lume

Jaques: Lumea întreagă e o scenă,
Toţi bărbaţii şi femeile doar nişte actori:
Au intrările şi ieşirile lor;
Iar un singur om joacă multe roluri în viaţă,
Actele lui fiind cele şapte vârste. Copil mai întâi,
Scânceşte şi varsă în braţele doicii.
Apoi şcolar plângându-se, cu ghiozdanul lui
Şi faţa proaspătă dimineaţa, târându-se ca melcul
Fără nici un chef la şcoală. Apoi îndrăgostitul,
Oftând ca foalele nişte balade pline de suspin
Pentru chipul iubitei. Soldat după aceea,
Cu înjurături nemaipomenite, bărbos ca leopardul,
Plin de ambiţie pentru gloria lui, iute,
Deodată se-ncaieră, cătând balonul faimei
Chiar şi în gură de tun. Pe urmă judecător,
Cu burta rotundă, căptuşită de claponi din cei buni
Cu ochii severi şi barba tunsă domneşte,
Plin de zicale înţelepte şi pilde moderne;
Astfel îşi joacă rolul. Cea de-a şasea vârstă se schimbă
În nişte nădragi slăbănogi şi papuci,
Ochelarii pe nas şi chimirul într-o parte,
Pantalonii din tinereţe, păstraţi, sunt largi cât hăul
Pe coapsele micşorate; vocea puternică, bărbătească,
I s-a-ntors la glasul piţigăiat de copil, ţiuie
Şi fluieră în auz. Ultima scenă din toate,
Care încheie ciudata istorie plină de evenimente
Este a doua copilărie şi totala uitare,
Fără dinţi, fără ochi, fără gust, fără nimic.

replici celebre din piesa de teatru Cum vă place, Actul II, Scena 7, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de I. Ieronim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paiaţa

Ca un clown priveşte lumea
Saltimbanc fără scăpare
Tu să râzi, să râdă alţii
Râdeţi toţi în gura mare.
Viaţa este ca balonul
Îndesat cu aer, plin
Vesel se înaltă-n sfere
Fericit de-al lui destin
Dar ajunge-un vârf minuscul
Dintr-un ac plin de rugină
Şi, cu-o găurică mică,
Îl aruncă jos, în tină.
Acul nu-i ce-a fost odată.
E acrit, bolnav şi rău
Nu mai are nici ureche
Dar a-nfrânt destinul tău.
Tu apropiete-n grabă
Saltimbanc cu râs pe faţă
De balonul care moare
Şi insuflă-i din nou viaţă
Apoi intoarcete pe scenă
Cu faţa veşnic zâmbitoare
Paiaţă, chiar de-ţi vine a plânge
Tu aduci pe lume puţin soare.

poezie de Jan Lulu Stern
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor, copil nebun, fiu al Venerei, răzgâiat de-a sa mumă şi crescut zburdarnic, în mână cu arc şi săgeţi, cu neastâmpăr petrecându-şi timpul totdeauna ca cu nişte jucărele, întinde arcul şi, aruncând săgeţi în toate părţile, răzbeşte şi pătrunde inimi de tot felul de vârste; fără a se ruşina de bătrâni, fără a se teme de viteji, fără a se sfii de filosofi, fără să aibă milă de tineri şi chiar de săraci. Săgetează piepturile, le înflăcărează sângele şi atât îi aruncă în călduri grozave, încât mulţi îşi smintesc simţirile şi se pomenesc ca cei lunatici în somn, şi chiar deştepţi, vorbind aiurea, neştiind cum şi către cine. Ba încă unii rămân smintiţi pentru totdeauna, fără a-şi mai putea găsi leacul, şi din Spitalul Amorului ajung în Spitalul Nebunilor (la Balamuc). Alţii cad în melancolie şi încet-încet se topesc şi-şi sfârşesc viaţa; alţii iar, ca muierile care se bocesc la morminte, prin cântece îşi uşureză durerile, ca prin nişte reţete, potrivit după chipul şi asemănarea patimii, drept ierburi şi alifii: pentru că în Spitalul Amorului numai astfel de doftorii alină durerile.

Anton Pann în Spitalul amorului sau Cântătorul dorului, Prefaţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, copilărie

Adio, copilărie!
Azi am împlinit 76 de ani.
Nici nu ştiu cum au trecut,
Nici nu ştiu când am crescut.
Mai întâi mi-au crescut ochii,
Apoi pantalonii,
Mi-a crescut curiozitatea,
Şi apoi dorinţa,
După aceea,
Mi-a mijit mustaţa,
Şi, o vreme, mi-a crescut
Ştiinţa de carte.
Apoi mi-a crescut familia,
Experienţa,
Salariul tarifar
Şi concediul de odihnă,
Pe urmă mi-a crescut,
Pofta de avere,
Intoleranţa,
Şi tensiunea arterială,
A apărut apoi teama,
De a trece strada,
Şi au crescut petele albe,
Din întunericul nopţilor.
Şi astfel,
Fără să prind de veste,
Azi am împlinit 76 de ani.
Adio, copilărie!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreaga lume este o scenă, iar toţi bărbaţii şi toate femeile, simpli actori.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum păianjenul îşi ţese pânza din propria gură, se joacă cu ea şi apoi o retrage din nou în sine, tot astfel Dumnezeu cel etern şi neschimbător, care este fără formă şi fără atribute, care este cunoaştere absolută şi fericire absolută, dă naştere Universului din Sine Însuşi, se joacă cu el o vreme şi apoi îl resoarbe în Sine.

citat din Ramesh S. Balsekar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La primul cuvânt senin

La primul cuvânt senin la primul surâs al cărnii tale
Drumul greoi dispare
Totul începe din nou

Floarea sfioasă floarea fără văzduh a cerului nopţii
Mâini înceţoşate de stângăcie
Mâini de copil

Ochi ce se-nalţă spre faţa ta şi e zi pe pământ
Cea dintâi tinereţe sfârşită
Doar desfătarea

Vatră-a pământului vatră de miresme şi rouă
Fără vârste fără temeiuri şi legături
Uitare fără de umbră.

poezie clasică de Paul Eluard din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La sugestia lui Petru Ioan Gârda, un colind cu "fără"

Doamne, iarna, fără nea,
E ca stema fără stea,
Ca un fotbal fără goluri,
Ca actorul fără roluri,
Ca un fotbal fără pase,
Ca Yohannis fără case,
Ca românul fără crize,
Ca benzina făr-accize,
E ca mortul fără lacră,
Ca o casă fără soacră,
Meciul fără-njurături,
Beciul fără murături,
E ca drumul fără gropi,
Parastasul fără popi,
E ca broasca fără oac
Şi ca raţa fără mac,
Tot asemenea, cam ce mi-i
Un Bunduri fără premii,
E ca grâul fără spic,
Gârda fără alambic
Şi muştarul fără mic,
Ca o glumă fără râs,
Ca fasolea fără fâs,
Ca o roată fără spiţe,
Ca bogatul fără fiţe,
Ca o ţară-n plină jale
Fără pensii speciale,
Ca, în vremuri democrate,
Proştii fără doctorate,
Ca-Nvierea fără Paşte,
Pupăcioşii fără moaşte
Ca guvernul, din rebuturi,
Fără dese împrumuturi,
Ca protestele de bine
Fără spargeri de vitrine,
Ca o vârstă fără ani,
Ca salariul fără bani,
Ca balonul fără aer,
Ca deşteptul fără fraier!
Mânaţi, măi! Hăi! Hăi!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consider lumea drept ce este, o scenă pe care fiecare îşi joacă rolul; şi-al meu e unul trist.

citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scena-i gata

păcat doar că eşti mort

viaţa asta e o scenă şi noi toţi suntem actori, sau cel puţin aşa se spune
dar viaţa e plină de clişee şi de cuvinte înălţătoare ce rod asemeni hamului
încât te întrebi, ultima lacrimă cărui vis neîmplinit o oferi

sunt grădini misterioase, ignorate pentru că nu au programul afişat
cuvintele emigrează în cuşti şi trag obloanele dar pentru că nici aşa nu scapă
intră în greva foamei. tac. oricum nu are cine să le mai audă în această cacofonie

viaţa îţi da câteva palme la început, te îmbăiază, şi te parfumează la final
fără să-i pese dacă ai apucat să-ţi înveţi rolul sau nu, ea trage cortina şi pleacă
are alte cuvinte de legănat. alte nume de potrivit. alte roluri de dat

hei tu! hai în scenă... numai ai grijă că sufleorul... ne-a părăsit

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haideţi la joacă, copii!

Oraşe, sate, dealuri şi câmpii,
Toate sunt foarte pline de copii.
Trotuare şi drumuri sunt desenate,
O zi specială pentru fiecare în parte.

Forfotă şi zgomot mare peste tot,
Orice copil mic/mare merită un tort.
Zâmbete, râsete şi multă veselie,
Fiecare copil îşi doreşte câte o felie.

Dulciuri multe pentru fiecare,
Şi multe jucării care mai de care.
Crete, desene, zmee, biciclete,
Role, mingi şi multe trotinete.

Azi e o zi specială pentru orice copil,
Indiferent de vârsta pe care o are.
Toţi oamenii avem suflet de copil,
Haideţi la joacă, sunt jucării pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 iunie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politicienii sunt nişte cartofori, nişte jucători necinstiţi. Ori joacă cu aşi în mânecă, ori joacă la cacealma, făcându-i pe ceilalţi să creadă că au cărţi bune, dar totdeauna trişează fără ruşine alegătorii şi se trişează şi între ei înşişi.

aforism de George Budoi din Politică şi politicieni (2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare dintr-o...

Anotimp fără zăpadă,
fără ţurţuri pe la streşini,
fără viscol şi nămeţi,
fără foc în sobe de...
pământ, fără fum, fără...
miros de jar mocnind,
fără pita de pe... plită!

Unde eşti... copilărie,
unde sunt copiii toţi,
nici o sanie pe pârtie,
nici-un animal prin curte,
nici-un pui de Om!

Totul pare dintr-o...
altă lume, nici-un lac...
nu-i îngheţat, nici-un...
geam de la fereastră...
nu-i pictat cu flori de...
iarnă, nici o iarnă...
nu mai vine, nici-un pui...
de câine nu mai latră...
prin ogradă, nici-un copil,
băiat sau fată, nu se joacă
cu bulgări mari de zăpadă!

Ah... ce timpuri...
fără timpuri, ne mai trec...
pe lângă tâmple,
nici cojoace, nici opinci,
numai jocuri pe tablete
şi iubiri doar virtuale!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buneii mei

Cu părul cărunt, dar cu ochii plini de bucurie,
Într-o zi s-au suit la cer buneii mei.
Ştiu bine că înapoi nu o să mai vie,
Dar pentru mine o să rămână ca nişte zei.

Cu mâinile trudite de muncă şi greutăţi,
Se odihnesc în pace acum buneii mei,
Că au crescut fete şi băieţi
Ca să se bucure lumea de ei.

Ei rămân nişte sfinţi care au trecut
Prin nevoi şi suferinţe,
Prin foamete şi război,
Buneii mei sunt nişte eroi.

Ca nişte îngeri s-au ridicat la Dumnezeu.
Şi acum viaţa îmi pare puţin mai tristă
Fără bunica mea, fără bunelul meu
Care de-acum nu mai există.

poezie de Vladimir Potlog (14 august 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că nu putem trăi numai în prezent. Mai ales noi femeile, avem dorinţa aceea de a ne complica viaţa într-un mod inedit, visăm totdeauna ce nu putem avea, şi cred că asta se întâmplă până târziu. Nu cred că există o vârstă a renunţărilor, eu cred că o femeie, fericită sau nu..., visează până în ultima sa clipă la fericirea aceea totală, deplină, care nu există cu adevărat, şi care nu va fi să fie trăită niciodată de nici un muritor. Trebuie să fie cald, ca apoi să fie rece, să poţi simţi aşadar, să fie rău, ca apoi să fie bine şi asta să zdruncine fiinţa ta din toate temeliile, trebuie să fie ură ca apoi să fie iubirea de după..., ea, amară, dulce, dar prezentă. Ce am fi noi fără contrastele astea, fără antagonisme?

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti departe.

Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân*la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti un Ulise.
Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se întâlneau trăirile intense, lumea îşi stingea aglomeraţia fadă. Brusc, fără introduceri ample, fără final echivoc. Doar cuprinsul ne frământa trupul gol, şi sufletul plin de iubire până la suspin. Ajungeam la extaz doar regăsindu-mi rostul firesc în profunzimea ta nesfârşită. Şi apoi mă căutam din nou fără oprire...

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viaţa-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!

Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poţi zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viaţa ta-i hai-hui!

Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ţi tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!

Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis şi forţă, viaţa-ţi joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreţie, nu e nici penibil!

Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârşit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O greşeală mare pe care părinţii o fac este supra protejarea. Intenţiile lor sunt bune, însă şi drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. Ei îşi iubesc copii şi vor să le uşureze cât mai mult misiunea. Însă ce se întâmplă dacă creşti un câine sau o pisică în casă, îl hrăneşti numai cu mâncare de la magazin, îl dezmierzi şi apoi într-o zi îl pierzi şi animalul rămâne singur. Cu toate simţurile atrofiate, nu ştie să îşi procure singur hrana, nu se poate apăra de alte animale pentru că nu s-a bătut în viaţa lui, simte că lumea e prea mare şi are un singur destin. Cel de victimă. La fel e şi cu oamenii astăzi. Priveşte o clipă în jur. Uită-te la televizor, uită-te la vecinii tăi. E plin de victime. Guvernul e de vină. Soarta e de vină. Nu am noroc în viaţă. Am fost păcălit. România e o ţară de rahat. Nimeni nu mă ajută etc, etc, etc. E plin de oameni care se văd ca nişte suflete nevinovate prinse într-o lume mare şi rea. Toate astea pleacă de la părinţi. Pentru că în loc să îşi educe copii să lupte în viaţă, să ştie că orice problemă apare, există soluţii chiar dacă de multe ori nu sunt soluţii instant sau uşoare, în loc să îi crească în spiritul "ce semeni, aduni" şi "viaţa e o luptă", părinţii de multe ori, fără să vrea, le taie creanga de sub picioare propriilor copii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, copilărie!

Poate că-n Cer sunt îngeri care scriu
Şi cărţi pentru copii, într-un târziu,

Că prea sunt toţi adulţii rătăciţi
Sub cerul lor de grijă cenuşiu.

E lumea-n ochi de îngeri, plai cu flori
Şi joc, cum vrea copilu-n veci zglobiu,

E lumea dor de viaţă fără nori
Şi fără un sfârşit într-un pustiu.

Ştiindu-mă copil, îngerii-au vrut
Poet, ca ei, pentru copii să fiu...

poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!