Aşa ţi-au frânt grumazul, cu odgon

Aşa ţi-au frânt grumazul, cu odgon,
Cu ritual iudaic şi mason...
Şi peste tine şapte tone-au pus,
Să nu te fure, au spus, ca pe Isus...

De-atunci la noi cu fiece mormânt
Se-nalţă munţii fremătând,
Şi creşte pruncul legănat la sân
Ca frunza-n creanga codrului bătrân...

Ca freamătul pădurilor adânci
Inima ta se-nalţă-n noi de-atunci...
Că-n piepturile noastre bate

Lumina morţii tale-ngemănate
Cu busuiocul sfânt de la icoane
Mireasma jertfei tale, Căpitane!

poezie de Ion Ţolescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia verde

Corabia se frământă şi se răsuceşte
în lupta cu valurile ce-o izbesc tâlhăreşte
şi apele cresc ca din hău năzdrăvane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Invinsă pe-o clipă, sub valuri se pierde
parcă de-a pururi, corabia verde
năprasnic muşcată de uragane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Prin potopul ce zălud o răstoarnă,
s-aud prin văzduh ca o goarnă,
peste-ale mării nesfârşite noiane,
poruncile tale de proroc, căpitane!

Şi iată, de odată se-nalţă semeaţă...
iarăşi, Crăiasă peste timp, peste ceaţă,
peste-ale apelor titanice toane,
corabia ta verde, o, căpitane!

Zănatec aleargă prăpădul pe ape,
tot mai aproape şi mai aproape,
dar duhul mai tare-i ca-ale mării prigoane,
căpitane! căpitane! căpitane!

Gata cu toţii să murim în picioare,
pe marea aceasta ce crâncen ne doare,
spargem talazuri, înfrângem bulboane,
cu gândul la tine, o, căpitane!

Lupta e cântecul şi biblia noastră,
holde vor creşte de samulastră
din cremenea oarbă, din pietroase mormane
şi din sângele nostru, o, căpitane!

Moartea însăşi de-ar sălta pe punte,
sărire-ar fulgeris cine s-o-nfrunte,
printre mii şi mii de uragane,
căpitane! căpitane! căpitane!

poezie de Aron Cotruş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Populară

Ah, războiul blestemat
Câte văduve-a lăsat
În durere – şi câţi prunci
Au rămas orfani de-atunci!

Dar când stai să te gândeşti,
Toate cele pământeşti
Sunt ca umbra norilor,
Ca mireasma florilor.

Nu-i mirare că, de-atunci,
Au crescut sărmanii prunci
Şi văd încă soarele
Toate văduvioarele...

Doar pe morţii din război
Putreziţi în vânt şi-n ploi
N-are cine-i întreba
Dacă-s fericiţi ori ba.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supliciul revederii tale

Citeam cuvinte împreună
te-am recunoscut de-atunci
de-atunci de la ultima noastră întâlnire
de-atunci dinainte de noi de acum
de-atunci de când am inventat iubirea

te iubesc în limita literelor
care pot forma o infinitate de cuvinte

îţi decupez privirea şi
mi-o cos pe încheietura mâinii
pentru a scrie poezii...

pătrunzi pe holul prelung
răpit în fiecare privire
de infinitatea iubirii mele
de fiecare dată când te văd
te reflecţi în pupila mea
asta înseamnă că te port în mine?

poezie de Mălina Elena Grigoriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste tine, Ţară!

Secole de suferinţă
Au nins peste fiii tăi
Viscole de nefiinţă
Ţie ţi-au tot fost călăi.

Au urlat nopţile reci
Peste câmpurile tale
Umbrele-n haite flămânde
Ţi-au nesocotit hotare.

REFREN:
Ţi-au plâns munţii, apele
Sub troienele străine
Ţi-au plâns fiice, maicile
Cu grei bulgări de suspine.

Dunărea a strâns în suflet
Lacrimile unui neam,
Iar Carpaţii ţi-au fost scutul
Dinainte de Traian.

Şi mâini crude, asasine
Ca pumnalele de gheaţă
Au voit să te dezbine
Soarta ta să li se-nchine.

Fantome albe de durere
Te bântuie acuma iară
Totu-i crunt şi te-nfioară
E iarnă peste tine, Ţară.

REFREN:
Ţi-au plâns munţii, apele
Sub troienele străine
Ţi-au plâns fiice, maicile
Cu grei bulgări de suspine.

Dunărea a strâns în suflet
Lacrimile unui neam,
Iar Carpaţii ţi-au fost scutul
Dinainte de Traian.

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul Isus

S-a născut în Betleem
Pruncul Sfânt Emanuel,
Cel mai mare Împărat
Să ne scape de păcat.

Într-o iesle a fost pus
Pruncul cel venit de sus.
Şi eu vin la ieslea Sa
Să-i dau inimioara mea!

poezie de Elena Gherasim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, pământ sfânt

Dinozaurii din lume
Aduc peste noi năpasta.
Aurul vor să ni-l fure,
Şi copiii, şi nevasta.

Se vor stăpâni peste ţara
Unde mama ne-a născut.
Vor să ia grâul, secara,
Chiar şi apa de băut.

Acuma vor şi pământul
Cuprins în arcul carpatin.
Pe român îl bate vântul,
În ţara lui este străin.

Chiar dacă îl daţi vânzării
Prin legea din parlament,
Nu vom da pământul ţării
Că-i primit cu testament.

Străbunii noştri-au apărat
Cu viaţa, brazda de pământ.
În brazda lui i-am îngropat
Că le e leagăn şi mormânt.

Auzim cum creşte iarba,
Auzim cum bate vântul.
Aici ne albeşte barba
Până ne-înghite pământul.

Dacă vrem să fim stăpâni,
Hai să facem legământ!
Să-i alungăm pe-acei păgâni
De pe pământul nostru sfânt.

România-i pământ sfânt.
E ţara românilor.
Să păstrăm acest pământ,
De-a-lungul veacurilor.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti Domnul meu

Eşti ruga purtată pe aripi de vânt
Eşti soare în ceruri şi jos pe pământ
Eşti pâinea vieţii, eşti pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit şi înfrânt
O rugă se-nalţă şi zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.

Eşti inima toată, eşti viaţa din ea
Tu, Doamne Isuse, eşti dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.

Tu eşti Domnul meu
Tu eşti Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e uşor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Eşti Tu, Domnul meu.

Tu eşti Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Eşti Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creşte pruncul

Mugurul se-înalţă pom,
Pruncul se ridică om.
Pomişorul înfloreşte,
Copilaşul mamei creşte.
Creşte pruncul în lumină,
Ca şi pomul în grădină.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinsteşte-l pe tatăl tău din toată inima ta şi nu uita niciodată durerile mamei tale; adu-ţi aminte că ei ţi-au dat viaţă: ce le vei da în schimbul a tot ce-au făcut pentru tine?

Isus Sirah în Ecclesiasticul, 7:27-28, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult de-atunci

E mult de-atunci,
de când noi,
juram să nu murim
decât împreună...
E mult de-atunci,
şi moartea,
plictisită de-atâţia
sinucigaşi,
parcă-n ciudă, ne pândeşte
separat...
Are ea metode ascunse,
însă, nu vom şti,
niciodată, cum e
moartea
împreună

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cerului Cântec

Al cerului Cântec nespus de frumos
odată, demult, mi-ai cântat
şi Glasul Tău dulce, adânc şi duios
de-atunci m-a legat, m-a legat.

Simţit-am pe suflet sărutul Tău blând
preasfânt, fermecat, îngeresc
de-atuncea Isuse Te caut plângând
de-atunci Te iubesc, Te iubesc.

Pe braţul Tău dulce odată-am plecat
truditul meu gând să-l alin
şi după odihna ce-atunci am aflat
Isuse suspin şi suspin.

Cuvântul Tău dulce şi cald l-am primit
Isuse, odată, demult
de-atunci însetat, fermecat, fericit
eu doresc şi doresc să-l ascult.

Fiinţa mea-ntreagă Isuse, Te vrea
de Tine-nsetez şi doresc
viaţa, Lumina şi Dragostea mea
Isus, Te iubesc, Te iubesc...

poezie celebră de Traian Dorz din Oastea Domnului
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podoabe noi... (Colindă de Crăciun)

Din Cerul Sfânt, coboară cânt,
În zi de Sărbătoare,
Colinde în podoabe noi,
Sub brazi sfântă chemare.

E atâta forfotă în Cer,
La fel şi pe pământ,
Creştinii cu toţi de Crăciun
Aşteaptă Pruncul Sfânt.

Magii de la răsărit
Călăuziţi de o stea,
Vestesc minunea ce va fi,
Creştinii o sfinţesc.

În Sfântul leagăn de Crăciun,
Isus este născut,
Iar Dumnezeu şi toţi cei dragi,
Adoră Pruncul Sfânt.

Şi Cerul Sfânt revarsă în lume
Prin îngeri armonie,
Îngenunchind creştini pioşi,
Spre marea mântuire.

Oda bucuriei Sfinte
Cuprinde tot pământul,
Lumina sfântă iar cinsteşte
Crăciunul şi colindul.

cântec, versuri de Valeria Mahok (19 decembrie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul vieţii

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Trec secundele spre stele
ca un stol de rîndunele.
Zboară vremea către slavă
şi cu roadă şi cu pleavă.
Zboară clipa către Rai.
Tu, prietene, ce-i dai?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Zboară clipele albastre
către Domnul vieţii noastre.

Tu, acel ce mergi pe Cale,
ce dai tu secundei tale?
Tu, ce ştii ce-a dat Isus,
ce-i trimiţi acolo sus?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Vremea trece. Holda-i coaptă.
Domnu-i gata şi ne-aşteaptă.

Domnu-i gata şi ne roagă
să-L vestim în lumea-ntreagă,
să dăm iureş secerînd,
ca să vie mai curînd!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul Tău Isus

Când dorul Tău
În mine sapă
Îmi curg lacrimi pe obraz
Şi sorb atunci
O nouă apă
O Mire scump
Fără răgaz

mi-e dor
mi-e dor Isus de Tine
căci inima
demult ţi-am dăruit-o
iar azi
cu lacrimni şi suspine
mă scald Isus în dorul Tău
că Tu-mi eşti Mire
Dumnezeu

a Tale degete le vreau
să cadă lin pe fruntea mea
suflarea mea să ţi o dau
o Mire drag
şi scump Mesia
îmbracă-mă-n privirea
Ta
şi-n
ochii Tăi Isus de foc
să moară firea
mea în mine
altundeva să nu am loc
decât Isus
decât în Tine

ca Domn şi Mire
eu te vreau
domneşte Tu Isus în mine şi fă ce vreai
în viaţa mea
domneşte Tu
şi stăpâneşte Tu în mine
căci sunt
creaţia Ta
şi lucrarea mâinilor Tale

în dorul Tău Isus
mă scald
şi în iubirea Ta
eu vreau să ard

mi-e dor
mi-e dor Isus de Tine
şi-n lacrimi
calde şi suspine
te chem Isus acum să vii
al Tău să fiu în veşnicii
Isuse scump
Mesia al meu
încinge-mă cu Adevărul
ca pentru Tine să trăiesc
şi-n veci Isus
să te iubesc

a Tale degete le vreau
pe fruntea mea
ca mângăierea
Ta
Isuse să o simt
de
Duhul Tău cel Sfânt
Tu să mă umpli
Domnul meu
Mesia al meu
Emanuel 8 sept. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub cer de sărbătoare...

Sub cer de sărbătoare
O stea a răsărit,
Când s-a născut în lume
Pruncul Isus cel Sfânt.

Şi cu uimire mare,
Trei magi la drum porni,
Sub raza stelei sfinte,
Ei staulul găsi.

Că între dobitoace
Pe paie aurii,
Maria Maica Sfântă
Născuse Sfânt copil.

Magii în genunchi căzură,
Lângă micuţul crai
Şi daruri preţioase
Îi lasară în Sfânt alai.

Maria Maica Sfântă
Pruncul la sân ţinea
Şi lumea fericită
În ode îi slăvea.

Din cer coboară în râuri
Colinde îngereşti,
Pe cetini de brad verde,
Crăciunul îl vestesc.

Iar clopotele lumii
Aprind lumini de argint,
În noaptea de Crăciun
Se nasc minuni pe rând.

Fecioara Maica Sfântă
Şi Dumnezeu cel blând
Sfânţiră ziua în care
Pruncul Sfânt s-a născut.

Cereasca bucurie
Se scurse pe pământ,
Isus, Craiul cel sfânt
Lumea a mântuit.

cântec, versuri de Valeria Mahok (26 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

E mult de-atunci, este o veşnicie,
De când nu ne-am văzut, eşti străvezie,
Noi nu ne aparţinem, doar altora,
E mult de-atunci, tu te chemai Sefora.
Deasupra vieţii mai nimic nu este,
Dar şi mai sus, peripeţii celeste,
Poetul îşi iubeşte slava,
Surâd regine, Mab şi Maba.
Doctorul Oz, mai pişicher,
Ne tot măsoară c-un echer,
Ce ne priveşte? Mult de-atunci,
Atâtea opere şi prunci,
Masca poetului, cam mort,
O poartă astăzi Rapaport,
E peste fire, prenormal,
Ce-o fi zicând Sardanapal?
Redevenind floare, pământ,
Eu mă închin adânc şi blând.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Inima mea este în stare să îmbrace toate formele tale,
Fiecare fior sa. l dezlege...
Toate dorurile sa le-nteleaga şi să le cante...
Toate plansurile sa le topeasca c-o atingere de lumina...
Potir de lumina şi iubire pentru insasi inima ta fiind...
Cer pentru soarele tau...
Şi uşa către rai deschizându-ti...
Izvor cu apă rece pentru setea ta...
Si-ntindere verde şi racoroasa pentru osteneala cărărilor tale...
Aşează-ti tamplele obosite intre palmele mele.. şi ele vor lua forma zvacnetului din tine,
Iar freamătul din adancuri varsa. l in liniştea braţelor mele...
şi-l voi topi in izvorul de viaţă al fiinţei mele,
într-o clipa inalta şi caldă,
urme pentru veşnicie lăsând în tine...
Usa templului inimii tale
în inima mea se deschide
Eu, religia iubirii fiind, adevărata religie...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada morţii

Cobora pe Topolog
Dintre munţi, la vale...
Şi la umbra unui stog
A căzut din cale.

În ce vară? În ce an?
Anii trec ca apa...
El era drumeţ sărman
Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul către sat
Taie-n lung pădurea.

Şi de-atunci, lângă mormânt,
Plopi cu frunză rară
S-au zbătut uşor în vânt,
Zile lungi de vară.

Soarele spre asfinţit
Şi-a urmat cărarea.
Zi cu zi l-au troienit
Vremea şi uitarea.

Dimineaţa ca un fum
Urcă pe coline,
Zvon de glasuri dinspre drum
Până-n preajmă-i vine.

Peste vârfuri lunecând
În argint, condurii
Înfioară când şi când
Liniştea pădurii...

Numai colo-ntr-un frunzar
Galben în lumină,
Stă pe-o creangă de arţar
Pasăre străină.

Stă şi-aşteaptă fără glas
Parcă — să măsoare
Cum se mută, ceas cu ceas,
Umbra după soare...

*

Astfel, tot mai neştiut
Spre adânc îl fură
Şi-l îngroapă-n sânu-i mut
Veşnica Natură.

Vara trece; pe cărări
Frunza-n codru sună.
Trec cernite înserări,
Nopţi adânci cu lună.

Iar când norii-nvăluiesc
Alba nopţii Doamnă,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun

De Crăciun, sub fulgi zglobii,
pe Isus din nou vestindu-L
trec pe uliţă copii
cu colindul.
Şi din zori până-n apus,
pe-o steluţă cu făclie,
ei duc lumii un Isus
de hârtie.

*

Dar tu, frate credincios,
porţi tu Pruncul ce trăieşte?
Duci în tine un Cristos
care creşte?

Nu-i vreun gând ce te-a-nşelat,
un simbol sau o icoană?
Simţi că-i viu cu-adevărat?
Cere hrană?...

După bezna cea de ani,
şi-a adus copilul zorii?
Vin la tine cei sărmani?
Vin păstorii?

Simţi că Cel ce l-ai primit
de lumină-ţi umple gândul?
Şi vin magi din răsărit
căutându-L?

Altfel, Pruncul nu e viu,
altfel, ochiul tău te-nşeală.
Altfel staulu-i pustiu,
ieslea-i goală.

Şi din zori până-n apus,
ca pe steaua cu făclie,
porţi şi tu tot un Isus...
de hârtie.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!