În adolescenţă aveam tâmpitul obicei de a vorbi în citate, fapt pentru care aveam o faimă cam tristă în liceul Cantemir. Colegii mei se cărau la şcoală cu magnetofoane de zece kile, puneau muzică şi dansau în ora de franceză... Garsonelul, profesorul nostru ţăcănit, le aduna pe fete-n jurul lui şi le spunea cum se zice la toate porcăriile în franţuzeşte... Vreo doi răsfoiau reviste porno suedeze în fundul clasei... Numai eu, care trăiam doar în lumea cărţilor, mă apucam şi trânteam pe tablă vreun citat din Camus sau din T. S. Eliot care se potrivea ca nuca-n perete cu atmosfera de dezmăţ din clasa noastră prăfuită şi dărăpănată. La vederea lui, tipele care stăteau picior peste picior pe catedră, de li se vedeau pulpele până sus sub poala sumeasă a sarafanului, nici măcar nu se mai osteneau să se strâmbe sau să pufnească dispreţuitor. Se obişnuiseră. Acum se uitau prin mine de parcă nici n-aş fi fost, şi aşa am trecut liceul: un ciudat în uniformă destrămată, care scrie texte de neînţeles pe tablă sau vorbeşte cu castanii pe marginea gropii de sărituri în lungime.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi eu

1. Am fost şi eu copil, ce-i drept.
Aveam şi eu, prieteni strânşi la piept.
Aveam şi eu, vise mari de împlinit.
Aveam şi eu, un timp de neoprit.

2. Aveam şi eu, o fată pentru care să compun.
Aveam şi eu, persoane pe care să le sun.
Aveam şi eu, experienţe de iubire.
Aveam şi eu, ceva legat de tine.

3. Aveam şi eu... dar nu aveam.
Aveam şi eu... dar nu ştiam.
Aveam şi eu... dar nu perfect.
Aveam şi eu... un "eu" defect.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (5 aprilie 2019)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte mai aveam câteva lacrimi de povestit

dar acum nu mai am nimic
nici măcar de pierdut
totuşi îmi este atât de linişte
un fel de calm ancestral
numai bun pentru a trece dincolo

sentimentul că sunt doar al universului
mă sprijină să visez cu totul altceva
nu tu case nu tu maşini nu tu raiuri nu tu eve
nimic din lumea materială şi zbuciumată
visez doar figuri geometrice tridimensionale
piramide cuburi paralelipipeduri elipse sfere şi...
ceva ce pare a fi o regulă mă cuprinde cald
e prima regulă pe care nu vreau să o desfinţez

unde naiba îmi este răzvrătirea doamne
nici măcar nu mai strig întrebarea asta dementă
o rostesc aşa de rar
şi parcă dincolo de orice gând
într-un fel atât de rotund
ca pe un cântec încă necântat

de parcă aş fi translucid şi lipsit de substanţă
trec prin mine toate aceste forme
atât de regulate
încât le pot învăţa pe de rost
dintr-un singur punct
apoi lipesc genele de un poliedru ciudat
şi nu mă mai satur de sărit într-un picior
dintr-o lume într-alta
ca şi cum aş avea o inimă de atlet universal

râd de parcă mă gâdilă infinitul în talpă
chiar nu mai ştiu la ce foloseau lacrimile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La liceul nostru aveam să fac, de asemenea, cunoştinţă cu câţiva dascăli eminenţi, ca: profesorul Mavrodin, un blajin memorabil, care ne vorbea despre Herder, despre semnificaţia cuvântului ‘dor' la români, despre comorile noastre de artă populară...

citat celebru din Ştefan Ciubotăraşu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii au creierul impregnat de hormoni. Nici cel mai distins intelectual nu e altfel, până şi el, la orice vârstă, îşi imaginează cum ar face-o cu fata plictisită, necunoscută, de lângă el. Dar când cunoşti cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poţi iubi, semnul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici "balcoanele" nu se mai văd, de parcă hormonii sexului şi-ai agresivităţii s-ar retrage din creierul tău tumefiat şi l-ar lăsa inocent ca un creier de copil şi translucid ca o corniţă de melc.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

singurătatea e atunci
cînd nu mai crezi în nimeni
nici în propria ta mînă
care te mîngîie
nici în planta
care se poate transforma într-o carnivoră
şi-ţi va devora visele

eram într-o toamnă
aş putea spune
amorţit
nici măcar dorinţa de a trece strada
n-o mai aveam

şi ai venit
în haine albastre
("blue song are like tatoos")
şi ai scos din buzunar
un ghiveci cu flori albe
ţi mi-ai spus să am grijă de el

am început să am grijă
de toate ale noastre
atît cît puteam
şi n-ai mai avut răbdarea
de a-l învăţa pe cel mort
şi recent înviat
să meargă

dar ai construit cu grijă
în jurul nostru
al meu
şi al plantei căreia i-au căzut florile
un perete de sticlă
incasabilă
prin care nici nu mai pot să întind mîinile
să te iau

tu ai plecat
furioasă
pentru că eu pluteam ca-ntr-un uter transparent
şi eu am rămas
să-mi permut
amintirile
ca-n jocul de lego ce mi l-ai dăruit

mai nou
ai blocat telefonul

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Îţi mai aduci aminte Marine
Când ne scotea Chioru' la tablă,
Oră de oră, un trimestru întreg,
Ca să nu ne lase corigenţi?

Ieşeam din oficiu. De cum intra
În clasă înţepeneau acarienii.
Ne măsura cu ochiul valid,
Abia apoi deschidea catalogul.

Duceam greul clasei, Marine!
Pe noi doi îşi vărsa focul,
Învăţasem toate organele
Ca pe Tatăl nostru...

Parcă te văd şi acum în pauză
Cum scriai cu creta pe tablă
În chenar: "Iau fete în gazdă!"
Acu' patruzeci de ani, băiete!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă fusesem rupt în zece bucăţi, căci îmi simţeam trupul numai o rană, sufletul risipit, nu mai aveam nici voinţă, nici putere să mă dezmeticesc o clipă.

Mircea Eliade în Maitreyi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bibanul-de-mare gigant (Epinephelus lanceolatus), care poate avea până la 2,7 m lungime şi poate cântări până la 400 de kg, cambula uriaşă (Hippoglossus hippoglossus), care poate avea până la 4,7 m lungime şi poate cântări până la 320 de kg, crapul uriaş siamez (Catlocarpio siamensis) şi somnul uriaş de Mekong (Pangasianodon gigas), care pot avea până la 3 m lungime şi pot cântări până la 300 de kg, şi tonul roşu de Atlantic (Thunnus thynnus), care poate avea până la 4,6 m lungime şi poate cântări până la 680 de kg, iar după Institutul Smithsonian poate ajunge la 910 kg, nu se pescuiesc nici cu cârstaşul sau crâsnicul, nici cu undiţa.

George Budoi în Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aşezi la o masă

copioasă de lemn de salcâm
cizelat cu scepticism mă gândesc
că pot fi un crocodil ştirb care înghite
în fuga sănătoasă orice picior
cu unghii cenuşii puse de tipele
ciufulite după noaptea de nesomn

te uiţi şi crezi că eşti un canibal
ciudat pentru bătrânii yoghini
care sunt onoraţi să se sacrifice

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

în câte chipuri încerc să mi te amintesc
nici unul nu rămâne
pentru că zborul lor, e doar
o închipuire

în cate vise încerc să te găsesc
nici unul nu-i, o amintire
căci totul în mine este şters
de timpul care a trecut, şi nu mai eşti
în nimeni

dar ai lăsat cuvinte scrise
cuvinte din suflet amintire
pentru mulţi care încă, vor să ştie
că nu ai fost trecut, ci iar prezent
un suflet cald pentru vecie

acum eu mă uit la ele, citesc şi nu pot
nici măcar să-ţi spun, că-i fost
doar... amintire

poezie de Viorel Muha (august 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost anunţat

în timpul orei de biologie că fratele lui
murise în război ca toţi soldaţii
care se respectă şi mulţi colegi
au păţit la fel cu fraţii lor
nu-i mai scoteau de la ore
primea un bilet scris pe hârtia albastră
a instructorului de învăţământ politic
şi ţi se preciza că poţi părăsi clasa
dacă simţi nevoia. nici cel mai slab
coleg de înger n-ar fi recunoscut
în ruptul capului o astfel de slăbiciune
rămânea în clasă chiar dacă simţea
că e călcat de tren şi profesorul
îşi vedea de lecţie lui. iar colegii făceau
orice altceva
dar nu se uitau la tine. la început
nu avea lacrimi şi era în transă
rezista până noaptea. dar noaptea
plângea şi toţi din jurul lui plângeau
clase întregi de elevi plângeau în întuneric
după fraţii lor care erau morţi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar asemenea escapade au avut loc cu mulţi ani în urmă, în unele cazuri cu zeci de ani înainte, când aveam douăzeci-treizeci de ani. La patruzeci şi unu de ani câţi aveam trecusem de mult de perioada mea de glorie: barba începea să-mi încărunţească, aveam probleme cu gingiile şi pusesem şapte kilograme în zona burţii. Aveam o soţie pe care o iubeam la nebunie - şi care mă iubea şi ea. Pentru că ajunsesem să am o carieră bunicică, pentru prima dată în viaţă nu mai trăiam la limita sărăciei. Pe scurt, câteva satisfacţii minore care luate împreună dădeau ceva asemănător cu fericirea mi-au potolit pofta de a mă căţăra.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Print-screen

noaptea aceasta trecutul îmi pare
mai palid ca obrazul cerului când plouă
dar noi ne ne îngrijorăm pentru că grindina nu are suflet şi exact acolo unde apele scad
te poţi îneca cu propria ta incertitudine
iar anii sunt electrici ca nişte lampeduze
şi numai tu poţi vedea haloul viselor
în care eşti un prinţ orb ce nu îmi vede defectele

cum vorbesc eu până la lună şi înapoi
nu ştiu nici măcar în biserică să tac
umplu pereţii cu acele cuvinte-stilet

parcă ieri te iubeam şi eram toată un je m'en fiche
aveam un vecin ipohondru care făcea dicteuri automate şi toţi îl credeau poet
pentru că odată ce se aşeza la PC spunea: Opriţi-mă!
nu-i pria lumea virtuală dar era drogul lui acel ecstasy infim
pe care îl ingera cu teama ca viaţa e un print-screen ieftin

oare nu suntem internauţi când vine vorba de sentimente?
navigăm prin timp încoace şi dincolo ca şi cum am avea superputeri
minusculi în roba noastră de un alb perfid

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eschimoşii cărau

bucăţi de soare în ligheane
de tablă de la iglu-magazin
cu de toate la preţuri diferite
în iglurile de familie
le târau prin zăpada tasată
de urşii albi achiziţionaţi
pentru treburile săteşti

aşezau lumina soarelui în mijloc
după instrucţiunile de folosire
care aşteptau în cutiile cu bere

eschimoşii cărau ligheane
de material plastic pline cu larmă
păsărească înghesuită în fugă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început să scriu citind. La 9 ani m-am apucat să scriu un roman istoric care avea doar vreo 15 pagini, dar aveam impresia că am scris Biblia. Scriam cu încăpăţânare.

citat din Mircea Cărtărescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt pe calea unei nădejdi. Aşa şi reuşesc să ies din contingent. Altfel n-aş putea să trăiesc cu uşurinţă în atmosfera actuală. Pentru că formaţia mea este de umanist, de carte, de cultură, aşa cum o înţelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam nişte modele, pe care am încercat să le urmăm, scara de valori era cumva fixată. Trăiam într-o lume sigură, în măsura în care cultul valorilor stabile îţi poate da ţie sensul unei stabilităţi.

citat clasic din Zoe Dumitrescu Buşulenga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se spunea copilul cărţilor. Mama m-a trimis la un profesor de balet când aveam nouă ani. Cred că am fost un copil ciudat, iar familia a vrut doar ca eu să fiu graţioasă.

citat din Vera-Ellen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefiind nişte începători în escapade montane, în câteva ore ajunseră şi depăşiră chiar altitudinea până la care dantoniul era prezent. Aici atmosfera deveni absolut incoloră, imaginea fiind foarte clară de jur-împrejur, dar nu şi în jos, unde nu putea fi zărit nimic altceva, decât aburul alb şi dens al atmosferei, de parcă ar fi fost nişte nori groşi, prin care vederea nu putea pătrunde, sau mai degrabă un hău ciudat, un vid imens şi alb care se căsca exact sub picioarele lor.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanterna

nu-mi amintesc să fi tras cu praştia-n vrăbii
să fi băut o cană cu vin cu vreo puştoaică
la telejurnal sau mihaela nu aveam cum să mă uit
televizorul era în camera părinţilor iar eu veşnic
citeam cu lanterna aia din tablă cu baterie pătrată
ascunsă sub plapumă cartea pe care
o voi scrie mâine

nu-mi amintesc să fi fost vreodată mai tânăr decât astăzi
deşi cănile nebăute mă latră şi mă scuipă din ochi pe stradă
telejurnalul a devenit totuna cu un fel de mihaela
ştiu asta de la lucrătorii salubrizării urbane
care tot strâng camerele părinţilor aruncate de la ferestre
în televizoare minuscule
din greşeală am călcat pe-o laternă sau pe ecoul luminii

vin vrăbii, din ce în ce mai multe vrăbii, ridiculizându-mă
amărâtule n-ai nici măcar praştie
trec nişte, cum să spun, un fel de mâine (de ce nu are plural?)
prin articulaţiile falangelor
se-ntrec amorţirile să caligrafieze ceva spaţial probabil
o plapumă, albastru ba verde ba nu
înveleşte, înveleşte frigul, eu rămân pe dinafară şi nu mă mir

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul

Profesorul nu dăruieşte din înţelepciune,
Ci din dragostea pentru frumos,
Urcat la catedră, pe o treaptă mai sus,
Îşi desfăşura mânecile halatului roşcat,
În care se aflau mâinile sale subţiri ca nişte crengi,
În vorbele voastre, spunea el, gândirea este aproape ucisă,
Uneori ea respiră în ritmul tăcerii,
Apoi, se îndreptă spre tablă şi desenă un copac
şi o pasăre, iată, rădăcina primeşte, fructul se dăruie,
pasărea cântă fără sfârşit, precum D'Alembert în labirint,
se revărsă ca o minune peste noroiul vremii noastre,
Că doar aşa s-a terminat vilegiatura, apoi ieşi
desfăşurând larg mânecile, a început ploaia,
hiena urmărea lupul cenuşiu, capra – salcâmul înflorit,
eram singurii spectatori la concertul culorilor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!