Cerbul cu soare în frunte

Străbate arcaşul în goană zăvoiul,
Gonind după cerb într-o aprigă luptă,
Mai iute ca el îl zoreşte copoiul
Şi-l mănă la vale pe calea abruptă.

Făcuse pe seară prinsoare că-n munte,
El singur şi câinele său cel temut,
Ucide-va Cerbul cu soarele-n frunte.
Apoi a plecat să se roage tăcut.

În zori, cu tovarăşi spre câmpuri porneşte,
Bat pinteni prin iarba ce roua ridică,
Cu cornuri şi goarne prigoana-şi vesteşte,
Spre cerbul ce-n codru se-ascunde de frică.

Pe şapte hotare se-aşează hăitaşii
Să mâne jivina spre falice steiuri,
Pornirea sa crudă le-ndrumă azi paşii
Căci vor să-l dea mort pentru crude temeiuri.

În fiece an au avut rânduiala
Să deie pe cea mai frumoasă copilă,
Zălog pentru cerb, să îşi vindece boala
Şi-apoi s-o ucidă de-i fără prăsilă.

Iar anul acesta pe cea mai gingaşă
Frumoasă din ţară cerut-a ca preţ,
Pe fata pe care arcaşul acasă
O vruse mireasă-n palatu-i măreţ.

Aşa că porneşte cu arcul şi calul
Şi câinele doar pe cărări nepătrunse,
Cu două săgeţi a răpus animalul,
Salvând pe miresele-n peşteri ascunse.

Şi-şi vede şi draga întinsă pe patul
Ca bestiei în seară jertfită să-i fie,
O saltă în braţe şi-o duce-n palatul
Gătit pentru nuntă, onor, veselie.

Urmarea-i ştiută, oraţii şi prunci
Şi-i spusă de barzii cu tâmple cărunte.
Rămasă-i în lume prin veacuri de-atunci,
Legenda cu Cerbul cu soare în frunte.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muge-adânc un cerb în codru (variantă)

Muge-adânc un cerb în codru,
Codrul freamătă adânc,
De vânt crengile se frâng,
Muge-adânc un cerb în codru,
Muge-adânc şi nu e modru
Gândurile să-mi înfrâng.

Muge cerbul singuratic,
Echo duce tânga-i lung,
Glas de bucium lung-prelung;
Peste codrul singuratic
Cade viforul tomnatic,
Nu pot jalea să-mi alung.

Muge-un cerb, Diana Doamna
Lui din ceruri se întristă,
Plânge-n nori ca-ntr-o batistă,
Muge cerbul. Nicicând toamna
N-a mai fost atât de tristă.

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

cerb

Cerbul

Cerbul e-n realitate
Un cuier... în libertate.

definiţie epigramatică de D.C. Mazilu din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul cu stea în frunte

A fost odată, într-o pădure,
Un moş bătrân cu baba lui
Trăiau săraci ca vai-de-lume,
În adâncimea codrului

Moşul n-aştepta nimica
Şi numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea

"Să fie un copil cuminte,
Un căţeluş sau un pisoi,
Că vreau s-aud şi eu cum suflă
O altă viaţă lângă noi."

Aşa ofta săraca babă,
Dar moşul nu mai vrea nimic:
"Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt pre bătrân şi prea calic."

Dar domnul se-ndură de babă
Şi-un pui de cerb i-a dăruit.
Un pui de cerb, cu stea în frunte,
Gonit din codru şi rănit.

Săgeata-i străpunsese gâtul -
Din rană sângele-i curgea
Şi lacrimi mari picau din ochii
Frumoşi, rotuzi ca o mărgea.

L-a sărutat pe frunte moşul,
Miloasă baba l-a spălat,
L-au îngrijit cu grijă mare
Şi cerbul mi l-au vindecat.

Era frumos şi blând săracul,
Zburda mereu din loc în loc,
Venise ca o vrajă nouă
De tinereţe şi noroc.

Întinereau văzând cu ochii
Moşneagul şi cu baba lui -
Şi se făcuse luminoasă
Întunecimea codrului.

Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat
Cu ceata de curteni, cu arcuri
Şi cu ogarii la vânat.

"Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne,
Îţi dau pe el tot ce doreşti"
"Nu pot, şi de mi-ai da pe dânsul
Comorile împărăteşti"

"Te duc la curtea mea, moşnege,
Cu baba ta, vă fac boieri.
Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte
Şi-ţi dau şi cinste şi averi"

"Nu-mi trebuie averi şi cinste,
Sunt prea bătrân să le primesc;
Dar dacă vrea să vină cerbul,
Eu bucuros vi-l dăruiesc."

Atunci, minune fără seamăn,
Întreaga lume, ce văzu?
Văzu cum cerbul dă din coarne
De parc-ar spune: "Nu vreau, nu!

Nu vreau să vin la curtea voastră
(Deodată cerbul a vorbit)
Tu mă doreşti ca o podoabă,
Ei, sufletul mi l-au dorit.

Tu m-ai rănit la vânătoare,
Ei rănile mi le-au legat.
În strălucirea curţii tale
Eu m-aş simţi încătuşat.

La curtea ta, aş fi o fiară,
O jucărie pentru proşti.
În viaţa lor sunt o lumină
Pe care tu n-ai s-o cunoşti."

Plecă, pe gânduri, voievodul
Şi se gândea că nu-i de-ajuns
Să fii bogat, temut şi veşnic
De măreţia ta pătruns.

Mai trebuie să ai un suflet,
Milos, şi bun, şi iubitor,
De vrei să fii iubit de oameni,
Şi de podoaba codrilor.

poezie de Vasile Militaru din Fabule
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sepia officinalis

în ţara unde gheaţa e stăpână
un bob de jar cu care să aprindă
de mult un primitiv purta în mână
foc salvator la tribul ce colindă

dar sepia perfidă şi ciudată
pe nootka-i prăduieşte şi ia jarul
(aşa cum doar legenda ne arată)
sporindu-le şi grija şi amarul

la foamea aspră care-i asupreşte
se-adaugă o nouă tragedie
bărbatul de îndată se gândeşte
la lopătar să-i scape de urgie

cerbul semeţ a înţeles povara
ce-i apăsa pe oameni şi-a pornit
spre cuibul unde-ascunsă e comoara
şi-n două salturi locul a găsit

cu octopodul luptă pe-nserate
smulgându-i strălucirea de jeratic
şi vine aducând cu bunătate
averea scumpă cu simbol hieratic

de-atunci s-a conturat pe veşnicie
un trainic şi fierbinte simţământ
ca nootka să iubească şi să ştie
că cerbul i-a salvat pe-acest pământ

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

Înveşmântată toată în verde
iubirea mea s-a dus să încalece
un bidiviu de aur prin zorii de-argint.

Patru ogari stăteau să sară zâmbind
iutele cerb fugea înainte.

Mai iute să fie prin vise pătate
cerbul cel roşu şi iute
cerbul cel roşu şi-aparte.

Patru ciutani stacojii la apa cea albă
şi cornul suna din nou nemilos
cu corn la oblânc iubirea mea se duce să fugărească
ecoul ce se stinge în norii de-argint.

Patru ogari stăteau să sară zâmbind
iar câmpia cea netedă alerga înainte.

Mai uşor decât somnul de-amiază să fie
cerbul cel tânăr şi sprinten
cerbul cel iute.

Patru turme stăteau într-o vale-aurită
hămesita săgeată cântă-nainte.

Cu arc la oblânc iubirea mea s-a dus
călare în aval de munte
cu zorii de-argint.

Patru ogari stăteau să sară zâmbind
şi vârfuri abrupte alergau înainte.

Mai palid ca moartea ce-i de neocolit
să fie cerbul cel suplu cu blană lucioasă
cerbul cu greabănul încordat şi neted.

Patru mari cerbi la muntele verde
vânător norocos le cântă-nainte.

Înveşmântată toată în verde
iubirea mea s-a dus să călărească
un bidiviu de aur prin zorii de-argint.

Patru ogari stăteau să sară zâmbind
inima mea s-a rostogolit înainte.

poezie de E.E. Cummings, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul fermecat

Un cerb frumos, cu coarne minunate
Păşea semeţ prin codrul de aramă
Cu ochii vii, cu nările umflate,
Căci nu avea în suflet nicio teamă.
Şi pe cărare a văzut o fată
Cu părul lung şi faţa zâmbitoare,
Ea l-a chemat, uşor emoţionată,
L-a luat de gât, i-a dat o sărutare.
Iar el atunci s-a înfiorat pe dată
Şi-au murmurat copacii de uimire,
Că-n loc de cerb un mândru prinţ se-arată
Şi s-au îndrăgostit dintr-o privire.

Poate mai sunt şi azi fete modeste
Ce-aşteaptă cerbul lor să se ivească,
Dar căutându-şi prinţul din poveste,
Pe omul bun să nu-l dispreţuiască.

poezie de Octavian Cocoş (26 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul carpatin sau cerbul regal (Cervus elaphus)

Cerb cu coarnele de aur,
Al Carpaţilor tezaur,
Tu, în regnul animal,
Nu ai, cerbule, egal.

poezie de George Budoi din Animalele în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, Cerbul (1 ianuarie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele cerb

Bătrân, în pădurea străbună,
alături de marele fag,
asculţi ridicându-se, vag,
al lupilor urlet, spre lună.

E-un urlet lugubru, de jale,
al haitei ce, toată, s-a strâns
în corul ce-mprăştie plâns
pe note de frici ancestrale.

Credeau că te-au prins în capcană,
că poţi fi răpus, în sfârşit,
dar unii de-ai lor s-au grăbit
stricând rânduiala din goană.

Sperau să te-ntreacă în forţă
ei, tinerii plini de avânt,
puternici, cu nările-n vânt,
şi ochii în flăcări de torţă.

Au fost seceraţi, iar pământul
a supt, însetat şi hulpav,
din sângele celui mai brav,
fiindu-i, de-a pururi, mormântul.

Eşti cel ce-n coroană işi pune
vechimea în Munţii Carpaţi,
eşti cerbul temut de confraţi,
tu, rege-al pădurii străbune.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La căluşei

Se învârteau agale căluşeii
Şi muzica din urmă-i îndemna,
Iar între toţi copiii — mititeii
Şi-un bătrânel pe-un cal se învârtea.

Râdeau de el, de jocul lui copiii,
Cum sta plecat pe calul lui de lemn,
Iar cei mai mari, dând aripi bucurii,
De jos, mereu îi tot zvârleau îndemn:

- Hiii moşule, hai, taicule, zoreşte,
Dă pinteni zdraveni calului spre rai!
Şi la un loc cu ei, copilăreşte,
Râdeau şi prunci cu părul de mălai.

Dar el, tăcut, privea pierdut, cu mâna
Ţinând în frâu, căluţul fără duh,
Căluţul orb, ce alerga într-una
Strâns de vergele zdravene-n văzduh.

Cu păru-n vânt, îmbujorat la faţă,
El se rotea, dar nimeni n-a văzut
Cum calul lui, de lemn, prinsese viaţă
Şi galopa pe câmpuri spre trecut.

A fost o clipă, doar o clipă vie,
Căluţul a zburat prin ani, vâlvoi,
A dus bătrânul în copilărie
Şi l-a întors ca gândul înapoi.

Când s-a oprit din goană bătrânelul –
A coborât în râsul fără rost,
Dar numai el ştiu şi căluşelul,
În fuga lor de-o clipă, unde-au fost.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Cântece de amurg (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oana

Vibrează sub boltă poveşti pământene,
Pierdute prin ceţuri şi neguri demult.
Le vom ispiti să se-ntoarcă alene,
Din veacuri trecute de aprig tumult.

Arama clădită de Domnul Ştefan
În Piatra, ne spune a Oanei-fecioare
Poveste. Cum piere prin gândul viclean,
Ce-a rupt din Moldova prea gingaşă floare.

Răpită din casa părintelui-tată,
De lotri cei hâzi care-s scoşi de la legi,
E fata Spătarului Şendrea purtată,
Spre loc de cumplite fărădelegi.

În tainiţi de munte e dusă şi-n şoapte,
Legată-n batjocuri nepoata de Domn,
Bandiţii o-ncarcă de-ocară în noapte,
În vreme ce straja şi slugile dorm.

Mândria duducăi li-e grea încercare
Şi hoţii pierduţi de credinţa curată,
Prăvale copila în hăul cel mare,
Iar Crin-armăsarul porneşte şi-o cată.

Dureri străjuiesc de atunci amintirea
Domniţei pierdute în râpa hidoasă,
Doar turnul cu-arame mai mişcă simţirea,
Când strigă prin timp o istorie frumoasă.

Prin vânturi e clipă de sunet icoana,
A tristei vibraţii din clopote dusă,
Iar zarea se-ncarcă de numele Oana...,
Fecioara de lotri şi munte răpusă.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată stam la fereastra casei mele şi priveam printre gratii, şi am zărit printre cei lipsiţi de minte, am văzut un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliţă pe lângă colţul casei ei şi se îndrepta către locuinţa ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lasă umbra şi întunericul nopţii. Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi cu prefăcătorie în inimă; aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ. Ea îl apucă şi-l sărută şi cu o căutătură obraznică îi zise: "Trebuia să aduc jertfe de pace; astăzi am împlinit făgăduinţele mele; pentru aceasta am ieşit în întâmpinarea ta, ca să te caut şi iată că te-am găsit. Cu scoarţe am gătit patul meu, cu aşternuturi de în din Egipt, cu miresme am stropit patul meu, cu mir, aloe şi chinamon. Vino, să ne îmbătăm de iubire până dimineaţă, să ne cufundăm în desfătări de dragoste, că bărbatul meu nu este acasă, plecat-a la drum departe, luat-a cu dânsul o pungă cu bani şi se va întoarce acasă la lună plină!" Ea îl ademeni prin mulţimea cuvintelor ei şi-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; el începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreşte spre capcană, până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbeşte spre laţ şi nu-şi dă seama că acolo îşi sfârşeşte viaţa. Şi acum, fiule, ascultă-mă şi ia aminte la cuvintele gurii mele! Inima ta să nu se plece spre căile ei şi nu te rătăci pe potecile ei, căci ea a rănit pe mulţi şi pe foarte mulţi i-a omorât. Casa ei sunt căile iadului, care duc la cămările morţii.

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare - 7:6-27
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

cerb

Cerbul e-n realitate un cuier în libertate.

definiţie de D. Mazilu
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape? Dară toate erau în zadar. În cele de pe urmă veni o babă şi-i zise: Luminate împărate! să trăeşti întru mulţi ani! dacă vrei să se facă sănătoasă fiica împărăţiei tale, să cauţi cerbul de aur care cântă ca toate păsările şi să-l aduci în casă numai trei zile şi vei vedea cum se va face sănătoasă. Împăratul puse să strige pristavul în toată împărăţia; iară după trei zile feciorul bucătăresei lovi buşteanul de trei ori şi se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într'însul pe feciorul de împărat, şi se puse dinaintea palatului. Împăratul văzând cerbul, se dete jos şi întrebă pe feciorul bucătăresei, dacă-i este de vînzare!

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cerb

Cerbul

Un mamifer încornorat.
(Dar nu în sensul consacrat...)

definiţie epigramatică de Ion Grigore din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graţia domniţei

Tânăra Domniţă a încălecat:
Pentru prima oară merge la vânat,
Cu-al ei mire june, tocmai sus în munte,
Să vâneze ciute, cerbi cu coarne-n frunte.
Tinerime-aleasă toţi voinici băieţi,
Intrarmaţi cu paloş, suliţi şi săgeţi,
Îi urmează veseli. Zgomotul e mare;
Cornul suflă-ntr-una la patru hotare.
Se începe goana. Tânăra copilă
Tremură de spaimă, tremură de milă,
Văzând că-mprejuru-i acea tinerime
Face-atâtea jertfe cu aşa cruzime.
Totdeun-un suflet c-al ei delicat
Cu cruzimi de-acestea greu va fi-mpăcat!
Pe când lăcrimează, iată că de-odată,
Din desiş, în faţă-i un cerb se arată,
Cu bogate coarne, cu pasul uşor,
Asudat de goană, cu ochi rugător,
Vine şi-ngenuchie l-ale ei picioare
Graţie imploră, ca să nu-l omoare.
Dar şi al ei mire, iată-l că soseşte,
Arma-n sus ridică şi ochind ţinteşte,
Ca un vultur aprig, cu suliţa-i lungă,
Pe cerb, drept în coaste, vrea ca să-l străpungă.
"Nu! strigă Domniţa! Nu da, dragul meu!
Pe-acest cerb, sărmanul, vreau să-l mântui eu;
Căci mie-n genuche, el s-a prosternat,
Convins că de mine poate fi salvat!
Mie în genuche a venit să ceară
Graţie... Eu nu pot ca să-l las să piară!"
Şi zicând acestea ea a dezsarmat
Braţul ce-al său mire ţine ridicat.
Mirele-i se lasă-ndată-nduioşi,
Către cerb se-ntoarce cu blândeţe, şi,
Când vin toţi curtenii cu armele-ardicate,
Junele îi zice: "Mergi în libertate!"
Mult poate femeiea!... cu graţia sa.
Orice răutate ea va dezarma!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea amintirilor

În pădurea care cântă cu petale-n primăvară,
Paşii mei urmează calea începută într-o seară;
Tu te-ndrepţi, pe o alee presărată cu suspine,
Spre o bancă ce păstreză amintirile cu mine.

Sub acelaşi cer şi astăzi, ne târâm, din întâmplare,
Paşi din primăveri trecute, pe-o alee şi-o cărare,
Tu - cu gândurile tale, eu – cu tine-n ale mele,
Într-o seară când pădurea se acoperă de stele.

În lumina lor, cărarea pare-o vale presărată
Cu un praf de-argint ce curge spre aleea ce se-arată
Ca un râu cu unde line într-o noapte-ntunecoasă
Reflectându-mi dintre stele una, parcă, mai frumoasă.

Mă apropii de aceea cu speranţă şi uimire,
Dar pe bancă îmi luceşte, singură, o amintire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul Principe Cercel

În vremea în care pâraiele-n susur
Curgeau dinspre munte spre Dunărea lină,
Se naşte-n palat în oraşul lui Bucur,
Fecior lui Pătraşcu din Mila Divină.

Se-nalţă şi creşte ca ramul cu rodul
Bogat, strâns din seva acestui pământ,
Creştin botezat şi-aplecat spre norodul,
Ce-i Domnului sprijin sub blându-i cuvânt.

Crescut lângă carte, frumos ca un brad,
Odorul mezin al măicuţei e dus,
Zălog la sultanul ce în Ţarigrad,
Pe Vodă-l constrânge să-i fie supus.

Apoi vine vreme, feciorul bărbat,
E uns în domnie-n cetatea de-acasă.
Îl ştie o lume ca mare-nvăţat,
Un domn cărturar într-o ţară mănoasă.

Nu-i gloria destulă, iar Iani-l trădează,
Cu exarh Patriarhul Nichifor trimit,
Semnat şi de Mihnea Turcitul, sub pază
La Poartă s-ajungă mesaj otrăvit.

Sultanul Murad vede zvon cum se strânge
De zisa trădare a Prinţului-Domn,
La Edicule-l leagă în Turnul de sânge
Şi-l ţine în pază, în chin şi-n nesomn.

Amară urgie în ţara turcească,
Pedeapsă spre ghiaur se-ndreaptă pe dat`,
Căci Beiul Sinan a primit să-l sluţească,
Pe Domnul ilustru, frumos şi-nvăţat.

Îl duc pe măgar şi oricine îl plânge.
Creştinu-i lipsit de urechi şi de nas,
Gorgonă cu triplă cădere de sânge-n
Caftan zdrenţuros şi-i purtat prin oraş.

Iar Mihnea Turcitul pe tron stă să vadă,
Mărunta-i victorie şi râde în el,
Când capul schilod îl primeşte-ntr-o ladă,
Ca semn de-asfinţit pentru Prinţul Cercel.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe concurente la "Cerbul de aur"

Că se strâng ca în tezaur,
Nu e lucru de mirare,
Unde-i cerb (şi e de aur)
Vin grămadă căprioare!

epigramă de Traian Lalescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără coşmaruri

Ieri am semnat contract cu noaptea,
să nu-mi trimită vreun coşmar
când se-ameţeşte, stând în bar
până în zori, spre ora-a şaptea.

Deşi părea cam afectată,
n-a zis nimic şi-a consimţit,
apoi, spre stele a clipit
şi a plecat îngândurată.

Am adormit şi am visat
doi îngeraşi mici, dolofani,
ce-n joaca lor de sub castani
întreaga noapte au cântat.

Spre ora şapte m-am trezit
mai odihnită ca oricând
şi noaptea mă privea, tăcând...
Zâmbind, i-am spus:"n-ai obosit?!"

Şi-a scos ciubotele cernite
şi s-a urcat în patul meu,
în mâini ţinând un curcubeu
şi două stele adormite.

La ceasul de plecat prin baruri,
s-a ridicat şi mi-a vorbit:
"Doamne, ce bine am dormit
în patul tău fără coşmaruri!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără coşmaruri

Ieri am semnat contract cu noaptea,
să nu-mi trimită vreun coşmar
când se-ameţeşte, stând în bar
până în zori, spre ora-a şaptea.

Deşi părea cam afectată,
n-a zis nimic şi-a consimţit,
apoi, spre stele a clipit
şi a plecat îngândurată.

Am adormit şi am visat
doi îngeraşi mici, dolofani,
ce-n joaca lor de sub castani
întreaga noapte au cântat.

Spre ora şapte m-am trezit
mai odihnită ca oricând
şi noaptea mă privea, tăcând...
Zâmbind, i-am spus:"n-ai obosit?!"

Şi-a scos ciubotele cernite
şi s-a urcat în patul meu,
în mâini ţinând un curcubeu
şi două stele adormite.

La ceasul de plecat prin baruri,
s-a ridicat şi mi-a vorbit:
"Doamne, ce bine am dormit
în patul tău fără coşmaruri!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!