Rochia ta încă neîmbrăcată

ne îmbrăcăm în timp ce intersecţia vorbeşte
prin fereastra deschisă
cu păsările ieşite din teama nopţii care foşneşte

ai încă stropi de apă pe sâni când îţi potriveşti sutienul negru
e ca o lumină precisă
zâmbetul tău de mentă încă integru

îţi privesc acum părul strâns cu un elastic subţire
de parcă ai avea un ochi în ceafă
cu care vezi totul dintr-o privire

aş vrea atunci să-ţi cobori pleoapele aşteptând
un sărut moale
ca o ofrandă cuvenită ca o întoarcere în rând

ţi-aş prinde apoi buzele cu dinţii uşor
mai întâi pe cea de jos ca şi cum
asta ne-ar ţine cumva suspendaţi între tavan şi covor

aş vrea atunci să-ţi spun te iubesc pe buza superioară
să-ţi desfac sutienul în timp ce
intersecţia ar vui ca o femeie lăsată înadins pe dinafară

alarmele maşinilor din parcare nerăbdătoare ar face o larmă
ca o ploaie de jos în sus
aş bea stropii de apă de pe umerii tăi unul câte unul ca într-o karmă

am întârzia oriunde am avea de plecat cui i-ar păsa
ar fi în bucătărie fum şi miros de cafea împroşcată
s-ar rupe tocurile tot aşteptându-te s-ar înflora
rochia ta încă neîmbrăcată

n-ar mai fi nevoie de ruj pentru că se ştie
buzelor ce tocmai au sărutat nu le mai trebuie nimic
decât încă un sărut încă unul până când dor ca să fie

ar lovi atunci soarele perdeaua ridicată
s-ar zgâlţâi ferestrele ca un cristal seismic
ar încremeni buletinele de ştiri ca o îngheţată de ciocolată

ca o pană de curent ca un fulger globular ca o privire sumară
ca o nouă înfruptare
ne-am îmbrăca apoi matematic ca o filarmonică interioară

poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mai există...

Încă mai există subiecte
Să le dezvoltăm la o cafea.
Eu să dau din genele-mi cochete,
Tu să te holbezi în bluza mea.

Să zîmbesc ştrengar şi pe-ndelete
Să-ţi sărut urechea şi-o sprâncea.
Să mă joc cu mâinile prin plete,
Tu să te holbezi în bluza mea.

Să-ţi desfac siretele la ghete,
Vreo trei nasturi, ceasul, o curea.
Scamele să-ţi iau de pe manşete,
Tu să te holbezi în bluza mea.

Toate-s vise, nu se va-ntâmpla!
Nici sărut, nici nasture... doar vezi,
Eu - îmi beau încet a mea cafea,
Tu - în continuare... te holbezi.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesagerul iubirii

Tu dormi, iar trandafirul meu aşteaptă
să-ţi simtă respiraţia din vis
şi doar atunci să îţi vorbească-n şoaptă,
aşa cum ne-am vorbit şi mi-a promis.

El îţi va spune,-n visul tău, cum eu
mă cred pierdut atunci când te privesc,
cum simt ceva crescând în pieptul meu,
cât vreau să-ţi spun tot timpul: "Te iubesc!".

Îţi va şopti poeme de iubire
pe care le-am compus cu tine-n gând
şi-n graiul lui el îţi va da de ştire
că-n visul tău aş vrea să fiu oricând.

De-l vei cutremura cu un suspin,
te va trezi cu un miros plăcut
şi îţi va spune cum am să te-alin
sau cum voi fi la pieptul tău un scut.

Atunci, iubita mea, vei şti şi tu
tot ce simt eu, dar încă nu-ndrăznesc
să-ţi spun, de teamă că vei spune "Nu!",
chiar dacă-n vis, prin flori, eu îţi vorbesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a pârjolul

Lângă aura mămăligii
ne strângem unul în frica altuia: tueualexvali,
deşi statisticile spun altceva:
ele decapitează, oficial, orice urmă de însingurare
şi încearcă să rotunjească fiecare profil al terorii.
Totuşi,
fii atent la ce-ţi spun
acum, când încă port în mine
manualul de întrebuinţare,
acum, când mai pot să-mi iert
braţele, umerii, spatele şi chiar
privirea ta întoarsă în altă parte,
când tresar, fericindu-mă,
la sunetul unui greier
ce bate din picior
rămăşitele verii.
Acum e momentul momentelor:
hai să ne mai jucăm puţin
de-a pârjolul.
Uite, dacă vom avea noroc
şi vom sfârşi cât de cât împreună,
stăruind
tot mai mult cu mintea
în tablourile vechi
pe care ni le vom năzări
în miez de noapte, stingheri,
tot mai stingheri unul în îmbătrânirea
altuia, desfăcându-ne de câteva ori moartea
în ultima clipă,
ca pe un fular,
s-ar putea să ajungem într-o zi
descoperiţi.
Tu pe mine sau eu pe tine.
Tu pe mine cu ochii lăsaţi să cutreiere în voie pleoapele
şi imediat, dinaintea lacrimilor,
privind fereastra
către vrăbiile
pe care nu le mai poţi hrăni.
Sau eu găsindu-te
cu ziarul pe piept,
apoi alunecând în lungul decenţei mele
care nu mai găseşte tandreţe
decât atunci când e prea târziu.
Hai, hai să nu murim până atunci.
Ia şi aruncă peste mine nimicuri curate,
stinge-mă şi mângâie-mă, sărută bietul timp
când tot ce nu apucăm să ne spunem
ne îngheaţă în palmă
ca un porumbel mort de frigul sensului pierdut.
Aşteaptă-mă, acum.
Hai să nu mai murim atât până la sfârşit.

poezie de Anca Hirschpek
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis vegetal

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta, te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca sa te bucuri. Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Si, cine ştie, poate că într-o seară
de primăvară, când va fi şi lună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă, aş începe să zâmbesc.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai murit încă unul

A mai murit încă unul -
cu foamea pe faţă,
cu ochii de ceaţă,
cu mâini ca tutunul.

A mai murit încă unul
din nemernica gloată
care pe rând se gată.
Unul câte unul.

Trei, şase, opt, zece...
A mai murit un mişel.
Ce bine de el
că-i liber să plece!

Azi n-o să-l mai frigă
în vise de fiere
nici trup de muiere
şi nici mămăligă.

Ah, Domnul, prea-bunul,
îl mangaie foarte.
Tovarăşi de moarte,
poftim încă unul!

Lăsaţi-l să plece!
Nu spuneţi o vorbă!
Ne lasă o ciorbă
şi-o pâine rece.

poezie clasică de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul nostru

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

aproape că s-a făcut iarăşi toamnă
şi uite cum firul ăsta răsucit de mii şi mii de ori
alcătuit din bucuriile şi suferinţele noastre
din tăcerile şi din cuvintele noastre
din exuberanţa şi din neputinţa noastră
din grija ta pentru mine şi din nepăsarea ta
din teama mea şi din indiferenţa mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el vieţile altor oameni
care am fi putut fi noi înşine
dacă eu m-aş fi aplecat să-ţi leg şireturile
atunci când aveai genunchiul zdrelit,
dacă te-aş fi luat în braţe atunci când mi-ai spus
vino,
dacă ţi-aş fi răspuns
bine,
atunci când mi-ai şoptit
rămâi.
acum despărţirea e tot ce ne-a mai rămas
singurul lucru care ne ţine împreună
hrănindu-se din apropierea noastră
numai pentru a o distruge
ca o vietate digerându-şi propriul trup
ca să rămână în viaţă.

nu mai e timp acum
decât să ne îmbrăcăm disperarea şi teama
şi tristeţea şi neputinţa
şi să le purtăm zâmbindu-ne
în vreme ce apele vieţilor noastre
se despart
după ce au curs atâta timp prin aceeaşi albie
îngânându-se încă,
jucându-se o ultimă oară
unele cu altele
ca nişte versuri sălbăticite
care nu mai rimează
dar care sînt încă legate
într-un poem.

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mâinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viaţă de om încă
mai ieşeam unul câte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrâşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Deci... Să înţeleg că am greşit în privinţa voastră?
Maria: Bineînţeles, dragul meu! Ai greşit închipuindu-ţi că ar putea fi ceva între noi. N-ar trebui să fii gelos! Tu nu ştii ce-i gelozia! Mai ales că nici n-ai motive! Eu te iubesc nespus! Nu ţi-aş vrea răul. Şi evident, nu te-aş înşela niciodată! În plus, nu crezi că dacă l-aş fi vrut pe Luci pentru mine, n-aş fi renunţat de la bun început la el, aş fi avut destul timp de partea mea. Şase ani, cât am călătorit până a ajunge aici... Cine ştie?! Am fi putut deja fi căsătoriţi şi atunci sigur n-aş fi putut deveni soţia ta, nici măcar prietena ta.
Nick: Aşa-i. E adevărat.
Maria: Dar, ţi-am mai spus... Deşi îmi plăcea de el, nu s-ar fi putut să nu-mi placă, am renunţat la el încă de atunci, de la bun început, pentru că mi-am da seama că el e îndrăgostit nebuneşe de Lia şi nu voi reuşi să i-o scot din minte aşa de uşor. Iar dacă atunci am renunţat la el, în favoarea Liei, ce rost ar avea să încerc acum să-l cuceresc? Oricum, tot degeaba m-aş fi străduit, n-aş fi avut nici o şansă; inima lui îi aparţine tot surorii tale, în întregime. Ai fi putut observa şi tu asta la el, dacă ai fi fost mai atent. Iar eu n-aş putea să vă fac aşa ceva. Nici ţie, nici Liei, mai ales că ea e sora ta. Şi nici chiar lui Luci. Nici unul nu meritaţi una ca asta. Deci, n-aş putea. Sincer, n-aş putea! Oricum, am încetat să-l iubesc cu mult timp în urmă, m-am resemnat. Acum el îmi e doar coleg şi prieten, un foarte bun prieten, drag mie, apropiat; şi comandantul nostru. Nici n-aş vrea să-mi închipui că mi-ar putea fi altceva! Iar acum te iubesc pe tine, nu pe el; doar pe tine! Enorm! Te iubesc, Nick.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin pomii din livezi

Retrage-te la timp, când încă ştii că poţi
Sub soare să rezişti.... în mare să înoţi,
Când încă nu-i târziu pe-alei, să-ţi zboare paşii,
Când încă-ţi mai vorbesc doi ochi, senini, albaştri.

Opreşte-te la timp, cât uşa nu-i închisă
Şi poţi încă zâmbi spre mâna ce-i întinsă,
Când încă mai inspiri parfumul de la floare
Cât încă noaptea lină îţi este sărbătoare!

Retrage-te la timp, lumină din lumină,
Cât lume e în jur şi nu-ţi este străină,
Cât mai luceşte încă în fir verde de iarbă
Demult, o amintire ce-ţi este foarte dragă!

Retrage-te din vreme şi meditează adânc
Ce e prioritar, când umbră e în crâng.
Şi câte ploi, adesea, în seară au spălat,
Tot ce a fost îngheţ, tot ce a hibernat...

Retrage-te la timp şi rău să nu îţi pară,
Va înflori în noi o altă primăvară.
Ascunşi de ochii lumii prin pomii din livezi
Vom construi palate din ramurile verzi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când există dragoste chiar şi departe de s-ar afla unul de celălalt, atunci când o cer împrejurările, se află aproape, pentru că dragostea lui Hristos nu poate fi limitată prin distanţe. Însă atunci când, Doamne fereşte, soţii nu au dragoste între ei, deşi s-ar afla aproape, în realitate însă se află departe unul de altul. De aceea trebuie să se străduiască să păstreze dragostea în toată viaţa lor şi să se jertfească unul pentru celălalt.

Paisie Aghioritul în Cuvinte duhovniceşti, vol. IV - Viaţa de familie (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi văd din nou chipul

Am adormit iar în gândurile mele,
Lăsând în urmă un suflet drag
Şi ajung din nou să privesc la stele
Şi nu m-aşteaptă nimeni în prag.

Încerc să găsesc în mintea mea,
Cum arăta a ta ultimă privire
Şi uneori noaptea e atât de grea,
Dar cred că am încă o mare amăgire.

Caut apoi umbra ta, a paşilor pierduţi,
Şi vreau să ţin mintea mea trează,
Dar noaptea e plină de năluci
Şi merg la geam unde inima mea oftează.

Se vede apoi o stea căzătoare
Şi o dorinţă încă aş mai avea,
Ca în lumina ei să-ţi văd chipul tău oare,
Şi să rămâi mereu în mintea mea.

poezie de Eugenia Calancea (6 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

plaja dormea între valuri
pe o stâncă sângera o inimă
erai o străină când te-am întâlnit într-o privire
rochia ta, culoarea cerului
părul despletit tânjea dorinţe nestinse
păşeai goală ca o femeie
erai atât de frumoasă
nu ştiam surâsul mângâierilor tale
şi te-am strâns în braţe
te-ai frânt a iubire totală
sărutul nemărginirii
dacă nu te-aş fi găsit cine aş fi fost
când te sărut în zori
sărut paşii
când te sărut în noapte
sărut clipa
şi când voi termina de sărutat
atunci vei ştii iubito cine sunt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu e târziu

Niciodată nu e târziu
să iubeşti!
Niciodată nu e târziu
să te trezeşti!

Atunci când în jur ţi se pare,
Că îţi fuge pământul de sub picioare,
Când nu mai vezi nici lună, nici soare...
Mai e încă o şansă dezlegătoare:
Eşti tu, barca ta salvatoare!

Încă nu e totul
Pierdut,
Încă timpul din noi
nu s-a oprit,
Încă te pot sava
noi aripi de zei,
Încă
găsi-te-va soarta
Printre atâtea
electrice căi!

Veni-vei cuminte
la Poarta împlinirii,
Te vor întâlni
Sfintele şoapte ale iubirii...

Urca-vei în calea
de dragoste plină,
Atinge-ţi-vei buza
de spuza zării senine!
Şi pluti-vei înaripat
cu gândul la ziua de mâine!

Pe drumul cu rouă
vom păşi împreună!
Tu şi eu:
O viaţă cu totul nouă,
Senină!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tie

Astăzi, respir prin tine
ca şi cum nu aş mai fi făcut-o.
Am să-ţi iau palmele
şi am să ţi le cuprind în ale mele,
pentru că suntem unul.
Am să-ţi sărut fiinţa acum,
doar în adâncul sufletului meu,
iar mâine, o vom face nemăsurat.
Am să-ţi recit versuri
pe colţul lunii, care în seara asta
este atât de caldă
pentru noi doi.
Am să-ţi culeg stele
şi le voi aşeza în partea dreaptă
a sufletului tău,
alături de... mine.
Am să-ţi şoptesc vise
ce până ieri le-am avut,
iar astăzi sunt... realitate.
Am să-ţi sărut inima...
deoarece face parte din mine.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii mei calcă timpul

Suflete pustiit
nu adormi încă
şi mai spune-mi
povestea vieţii
încă odat'
ca atunci când
am trăit-o prima
dată cu atâta tristete,
bucurie, dragoste şi dor.
suflete luminat
nu te întuneca încă
şi mai luminează-mi
calea spre fericire
ca atunci când
te-ai aprins prima dată
şi ai născut iubirea.
suflete cald
nu îngheţa încă
şi mai încalzeşte-mă
ca atunci când
topeai tristeţea
în palme.

poezie de Daniela Pană (2008)
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soapte in amurg

Ş_optind uşor îmi iese iar în cale vântul,
O_rbit mă simt de soarele ce-apune,
A_ş vrea privind în zare şi ascultându-mi gândul,
P_rin şoapte dulci s-adorm uitând de lume…
T_e-aştept însă pe tine şi voi privi apusul în tăcere
E_u vreau să vii să-ţi spun că încă te iubesc.

Î_n jurul meu tot plânge vântul cu durere,
N_u eşti aici şi multe-aş vrea să-ţi povestesc…

A_ştept să vii alături de ultimele reze de soare,
M_ergând tăcută pe cărarile dulci ale visului,
U_rcând spre mine ca o dulce alinare…
R_oşii, buzele tale în lumina apusului,
G_răbit să le sărut şi-apoi să-ţi cer iertare.

poezie de Sergiu Ivanov
Adăugat de Medeea Pascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţia negustorului plecat pe fluviu: O scrisoare

Atunci când părul îmi era încă tuns cu breton pe frunte
Mă jucam în faţa porţii, smulgând florile.
Ai venit călare pe o nuia de bambus – calul tău –
Şi te-ai plimbat prin faţa mea, jucându-te cu prunele sidefii.
Apoi ne-am mutat şi-m trăit în Chōkan:
Doi oameni obişnuiţi acceptaţi de toţi, fără sau cu puţine neplăceri.
La vârsta de cincisprezece ani m-am măritat cu tine, Stăpânul meu.
Eu nu am râs niciodată, fiind timidă.
Cu capul plecat, priveam mereu spre podele.
Strigată de o mie de ori, niciodată n-am întors privirea.

La cinsprezece ani am încetat să mă mai încrunt,
Am dorit ca pulberea mea să fie-amestecată cu a ta
Mereu şi mereu, şi întotdeauna.
De ce-ar trebui să mă-înalţ pentru-a sta de veghe?

Când aveam şaisprezece tu ai plecat
Pentru cinci luni în îndepărtatul Ku-tō-en,
Pe fluviul cu vârtejuri primejdioase.
Deasupra capului maimuţele scot sunete pline de tristeţe.

Când ai plecat parcă n-aveai putere să-ţi mişti picioarele.
Acum la poartă a crescut un covor de muşchi,
Prea gros ca să-l pot înlătura.
Frunzele cad devreme-n toamna asta, luate de vânt.
Culorile unei perechi de fluturi pe iarba din grădina dinspre asfinţit
S-au îngălbenit încă din august;
Asta mă întristează.
Îmbătrânesc.
Dacă vii în aval pe cheile înguste-ale fluviului Kiang,
Dă-mi de ştire din timp,
Iar eu îţi voi ieşi în întâmpinare
Tocmai acolo sus, la Chō-fū-Sa.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mă visez cu tine

Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub paşi pietre în rânduri
Cum înţeapă din pământ.

Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ţi strâng clipele din gând.

Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Dimineţile sunt pline
Doar de mine prin odăi.

Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.

Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbaţi bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slova-mi educ

Slova-mi educ, să fie atingere sfioasă,
S-alunece suav şi gingaş către tine,
Pe aripi de vis blând, armonioasă...
Cu înfiorări calde, diamantine.

Slova-mi educ, să pot a-te cuprinde
În dantelări care înfloresc iubirea
Şi atunci când raza zilei se aprinde,
Să-ţi lumineze sufletul, trăirea.

Slova-mi educ, să fie şi visul de iubire
Când luna despleteşte în raze moi
Şi fluturii dansează în a nopţii lucire,
Pe aprinse felinare uşor... doi, câte doi
............................................................................................
Slova educ, să–mi fie şi cuvânt de-apus.
Cum încă n-am pus frâu la simţâminte
Şi încă nu-i târziu să-ţi spun, ce nu ţi-am spus
Că te-am iubit în felul meu... cuminte...

poezie de Elena Volcinschi din Amurguri şi anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Nu îndrăznesc încă
să ridic privirea mai sus de orizont,
de teama frumuseţii tale strălucitoare.

Nu vreau să visez încă la ce va urma,
de teamă să nu deranjez măreţia sufletului tău.

Nu vreau să mă gândesc la tine astăzi,
de teama iubirii tale de mâine,
ca să mă pot bucura încă
de frumuseţea primăverii din ochii tăi,
de trupul tău minunat în lumina soarelui,
de glasul suav şi gingaş atunci când îmi rosteşti numele,
de prezenţa ta strălucitoare din gândul meu.

Vrea doar să prelungesc dorinţa nemărginită a infinitului
din clipa când îţi spun: Te iubesc!

poezie de Silviu Petrache (8 martie 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!