Acestui april

Acestui april răvăşit luciferic
Mărturisesc entuziaste vijelii de Început
Şi lângă pacea florilor, pe întuneric,
Tăcerea mea ciudată şi singură a apărut.
Cer voievodal de-asupra Mării Negre,
Corăbiile trecutului cu stea la proră,
Ca nişte umbre sau, poate, obsesii negre,
Le strig de pe ţărm şi le pierd în auroră.
Imaginaţia delirează. Încotro? Cine eşti?
Cu lacrimă lăuntrică a materiei vorbeşti.
Numai Vega şi rouă, şi iarbă, şi mirişti
Umblă prin atâtea văzduhuri şi nelinişti.
Murmur pelagic răzbate de sus, vertical.
Şi scoici, şi transparenţe, şi-n veci itinerar.
Hai caravană de vâslaşi cu haine de var,
Hai viaţă de abur şi somn, neştiută pe mal.

poezie de George Meniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva
Ce nu s-a-ntâmplat pân-acum niciodată,
Căldura amiezii, bizară, ciudată,
Inspiră o teamă de ce va urma.

Ceva-i strecurat în văzduhuri şi-n umbre,
O doză de straniu e-n melancolie,
În frunze e, totuşi, din nou, poezie,
Dar strofele ies dureroase şi sumbre.

Doar noaptea aduce-a octombrie-n fine
Şi frigul din casă mă pune pe jar,
Mă face să tremur şi-n somn să tresar...
Sau poate doar faptul că nu eşti cu mine.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva
Ce nu s-a-ntâmplat pân-acum niciodată,
Căldura amiezii, bizară, ciudată,
Inspiră o teamă de ce va urma.

Ceva-i strecurat în văzduhuri şi-n umbre,
O doză de straniu e-n melancolie,
În frunze e, totuşi, din nou, poezie,
Dar strofele ies dureroase şi sumbre.

Doar noaptea aduce-a octombrie-n fine
Şi frigul din casă mă pune pe jar,
Mă face să tremur şi-n somn să tresar...
Sau poate doar faptul că nu eşti cu mine.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi albe

Ar trebui să-i mulţumesc,
Nu să-i port pică insomniei,
Când alţii dorm, eu mă trezesc,
Şi vamă dau melancoliei.

Tot mă frământă gânduri sumbre,
Arzându-mi sufletul de tot,
Mă uit pe geam la negre umbre,
Aş vrea să dorm, dar nu mai pot.

Şi scoici mărunte-adun cunună
Pe malul mării gol, pustiu;
Privesc un val bătut de lună,
Învolburat şi auriu.

Iar plopii zvelţi de lângă stânci,
Înalţi soldaţi scoşi la paradă,
Pe apă lasă umbre lungi,
Iar jarul lunii stă să cadă.

Reflexiile triste, sumbre,
Ce mi-au fost chin în astă noapte,
S-au spulberat ca nişte umbre,
Când valurile-mi cântă-n şoapte.

Iar universul de splendoare
Mă-nlănţuie, mă copleşeşte
Şi insomniei sunt datoare,
Că-n miezul nopţii mă trezeşte.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de serenadă

Pansele negre, catifelate
Pe marmora albă s-au veştejit,
Şi-n tainice note s-au irosit
Parfume triste, îndoliate.

Eu singur, cu umbra, iar am venit,
O, statui triste şi dărâmate, -
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au murit.

În haine negre, întunecate,
Eu plâng în parcul de mult părăsit...
Şi-a mea serenadă s-a rătăcit
În note grele, şi blestemate...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna lui Orfeu

.. Trenul se puse în mişcare, contemplam din cupeu
Cum aleargă înapoi: halte, poduri, salcâmi.
Alergam şi eu, ca stâlpii de telegraf, înapoi,
Înapoi spre tine, văzându-te în gară,
Prin tufişurile aprinse de soarele roşu,
Prin ploaia ce-şi vărsa lacrimile pe geam.

... Avionul decolă în azurul grozav
Şi oraşul aţipi, ca o turmă lângă ape.

Zbura avionul, dar parcă nu zbura
Pe deasupra troienelor albe, de calcar,
Îngheţase soarele pe aripile lui,
De unde tu-mi fluturai cu batista.

... Vaporul ieşi în larg, elegant,
Din ceaţă se tânguiau pescăruşii.

Ţărmul se clătina, alungit,
Buiau talazurile negre la proră.
Nu era nimeni pe mare, dar eu te zăream
Cu ghiocei în mână pe cheiul pustiu.

... Luna îşi anina de nuc cosiţa
Într-o toamnă brumată şi nouă.

Tu erai de mult plecată în lume.
Greierii amuţiră şi ei în grădină.
În soltitudinea nopţii vedeam cum răsai:
Din iarbă, din aer, din valuri.

poezie clasică de George Meniuc (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt de ajuns, şi clopote şi aripi

dacă trebuie să scrii e ca să nu stea mâna celor nouă ursitoare
la lumina unei lămpi se prefigurează în mişcare umbre
dar tu nu mai auzi
să repeţi după mine cuvântul Dumnezeu e imposibil

un ocean în care pluteşte tăcerea aduce la ţărm vietăţi ce au murit odată
sufletul îngheaţă mai repede chiar decât ai aprinde farul lumină
să inspiri prin fular temperaturile scăzute
şi nici atunci să nu poţi bloca adevărul de la un capăt la altul
ai învăţat că echilibrul se află în bătăile neregulate ale inimii

care te cuprinde dintr-o singură mişcare
care te însoţeşte pe celălalt mal şi scoţi prin ochi şi oase cele mai negre temeri
le arunci prin crăpătura uşii celor nouă ursitoare
chiar înainte de începerea unei spovedanii

îngenunchezi lângă icoană

poezie de Afrodita Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet alb

strune nevăzute
vibrează la chitară acestui univers
strune negre
de energie
de iubiri
de vers
de-atracţie universală
de tragedii
cu anilumi
şi anti-te iubesc
în care anti
e antiteza principală

atâtea melodii străbat
şi timp şi spaţii
şi totul
şi nimic
în raze nevăzute
protuberantele se zbat
intercalindu-se în melodii
cu totul anti
cu antinote care antiard
în antialbastrimi
de antifoc
anihilînd
în găuri negre de adânc
un orizont
cu stelele speranţei...

arcuşul care scoate
din negre strune
albe melodii
e gândul...
căci numai el
străbate spaţii şi
străbate veşnicii
regenerand iubire
afirm chiar Eu
(recunoscând că totuşi
la început a fost cuvântul)
şi-acest cuvânt e pururi
Dumnezeu...

poezie de Iurie Osoianu (6 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate în ţara minunilor ideal este normalul

şi eu caut minunea
printre drepte infinite
paralele cu imaginaţia
perpendiculare pentru simetrie
cu inefabilul
precum iluziile în aşteptarea penelului
sau gândul în aşteptarea cuvântului
poate că doar aşa
culoarea devine sentiment
roşu durere
galben toamnă
adânc turcoaz de atlantida
înalt albastru de voroneţ
albul ca alternativă la rotund
unghiuri fără echivoc
educate să fie juste
pe alocuri plictisitoare
o lume plană
pătrat nelocuit de iubire
din care ridic dorinţa
piramidă
spre o stea care-mi poartă visul
dincolo de tridimensional
de niciunde spre oricând
prin timp

cine ştie prin câte găuri negre trece lumina
înainte de a a se dărui florilor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele mă fac mereu să mă cufund în visare, la fel cum, poate, şi punctele negre care reprezintă pe hartă oraşele şi satele mă fac să gândesc. Mă întreb: de ce punctele luminoase trebuie să fie mai puţin accesibile decât punctele negre de pe harta Franţei? Dacă mergem cu trenul în Tarascon sau poate în Rouen, am putea la fel de bine, prin moarte, să ajungem pe o stea.

Vincent Van Gogh în scrisoare către fratele său
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

April e aici

april e aici
răzbate din frunzişuri
cântecul mierlei

în pantoful vechi
o pânză de păianjen
plină de rouă.

poezie de Doru Emanuel Iconar
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ape

era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând să dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
ţineam în mâinii flacăra
o aşezam în zori din poartă în poartă
să lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelaţii între gene
eram nelinişte, lacrimă şi sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea şi azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă şi oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre şoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea şi-o coboară
păşesc prin veacuri îngheţate, veşnicia să o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn să rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzleţe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic şi ireal
păşind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârşit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetaţi de lumină căutau o rază de soare
şi am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porţile timpului
şi am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrăţişare
în zori nufărul a înflorit între ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te văd

- Vreau să te văd, femeie,
Sau vino să mă vezi,
Mi-e dor de iarba crudă
A ochilor tăi verzi;

De-a tale negre gene
Ce tremură uşor
Ca aburul de ploaie
De-asupra codrilor.

- Vreau să te văd, bărbate,
Sau vino să mă vezi,
E timpul coasei iată
În ochii mei cei verzi.

Coseşte, hai - că iarba,
Cu rouă şi cu stea,
Mai deasă şi mai verde
Să crească-n urma ta.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânta un matelot...

Cânta un matelot la proră,
Şi imnul lui solemn plutea
Pe-ntinsul Mării Marmara,
Ca-ntr-o cetate spaniolă,
Când orologiul din cupolă
Anunţă fiecare oră
Printr-un preludiu de mandolă...

Cânta un matelot la proră
Şi marea nu-l înţelegea.

Cânta un matelot la proră,
Un singur matelot cânta.
Şi totuşi, vocea lui sonoră
Părea, pe iahtul ancorat,
Un cor solemn de preoţi tineri,
Ce-ngroapă-n noaptea Sfintei Vineri
Un nou profet crucificat
Pe-o nouă Golgota...

Cânta un matelot la proră
Şi-ntregul echipaj dormea.
Cânta un matelot la proră.
Dar ce lunatic l-asculta
Şi cine cântu-i repeta
Din largul Marii Marmara,
Când mateloţii toţi dormeau
Şi marea nu-l înţelegea?...

Cânta un matelot la proră
Şi-n larg sirenele plângeau!

poezie celebră de Ion Minulescu din Versuri, I, nr. 3 (15 octombrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pierd

Mă pierd în apa unui râu,
Mă pierd în holdele de grâu.
Mă pierd pe plaja însorită
Şi-n pădurea adormită.
Mă pierd în iarna viscoloasă
Şi-n privirea-ţi luminoasă.
Mă pierd în toamna aurită
Şi-n frumuseţea ta iubită.
Mă pierd în tot ce sunt şi-n tot ce eşti,
Mă pierd atunci când mă iubeşti.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi găinile negre depun tot ouă albe. Dacă eşti copil al lui Dumnezeu prin credinţa în Isus, şi experienţa zilelor negre va servi pentru binele tău.

citat clasic din Richard Wurmbrand
Adăugat de IOana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doua scame

Doua scame negre se cearta pe covor
Si nimeni nu vede "drama' lor.
Doua scame negre, calcate-n picioare,
Purtate de vant in lumea mare
Se chinuie s-alerge tare,
S-atinga un mar, sa cada pe-o floare.
Doua scame negre ajung la o-nmormantare
Pe haine inchise, palesc in culoare.

poezie de Roxana Matiasi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie de dragostea ta

Tu-mi eşti un înger ce te scalzi
în apa nemuririi,
de acolo mă-nlănţuieşti
în mrejele iubirii...

Tu-mi eşti un trandafir crescut
sub razele de soare
şi-n viaţa mea ai apărut
să-mi vindeci, ce mă doare...

Tu-mi eşti şi zâmbet şi lumină
şi-mi vindeci sufletul de dor,
mă faci să am o viaţă plină
şi azi, si mâine, până mor...

Din vis, în viaţă mi-ai trecut
şi-n veci m-ai vindecat.
Tu-mi eşti iubirea ce am vrut,
,, Cea fără de păcat"...

Rămâi acolo unde eşti,
în viaţa mea cea bună.
Tu-mi eşti iubirea mea pe veci
şi visul cel din urmă...

poezie de Florea Fane Janţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori negre II

(În amintirea unei frumuseți pierdute pe veci)

Când eram copil voiam să pictez
În sfumato cu acuarele şi îmi
Ieşeau nişte acuarele negre Goya
Iar profesorul de desen naşu+meu

Îmi spunea că alb sau negru e
Architecturally incorrect + pe 26 ian
2019 am scris o poemă superbă
pentru Stamatiad# poem care nu există.

poezie de Felix-Gelu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna iese dintre codri

Luna iese dintre codri.
Noaptea toată stă s-o vadă.
Zugrăveşte umbre negre
Pe linţolii de zăpadă.

Şi mereu ea le lungeşte
Şi suind în cer le mută,
Parcă faţa-i cuvioasă
E cu ceară învăscută.

Ce gândeşte? numai norii
Lin se-mbină, se dezbină
Ca fâşii de gaz albastru,
Ca şi aburi cu lumină.

Lin pin iarbă scotoceşte
Apa-n prund şi-n pietricele.
Florile surâd în taină,
Oare ce-or surâde ele?

Şi-s cu neguri îmbrăcate
Lac, dumbravă şi pădure.
Stele palid tremurânde
Ard pin negurile sure.

Lumea-n rouă e scăldată,
Lucioli pe lacuri zboară.
Luna umbrei, umbra lunei
Se amestec, se-nfăşoară.

Lunecând pe ceruri, norii
Negri-acopăr tot seninul.
Se sting una după alta
Şi icoana şi suspinul.

Înfăşat în întuneric,
Eu nu văd, nu aud şoapte.
Ah, mă simt atât de singur!
Este noapte, noapte, noapte.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

În basme, vrăjitoarele poartă întotdeauna nişte pălării negre şi absurde, mantii negre şi zboară pe mături.

Roald Dahl în Vrăjitoarele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!