Regret de poet

Luptăm mereu, dar prin ursită,
A vieţii roată se-nvârteşte
Firesc, oricine îşi doreşte
Să aibă-o viaţă împlinită.

Aşa gândea, dus în ispită,
Poetul nostru, ce fireşte,
Văzu cum vârsta îi tot creşte,
Iar viaţa sa e irosită:

-Mă iartă Doamne,-n clipe grele,
Sunt întristat ca un proscris
Ce-ar vrea s-ajungă printre stele
Într-un frumos şi veşnic vis...
Eu mor, iar cartea vieţii mele,
Rămâne doar în... manuscris.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eroul vieţii mele

De-a-lungul vieţii mele
am trecut prin vremuri grele.
Necazuri multe am primit
dar am luptat şi-am reuşit.
N-a fost nevoie să mă plâng
nici la lună, nici la stele.
M-am zbătut ca să înving.
Sunt eroul vieţii mele.
Aşadar,
Când în viaţă dai de greu
şi ce-înduri te oboseşte,
Tu ascultă sfatul meu:
în loc să te plângi, ZÂMBEŞTE!

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti zăbava vieţii mele

Tu eşti zăbava vieţii mele
în care-nchizi singurătatea,
cu sluj şi mii de temenele
slobozi din mine răutatea!

Trezeşti de fiecare dată
gânduri trăsnite şi rebele,
eşti cea mai insolită fată
când eşti zăbava vieţii mele!

Remarc figura-ţi încruntată
când te-ntâlesc, uit toate cele,
mă placi, te prefaci bosumflată,
dar eşti zăbava vieţii mele!

Se mai întâmplă câteodată
să uit de lună şi de stele,
te vreau aşa... îngândurată
că eşti zăbava vieţii mele!

În clipele cele mai grele
să te urăsc, să plâng îmi vine,
că eşti zăbava vieţii mele
şi te-aş pârî... dar n-am la cine!

Că-mi eşti atât de singulară
încât îţi compun poezele,
ispită dulce şi amară,
tu eşti zăbava vieţii mele!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, aprinde grămada de vreascuri moarte a vieţii mele, dă ca să mă aprind şi să ard pentru Tine. Mistuie-mi viaţa, Doamne, căci este a Ta. Nu tind spre o viaţă lungă, ci spre una împlinită, asemenea Ţie, Doamne Isuse.

citat din Jim Elliot
Adăugat de emma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşul cu amintiri

Azi stau în pat cu ochii către stele
Vreau să mai scriu în cartea vieţii mele...
Să fie o mică deziluzie în iubire,
Dar asta e, ştiu se cheamă, trăire.

Aş vrea să duc o viaţă mai rafinată,
Cum, nu ştiu, dar s-ar putea să am zilele numărate.
Vreau să trăiesc frumos această viaţă
Să fiu bună, veselă în fiecare dimineaţă.

Mi-aş umple coşul cu amintiri frumoase,
Să văd, s-ajut, să fiu mărinimoasă,
Apoi mi-aş prinde-n gene lumina nestemată
Şi mi-aş aşeza în plete o cunună fermecată.

Numai că povestea va avea un sfârşit...
Şi-aş vrea ca-n coş să mai am de scotocit.
Realitatea e că-mi duc din nou ochii către stele
Să fac din urmă turul vieţii mele...

poezie de Eugenia Calancea (18 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune de unire

Întoarce, Doamne, timpul sau ia-ţi-l înapoi,
Nu mă lua de lângă perechea vieţii mele,
Că n-a mai fost pe lume iubire ca la noi,
Deci n-au fost până astăzi nici despărţiri mai grele!

Începe, Doamne, anul mai îngăduitor,
Când mă ridic de lângă icoana vieţii mele,
Şi-n locul meu reţine, îngenuncheat, un dor
Ce, dacă se ridică, va da cu tâmpla-n stele!

Înveşniceşte, Doamne, această clipă-n care
Am stat la fericirea proscrisă vieţii mele
(Ţinându-mă cu dorul de mână) la picioare;
Suntem un singur suflet şi vrem două inele!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele mele...

Visele mele,
portal deschis, între pământ şi stele,
realităţi paralele în viaţa mea şi trăirile mele,
mănunchi de fiori în mii de pelegrinări,
vii culori în nopţile grele.

Visele mele,
cununi de amintiri, din vechi şi noi trăiri...
scenarii de film, fără pereche sub stele,
frământări spre enigmatice dezlegări,
pe fruntea înrourată de sudori,
în dimineţi fără stele.

Visele mele,
zbateri în tăcere,
cu premoniţii bune sau rele,
nelipsite pe drumul vieţii mele,
viaţa îmi împliniţi, nu mă ocoliţi!
Cât voi trăiţi şi eu trăiesc,
printre vii morţi sau morţii vii,
numai Dumnezeu ştie,
să decodifice bine,
visele lumii şi ale mele,
,, Nimic nou sub stele"

poezie de Valeria Mahok (17 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

Timp
aş fura din clopotul vieţii,
clipe ce dăngăne
a viaţă ce fuge,
limbi ce se bat de sufletul din noi
când fuga prin viaţă
ne risipeste prin destine
ca la final să rămânem..... goi!
Aş fura clipe vieţii
să mă bucur
de mine, de tine, de noi...
clopotele să sune a chemare,
dăngănit într-un inegalabil sincron
care să ne ofere
nepreţuitul
timp!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii

Roata vieţii, ţineţi minte!
Când vrea merge înainte.
Când dă de puţin noroi,
Roata o ia înapoi.
Roată, roată rotitoare,
Nu eşti ca apa-n izvoare.
În loc să dai lumii viaţă
Tu îi iei orice speranţă.
Ascultă-mă roată bine!
Am să mă lepăd de tine.
Îmi iau sufletul cu mine
şi mă duc unde-mi convine.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau puterea învierii

Doar prin Isus astăzi vreau
Să rămân mereu pe stâncă
Domnului să mă predau
Şi exemplu să i-l iau
Prin iubirea Lui adâncă
Al lui rob să fiu azi încă

Vreau puterea învierii
Să mă facă neclintit
Căci Părintele-ndurării
Azi pe căile salvării
Mă-ndreaptă spre infinit
Veşnic să fiu mântuit

Mă închin Isuse Ţie
Şi te laud te slăvesc
Căci îmi dai din Pâinea Vie
Slava-ntreagă a Ta fie
Eu Isuse te iubesc
Şi Numele ţi-l slăvesc

Al meu sprijin e Hristos
El e ţinta vieţii mele
Pe pământ aicea jos
Eu vreau să trăiesc frumos
Cu privirea printre stele
Să fiu mai curat ca ele

Mesia ne e lumină
Ne e spijin şi ajutor
Într-o viaţă fără vină
Numai El vrem să ne ţină
Ca stăpân — Mântuitor
Până-n vecii — vecilor 28-07-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - III

Implorând căderea; totul se destramă!
Viaţa mea arde-n lacrima ta, Mamă!
Păsări de pradă peste-mi iar plutesc;
Mi-e dor de simplitate, de mine, de firesc!

Singur printre trufii vrăjmaşe, sper încă!
Tulburătoare clipe mă ridică peste stâncă!
Iluzii ale morilor de vânt cresc şi descresc mereu
Unde Eşti Tu, Doamne?... şi unde mai sunt eu?!

Nu ne mai putea vedea morţii de acum!
Singurătăţile se topesc pe ipotetic drum!
De taină e orişice aşteptare în care
Viaţa mea eşti fără, fără de răbdare?!

Trofeele cuvintelor stau ascunse-n poeme!
De-atâta rugă nespusă sufletul-mi se teme!
Lumina se topeşte în doru-i sacru de firesc
O, Doamne, Viaţa prea mult mi-o iubesc!

Ştiu, fericirea e o floare vie, înşelătoare...
Luminând inima între vis şi aşteptare...
O, Viaţa mea te iubesc fără de încetare,
Nesfârşire deie-mi Domnu-n braţele tale!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, iubirea vieţii mele

O, iubirea vieţii mele,
Tu eşti ca luceafărul între stele!
Eşti ca un trandafir în floare,
Dragostea mea nemritoare.

De-ai şti cât de mult aş vrea
Să-ţi sărut buzele tale de catifea,
Şi trupul să ţi-l mângîi uşor
De tine veşnic o să-mi fie dor.

poezie de Vladimir Potlog (17 iulie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea vieţii mele, dacă ne este scris în stele...

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Pe alei cu roze ne vom plimba
Şi cu patos îmi vei cânta
Serenade la balcon, în inima mea.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Destinele ni se vor intersecta,
Sub privirea blândă a lunii vom dansa
Şi cu razele aurii ne vom îmbrăţişa
Intensificând magia sa.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Cu răbdare şi speranţă ne vom îmbrăca
Şi un cuib fericit ne vom fabrica
Indiferent ce încercări vor apărea
Şi ce vânt va adia.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
În faţa lumii, noi vom spune DA!
Natura se va bucura, ne va aplauda,
Împreună vom celebra victoria
Şi prin inele va fi pecetluită familia.

poezie de Michelle Rosenberg (15 aprilie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajuta - ne Doamne

Mai spală Doamne drumurile vieţii
Să nu mai rătăcim aşa de greu
Şi lasă - ne doar anii tinereţii
Să fim frumoşi şi inimoşi mereu!

Mai lasă - ne iubirea pentru-o viaţă
Iubirea pentru tot ce e frumos
Mai spală - ne cu rouă iar pe faţă
Ca să ne fie chipul luminos.

Întoarce-ţi fiii iarăşi către casă
Destul prin lume ei au rătăcit
Să fie adunaţi din nou la masă
Să fie cu ai lor pan la sfârşit....

Mai ia - ne Doamne greul ce ne-apasă
Mai şterge - ne şi lacrima în zori
Ajută - ne să fim din nou acasă
Să nu mai rătăcim printre ninsori.

Gimbte Germania

poezie de Felicia Felidiorean (3 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu eşti muza vieţii mele,
Doar tu eşti al meu vis frumos;
Luceşti ca Luna printre stele,
Ca Soarele cel luminos.

catren de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nimic

Nu sunt nimic...
Dar dac-aş fi ceva
N-aş fi vreun genial neînţeles
Vreun guru adulat, semeţ, ales
De-ar fi s-aleg, aleg să fiu comun,
Obişnuit, servit carne de tun!

Nu sunt nimic...
Dar dac-aş fi ceva
N-aş fi poetul publicat în viaţă
Cel mult postum s-ar arăta pe faţă
Ce-am scris şi-a fost ascuns, în manuscris...
Rămâne să decideţi, sunt proscris?

Nu sunt nimic...
Dar dac-aş fi ceva
Aş vrea să fiu o frunză-ntr-un copac
Să cresc, să-mbătrânesc şi să împac
Fireasca lege: moarte după viaţă,
Să mă-ntâlnesc cu Cerul, faţă-n faţă!

Iar dacă n-oi avea vreun loc în vreo prefaţă
Să mă fixaţi atent într-o postfaţă...

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 18 septembrie 2020 (18 septembrie 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sădeşte-mi, Doamne, primăvara în suflet

Sădeşte-mi, Doamne, primăvara în suflet!
Cu tot alaiul ei încântător de viaţă,
Scăldat în pacea liniştii de dimineaţă,
Şi în parfumul florilor, miracol divin,
Sub bolta cerului senin.

Sădeşte-mi, Doamne, primăvara în suflet!
Cu tot alaiul stelelor aprinse în sclipiri de noapte,
Altoi scăldat în vrăjile iubirii, sfinte şoapte,
Raze poetice pe tâmple verzi sau coapte,
Aşa cum neîncetat mi-am dorit.

Sădeşte-mi, Doamne, primăvara în suflet!
Şi bucuria fericirii împlinită în vis real, frumos,
În rânduri altruiste împarte versul poetic,
Printre oameni cu caracter mărinimos,
Să fie viaţa imn armonios.

Sădeşte-mi, Doamne, primăvara în suflet!
Cu toată simfonia viselor de zi şi noapte,
Buzele florilor să mă sărute sub nobile fapte,
Destinul meu liniştit, în marea de oameni,
Fie înţelepciunea dorită în realizări înalte.

Sădeşte-mi, Doamne, primăvara în suflet,
În fiecare zi şi în fiecare clipă a vieţii mele,
Să nu îmbătrânesc nicio clipită,
În hamacul nepăsării cu vise amorţite şi grele.
Primăvară eşti tinereţe, iubire şi speranţă,
Bucuria în floare, pe orice cărare,
Eşti o Julietă fericită în raze de soare,
Eşti muză poetică, fermecătoare.

poezie de Valeria Mahok (17 martie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul vieţii tale...

.. m-ai întrebat aseară de ce mereu tânjesc
de ce nu sunt cu tine în pragul veşniciei
ştiindu-te departe mereu te necăjesc
cu întrebări de genul de ce n-a fost să fie..

m-ai întrebat aseară de ce nu eşti cu mine
de ce păşim prin viaţa cu sensu-i răzleţit
de ce mereu în preajmă atîtea voci străine
împută că degeaba, degeaba ai trăit

ce pot să-ţi spun, mă doare, a naibii mă mai doare
că sensul vieţii tale l-a hăcuit securea
că tu, cândva copila arzandă că un soare
azi eşti la discretia alesului aiurea...

te-am vrut mereu un injer cu har dumnezeesc
ai fost doar o femeie, femeie ca şi toate
şi ţi-ai ales bărbatul dintr-un instinct firesc
mereu la datorie- mereu să-l ştii că poate

te-am vrut o dulce floare şi călăuza-n viaţă
o stea mereu arzandă pe fruntea mea senină
ai preferat bărbatul frumos- frumos la faţă
şi de acord să fie întotdeauna vină...

te-am vrut inteligentă şi suplă-n armonia
cu care să-nvelim relaţiile noastre
tu ai ales bărbatul profund in meseria
instinctelor carnale, dorinţelor sihastre...

şi te-am mai vrut în fine fiinţa cea mai pură
din gama răsfirată în cartea vieţii mele
tu ţi-ai ales bărbatul cu exigenţă dură
şi Făt Frumos din lacrimi şi mândru-n toate cele

te ştiu azi fericită- din dura protogină
ai devenit o floare şi văd cum îţi iubeşti
bărbatul vieţii tale şi care din virgină
te-a transformat în templul plăcerilor fireşti...

bărbatul vieţii tale ales cândva de tine
a devenit cu timpul o simplă portavoce
bărbatul vieţii tale din depărtări senine
bărbatul vieţii tale-tiranul tău feroce...

iar eu... ce mai importă la care răspântie
de drumuri mă mai aflu -oricum sunt resemnat
că eşti acea femeie ce trebuia să fie
pedeapsă pentru viaţă -mi trăită în păcat...

dar m-a ferit destinul să fiu unealtă simplă
ce joacă rol de rege când cerci să-l tot îmbraci
deşi mai simt prezenţa pistolului la tâmplă
şi degetul tău moale pe palidu-i trăgaci...

... m-ai întrebat aseară de ce mereu tânjesc
de ce nu sunt cu tine în pragul veşniciei
ştiindu-te departe mereu te necăjesc
cu întrebări de genul de ce n-a fost să fie..

poezie de Iurie Osoianu (8 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea vieţii

Un mic boboc a mai crescut
Şi azi frumos a înflorit,
După un prim an ce a trecut
De când pe lume a răsărit.
Azi prima floare-ţi înfloreşte
Din marele buchet al vieţii,
Care pe an ce trece va creşte
Şi numărul de flori şi-l măreşte.
Chiar primăvara ai răsărit,
Când şi natura se trezeşte
Şi viaţa din nou şi-o porneşte
După iarna cea lungă, grea,
Cu zăpadă, frig, vreme rea,
Care pe loc o amorţeşte,
Dar primăvara o goneşte;
Şi natura toată se-nveseleşte,
Căci Soarele iar o-ncălzeşte.
Tu, floare scumpă a vieţii mele,
Ai răsărit parcă dintre stele,
Cu mult dor am să te ocrotesc
Şi cu drag am să te-ngrijesc.
Cu dragoste te-am îngrijit
Şi cu iubire te-am ocrotit
Şi ai parcurs un an acum
Din lungul vieţii tale drum;
Ai răsărit din viaţa mea,
Ţie ţi-am dat ceva din ea,
Ai apărut în zorii vieţii,
Care sunt anii tinereţii.

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să fiu o umbră... Singurătăţii mele
Să-i dau întâietatea de antevorbitor,
Să îi croiesc cu gândul, cărare printre stele
Şi cu tăcerea-i crudă, să pot să mă măsor.

Aş vrea să-mi caut paşii sub veştede fecioare,
Vremelnic tânguindu-şi exilul către moarte,
Să nu mai simt durerea, să mă înalţ spre soare,
Vântul să-mi împrumute din fragedele-i şoapte.

Aş vrea să fiu senuda ce rătăceşte-n vidul
Clepsidrei minione din vise zămisllită...
Să fiu orchestra ploii, călcându-mi jurământul
De-a fi mereu aeeaşi, mereu nefericită.

Din ochi de lacrimi încă nedefinit, desene,
De clipe fericite, o clipă, să desfac...
Sculptez în voi săruturi de toamnă şi poeme
Şi suferinţa-n clipe de vise, o îmbrac.

Mă-ntorc la nemurire, tacit, prin legea firii...
Sunt îngerul-nimicul cu aripi de cristal,
Sunt limita tăcerii şi visul omenirii
De-a se-nălţa spre stele cu fiecare val.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!