Tu
Este simbolul pentru aproape;
Adresa, în scurt-circuit.
E totul în silabisit...
Formula de intimitate.
Este produs de insistență
De mii de ore, de "repit".
E-acceptul, ce l-ai intuit,
E dreptul tău, la existență.
Crează rotunjimi de buze;
Pe scurt, e început de vis,
E mijloc, la jurnalul scris...
E-articol, acordat de muze.
Are și nevrute valențe
De maniere în argou;
Când prostul crede că-i erou
Făcând melanj, de existențe.
Este-n iubiri fără taboo,
M-agăț de el... Ca să nu-l pierd,
Ți-l pun mereu, într-un dezmierd...
Mă culc, mă scol, cu el, ești TU!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Însușire de testament
Când tot citesc din ce-a fost scris, demult, în timp imemorabil,
Mă uit în jur mai stânjenit la rama ce-oglindesc, culpabil
Că nu-s nici scrib măcar s-aștern file la fel, spirit de antic,
De învechiți ce-i am model, joc cartea lor, erou romantic
Mă îmbăt latinic în cuvinte ce scurt descriu imensitate
Și mă complac în cugetări ce-mpart de-un veșnic o dreptate...
Mă prosternez îngenunchiat cu fruntea pe-osuar-pământ,
Să simt vibrato în cor de genii de-un humus, ce-am uitat că-i sfânt
Și îndoit mă scol cu greu de-atât regret că-i altă lume,
Ce nu mă învață, nici n-ascultă, își crede gafele antume,
Nu dă îndeajuns sobor de gând la uriași de înțelepciuni
Cu nume aflate din hazard și mulți necunoscuți postumi...
Și-n șirul meu anost de vorbe, nu știu de pot s-aduc prinos
La ce-a trecut și-l vreau d-etern și-o zi-l voi spune, os... la os...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Binecuvântată necunoaștere
Te-am luat de mână alături, din tot, tocmai pe tine,
Să știm cât mai puține ascunse unul de-altul,
Că-i vorbă din bătrâni "nu știi ce-o ști tot satul"-
Și locul schimbă timp și doar gând timp deține.
Așa-mi trec existențe din nevrute știute
Și-mi țin culoar de fugă ca pe-un intim traseu;
Să nu mă lovesc suflet, rănindu-mi pedigreu,
La nesfârșit aleg alei de-abis abrupte.
Stau doar între coperți închis într-un roman
Și mă trec roase file, felii de scene, act,
Actor, ce mă întretai cu-ai mei ca într-un impact,
Lăsând poate o culoare, pe-un raft, scris... "Pământean".
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranță nespusă sau... Daniel
Te vreau în poza de hublou
Te vreau mereu, te vreau din nou...
Să-ți fiu etern, în zbor, erou
Te vreau mereu, te vreau din nou...
Să-ți dau planajul de condor
Te vreau mereu, te vreau cu dor
Picaj de ai, în loc să-ți mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...
Să-ți fiu cuvântul numai eu
Te vreau cu dor, te vreau mereu
Să-ți fiu culoare-n curcubeu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...
Veșnic iubitul de liceu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...
Să te iubesc și-apoi să mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...
Du-mă la ochi să-ți fiu o geană
Edith, Simona, Love, Ioană
Sau scrum din sufletu-ți rimel
De-amor... Scris, nume; "Daniel"...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfat
Misterios este traseul
Când nu știi unde mi te duce;
N-ai sens și nu-i nicio răscruce
Și ești însinguratic, Eu-l...
Te uiți uimit la act de dramă,
Erou și simplu spectator;
Cum credincios crezând în strană
Că-n rugi ești Christ, nemuritor.
Ești doar produs de cărți, atlase
Ce-ai studiat, știi pe de rost
Pe itinerar de școli, din clase,
Să te conduci... Copil agnost.
Dar nu te-ai pregătit 'ndeajuns
Spunându-ți că nu tu decizi;
Că poți fi rege sau de plâns,
Călcat de mii de indivizi.
E ca-ntr-un mixer, o morișcă
Ce nu știi cine-o mânuiește;
Nu ești cireașa de pe frișcă...
Ești blatul, cred, cel ce nu crește.
Misterios traseul este
Doar într-atât cât nu-l cunoști
Și-ai scop ascuns... De se zărește...
Să nu te numeri printre proști!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Experiențe fără concludențe...
E lipsa, existență?
Potența-i, impotență?
E lucrul, energie?
E masca, efigie?
Trăitu-i, evidență?
Amoru-i, dependență?
Ce-a fost, o să mai fie?
Cantata-i, elegie?
Întoarcerea e, nou?
Răspunsul e, ecou?
Dorința-i, reciprocă?
Neștiința, se invocă?
Urâtul e, frumos?
Ce-i sus, poate fi jos?
La crimă este, leac?...
Pedeapsa-i an, sau veac?
Hoția e, virtute?
Prostiile-s, știute?
Minciuna-i, adevăr?
Geniul e, impostor?
Mereu le-ncrucișăm!
Relativ invocăm!
Stupid remodelăm!...
Trăim între valențe!
Nu credem concludențe!
Ignorăm experiențe!
Visăm reminiscențe...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Banul...
E-o infuzie de Satană, în abstract...
Plaga-n sânge, din ochiu-omenirii.
Nu-i respect, nici onoarei, nici firii...
Rezultat devastant, ca impact.
Creator, e vânzării de carne
Nevăzut, cu valențe de marfă.
El plătește, regină sau boarfă...
Trocul, el reușind să răstoarne.
N-are formă precisă de fel...
Poate-i bronz, este nichel, arginți,
Chiar și aur, dolari, sau forinți...
Etalon-i, doar valoarea din el.
Mulți trăiesc doar din specula sa,
Se omoară, răpesc, violează.
Unde-i el, tot ce e, trepidează...
Existența-i, n-o poți inversa.
Minți încinge și trupuri se vând...
Pic de dau- la cel cere că n-are-
Pot apoi să ia tot, chiar suflare;
Legea junglei umane invocând.
Lanțul este la maxim întins
Și verigile-s toate ocupate...
Nu e loc, tu să intri ca frate;
Hora, doar între ei au încins.
Au tot ei, clanuri, bănci, companii
Și se vaită, că-i rău și tot pierd...
De mai vrei să câștigi, te dezmierd...
Cum, sunt ei ce te țin... tu n-ai fi.
Și e simplu să întorci nedreptatea,
Doar să-ți faci singur tu, un produs...
Să-l dai schimb, celui ce-are în plus
Și-amândoi câștigați... libertatea.
Căci oricum, fără voi, nu se poate,
Sunteți brațul și mintea, ce n-au.
V-ați gândit, de n-ați fi, ce făceau?
Cine bani producea, bonitate?
Proștii, pot să devină stăpâni,
Cei ce n-au niciun simț filantropic...
Ei gândesc, că a fi bun, e utopic;
Cei ce-n muncă se vând... sunt nebuni!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Punct... e
E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o țintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârșit... venit de hac.
E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistență.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezență.
Pe-obraz, un șarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.
Mai multe-n zar sunt un noroc
Și-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârșit când vrei să închei.
Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început și de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.
Trei scrise, pauza o fac
Și poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!
Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aș ști totul
Și... cu... îs și eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!
Pe boltă-i led de-o imensitate
Și-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Și-acum l-apăs... că-l am în toc.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Partea de suflet
Am chemat sufletul la ordine
și aproape neașteptat mi-a răspuns,
după ce-l crezusem uitat
în părinți, în iubiri trădătoare-n dezordine,
în nenorociți ce s-au debarasat de el cum de părul tuns,
rămas doar scalpul, pe gâtu' îngroșat.
Deci există, poate să fie
oricui
-imposibilul, atât de greu de demonstrat,
fără formă, mai mult ușor,
fără de gând, lăsat singur să învie
când nu-i-
ori e ascuns de trecutul pătat...
este un pic; pentru un altu'... în amor!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmbujorare
Salut, ce faci bujor de buze
Ce lași plin de culori să curgă
Cum tiara de rubini Habsburgă
Pe fruntea ce-ai încântătoare!?
Alo, răspunde-mi la salut,
Să nu mă lași privirea întinsă,
Cu inima de gheață ninsă
Visând la buze de sărut!
Bună, îți strig timid, tăcut,
Aproape suflet să-mi pleznească
Că tot adun un început
Să-ți mângâi șoapta îngerească!
Sărut, mă fac cum zi din Soare
S-ating tot ce ai labirinte,
Să-ți fiu o floare la picioare
Mereu... până mi-oi pierde minte...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Halucinație
Simt iar că mai îmi pierd din mine, ca într-o ablație
de proprietate,
mă las indus în pierderea de-a mea intimitate,
până la moarte aproape, de se cere, înamorat pân' la halucinație.
Nici nu mai știu de-mi mai păstrez conștiința, îs ca o epilepsie,
un spasm de gânduri, minte,
parcă curg iar înspre gol de noi pupile, în adânc fierbinte
și moale mă revărs, tot stors, mă încânt de cea mai gravă maladie...
O fi posibil, cum se zice, dragoste să fie?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasărea
Un pumn de suflet veșnic în alertă
Ce-și duce viața-n mare de azur...
De-abia o vezi, pe cer, un fir de pată, un contur;
E mică, un colibri, un porumbel, e o egretă.
Fără de ea, ne-am invada d-insecte,
Natura mut-ar fi și oameni surzi...
Este măiastra, e fazan, de paradis, sunt sturzi...
Ea ne-a învățat cum să zburăm, să-naripăm proiecte.
Înaltu-i imităm, n-avem planaj,
Nici cântul nu-i avem, nici pana liră.
În fiecare tril, cum trubadur, iubiri răsfiră...
Elanul inimii ne-a învățat, ni-l face ampenaj.
Aspiră veșnic la mai sus sau e o oară,
E-n anual alai de nuntă, face pui,
Împarte ou și cântec, fără bani și orișicui...
Ea doar iubește-n zbor, de vis ne e, ne e comoară.
Să avem pasărea model de existență,
S-o facem simbolul de vis, de reușită,
S-o venerăm că-i suntem parteneri și-o avem iubită...
E-o binefacere divină! Să-i girăm perpetuă prezență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mereu te-am făcut să crezi că ești altul
și te-am înlocuit pe tine cu tine
pe cel ce îl știam
cu cel ce îl visam
aveam un fel de teamă
să nu pierd țărâna de care mă legasem
și când nu puteam să îmi stăpânesc verticalitatea
plecam
acolo unde a început totul
la marginea lumii
știu ce vei spune
că povestea noastră e îngrămădită într-un trecut banal
că tu ai fost cum ai fost
pentru că nu am însemnat nimic
și că ai dormit în fiecare noapte visându-ți femeile
dar eu știu că nu e așa
mereu am inventat oameni care m-au iubit
să mă poți crede măcar o secundă
mereu am pozat zâmbete largi
cât să îți imaginezi distanța
dintre noi
cum se întâmplă și acum
când îmi lași un răspuns rece
și aștepți să scriu un poem
despre tine
mmm
despre tine am scris mii de poeme
pentru că îți știu fiecare neajuns
al inimii
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Răvășiri
Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...
Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni și dușmani,
Mă pierd de neam.
Mă pierd de mamă și de tată,
Mă pierd printre copii născuți,
Mă pierd între neprevăzuți...
Mă pierd fără să știu, deodată.
Mă pierd de foști colegi,
Mă pierd de școli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.
Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de șansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neștiute.
Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinerețe...
Mă pierd de viață, să mă-nvețe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...
Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.
Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.
Câștigu-l-am printr-o pasență
Printre atâți nevruți de-a naște;
Sunt norocosul viu, de Paște...
Sunt un câștig... prin excelență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corp de femeie
În primul rând, este simbolul
Eteric, diafanul, e dorința,
Apoi e material, adică ființa;
Doar Ea le poate combina, își joacă rolul.
E-n gesturi, cu mișcări unduitoare...
Cu șarmul de gheișă sau de mim
Crează vrajă, stând într-un sublim;
Visezi în noapte doar atingerea-i de boare.
Este-o privire fatalmente adâncă...
Prin iris poți intra în făgaș de vis
Doar de-ai noroc, sau dacă îți este scris;
Poți colinda prin timp, de ieri sau... încă.
E părul lung, oricum mai lung și moale,
Ce oferă chip fragil, de bibelou...
Te poți juca cu el, de îi ești erou;
Să dormi pe el la infinit, să nu te scoale.
E gura, buze lungi, ca de petale-
Te uiți înfermecat- le-ai vrea lipite...
Te zbați între real și-între ispite
Să le atingi, să simți miere de floare.
Sprâncene-s arce de subânțeles
Ce-și schimbă forma, spre mister, uimire,
Iar gene lungi acoperă sclipire;
Sunt ude-n lacrimi, sau se închid cu interes.
Ovalul feței-i luna în pătrar.
Tenu-i sclipește îngrijit de creme fine;
Cu el te încântă, ea amor deține...
E pururi, nouă zi... a ta de calendar.
Bărbia-i fină și i-o urmărești
Cum mișcă de cuvinte de nectar...
Îți vine s-o săruți, de-o ai în dar;
Ai sta în genunchi, mereu ca s-o cerșești.
Urechea fină-i, cu podoabă veche
Din mezozoic, când de-abia eram.
Auzu-i prin cercel cu filigram
Și ocazia îți dă să-i faci... pereche.
Năsucu-i fin, percepe nevăzutul-
Parfum din aștri și pământ d'esențe-
Tot el discerne vrute existențe;
E și simț practic, știe neștiutul.
Suavul gât prelung, mereu subțire,
E loc de nu-ți permite s-o rănești;
De aici îi vin silabe îngerești,
Și-i loc să-i lași amprente de iubire.
Pe umeri mici, tu cap ai vrea să pui,
Dar sunt firavi, înguști, nu-i loc de vis;
Îi atingi... doar de-i oferi ce i-ai promis,
Îi adori, îi strângi, când vrei să mai rămâi.
De bustu-n "V" de literă te încânți;
Pare ireal, aproape-n instabilitate
Sfârșind în mijlocul de pietate
Și-n el simți suflet... inima ce-o cânți.
Pe sânii fermecați pentru creații,
Din sfârc de roze cu pistil, să bei;
Nu vrei să știi- crescutule din ei-
Că-i locul unde ochii îți pierzi, în incantații.
La pântec ai ajuns, loc de minuni;
E un rond de vis, de adâncuri mișcătoare,
E locul preferat de ascultare
A celui, ce-și câștigă dreptul printre lumi.
Ce coapse, cu volupt în brațe ai ține,
Cu ovalele-i de liră fără coardă...
Buze fierbinți pui pielii, făr' s-o ardă;
Umplând-o de sărut... pierzându-te pe tine.
Cobori spre gambe suple ca de zbor,
Genunchi și glezne fine, de Afrodită;
Toate-s etern mister, prefigurând ispită...
N-ai fin cuvânt, pentru prozaicul picior.
Contemplul maxim e locul de plăcere...
De te dorești în trup să-i fi un "plug"
Extazu-i ireal, e vis, deliric drog,
În care-ai vrea să "mori" și-i loc de înviere.
Ea e himera, cea dorită de milenii...
Esența vieții ea o poartă, o dă, o naște.
Noi toți suntem ai ei... Este eternul Paște!
Renaște simț și fizic, este sursa... de vedenii!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Judecata
Când judecata nu e dreaptă
E semn... că-i fără judecată;
Cum proasta, nu e înțeleaptă,
Fecioara nu-i... o desfrânată!...
Când orice probă-i ignorată
Și adevăr răstălmăcit;
Ori judecata e ingrată,
Ori cine-o face, pervertit!...
Când cel ce judecă nu simte
Că rău făcut fără de vină
E precum capul fără minte
Și bec aprins, fără lumină...
... Așa e "dreptul", râs în barbă
Cu ușa-nchisă... luată clanță;
Justiția pe-ascuns e oarbă,
Cu greutăți... fără balanță!!!...
Căci... "altul"... n-are importanță!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Final
Un tot de scurgeri necontabilizate
Din frică, pe ascuns, sau neștiință...
Nu sunt fără de cont și fără "date";
Irefutabile-s de-o viitoare... neputință!
Chiar risc de nu-i, a fost, sau sigur este,
Totul începe cert și măsurabil...
Prin muncă-l definești indubitabil
Trecut, adăugat în lada genelor de zestre.
Un taboo creem cu mintea ce ne-o stoarcem;
Că doar refuzu-oprește evoluții,
Uitând de timpul, singur veșnic cu soluții
Și linia de start, un "finish" unde... întoarcem.
Indiferent ce-i, spirit, vis, real...
Toate-au un trend, este o scară-n "V";
N-a fost, posibil e, a fost și nu mai e...
Epuizantul maraton, ce-alergi, către FINAL!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frica de frig
Atât hazard de neștiut ne este-n Univers
Că un fir de frică-mi trece mijloc de coloană
Tot mă gândind c-alerg pe-o bulă-n goană
Și poate derapa din ronduri, fără de revers.
Mă-ncearcă sentimentul că-i mult ger
În bolta neagră de-un senin de stele
Și știu că-i frig de azot tot vidul dintre ele
Unde m-aș putea pierde dur, casant precum un fier.
De-un timp leg moartea-realul lângă simbol
Și nu mă-nșel c-am tot atins plecații dragi,
Cum știu ce e durerea-n tâmple, în mâini, nădragi
Și poate-am și-nghețat chiar de n-am fost la pol!?
Mă rog, nu pentru mine, spațiului să țină
În neschimbare, însă știu că-i doar dorință
Și infinitul n-are reguli, nicio preferință...
Că tot din accident suntem și noi! Deci n-are nicio vină!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prostul în capitalism
Chiar dacă n-are niciun țel
Și se exprimă în argou,
Muncește mult, ca un erou,
Dar niciodată pentru el!
epigramă de Mihai Enachi din Universul prostiei
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Chemare
M-ai auzit, te strig mereu
De când mă scol și-n vis de noapte,
Că fără tine nu sunt eu...
Cuvântu-ți vânt m-aș face, șoapte.
Din poză te-am făcut icoană
Și-am pus-o-n față la altare
Să-nchine-o lume ce se-nșeală
Căci nu mă crede cât mă doare.
M-am răstignit în vârf de munte
Pe crucea-naltă din Bucegi
S-adun mulțimile să asculte
Că doar te vreau și să nu negi.
Am pus afișe-n gări, în trenuri
Și-n stații de autobuze,
Ca inima să ți-o cutremuri,
Ruinele-mi să mi te-amuze.
Ești ființa cea mai căutată
Și premiu-am pus tot ce-aș avea
Din orice timp; fără vreo dată,
Până când Soare ar cădea.
Și de nu, ți-aș culege Lună
S-o am pe frunte de lanternă
Și noapte de va fi... să-mi spună
Pe unde dormi și de ai pernă.
Mereu te chem; m-ai auzit
Că te aștept, că țin la tine?...
De nu, întind mâna la cerșit
Să mă ia alta... Dacă vine!?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Al nimănui
Auzi, mama mea,
Ești tu, de mă mângâi,
Ca pe-un pui, pe creștet
Si-ți pui moi de buze,
În gust de catifea
Și încet îmi gângui
Despre-un timp veșted,
Fără pomi și gâze...?!
Și mă strângi la piept
Oh, moale și cald
Și-mi spui "Dragul mamei
Ești sufletul meu,
Ești un înțelept,
Al meu esmerald...
Ești mândria mamei!"
Ai degete scurte
Și mă-nalți..."Ia-l tată!..."
Și-ai zâmbet de floare
Și n-ai nicio vârstă...
Iar mă pupi pe frunte,
Mori de încântată!
Inima te doare
Și dispari, oh tristă...
... Și mă scol, te caut
Sunt buimac, nu ești!?!...
Casa plină-i goală,
Ochii-mi pică-n lacrimi,
Sunt pierdut, knock out...
Tot ce prețuiești
Este-un om în boală,
Răvășit de patimi...
... Și te caut mamă
Și te strig mereu;
Mă uit des pe stradă
Să te văd venind.
Moartea însă-i vamă,
Trupul mi-este greu,
Stau ca pe-o estradă,
Sper într-un rewind...
PS
Știi, oare, că-s tată
Și-am copii la rându-mi
Ce-i iubesc, e drept,
Dar n-am harul tău...
Sunt precum o roată
Ce mă duc, rotindu-mi
Destin imperfect...
Fără tine-n... hău?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!