Profesorul

Profesorul nu dăruieşte din înţelepciune,
Ci din dragostea pentru frumos,
Urcat la catedră, pe o treaptă mai sus,
Îşi desfăşura mânecile halatului roşcat,
În care se aflau mâinile sale subţiri ca nişte crengi,
În vorbele voastre, spunea el, gândirea este aproape ucisă,
Uneori ea respiră în ritmul tăcerii,
Apoi, se îndreptă spre tablă şi desenă un copac
şi o pasăre, iată, rădăcina primeşte, fructul se dăruie,
pasărea cântă fără sfârşit, precum D'Alembert în labirint,
se revărsă ca o minune peste noroiul vremii noastre,
Că doar aşa s-a terminat vilegiatura, apoi ieşi
desfăşurând larg mânecile, a început ploaia,
hiena urmărea lupul cenuşiu, capra – salcâmul înflorit,
eram singurii spectatori la concertul culorilor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul

Profesorul nu dăruieşte din înţelepciune,
Ci din dragostea şi credinţa în frumos,
Aşa ne gândeam, iar el se suise pe o treaptă mai înaltă,
Desfăşurând larg mânecile halatului,
Mâinile sale erau subţiri ca surcelele,
În vorbele noastre gândirea era aproape ucisă,
Uneori ea respira în ritmul tăcerii,
Profesorul se îndreptă spre tablă şi desenă un copac,
Apoi o pasăre, rădăcina care primeşte,
Fructul care se dăruieşte, pasărea care cântă,
Perora profesorul, apoi se opri brusc,
Ieşi pe uşă desfăşurând larg mânecile
Halatului, în care se aflau mîinile sale subţiri
ca nişte crengi. Vocea lui rămasă în clasă,
continua, hiena crudă urmăreşte lupul,
lupul capra, capra salcâmul înflorit,
începu să plouă, noi, copiii priveam pe geam,
eram singurii martori ai simfoniei.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Am scăpat, gigantul inamic s-a dovedit o insectă
Fără picioare, ochi, braţe, etc., dicis et non es,
Există un netimp al curajului, o eliberare din robia fricii,
Drogul este laşitatea raţionalizată, zi de zi,
Şantaj? Da, şantajul se hrăneşte din teama reiprocă,
Şantajistul se teme mai mult decît victima.
Ai schimbat numele, dar nu şi manşetele.
Nesus, centarul, e ceva de-nvăţat de la el.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram fluturi din tablă ruginită

Eram fluturi din tablă ruginită,
Se loveau aripile cu sunet de tinichea agonizând,
Piatra era copită, ziua era nicovală,
Tu spuneai, relaţiile s-au perimat, cred
Că deveniseşi idol peste noapte,
Doar eram iubiţi, brusc o palmă,
Abur eram, lipit de Copacul Vieţii,
Eram vers, eram râu în curgere lentă,
Te-am uitat, mergi liniştită, nebunul Falstaff
Este fals şi mai cum? Doar eram iubiţi.
Ce zeu nebun şi fricos te-a făcut atât de mişelnică?
Străluceşti ca o bilă, bilă adevărată, fără fisuri,
Nenorocito, tu mă ignori, eu te ignor,
Jumătăţi de cocori.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să pictezi o pasăre

Pictează mai întâi o colivie
cu uşa deschisă
pictează apoi
ceva frumos
ceva simplu
ceva util
pentru pasăre
Pune apoi tabloul pe un copac
într-o grădină
într-o pădure
sau pădurice
Ascunde-te-n tufiş
fără nici o vorbă
fără să te mişti...
Câteodată pasărea vine repede
dar e posibil să treacă ani
până se va decide
Nu te descuraja
aşteaptă
aşteaptă ani la rând de-i necesar
cât de încet sau cât de repede veni-va pasărea
n-are nici o legătură
cu reuşita tabloului
Când pasărea soseşte
dacă soseşte
păstrează tăcere adâncă
aşteaptă ca pasărea să intre în colivie
şi când a intrat
închide-ncetişor uşiţa cu pensula
apoi
şterge una câte una gratiile
având grijă să nu atingi aripile păsării
Pictează apoi copacul
alegând cea mai frumoasă creangă
pentru pasăre
Pictează frunzişul verde şi vântul proaspăt
pulberea solară
foşnetul animalelor de iarbă-n căldura verii
şi-apoi aşteaptă ca pasărea să vrea să cânte
dacă pasărea nu cântă
e un semn rău
semn că tabloul e rău
dar de cântă - e semn bun
semn că poţi să-l semnezi
Atunci smulge-ncetişor
una din penele păsării
şi scrie-ţi numele-n colţul tabloului.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Vlad Druc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vrei

De vrei să urci, să fii, să creşti,
Cum creşte aburul din ceşti,
Paznic discret de vrei să fii,
Al apei vii, glasul de om al unui nai
Să nu-l ascunzi, dacă-l mai ai,
Te rog frumos, spuse profesorul,
Apoi strigă, te rog frumos, de zăngăniră geamurile,
Un vecin bolnav sucombă chiar în acea clipă,
O fetiţă de vizavi începu să se bâlbâie,
Cerşetorul scăpă toţi bănuţii pe stradă,
Te rog frumos, bubui din nou,
Gura i se făcuse pâlnie, aşteptam
Să iasă un vals din ea, în ritmul căruia
Să merg liniştit la execuţie,
Lui Peggy, cu dragoste, îmi repetam,
De ce măsura dragostei este pierderea ei?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să zugrăveşti o pasăre

Întâi să zugrăveşti o colivie
cu uşiţa deschisă
să zugrăveşti apoi ceva drăguţ
ceva simplu
ceva frumos
ceva de folos
păsării

Să pui apoi pânza pe-un copac
într-o grădină
într-un crâng
într-o pădure
după copac să te ascunzi
făr o vorbă să scoţi
făr să te mişti...

Vine-ndată pasărea uneori
dar pot trece ani şi ani
pân-ar voi să vie

Nu te lăsa
s-aştepţi ani în şir de-i nevoie
a păsării amânare ori grabă
n-au cu izbânda pânzei treabă

Când pasărea vine
de vine
mut în tăcere să rămâi
pasărea să intre-n colivie s-aştepţi
şi de a intrat
cu periuţa uşor închide uşiţa
apoi
zăbrelele rând pe rând să ştergi
cu grijă să n-atingi nicio pană a
păsării
apoi copacul să zugrăveşti
şi-un ram mai arătos să-i alegi
păsării
să zugrăveşti frunzişul verde şi-a vântului răcoare
pulberea soarelui
şi foşnetul gângăniilor ierbii în arşiţa verii
şi apoi s-aştepţi să vrea să cânte pasărea

De pasărea nu cântă
semn rău s-arată a fi
de cântă semn bun se dovedeşte
semn că te poţi iscăli
încetişor atuncea smulge
o pană din a păsării penet anume
şi pe un colţ al pânzei îţi scrie al tău nume.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Vlad Chirinciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

It's all baloney!

Cu alte cuvinte – GOGOŞI, hrana, locul şi crima,
Spuse profesorul Blima, Excesescu îl contrează
Cu un brad şi cu o brează, iar eu vin din Engadin
Cu biciuşcă şi lumini, spectatoate nu-s doar Hus,
De poeme sunt sedus, nu alerg la maraton, prefer
Statul la balcon ori căderea-n gol deschis,
Cum se-ntâmplă şi în vis. Ochii, ochii, ochii mei
Au murit ca nişte miei, peceneg cu peceneg
şi cuman c-un singur neg, iar caii de-aluminiu să mă pască,
eu v-am iubit, am ars precum o iască. A trecut vremea,
schimbăm ritmul şi rima, deci a trecut vremea oiţelor fericite,
a lupilor cu rochiţe de vară, şeful cel mic îl naşte pe cel pitic,
din Marx în Lenin, în Stalin, apoi în salina amară, viaţă pe creştet,
la creşă e Beckett, el joacă-n persoană, absurdă hârjoană,
să-l batem sălbatic, iubim doar ce-i static şi logic şi clar,
că n-om fi măgari, s-au terminat şi funeraliile, succes,
s-a încheiat un an, progres nu văd, dar simt cum creşte
o ură oarbă ca-n Pacific doar un peşte, avea bătrânul meu
trei aripi de gigant, el poposi din Spania-n Levant,
apoi a fost un înecat frumos, zâmbea timid din piele şi din os,
în dragoste nici moartea n-are grai, ştiai, iubita mea, ştiai?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a murit Poetul

Nu a murit Poetul,
Cum nu poate muri Universul,
Arată-mi cu degetul pe cel care a murit,
Un chip gălbejit, o humă în devenire,
Ce este omul? Un pumn de ţărână.
Dar Poesia are alte legi,
n-are început, nici sfârşit,
ex nihilo nihil, poemul
se naşte din alt poem,
precum copilul din mamă,
precum sămânţa din iarbă,
precum dragostea mea
din mii de iubiri ancestrale,
cine a inventat sărutul,
fiorul, orgasmul, basmul?
Doar Dumnezeu poate şti.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori mă scufund într-un ocean de iubire ca într-o femeie gigantică. Apoi mă trezesc, scoică pe nisip, fără carne.

aforism de Boris Marian Mehr din Hypocratice
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este mai frumos decât înţelepciune rostită cu eleganţă.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maldoror

Maldoror
Spre Lucia pe care noi urcam,
O treaptă fiecare, scara,
Iar zilele, pun preţ, un ban,
Ne ceartă-n valuri neagră, marea.
Cum timpul curge neostenit,
Din turn se prăbuşeşte ceasul,
Din lamentări în infinit
În dragoste respecţi păcatul.
Eu mă opresc, se-apropie-un hău,
Un monstru fără noimă, nume,
Când bine redevine rău,
Iar răul nu creează-o lume.

Vremelnici prieteni, vremelnici oameni,
În rest vârcolacii, raci răniţi,
Scoici în valuri, ce rost mai are
Să murim, dacă-nviem din nou, din nou?
Omnia fluunt, omnia mutantur,
Un marş forţat de ani-lumină.
În limba noastră, Dumnezeu este Cel Care Este.
Ce am putea adăuga?
O mie de nume,
Este Cel Care Nu Se schimbă,
El este cel care ne poartă
Ca o mamă pruncul său,
Fără să ştim, în somn adânc.

Privesc asfaltul, firimituri de pâine,
Pete de sânge, pene de corb,
Un cadavru imens s-a dizolvat în smoală,
Exală mirosuri cotropitoare,
Acesta este dragul nostru oraş,
În care se mai râde, se cântă, se dansează,
Deasupra sau în adânc, pe dedesubt.

Aşa cum plouă în inima mea,
Aşa plânge şi câinele-Dumnezeu,
Maldoror umbla pe şapte cărări,
Ca pe cele şapte coline ale Romei,
Circulate de cocote,
Smârcuri pustii în inima lui Maldoror,
Otravă grea, în vinele sale, sângele este verde,
El nu are oase, doar crengi îngălbenite,
Tulpini de brânduşe, sfielnic pătrunde
În Istoria Universală, alături
De Don Quijote Coţcariul,
Am văzut de curând un pui de corb rănit,
Nu zbura, croncănea fără ură, adânc umilit,
Poate-mpăcat cu o înfrângere apoteotică.

Boris Marian Mehr

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi

Întâi se aude cioara.
Apoi porumbelul sălbatec.
Apoi cineva spală preşuri,
le stoarce şi apa se-aude
curgând în lighean. Apoi
un sunet de roţi frânate.
Vântul pieziş. Apoi
şoaptele măturii. Marea
trage spre larg. Se aude
uşa de după amiază
a cerului, lin desfăcându-se.
Frunzele-ncep un drum
anevoios. Se aude
pasărea somnului. Poate
şi gestul pisicii cu puiul
în bot, străbătând panorama.
Din nou porumbelul. Apoi
apa-n ligheane. Apoi
marea în larg. Apoi toamna.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de dictare

Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Repetaţi! spune profesorul
Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Dar iată pe cer
pasărea-liră
copilul o vede
copilul o aude
copilul o roagă:
pasăre scapă-mă
pasăre dragă
joacă-te cu mine!
Atunci pasărea coboară şi se joacă
cu copilul
Doi şi cu doi fac patru
Repetaţi! spune profesorul
Şi copilul se joacă
pasărea se joacă cu el...
patru şi cu patru fac opt
opt şi cu opt fac şaisprezece
dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcând?
Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
şi-n primul rând
n-au niciun chef să facă treizecişidoi
şi o şterg afară cât pot mai curând.
Şi copilul a ascuns pasărea
în pupitru
şi toţi copiii
o aud cântând
şi toţi copiii
aud muzica
şi opt cu opt se cară binişor
patru cu patru doi cu doi
O şterg frumos la rândul lor
şi unu şi cu unu nu fac nici unu şi nici doi
ci fug şi nu se uită niciunul înapoi
Şi pasărea liră cântă
şi copilul cântă
şi profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toţi ceilalţi copii
ascultă muzica
pe când pereţii clasei
se prăbuşesc domol
Şi geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
şi creta stâncă lângă mare
pupitrele în arbori se prefac
peniţele în păsări călătoare.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul de geografie

Nu mă iubea profesorul de geografie,
ştia el de ce,
eu coloram cu albastru câmpiile, munţii,
iar mările, fluviile erau purpurii.
Se enerva rău dascălul,
Îmi punea numai note mici,
Dar am câştigat iubirea Krimhildei,
ştia ea de ce.
Simţea că e sânge bun în artere,
Am avut cu ea şapte copii,
Apoi am murit fericiţi, împreună,
Albastrul cobora în câmpii.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Apoi, frate aprioric,
Ori opreşti, ori mergi spre glorii,
Fraged visul se usucă,
Unul cade, altul urcă,
Amfore se dăruie,
Celui care stăruie,
Ramurile goale, scurte
Nu ajung să ne încurche,
Felinar electric, bre,
Dai cu capul de cişme,
dar femeia-ţi dă de toate,
carne, ghete, brânză, lapte,
univers speculativ,
să nu şifonezi un tiv,
trei opinii şi-un cartof,
tu comandă Stroganoff.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre simulările iubitei imaginare

Ea simulează atît de bine dragostea
ai putea să juri că e dragostea însăşi
şi poate chiar şi este
de aceea el se îndrăgostea de ea încontinuu
şi îi spunea tu eşti dragostea, dragoste
ea râdea, îl iubea şi apoi se cufunda în tăcere.

Ea simulează atât de bine ploaia
când o întâlnea trebuia automat să îşi deschidă umbrela
ea râdea în aversă, îl privea torenţial
şi apoi se cufunda în tăcere.

Ea simulează atât de bine frumuseţea
că, nu se ştie cum, devenise frumoasă fără să ştie
încercase de câteva ori să îşi dea jos masca frumuseţii
dar era propria-i faţă
şi nu se putea elibera din capcana frumuseţii
fără a se mutila iremediabil.
De aceea, poate, de câte ori îi spunea că e frumoasă
ea se repezea la prima oglindă care îi ieşea în cale
şi se cufunda în tăcere.

Ea simulează atât de bine
dragostea
ploaia
frumuseţea
fără să ştie că, de fapt, dragostea, ploaia, frumuseţea,
simulează atât de bine chipul ei.

poezie de Iulian Tănase din Iubitafizica (2013)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lupul mănâncă o oaie este o chestiune economică, dar când lupul atacă şi păstorul, chestiunea devine politică.

aforism de Boris Marian Mehr din Eufuria
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apollinaire

Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva?
Este iubirea monedă de schimb pentru viaţa de apoi?
Ţi-au despicat craniul pentru păcatele cui?
Tu cunoşteai legile nobleţii, precum Orfeu,
Tu ai iubit ţestoasa, calul, capra, şarpele, pisica,
Leul, iepurele, dromaderul, şoarecele, elefantul,
Omida, musca, puricele, lăcusta, delfinul,
Meduza, racul, crapul, porumbelul, păunul, bufniţa,
Boul, tot bestiarul, dar omul, omul erai tu? Aşa cred.
Turme de poduri vin în urma ta, gloriosule
Apollinaire, Apollo în aer.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre uriaşă (Confratelui Bradoski)

O pasăre uriaşă cu aripi lungi
s-a aşezat pe gândurile mele,
de-o parte şi de alta,
stăm la taifas,
îi simt chiar răsuflarea-ntretăiată,
e pasărea ce zămisleşte viaţă.
ea zămisleşte viaţă,
ea are străluciri albastre,
în timp ce noi
purtăm orice şi locuim oriunde,
ea este visul din copilărie
şi speranţă
de-a lungul unei treceri fără vise.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un enorm pas în gol

Un enorm pas în gol şi-n salvatoare ficţiune
Este demersul meu, spunea profesorul
scârţâind din pantofii noi-nouţi,
atenţie, fără personanţele inconştientului
viaţa ar câştiga, probabil, precizie şi luciditate,
profesorul se aplecă să ajute un bătrân să urce pe trotuar,
să zgârii neantul cu unghia stiloului nu e o treabă de lepădat,
dar infinit mai frumos este să umbli ca Ioan Botezătorul
pe o umbră de pământ, sub un cer ce coboară
din stea în stea cu sunet de arginţi suspendaţi,
nu fumaţi, scria deasupra ghişeului, nu vorbiţi tare,
număraţi restul în faţa noastră, ca multe altele,
ne aflăm în plin progres, gândea încă profesorul,
dar mandatul poştal nu sosise.
De ce măsura iubirii este pierderea ei, uite o întrebare
Mai interesantă, deşi cunoscută, ne-a poluat trei luni,
s-au smochinit strugurii, ce-ar fi să fie mai ferm,
cerul gurii noastre este spongios şi plin de pustule,
urma o noapte în nuanţe de papagal gulerat, amiral roşu,
margarete palide, ah, portocale ca sânii.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra mea a pornit la drum

Umbra mea a pornit la drum,
Este umbra mea sau un câine?
Zilele numărate trec uşor,
Azi te naşti, mâine eşti adolescent,
Apoi te îndrăgosteşti, simţi gustul primului sărut,
Este amar ca apa mării, cine a spus că sărutul e dulce?
Apoi vin copiii, bucuriile, spaimele,
Copiii cresc, uneori te uită, alteori tu exagerezi,
În fond toţi murim, dar fiecare altfel,
Moartea este numai o trecere spre altă viaţă,
Altfel viaţa nu ar avea sens. Cei dragi nu sunt uitaţi,
Tot o formă de viaţă, nu ştim nimic despre viitor,
Vor şti alţii, este marea ştafetă a vieţii,
Fără studii, tratate, doar poezie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!