Poveste de iarnă

Cine a spus că cerul e posac?
Un fulg, acolo, ce e, te-nfioară?
Nu-i spune lui poveşti că eşti sărac,
Că lemne n-ai, doar nu-i întâia oară.
Şi ce-i mai sănătos ca statu-n ger?
Te naşti din nou, nimic nu te mai doare;
E zidul spart? Te poţi uita la cer!
Ferice fii, nu poate fiecare!...

Bătea la uşi Crăciunul timpuriu
(În sănii cu bărboşi purceşi din mituri,)
Dar n-ajungea – în visul lor târziu -
Sărmanelor "fetiţe cu chibrituri"...
În zgomot sec se deschideau obloane;
Ţâşneau în stradă mii de licurici...
- "Ce faci, mon cher?... Ai să răceşti cucoane!"
- "E-atât de cald că mă sufoc aici..."

În tremur scurt o ultimă suflare
Pierea sub ceru-nzăpezit de nori:
- "A mai murit un... hoţ de buzunare..."
- "Să bem, mon cher, că iată bate-n zori"...
Cine a spus că cerul e posac?
Păi ce să fac, eu te-am făcut sărac?...

Se-nvălurea în alb întreaga urbă
Trasând pe zare o tristeţe curbă.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi eu

Ce fac? Mă sufoc.
De ce? Că nu-i lângă mine.
Cum aşa? Fără noroc.
Cine? Cineva ca tine.

Ce o să fac? Voi mai încerca odată.
De ce? Să fiu bine auzit.
Cum aşa? O melodie uşor-cântată.
Cui? Unui suflet rătăcit.

...

Ce am făcut? Îţi voi spune mai târziu.
De ce? Încă aştept.
Cum aşa? Îţi voi spune mai târziu.
Când? Când îmi va bate inima-n piept.

...

Ce fac? Îţi răspund ultima dată.
De ce? Că am ce îmi doresc.
Cum aşa? Am convins-o că nu-i uitată.
Pe cine? Pe fata ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nasul lui Moş Crăciun

Crăciunul nu-i o amintire
dovadă este iată Moşul
pe-afară ninge în neştire
şi plin de stele pare coşul

Dovadă totuşi este Moşul
Crăciunul nu-i o sărbătoare
a treia oară va cânta cocoşul
să-l auzim pe cine doare

Crăciunul nu-i o sărbătoare
pe-afară ninge în neştire
zăpada ce mânca-va oare
Crăciunul nu-i o amintire

Dovada este totuşi Moşul
şi nasul tău copile roşu

poezie de Costel Zăgan (18 decembrie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lămureşte-te cu prietenul tău: poate că n-a făcut nimic, dar, dacă a făcut ceva, nu va mai face. Lămureşte-te cu aproapele tău: poate că n-a spus nimic şi, dacă totuşi a spus ceva, nu va începe din nou. Lămureşte-te cu prietenul tău: vorba de rău nu-i rară, dar nu da crezare la tot ce se spune. E câte unul care-o scrânteşte, dar nu cu dinadinsul: cine n-a greşit vreodată cu vorba? Lămureşte-te cu aproapele tău înainte de a ameninţa şi fă-i loc legii Celui-Preaînalt.

Isus Sirah în Ecclesiasticul, 19:13-17, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea sărac

Am zis iubitei mele: "Vino
La câmp s-auzi un pitpalac".
Ea: "Da, îmi place pitpalacul...
Dar nu merg: tu... eşti prea sărac."

Plimbându-mă-n singurătate,
O odă gloriei eu fac:
Dar gloria se depărtează.
"De ce fugi?" zic.
- "Eşti prea sărac."

Mă duc atunci la masa verde,
Să-ncerc norocul- poate fac
O lovitură... Dar norocul
"Pleacă, îmi zice; eşti sărac!"

Mă duc acasă melancolic,
Stau trist, visând într-un cerdac,
Şi piţigoiul din grădină
Îmi flueră: "Eşti prea sărac!"

Mă duc la editor c-o carte
E iarnă, frig - voi să mă-mbrac;
Dar editorul mă respinge:
"Nu te-editez; eşti prea sărac!"

Atunci, voii de disperare
Să mă atârn de un copac,
Dar craca fuse prea subţire,
Mi-a zis trosnind: "Eşti prea sărac!"

Îmi place către primavară
Să mănânc ochiuri cu spanac.
- Şi nici spanac, nici ochiuri semple
Nu pot să gust... sunt prea sărac!

În post simţesc, pe la Teatru,
Dureri de inimă. Ce fac?
Nu pot să intru und' se iese,
Roşind îmi zic: "Sunt prea sărac!"

Atunci, o constipaţiune;
Ah! doctore, ce să mă fac?
"Siminichie".
"Nu se poate".
"De ce?"
"De ce? Sunt prea sărac!"

Mă duc la revoluţiune
Şi caut leac, şi poc! şi pac!
"Ce cauţi aici?" strigă bandiţii.
Sunt dizident!
"Esti prea sărac!"

Am vrut să-mi fac şi eu pomană
C-un cerşetor, c-un biet ciuntac,
Dar el râzând, mi-a zis: "Te lauzi!
S-o văz, n-o crez... Eşti prea sărac!"

Adesea o revoltă-mi vine
Că nu sunt nici turc, nici turlac
Aş vrea să stric, să sparg la geamuri,
Dar mă opresc... Sunt prea sărac.

Nu! orişice să fac, văz bine
Că pentru mine-i tot un drac!
În mediul social de astăzi
Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.

Ori încotro d-acu m-oi duce,
Nu pot cu soarta să mă-mpac,
Mi-e vecinică duşmană - vecinic
Îmi spune: "Piei! eşti prea sărac!"

Sărac! da! nu e loc în lume
Pentr-un sărac! dar... ce să fac?
Să mor!... dar un revolver costă...
Chiar pentru moarte, prea sărac...

Dar mor, în fine, şi groparul
Îmi ia cadavrul şi, posac,
Şopteşte printre dinţi în silă:
"După ce-i greu... e şi sărac!"

Am reînviat apoi, şi iarăşi
Ca mai-nainte strofe fac...
Un critic fără milă-mi spune:
"Ai început iar prea sărac!"

Şi nu ştiu cum să aflu-acuma
L-aceste strofe un capac...
Aş vrea o inspiraţiune,
Nu pot sfârşi... sunt prea sărac!

Alerg atuncea pentru rimă
La Dicţionarul lui Cihac...
Vai! nici acolo nu se află,
Şi bietul Cihac e sărac!

De ce nu vrei tu, soartă sumbră,
Zâmbind, să nu mai fiu sărac?
Cum aş dormi acum la umbră
Cu burta-n sus într-un hamac!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din Fabule, satire, parodii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, nu, nu, dragul meu! Doar îl confuzi pe "Cine eşti tu" cu "Ce faci tu". Dar fie că faci, fie că nu faci, tu eşti, nu-i aşa? Aşadar ceea ce faci tu, ce crezi tu, ştii tu, poţi tu, simţi tu, doreşti tu, creezi tu, practici tu, şi aşa mai departe, nu are absolut nici o legătură cu cine eşti tu. Tu ca să faci trebuie să fii, aşadar află mai întâi ce este acest fapt de "A-FI". EL şi numai el este singura legătură cu cine eşti tu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine

Cine sunt eu?
Cine eşti tu?
Un da sau un nu.

Cine e el?
Cine e ea?
Un nu sau un da.

Cine e bun
Sau cine e rău?
Diavolul sau Dumnezeu.

Cine e rob
Şi cine e împărat?
Cel sărac sau cel bogat.

Ce întrebare stupidă
Mi-am pus,
O întrebare veşnic fără răspuns.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de zidul alb

Dincolo de zidul alb e soarele
Tolănit pe lanuri verzi şi pe copaci.
– Smulge-i sufletului aripele,
Tu, cel mai sărac dintre săraci.

Dincolo de zidul alb e visul
Căutat pe cărărui întortocheate.
– Hai, îngroapă-ţi liniştit ucisul
Dor în inima ce încă bate.

Dincolo de zidul alb sunt mări,
Clopote, păduri, ereţi şi vrăbii.
– Ochii tăi trudiţi şi fără zări
Taie întunericul ca două săbii.

Dincolo de zidul alb e viaţa
În care niciun fir de iarbă nu-i stingher.
– Tu, captiv, aşteaptă-ţi dimineaţa
Şi o să te urci pe scări de nori la cer.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie în verde şi roz

sigur că te iubesc, te port în memorie
ne leagă-aceiaşi limbă, acelaşi popor
în lumea mea românii sunt fraţi de istorie
uniţi ca o pădure scăpată de topor.

avem aceiaşi soartă cu poveri pe umeri
cărăm moartea în spate ca un rucsac
plin cu pietre mari, n-ai cum să numeri
momente de tristeţe cu sufletul posac.

între cuvinte alese te-am întâlnit
literele iubirii pluteau în cerneală
să fii sănătos, să fii fericit
gustind lumina zilei magistrală.

mă bucur de succes alături de ţine
cerul ninge linişti, ore diamantine.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti sărac...

Eşti sărac... că nu iubeşti.
Aproapele nu-l ajuţi,
Îţi place doar să bârfeşti
Sau mai grav, insulţi.

Eşti sărac... chiar de munceşti,
Arunci în jur doar ură
Din loc nu te urneşti
Şi-ţi ies doar răutăţi pe gură.

Eşti sărac... c-un suflet negru
Şi aşa vei fi mereu
Nu eşti deloc integru,
Să te schimbi, e greu.

Banii n-ajută cu nimic,
Tot sărac te numeşti.
Nici măcar un pic
Dacă om nu eşti...

Bine umbli îmbrăcat,
Dar gol în realitate.
Şi nu l-ai respectat
Pe-al tău frate.

Ce-ar fi într-o dimineaţă,
În oglindă, caracterul să-l zăreşti.
În loc de frumoasa faţă,
Îţi mai vine să zâmbeşti?

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 aprilie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea sărac

Am zis iubitei mele: "Vino
La câmp, s-auzi un pitpalac".
Ea: "Da, îmi place pitpalacul...
Dar nu merg: tu... eşti prea sărac".

Plimbându-mă-n singurătate,
O odă gloriei eu fac:
Dar gloria se depărtează
"De ce fugi?" zic. — "Eşti prea sărac!"

Mă duc atunci la masa verde,
Să-ncerc norocul — poate fac
O lovitură... Dar norocul
"Pleacă, îmi zice; eşti sărac!"

Mă duc acasă melancolic.
Stau trist, visând într-un ceardac,
Şi piţigoiul din grădină
Îmi fluieră: "Eşti prea sărac!"

Mă duc la editor c-o carte.
E iarnă, frig — voi să mă-mbrac;
Dar editorul mă respinge:
"Nu te-editez; eşti prea sărac!"

Atunci, voii de disperare
Să mă atârn de un copac,
Dar craca fuse prea subţire,
Mi-a zis trosnind: "Eşti prea sărac!"

A! sărăcie! Monstru palid,
Când oare am să-ţi viu de hac?
Şi sărăcia îmi rânjeşte
Sardonică: "Eşti prea sărac!"

Îmi place către primăvară
Să mănânc ochiuri cu spanac.
— Şi nici spanac, nici ochiuri simple
Nu pot să gust... sunt prea sărac!

În post simţesc, pe la Teatru,
Dureri de inimă. Ce fac?
Nu pot să intru und-se iese,
Roşind îmi zic: "Sunt prea sărac!"

Atunci — o constipaţiune:
Ah! doftore, ce să mă fac?
"Siminichie".
"Nu se poate.
"De ce?"
"De ce? Sunt prea sărac".

Mă duc la revoluţiune
Şi caut leac, şi poc! şi pac!
"Ce caţi aci?" strigă bandiţii.
"Sunt dizident!"
"Eşti prea sărac!"

Am vrut să-mi fac şi eu pomană
C-un cerşetor, c-un biet ciuntac,
Dar el, râzând, mi-a zis: "Te lauzi!
S-o văz, n-o crez... Eşti prea sărac!"

Adesea o revoltă-mi vine
Că nu sunt nici turc, nici turlac,
Aş vrea să stric, să sparg la geamuri,
Dar mă opresc... Sunt prea sărac.

Nu! Orşice să fac, văz bine
Că pentru mine-i tot un drac!
În mediul social de astăzi
Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.

Oriîncotro d-acu m-oi duce,
Nu pot cu soarta să mă-mpac;
Mi-e veşinică duşmană — veşinic
Îmi spune: "Piei! Eşti prea sărac!"

Sărac! Da! Nu e loc în lume
Pentru-un sărac! dar... ce să fac?
Să mor!... Dar un revolver costă...
Chiar pentru moarte, prea sărac...

Dar mor în fine şi groparul
Îmi ia cadavrul şi, posac.
Şopteşte între dinţi în silă:
"După ce-i greu... e şi sărac!"

Am renviat apoi, şi iarăşi
Ca mai-nainte strofe fac...
1 Ameţit de băutură, cherchelit; zăpăcit, năuc.
Un critic fără milă-mi spune:
"Ai început iar prea sărac!"

Şi nu ştiu cum să aflu-acuma
L-aceste strofe un capac...
Aş vrea o inspiraţiune,
Nu pot sfârşi... sunt prea sărac!

Alerg atunce pentru rimă
La Dicţionarul lui Cihac...
Vai! Nici acolo nu se află,
Şi bietul Cihac e sărac!

De ce nu vrei tu, soartă sumbră,
Zâmbind, să nu mai fiu sărac?
Cum aş dormi acum la umbră
Cu burta-n sus într-un hamac!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint...

Îmi place creierul... pane
Cu fosforu-i, ce aprinde un chibrit.
E diferenţa de la geniu, la smintit;
Căci dacă el nu e... nu e nimic.

Îl venerăm cu toţii... "alimentul",
Ce ne menţine, treaz şi productiv,
Ce ne separă bunul, de nociv;
Şi-n reuşite este... instrumentul!

E gelatină pură, de-energie,
Ce-şi schimbă fire în metamorfoză...
Cu ea, creezi mii de poeme, proză;
Îţi-asigură, de-ţi meriţi... efigie!

Tot lui, i se mai spune minte,
Căci adevăr separă, de minciună...
Îţi spune, de alegerea e bună,
Şi lucruri ce le faci; de sunt păcat, sau... sfinte.

Cu el e cert, că poţi să faci un ban...
Îţi spune, start, şi unde să opreşti,
Să nu fi prost, dar nici să nu jigneşti;
Te învaţă să fi drept, sau nu... să fii infam.

El te ridică, sau te pune jos.
Din ochi te învaţă, dacă să clipeşti,
Ca să câştigi ceva, de şmecher eşti;
Să ştii, cum să profiţi, să ai folos.

Cu el te-ajuţi, din mâini cu stil să dai...
Să baţi în ritm, sau să loveşti mai tare...
Să dai plăceri, sau să-ţi păzeşti onoare;
Să furi, de eşti un hoţ... dacă nu ai.

Tot el te-ajută, avantaj să scoţi
Din clinciuri, sau... neprevăzut...
Dintr-un nimic, devii un cunoscut;
Din neajuns, ajungi şi tu, să poţi.

El e cel ce discerne, tot ce vezi;
De-i adevăr, în multul de minciună...
Să nu confunzi, ce-i pe Pământ, cu Lună,
Să afli, dacă trebuie să crezi.

Cu el te naşti, dar zero-i la început.
De nu îi dai exemple, cum să facă
Te lasă baltă; n-o să ai răsplată...
Rămâne nul, cum meciul... ne bătut.

Nimic nu face, dacă nu-i impuls.
Îţi aparţine, să ţi-l creşti treptat...
Să ţi-l educi-în colos nemăsurat;
Să-ţi dea mister, să fii, de nepătruns...

Te învaţă, dacă vrei, cum să conduci.
Îţi poate pune lumea la picioare...
Nu se consumă; imun la ce te doare,
El pe naivi, ţi-arată cum să-i duci.

Dar ştie şi conducere leală,
Dar tot cu scop; să-ţi fie ţie bine.
Căci n-are, niciun gând, pentru oricine...
La el, nu-i diferenţă; sănătos, sau boală.

E partea machivelică din tine...
Aceea, ce n-arată cine eşti.
Te învaţă să câştigi, spunând poveşti;
La alţii, să faci rău... şi ţie bine!

Concluzia-i că, dacă nu-i... nimic nu e!
El face diferenţa, dintre-un tâmp, sau geniu...
Să-l studiezi, îţi trebuie un mileniu;
De aceea îmi place, creierul... pane.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binefacerea

"Nu daţi uitării binefacerea"
Evrei 13:16

Binefaceri nu opri
Celui care îi va lipsii
Nu zi du-te vino mâine
Când astăzi poţi face bine.

Cine bine urmăreşte
Binele iarăşi primeşte
Iar la cel care îi dă
Binecuvântarea-i stă.

De vrăşmaşu-i flămânzit
Oferă-i tu bun primit
Nu-l trata ca pe un câine
Dă-i ca să mănânce pâine.

Dacă setea dă să-l ea
Dă-i tu apă ca să bea
Aşa el se dă bătut
Regretând ce a făcut.

Binefacerea, ca lună
Când e plină este bună
Luna plină-i luminoasă
Binefacerea aşa-i frumoasă.

Cel mai mare rău la tine
Este rău când nu faci bine
Fă bine de prima oară
Nu aştepta să ţi-l ceară.

Soare n-aşteaptă rugat
Când lumina îi e de dat
Fă ca soarele tu fiinţă
Să nu spui că n-ai putinţă.

Binele primit în minte-l ţine
Uită-l cel făcut de tine
Fă bine, mila iubeşte
S-atunci ai parte de aceste.

Omule aşa te pune
Cel dintâi în fapte bune
Din puţin de vezi lipsit
Dă şi fă-l cât mai grăbit.

Nimeni sărac nu-i aşa
Bine să nu poată da
Nu-i de ajuns rău să nu faci
Fă mult bine ca să placi.

Ajută, oameni iubeşte
Binele atunci sporeşte
Binele ce-l faci se ştie
El şi pe nisip se scrie.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

vas cubic din lut (poem andante)

nelocul, starea ce-am atins cu mâinile
cu tălpile, cu încordarea
amestec metafizic, materialist şi metarealist
din el
cub
unde coruri liniare, nori metalici şi unghii
multe unghii
atâtul este aici

a învins cine
ultima licitaţie unde făceam piesă
vas din lut
vas adult pus încă nu ştiu de cine la vânzare

n-am spus nimic, am nori în gură
şi unghii
vocile se aud din buricele degetelor
starea aceasta mă şlefuieşte, nu ştie
din lut chiar şi cubic nu ies decât
pulberi
a învins cine

voiam, când ştiam să vreau
doar
iubire, de aproape, verosimilă
necântată
nepoezită
pură
închisă în vasul cubic, să o revărs în aer
n-am spus nimic… cioburi din voci
din nori, din unghii

nu ştiu ce şi unde se află cine
când şi mai ales capătul
nelocului

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai spus odată...

- Mi-ai spus odată că iubirea,
Mă va găsi când nu m-aştept,
Azi, de mi-ai vedea privirea,
Ai şti că vorbit-ai drept...

Mi-ai spus că roata se-ntoarce,
Ţi-am răspuns: Vorbeşti prostii!",
Astăzi durerea mă stoarce,
Pic cu pic, zi după zi...

Şi-ai avut mare dreptate!
Viaţa-ţi dă ce-ai dăruit,
M-am îndrăgostit şi toate,
Păcatele le-am plătit...

Astăzi am în partea stângă,
Rana, pe care, cândva,
Ţi-am făcut-o eu, nătângă,
Neştiind ce-i dragostea...

Şi doare! Of, tare doare,
Lacrima-mi urlă pe-obraz,
Mă-ntreb, cum ai putut oare,
Să înduri aşa necaz?

Să mă laşi să plec în pace,
Fără-o clipă să-ţi răzbuni,
Sternul trist şi plin de ace?
- Căci cei ce iubesc sunt buni.

-Da, dar cum ai făcut faţă,
Acestor dureri atroce?
Dacă poţi, te rog, mă-nvaţă,
Vor sufletul să-mi sufoce...

- Nu, uitarea nu se-nvaţă,
Nu-i o lecţie... o formulă,
Nu-i niciun şir lung de aţă,
Îl rupi şi iubirea-i nulă...

Uitarea? Nerealistă...
Nu poţi uita ce-ai iubit,
Cât amintirea există...
Doar că... te-ai obişnuit.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai spus că...

Mi-ai spus că treci diseară pe la mine
Şi nu-nţeleg de ce mă amăgeşti;
Ţi-am cerut doar un pic din clipele infime
Ce poţi să-mprăştii din surplus ce risipeşti.

Mi-ai spus că nu mai eu sunt, unic,
Când stai să-ţi mângâi catifeaua-ţi, cu asperitate,
Din ce-am muncit pe brânci, cu mintea sputnic
În carnea miocardului... ce timpu-mi bate.

Mi-ai spus că te-am umplut, eu, de iubire
Din zile, nopţi în ore cu secunde
Ce n-au trecut, că-ţi sunt o pururi împlinire
Ce-o plimbi în gând, n-o regăsind oriunde.

Mi-ai spus că, totuşi, dragoste oboseşte
Tot alergând-o tur ca-ntr-o ştafetă
Cu dus-întors... Şi nu se dăruieşte,
Lăsând doar dâră de parfum ca o cometă.

Mi-ai spus că treci diseară pe la mine
Cu trup şi suflet cast ca de fecioară,
Căzând ca picătura ploii care vine
Din basmul voalului de nori... ce timpul zboară.

Mi-ai spus că numai tu ştii ce-i iubirea;
Ce nu-i o dragoste din caldul de cearceaf,
Oricât de dalb îl minţi cu primenirea...
Şi cu petale presărându-l în perdaf.

Mi-ai spus că tinereţea se perimă
Mai mult decât o carte nouă, de eseu,
Ce nu-i citită doar de frică sau de vină
Să n-o-nvechim... Cum coniacul la antreu.

Mi-ai spus că mi te dai numai o dată,
Ce-ar face parte de-un blestem definitiv
De-o viaţă... ce te-ar face-o desfrânată,
Ca şi când tot e doar un "nu"... afirmativ.

Mi-ai spus că treci diseară pe la mine
Şi tremur tot de frica ne-mplinirii,
De repetiţii-n gând, la buze de rubine...
Se-aude-un pas!? E dansul săvârşirii!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (Dedicată muzei inspiratoare Dudu Kalinderu)

Ochii tăi vioi de drac capul sec şi prost mi-l fac;
când nu-i văd, le-aş spune multe, când îi văd mă uit şi tac.
I-am văzut privind spre mine, m-am făcut roş ca un rac
când am privit spre altul, am fost trist şi-am fost posac.
Sunt bogat, ştiu carte multă, dar, cu banii, ce-o să fac?
Fără ochii tăi, măi Dudu, sunt şi prost, sunt şi sărac!

madrigal de Tudor Muşatescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia şi nevasta

I – EXPLICAŢIA

"Credeai că le ştim pe toate," a spus ea," dar nu-i aşa.
Noi spunem tot ce putem spune, mai multe nu;
Dar nici să te pierzi n-o să te las, fiindcă tu
Încă mă iubeşti. Înfruntându-ne azi soarta,
Noi vom afla-n tristeţe, cât de curând,
Preţul pe care Iubirea va hotărî să îl plătim:
Noaptea e sfârşitul fiecărei zile, cum bine ştim,
Iar tăcerea, sfârşitul fiecărui cânt.

Îmi ceri să vin cu încă o dovadă c-aş avea dreptate,
Dar eu nu pot spune decât ceea ce-nţeleg şi ştiu;
Tu vrei o minciună care să facă zi din noapte,
Însă eu doar adevărul pot mărturisi. Partea proastă:

Dumnezeu nu m-a făcut numai ca să-ţi fiu nevastă.
Iar asta, iată,-o spun!... Deşi, poate, cam târziu!"

II – ANIVERSAREA

"Spune-mi adevărul, oricare-ar fi, oricui i-ar aparţine,
Ai crezut că ştim, dar trebuie să lămureşti acum
Tot ce ţi-a scăpat, eşti chemat să-mi spui ce şi cum,
Tu eşti bărbatul, te-ai căsătorit cu mine.
Merită oare să vezi în seri ca asta, dincolo de mareea
Ceţii, mai multă căsătorie-n visul sărutului de altădată
Decât într-o mie de ani din viaţa care ne-a fost dată?
Pasiunea a închis deja uşa. Mândria păstrează cheia.

Orice am spus sau am lăsat nespus, reclamă.
Ce-am făcut sau n-am făcut, tu spune-mi, chiar dacă doare.
Spune-mi adevărul... Îţi este teamă?
Crezi că Iubirea s-a hrănit cu minciuni întotdeauna,
De vreme ce foamea-n ochii ei îşi are văgăuna?
Îmi ceri să pretind că lumina lunii palide e soare?

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus...

Ţi-am spus mereu, melodios,
Că tu eşti cea mai cea din sat,
Că-ntreci cu zâmbetu-ţi frumos
Ceata de îngeri din înalt.

Ţi-am spus şi crede-mă că-ţi spun,
Floare mirifică din vis,
Că-s sănătos, nu sunt nebun,
Iubindu-te poeme-am scris.

Dacă-ţi recit, dacă-ţi zâmbesc,
Dacă doresc şi¬-ţi fac ocheade,
Să te cuprind, să te iubesc,
Viaţa ni-i fără păcate.

Mereu ţi-am spus, melodios,
Că tu eşti stea din cerul meu,
Poate din coasta mea eşti os
Pictat de bunul Dumnezeu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie

- Ce faci?... De când nu te-am văzut,
eşti mai frumoasă ca oricând!?...
- Hai las-o moartă, te-am crezut
la început... când mă făceai, crezând!

- Dar nu-i adevărat! Te-am vrut mereu,
mai mult decât acum! Am remarcat
că fără tine, totu-mi este greu!...
- Termină, mi-ai mai spus, ai încercat...

- Ce gaj să-ţi dau, ca să mă crezi, acum
când nu mai ştiu de mine, de nu eşti?
Alerg pe străzi, mă port ca un nebun!?!...
- Te ştiu, e vechiul truc... când mă pofteşti!

- Şi dacă îţi promit etern, iubirea?...
- Hmm... parcă nu ai mai făcut-o?!
- Nu, pe atunci nu o ştiam; că fericirea
are un singur nume... şi-am avut-o!

... - E prea târziu şi am venit aici
să-ţi spun, că e-n zadar, totul s-a dus!
Putem rămâne, dacă vrei, amici...
E-un altul care suflet mi-a răpus!...

"... Mi-a fugit inima din piept, s-a rupt,
mă doare brusc în creştet, nu mai văd;
venisem, sigur, să refac un început...
E prima dată-n viaţă, când cunosc prăpăd!!!..."

- Şi n-ai ruşine sau nici milă, cel puţin,
să-mi spui că eşti cu altul, că mă-nşeli?
- Nu, sunt decisă; viaţa nu-i un chin,
aşa cum am crezut, din linguşeli...

... - Şi deci îţi spun adio, eu te las!
Te rog să nu mă cauţi, oricum plec!...
"... Rămân buimac, în cafeneaua "La taifas"...
Am pieptul un ocean de lacrimi, mă înec.

Mă scol cu greu, mă uit năuc pe stradă,
-sunt beat, fără să beau şi tremur tot-
nu mai am niciun mâine, viaţa mi-e întreagă!...
Am terminat-o, de-azi sunt Emo, nu mai pot!"

... Destin, mi-a programat sfârşit, printr-un complot!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!