Dansatoarea

Ieşită din apă,
tânăra femeie dansa
sub clarul de lună
după un ritual şi o muzică
ştiute numai de ea

Argintul stropilor
îi făcea corpul strălucitor

Nisipul, iarba, copacii
şi chiar valurile mării
cântau odată cu ea

Numai vântul o acoperea cu frunze
ca nişte solzi scânteietori

Înainte de ivirea zorilor,
o sirenă se îndepărta de ţărm...

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

Pe ţărmul mării iarna numai ea,
Femeia căutându-şi fericirea.
Nimeni n-o ia la dans şi ar dansa
Cu vântul serii şi cu amintirea!

Pe ţărmul mării iarna numai ea,
Sufletul căutându-şi pe sub valuri.
E-atâta muzică şi ar dansa
Cu timpul doldora de idealuri!

O, acel timp demult e-n zări o stea
Şi idealurile lumii-s arse.
Cu sine însăşi astăzi ar dansa,
Dar s-a pierdut printre atîtea farse!

Şi, totuşi, despuindu-se de ea
Şi hainele-azvârlindu-le în mare,
Femeia prinde-n seară a dansa
Cu Sufletu-i venit din depărtare!

Aşa un dans nu ştie nimenea,
Aşa un dans nu s-a văzut sub lună.
Femeia ceea, stinsă ce era,
S-a reaprins, dansând ca o nebună!

Întregu-i chip în taină se schimba,
Toată se-nmlădia, fiind a Lui,
A Sufletului care-o săruta
Aşa cum, Inimă, nu poţi să spui...

poezie de Traian Vasilcău (2 februarie 2019)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai fiindcă eşti femeie

Numai fiindcă eşti femeie,
Fiinţa ta înalţă munţi.
Tu hrăneşti fără-ncetare,
Prunci de dragoste flămânzi.
Numai fiindcă eşti femeie,
Macii înfloresc în grâne...
Te înalţi precum o zee,
Imn al patriei române.
Lacrima ţi-e limpezimea
Râului curgând din munţi.
Tu-ncolţeşti în no iubirea
Şi cu dragoste ne-ncânţă.
Ce miraj te poartă-n ceruri,
Astăzi, înger de lumină?
Pe-ale timpului creneluri,
Palid chip de lună plină,
Ţeşi argintul din clepsidră,
Tâmplelor le dai lucire...
Numai findcă eşti femeie,
Ne hrăneşti cu fericire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis tropical

ascult nisipul magic pe a mării firidă
în laguna albastră printre palmieri
e vara viselor este vara toridă
razele fierbinţi topesc polimeri.

mă simt în valuri sirenă candidă
cântecul meu e desprins din tăceri
ascult nisipul mării întins pe firidă
în laguna albastră printre palmieri.

sub clar de lună argintie splendidă
ascund printre corali amintiri de ieri
printre valuri de spumă o steluţă silfidă
îmi atinge trupul cu calde mângâieri.

ascult nisipul magic pe a mării firidă
în laguna albastră printre palmieri.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ţărm în ţărm

[rafale]

Din ţărm în ţărm,
Intenţii meschine;
Trenul demult a plecat-
Prin câte-o fereastră,
Mai poţi vedea orizontul.

Blazoane pierdute-n
Vinul de cucută-
Pe ale mării piedestale,
Bufniţa albă
Ţipă.

Vis de triton,
Sub pleoape ard mocnit
Jelaniile-
În urma,
Fum de ţigară...

2

Pe-al ghiduşiilor albastru cântec,
Vântul
Deschide-n evantai
Culorile unor plimbări
Pe malul mării.

Urzite cu fire de lumină,
Aripi de fluturi
Aţâţă vântul,
Prin doruri
Juvenile.

Şi-n cântul
Lirelor de -opal,
Dezlănţuite porniri
Vor năpădi copacii
Neînfloriţi.

Ca o rugăciune
Pentru iertare,
Ca un imn
Închinat
Prieteniei.

3

Prinţi pitiţi
În pagini de carte-
Blocate-s discuţiile cu Alexa;
Dezorientarea,
Mai ceva decât sida...

Alunecări prin
Rupturi de logică elementară;
Între apus si răsărit,
Numai
Gustul de pizza.

Nimeni în cameră,
Freziile-ncremenite-n
Propriul parfum.
O carte lăsată pe masă
Îmi aminteşte de mine.

Pereţi de sticlă,
Amprentele vocale
Amplifică tăcerea.
Ca o treaptă de urcat,
Un nou naufragiu.

poezie de Anişoara Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Primăvara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până îşi pierd
Speranţa.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Şi mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Şi mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna înainte de ivirea zorilor este întuneric.

citat din Thomas Fuller
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător clandestin

M-am furişat în iarna aceea ploioasă pe scara de bord,
Noaptea târziu, pe-o beznă neagră ca păcatul;
Se auzeau doar sâsâiturile stropilor de ploaie şi parâmelor,
Care ţineau nava legată de colţii babalelor, oftatul.

A părăsit portul înainte de ivirea zorilor, iar seara
M-a găsit îngheţat sub velele de rezervă pe coverta pustie.
Mă temeam că, odată descoperit, mă vor arunca-n mare –
Corabia tremura toată şi plonja-n valuri până la copastie.

Apoi, m-am strecurat afară. Îmbarcam apă-n bordul de sub vânt.
În prova, o goeletă se-ndrepta iute spre ţărm, nerăbdătoare;
Delfinii săreau în jurul ei făcând fel de fel de gimbuşlucuri,
Iar stelele coborau de pe cer s-atingă verga arborelui cel mare.

"De trei ori ura!" au strigat, li se-auzeau vocile sonore –
Şi, deodată,-au răsunat bătăi de clopot iuţi şi persistente;
Apoi muzica s-a stins, amestecându-se cu zgomotele mării,
Iar ea a dispărut în aplauzele hulei de fund luminescente.

Atunci s-a trezit în mine-un sentiment necunoscut...
De uimire-am înlemnit. De parcă marea şi valul călător
Sau velele rândunică, zburând în vântul nopţii,
Mă-nvăluiau în magia unui vis straniu şi fermecător.

Vârfurile catargelor dansau. Carul Mare,-n lumina nordului,
Atârna diamante scumpe pe nişte vele alb-spectrale.
Apele-ntunecate fremătau, iar cliperul respira adânc,
Mângâind oceanul cu carena, tremurând de încântare;

Asta s-a întâmplat demult – prima mea noapte pe mare –
Acum, bătrân, zilele mele de navigaţie-s sub bolta altui cer.
Iar eu aştept aici zi de zi, aştept cu răbdare
Până vor străluci iarăşi deasupra capului meu velele gabier.

Va fi, ştiu bine,-un debarcader acolo unde mă voi duce,
Va fi şi-o scară de bord acolo anume pentru cei ca mine;
Vor fi acolo, aşteptându-mă, nişte pacheboturi înalte;
Vor fi multe nave pe marea eternă – zvelte ca nişte balerine!

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitul mă culesese din lumea de jos. Ţinându-mă între faldurii lui, dansa, iar părul lui despletit îmi acoperea ochii, faţa şi întregul trup. Totul se amesteca, ce e înainte şi ce e înapoi, estul şi vestul, aproapele şi departele sunt totuna. Închisoarea mea s-a sfărâmat. M-am eliberat de ruşine, de teamă şi de corsetul relaţiilor sociale. Numai iubirea, necucerită de timp, arde ca o stea polară în colţul întinderii nemărginite. Ea mă conduce, ea mă va îndruma peste ocean.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul

atingi uşor
a mea chemare
cu un sărut
acuns în valurile mării
în lacrima primului cuvânt ce a răsărit în noi
eram un ţărm uscat de mare
eram o pagină smulsă de vânt
în albastru înfinit al unui gând
femeie, sunt aripă frântă
îţi caut versul pe ţărmuri de zare
te chem să te cuprind
să-ţi spun în astă noapte
o şoaptă de iubire
să te dezmierd cu o vorbă de alint
între noi e trăire, visare
iubita mea, născută într-o zare
pe corzi line de vioară
în adierea dorului şi lacrima gândului
e marea învolburată
şi vântul lacrima o poartă
de zbor nebun, de zbucium trecător
pe ţărm aşteaptă un om
timpuri curg, se scurg
e stâncă, e dor
valuri se sparg şi stânca ascultă-ascultă
femeie, dă-mi aripi să zbor spre infinit
să-ţi mângâi trupul cu chemări
să te dezvelesc încet-încet de întrebări
să te învesc cu roua zorilor în zori
să te iubesc aşa cum ştiu
cu patimă şi dor
pe ţărm de mare
tu eşti trăire şi visare
iubita mea născută dintr-un stop de mare
de ce mi-e dor de tine
tu dulcea mea femeie
parfum suav de orhidee
te-ai desfăcut în noapte
când stropi de ploaie se scurgeau pe trup
şi te-am chemat în gândurile pure
să-mii fii regină
în pasul pur în doi spre nemurire
sunt arcă ce taina lumii o poartă
să risipesc cu un sărut
distanţa ce ne poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În valurile mării

În valurile mării
Soarele înoată,
Cu fiecare rază
Înaintând în soartă.

Tu te învoieşti
Cu sufletul la gură
Clepsidrei de nisip,
Ce umbrele ne fură,

Să zâmbeşti la lună
Când te alint sub stele.
Ne topim de-a valma
În scoici fără de vele.

Marea ne mângâie,
Ecoul ne-nconjoară,
Umbra prinde aripi
Şi printre valuri zboară.

Cerul se supune,
Îngerii s-arată
Când valurile urlă
În sânii tăi de fată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobor la malul mării

Dimineaţa cobor la malul mării
unde, după un anumit orar, valurile
se rostogolesc spre ţărm sau spre larg.
Spun, oh, sunt atât de nefericită,
ce trebuie –
ce-ar trebui să fac? Iar marea-mi răspunde
cu glasul ei fermecător:
Iartă-mă, am mulţime de treburi de făcut.

poezie de Mary Oliver din O mie de dimineţi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă o femeie apreciază mult aurul, preferatul ei rămâne argintul. Argintul oglinzii.

aforism de Cornel Stelian Popa (26 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec domol

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Negre,
unde albatroşi nu zboară,
unde luntriile-au frunze,
unde melcu'-n spate cară
două-trei idei obtuze.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Moarte,
unde dalta-n piatră ară,
unde peştii-au solzi de foc,
unde-i zi şi nu e seară
în al păsărilor cioc.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul Mării Roşii,
unde singura povară
fie punctul cardinal,
unde să culeg o pară
din scheletul de coral.

mă îndepărtez de vară,
ca de ţărmul unei Mări,
unde pică din cer ceară,
unde vreascuri înverzesc,
unde sub o lună clară,
fiară, să te îmblânzesc!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscript

Dintr-un om pot fi ucise numai cuvintele ştiute de el,

Dintr-o piatră nu se poate ucide nimic,

Dintr-un cais numai câteva caise.

Luptătorule, îţi zic, dintr-un om nu pot fi ucise decât cuvintele ştiute de el!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai gândul

Nu mă tem de ce n-a fost
Nici de ce nu vine când o chem.
Pentru că dacă ar fi nu i-ar trebui îndemn.
Ar veni şi am mai fi odată şi ce bine ne-am simţi.
Şi ce fluture ieşit din vierme ar dansa cu moartea
În jurul lămpii la bucătărie.
Unde se gândesc tratatele astăzi scripte moarte
Cât păstruga din chiuvetă se mai zbătea vie.
Peştele de aur a-nghiţit argintul.
Florile pământul l-au dat înapoi.
Şi urmăm acum la rând şi noi.
Ce vrem dară noi? Doară gândul!

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sufletele mari viaţa bate ca valurile în stâncă, şi cei mai mulţi înţeleg din ele numai nisipul ce cade.

aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice femeie se crede o Venus ieşită din spuma mării.

aforism de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Frumuseţe (2004)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul femeii

Tu femeie
ce eşti cântec
în bătaia vântului
cu ochii verzi turcoaz
ca marea
în golful muntelui
veseli ca cerul senin
trişti ca tăcerea,
eşti ca o picătură
de rouă prelinsă
la ivirea zorilor
în văpaia vântului
ce arzi
renaşti
şi te stingi
ca o floare
în timpul ei de zi,
mâinile tale
sunt ca un leagăn
pentru copii
şi rugăciune
pentru bucurii
sau tristeţi
ce-ţi mângâie
corpul şi faţa
ca un minunat
izvor de viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (14 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna pe cărări
paşii trecătorului-
foşnet de frunze.
*
O lună plină-
peste vârful brazilor
argintul toamnei.
*
Lună crescândă-
înghiţită de apus
ultima rază.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte

Pe lună, cînd ne scapără-n argintul nopţii
pocalele de vin ca nişte ochi de fiară,
cu un surîs ameţitor tu-mi răscoleşti
tot furnicarul de porniri,
cari nu-şi mai afli' apoi odihna.

Sub ocrotirea limpede a zării
biruitoare mă priveşti
şi-n ochii mei te oglindeşti
strălucitoare, mîndră şi păgînă.

Iar eu încet, nespus de încet
pleoapele-mi închid,
îmbrăţişînd cu ele tainic
icoana ta din ochii mei,
surîsul tău, iubirea şi lumina ta -
pe lună, cînd ne scapără-n argintul nopţii
pocalele de vin ca nişte ochi de fiară.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!