..."
Se descurcă cine poate.
"Ce e rău şi ce e bine?"
Când trăieşti viaţă de câine.
"Tu te-ntreabă şi socoate..."
De-ţi ajung banii ne moarte.

"Nu spera şi nu ai teamă!..."
Când poliţia te cheamă..
"Ce e val cu valul trece..."
Vorbe-n vânt cu apă rece.
"De te-ntreabă, de te cheamă..."
Te miri ca la panoramă.
"Tu rămâi la toate rece..."
Nu un an, de trei ori zece.

Ce le pasă dacă ţie
Ţi s-a stins orice dorinţă...
La tâlhari cu-a lor hoţie,
N-ai nici milă, nici credinţă..

Huzuresc împărăteşte...
Cu minciuna cât le ţine;
Alţi flecari, altă poveste...
Vreme trece, vreme vine.

Se descurcă cine poate –
Cel care a tot furat...
De-aşa vremi avurăm parte,
Şi întruna-am îndurat...
Unii mor..., s-au săturat,
Alţii dau abil din coate;
Ce-aţi crezut că s-a schimbat?
Toate-s vechi şi toate-s toate.

Fratele ce-ţi fuse bun
Ani în şir, chiar mama ta...
Nu te vor! Aşa o spun
Mulţi tribuni de mahala.
Poţi avea pe cin' să crezi!...
Când trăieşti viaţă de câine;
De eşti treaz, parcă visezi –
Ce e rău şi ce e bine...

Că pământul nu-l mai vrei,
Nici recolta s-o culegi;
Asculţi vorbe la mişei,
Te căzneşti şi nu-nţelegi

Să-ncropeşti un parastas...
Îţi ajung banii de moarte?
Doar atât ţi-a mai rămas –
Tu te-ntreabă şi socoate.

Că te apără de rele
Şi dreptate ţie-ţi face,
Te fereşte de belele...
E activă doar când tace..
Ce e rău în toate astea?!...
Azi poliţia ţie-e mamă;
S-o iubeşti, asta-i năpasta...
Nu spera şi nu ai teamă.

Că aştepţi apa să intre
Iar în matcă, între maluri;
Unii spun că nu ai minte...
Marea naşte alte valuri.
Vorbre-n vânt şi apă rece –
Din belşug la fiecare...
Mulţi neghiobi pământul are,
Ce e val cu valul trece.

Ce-a putut ochiul să-ţi vadă,
Câte ai să pătimeşti...
Ţi se pare-o promenadă?
Cine-o face, nu ghiceşti!...

Te-ngrozeşti dar nu mai strigi,
Stai mirat la panoramă...
Nu te mişti, ce-ai să câştigi?
De te-ntreabă, de te cheamă.

Vezi că lumea-i trecătoare...
Unii şi-au ieşit din minţi,
Căci minciuna-nşelătoare –
Tu la prag acum te uiţi.
O să-mi dai cu capu-n grindă...
Nu un an... de trei ori zece,
Asta bine o să-ţi prindă –
Tu rămâi la toate rece.

Nu un an, de trei ori zece
Stai mirat la panoramă;
Vorbe-n vânt cu apă rece,
Când poliţia te cheamă.
De-ţi ajung banii de moarte
Când trăieşti viaţă de câine...
Se descurcă cine poate –
Cu minciuna cât mai ţine.

poezie de Marin Voican-Ghioroiu
Adăugat de Marin Voican-Ghioroiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute, frumoasă eşti!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase şi vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în braţe toate oraşele
şi câmpiile fără de sfârşit,
penumbra pe care o vedem este lentă şi nu doare,
ea curge pe un povârniş, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
şi le găsim în paginile cărţilor nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri şi paşi,
femei, bărbaţi, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile şi nopţi, răstimp între vise şi vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieţii,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita aşa usor?
cartagina, infernul, glorii, între zori şi amurg,
istoria ne topeşte pe toţi în smalţul pământului,
nu rămâne decât
plânsul străvechi al mumei pe morminte...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute, frumoasă eşti!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase şi vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în braţe toate oraşele
şi câmpiile fără de sfârşit,
penumbra pe care o vedem este lentă şi nu doare,
ea curge pe un povârniş, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
şi le găsim în paginile cărţilor nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri şi paşi,
femei, bărbaţi, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile şi nopţi, răstimp între vise şi vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieţii,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita aşa usor?
cartagina, infernul, glorii, între zori şi amurg,
istoria ne topeşte pe toţi în smalţul pământului,
nu rămâne decât
plânsul străvechi al mumei pe morminte...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute, frumoasă eşti!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase şi vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în braţe toate oraşele
şi câmpiile fără de sfârşit,
penumbra pe care o vedem este lentă şi nu doare,
ea curge pe un povârniş, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
şi le găsim în paginile cărţilor nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri şi paşi,
femei, bărbaţi, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile şi nopţi, răstimp între vise şi vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieţii,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita aşa usor?
cartagina, infernul, glorii, între zori şi amurg,
istoria ne topeşte pe toţi în smalţul pământului,
nu rămâne decât
plânsul străvechi al mumei pe morminte...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutăm

Căutăm soarele când cerul e acoperit de nori.

Căutăm frumosul când grădina n-are flori.

Căutăm sănătatea după ce ne-îmbolnăvim,

Căutăm tinereţea după ce îmbătrânim.

Căutăm prietenii pe care i-am pierdut,

Căutăm înălţarea atunci când am căzut.

Căutăm totul.

Ce căutăm, nici noi nu ştim.

Căutăm viaţa când este prea târziu.

O căutăm, dar n-o mai găsim.

poezie de Dumitru Delcă (7 ianuarie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul şi ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar de ce?...

Omenirea se grăbeşte să ajungă la final,
Spre extincţia a 6-a face paşii uriaşi
Şi această nebunie pare-a fi un ideal
Pentru sceleraţii lumii inumani şi ucigaşi...

Ei, în drumul către moarte, atrag lumea în război,
Semne de apocalipsă cu imagini din infern,
Vor să ardă tot ce mişcă şi c-o minte de strigoi
Cu rachete şi cu bombe vălul morţii îl aştern.

Cum să nu te înfioare când vezi flăcări, flăcări vii
Care mistuie-n cenuşă tot ce omul a zidit,
Scenele sfâşietoare cu mămici şi cu copii,
Picăturile de viaţă pe care le-au zămislit,

Care fug din calea morţii alergând spre nicăieri
Şi-au lăsat în urmă ţara, casa, soţii şi-au plecat
Şi se-ntreabă unde-i pacea, unde-i liniştea de ieri
De ce, Doamne, ne laşi pradă unui lup bolnav, turbat?

Te-nfioară când vezi grupuri cu bărbaţii-scut uman
Stând în calea unor tancuri şi blindate în convoi,
Sacrificiul pentru ţară ce-l îndoaie pe duşman
Este-o lecţie extremă rar văzută în război...

Dar de ce când toţi sub soare avem încă-atâta loc
Criminalii şi samsarii distrug viaţa pe pământ?
De ce, Doamne, ne laşi pradă să cădem în al lor joc?
Dă-le minte! Dă-ne PACE! Tu ai ultimul Cuvânt!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te uiţi ce-i viaţa

Când te uiţi ce-i viaţa, pe-a toamnei crude bolţi,
Observi că-i un Mordor cu uriaşe porţi!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind cum timpul trece,
Sa ştii că viitorul e-al dracului de rece!

Când te uiţi ce-i viaţa, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!

Când te uiţi ce-i viaţa la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!

Când te uiţi ce-i viaţa-n al soarelui apus,
Tânjeşti după cei dragi, care demult s-au dus!

Când te uiţi ce-i viaţa, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!

poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul melcilor care merg la înmormântare

La înhumarea unei frunze
Au plecat doi melci prin toamne
Au cochiliile cernite
Şi panglici de doliu pe coarne.
Treceau cum trec melcii în doliu
Prin cea mai tomnatică seară
Dar când în sfârşit au ajuns
Se făcuse a primăvară
Frunzele care fuseră moarte
Înviaseră toate deja
Iar melcii ( erau doi mi se pare)
S-au pus ofuscaţi acana
Când soarele iată apare
Şi spune pe-un ton radios
Nu vă fie cu supărare
De ce nu vreţi să staţi jos
Luaţi şi o halbă de bere
Dacă aşa v-aţi decis
Şi luaţi de vă face plăcere
Şi-un autocar spre Paris.
O să vedeţi toată ţara,
Dar doliul lăsaţi-l deoparte
De ce să vă-ntunece ochiul
Această tristeţe de moarte
Mereu îmi păreau cam pocite
Poveştile vechi cu sicrie
Sunt slute deloc nu-s drăguţe
Obrazul vreau roz să vă fie
Să fie în fine ca viaţa
Şi tocmai atunci animalele
Şi iarba şi pomii cei falnici
Cântară să-ţi spargă timpanele
Un cântec de vară sălbatic
Cu iarbă şi greieri şi sori
Şi toţi se-mbătară năpraznic
Şi toţi erau foarte matoli
Iar melcii de care vorbirăm
S-au dus pe la casele lor,
S-au dus copleşiţi de emoţii,
Ferice cu pasul uşor
Şi cum cam băuseră bere
Uitaţi cum se clatină-n drum
Dar luna de-acolo din ceruri
De ei se grijeşte acum

poezie de Jacques Prevert, traducere de Octavian Soviany
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi ne vom aşeza toate la masa din colţ

vom fuma ţigară după ţigară
ne vom arunca hainele prin camera ta
vom zgâria mobila
vom asculta muzică zgomotoasă
vom sparge paharele
ca mai toate femeile îndrăgostite
da
într-o zi aşa ai să ne găseşti
în fumul gros de ţigară
cu mâinile pline de tuş
aşteptându-te
ca mai toate femeile îndrăgostite
să facem dezordine în mintea ta
să te pedepsim pentru toate tăcerile
şi mai ales pentru nopţile în care
te-ai învelit în singurătate
într-o zi asta vom face
îţi vom curăţa sângele de frică
şi ne vom arunca hainele pe fereastră
ca mai toate femeile ce îşi doresc
să petreacă măcar o noapte
în mintea ta

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendenţă
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viaţă,
nu în viaţa asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
şi nopţile de mai,

speranţa,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt poporul, gloata

Eu sunt poporul – gloata – mulţimea – masele.

Ştiţi că toate marile realizări din lume sunt făcute prin mine?

Eu sunt muncitorul, inventatorul, cel care produce hrana şi hainele lumii.

Sunt audienţa – martorul istoriei. Din mine-au ieşit Napoleonii şi Lincolnii.
Ei au murit. Şi-atunci am scos la lumina alţi Napoleoni şi-alţi Lincolni.

Sunt cernoziomul pentru seminţe. Sunt preria aşteptând aratul.
Furtuni mari au trecut peste mine. Uit.
Tot ce am mai bun este consumat şi risipit. Uit.
Toate,-n afară de Moarte, vin la mine
şi mă pun la muncă şi renunţ la tot ce am.
Şi uit.

Uneori gem, mă clatin şi, spre-amintire,
stropesc istoria cu picături de sânge,
Apoi – uit.

Când eu, Poporul, voi învăţa să-mi amintesc, când eu, Poporul,
voi folosi lecţiile zilei de ieri şi nu voi mai uita cine m-a jefuit anul trecut,
cine m-a-nşelat – atunci nimeni de pe pământ nu va mai rosti numele:
"Poporul", în derâdere şi nici nu va mai zâmbi batjocoritor.

Gloata – mulţimea – masele – atunci vor sosi.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna pace

Viaţa noastră e viaţa spumei
Şi totuşi, de-ar seca din fundu-i marea,
O altă mare-ar face lacrimi lumei.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel şi moartea e uitarea vieţii
Spre-a răsăsri din nou la altă soarte.

Da, e-o dorinţă mare, fără nume,
Pe care-n tot adâncul o cuprinde
Bătrânul haos, născător de lume.

Atâtea lumi care rotesc în haos
Cu zborul lor măsurător de vreme,
În veci pe cale, neaflând repaos.

Astfel tot trec, ca şi un roi ce trece,
Şi-n a lor fugă fierb şi se-nfierbântă,
Plutind în veci prin universul rece.

Astfel e timpul, care lung străbate
Prin mii de veacuri, stăpânind în silă,
Născând şi ucizând în lume toate.

Astfel e spaţiul fără fund şi fine,
Iar din încrucişarea - amundurora,
Născând mişcare, s-au născut lumine.

Căci timpu-i tatăl, iar genunea-i muma,
Iar fiul e mişcarea, e amorul,
E foc aprins ce arde pân-acuma.

Astfel rotind se-nvârt în jur de soare,
Pe când el însuşi cu ele împreună
O altă clină-n veci o să coboare.

Din trei mişcări mişcarea lor se-adună,
Cu toţi în jos, toţi împrejur de sine,
Toţi împrejurul altor fac cunună.

Şi-astfel din noapte s-a-nchegat lumine,
Căci prin mişcare s-au aprins cu toate,
Prin neodihnă ceru-ntreg se ţine.

Şi cine ştii când ceasul lor va bate
Şi cele trei inele s-or desface
Din a mişcării sfântă trinitate.

Şi peste toţi s-o-ntinde – eterna pace.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1882)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram tânăr şi liber, şi imaginaţia mea nu avea limite, visam să schimb lumea. Pe măsură ce îmbătrâneam şi deveneam mai înţelept, am descoperit că lumea nu vrea să se schimbe, aşa că am hotărât să privesc mai puţin departe şi anume, să-mi schimb doar ţara. Dar şi ea părea să fie de neclintit. În amurgul vieţii, într-o ultimă încercare disperată, am încercat să-mi schimb doar familia, pe cei apropriaţi mie, dar, vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau seama că dacă m-aş fi schimbat pe mine, mai întâi, atunci, prin acest exemplu, mi-aş fi schimbat familia şi prietenii. Încurajat şi însufleţit de ei, aş fi găsit putere să-mi fac ţara mai bună şi, cine ştie, poate chiar aş fi schimbat lumea...

Anca Munteanu în Introducere în creatologie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poate primarul să stea la masă cu familia lui când ştie că toţi tinerii din sat, din comună sunt duşi în lumea întreagă? Nu ai un tânăr care să-ţi facă o sobă, o poartă, un scaun românesc. Nu-l găseşti. Acesta este un duh de nestatornicie, exact ceea ce era în viaţa barbarilor de altadată care au venit peste noi şi s-au aşezat în Câmpia Panonică. Toate neamurile şi-au găsit adăpost la noi, cum au fost hunii, se gândesc acum să capteze, să ia când Ardealul, când Basarabia, când Dobrogea. Şi politica europeană este de-a valma, dusă după interesele câtorva. A mai venit şi moda asta a unicului guvern european, ceea ce mă duce cu gândul că s-a apropiat sfârşitul lumii.

citat din Justin Pârvu
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiajul către viitor

Provocăm viitorul utilizând la maxim prezentul,
Iubirea Universală sperând să găsim,
în voiajul către viitor purcedem deşi uneori nu-l dorim,
gândind că-i mai bine aici să rămânem trăind momentul.
De iubirea tuturor înconjuraţi, convinşi că nicicând
nimeni nu va dispărea şi timpurile bune vom păstra
decât s-atingem întunericul unui mâine plângând,
nefiind poate în măsură clipele negre a gestiona.
Nu te încrede în totalitate dar încearcă!
Ai frică de moarte?
Nu trebuie căci ea e adevărata pace,
e sora ce va răspunde întrebărilor noastre vorace
cele mai de neconceput dar mai întâi de toate,
merităm să trăim viaţa negândind la moarte.
Ne naştem o singură dată
dar murim de multe ori pentru a renaşte
până când moartea făr'de-ntoarcere,
în ceruri ne va recunoaşte
prin pacea şi răspunsurile avute la întrebările toate.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!