Iepe corăbii

I

Dacă lupul urlă la o stea,
Semn e cum că-i cerul ros de nori.
Rupte burţi de iepe-n albă nea,
Pânze-ndoliate de mari ciori.

N-o să-şi scoată gheara de azur
Cerul din duhoarea-i de gălbează,
Cetini-ţeste leapădă-mprejur,
Prin livadă, vântul şi nechează.

Auziţi? E grebla de-asfinţit
Ţesălând dumbrăvile ucise.
Voi, cu braţe smulse de vâslit,
V-aţi pornit spre ţările promise.
Da, plutiţi, sfârşiţi-vă suişul!
Glas de ciori vărsaţi din curcubeu.
În curând şi-o scutura frunzişul
Pomul alb ce-l am pe capul meu.

poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de Emil Iordache
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile sunt luminile pământului...

Mult stimaţi plagiatori
Sau iluzii printre nori
Auziţi în grai de flori
Cântec răguşit de ciori?

epigramă de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmarul vieţii

trăiesc ca un copac cu viermi sub scoarţă
rod nestingheriţi din nervurile mele
îmi vine cu cerul să mă iau la harţă
curând o să m-acopere o pulbere de stele.

curând n-am să mai văd magia luminii
nici farmecul culorilor formând un curcubeu
voi rătăci ca duh şi-o să mă latre câinii
până voi găşi un drum spre Dumnezeu.

voi fi un suflet pe clopotul din turlă
sperând să-l fac să cânte la liturghie
voi pleca de-aici cu trâmbiţă şi surlă
căci mi-am croit un drum prin poezie.

ce pot să fac când sufletul meu urlă?
ca lupii la lună în noaptea târzie.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cernite ciori...

Se crăpa de ziuă-n luna ianuarie,
solitar treceam prin parcul trist,
în jur pe alei, nici urmă de turist,
doar cernite ciori zburau în vrie...

Cârdul se aşeza pe ramurile ude,
în copac atunci când vântul s-a oprit,
cioroii croncăneau sinistru c-au ieşit
din cuiburile lor... rămase nude.

Larma păsărească nu mai contenea,
începuse lupta să-şi ocupe locul,
se-mbrânceau cu aripile şi ciocul...

Un "maidanez" trezit din somnolenţă,
prinde a lătra prin parcul desfrunzit,
cârdul de penate negre a muţit...

sonet de Ioan Friciu (12 ianuarie 2015, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Acum, pe cerul grav
Contemplu sincer frunza,
Iar lujeru-i firav
Ne mătură peluza.

Observ culori spectrale
Şi o ridic spre soare,
Îi simt conturul moale
În mâna-mi arzătoare.

Mă farmecă culoarea
Şi-i simt mirosul pur,
Cum îmi transmite marea
Culoarea de azur.

Ea părăseşte pomul
Pe caldarâm sau lan
Şi-o mătură tot omul
Cu sârg şi an de an.

O las să reînvie
Pe glia strămoşească
Şi vântul s-o adie
Spre pacea pământească...

poezie de Liviu Reti (22 noiembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păi cum le zicem noi la ciori în bătaie de joc? Ciori. Sau cioroi negri.

replică din filmul artistic Aferim! (2015)
Adăugat de Simona Z
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna Dumnezeiască

Renaşte pământul
Îmbrăcat în culoare
Porneşte şi vântul
Prin raze de soare

Lacrimi de ploaie
Dansează prin flori
Râuri curg şuvoaie
Apar muguri în zori

Şuieră vântu-n fîneţi
Culege iarba uscată
Aleargă iepurii isteţi
Semn de vară bogată

Cerul îşi scutură norii
Pământul înverzeşte
Vin în cârduri cocorii
Sus cerul ne iubeşte

În grădină un cais
Gata să-nflorească
O livadă ca din vis
Mâna Dumnezeiască

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Copacii, toamna, de durere urlă!
Înfiorător de mari, de goi, de negri,
Par îngeri răzvrătiţi blestemând cerul.

Ai auzit cum urlă, toamna, copacii?

Care bun arhanghel,
asurzitor şi invizibil,
de Dumnezeu trimis,
le-a smuls plăpândele făpturi de pe ramuri?

Copacii urlă, cu braţele-ntinse, vânjoase,
spre Cerul pe care nu pot să-l apuce,
să-ş sfarme, să-l darme...

Copacii, toamna, sunt îngeri revoltaţi...

poezie clasică de Eugene Ionesco din Revista literară a Liceului "Sf. Sava" (1927)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un stol de ciori

Privighetori
Cântau de jele,
Un stol de ciori
Cânta manele...

pamflet de George Budoi din Muzica şi muzicienii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea condorului

Atât de falnic condorul îşi unduieşte zborul pe creste
Iar vântul îl duce adesea spre alte zări de mult căutate,
Uitând ca acasă înseamnă acolo unde perechea lui este
Iar frumuseţea din alte zări înseamnă pericol de moarte.

Scrutând zarea albastră mai trece uşor peste un munte
Şi-o sete cumplită-l cuprinde zărind luciul apei chemându-l.
Avântul în jos e o joacă peste crestele atâta de ciunte
Dar nu toate, mai rămase doar una pe pieptul lui falnic tăindu-l.

Din rana-n durere cădeau stropi de sânge în ploaie
Condorul zbura în neştire viaţa lui ducând-o-nspre moarte,
In cuib perechea lui priveşte cum o pană aiurea se-ndoaie
E semn că ceva se întâmplă cu condorul ei plecat prea departe.

Cu ochii spre cer ea-ndurare pentru condor domnului cere
Mai lasă-l în viaţă doamne să-şi vadă fiul la primul lui zbor,
Ia-mi mie viaţa şi las-o pe-a lui, să aibă atâta putere
Câtă mai este nevoie pentru a-şi conduce fiul prin viaţă uşor.

Dar domnul din ceruri alese deja a cui viaţă necesara va fi
Şi rupse cerul în doua cu ultimul strigăt al condorului mort,
Ea smulse şi pana-ndoită ca semn şi-o puse la creştetul lui
Şi alte pene mai smulse îmbrăcând coşciugul condorului tot.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce trăieşte poartă semn de timpuriu ca un dar.

citat celebru din Serghei Esenin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de post

jos
hăul deschide un dulap de vechituri
cămăşi roase la coate
gulere rujate
vaste minuni şi umbre
cerul ce nu mi se arată niciunde
vreascuri de dor
porţi ce leapădă nori
gaură de şoareci ce urlă sentinţe
oase şi biruinţe

te nasc din nimic
floarea pietrei de ceară
te nasc
ca pe o povară

lumina se încuie în strigăt şi moare
pe albele tuie uscate de soare
cerul se cască în nori de pământ
trage-mi lumina pe umărul sfânt

ca pe un curcubeu

şi iartă-mă
chiar şi Tu - brother zeu
Dumnezeu

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce multe ciori...

Aş vrea să fac prăpăd
În neamul lor când văd,
Ce multe, multe ciori
Se cred privighetori!

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (18 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori albi plutesc pe cerul albastru. Mari piscuri de granit se ridică spre azur. Cristale fine, fragile şi diafane de gheaţă sunt suflate de vântul de altitudine. Gheţarii se etalează până la limita pădurilor. Munţii nemuritori, suverani, pătrund în inimile voastre până în adancuri. Desigur voi nu puteţi uita toate astea dacă o singură dată aţi admirat de pe vârful unui munte cum răsare soarele. Dacă o singura dată aţi văzut cerul nopţii plin de stele. Dacă o singură dată, dintr-un refugiu de lemn, speriaţi de furtună, aţi ascultat lungul geamăt al vântului. Dacă o singură dată, acroşaţi cu toate puterile voastre de munte aţi simţit ca viaţa voastră nu depinde decât de cele două mâini ale voastre. De cele două mâini goale, crispate cu disperare de stânca de granit.

citat din Rene Desmaison
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru în pieptul dorului

Câinele rău este negru în cerul gurii,
Stelele sunt lătrate până în cerul cerului...

Dumnezeu vrea să se convingă
Dacă cerul este negru în întregul lui

Şi tu îmi spui că merg cu capul în nori
Şi mă mai întrebi: de dragul cui?

Stelele cad ploaie în poezia mea
Şi-i fac din (şi prin) lumină gurgui!

Câinele rău, negru în cerul gurii,
Latră pe litere în pieptul dorului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Plouă stupid...
Cerul îşi scutură
Ca dintr-o ciutură
Frigul lichid.

Cârduri de ciori -
Neagră pecingine,
Flori de funingine
Zboară sub nori...

Plouă perfid.
Şi-n doză minimă
Picură-n inimă
Neant acid.

Plouă de sus...
Toamna ironică
Îmi scrie-o cronică
Cât un Larousse.

(O Halim?, -
Pentru că nu cere
Nici introducere,
Nici "va urma"...)

Plouă placid:
A... e... i... o... u... ă...
Dacă continuă,
Mă sinucid!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cerul

când cerul pare că se leagă de pământ
cum Prometeu legat de stâncă spre eternă răzbunare
e semn că o potecă leagă lăcrima de vis
şi-împărăţia se arată celui care vede

cuvintele-s corăbii părăsite
care străbat tăceri spre tihna unui port
de multe ori, primesc la bord bucăţi de viaţă
ce se vor smulse de un vultur hămesit

arca se-ascunde printre vârfuri ostenite
corăbiile prin prăpăstii de uitare
Titanicu-şi ascunde neputinţa
cuvintele, multe uitate, încă speră

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara s-a dus

Am lăsat în urmă vara,
Toamna mi-a ieşit în cale,
Iar şi-a-ncreţit fruntea, ţara:
Ploi de crize vin, rafale!

Câmpu-i trist şi secerat,
Oamenii se-ascund prin case,
Plânge cerul, aritmat,
Peste frunzele rămase.

Sufletele ni se-nchid
Ca o pleoapă obosită,
Între noi creşte un zid...
Gândurile trec prin sită.

Melcii sunt acum stăpâni,
Scot coarne impertinente,
Nici tineri şi nici bătrâni,
Dar lipsiţi de sentimente.

Ciori ce proferează-n cor
Cântecul, ce-l ştiu de-o viaţă,
În urma cocorilor,
Pe-ntreg cerul se răsfaţă!

Poezia-nfrigurată,
Tremură în inimi frânte
Vis tinzând pre niciodată,
Pregătit iarna să-nfrunte!

Nu-mi lua Doamne, speranţa,
Gheaţa să nu se aştearnă,
Mai acordă-mi cutezanţa
Să mai pot învinge-o iarnă!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul sezon

Cerul este albastrul plin
Vântul se opreste senin
Vine timpul noului sezon
Primăvara apare din zori

Rupe pământul cu flori
Bulbi la lumină comori
Sfâşie poala pămîntului
Auzim cântecul cucului

Este o sferă ruptă din vis
Tot cei verde este cuprins
Învârt rotită fusta e lungă
Fugi frig tu vântul îl alungă

Apar primii ghiocei in zori
Ciori zbor dedesupt la nori
Urs din tufis dese se arată
Toată natura este invitată

Este bal cu multă verdeaţă
Gargarite zburdă se răsfaţă
Un carabus trage de arcusi
Caprioara sare în brânduşi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

De îmi e greu, de îmi e uşor,
Mă îndrept cu ochii sus la cer,
Un mesaj de acolo, din azur,
De la acei îngeri nevăzuţi,
Am primit mai deunăzi
Că mi-s prieteni, păzitori
În viaţa ce o duc, aici pe pământ.

Când o rugă eu înalţ, rostesc,
Mâinile le-mpreunez şi îngenunchez,
Capul îl ridic spre cer şi multumesc,
Celor ce au darul ruga de a o asculta
Şi ale lor semne subtile de le primesc
Eu să le pot înţelege şi să le tălmăcesc.

Cerul legământ cu pământul a făcut,
În frăţie s-au născut şi dăinuie de la început,
Prin legi universale, nescrise, dar a lor valoare
Este de necontestat şi de urmat neîncetat.

Dimineaţa –n zori de zi mă scald
În lumini de-o beteală argintie,
Un spectru larg mai apoi izvorăşte,
Din podoabă galbenă ce străluceşte
Şi un talisman se dovedeşte a fi
Pentru tot ce-n lume este creator şi viu,
Fără de care nici noi, oamenii, nu am fi.

Pe piedestal soarele se ridică sus, trufaş,
Ca un stindard triumfător, biruitor
Ce cucereşte o eternă redută
Şi strălucirea lui de veşnică stea,
Ne energizează acum, mereu şi pururea.

De zăduf, vara, adesea cerul de safir,
Dintr-odat se-abureşte şi umbrele se sting
Şi nori albi, pufoşi se adună-n mare grabă,
La un sfat de taină şi câteodat anunţă alarmant,
Că vine ploaia şi lacrimi calde slobozesc
Peste tot, iar natura şi oamenii zâmbesc.

Universul distinse salutări trimite
Şi semne multe ce-şi au a lor sorginte-n
Jocul lor, al contrastelor şi al echilibrelor,
La coada muntelui, după o creastă,
Din două surse de apă, se adapă
Un curcubeu în straie viu colorate,
Semn vrea să ne dea că ploaia va înceta.

Mai apoi, pe cer, storul bozafer se trage
Şi natura îi o mireasă cu năframa trasă pe faţă
Şi o trenă spumoasă din fulgi de nea,
Pân ce norii se destramă şi fac loc
Razelor calde ce topesc omătul pe loc.

Cerul găzduieşte-n romantica noapte,
Scânteierea lunii tandre şi a salbei de astre
A lui feerie în sclipiri de licurici
Inspiră până şi pe acei oameni mai trişti
Şi viaţa devine o poveste de vis.

Spre cer ne înălţăm în cel din urmă drum
Şi devenim partaşi din umbră pentru cei
Ce pe pământ rămân, ca viaţa să şi-o ducă,
Cât le este dat prin a Lui poruncă.

poezie de Georgeta Ganea (2 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul albastru

Desprins din codrul secular
Un curcubeu se regăseşte,
Ascuns în cioata de stejar
Unde tăcerea întâlneşte,

Apoi urcat pe cerul trist
Alungă norii cei zburdalnici
Şi cu pretenţii de artist
Răsare printre brazii falnici,

Se scaldă-n mare până-n zori
Creând un peisaj măiastru,
Pe cerul părăsit de nori
Devine-un curcubeu albastru,

Iar după ploaia cea trecut
Se-nalţă-n zare peste lume
Trecând pe podul cel de lut
Spre marea nopţilor postume.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!